Marturie despre viata si darurile minunate ale Fericitului Parinte DIMITRIE GAGASTATHIS, “prietenul Sfintilor Arhangheli”

“CREDINTA NOASTRA ESTE VIE, FIII MEI!”

Convorbire a lui Klitos Ioannidis cu Stylianos Kementzetzidis, teolog, scriitor despre Parintele Dimitrie Gagastathis:

S.K.: Este vorba despre un om sfant, care, desi casatorit, a fost inzestrat cu numeroase harisme. Era un om sarguincios, cu constiinta curata, cu o credinta desavarsita, smerit si plin de iubire fata de Dumnezeu si de semeni. S-a nascut la inceputul secolului XX, mai concret in 1902, in satul Platanos, unde mai tarziu, vreme de 42 de ani la rand, bunul pastor si-a indrumat turma de oi intelegatoare pe drumul mantuirii. A adormit in pace, in anul 1975, pe 29 ianuarie. (…)

Parintele Dimitrie nu a excelat la invatatura. Abia a terminat scoala primara din satul sau. Era cioban la oi. Dar, oriunde s-ar fi aflat, avea in suflet amintirea lui Dumnezeu si a mortii. Astfel, de multe ori, isi inchidea oile in stana si se ducea la biserica cu lacrimi in ochi. Cand nu putea sa faca lucrul acesta, ingenunchea in munti, acolo unde se afla si plangea, cerand milostivirea lui Dumnezeu, pentru ca se afla departe de casa Sa. Citea cu multa evlavie Vietile Sfintilor, care erau aparatorii si binefacatorii sai. Avea simtamantul viu al prezentei lor. Nu facea nimic si nu incepea nimic fara sa-si indrepte gandul spre Dumnezeu. De exemplu, daca pleca dis-de-dimineata cu oile, trecea mai intai pe la biserica Sfintilor Arhangheli – un lacas din anul 1600, cu fresce impresionante, aflat in apropierea casei lui. A deprins invatatura sfanta de la bunica sa, care era foarte evlavioasa, si de la parinti. Le zicea: “Sa ma aparati si sa ma ingrijiti, ca sa ma intorc in casa voastra si sa va multumesc”. Mai intai mergea la biserica, si abia mai apoi la treburile de zi cu zi; dupa aceea se intorcea din nou la biserica si, in fine, se ducea acasa la el. Acesta era programul vietii lui.

K.I.: Cu alte cuvinte, viata sa era inchinata lui Dumnezeu.

S.K.: Asa este. Oriunde se afla, pastra o legatura vie cu Dumnezeu. La camp si la padure canta imne bisericesti si multumea fara incetare Creatorului. Traia in bucuria lui Dumnezeu si in binecuvantarea Sa. Asadar, avea plansul vesel, despre care vorbesc Sfintii Parinti. Parintele Dimitrie avea propriul sau mod de a trai relatia cu Dumnezeu. Noi suntem straini de asemenea trairi; de multe ori nu intelegem nici macar ca ele pot sa existe. O sa povestesc in continuare un episod care arata faptul ca era chemat de Dumnezeu pe drumul sfant pe care l-a urmat.

Intr-o seara, pe cand statea si se odihnea in casa lui saracacioasa, a venit la el un batran care l-a trezit spunandu-i: “Scoala-te repede, ca o sa cada casa!” L-a mai strigat o data si a reusit sa-l trezeasca de tot. Au iesit amandoi afara, si imediat casa a cazut! Batranul era Sfantul Nicolae. In sat aveau o biserica inchinata Sfantului Nicolae, care a venit la parintele Dimitrie si l-a aparat.

K.I.: Casa a cazut cu adevarat?

S.K.: Da. Imediat ce parintele Dimitrie a iesit afara, casa s-a prabusit.

K.I.: A fost o mare minune.

S.K.: Niciun fir de par nu cade de pe capul celui pe care il apara Dumnezeu. Iar cand i se da vreo greutate, pentru a se vedea credinta, rabdarea sau maretia virtutilor sale, atunci i se pun la indemana si mijloacele de a iesi cu bine la mal. Acestea sunt indelunga rabdare si iubirea, pe care Parintii le au din plin si cu care reusesc sa depaseasca si cea mai mare incercare.

Am uitat sa va spun faptul ca parintele Dimitrie s-a casatorit cu Elisabeta si a avut noua fete.

K.I.: Numai fete?

S.K.: Da. Cand a venit vremea sa se duca in armata, a mers la biserica Sfintilor Arhangheli, s-a rugat lor, dupa care a facut cu ei o intelegere. Le-a spus: “Va cer si eu un lucru. Eu va slujesc de mic copil. Va curat candelele si fac tot ce pot… Vreau sa ma aduceti inapoi, fara sa ma atinga niciun rau. Imi sunteti datori. Va cer si eu o favoare…”

S-a dus in Asia Mica si a scapat cu bine din toate pericolele prin care a trecut. Iata ce zicea parintele: “In Smirna se taiau intre ei, iar mie imi dadeau un cal si imi spuneau sa merg in Gesme. Ma aflam intr-un loc cu alti trei, doi dintre ei erau ucisi, iar pe mine ma trimiteau sa prind ultimul vapor spre Chios“.

Mai tarziu, pe timpul Razboiului Civil, a trecut prin mari incercari, pentru ca vorbea despre Hristos, despre tara si familie. L-au bagat la carcera, l-au amenintat si de multe ori au incercat sa-l omoare, dar a scapat de fiecare data.

Acestea sunt doar cateva din intamplarile minunate care au marcat viata parintelui Dimitrie. Toate sunt insemnate in jurnalul pe care il tinea de mic copil, ce ni l-a incredintat. Din aceasta transpare un stil vesel, dar si marinimia si caracterul sau eroic. Redau in continuare un fragment din jurnal:

“Am sosit duminica dimineata. Abia am apucat sa intru in biserica. Erau zece calareti si, impreuna cu comandantul lor, unsprezece, care ma vanau la camp deschis. Taranii, atat si satul din spate, cat si cei din satul din fata, iesisera din biserica si se uitau la privelistea de dinaintea ochilor lor”.

K.I.: Il urmareau revolutionarii comunisti?

S.K.: Da.

“Ma injurau ca vai de mine. Nici nu pot sa pronunt ce-mi ziceau: popa-tapu si altele asemenea, si trageau in mine cu arma. Gloantele mi-au strapuns rasa, dar nu m-a atins niciunul. Cand au ajuns la 50 de metri si m-au inconjurat, am cazut in genunchi. Am ridicat mainile spre cer si am strigat din adancul sufletului meu: <<Sunt in pericol, Arhanghele Mihaile! Ajuta-ma!>> Pe loc, cei unsprezece s-au facut stana de piatra.Comandantul lor a cazut de pe cal si si-a rupt coloana vertebrala. Eu, cum am vazut ca ceilalti nu se misca, I-am multumit lui Dumnezeu si Arhanghelului Mihail si le-am zis celor care voisera sa ma prinda: <<Sa va pocaiti si sa va faceti oameni buni! Sa spuneti adevarul si sa cereti ajutorul lui Dumnezeu>>. Dupa aceea, i-am binecuvantat – fara ca ei sa ma deranjeze in vreun fel -, m-am dus in satul de alaturi, unde oamenii asteptau sa vada deznodamantul intamplarii, am intrat cu totii in biserica si L-am slavit pe Dumnezeu, Care a facut astazi o minune”.

K.I.: Ce lucruri impresionante! Sunt unice. M-am cutremurat cu totul. Mai spuneti-ne si altele.

S.K.: Toata viata si-a petrecut-o inconjurat de astfel de intamplari, fara ca ele sa-l duca spre slava desarta. Se semna: “Ultimul om”, “Parintelul neinsemnat”, “Vasul de lut”… Credea lucrurile acestea si le simtea cu adevarat. Niciodata nu-si pierdea cumpatul in fata greutatilor. Cand ii spunea preoteasa lui: “Chiar nu-ti pasa ce-o sa se aleaga de fete? Altii fac asa si asa…”, el raspundea: “O sa mor preot, nu mascarici. Ma jertfesc pentru Hristos si pentru oile Sale. Ce e azi sau maine? Doar un suflet avem. O sa-l las in mana Creatorului meu”.

A fost chemat sa se duca in Orientul Mijlociu. Iata cum a raspuns acestei invitatii: “Nu m-ati salvat voi. Sfintii Arhangheli m-au salvat. Si acum sa-mi las ocrotitorii si turma mea, ca sa ma duc in Orientul Mijlociu sau in Atena? Nici chiar asa”.

Dumnezeu il acoperea si il apara. Parintele Dimitrie spunea: “Hristos este Cel Care imi conduce viata. Oamenii nu-L simt cu adevarat in inima lor si nu-I inteleg maretia. Este dulce.Nu-L schimb cu nimic. De o viata intreaga Il rog sa ma invredniceasca sa-mi vars si eu sangele pentru El. Dorm fara grija, ca pasarea in cuib. Are El grija de toate mai bine decat oricine altcineva”.

K.I.: Se lasase cu totul in grija lui Dumnezeu.

S.K.: Avea deplina incredere in Dumnezeu, ca un copil mic. Vorbea cu atata curatie si sinceritate, cum nu intalnim decat la prunci. Odata m-am dus cu el la parintele Filothei Zervakos, care i-a spus: “Esti bolnav. De ce ai facut atata drum pana aici?”

K.I.: V-ati dus in Paros?

S.K.: Da. “Eu sunt ultimul dintre pacatosi”, a spus parintele Filothei. “In Trikala sunt preoti buni si vrednici”. “N-am venit de capul meu”, a raspuns parintele Dimitrie. “M-a adus Dumnezeu. Am venit sa-mi curat si sa-mi innoiesc sufletul”.

Cand se marturisea era ca un inger. Avea bucuria intiparita pe chip. “O asemenea marturisire curata si desavarsita nu am auzit in 70 de ani de cand spovedesc”, a raspuns parintele Filothei Zervakos. Parintele Dimitrie era un sfant in viata.

K.I.: Cuvintele acestea au fost rostite de parintele Filothei?

S.K.: Da, in prologul cartii parintelui Dimitrie Gagastathis. Parintele Filothei l-a cunoscut indeaproape pe parintele Dimitrie, stia multe din intamplarile minunate legate de el si-l numea “sfantul parinte Gagastathis”. L-am intrebat de ce isi incepea prologul astfel, iar el a raspuns:

“Pentru ca parintele Dimitrie este un sfant. Cand am aflat ca a adormit, am postit si m-am rugat ca sa-mi descopere Dumnezeu locul unde se afla. Si dupa cateva zile, mi s-a aratat slava unde se gaseste el acum. Este un sfant”.

(Parintele Filotei Zervakos)

K.I.: Domnule Kementzetzidis, ingaduiti-mi sa va intreb: avea parintele Dimitrie harisme precum stravederea sau inainte-vederea, asa cum au toti parintii si sfintii Bisericii noastre?

S.K.: Duhul Sfant lucreaza in diferite feluri. Unuia ii da darul prorociei, altuia facerii de minuni sau darul rabdarii. Parintele Dimitrie avea harismele credintei vii, a rabdarii, a smereniei si a iubirii. Atunci cand primesti in tine iubirea lui Hristos, este ca si cum ai primi pe mama tuturor virtutilor, fenomen care nu s-a petrecut cu niciunul dintre marii intelepti ai lumii.

Sa va povestesc inca o intamplare, care se refera la o persoana pe care am cunoscut-o si care a murit. Este vorba despre un om foarte evlavios si intelept, fiu duhovnicesc al parintilor Dimitrie si Filothei. Se numea Atanasie Murmuris si era director de vama. Trecea printr-o foarte mare incercare. La adresa lui se formulasera niste acuzatii care, daca s-ar fi dovedit adevarate, l-ar fi trimis la inchisoare. Asa ca a alergat la Dumnezeu si la cei doi mari oameni.

“Sa nu te ingrijorezi”, i-a spus parintele Dimitrie. “Linisteste-te si o sa te scoata Dumnezeu la liman. Tu fa-ti numai datoria. Roaga-te si vei primi raspuns”.

Raspunsul urma sa se dea peste o luna la tribunal. Parintele Dimitrie s-a apucat sa se roage. Stia rezultatul de dinainte. Si s-a intamplat exact cum a spus el.

O alta persoana, pe nume Gheorgos Saidinis, care lucra in armata, in loc sa fie promovat, a fost mutat disciplinar in Hania si Sparta. S-a zbatut in dreapta si-n stanga, dar nu a obtinut reabilitarea. A ajuns pana la Consiliul de Stat. Parintele Dimitrie se afla atunci in ultima faza a vietii sale. Avea cancer. Domnul acela in necaz i-a trimis parintelui Dimitrie o scrisoare in care ii descria problema si il intreba ce sa faca. Iar parintele Dimitrie a inceput sa se roage. Cum incepea sa se roage, primea raspuns de la Dumnezeu. Era ca si cum Dumnezeu ii descria de dinainte ce avea sa se intample. Iata ce i-a raspuns: “O sa primesti deodata tot ce ti s-a refuzat pana acum. Toate acuzatiile care ti s-au adus or sa se piarda pe drum, iar presedintele Tribunalului Militar o sa-ti spuna asa si asa…”

Parintele Dimitrie era foarte bolnav si avea febra ridicata. A avut loc recursul, iar domnul Saidinis l-a vazut pe parintele Dimitrie in spatele Presedintelui Tribunalului, in timp ce acesta rostea exact cuvintele pe care parintele Dimitrie i le spusese in scrisoare.

K.I.: Ce lucru extraordinar…

S.K.: Dupa aceea, l-au avansat pe o inalta functie in Ministerul de Interne, exact asa cum prevazuse parintele Dimitrie.

Asemenea lucruri s-au intamplat si in legatura cu mine. Mi-am dat seama ca parintele Dimitrie era din acei oameni care Ii cer lui Dumnezeu sa le dea ocazia sa-si indrepte preaplinul iubirii catre semeni.

Relatia dintre mine si parintele Dimitrie a fost un dar de la Dumnezeu. Pe vremea aceea, scoteam o revista intitulata Sfantul Nectarie. Parintele Dimitrie s-a dus la Mitropolie, unde un cleric i-a spus: “Luati o revista din asta, pentru ca stiu ca-l iubiti pe Sfantul Nectarie. Are in ea lucruri bune”. “Cum am atins-o”, marturisea parintele Dimitrie, “am simtit pe loc ca veti probleme. Mi-am zis: parinte Dimitrie, sa predici nu stii, sa scrii nu poti, pentru ca esti neinvatat. Dar fa si tu ce poti”. Asa ca ne-a trimis o scrisoare in care ne spunea: “Am nevoie de numele dumneavoastra ca sa va pomenesc. Iata, simt o bucurie nespusa. Este binecuvantarea lui Dumnezeu, ceva ce nu poate fi descris. E un lucru mare”. Asa ca i-am trimis numele noastre si i-am zis ca aveam mari incercari.

K.I.: Domnule Kemenzetzidis, din dialogurile pe care le-ati avut cu parintele Dimitrie, ne puteti spune si noua cateva cuvinte de folos legate de viata acestui prunc al lui Dumnezeu si al Imparatiei Cerurilor?

S.K.: Odata am plecat din Tesalonic cu un autocar si ne-am dus pe la diferite locuri de inchinaciune, intre care si pe la Sfantul Nectarie. Acolo, parintele Dimitrie a facut cu multa evlavie o sfanta slujba. Dupa aceea, i-am zis: “Nu plecam de aici pana ce nu ne spuneti cateva cuvinte de folos”. El a reactionat astfel: “Sunt nestiutor de carte, mi-e greu, nu pot”. Se inrosise. Dar noi am raspuns: “Daca vreti sa plecam de aici, alungati-ne”. Atunci a deschis gura si a inceput sa vorbeasca o ora, doua, trei… Nimeni n-a zis: ajunge. Cu totii eram absorbiti. Vorbea cu multa evlavie si cu lacrimi in ochi.

“Credinta noastra este vie, fiii mei. Vedeti aceasta sfanta Masa? Cand slujesc, se umple de o mireasma placuta. Oamenii din biserica nu o simt. I-am adus aici pe parintele Filothei si pe cutare parinte, si ei mi-au spus: <<Aceasta este o harisma speciala pe care Hristos ti-a daruit-o ca sa te mangaie, pentru anii de prigoana pe care i-ai indurat>>. Si, cu adevarat, intru in Altar si ma imbat de mireasma sfanta. Nu stiu ce se intampla. Nici nu stiu daca am savarsit Liturghia. Asa ceva nu se poate descrie in cuvinte. Orice obiect pe care il pun pe Sfanta Masa se umple de mireasma. Stiti, dragii mei, ce simt cand se intoneaza <<ale Tale dintru ale Tale>> sau la <<Cuvine-se cu adevarat…>>? Atunci pogoara harul. De ti-ar da lumea intreaga, n-ar avea nicio valoare…”.

“Odata, eram in munti, chinuit si prigonit. Ma cautau ca sa ma omoare. Oamenii ma parasisera. Dar Dumnezeu nu m-a lasat. La un moment dat, ma aflam intr-un loc cu ceata, dinaintea unui rau iesit din matca. Nu puteam sa trec de cealalta parte si am inceput sa plang ca un copil, spunand: <<Doamne, sau scoate-ma din necaz, sau ia-ma la Tine. Sunt in pericol>>. Acolo unde ma aflam, a venit un calaret pe un cal si, pana sa ma dezmeticesc, eram pe malul celalalt al raului. M-am intrebat: <<Ce s-a intamplat cu mine pacatosul?>> L-am slavit pe Dumnezeu si il cautam si pe binefacatorul meu ca sa-i multumesc. Intr-o seara, a venit la mine un tanar si mi-a spus: <<M-ai uitat, parinte Dimitrie>>. <<Fiul meu, eu il caut pe cel care mi-a fost binefacator>>.<<Eu sunt Gheorghe. Iti aduci aminte in anul cutare, in locul cutare, cum plangeai? Cine te-a salvat atunci?>> <<Nu stiu. Caut, poate l-oi gasi>>. <<Eu sunt acela si nu ai venit nici macar o data sa slujesti la bisericuta mea>>. Atunci m-am trezit, am iesit afara din casa, am batut clopotele bisericii, am adunat satul, am postit, dupa care ne-am dus cu totii la bisericuta Sfantului. Era un loc unde se intampla candva o minune. Desi pamantul era uscat, fara urma de verdeata, de ziua Sfantului Gheorghe aparea un izvor cu apa limpede. Numai de ziua lui. Noi luam apa aceasta ca pe aghiazma. Dar dupa aceea, fiindca oamenii erau pacatosi, minunea nu s-a mai savarsit. Pentru ca minunea cere credinta. Asadar, m-am dus sa fac acolo Sfanta Liturghie si i-am intrebat pe sateni: <<Ce ziceti, este Sfantul Gheorghe aici sau nu este? Traieste Dumnezeu? Imparateste El peste toata lumea, pe care o apara? Veniti cu totii aici>>. S-au apropiat. <<Sfinte Gheorghe, nu fac lucrul acesta din necredinta, nici din curiozitate, ci ca sa intaresc credinta turmei mele. Vreau sa vii si sa faci din nou sa curga apa din izvor, asa cum era odata>>. In timp ce ma rugam, s-a vazut un firicel de apa. Dar eu nu eram multumit. Voiam mai mult. Am cerut mai multa apa si, dintr-odata, cei care se aplecasera sa-si unga sticlutele, au fost improscati de suvoiul care a iesit din pamant. Aceasta este credinta noastra – credinta vie si adevarata”.

K.I.: Faptele pe care ni le povestiti sunt minunate. Nu pot sa comentez nimic. Sunt intamplari sfinte… de la Dumnezeu.

S.K.: Pentru ca am trait in mod direct si personal aceste fapte pot afirma ca ele erau ceva obisnuit.

K.I.: Ceea ce se poate spune despre Sfintii Parinti, intre care si parintele Dimitrie Gagastathis este ca, pentru ei, dimensiunile s-au unit si nu mai exista aici si acolo. Acesta este motivul pentru care ei se misca fara impiedicare atat pe pamant, cat si in ceruri“.

(in: Klitos Ioannidis, Patericul secolului XX, Editura Egumenita)