Fericitul PAISIE OLARU (de la Sihla) despre DEZNADEJDE

19-10-2007 Sublinieri

pr_paisie_olaru_11

In noaptea trecuta s-au implinit 17 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui cu viata sfanta si vrednic de pomenire Paisie Olaru, mare si unic duhovnic de la Sihla, plin de adanca mila fata de oameni si neobosit in osteneala si in jertfelnicie. Dedicam acest articol in mod deosebit surorilor noastre Mihaela A. si Carmen (“pelerin”), dar si tuturor sufletelor singure, intristate si banuite de ispita deznadejdii.

Fericite Parinte Paisie, roaga-te si pentru noi ca Domnul sa ne fie milostiv si sa ne daruiasca, pentru rugaciunile tale, “un coltisor de rai”!

***

“Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că “eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu! Tu să spui asa: “De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc.” Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar “pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu“.

Poate că scrie undeva: “Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată“… D’apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face – îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: “Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor…” Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici… Nu te lasi în disperare.

Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul… Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă… lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: “Rugăciunea mintii o am, milostenie fac...” Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste.Tu fă tot ce depinde de tine. “Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti – măcar la o lună… Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu “Doamne Iisuse” si să n-o uiti pe Maica Domnului. (…) Si fă tot ce depinde de tine…

Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo…”

(preluat de aici)

0728tendernessicon.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Parintele Paisie Olaru

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Fericitul PAISIE OLARU (de la Sihla) despre DEZNADEJDE

  1. Cata dragoste si speranta in aceste cuvinte!

    Noi suntem atat de mandri si de indaratnici, incat ramanem “blocati” in anumite stari rele. Parca ne simtim bine cu disperarea noastra de nu ii mai dam drumul, desi doar un efort de vointa si mai ales de credinta cred ca ar fi de ajuns pentru a ne aminti si ai simti Dragostea lui Dumnezeu!

    Dar… cred ca ne iubim mai putin decat ne iubeste El, altfel am intelege mai usor sa ii acceptam iertarea si sa mergem mai departe… si sa ne ridicam si sa incercam din ce in ce mai mult si cu mai multa ravna ca viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!

    Doamne ajuta!

  2. “Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru ei”. (Psalmul 15, 3). Să-I dăm slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumim că a binecuvântat neamul nostru cu sfinţi ca părintele Paisie, care veghează asupra noastră şi ne învăluie în iubirea lor şi dincolo de moarte, din Biserica cerească. Fie ca toţi să avem parte de ajutorul lui.
    Vă mulţumesc mult pentru că mi-aţi dat ocazia să recitesc cuvintele pline de har ale părintelui şi vă mulţumesc pentru dedicaţie (nici eu nu v-am uitat…)
    Pentru rugăciunile iubitului părintelui nostru Paisie, Dumnezeu să ne miluiască şi să ne dăruiască şi nouă colţişorul de rai la care visăm! Amin.

  3. Amin!
    Ne bucuram de regasire!

    🙂

  4. Multumesc si eu la randul meu pentru nobletea, generozitatea si rabdarea de care dati dovada cel putin in ceea ce ma priveste….
    Pentru mine-i inca vremea nesigurantei si a cautarilor, a neantelegerii si a bajbaielilor.
    Cu ajutorul Domnului si implicit al vostru, trag nadejde sa mai “cresc”, desi am atins de mult vremea maturitatii fizice, duhovniceste vorbind, nu-s decat un copil.
    🙂 Iertati-mi prostiile, vorbele aruncate in pripa, si nu va deziceti de mine chiar daca toate evidentele-mi sunt impotriva.
    Dupa cum spunea si Carmen, nu-mi doresc decat un coltisor de rai, unde sa ne-ntalnim si sa fim mereu impreuna, dand slava Domnului, Maicutei Sale si Tuturor Puterilor Ceresti.
    Fiti ingaduitori, va rog!

  5. Am şi eu o întrebare. Oare trebuie să ne chinuim să credem,să ne impunem ca trebuie să credem?e credinţa ceva aşa de forţat?(ceva de genul:chiar dacă n-am dovezi,chiar dacă nu.s convins,eu îmi impun ca trebuie să cred)

  6. Stii…as avea doar o curiozitate Ciprian. Vrei sa-ncerci de hatarul unui necunoscut sa spui rugaciunea inimii de cate ori poti, seara, dupa ce te linistesti?? Spune-o mecanic, sau cum vrei tu- numai spune-o, insa incearca macar un pic sa fi atent la ceea ce spui. Sunt curioasa daca un om atat de sceptic asa cum esti tu n-o sa simta nimic. Nu astepta nimic. Nu cauta nimic. Lasa totul in voia Domnului, iar tu incearca doar sa fi un pic atent la ceea ce spui.
    Incearca s-o spui in fiecare seara macar. Nu-ti impun nimic…ci doar sunt curioasa dac-ai sa mai fi nevoit sa te chinui si sa-ti impui sa crezi. Insa nu te descuraja imediat. Fa-o cu rabdare vreme indelungata…..si poate-o sa mai vorbim.
    Nu sunt in masura sa dau sfaturi, pentru ca sunt nestiutoare, insa rugaciunea inimii cred ca este un lucru destul de usor, si nu cred c-o sa-ti faca rau incercand-o….sau si mai bine, incearca sa vorbesti cu duhovnicul tau despre asta. Sigur ai sa capeti toate raspunsurile dorite….iar dac-am vorbit prostii, va rog opriti-ma voi cei care sunteti in masura s-o faceti!

  7. Caci in har sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu” [Efeseni 2,8]
    Degeaba ne chinuim sau ne impunem, nu vom reusi sa credem, tocmai pentru ca este un dar al lui Dumnezeu. Lupta noastra este sa asiguram conditiile sufletesti potrivite pentru a nu rispi darul primit si a-l pune in lucrare. Este ca o samanta care, daca o ingrijim, va creste si se va transforma intr-un copac. Nu sta in puterea noastra decat sa o udam…
    Dintotdeauna, omul s-a indoit chiar de toate, iar valul mayei se asterne ori de cate ori cautam singuri dovezi hotaratoare. Firea cazuta nu poate scapa prin ea insasi de sub tirania indoielii, iar certitudinea nu exista decat in Dumnezeu, prin credinta in El. “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” [Marcu 9, 24]
    Toti cei ce citesc aici cred ca au simtit macar candva “dovezile” lui Dumnezeu, care nu fac inutila credinta, ci o intaresc.

  8. Mi-a placut foarte mult felul cum ai spus-o. Sper s-o citeasca si Ciprian. De mult n-am mai simtit o vorba atat de inspirata si minunata! MULTUMESC MULT!…

  9. Imi cer ieratre ca incerc sa vorbesc despre lucruri inalte eu cel care mai bine as tacea si as face.
    Pentru ca vad mai sus ca este vorba de rugaciune, sa nu uitam ca pana la rugaciunea inimii e cale lunga, rugaciunea inimii e rugaciune facatoare de minuni, e rugaciune legata de respiratia si bataile inimii, dar desigur ca si rugaciunea spusa cu vocea sau in minte isi are efectele ei simtite si asta e o marturie ca Cel caruia i se adreseaza rugaciunea exista. Rugaciunea inimii curge din inima celui care o are ca si apa din izvor, e rugaciunea ravnei duhovnicesti, – duhul e cu ravna dar trupul neputincios- sau – duhul din voi care striga catre tatal- voi cred ca va veti aminti mai bine citatele la care ma refer eu nevrednicul.
    Va multumesc pt intelegere si imi cer iertare eu cel mai mic dintre paminteni !

  10. @ Nevrednicul:

    Da, asa e, tot parintele Paisie ne spune:

    “Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucuţă. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică”

  11. Ce frumos a spus părintele: “Vinerea posteste până când ti-e foame.”
    Practic e un raspuns pe care mi l-a dat parintele fara ca eu sa-l fi intrebat vreodata. Multumim pentru efortul de a tine acest site.

  12. Pingback: Fericitul Paisie Olaru (de la Sihla) despre deznădejde «
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”
  14. Pingback: TRISTETEA SI ACEDIA: cauze, manifestari, terapeutica duhovniceasca (Jean-Claude Larchet)
  15. Pingback: INTRISTAREA SAU DEPRESIA - DUHUL "UCIGASULUI DE OAMENI DINTRU INCEPUT". CARE ESTE GRAVITATEA PACATULUI SINUCIDERII? Raspunsurile psihiatrului ortodox D. Avdeev
  16. Multumim adminilor pentru gura de oxigen duhovnicesc.
    Eheee mare taine are Dumnezeu, vedeti voi fratilor ca si dupa atatia ani de la trecerea la Domnul, parintele Paisie ajuta, ne ajuta pe noi cei care nu l-am cunoscut aici, nu l-am prins in viata, dar facem cunostinta cu dansul intr-un mod duhovnicesc, in Duhul lui Dumnezeu.
    Ce povete bune, simple si frumoase.
    Si pe admin de-a scris asa frumos probabil ca tot parintele s-a rugat de i-a trimis Domnul asa comparatie buna. Asa este, sa facem noi partea noastra, care este mica, de restul are grija Domnul. Si cred ca astfel de gand ne va usura mult in zilele astea din ce in ce mai grele. Sa ne straduim sa urmam poruncile si grijile sa le lasam Domnului.

  17. Numai orgoliosii deznadajduiesc….

  18. Pingback: CUVIOSUL PAISIE OLARU (DE LA SIHLA) si DARURILE SALE: Simplitatea, Tainuirea de sine, Smerenia. “In lumea CV-urilor, tainuirea vi­etii inseamna nebunie” -
  19. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU – 20 DE ANI DE LA FERICITA SA ADORMIRE. Testamentul dragostei duhovnicesti (video, audio) -
  20. Pingback: “UN COLTISOR DE RAI” – Din mostenirea duhovniceasca a Parintelui Paisie de la Sihla -
  21. Pingback: Fericitul Parinte PAISIE DE LA SIHLA (†18 octombrie), cel care a deschis multora USA RAIULUI: “Tot timpul asta faci: cazi si te ridici… Nu te lasi in disperare” -
  22. Pingback: PARINTELE PAISIE DE LA SIHLA: “Mai mult sa faci cu FAPTA, decat sa vorbesti cu cuvantul. Ca lumea este plina de vorbe… Cei mai multi sunt bolnavi de MANDRIE” -
  23. Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate! Mai scrieți fraților! Acum suntem în 2015, sunt și mai grele vremurile, păcatele şi ispitele la tot pasul, iar diavolul ne pândește și mai abitir. Să ne rugăm unii pentru alții și cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al părinților duhovnici minunați, pe care ni i-a hărăzit Dumnezeu, nu ne vom pierde! Doamne ajută și ne iartă!

  24. Pingback: PARINTELE PAISIE DUHOVNICUL (video – documentar). O viata de sfant roman: CUVIOSUL PAISIE OLARU DE LA SIHLA, PARINTELE BINECUVANTARILOR | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: OLARUL DE SUFLETE – marturia Maicii Gorgonia de la Agapia despre Parintele Paisie | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate