Actualitatea SFANTULUI PROOROC ISAIA, “Evanghelistul” Vechiului Testament

9-05-2009 Sublinieri

dome4.jpg

Astazi este ziua pomenirii Sf. Prooroc Isaia, proto-evanghelistul Vechiului Testament, ale carui profetii si mustrari sunt de o incredibila si dureroasa actualitate si pentru noi, Noul Israel…:(  Sa ne gandim fie si numai la aceste cuvinte, care ne fac sa ne intrebam daca nu cumva sunt vorbele vreunui om duhovnicesc din zilele noastre, care asista la cumplita decadere si apostazie generalizata de astazi, cand traim numai cu masca evlaviei si a credintei, dar ii tagaduim puterea lucratoare in viata noastra:

Pentru ca ei sunt un popor de razvratiti, feciori mincinosi, care nu voiesc sa asculte de legea Domnului, Care zic proorocilor: “Voi nu vedeti!” Si vazatorilor: “Nu ne proorociti pedepse, ci spuneti-ne lucruri magulitoare, proorociti-ne inchipuiri amagitoare! 

Mai-marii tai sunt razvratiti si partasi cu hotii; toti iubesc darurile si umbla dupa rasplata. Ei nu judeca orfanul, iar pricina vaduvei nu ajunge pana la ei.

“Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar! Vai de cei care sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor!” 

“Infatisarea lor marturiseste impotriva lor, caci ei isi vadesc pacatele lor ca Sodoma, in loc sa le ascunda”.

“De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe…”

Va propunem sa ne lasam judecati si mustrati de cuvintele aspre, dar tanguitoare si curatitoare pentru inimile noastre, care ajung pana la noi, de la Duhul Sfant, din vesnicie, prin gura marelui Profet Isaia:

frag_lg.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. Slider, Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Actualitatea SFANTULUI PROOROC ISAIA, “Evanghelistul” Vechiului Testament

  1. Da! Adevarat graieste! E mai mult decat actual ceea ce spune Sf.Prooroc Isaia.
    Toti ne-am abatut (de la Legea Domnului)impreuna, netrebnici ne-am facut.
    Cinstirea lui Dumnezeu este facuta ca o datorie (duminici si sarbatori) adesea doar din gura, de forma…”se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe…”; adaca ar fi altminteri, bine ar fi pentru sufletul nostru si pentru cei din jurul nostru. Cati oameni nu ajung sa-si piarda credinta in Dumnezeu, sa-L huleasca chiar…datorita semenilor lor in care se oglindeste chipul lui Dumnezeu dar innegrit, mutilat, plin de nedreptate, de rapire! ‘Vina’ nu-i a Domnului Dumnezeului nostru ci, al fiilor Lui care prefera robia celuilalt si asemanarea prin fapte si ganduri cu el. Constientizarea este nu anevoioasa dar impiedicata de o frica absurda de a te vedea asa cum esti care, deseori sperie, infioara, deznadajduieste…alteori, simti neputinta sufletului de a te ridica chiar daca vrei fiindca puterile sufletesti sunt impartite si numai asculta una de alta: ratiunea, vointa si afectele. Mi-a deschis ochii cartea “O noapte in Sf.Munte” unde, arata cum se intampla lucrul asta; deasemeni arata cum scopul rugaciunii – in genere – si scopul fundamental al rugaciunii lui Iisus este reunificarea omului „care s-a împartit“:

    “Omul, potrivit Scripturii, a fost creat „dupa chipul lui Dumnezeu“ (Coloseni 3, 10). Dumnezeu este Treime, adica, fiinta în trei ipostasuri (Tata, Fiu si Duh Sfânt). Astfel, sufletul fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, este unic dar multiplu. El are trei puteri: mintea (ratiunea), dorinta (pofta) si vointa (mânia).

    Toate trei trebuie sa fie unite si îndreptate spre Dumnezeu. Dupa Sfântul Maxim Marturisitorul, prefacerea lor dupa fire înseamna pentru minte sa cunoasca pe Dumnezeu, pentru dorinta sa doreasca si sa iubeasca numai pe Dumnezeu, iar pentru vointa sa împlineasca voia lui Dumnezeu. În acest fel e împlinita porunca „sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta“ (Marcu 12, 30).

    Când mintea ramâne în Dumnezeu, ridica dorinta sa Îl iubeasca si vointa sa lupte împotriva duhului rau si sa caute curatirea. Astfel, existând un imbold spre Dumnezeu, exista unirea. Pacatul rupe uniunea celor trei însusiri ale sufletului. Mintea tinde sa-L nesocoteasca pe Dumnezeu, pofta este îndreptata înspre creaturi nu spre Creator, iar vointa este supusa tiraniei patimilor. În acest fel, pacatul înrobeste cu totul sufletul. Priveste cum descrie Sfântul Grigorie Palama aceasta stare.

    Mai întâi mintea se misca departe de Dumnezeu si se întoarce spre celelalte creaturi: „de câte ori deschidem o usa patimilor, mintea se împrastie imediat, preocupata tot timpul de lucrurile trupesti si lumesti, asupra multimii placerilor si gândurilor împatimite care vin cu ele“.

    Apoi mintea, cazând de la Dumnezeu, abate dorinta de la El si de la poruncile Lui: „când mintea rataceste, dorinta se risipeste în desfrânare si nebunie, împrastiindu-se asupra nenumarator lucruri rele … iar mintea molesinduse, puterile sufletului se împutineaza iubind mai mult fapturile si dorindu-le pe acelea. Tânjind dupa diversitate, pofta se dezbina în placeri, risipindu-se în ele, de aceea ajungând sa doreasca necuratiile nu cele trebuincioase, adica cele trupesti nu cele cuviincioase, sau cu alte cuvinte dorind nu lucrurile cele ce-i sunt de trebuinta, ci pe cele desarte si lipsite de slava“.

    În cele din urma vointa este supusa patimilor, este chinuita si „omul, care a fost sortit sa devina fiu al lui Dumnezeu, se face ucigas si nu doar asemeni celor mai salbatice fiare, ci si târâtoarelor si animalelor otravitoare, asemanându-se unui scorpion, unui sarpe, unui pui de vipera“.

    Deci, cele trei puteri ale sufletului se abat de la Dumnezeu si în acelasi timp se pierde unitatea dintre ele. Dorinta ar vrea sa se întoarca la Dumnezeu dar vointa nu-i permite; pofta ar vrea sa se întoarca la Dumnezeu dar mintea, neavând credinta în El, nu vrea sa-L iubeasca.

    Noi luptam pentru aceasta unitate si o atingem, în final, prin rugaciunea lui Iisus. Întoarcerea la Dumnezeu începe cu adunarea mintii. Scopul nostru este sa despartim mintea de atractiile care o înconjoara si sa o aducem înlauntrul ei astfel încât si pofta sa fie adusa înapoi.”

  2. cred ca cea mai grea lupta a omului este lupta cu neputintele lui, cu poftele de toate felurile care-l indeparteaza de credinta. La asta daca mai adaugam multiple griji cotidiene care ne intuneca mintea atunci nu ne mai mira ca sintem la sfinta liturghie dar nu ne putem numi dreptcredinciosi. Si totutsi scaparea noastra este in rugaciune sincera catre Maica Domnului, nadejdea noastra a tuturora si grabnica noastra ajutatoare.

  3. Apropo de cei “care zic proorocilor: “Voi nu vedeti!” Si vazatorilor: “Nu ne proorociti pedepse, ci spuneti-ne lucruri magulitoare, proorociti-ne inchipuiri amagitoare!”, m-am mahnit sa citesc editorialul batjocoritor al lui Razvan Bucuroiu din ultimul numar al “Lumii credintei”. Nu mai spun ca din scrisul lui transpare o stare de frustrare resentimentara si revansarda, mascata prost de niste cuvinte cu aspect duhovnicesc, atitudine care imi aminteste de imaginile de la adunarea AZEC pe care a patronat-o si cand manifesta o nervozitate mocnita de neinteles. Lui si celor ca el i se potrivesc perfect, din pacate, cuvintele acestei profetii.

    E vorba fie de o ignoranta, fie de o lipsa de onestitate elementara, ca sa nu mai zic de credinta, sa te faci ca nu exista profetiile sfintilor nostri, ca nu exista marturii ale marilor duhovnici contemporani si semne care-ti intra pur si simplu in ochi zi de zi, sa te faci ca nu vezi nimic in jurul tau si sa pui preocuparea pentru semnele sfarsitului, dupa cate s-au scris si explicat pe tema asta, pe seama protestantilor. Dupa cum scriu si argumenteaza acesti oameni (fiindca nu e singurul, am mai intalnit genul asta de idei), este clar ca pentru ei niciodata nu trebuie sa fie vreun sfarsit al lumii, doar pentru ca… au fost candva unii sectanti care au strigat Lupul fara sa fie nimic! De fapt, indaratul acestei orbiri voluntare se intrezareste refuzul obstinat al acceptarii unei realitati care ne-ar aduce nelinistea cea buna si ne-ar “tulbura” planurile noastre de aranjare si realizare in aceasta lume.

    Dumnezeu sa-i ierte pentru sminteala pe care o fac, cum spune undeva in Scriptura, “inselati fiind ei insisi si inseland si pe altii”.

  4. @Magda
    “Toti ne-am abatut (de la Legea Domnului)impreuna, netrebnici ne-am facut …”.
    Nu as indrazni sa spun ca nu ai dreptate, sunt mai netrebnic decat tine (100%). Spun asta pentru ca ma cunosc. Dar iti voi transmite ce mi-a spus duhovnicul meu. Si anume:
    Cand spui rugaciune inimii pentru mai multi te opresti la “…miluieste-ne pe noi”.
    Adica: Doame Iisuse Hristoase fiul lui Dummnezeu, miluieste-ne pe noi. Atat.
    Nu mai continui cu “… pacatosii.”. Asta pentru ca nu ai voie sa-i invinovatesti pe altii ca ar fi pacatosi. Cand o spun pentru mine, da, spun “pacatosul” ca stiu sigur, dar pentru altii nu. Chiar daca ar fi, bunul meu simt trebuie sa ma opreasca aici.
    Poate nu-i chiar corect, dar dupa aceeasi gandire, poate nu toti s-au abatut de la legea Domnului.
    Eu da, recunosc, m-am abatut dar poate ca nu toti. Poate mai avem speranta in cativa oameni treji care sa ne indrume.
    Iarta-ma,
    Doamne ajuta!

  5. @Florin

    Citatul nu-mi apartine! Este al Proorocului David care, sub umbrirea Duhului Sfant a scris psalmii; iar daca stam bine sa ne gandim…referirea la ‘toti…netrebnici ne-am facut’ trebuie sa ne duca cu gandul ca, ‘si-o zi de-ar trai omul pe pamant pacat tot ar avea’ fiindca pana la subtilitatile de gand, nu neaparat de vorba sau de fapta, ne despartim de a Sa voie si simtire – este o realitate de netagaduit!

    Mai ales in zilele noastre, citatul vine ‘ca o manusa’ fiindca pacatul, netrebnicia…este ‘predicata’ atat prin modul de vietuire propriu iar prin extensie de marea majoritate a credinciosilor (mai mult sau mai putin), de societate in ansamblul ei, de mass-media (televizor, radio, internet) unde, chiar daca nu treci ‘la fapte’ dedulcirea cu ele iti induce starea de pacat prin cele 5 simturi vinovat fiind – totusi – de scaderea/caderea puterilor sufletesti carora le servesti ispita indoita dupa a ta vointa libera.

    Se spune ‘cine vrea sa slujeasca Domnului, sa se pregateasca de ispita’. Ispita ti-o mai fauresti si tu zicand ca-i mica, ca nu-i bai…prin termeni de comparatie cu altele faptuite de altii facandu-te – pe nesimtite – frate nu cu cel care-si recunostea pacatosenia si nu indraznea sa ridice ochii la Cer ci, cu cel care zicea ca face si bine (se indreptatea se pe sine), ca nu-i ca celalalt (ii vedea numai starea de pacat nu si pocainta lui)…

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Staretul Dionisie de la Colciu: SA NU FIM LASI! ORI ORTODOX, ORI CU PAPA
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » ACTUALITATEA SFANTULUI PROOROC IEZECHIEL. “Vai de proorocii cei mincinosi, care urmeaza duhul lor si nu vad nimic!”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » EPISTOLA UNUI SFANT CONTEMPORAN: “Pregatiti-va, dragii Bunelului, pregatiti-va…”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » FERICITUL FILOTEI ZERVAKOS – 30 DE ANI DE LA MUTAREA LA CER: “Vremuri stricate, zile viclene, cel ce se mantuieste pe sine mare se va numi…”
  10. Cu privire la ce se intampla in biserica, ca institutie, ma gandesc la cuvintele lui Steinhardt- Am credinta in Hristos si incredere in El. Acum conducatorii bisericii iti fura increderea prin faptul ca detin traditia si formele ei si te amagesc cu o credinta prefacuta, vicleana. Poti fi inselat fara sa o stii si te trezesti ca mergi la biserica si ca nu inveti nimic duhovnicesc. Ei nu mai lucreaza la sufletul crestinului, a celui in necaz, asa cum spunea Isaia, nu mai fac faptele cele ale legii, dar continua sa le reprezinte. Viclenie sau gand rau, ascuns sub o forma luminoasa a binelui universal!
    Si, Doamne, ai nevoie de atata discernamant ca sa vezi, sa nu fii atras sau pacalit, ca sa stii cat si cum si unde raul se ascunde si in ce fel sa poti lupta.
    Ultimii parinti duhovnicesti ne sfatuiesc sa nu luptam contra sistemului fals care se creeaza sub ochii nostri, de catre fratii nostri. Fiecare in sine, in constiinta sa, sa re-nasca in duh si in adevar, iar tot ce am pierdut in exterior, sa refacem in interior.
    Sa nu deznadajduim in nimic, si ne vom inchina Celui pe care Il cunoastem, Domnul si Dumnezeul vietii noastre. Rugaciune si smerenie fata de toti si, daca Domnul ne intareste, sa si marturisim, dar nu noi, ci Duhul.

    « Semnele timpului sunt pentru suflet invins.
    Sa fac, dara, din rabdare funie groasa de incins.
    Sa-mi trag gluga aspra de ruga peste fata
    Pentru calatoria cea mare de peste viata… »
    (Parintele Daniil- Spre marea calatorie)

  11. Pingback: Predica Sfantului Luca al Crimeei la Duminica Sfintilor Parinti dupa trup ai Mantuitorului: CINSTIREA "NORULUI DE SFINTI" AI VECHIULUI LEGAMANT CARE AU PREGATIT VENIREA IN LUME A DOMNULUI
  12. Pingback: “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM? -
  13. Pingback: SFANTUL PROOROC ISAIA -
  14. Pingback: Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima
  15. Pingback: Sf. Prooroc Isaia | Gabriela Mihaita David
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate