Fericitul Dimitrie Gagastathis: ACUM E TIMPUL SA PLANGEM SI SA NE RUGAM PENTRU STAREA LUMII!
- Traiesc astazi si marturisesc ca Dumnezeu pazeste fiecare fiinta umana care Îi ramâne credincioasa.
- Dumnezeu ne-a salvat de comunism, dar Satana ne-a predat materialismului.
- Acum e timpul sa plângem si sa ne rugam pentru starea lumii de astazi. Trebuie sa ne rugam pentru ca Dumnezeu sa-i lumineze pe oameni pentru a vedea calea lui Dumnezeu, calea adevarului si a dreptatii.
- Atat clerul cat si oamenii de astazi si-au pierdut duhovnicia. Ei vorbesc intr-una despre lucruri pamantesti si politice.
- Prin icoana ei care plânge, Maica Domnului ne arata ca este trista, deoarece vede cât sufera Rusia de la atei si ca este hulita de multi.
- Aveti dragoste între voi, smerenie si ascultare. Dumnezeu si îngerii se bucura de acestea… Iubiti cel mai mult pe Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca ea mult ajuta neamul nostru omenesc si pacatos.
- Credinta noastra este vie, dar noi am parasit-o din pricina ca egoismul si materialismul ne-au indepartat de ea.
- Nu l-am asezat pe Hristos in launtrul nostru si pentru aceasta nu stim ce este dragostea, pacea, intelegerea s.a.
- Nu pot afla odihna. Vreau sa ajut pe toti cei ce-mi cer ajutor, chiar intreaga lume.
- Cand il iubesti pe Dumnezeu si pe toti oamenii din inima ta, atunci te afli in legea lui Dumnezeu. Vom fi judecati pentru ca nu iubim.
- Nu ma rog pentru mine. Iubesc oamenii intr-atat ca ma rog numai pentru ceilalti.
- Cum sa nu te poti ruga pentru cel in suferinta, pentru cel bolnav, pentru cel sarac?
- De vreme ce nu pot propovadui, lasati-ma macar sa plang pentru pacatele mele si pentru cei ce s-au ratacit.
- Rugaciunea este un telefon, o legatura fara fir, prin care cineva comunica direct cu Dumnezeu. Formezi un numar la telefonul rugaciunii ca sa vorbesti cu Dumnezeu, si El iti raspunde. Il auzi limpede, il simti foarte aproape.
- In mod sigur nu sunt invatat, dar va pot spune in urma experientei – ceea ce m-a invatat viata – ca la vreme de noapte si cu pantecul gol, te poti ruga mai bine.
- Rugaciunea vine mai intai in laringe, apoi se duce catre creier si apoi coboara catre inima. Si apoi fantani, lacrimi vin catre ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevarat ca la inceput, vei avea greutati. Vei incerca sa te rogi si uneori nu vei putea, alteori vei avea ganduri desarte si ispite, si alteori nu vei putea sa te trezesti noaptea. Dar trebuie sa perseverezi. Domnul, vazandu-ti dispozitia, te va intari si te va izbavi de toate ispitele. Nu trebuie sa irosim in somn intreaga noapte, caci atunci Satan face cu noi tot ce doreste.
- Rugaciunea de noapte este de mare pret. Oamenii dorm si Dumnezeu asculta.
- Vedem ca astazi, în vremea noastra, este imposibil sa lucrezi bine în viata dupa voia lui Dumnezeu, din cauza ca ne lipsesc cele doua aripi: cea a dragostei si cea a smereniei.
- Minuni se întâmpla în fiecare minut, dar noi nu le vedem din cauza împietririi. Avem nevoie de blândete si simplitate…
- Nu-mi amintesc nimic din aceasta viata; numai povara cea grea a pacatelor.
- Intr-adevar, credinta noastra este vie, dar nu vrem sa ii urmam, caci este mai greu si cere din partea noastra unele angajamente. Oamenii vor libertate si o panta care sa ii poarte ca sa nu se oboseasca si sa naduseasca, dar nu stiu ca aceasta coborare duce catre un sfarsit rau. Calea pierzarii arata la inceput bine, vesela si usoara. Ofera bucurii si placeri artificiale, dar toate acestea dispar cu repeziciune. Trebuie sa ne rugam neincetat pentru ei. Poate vreun suflet se va mantui. In particular, noi – preotii – avem o raspundere teribila in fata lui Dumnezeu si a oamenilor.
- Când prelatii altor biserici au venit în Trikala, la început m-am dus doar sa-i vad, dar apoi mi-am zis: “Parinte Dimitrie, pleaca imediat de aici si nici macar nu privi înapoi…”. Nu trebuie sa-i acceptam. Urmez acest principiu de multi ani. A fost cam nepoliticos din partea mea. Dar e mai bine sa te pui bine cu Dumnezeu decât cu oamenii…
- Am fost încercuiti de Francmasonerie si multi lupta împotriva Bisericii noastre, dar cred ca încercarile lor sunt zadarnice, deoarece Conducatorul Bisericii este Însusi Hristos; iar Biserica nu va pieri cu nici un chip.
- Tinerii, fete si baieti, au luat-o razna si astfel nu vor putea nici sa auda, nici sa vada, în vreme ce nimeni nu se osteneste sa-i opreasca. Si totusi, cum ar putea sa o faca cineva, când si cei mari merg spre mai rau?…
- Cel ce alearga la înselatori si la ghicitori este un înselat si un ticalos la care nici Dumnezeu nu Se mai uita.
- Monahismul este oastea lui Hristos si vrajmasul Satanei. Manastirile sunt avanposturile Bisericii. Fara avanposturi, vrajmasul ne va prinde. Rugaciunea din manastiri ajunge la Dumnezeu precum un glonte. Asa cum o ostire straina se teme de aviatie si se ascunde, asa si Satan se teme de rugaciunea monahilor si se departeaza.
***
Despre problema calendarului:
Cum pot spune vechii calendaristi ca Tainele noastre sunt nelucratoare? In 1947, in timp ce faceam slujba Sfintirii si cantam „Slavit esti Tu, Doamne, si slavite sunt lucrurile Tale”, un abur a iesit din potir si apa s-a incalzit. Chiar si in cupele ce era tinute de crestinii evlaviosi, s-a incalzit apa. Cum poti sa-mi zici atunci ca Tainele sunt nelucratoare?
Cum poate face Dumnezeu minuni pe noul calendar, daca este de osanda? Cum se putea petrece minunea Sfantului Visarion, din satul Dusiko? Este indeajuns, ca sa ne arate ca dreapta credinta, dragostea si tinerea poruncilor joaca un rol important in sfintirea omului. Nu iau in considerare nimic altceva. Am scris despre problema aceasta Parintelui Filotei Zervakos (ucenicul Sfantului Nectarie) si mi-a raspuns cu dreptate – si la fel cred si eu, cel neinvatat, din experienta mea de viata – ca treisprezece zile nici nu te vor indeparta, nici nu te vor aseza in Imparatia Cerurilor...
I-am intrebat si pe Arhangheli despre aceasta, si ei mi-au zis: „Ramai unde esti”.
(Sursele: Biblioteca virtuala a Man. Saraca: Invataturi ale Parintilor; Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum. Antologie de texte de la Sfintii Parinti si autori contemporani, Editura Cartea Ortodoxa, Alexandria, 2008)
Cititi si:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Vom fi judecati pentru ca nu iubim.” – pe unii chiar nu-i poti iubi: pe cei care cauta artag si isi fac voia calcand peste cadavre – spre exemplu!
Sa va spun ceva infricosator: atunci cand mi-am facut singura ‘dreptate’ n-am avut ‘castig’ decat uneori si pentru scurta durata; in schimb, atunci cand – la capatul rabdarii – fara a mai deschide gura emitand judecati (d.p.d.v lumesc…) dar ‘suparata’ oarecum pe Doamne, Doamne…i-am zis in sinea mea cu durere ca, suportabilitatea unor lucruri nu pot tine la nesfarsit si ca, ma obliga ‘sa-mi intind mainile intru faradelege’ fara sa-mi mai pese de NIMIC! Ce-a urmat?! Au inceput sa ‘cada’ capete: unul dupa altul! Si-atunci mi-am adus aminte de ‘lasati razbunarea pe mana Mea iubitilor…’ intelegand ca, asa cum m-a suportat pe mine trebuie sa-i suport si eu pe altii fiindca ‘nu vrea moartea pacatosului ci intoarcerea lui’, ca este mult-milostiv si indelung rabdator.
Iubirea in zilele noastre s-a racit fiindca s-a inmultit faradelegea dar, trebuie sa rabdam pentru ca, numai cel ce va rabda pana la sfarsit se va mantui. Greu, dar nu imposibil!
Ccredinţa ortodoxă-i sfântă
Crediţa ortodoxă-i sfântă
Şi-i unica mântuitoare,
Să nu cădem în înşelare,
Dorind credinţe mai uşoare.
Că nu-n cerdinţă este greul,
Ci-n răul pe care îl trăim,
El, răul ne este povara,
Şi greul care nu-l dorim.
Doar ea credinţa-l poate scoate,
Şi dacă ni se pare grea,
E pentru că iubim păcatul
Şi nu voim a ne schimba.
Iar dacă vrem şi mântuirea
Dar şi trăirea în păcate,
Tăind din dogme şi canoane,
Ieşim şi noi dintru dreptate.
N-o spun eu păcătosul lumii,
Ci Adevărul din scriptură,
Şi aici nui vorba de mândrie,
Intoleraleranţă sau de ură.
‘’ Un Domn , o credinţă şi-un botez ‘’
Ne spune-nrânsa Adevărul,
Cine-l ciunteşte mic se face,
Rosteşte clar Mântuitorul.
Cine se află în lumină.
Cu Adevărul într-u sine,
În inimă şi în credinţă,
Nu vrea reforme, că nu-i bine.
Eu nu sunt pus să smintesc lumea,
Dar cred în Adevărul sfânt,
Şi-mi apăr cu ce pot credinţa,
Prin scris, prin rugă şi cuvânt.
Nu pot să apăr bigotismul
Fanatizant, periculos,
Lipsit de har de modestie
De limpezimea în Hristos.
Nu apăr nici habotniciia,
Sălbatică, nechibzuită,
Crescută liber de satana
Subcorticală şi smintită.
Nu fac apel la răzvrătire
Nici la mişcări înoitoare,
Ce vor dreptate ne canonic,
Şi ies din sfânta ascultare.
Nu vreau decât ce spune Domnul
Şi calea sfinţilor părinţi,
Nu vreau nici lauri nici osândă,
Vreau calea care naşte sfinţi.
Vreau vorbă sfântă şi trăită
Şi adevăr total şi sfânt,
Vreau analiza vremii noastre,
Şi-a răului de pe pământ.
Să nu analizăm scriptura,
Context şi epocă şi… atât,
Fără să cernem vremea noastră,
Prin Adevărul ei cel sfânt.
Fără să cercetăm ce-aduce,
Aceste vremuri în credinţă,
Prin libertăţi fără hotare,
Fără Hristos şi pocăinţă.
Să nu ne-apropiem de aceia
Ce-au reformat fără folos,
Şi să ne despărţim de viaţa
Şi Adevărul lui Hristos.
Să n-aprobăm statul şi legea,
Ce ne impun pecetluirea,
Făr-s’avem frica înşelării,
Care ne fură mântuirea.
În comunism a fost tăcere,
Şi numai Duhul Sfânt ne-a dus,
Prin oamenii aleşi de Domnul,
Spre-a nu îl pirde pe Iisus.
Dar astăzi librtatea cere,
Mărturisire răspicată,
Că libertatea ne distruge
Credinţa cea adevărată.
Orânduirea comunistă,
A dus pe faţă crunt război,
Cu Hristos Domnul şi credinţa,
Dar nu a biruit în noi.
Dar libertatea apuseană,
Alungă-n oameni tot ce-i sfânt,
Înşeală surpă şi distruge,
Prin trup prin duh şi prin cuvânt.
Acum tăcerea-i condamnare,
Complicitate, înşelare,
E acceptarea fără luptă,
E compromis şi chiar trădare.
Ortodoxiia e credinţa,
Plătită-n chinuri de Iisus,
De sfinţi în temniţe şi lanţuri,
Şi-n râu de lacrimi care-au curs.
Prin moşii şi strămoşii noştrii
Şi-i singura mântuitoare,
Nu-i a puterii ce-o conduce,
I-a tuturor prin fiecare.
Noi pe aceasta nu o vindem,
Ci-o apărăm prin trai şi scris,
Prin pocăinţ-adevărată,
Şi nu vrem nici un compromis.
O vrem curată cum ne-o spune
Adânc şi viu sfinţii părinţi,
Spre-a naşte iar ca altă dată,
Sihaştri, drepţi şi oameni sfinţi.
Nu vrem noian de vorbărie,
Vrem liniştire-n Duhul sfânt,
Cântare sfântă, liturghie,
Şi doar lumină prin cuvănt.
Ne-a sufocat lumea de astăzi,
Cu cele fără de Hristos,
Şi cu distracţii ce distruge,
Tot ce-am primit noi de folos.
Credinţa ortodoxă-i sfântă,
Şi-i unica mântuitoare,
Şi îngeri de-ar vesti o alta
Noi ştim c-ar fi înşelătoare.
Hristos ne-a dăruit-o’n chinuri,
În Adevăr şi-n suferinţă,
Şi ea e mântuirea noastră,
Prin Duhul sfânt în pocăinţă.
E datoria noastră sfântă
S-o apărăm, prin fiecare,
Curată, sfâtă, lucrătoare,
Că-i singura mântuitoare.
Şi vrem s-o ştim cât mai curată,
Şi mai adâncă în Iisus,
Nu-n compromisuri ce înşeală,
Nici în reforme ca-n apus.
Există calea ei divină,
Şi prin botez facem unirea,
Aşa cum a rostit scriptura,
Că-n Adevăr e mântuirea.
Şi Adevărul ne va cerne
În vremea noastră tulburată,
De libertăţi înrobitoare,
Şi-ncătuşare dirijată.
Credinţa noastră este vie,
Şi lucrătoare prin Hristos,
Prin pocăinţa viu trăită,
Şi-n Adevărul cu folos.
Când e formală face ziduri,
Şi adevăruri de faţadă,
Festivităţi trumfaliste,
Discursuri docte şi paradă.
Păreri de sine pozitive,
Şi laude fără folos,
Şi pocăinţă cumpărată
Şi trai formal întru Hristos.
Zideşte edificii scumpe,
Picturi şi artă bizantină,
Dar inimile-s reci şi moarte,
Fără trăire-adânc divină.
Dar când e vie şi curată
E sabie în Duhul Sfânt,
Ce taie-adânc răul din oameni,
Şi dă război crunt pe pământ.
Taie păcatul fără milă,
Nu laudă şi când zideşte,
Ridică inimi şi altare,
Transformă omul şi-l sfinţeşte.
N-arată milă spre păcate
Nici spre poziţii sociale,
Ci milă spre-a’najunge-n chinuri
În nimicire şi-n pierzare.
Cuvântul arde în oricine,
Fără de milă şi cruţare,
Cînd erezia atentează
La calea cea mântuitoare.
De la vlădică la opincă,
I-acelaşi rob întru Hristos,
Supus greşelii, dar şi luptei
Că fiecare-i păcătos.
Şi-n fiecare om se vede lupta,
-Când e reală – şi credinţa,
Şi adevărul şi trăirea,
Paza, iubirea, pocăinţa.
Când lupta nu este formală
Nu vezi confort într-u Hristos,
Nici vorbă fără pocăinţă,
Nici grji lumeşti fără folos.
Cuvântul care se rosteteşte,
Vizează sigur pocăinţa,
Schimbarea vieţii păcătoase,
Şi apără aprig credinţa.
Zideşte sufletele-n oameni,
Şi nu doar prin vorbe învaţă
Ci naşte creşte şi sfinţeşte,
Nu plafonează ci înalţă.
Efervescenţa vieţii sfinte,
E foc ceresc din Duhul Sfânt,
Care prin taina pocăinţei
Sporeşte harul pe pământ .
Fără de jertfă cine crede
Că îl urmeză pe Iisus ?
Ce cruce-a dus Mântuitorul,
Şi noi cei răi ce-avem de dus ?
De câte rele-avem în suflet,
Cum vom scăpa fără căinţă,
Fără efort, fără asceză,
Fără canon şi pocăinţă ?
Cum vom zidi oare pe alţii
Când noi nu ne mai vindecăm,
De răul care-ni ‘l cunoaştem
Şi ,,eu-l’’ce nu-l lepădăm ?
Credinţa cînd este trăită,
Ridică sfinţi şi trăitori,
Face minuni, transformă oameni,
Dar nu în ritori vorbitori.
În mânăstiri vorbeşte cerul
Prin viaţ-asceto-monahală,
Şi-n parohii Duhul hrăneştă,
Nu doar cantina socială.
Trăirea ce animă totul,
Este credinţa cu folos
Biserica fiind izvorul,
Dintr -u potirul lui Hristos.
Credinţa de nu e trăită,
E înşelare şi-amăgire,
Iar Duhul neschimbat prin Domnul,
Nu simte dă-i în rătăcire.
Cum să Te slăvesc
Iisus cu ce cuvinte
Să Te slăvesc în lume
Cu ce vorbe alese
Să laud sfântu-Ţi nume?
Şi cum să fac Iisuse
Prin viaţa-mi omenească
Ca-ntreaga omenire
Mai mult să Te cunoască?
Să simtă din cuvinte
Prezenţa Ta divină
Ca sufletul să-şi scalde
În pace şi-n lumină.
O, cum să fac Iisuse
Ca vorba mea cea stearpă
Puţin, puţin din Tine
Întrânsa să încapă?
Te rog pune-mi în vorbe
Puţin din sfântu-Ţi har
Iubire şi lumină
Un strop. Un pic măcar.
Ca cel ce le aude,
Să vadă, să cunoască,
Să-Ţi simtă bunătatea
Şi-n duh să se renască.
Să-Ţi simtă măreţia
Şi slava-Ţi nesfârşită
Iubirea Ta şi mila
Şi dragostea Ta sfântă.
Şi-n marea-Ţi de lumină
De slavă şi putere
Să vadă şi ei Doamne
Cum sufletul le piere.
Cum leapădă sărmanii
Cuprinşi de griji străine
Şi harul şi iubirea
Şi mor fără de Tine.
Să vadă scump Iisuse
Cei care-au rătăcit
Că Tu eşti Adevărul.
Că totul ai plătit.
Că pe această lume
Cuprinsă de pieire
Doar Tu Doamne Iisuse
Eşti vrednic de iubire.
Că Tu Ţi-ai pus viaţa
Şi pentru noi Ţi-ai dat
Pe cruce-n chinuri grele
Şi sufletu-Ţi curat.
Că ne ridici din moarte
Şi Tu ne mântuieşti
Şi-n ceruri sus la Tatăl
Ne duci, că ne iubeşti.
Tu toate ale vieţii
Ni le trimiţi din cer
Şi celor buni şi vrednici
Şi celor care pier.
Şi har şi milă sfântă,
Şi marea de iubire
Şi-oceanul de răbdare
Le verşi peste-omenire.
O, fă Iisus minunea
Ca toţi să Te cunoască
Să-şi recunoască vina
Şi-n veci să Te iubească.
Dar sec mi-este cuvântul
Şi fără de iubire
Când viaţa mea nu-i pildă
De pace şi trăire.
Când inima nu-mi arde
De darul Tău ceresc
Şi dragostea de semeni
La ce să mai vorbesc?
La ce să-nşirui lumii
Cuvintele-n zadar
Oricât ar fi de-alese
Când nu-s pline de har?
În dragostea de Tine
Să ard cât voi trăi
Din ea să scot cuvântul
Iisus spre-a Te slăvi.
Ca-n el să pui puterea
Şi dragostea Ta sfântă
Ca oricine-l aude,
Cu inima să-l simtă.
De nu voieşti Iisuse
Decât să î-Ţi greşesc,
Fă, Tu slăvite Doamne
Ca-n veac să nu vorbesc.
Iisuse drag de-aici de jos
Iisuse drag de-aici de jos,
Din strânsa‘nlănţuire,
A lutului neputincios,
Flămând de har, de dor setos,
Te chem, o sfinte Mire.
Tu vei veni şi vei scăpa,
De greu şi întristare,
Pe toţi acei din lumea rea,
Rămaşi neântinaţi de ea,
În sfânta-Ţi aşteptare.
Tu, plânsul mi l-ai mângâiat,
Prin sfintele-Ţi cuvinte,
Ce-dânce urme au lăsat,
Cu dorul chipului curat,
Şi-al vieţii Tale sfinte.
De-atâta vreme eu Te chem,
În seară-n dimineaţă,
Împins de-al dragostei îndemn,
Şi văd în fiecare semn,
Venirea Ta măreaţă.
C-a aşteptării Tale zi
În greu azi s’adânceşte
Dar orişcât vei zăbovi,
Curând, curând Tu vei veni,
Sosirea-Ţi se zăreşte.
Adânc Te rog Iisuse drag,
Să-mi dai mereu tăria
Ca trez să Te astept în prag,
Să fiu cu Tine Mire drag
Pe toată veşnicia.
Voia Ta
Sa se-mplineasca, Doamne, Voia Ta, intai cu mine!
Din fata Ta, nu-i chip sa fug, sa ma ascund!
Si-atunci Te rog sa-mi dai sa beau pana la fund
Din cupa Voii Tale, umilinta si rusine!
Sa se-mplineasca, Doamne, Voia Ta, intai cu mine!
Din Ea, de curge rastignire sau rasfat,
Rabdare si intelepciune da-mi sa-nvat,
Caci Tot ce Voia Ta imi harazeste – este Bine!
Sa se-mplineasca, Doamne, Voia Ta, intai cu mine!
Din fata Ta, nu-i chip sa fug, sa ma ascund!
Si-atunci Te rog sa-mi dai sa beau pana la fund,
Din cupa Voii Tale, umilinta si rusine!
Caci Tot ce Voia Ta ne harazeste – este Bine!