Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”

8-07-2010 Sublinieri

“Oamenii isi pierd capacitatea de a se odihni in liniste, de a avea o prietenie fireasca… Sunt foarte multi care sufera de singuratate.

Despre pustie si rugaciunea pentru lume in timpul razboiului.

Despre slujirea mea

The Old Rectory, 23 aprilie 1975

Dragi, scumpi si minunati prieteni – toti!

Presupunand ca scrisoarea mea va ajunge la voi in ajunul Pastelui, va transmit deja urarile mele cele mai bune si va salut pe voi toti cu vechea dar neimbatranita salutare: „Hristos a Inviat!” Ce minunat dar a fost pentru noi sa va vizitam inca o data. Am avut mai mult timp sa discutam, sa va vedem fetele luminoase, sa va ascultam cuvintele duioase si sa va primim atat de multele si graitoarele expresii de iubire si incomparabila ospitalitate! In chip cu totul minunat, ati ramas cu totii in viata dupa atat de multe si incredibile incercari, in special, in timpul marelui razboi pentru apararea patriei.

Pentru mine, perioada razboiului a coincis cu timpul petrecerii mele in pustie. Locuinta mea erau pesterile din coastele abrupte ale stancilor, care erau lovite de valurile marii in zilele si noptile cu furtuna, ale caror lovituri le simteam stand culcat in asternutul meu nu prea moale. In acele zile sinistre pentru intreaga Europa, marea se odihnea pentru ca nu avea vapoare, nave, caiace, si am avut mai multa liniste decat as fi avut in anii fara razboi.

A fost timpul unei rugaciuni puternice pentru pace in toata lumea, in special pentru Rusia. Am auzit nu o data ca nemtii aveau de gand sa termine cu Rusia. Ofiterii lor nu ascundeau planurile lor privind genocidul: sa imparta teritoriile cucerite soldatilor care au luptat pe frontul din Rasarit (pentru nemti), pastrand din populatia Rusiei aproximativ 30 de milioane de muncitori, fara drept la invatamant, deoarece rusii nu erau considerati de catre ei oameni, ci vite de munca (untermensch)[1].

Istoria omenirii este plina de felurite crime, dar nu este pacat mai mare decat razboaiele, in special ale timpurilor noastre, „razboaiele mondiale”, cand intr-un fel sau altul toti oamenii sunt antrenati la fratricid: unii se bucura astazi ca sunt ucisi sute de mii, chiar milioane de o singura parte; maine, cei ce au avut de suferit se bucura ca au fost razbunati cei ucisi. Si astfel intreg Pamantul se invaluie in intunericul dusmaniei Iadului; Duhul Sfant paraseste sufletele oamenilor si deznadejdea salasluieste in sufletele lor. Au trecut 30 de ani, pacea inca nu s-a dobandit, intunericul nu s-a risipit si lumina iubirii inca nu lumineaza clar Pamantul.

In acei ani de cosmar, eu m-am rugat indelung, mai ales noaptea. Plangeam in hohote ore intregi si ma rugam „pentru pacea a toata lumea”, pentru Rusia, pentru poporul rus, care era amenintat de cea mai mare primejdie – deplina lui distrugere.[2]

(…) Acum eu imi daruiesc toate puterile mele si timpul meu oamenilor ce se afla in suferinta, in deznadejde, celor “zdrobiti de saracie” si de dispretul celor ce ii inconjoara. Experienta pustiei ma ajuta in aceasta slujire. Daca eu insumi nu as fi cunoscut o astfel de saracie, despre care cei din tarile europene occidentale nu au nici un fel de notiune, nu as fi putut intampina pe saraci si umiliti cu un astfel de sincer respect fata de personalitatea lor si cu intelegerea ce mi-a fost data fata de suferintele lor. In pesteri, unde stanca este goala si deasupra capului si pe laturi, in linistea noptilor, duhul omului se elibereaza pentru a contempla intreaga lume, de la momentul Creatiei si pana la cel ce sta la hotarele timpurilor pamantesti. Daca nu as fi avut “ragazul” pustiei pentru gandul staruitor la soarta omului, la sensul venirii lui in aceasta lume, nu as fi putut ajuta oamenii inteligenti (si nu sunt putini) cu inima gingasa, care cauta o iesire din starea ce s-a creat in aceasta lume atat pentru ei cat si pentru intreaga omenire. Asa petrec eu acum intr-o stare de adanca multumire fata de Pronia Dumnezeiasca, pentru zilele grele mai multe decat cele usoare, deoarece in suferinta se naste intelepciunea.

[1] Sub-oameni (in germana).

[2] Arhimandritul Sofronie isi amintea adesea cum odata, intr-un moment de plans tensionat pentru Rusia, a primit un raspuns in inima ca a survenit schimbarea hotaratoare in mersul razboiului si ca Rusia va iesi invingatoare din acest razboi. Mai tarziu a aflat ca atunci au fost infrante trupele nemtesti in batalia de la Kursk.

***

Despre caderea oamenilor din vremea noastra

The Old Rectory, 9 iulie 1979

O, Marie scumpa, minunata si draga,

Pace tie si tuturor celor ce sunt in jurul tau!

Pacea intregii lumi sa devina cat mai curand realitate!

Mi s-a facut lehamite de viata lumii contemporane. Oamenii au indragit mai mult vrajba decat iubirea si prietenia. Razboiul ruso-japonez este uvertura pentru bacanalele veacului nostru. Doar in zilele fragedei mele copilarii am simtit pacea, iar acum sunt deja batran si nu cunosc nici o zi de pace in viata omenirii. Caderea oamenilor a atins cel mai inalt nivel; sunt asa de multi oameni cuprinsi de demon... Prin noua descoperire stiintifica ce se da de Sus pentru a fi hranite multimile de oameni, mai intai de toate se transforma in violenta, in razboi, in dorinta criminala de a domina. Acesti „supraoameni”, care l-ar putea invata rautatea chiar si pe diavol, nu permit nimanui sa traiasca in pace.

Ei, dar ajunge cu acestea! Noi stim totul, dar incoerenta in intelegerea necesitatilor reale ale duhului omenesc impiedica orice proces creator. Ceea ce uimeste astazi e faptul ca scrisorile merg cu viteza melcului; corespondenta a devenit aproape imposibila. Scrisorile ajung dupa atatea si atatea zile, adesea saptamani. Si aceasta pretutindenea… Regimul razboiului racelii iadului.

Toata istoria omenirii este plina de fratricide. Dar se pare ca niciodata mai inainte nu au existat atatea nelegiuiri ca in zilele noastre. Oamenii au devenit criminali sau aceasta este in insasi natura lor, nici nu simt nici o mustrare a constiintei, cu toate ca savarsesc nesfarsite violente si crime. Nu este oare aceasta ceea ce prooroceste Evanghelia? Intreg Noul Testament [1].... Nu este oare timpul nostru un semn vizibil al apropierii pieirii apocaliptice a intregului pamant? Iarta-ma, scriu dintr-o profunda durere a sufletului meu si nu socoti lucrul acesta a fi un pesimism nemoderat. Daca cei ce inseteaza dupa sange nu vor reusi sa aprinda o noua conflagratie mondiala, deoarece ei insisi nu se vor putea salva de la pieire, atunci mai este inca posibila o noua renastere… Aceasta oare nu miroase a optimism nemoderat? Intr-un fel sau altul, cei ce mai inainte au fost promotori ai razboaielor au murit in asternuturi luxoase, lasandu-i pe soldati sa moara pe campurile de batalie. Acum unii ca acestia nu mai pot scapa „fara sa dea socoteala”. Nu este „razboi fierbinte”, dar nici pace nu este…

M-am mahnit citind scrisoarea ta. Tu sa nu cazi in deznadejde. Noi amandoi am ajuns la o varsta venerabila si nu trebuie sa ne mire bolile noastre. Karamzin spunea la timpul sau ca „batranetea este sora cu boala”, dar si batranetea are partea ei pozitiva – acumularea de cunostinte despre existenta…

[1] Compara II Tim. 3, 1-9.

***

Salutare pascala

The Old Rectory

Hristos a inviat!

Pace tie. De o mie de ori pace tie!

Nu pot gasi nici un fel de vina scrisorii pe care ti-am trimis-o si care te-a suparat atat de mult. Inchipuie-ti ce profund poti sa suferi uneori din cauze care nu corespund unei astfel de suferinte tensionate. Si eu pot, deoarece in parte am vazut acest lucru eu insumi. Dar nu pot intelege nicicum scrisoarea mea drept cauza unei mahniri atat de profunde. Dar sa lasam aceste lucruri. Doar aprecierea oricarui fenomen poarta in mod inevitabil caracter „personal” si nu exista atitudini absolut identice pentru unele fenomene. Un filosof, Nicolae Berdiaev, stii acest nume, socotea ca diferenta de conceptii, diferenta de aprecieri alcatuieste BOGATIA vietii noastre. Eu nu sunt de acord cu el. Inca demult, acum treizeci de ani, am scris Sfantul Munte cuiva la Paris ca diferenta de aprecieri este urmarea nedesavarsirii noastre si de aici saracia noastra. Cand parerile sunt impartite, atunci, in mod inevitabil cineva dintre cei ce nu sunt de acord greseste. Ambele parti gresesc imens intr-o masura sau in alta. Eu ajung la aceasta gandire prin felul meu de a percepe pe Dumnezeul Sfintei Treimi. In Dumnezeiasca Unitate Treimica nu este absolut nici un fel de deosebire; in afara, desigur, de deosebirea dintre ipostasuri, adica.. dintre PERSOANE. Fiecare ipostas poarta in sine toata plinatatea, absoluta plinatate a Dumnezeirii, a Dreptatii, a Stapanirii, a Puterii, Atotvederii s.a. Si aceasta este bogatie, este pace, este adevarata cunoastere. Noi suntem in intuneric, in deplina nevedere, cunoastem doar in parte.

Este posibil ca N sa nu-ti fi scris. In ultimii ani ea mi se pare extraordinar de obosita, adesea palida, si toti prietenii si rudele ei sunt nelinistiti pentru ea. Anul trecut am fost in Franta cu automobilul… Am petrecut doua saptamani la N, in apropiere de Paris, la imensa ei mosie… In aceste doua saptamani m-am aflat in intregime in valtoarea contemporaneitatii. M-am intalnit cu multi dintre vechii prieteni, m-am uitat mult la televizor, am citit reviste si chiar ziare… O, ce cosmar este contemporaneitatea noastra! Pe strazile Parisului, ale Londrei, ale altor orase este aproape imposibil sa gasesti un loc pentru masina, este infricosator de periculos sa mergi pe sosele din cauza numarului imens de masini, din cauza vitezei nebunesti cu care vor sa mearga toti. Se creeaza un tablou infricosator al izolarii tuturor de toti, imposibilitatea unei legaturi linistite, aproape nefiresc de rapid…

Oamenii isi pierd capacitatea de a se odihni in liniste, de a avea o prietenie fireasca… Sunt foarte multi care sufera de singuratate. Nici un fel de asigurari sociale nu ii salveaza de sentimentul izolarii si mii si mii de oameni cad intr-un gol sinistra si intr-o oarba deznadejde. Si sa-i ajuti nu este deloc usor. Cuvintele despre inspiratie, despre chemarea noastra sa biruim lumea, sa-i imbratisam in constiinta noastra ca pe viata noastra personala – rar gasesc vreun ecou in sufletele lor ucise. Trebuie sa adaugam la acesta cosmarul uciderilor reciproce si neincetate, al razboaielor, jafurilor, crimelor etc. Se intampla uneori sa intalnesti oameni care deja nu mai sunt capabili sa suporte acest spectacol. Dupa astfel de succinte „excursii” in lume, din locul nostru linistit al rugaciunii si Liturghiei, pretuiesti mai mult acest dar dumnezeiesc. Acum am mai multa singuratate in noua mea „sihastrie”. Acum este atata liniste in jurul meu. S-a lasat noaptea si eu imi amintesc de tine si de toti, binecuvantand intreaga lume de la Rasarit pana la Apus, de la Nord pana la Sud. Si cu toate ca sunt pe deplin convins ca nici o rugaciune, adica energia ei nu dispare fara urme in lume, totusi, stiu, de asemenea, ca este imposibil sa siluiesti chiar voia cea rea a omului si de aceea nu sunt inclinat sa ma mangai cu un optimism excesiv. Tuturor va trimit iubirea mea. Imi pare rau ca ai abandonat tratatul despre Tolstoi.

Al tau, Sofronie

***

Despre biruinta asupra lumii. Despre singuratate si despre sine

The Old Rectory, 15 septembrie 1967

(…) In tot acest timp ce s-a scurs eu nu am reusit sa fac decat foarte putine lucruri. Adesea, oamenii imi spun ca am facut ceva si chiar mult. Dar nu simt acest lucru. Din contra, am sentimentul ca nu am facut nimic si zilele se scurg aproape fara nici un rezultat. In aceste timpuri se petrece ceva straniu. Cand statele, ca un intreg, se organizeaza tot mai mult si mai mult rational, atunci ramane din ce in ce mai putin loc pentru nazuintele individuale ale omului. Lucrurile comune le strivesc pe cele individual sa te smulgi din aceasta dependenta ar insemna sa biruiesti lumea[1].

Dar si eu fac tare putin in domeniul care in chip profund se refera la existenta mea personala. Eu am inchinat mai mult de 25 de ani slujirii tuturor ce mi s-au adresat mie. Tare as vrea sa ma eliberez cu desavarsire de grijile personale si sa inchin toate gandurile mele Celui Ce la sfarsitul vietii devine punctul central al vederii lumii. Dar eu inca nu am murit, cu toate ca am imbatranit si este posibil sa mi se dea inca putere si timp. Se apropie data de care sunt legate cele mai importante amintiri ale mele. Vorbesc despre sfarsitul staretului meu, Siluan. In aceste zile eu voi fi la Rectory[2]. Ma tem ca va fi acolo mult popor si voi obosi pana la epuizare, asa cum mi s-a intamplat si mi se intampla de multe ori.

In genere, sunt fericit ca in acest an am reusit sa gasesc multe ore si zile cand eu am fost cu desavargire singur. Acest lucru il schimba efectiv pe om. Noi suntem atat de supusi influentei oricarei fiinte cu care ne intalnim... O, desigur, am putea inchide inima noastra si sa nu ne mai cuplam la suferintele altora si, in general, la trairile lor fericite sau triste. Dar aici nu este domeniul meu – sa ma inchid, deoarece prin usile deschise toti intra liberi…”

————————-

[1] Cf. Ioan 16, 33

[2] Parintele vorbeste despre staretia manastirii Sfantul Ioan Botezatorul. Cladirea principala se numeste The Old Rectory

(in: “Ne vorbeste parintele Sofronie. Scrisori”, Editura Bunavestire, Galati, 2003)

Cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Parintele Sofronie Saharov, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PREASFINȚITUL SILUAN, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia – CUVINTE DE MAXIMĂ GRAVITATE DUPA REFERENDUM: “A venit ceasul Săptămânii Pătimirilor Bisericii. Și noi ne apropiem de Ghetsimani-ul istoriei” | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate