“Ne purtăm ca fiarele şi după aceea ne mândrim că suntem ortodocşi autentici…” – FERICITUL FILOTHEOS ZERVAKOS despre cei care contesta TAINELE DE PE STILUL NOU, despre catolici si UNIREA “BISERICILOR”

6-10-2009 Sublinieri

5

Ne purtăm ca fiarele şi după aceea ne mândrim că suntem ortodocşi autentici…

“Nu sunt de acord cu acei creştini de stil vechi care predică şi trâmbiţează că Tainele celor de pe stilul nou nu sunt valabile, deoarece nu ţin calendarul vechi. Într-adevăr, n-ar fi valabile, dacă preoţii ar cere ca noul sau vechiul calendar să se pogoare din cer pentru a sfinţi Cinstitele Daruri; însă ei cheamă Sfântul Duh, care sfinţeşte Cinstitele Daruri şi credincioşii se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Ceea ce spun ei este o mare amăgire şi erezie. Vai preoţilor nevrednici, şi mai mult celor care au vrăjmăşii între ei. Sfinţii îngeri participă la sfintele slujbe şi Liturghii cu frică şi spaimă, în vreme ce noi, oamenii păcătoşi, ne purtăm ca fiarele şi după aceea ne mândrim că suntem ortodocşi autentici, pentru că mergem după calendarul vechi şi credem că asta e de ajuns ca să ne mântuim.

Hristos, care a venit în lume, nu ne-a învăţat despre calendarul vechi şi nou. Ne-a învăţat despre iubire, smerenie, blândeţe, răbdare, dreptate, înfrânare, cuminţenie. Citeşte Sfânta Evanghelie, izvorul adevărului şi luminii, şi vei vedea că nicăieri nu este scris despre calendare. Sfinţii Părinţi s-au sfinţit nu prin calendare, ci prin rugăciuni, posturi, privegheri şi alte nevoinţe, pe care le-au răbdat cu smerenie, pentru iubirea lui Dumnezeu. Şi cei ce se vor mântui, se vor mântui nu prin calendare, ci prin credinţa şi iubirea lor fierbinte pentru Dumnezeu şi prin faptele lor bune.

Oricum, dacă calendarul acesta nu te mulţumeşte, urmează-l pe cel vechi. Însă să nu te amăgească vrăjmaşul că te vei mântui deoarece eşti pe stil vechi. Hristos, când i-a trimis pe ucenicii Lui în lume, le-a spus: „Să propovăduiţi Evanghelia pe tot pământul” şi „Cel ce crede în asta se va mântui”. N-a zis: Să propovăduiţi vechiul calendar şi cel ce va crede în el se va mântui.

Domnul ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi să ne rugăm pentru cei ce ne calomniază şi ne ocărăsc. O parte a ortodocşilor o urăşte, o osândeşte şi o vorbeşte de rău, numind-o eretică, pe cealaltă parte. Nesocotesc cuvintele Domnului şi se numesc pe ei ortodocşi autentici! De vreme ce nu au iubire, nici ortodocşi nu sunt, nici nu se vor mântui. Căci pe cel ce n-are iubire, oricâte harisme ar avea – profetic, misionar etc. – nici chiar mucenicia nu-l mântuieşte“.

(din: “Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, Ed. Cartea Ortodoxa-Egumenita, 2007)

***

[el]image1

Părintele Filothei Zervakos – Despre unirea Bisericilor

Unirea Bisericilor este cu neputinţă de făcut, deoarece papistaşii sunt împotriva Evangheliei lui Hristos şi a Tradiţiei patristice

(epistolă de răspuns către catolicul Morello, martie 1964)

Dragă domnule Morello,

Am primit epistola voastră şi am citit-o cu atenţie. Ne scrieţi să nu împiedicăm unirea cu cel ce şade pe tronul lui Petru, Papa Paul al VI-lea, fiindcă vom regreta veşnic. Vă răspundem că nu este adevărat. Noi vrem unirea şi ne rugăm încontinuu „pentru unirea celor de pretutindeni”. De fapt voi, papistaşii, sunteţi cei care o împiedicaţi. Şi dacă nu vă căiţi acum, în viaţa aceasta trecătoare, vă veţi căi în iad, unde însă „nu este pocăinţă”!

Noi, grecii ortodocşii, vrem unirea după cum o defineşte Hristos, pe când voi, latinii, o vreţi după cum o defineşte papa. Dacă papa ar fi fost de acord cu Hristos, să nu vă îndoiţi că şi noi, ortodocşii, care vrem credinţa dreaptă a lui Hristos, am fi primit unirea. Însă de vreme ce papa nu este de acord cu Hristos, nu este niciodată cu putinţă ca noi să fim de acord cu el. Când o să auzi, când o să cunoşti şi o să primeşti adevărul, îl vei mărturisi şi te vei despărţi de papa, unindu-te cu Hristos, cu noi, creştinii ortodocşi, care ne îngrijim să le facem pe toate după voia lui Hristos.

Hristos le-a poruncit ucenicilor Săi, şi prin aceştia nouă, tuturor creştinilor: „Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 10, 43-45). Nu l-a deosebit pe Petru de ceilalţi ucenici. N-a zis: „Tu, Petrule, şi urmaşii tăi, papii, să fiţi întâii şi să spuneţi că sunteţi mari!”

Vezi, dragul meu, că papa nu e de acord cu Hristos? Căci papa, împotriva cuvântului lui Hristos, spune: „Eu sunt întâiul. Toţi ceilalţi sunt mai prejos de mine şi trebuie să mă recunoască ca întâiul!”

Sfântul Ioan Teologul scrie: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi… Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos (pe Dumnezeu), şi cuvântul Lui nu este întru noi” (I Ioan 1, 8-10). Vezi, dragul meu, că Sfântul Ioan Teologul spune limpede că, dacă zicem că nu suntem păcătoşi, ne amăgim şi nu spunem adevărul? Însă papa, toţi ucenicii şi adepţii lui, spun că este infailibil!

Cum e cu putinţă, dragule, să primim unirea, de vreme ce papa şi voi, papistaşii, sunteţi în dezacord şi contrari învăţăturii Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli? Domnul nostru Iisus Hristos le-a dat poruncă ucenicilor Lui: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), şi „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui” (Marcu 16, 16). Şi această poruncă a Domnului nostru, papa şi voi, adepţii lui, o călcaţi şi în loc să vă botezaţi, vă stropiţi. Hristos n-a zis „stropindu-le”, ci „botezându-le”; nici n-a zis „cel se se va stropi se va mântui”, ci „cel ce se va boteza se va mântui”. [in greaca, “a se boteza” este exprimat identic cu “a se cufunda”, n.n.]

Propovăduitorul lui Dumnezeu şi apostolul neamurilor, Pavel, glasul lui Hristos, scrie: „Un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5). Şi la primul Sinod Ecumenic – la care papa Silvestru al Romei a trimis reprezentanţi pe episcopul Osiu de Cordoba şi pe protopopii Victor şi Vicenţiu – urmându-l pe apostolul Pavel, s-a rânduit în Simbolul Credinţei o singură credinţă şi un singur botez: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul… şi într-unul Domn Iisus Hristos… şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede… Într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”.

Acest Sfânt Simbol al Credinţei a fost primit şi încuviinţat de toţi papii şi de toţi creştinii din Apus, până în secolul al X-lea. Atunci s-au despărţit şi s-au îndepărtat de Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, l-au nesocotit pe apostolul Pavel, cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, şi pe Sfinţii Părinţi. Atunci au întemeiat o a doua Biserică, nouă, pe care au numit-o mincinos catolică. [adica soborniceasca, universala, n.n.]. Au făcut adăugiri la Simbolul Credinţei şi au înlocuit „un botez” cu „o stropire” şi săvârşesc botezul stropindu-l pe cap pe cel botezat. În continuare, papii de peste vremuri au făcut schimbări aproape în toate Tainele şi au nesocotit Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie, pe care le-am primit de la Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi.

Văzând Luther nesocotinţa şi inovaţiile pe care le-au introdus papii de peste vremuri, s-a împotrivit, dar n-a fost ascultat. Atunci s-a despărţit de Biserica Apuseană şi, în loc să se întoarcă la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, a întemeiat o Biserică a lui, Biserica Protestantă. Urmaşii lui şi urmaşii reformistului Calvin au întemeiat multe Biserici şi continuă să întemeieze.

Astfel cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică s-a împărţit în multe, o credinţă a devenit mai multe, şi un botez mai multe botezuri! Toate aceste – şi alte – neorânduieli, rătăciri şi erezii au izvorât din Biserica Apuseană, de la papi, care au sfâşiat în multe bucăţi veşmântul întreg al Bisericii, lăsat de Dumnezeu. În continuare papii n-au încetat cu inovaţiile. Au ajuns în punctul de a-şi inova şi trupurile. Căci, pe când Dumnezeu i-a plăsmuit bărbaţi, aceştia şi-au ras barba şi mustaţa şi şi-au schimbat chipul lor bărbătesc. Toţi Sfinţii, Proorocii şi Apostolii aveau barbă. Unicul Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu Tatăl, Care a coborât din ceruri pe pământ şi S-a făcut om precum noi – lipsindu-i doar păcatul – pentru mântuirea noastră, avea barbă. Dar şi papii şi sfinţii din Italia, înainte de schismă, aveau barbă.

Vezi, dragule, la câte greşeli şi amăgiri i-a dus mândria pe papi? Prin faptul că s-au înălţat pe ei cu cugetul şi şi-au închipuit că sunt mai presus de toţi, v-au târât şi pe voi, toţi apusenii, în rătăcire, şi v-au făcut să-i acceptaţi ca infailibili! Cum e cu putinţă să primim a ne uni cu aceia care vorbesc, cugetă şi lucrează împotriva lui Dumnezeu şi a Tradiţiei Sfinţilor Părinţi? Sfântul Apostol Pavel scrie: „Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni 2, 15). Şi iarăşi: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8). La fel spune şi Sfântul Ignatie Teoforul: „Cel ce vorbeşte şi făptuieşte împotriva celor pe care le-am orânduit, chiar dacă este om credincios, chiar dacă posteşte, chiar dacă trăieşte în feciorie, chiar dacă face semne minunate, să-l vezi ca pe un lup în blană de oaie, care prin lucrările sale pregăteşte pieirea oilor. Dar şi Sinodul al VII-lea Ecumenic rânduieşte: „De trei ori anatemizăm toate inovaţiile care s-au făcut şi care se vor mai face împotriva Tradiţiei Bisericeşti şi a învăţăturii şi pildei Sfinţilor şi veşnic pomeniţilor Părinţi”. De asemenea, înţeleptul Iosif Vriennie spune: „Dacă cineva schimbă ceva din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, să nu numim aceasta abatere de la calea dreaptă, ci fărădelege şi trădare a credinţei şi necuviinţă faţă de Dumnezeu”.

Însă ne face şi mai şovăitori faptul întristător că între noi, ortodocşii, se găseşte Uniaţia, fără nici o justificare. Care lucrează ca un crater care înghite sufletele ortodoxe, sau ca o lupoaică nemiloasă cu chip de oaie, carecere cu viclenie – după cum spune veşnic pomenitul arhiepiscop Hrisostom Papadopoulos – să supună popoarele sub papism şi treptat şi pe nesimţite să le latinizeze”. Aşadar nouă, ortodocşilor, Uniaţia ne provoacă întotdeauna frică, fiindcă reprezintă o momeală şi o amăgire. De aceea cu dreptate a fost scris (Estia, 14.09.1963) că „Uniaţia este cauza principală a luptei dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană; luptă care lărgeşte prăpastia despărţirii şi, evident, nu permite începerea dialogului de împăcare între ei şi, mai mult, a dialogului de unire”.

Şi deoarece prin atitudinea lor amăgitoare uniţii otrăvesc legăturile dintre cele două Biserici, ar trebui stabilit ca şi condiţie primordială pentru unire desfiinţarea imediată a Uniaţiei. Totodată, papa trebuie să înceteze să-i considere pe capii Bisericilor Ortodoxe Răsăritene ca pe nişte fii risipitori, care primesc cu plăcere… reintrarea lor în sânurile Romei! Fără acceptarea acestor două condiţii, este de prisos să se vorbească despre „mult dorita unire a Bisericilor”!

AthenagorasIConstantinople

Patriarhul ecumenic şi papa

Patriarhul ecumenic Athenagora şi papa Ioan Paul, dacă ar avea puţină frică de Dumnezeu, dacă ar avea puţină smerenie, ar trebui să se îmbrace în saci, să plângă pentru păcatele lor, să se pocăiască şi să-şi mărturisească păcatele şi să ceară mila Domnului… şi nu să caute praznice şi ceremonii, laude şi cinstiri. Asta din pricina marii nesocotinţe pe care o au faţă de Dumnezeu, de Tradiţia Apostolică şi de Sfintele Canoane.

Athenagora, linguşindu-l pe papa, i-a spus: „Tu eşti întâiul”, pe când trebuia să-i spună: „Tu eşti întâiul în mândrie, fiindcă te numeşti infailibil, şi eu sunt al doilea, fiindcă mă numesc preasfânt. Nici tu nu eşti fără de greşeală, nici eu preasfânt. Suntem amândoi păcătoşi şi împotriva învăţăturii şi poruncii Domnului, care a spus: «Care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor» (Matei 10, 44), şi: «Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem» (Luca 17, 10)”.

Rugaţi-vă la Dumnezeu să păzească Biserica Ortodoxă şi pe credincioşi de erezii şi de lupii cei turbaţi. Noi trebuie să credem că Domnul nu va lăsa, nu va părăsi Biserica Lui, ci o va apăra, o va ocroti şi-i va nimici pe vrăjmaşii ei, ca pe nişte vase de lut. Să aveţi îndrăzneală, credinţă, nădejde şi, mai mult decât toate, iubire de Dumnezeu, şi Dumnezeu va fi mereu cu voi.

Athenagoras-n-Pope-kiss-sm

Pe papistaşi să ne rugăm să-i lumineze Dumnezeu

Ridicaţi-vă din morminte, Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Grigorie, Ghermanos, Metodie, Tarasie, Nichifor şi toţi Sfinţii Patriarhi mai vechi şi mai noi ai Constantinopolului, care v-aţi jertfit viaţa pentru oile voastre, ca să vedeţi cine stă astăzi pe scaunul vostru! Voi, ca nişte păstori buni, v-aţi jertfit sufletele pentru oile voastre; cei de astăzi jertfesc oile pentru ei şi deschid porţile şi-i cheamă pe lupi să intre şi să le sfâşie. Domnul nostru Iisus Hristos, bunul păstor, care s-a jertfit pe sine pentru noi, oamenii, spune: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi” (Ioan 10, 11-13).

De ce a căzut patriarhul într-o asemenea greşeală, încât cu voia lui să se lupte să dea turma în ghearele lupilor, pentru a fi sfâşiate? Cauza este mândria, rădăcina şi pricina tuturor păcatelor, tuturor răutăţilor, tuturor ereziilor, nenorocirilor şi necazurilor şi, îndeosebi, retragerea harului lui Dumnezeu. „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6).

Cu toate acestea, el se îndreptăţeşte pe sine spunând că are iubire şi vrea unirea tuturor, fiindcă aşa a învăţat Dumnezeu. Da, asta e adevărat. Dumnezeu ne-a dat prima poruncă a iubirii şi Biserica se roagă „pentru unirea tuturor”.

Însă Dumnezeu ne-a învăţat iubirea adevărată, nu pe cea mincinoasă. Nu iubirea spusă din gură, ci pe cea izvorâtă din suflet; nu iubirea superficială, ci pe cea lăuntrică. Domnul ne-a învăţat iubirea adevărată, dar totodată ne-a învăţat şi ne-a poruncit, pentru a ne păzi, să ne ferim de hristoşi mincinoşi, de învăţători prefăcuţi, de lupi şi de farisei. Domnul ne-a vorbit despre aceşti uniţi, caracterizându-i ca prefăcuţi, neînţelepţi, orbi, călăuze ale orbilor, hrăpăreţi, nedrepţi, morminte pecetluite, şerpi, pui de viperă. Domnul ne-a poruncit să ne ferim de asemenea oameni, să ne depărtăm de ei, să nu vorbim cu ei; doar să ne rugăm la Dumnezeu să-i lumineze, pentru a se pocăi. Cum s-au purtat Sfinţii Părinţi cu asemenea oameni (cu hristoşii şi proorocii mincinoşi, cu ereticii etc.)? Aşadar, aceşti Sfinţi Părinţi, urmaşi ai Arhipăstorului Hristos şi ai ucenicilor Lui, păstorii dumnezeieşti care şi-au jertfit viaţa pentru oile lor cuvântătoare, care au făcut cele şapte cuvioase şi sfinte Sinoade Ecumenice, pe toţi aceşti eretici despre care am vorbit i-au aruncat, cu harul Sfântului Duh, departe de turma lui Hristos; i-au izgonit afară şi i-au dat, nepocăiţi, veşnicei anateme.

Pe aceştia trebuie să-i urmeze şi patriarhul Athenagora şi să se gândească serios la sporirea lui duhovnicească şi să se pocăiască şi să se spovedească acum, cât trăieşte, căci moartea vine pe neaşteptate, şi în iad nu există pocăinţă.

Iubirea mincinoasă şi smerenia mincinoasă pe care le-a arătat patriarhul, în loc să fie de folos, l-a vătămat pe papă şi le-a provocat mare sminteală şi negrăită întristare creştinilor ortodocşi“.

(sursa)

6.jpgLegaturi:


Categorii

1. Slider, Biserica la ceas de cumpana, Ecumenism, Fericitul Filotei Zervakos, Marturisirea Bisericii, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la ““Ne purtăm ca fiarele şi după aceea ne mândrim că suntem ortodocşi autentici…” – FERICITUL FILOTHEOS ZERVAKOS despre cei care contesta TAINELE DE PE STILUL NOU, despre catolici si UNIREA “BISERICILOR”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Nu , nu ne-a invatat Iisus sa ne ferim de eretici , acest cuvant este pentru cei slabi , asa cum Sfantul Apostol Ioan spune ca pentru cei care au pacate de moarte , nu zice sa ne rugam . Adica ne lasa pe noi sa hotaram .Altfel ar fi spus ,direct , sa nu ne rugam , dar el zice : “Nu zic sa va rugati” , in loc de “Sa nu va rugati”(deoarece a te ruga pentru un mare pacatos duce la pericolul de a-l judeca si de a cadea si tu in ispite grele).
    Sfantul Apostol Pavel ne spune ca, daca vrem sa mergem la un necredincios la masa , sa mancam tot ce ne pune in fata , fara sa intrebam de constiinta . Pai , ori avem voie , ori nu avem . Si da si nu , in functie de taria credintei , astfel incat sa nu cumva sa judecam pe cel slab in credinta . Dar porunca este sa ne rugam , sa binecuvantam , sa facem bine vrajmasilor nostri , pentru ca numai asa ii vom face datori sa raspunda cu bine . Cine nu crede in puterea iubirii adevarate si in puterea binelui , acela nu este crestin ortodox si nu este ucenic al Domnului , care nu a mustrat decat ipocrizia , lipsa tariei credintei , lipsa de iubire ( insa nu direct , ci in parabole ). El nu ne va judeca dupa dogme , ci dupa harul sfinteniei si acest har se castiga numai prin iubirea de vrajmasi . Porunca iubirii de vrajmasi este adevarata , dar ea nu se poate implini cu putere omeneasca , ci cu putere de la Dumnezeu .Cei care nu capata aceasta putere , sunt cei “autosuficienti “. care discern cu propria minte ce se cuvine si ce nu, fara sa ceara ajutor de la Dumnezeu .Harul Duhului Sfant nu se castiga cu puterea mintii , ci El vine in sufletele curatite de minciuna si una dintre minciuni este sa spui ca nu se poate sa-i iubim pe vrajmasi , ca nu putem sta cu ei la masa , facandu-L mincinos pe Dumnezeu. Pai , daca Hristos nu l-a alungat pe Iuda(si a stat cu El la masa ) , care L-a si omorat , cum alungam noi cu anatema pe cei care au acelasi chip ca noi ,iar unii si aceeasi Biserica ? Ne-a aratat undeva Hristos aceasta ? Hristosii mincinosi nu sunt in afara bisericii , la eretici , ci chiar in sanul Bisericii , printre noi . Caci cei tari , tare se vor bate , caci sminteala va veni , dar vai de cei prin care va veni sminteala .
    Daca vi se pare ca vorbesc minciuni , va rog sa aratati prin faptele sau cuvintele Mantuitorului , ca ne-a invatat sa ne despartim intre noi si sa izgonim dupa socotelile noastre omenesti , pe careva din mijlocul nostru .
    Despre relatia cu ereticul , Apostolul Pavel ne spune sa nu stam cu el la masa , sa nu avem legatura cu el , dar nu cu cel din afara Bisericii , ci cu cel care , numindu-se pe el “frate” cu ortodocsii , este de fapt ratacit . Dar nici de acesta nu spune , sa nu-l mai primiti in biserica , ci sa nu aveti legaturi cu el , sa vada acela ca toti ceilalti nu sunt de acord cu faptele luil si sa se intoarca in felul acesta , la credinta adevarata. Insa nu spune sa-i dati anatema . Ci cu rabdare , sa se astepte pana la moarte , intoarcerea lui.
    Insa unii , cu bucurie , numai asta fac , ca si cand ar fi capatat dependenta de “anatema” , altceva nici nu mai gandesc.Atunci , spuneti-mi , cum sa disting iubirea de vrajmasi pe care ne-o cere Hristos , in toate acestea ? Ca ceva nu concorda . . .Aici este o mare sincopa : iubiti pe eretici , dar dati-le anatema cu lejeritate , ca pe o bagatela , ca Hristos va va oferi o cununa pentru aceasta ” mucenicie” a voastra , deoarece veti suferi de moarte , facand acest lucru !
    Ma cutremur .

    admin.
    E posibil sa ti se para comentariul meu in neconcordanta cu credinta ortodoxa. Daca e neconform , te rog arata unde si ma voi conforma . Multumesc pentru intelegere.

  2. @ Simona:

    Atata doar: cred ca ne amagim tare crezand ca iubim, si inca si pe vrajmasi, daca dispretuim dogmele, pe Sfintii Parinti care au murit pentru ele si dispretuim insusi cuvantul Sfantului Apostol pe care ne apucam sa-l relativizam, ca sa nu zic desfiintam… cu cata indrazneala, Doamne!

  3. @ admin ,

    Multumesc pentru raspuns .Insa nu mi-ai raspuns la obiect, ci evaziv. Despre ” amagirea” iubirii , inca nu am afirmat iubirea adevarata (despre mine), care nu este cu putere omeneasca si se ajunge greu la iubirea de vrajmasi ,numai cu ajutor de la Dumnezeu , dar nu este imposibil , mai ales ca este vorba despre o porunca . Sfantul Siluan Athonitul spune ca iubirea de vrajmasi este etalonul vietii crestine , fara de care , nu putem afirma ca suntem in Biserica lui Hristos . Iar acest argument nu lasa posibilitatea negocierii ei , indiferent de cauza , deoarece Iisus nu face distinctie .
    Recunosc mucenicia Sfintilor Parinti , meritele lor , dar ma hranesc si cu cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur , care invata fara dubiu , ca nu numai mirenii , dar nici cei indrituiti sa o faca , nu trebuie sa dea anatema :

    “Fiul lui Dumnezeu … n-a murit numai pentru prieteni si pentru ai Lui , ci si pentru dusmani, pentru tirani , pentru INSELATORI , pentru cei ce L-au URAT , pentru cei ce L-au RASTIGNIT , pe care-i stia mai inainte de intemeierea lumii ca asa vor fi … A gustat moartea pentru TOTI oamenii. Asadar , daca Hristos a savarsit aceste fapte , iar Biserica implineste pildele acestor fapte , facand in fiecare zi rugaciuni pentru toti oamenii , cum indraznesti tu sa dai anatemei “?( citat din Sfantul Ioan Gura de Aur )

    Apoi Sfantul Siluan Athonitul , care a spus ca nu stie daca paganii se vor mantui , sau nu (exista o teolegumena care se refera la mantuirea paganilor sinceri , care nu au primit credinta crestina ).
    In alta ordine de idei , vreau sa dau un singur exemplu despre cum oameni foarte sporiti duhovniceste se pot insela “la greu” : blandul , bunul si fara de rautate precum un copil , Cuviosul Iosif Sihastrul , care nu se sfia sa intrebe pe Dumnezeu si sa primeasca raspuns , a stat ani multi in despartire , impreuna cu obstea sa , fara sa pomeneasca pe Patriarh , fiind zelot . La un moment dat , a tinut cu obstea trei zile de post negru si s-a inchis sa se roage lui Dumnezeu , ca sa-i arate , daca la cei din Biserica pe stil nou , este har . Raspunsul lui Dumnezeu a fost ca este har . Iar cuviosul se inselase , amar de ani , cu aceasta prostie . Ca, ce este ? poti sa tii cum vrei , nu are importanta . Deci si el daduse anatema si se despartise , insa a gresit, iar Dumnezeu nu l-a pedepsit . Voi de ce sunteti atat de siguri , pentru ca unde e iubire , nu mai este lege?
    Si eu sunt ortodoxa si iubesc pe Sfintii Parinti si cu scrierile lor m-am hranit ani de zile si ma hranesc .
    Insa , repet , Iisus nu desparte , si multi Parinti Sfinti , invatand iubirea catre toti , nu au despartit.
    Intoarcerea ereticilor la dreapta credinta , nu se face cu anatema , asta e clar .Pana si Pr. Iustin Parvu , intr-un interviu , afirma ca acest deziderat ( al unirii cu ereticii ) este foarte greu de realizat si ca numai prin iconomia lui Dumnezeu si cu puterea Lui , cu post si priveghere , a celor sporiti.
    Citeste si povestirea cu acel cuvios , care , avand un ucenic si pornindu-se amandoi pe cale , mai intai ucenicul si pe urma cuviosul , ucenicul intalneste un popa idolesc purtand pe umeri un par mare . Ucenicul il intreaba : “Unde te duci , diavole ” ? La care popa , ia parul si-l bate rau pe ucenic. Mai pe urma , se intalneste si cuviosul cu popa si-i spune acestuia , cu dragoste : “Mantuieste-te , iubitorule de osteneala ” ! Atunci , inima popei se umileste si devine si el crestin .
    Si eu , la randul meu , tind sa cred ca , toti cei care nu nadajduiesc in intoarcerea ereticilor prin rugaciuni si iubire , inca nu au experiat puterea iubirii si a rugaciunii cu indelunga rabdare si cu post . Insa , iti spun , cei ce fac asa , nu numai ca vor capata harul adevaratei iubiri de la Domnul , dar vor vedea cum un ateu convins , violent , se transforma intr-un an de zile in inger de om. Precum si alte minuni . . .
    O, de am cunoaste cati rataciti avem in sfanta noastra Biserica , ortodoxa ma refer .A fi ortodox , nu e suficient sa inveti pe de rost Crezul si Tatal nostru , desi , in alte circummstante , ar fi. Foarte multi nici nu au citit din Sfintii Parinti , dar cum pot vorbi de dogme ? Sau , daca au citit , il considera pe Toma de Kempis , Parinte ortodox si se imbata cu scrierile lui si altele asemenea. Dar nu s-ar sfii sa dea anatema ! . . . “cu cata indrazneala , Doamne ” !
    Insa am devenit prea comozi si egoisti , ca sa ne ostenim pentru aproapele nostru , in care este Insusi Hristos . Mai bine dam anatema , ca se rezolva instant.
    Doamne , ajuta-ne si ne iarta pe noi , pacatosii !

    Si, iarta-ma si tu , te rog , caci stiu ca te-am intristat foarte !

  4. Pingback: Cuviosul FILOTEI ZERVAKOS (†8 mai 1980) despre MANTUIREA IN VREMURILE APOSTAZIEI SI NECURATIEI GENERALE, INTR-O LUME VICLEANA SI STRICATA: “Satana face ultimul asalt… Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia si sa fim gata pentru asta, caci s-
  5. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu da
  6. Pingback: Parintele Porfirie despre CREDINTA ADEVARATA, PAPALITATEA ERETICA, teoria “toate religiile sunt adevarate” si MINUNILE MINCINOASE ALE DIAVOLULUI | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Parintele Andrei Coroian despre ADEVARUL ORTODOXIEI si distinctia intre ECUMENICITATE si ECUMENISM. “Unirea creștinilor înseamnă ÎNTOARCEREA LA ORTODOXIE. Este necesar ca Biserica să nu cadă în în ecumenism, nu numai pentru a-și păstra ide
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate