DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. Predici trezitoare ale Sfantului Teofan Zavoratul: “Ce va fi atunci, fraţilor, cu noi? Să ne mutăm acum cu gândul acolo şi să punem conştiinţa noastră să vadă aceasta dinainte”

18-02-2012 Sublinieri

“Acum suntem inventivi la pogorăminte şi ne dezvinovăţim în fel şi chip faţă de noi înşine, şi faţă de ceilalţi, şi faţă de Dumnezeu. Atunci nu va mai fi loc pentru dezvinovăţiri de nici un fel”.

ÎN DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE (I)

Acum, Sfânta Biserică ne aminteşte de înfricoşata Judecată. Ea ne-a trimis deja să învăţăm de la vameş smeritul strigăt: “Doamne, milostiv fii mie, păcătosului! Ea ne-a îndemnat să nu ne lăsăm să cădem, ci, urmând fiului risipitor, să ne sculăm şi să mergem la Milostivul Tată Ceresc şi să-L rugăm să ne primească pe noi, cei nevrednici, a ne numi fii ai Lui, măcar ca pe nişte năimiţi. Ea se mai teme, însă, ca nu cumva, din neluare-aminte, să trecem nebăgate în seamă aceste lecţii şi să rămânem, din pricina împietririi inimii, încurcaţi în păcate. Aceasta este pricina pentru care acum, zugrăvind priveliştea înfricoşatei Judecăţi, ea vesteşte încă şi mai răsunător:

Pocăiţi-vă! Dacă nu vă veţi pocăi, veţi pieri cu toţii. Iată, Dumnezeu a rânduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneşti şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi. Vor intra întru bucuria Domnului numai drepţii şi numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefaţarnică şi şi-au îndreptat viaţa. Aşadar, gândindu-vă la această zi înfricoşătoare, încetaţi să păcătuiţi, pocăiţi-vă şi hotărâţi-vă cu neclintire să umblaţi neabătut întru poruncile lui Dumnezeu“.

Şi, cu adevărat, nici un adevăr nu are atâta putere să înmoaie inima nepocăită, ca adevărul privitor la înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu. Vrăjmaşul ştie asta şi face fel de fel de viclenii pentru a ne aduce într-o stare în care fie să nu ne mai gândim deloc la această judecată, fie, dacă ne gândim vreodată, să ne gândim în treacăt, fară a duce acest gând până în inimă şi fară a-l lăsa să-şi desfăşoare acolo deplina sa lucrare. Dacă amintirea judecăţii nu s-ar depărta de la noi, iar puterea ei ar fi primită cu toată inima noastră, n-ar mai fi păcătoşi – sau oamenii ar păcătui numai din întâmplare, fară să vrea, pentru puţină vreme, şi s-ar scula îndată după căderea cea neaşteptată. Dar, iată, nu intrăm în voia lui Dumnezeu, drept care şi păcătuim, şi ne învechim în păcate prin nepocăinţă.

Veniţi, deci, fraţilor, să-l întrecem în dibăcie pe vrăjmaşul, care ne întunecă, şi să hotărâm ca de acum înainte să ne aducem aminte de înfricoşata Judecată şi să primim cu inima toată puterea ei şi toată frica ei!

Să ne zugrăvim în minte priveliştea Înfricoşatei Judecăţi şi s-o purtăm cu noi neîncetat. In viaţa de zi cu zi vedem cerul deasupra noastră cu soarele şi ceilalţi luminători cereşti, şi celelalte făpturi împrejurul nostru: la fel să ne punem rânduială şi în duh. Pe cer să îl vedem pe Dumnezeu Judecătorul cu nenumăraţii îngeri, iar împrejurul nostru pe toţi fiii oamenilor, de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei, stând înaintea Lui cu frică şi cutremur. Tot acolo sunt râurile de foc şi cărţile conştiinţelor deschise. Judecata e pregătită! Cu acest gând să umplem mintea noastră şi să nu ne îndepărtăm luarea-amin-te de la el. Sculându-ne din pat, să luăm aminte la sufletul nostru: „Cugetând la ziua cea înfricoşătoare, priveghează, suflete!“; iar atunci când mergem spre somn, să ne spunem: „Iată, mormântul îmi stă înainte; iată, moartea îmi stă de faţă”. Şi în fiecare zi să spunem cât de des: „Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele veşnice, de viermele cel rău şi de tartar!

Căci fie că ne amintim sau nu de judecată, de ea nu vom scăpa. Dar dacă ne vom aminti, vom putea scăpa de hotărârile ei cele cumplite. Acest gând ne va învăţa sâ ne îndepărtăm de ceea ce face judecata înfricoşătoare, şi frica judecăţii ne va izbăvi de osânda cea înfricoşătoare.

Totul este ca acest gând să nu rămână în noi deşert; să-l adâncim şi să primim cu inima şi judecata, şi învinuirea, şi hotărârea judecăţii.

Oare acum e cineva care să judece drept cu privire la sine şi să fie judecat drept de către ceilalţi? Iubirea de sine ne ascunde de noi înşine şi de judecata conştiinţei noastre; trupul şi înfăţişarea cuviincioasă ne sunt scut în faţa puterii de pătrundere a celor ce ne înconjoară. Uitând de Dumnezeu, ajungem să spunem, chiar dacă nu cu voce tare, ci în noi înşine: „Nu vede Dumnezeu!” La judecată nu va fi aşa: nu ne vom mai putea ascunde nici faţă de noi înşine, şi ceilalţi ne vor vedea aşa cum suntem de fapt în cuvinte, fapte şi simţiri. Fiecare, văzându-se, va înţelege că este văzut de toţi şi este străbătut de ochii mai luminoşi ca soarele ai lui Dumnezeu. Această conştiinţă a faptului că păcatele sale sunt văzute de către toţi îl va covârşi pe păcătos şi va face ca pentru el să fi fost mai uşor dacă munţii ar fi căzut şi l-ar fi acoperit decât să stea, descoperit privirilor atât cereşti, cât şi pământeşti.

Acum suntem inventivi la pogorăminte şi ne dezvinovăţim în fel şi chip faţă de noi înşine, şi faţă de ceilalţi, şi faţă de Dumnezeu. Atunci nu va mai fi loc pentru dezvinovăţiri de nici un fel. Şi conştiinţa noastră ne va spune: „De ce ai făcut aşa?” Şi în ochii celorlalţi vom citi: „De ce te-ai purtat aşa?” Şi de la Domnul se va întipări în inimă mustrarea: „Aşa se cuvenea să faci? Aceste osândiri şi mustrări din toaţe părţile se vor îngrămădi în suflet, îl vor pătrunde şi îl vor covârşi – iar dezvinovăţiri nu se vor afla si să ne ascundem nu va fi unde. Această nouă greutate – greutatea osândirii venite din toate părţile şi căreia nu i se va putea răspunde prin nici un fel de îndreptăţire – îl va împovăra în chip şi mai nesuferit pe păcătosul lipsit de orice bucurie.

În vremea de acum, tărăgănarea anchetei nu rareori uşurează soarta criminalului şi dă nădejdea achitării. Dincolo nu va fi aşa. Totul se va săvârşi într-o clipă: judecata va fi fară anchetă, osânda – fară consultarea legilor, şi împotriviri nu vor fi. La porunca lui Dumnezeu, drepţii vor fi despărţiţi de păcătoşi ca oile de capre, şi toţi vor amuţi, neavând ce să spună împotriva acelei judecăţi şi osânde. Va fi aşteptată ultima lovitură dată celui păcătos – hotărârea: „Veniţi, binecuvântaţilor!... Plecaţi, păcătoşilor!...” Hotărârea va fi fără întoarcere şi cu neputinţă de schimbat, pecetluind soarta fiecăruia pe toţi vecii cei nesfârşiţi. Veci nesfârşiţi va răsuna în urechile păcătosului osândit: «Pleacă, blestematule!…”, în vreme ce veci nesfârşiţi îl va ferici pe drept cuvântul dulce: „Vino, binecuvântatule!Această greutate a lepădării [respingerii] de către Dumnezeu este cea mai nesuferită greutate ce are să-i împovăreze pe păcătoşii nepocăiţi.

Iată ce va fi! Şi iată ce vrea să întipărească acum în inimile noastre Sfânta Biserică! Deci să primim în simţire acum această lipsă desăvârşită de bucurie a stării în care va intra păcătosul când va veni ziua cea de pe urmă – lipsa desăvârşită de bucurie în care îl va pune judecata, învinuirea şi hotărârea ce se vor săvârşi atunci: s-o primim în simţire şi să ne îngrijim a scăpa de ea. Nimeni nu va putea să ocolească judecata. Totul va fi aşa cum este scris. Cerul şi pământul vor trece, iar cuvântul lui Dumnezeu despre faptul că ele vor trece şi apoi va fi judecata, acest cuvânt nu va trece. Oare ne suntem nouă înşine vrăjmaşi? Nu cred. Deci să ne grăbim a scăpa de necazul, chinul şi deznădejdea cu care ne ameninţă ziua cea de pe urmă. Cum să scăpăm de ele? Fie prin dreptate, fie prin milostiva îndreptăţire dată de Dumnezeu. Dacă nu ai dreptatea datorită căreia să poţi sta împreună cu cei aflaţi de-a dreapta Judecătorului, sârguieşte să te îndreptăţeşti din timp înaintea lui Dumnezeu spălându-te în lacrimi de pocăinţă şi curăţindu-te prin nevoinţele lepădării de sine – şi vei fi primit în numărul lor prin milostivirea îndreptăţitoare, dacă nu prin dreptate.

Iată, deja începe vremea bineprimită pentru acest lucru! Deja s-a apropiat intrarea în post. Impuţinarea îndestulării trebuinţelor trupeşti a fost rânduită anume spre a face mai mult pentru lucrările duhului. Deci pregătiţi-vă! Iar de ceea ce obişnuieşte să strice săptămâna care vă stă înainte, de relele obiceiuri ale lumii, feriţi-vă pe cât vă lasă situaţia voastră lumească şi neputinţele caracterelor voastre, ca să purcedem pregătiţi îndeajuns la alergarea postului şi pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie, să ne statornicim întru curăţie şi să ne întărim putinţa de a ne înfăţişă pregătiţi şi înfricoşatului scaun al Judecătorului tuturor – Dumnezeu. Amin!

26 februarie 1861

***

ÎN DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE (II)

Aşadar, va veni Judecătorul. Cu toţii ne vom arăta înaintea judecăţii Lui ca să primească fiecare după cele ce a făcut în trup, bune sau rele. Ce va fi atunci, fraţilor, cu noi? Ce anume va fi atunci cu fiecare dintre noi? Să ne mutăm acum cu gândul acolo şi să punem conştiinţa noastră să vadă aceasta dinainte.

Priviţi! – Iată, înaintea noastră, faţă către faţă, stă Judecătorul Cel Drept şi Nepărtinitor. In jur stă toată făptură înţelegătoare – şi cerească, şi pământească. În noi înşine se văd limpede toate faptele noastre: pe fruntea noastră, pe ochi şi gură, pe fiecare mădular şi simţ care a slujit ca unealtă pentru ele; şi noi înşine vom vedea totul în noi înşine; şi ceilalţi vor putea vedea totul în noi; şi ochiul lui Dumnezeu ne va pătrunde. Nu vom avea unde să ne ascundem. – Judecata de obşte a tuturor ne va îndreptăţi sau ne va osândi. Această judecată va fi întărită de propria noastră judecată, iar amândouă vor fi pecetluite de judecata lui Dumnezeu, care va şi rămâne pe vecie neschimbată şi va hotărî soarta noastră pentru totdeauna.

Deci ce credeţi? Ce va auzi urechea noastră într-acel ceas? Oare mângâietorul: „Vino, binecuvântatule!” sau întristătorul: „Pleacă, blestematule!”? De acea clipă nu vom scăpa, şi hotărârea care va ieşi atunci n-o vom putea schimba. Deci să intrăm în constiinta noastră si să o întrebăm ce anume va lăsa ea să se audă: „pleacă” sau „vino”? Conştiinţa nu va începe să ne linguşească dacă vom vrea fară făţărnicie să ascultăm glasul ei fară ocolişuri şi nu o vom amăgi prin îndreptăţirea deşartă de sine. Iată, şi Ochiul lui Dumnezeu vede limpede ce suntem noi în acest ceas şi ce merităm – osândire sau îndreptăţire – şi face auzită mărturia Sa în urechea martorului lăuntric al faptelor noastre, care bagă de seamă cum sunt ele faţă de Dumnezeu şi legea Lui cea veşnică! Deci ce ne prevesteşte cu privire la hotărârea pe care o vom primi atunci acest martor lăuntric al faptelor noastre?

Veţi spune, fară îndoială: „Cine este curat?” Păi, vedeţi, tocmai asta e: să ne dăm seama că suntem necuraţi şi să avem râvnă pentru curăţirea noastră. Căci dacă în această clipă când conştiinţa noastră ne recunoaşte drept necuraţi am sta la judecată şi am auzi şi de la noi înşine, şi de la ceilalţi, şi de la Domnul o astfel de osândă asupra noastră, ce ar fi cu noi? Ar veni împlinitorii hotărârilor judecăţii, ne-ar lega şi ne-ar arunca în întunericul cel mai dinafară, unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor! Chiar aşa va şi fi dacă nu ne vom îngriji de aici să schimbăm cumplita hotărâre ce ni se pregăteşte într-o hotărâre binevoitoare.

Nu mă întrebaţi cum se face asta – căci cine nu o ştie? Pocăieşte-te, şi de acum nu mai păcătui! – iată care e toată taina felului în care ne putem pregăti o hotărâre îndreptăţitoare la înfricoşata Judecată!

Pocăieşte-te!” Ce lucru mare şi anevoios este? Toată lucrarea pocăinţei stă în două cuvinte: „Am păcătuit, nu mai fac”dar ce putere mare e ascunsă în această scurtă spusă! Dacă cineva chiar tăcând, doar în inima sa, ar rosti: „Am păcătuit, n-o să mai fac!“, acest cuvânt lăuntric va răsuna în întregul cer şi va pricinui acolo o bucurie a tuturor locuitorilor cereşti. Toţi îngerii se bucură pentru un singur păcătos care se pocăieşte, zice Domnul. Se bucură – dar pentru ce? Ei se bucură pentru acea negrăită bucurie cu care va fi veselit în Ziua Judecăţii păcătosul care s-a pocăit. Strâmtorarea, amarul, necazul ce îl aşteaptă pe păcătos la judecată sunt îndepărtate de acest mic cuvânt de pocăinţă: “Am păcătuit, n-o să mai fac!

Păcatul se întipăreşte în firea noastră, îşi lasă urmele în tot ce ne înconjoară şi se înscrie în cartea vieţii. În toate aceste locuri el se va vedea când va veni Ziua Judecăţii şi, răsfrângându-se asupra noastră, ne va atrage osânda. Însă suspinul de pocăinţă şi străpungere: „Am păcătuit, n-o să mai fac!” îl şterge de peste tot, aşa încât nici o urmă a lui nu va rămâne spre a ne înfiera. Gândiţi-vă la o haină neagră care este spălată, frecată, clătită şi apoi albită în aşa fel, că nici o urmă din negreala dinainte nu mai rămâne pe ea: la fel albesc şi lacrimile pocăinţei dimpreună cu mărturisirea firea noastră, spală de peste tot urmele păcatului, îl şterg chiar şi din cartea judecăţii, aşa încât la judecată un mare păcătos se va arăta fară de păcat dacă a făcut pocăinţă şi nicăieri nu se va mai găsi temei pentru osândirea lui, fiindcă pocăinţa le şterge pe toate.

Păcatele, rămânând în noi necurăţite prin pocăinţă, ne pregătesc încă de aici o hotărâre pedepsitoare la judecată – însă pocăinţa, ştergând păcatele, schimbă încă de aici această hotărâre. Iată ce mare e puterea pocăinţei! Dumnezeu l-a trimis pe prorocul Iona la niniviteni cu ameninţarea că peste trei zile cetatea Ninive va fi nimicită – însă ninivitenii s-au pocăit, şi hotărârea lui Dumnezeu a fost schimbată. Regelui Ezechia un alt proroc i-a vestit hotărârea lui Dumnezeu privitoare la ceasul morţii lui, dar regele s-a rugat suspinând cu lacrimi, şi încă i s-a dat vreme de pocăinţă. Vedeţi cum pocăinţa şi întoarcerea cu lacrimi către Dumnezeu au schimbat hotărârea deja luată a lui Dumnezeu? Şi hotărârea pe care ne-o pregătesc pentru înfricoşata Judecată păcatele noastre şi care este deja luată potrivit stării în care ne aflăm acum, o schimbă cu desăvârşire pocăinţa cu lacrimi şi mărturisirea păcatelor noastre. Chiar aşa, schimbă hotărârea: dar dacă noi nu ne vom schimba, ea va rămâne neschimbată, chiar dacă nu a venit vremea să fie împlinită ca atare. Invechirea noastră in păcat întăreşte hotărârea lui Dumnezeu, iar pocăinţa o şterge şi o nimiceşte. Să ne grăbim, deci, spre această pocăinţă mântuitoare, cât mai e timp!

Cât mai e timp: timpul acesta se va sfârşi odată cu sfârşitul vieţii noastre. Şi cine poate spune când va fi acest sfârşit? Iată, deci: se cuvine să purcedem neîntârziat la pocăinţă. Domnul ne-a descoperit taina Judecăţii tocmai pentru ca, auzind despre cei osândiţi la aceasta, fiecare să se uite la sine însuşi, să-i pară rău pentru sine şi să se grăbească a se mântui prin pocăinţă de această pieire veşnică. Oare Domnul vrea să ne osândească? Dacă ar fi vrut asta, nu ar fi venit pe pământ şi nu ar fi răbdat pătimiri şi moarte pentru a noastră mântuire: însă de vreme ce e cu neputinţă să nu fie Judecată, iată că El ne-a vestit dinainte despre aceasta, parcă spunându-ne: „Uite ce va fi! Şi uite ce trebuie să faceţi ca să scăpaţi de necazul care vă aşteaptă! Domnul vorbeşte despre Judecată ca nimeni să nu fie osândit când va fi ea. Un judecător bun vesteşte din timp cetăţenii ce vin la el pentru a se judeca să-şi pregătească răspunsurile şi să nu se încurce: şi Domnul ne vesteşte despre Judecată ca să ştim dinainte ce va fi acolo şi să ne pregătim în aşa chip, ca să dăm răspunsuri mulţumitoare. Cum să dăm răspunsuri mulţumitoare? Nici nu vor fi atunci întrebări dacă aici, la mărturisire, la toate întrebările privitoare la păcate pe care le-am făcut cu adevărat, ne vom arăta recunoaşterea şi căinţa cu inimă curată, strigând din suflet: “Am păcătuit, n-o să mai fac!

Deci să intrăm, fraţilor, în aceste bune hotărâri ale lui Dumnezeu cu privire la noi. Să zugrăvim priveliştea Judecăţii în amintirea noastră şi să umblăm sub … ca sub un cort. Ea ne va învăţa cum să scăpăm de osândă la Judecata aceea. Sfinţii Părinţi, care au fost plini de râvnă pentru desăvârşirea creştină, au înrădăcinat atât de adânc în mintea lor pomenirea Judecăţii, încât petreceau nedespărţiţi de ea, orice ar fi făcut. Şi la rugăciune nu stăteau altfel decât punându-se cu gândul la înfricoşata Judecată, înaintea feţei Domnului, Judecătorului gata să rostească hotărârea ultimă cu privire la ei – şi, simţindu-se în starea aceasta, strigau necontenit: „Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte!” Trezindu-se din somn, ei cântau: „Iată, Mirele vine!” Mergând spre somn, strigau: „De Judecata Ta, Doamne, mă tem, iar a face rău nu mai contenesc!” Şi în fiecare ceas al zilei, chiar în orice treabă ar fi făcut, întâlnindu-se în fiecare clipă cu priveliştea Judecăţii, pe care o purtau în minte, ei plângeau de două ori mai tare către Domnul: „Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte! Prin aceasta, ei dobândeau inimă înfrântă şi smerită, care nu va fi urgisită. Neîncetatele lacrimi de străpungere spălau sufletul lor de toată necurăţia şi îi înfăţişau curaţi şi desăvârşiţi înaintea Domnului, Celui Milostiv şi Doritor de mântuirea noastră.

Să mergem şi noi pe aceeaşi cale a pomenirii înfricoşatei Judecăţi! Ea va naşte frângerea inimii, străpungerea şi lacrimile, care vor stinge focul pregătit nouă de către păcatele noastre, dacă acestea vor rămâne neplânse. Amin!

23 februarie 1864

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Alte predici si meditatii la aceasta Duminica:


Categorii

Duminica Infricosatoarei Judecati, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Teofan Zavoratul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. Predici trezitoare ale Sfantului Teofan Zavoratul: “Ce va fi atunci, fraţilor, cu noi? Să ne mutăm acum cu gândul acolo şi să punem conştiinţa noastră să vadă aceasta dinainte”

  1. Pingback: Predicile PS Sebastian, Parintelui Petroniu Tanase si Parintelui Gheorghe Calciu (audio) la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI -
  2. Va rugam foarte frumos poate reusiti sa postati un articol despre saptamana branzei. Poate chiar reusiti sa vorbiti cu p. Mihai Valica pe aceasta tema. Exista multe dispute intre crestini cu privire la a manca sau nu peste in saptamana branzei.
    De aprox 7 ani in calendarul ortodox de Bucuresti apare dezlegare la peste in saptamana branzei! Atunci la acel moment s-a facut multa dezbinare intre preoti si crestini. Hotararea a fost socotita ca fiind una ecumenica.
    In tipicul sfantului Sava spune ca in sapt alba nu se mananca peste. In Ceaslov deasemenea scrie ca mirenii manaca ca si calugarii in saptamana alba.
    Un profesor de liturgica de la teologie ne-a spus asa:
    saptamana branzei reprezinta sederea lui Adam in Rai acolo unde el n-a mancat carne. In canoane se spune ca e mai pacat sa se manance carne in sapt branzei decat in postul mare deoarece preinchipuie calcarea poruncii din Rai. Carne este socotita orice fel de vietate care are sange. Deci carnea care are sange poate fi numita carne. Frunctele de mare precum caracatitele, stelele de mare, crevetii nu contin sange si de aceea grecii le consuma i n post. De aceea sunt numite si fructe de mare.
    Stim ca trebuie sa facem ascultare de ierarhie si multi preoti merg pe acest fel de abordare: facem ascultare de mai marii nostri si daca undeva se grsesete ei raspund.
    Logis si firesc ar fi ca fiecare crestin sa se sfatuiasca in particular cu duhovnicul pe tema aceasta si sa faca ascultare!
    Exista si un calendar tiparit de p Nicolae Tanase in care scrie ca este facut dupa tipicul Sfantului Sava si totusi are dezlegare la peste in saptamana branzei.
    Exista mai multe tipice ale sfantului Sava? De ce nu reusim sa fim la unison cu totii? De ce mereu suntem in dispute intre noi ? De ce unele eparhii dau dezlegare si altele nu? Am dori un raspuns de la parintele Mihai Valica pe aceasta teme sau de la parintele Iustin Parvu in care sa ni se explice concret cum stau lucrurile. De ce mereu suntem bulversati cu astfel de lucruri.
    Sunt foarte multi preoti care nici macar nu stiu ce sa spuna. Nu cunosc tipicul, nici pravila, nici randuiala si explicatia teologica cu privire la acest lucru si la multe altele. Avem nevoie de o marturisire unitara in ceea ce priveste lucruri importante ca acestea. Atata timp cat se spune ca e mai pacat sa mananci carne in sapt branzei decat in post. Ca in sapt branzei tre sa mancam mancare prunceasca. Este pestele mancare prunceasca?
    Andrei Cotae

  3. Pingback: Înfricoşătoarea Evanghelie | Alex Rădescu
  4. Pingback: Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa vedem si sa judecam si noi drept? -
  5. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  6. Pingback: MOARTEA si JUDECATA DE APOI. Predicile Sfantului Efrem Sirul si ale Cuviosului Iustin de la Celie la Duminica lasatului sec de carne: “Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte… Ca este judecata si rasplatire” -
  7. Pingback: JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si &
  8. Pingback: SINAXARUL DUMINICII INFRICOSATEI JUDECATI descrie A Doua Venire a lui Hristos | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: INFRICOSATOAREA JUDECATA. Ce “carti” se vor deschide in ceasul CELUI MAI MARE EVENIMENT AL ISTORIEI si cum se impaca IUBIREA LUI DUMNEZEU cu “FLUVIUL DE FOC” al iadului, zugravit si in frescele manastirilor noastre? | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate