CASATORIA DE PROBA – O SOLUTIE? Raspuns la scrisoarea unor tineri

13-02-2012 Sublinieri

Vezi si:

Parinte Florin,

Suntem doi studenti, Andrei si Alexandra. Suntem prieteni de un an. Ne-am hotarat ca dupa terminarea facultatii sa ne casatorim si dorim din toata inima sa avem o familie fericita.

Avem colegi de liceu si cunoscuti care s-au casatorit si acum sunt deja la tribunal pentru divort. Noi nu vrem sa ajungem in aceasta situatie, nu vrem sa ne facem rau unul altuia, caci ne iubim. Printre studenti circula ideea ca cea mai buna pregatire pentru casatorie este „casatoria de proba”. Noi am fost de acord ca astfel ne vom cunoaste mai bine si ne vom pregati pentru casatorie. Dar bunica Alexandrei, care a avut grija de ea cand era mica si pe care Alexandra o iubeste foarte mult, ne-a spus ca este un pacat foarte mare si ca nu ne va ajuta, nefiind placut lui Dumnezeu asa ceva. Dupa discutia cu ea, Alexandra nu a mai fost asa de hotarata ca inainte.

Intre timp, bunica ei a murit si, din respect pentru ea, Alexandra nu vrea sa treaca peste cuvantul ei, desi mai multe prietene i-au spus ca nu se mai traieste astazi „ca pe vremea bunicilor”. Ea a fost o femeie foarte buna si credincioasa, dar conceptiile ei ni se par cam depasite de vremurile noastre. Dar, totusi, simtim cumva ca este pacat sa traim impreuna inainte de casatorie. Ne este foarte greu sa ne hotaram ce sa facem. Am dori sa ne spuneti de ce nu este de acord Biserica cu „casatoria de proba”? Fara o astfel de proba, de unde stim ca ne vom intelege atunci cand ne vom casatori?

Va multumim.
Andrei si Alexandra

Dragii mei,

Ma bucura gandul vostru bun de a intemeia o familie nu pentru un an-doi, ci pentru toata viata. Cred ca un om sincer, care doreste sa cunoasca adevarul si sa traiasca in adevar, va intelege in ce masura „casatoria de proba” este intr-adevar casatorie si daca ea este o proba necesara si corecta pentru doi tineri care vor sa se casatoreasca.

A trai impreuna nu inseamna numai impartirea de catre doua trupuri a unei locuinte, ci, in primul rand, o continua relatie intre doua suflete. Temelia cuvantului „te iubesc” este un simtamant adanc al sufletului nostru. El se exprima prin cuvinte, prin daruirea unei flori, prin rabdare, prin blandete, printr-o imbratisare, prin multe fapte si gesturi vazute. Dar, la radacina tuturor acestor gesturi, este un sentiment netrupesc, nevazut, dar simtit cu toata fiinta: dragostea.

Daca de-a lungul casatoriei sotii nu sporesc in dragoste unul fata de altul, vietuirea lor impreuna nu-si atinge rostul, ea este neroditoare. La fel se intampla daca sotii nu sporesc in dragostea si ajutorarea celorlalti oameni. Pentru ca Dumnezeu nu a lasat ca unirea dintre barbat si femeie sa fie ceva inchis, ci a randuit ca prin aceasta unire fiecare sot sa-si deschida persoana sa catre celalalt si catre toti oamenii. Sotii experimenteaza aceasta deschidere in primul rand fata de copii. Nascand copii, ca rod al dragostei lor, parintii intra intr-o legatura foarte puternica de dragoste cu acestia.

Daca sotii raman intr-o dragoste egoista, si nu doresc sa includa in dragostea lor pe copii si pe ceilalti oameni, insasi dragostea lor se va raci. De ce? Pentru ca egoismul, dorinta de a a-mi fi bine numai mie, duce de fapt la o izolare a mea de ceilalti si la pustiire sufleteasca.

Exista un aspect fundamental pe care nu vor sa-l recunoasca sustinatorii „probelor” inainte de casatorie. Nu stiu daca ati cautat o explicatie a faptului ca in trecut relatiile trupesti inainte de casatorie erau considerate extrem de rusinoase, nefiresti, iar acum ele sunt promovate insistent in spatiul public. Cercetand istoria ideilor, vedem ca revolta sexuala apare concomitent cu revolta impotriva lui Dumnezeu.

Citind scrierile marilor cunoscatori de suflete care au fost sfintii, aflam explicatia acestui fapt prin legatura dintre mandrie, necredinta si desfranare. Cand omul se mandreste si nu vrea sa-L mai recunoasca pe Dumnezeu ca Parinte al sau, el alunga harul lui Dumnezeu si cade in doua mari pacate: necredinta si desfranarea. In toata istoria omenirii epoca moderna este singura in care aceste doua caderi de la dreapta vietuire sunt considerate normale de cei mai multi dintre semenii nostri, iar practica religioasa este vazuta doar ca un refugiu al oamenilor slabi. De aici, din caderea de la credinta, se trage si lipsa de intelegere a ceea ce inseamna prietenia si casatoria dintre un barbat si o femeie.

Casatoria, dragii mei, este un dar al lui Dumnezeu catre om. Nu omul a inventat casatoria, ci Dumnezeu, inca de la inceput, a facut pe om „barbat si femeie” (Facere 1, 27). Creand primul om, pe Adam, Dumnezeu l-a creat spre a iubi, spre a fi in comuniune cu El si cu alti oameni. I-a daruit apoi o sotie, creandu-o pe Eva, intrucat „nu este bine sa fie omul singur” (Facere 1, 18). De atunci incepe aceasta minune a existentei omului in fata careia va aflati si voi acum: daruirea reciproca a sotilor in casatorie.

Nu exista decat o singura suferinta: a fi singur” a spus Paul Evdokimov in secolul XX, afirmand inca o data acest adevar constatat de noi toti: cea mai mare suferinta a omului este lipsa iubirii. Daca vreti sa traiti frumos, si scrisoarea voastra arata ca vreti aceasta, incercati sa intelegeti casatoria in profunzimea ei. Omul prins in goana dupa placeri trupesti se afla intr-o continua zbatere, multumindu-si mereu trupul si deloc sufletul. Acest om ajunge apoi sa uite chiar ca el este, de fapt, un suflet. Iar sufletul infinit al omului nu isi poate gasi implinirea in materie. Relatiile trupesti sunt o expresie a dragostei care ii uneste pe cei doi soti. In afara casatoriei, lipsind binecuvantarea lui Dumnezeu, aceste relatii aduc multa vatamare.

Omul isi afla implinirea doar in dragoste. Şi, pe masura ce veti spori in dragoste, veti intelege legatura profunda intre dragostea de Dumnezeu si dragostea de oameni, si pe cea dintre dragoste si Adevar.

Astazi, multi tineri traiesc sub mirajul sloganurilor de tipul „decide singur“, „fa ce vrei“, „traieste clipa“, crezand ca viata lor nu depinde de nimic exterior si astfel isi pun nadejdea doar in ei insisi. Ei uita de Dumnezeu si de cea mai profunda relatie personala pe care o poate avea omul: comuniunea cu Dumnezeu. Indragostindu-se, isi pun nadejdea doar in sine si in persoana iubita. Din nefericire, de multe ori Dumnezeu este exclus din aceasta relatie, iar legatura lor ramane intr-o existenta orizontala, pierzand verticala. Aceasta greseala nu o sesizeaza decat in momentul crizelor si al despartirii. Se intreaba de ce se cearta si au ajuns sa se urasca, ei, care s-au iubit atat de mult. De fapt, raspunsul este simplu: au incercat sa vietuiasca asemenea unui trup fara suflet. Numai Dumnezeu poate cu adevarat sa uneasca pe oameni.

Cat de usor uita cei care sustin „casatoria de proba” de faptul ca noi suntem creati de Dumnezeu! Cine doreste binele omului mai mult decat Dumnezeu?

Ştim fiecare, ca, oricat ne-am stradui sa iubim pe cineva, foarte greu ajungem sa-l iubim desavarsit. Şi nu vorbesc despre o dragoste de cateva luni la tinerete, cand omul isi descopera capacitatea de a iubi, ci de intreaga viata. Nici noi nu ne cunoastem asa de bine cum ne cunoaste Dumnezeu! El stie cel mai bine de ce avem nevoie. Şi daca v-a purtat de grija pana astazi, credeti ca este de folos sa-I spuneti acum: „de problema casatoriei ne vom ocupa singuri, nu mai avem nevoie de Tine“?

V-ati intrebat vreodata de ce iubeste omul? Cine ne-a dat posibilitatea sa iubim si sa crestem in iubire pana la a ne da viata pentru persoana iubita?

Omul iubeste pentru ca Dumnezeu l-a facut dupa chipul sau, iar „Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 8). Dragostea lui Dumnezeu este cea care ne da viata si ne tine in viata! Iar improspatarea dragostei pentru celalalt ne vine tot de la Dumnezeu. Nu vom putea sa ne pastram hotararea de a trai pana la moarte impreuna cu celalalt, in daruire si iubire, daca nu primim de la Dumnezeu puterea pentru aceasta.

Cat ne cunoastem fiecare pe sine? Cum putem spune ca ne potrivim cu alta persoana cand noi nu stim nici macar cum va fi gandirea noastra peste cativa ani? Ati observat ca in adolescenta nu ati mai gandit ca in copilarie, la tinerete altele va sunt gandurile decat la 16-17 ani. Peste ani, altele vor fi intelegerile asupra lumii, mai bogate, mai nuantate. Asadar, verificarea capacitatii de a trai o viata intreaga impreuna nu poate fi data de o perioada de proba, oricat de lunga ar fi aceasta. Adevarata proba este acordul inimii si al mintii noastre, cand Dumnezeu ne da sa simtim din toata fiinta: cu aceasta persoana trebuie sa ma casatoresc. Dar pentru a nu fi inselati in ceea ce simtim, este nevoie de o inima cat mai curata, de rugaciune si de sfatul duhovnicului.

Lipsa de credinta in Dumnezeu si in purtarea Lui de grija au dus la „casatoria de proba” si acest mod de viata duce, la randul lui, la scaderea credintei. Desi par asemanatoare, intre casatorie si „casatoria de proba” este o distanta ca de la cer la pamant. Este distanta dintre Taina Nuntii si desfranare, dintre sfintenie si pacat. Casatoria uneste pe soti unul cu altul si pe amandoi cu Mantuitorul Hristos, iar desfranarea desparte sufletele celor doi de Dumnezeu si, apoi, ca o consecinta, si pe unul de celalalt.

Numai cine crede ca nu are nevoie de binecuvantarea lui Dumnezeu in casatorie va recurge la „casatoria de proba“. Şi, din pacate, in loc sa-si cladeasca casa familiei pe piatra credintei tinerii si-o vor cladi pe „proba” facuta de ei. Se vor intreba mai tarziu in viata de ce nu se mai inteleg ca la inceput. De fapt, tocmai „perioada de proba“, neplacuta lui Dumnezeu, a pus o amprenta rea asupra casniciei. Asa cum au incercat sa guste din roadele casatoriei fara a se angaja in responsabilitatile ei, nici mai tarziu nu au fost capabili sa-si asume responsabilitatea de soti.

Nu risipiti ceea ce puteti darui o singura data in viata: fecioria. „Orice lucru bun incepe cu Doamne ajuta“, spune un proverb romanesc. Nu incepeti drumul in doi in pat, ci la Biserica. Caci daca nu va veti intemeia viata pe verticala, atunci orizontala, pamantescul vor domina sufletele voastre si nu veti ajunge la implinirea sufleteasca pe care v-o doriti.

Poate va veti intreba: dar, totusi, nu putem sa facem nici un fel de proba pentru a vedea daca ne potrivim? O proba obiectiva, dincolo de parerile si sentimentele noastre de moment?

Ba da, puteti. Alegeti-va un parinte duhovnic la care sa va spovediti amandoi, caruia sa-i puteti dezvalui si cele mai adanci cute ale sufletului, ca in fata lui Dumnezeu. Daca va veti duce la el cu credinta ca Dumnezeu va randui ceea ce va este de folos prin duhovnic, veti primi sfat de la Dumnezeu. Iar aceasta nu numai o data, ci in toata viata. Familiile care au duhovnic strabat greutatile vietii prin puterea lui Dumnezeu. Dar nu numai atat. Veti intelege de ce Biserica numeste casatoria Sfanta Taina. Veti intelege cum prin casatorie omul se cunoaste mai bine pe sine si primeste putere sa iubeasca mai mult pe semenii sai si pe Dumnezeu. Atat de mare este casatoria incat Sfantul Pavel aseamana relatia dintre sot si sotie cu relatia dintre Mantuitorul Iisus Hristos si Biserica. Dar drumul spre aceste preafrumoase intelegeri si trairi trece mai intai prin slujba Cununiei. Aici, coronitele cu care se incununeaza cei doi miri si imbracamintea alba a miresei semnifica fecioria lor. Au biruit in lupta lor cu partea trupeasca a omului si acum se angajeaza intr-o noua lupta: lupta cu sine insusi pentru a iubi continuu pe celalalt.

Daca la capatul vietii omul nu cunoaste dragostea din Imparatia Cerurilor, pentru ce a trait? Daca sotii care si-au dorit tot binele unul altuia nu intra in bucuria cea deplina si vesnica, pentru ce s-au bucurat putin si trecator?

Andrei si Alexandra, asa cum va este drag sa va intalniti astazi, va doresc sa va fie mereu si impreuna sa va infatisati inaintea lui Hristos. Sa nu uitati ca Dumnezeu a instituit casatoria in Eden si a destinat-o Raiului!

Ma rog la Dumnezeu sa va intareasca pe calea Sa!”

Cu dragoste,
Parintele Florin

“Iubirea este un schimb de fiinta, o intregire reciproca. Iubirea imbogateste pe fiecare pentru ca primeste si daruieste la nesfarsit, pe cand ura saraceste, pentru ca nu da si nu primeste nimic. Barbatul gaseste in femeie o taina indefinita. Ea isi cunoaste niste insuficiente care se cer dupa o intregire prin barbat, de aceea il iubeste pe barbat; si barbatul, la fel. Casatoria e in acelasi timp dragoste si ajutor, bucurie de celalalt si rabdare a lui. Pentru toate acestea se da celor doi ce se casatoresc harul dumnezeiesc. Iubirea uneste uimirea in fata tainei celuilalt si rabdarea neputintelor lui si ajutorarea lui in ele. In iubire, amandoi devin tari. Casatoria ca legatura naturala a fost slabita si desfigurata in multe forme dupa cadere, prin egoismul descatusat si dezvoltat de cadere. Ea a pierdut prin aceasta harul legat de starea primordiala. Totusi ea n-a fost desfiintata in esenta. Caci nici natura umana n-a fost distrusa. Barbatul se intregeste asa de mult prin femeie, deoarece ea este cealalta jumatate a speciei si numai impreuna cu ea barbatul formeaza omul intreg si numai in unire cu ea se realizeaza ca barbat si femeia la fel“.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

(din: Cuvant catre tineri, Manastirea Putna, 2008)

Legaturi:

 

***


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Curvia, Egoismul, voia proprie, Mandria, trufia, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Dumitru Staniloae, Pentru tineri, Taina Cununiei, Viata de familie, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “CASATORIA DE PROBA – O SOLUTIE? Raspuns la scrisoarea unor tineri

  1. Eu m-am casatorit la 25 de ani iar sotia avea 22 ! Un an si jumatate am fost prieteni , o prietenie sincera , bazata pe sentimente de dragoste dar avandu-L pe Hristos ocrotitor ! Atat eu cat si sotia ne-am spus ca dorim sa intram in biserica asa cum ne-au adus parintii pe lume si am fost la botez : curati trupeste! Au trecut 20 de ani de la cununie , acum avem 4 copii si ne intelegem foarte bine ! Credinta , Nadejdea si Dragostea in Domnul Iisus Hristos ne-au ajutat sa trecem peste toate greuratile si ne vor ajuta si mai departe ! Feriti-va de ispitele si cursele diavolului ! Fecioria pe care o veti avea in fata altarului va va ocroti toata viata !

  2. Cei foarte tineri trebuie sa stie ca nu poti cunoaste si intelege un om, cu atat mai mult pe cel pe care-l iubesti si alaturi de care trebuie sa te mantuiesti-caci aici este Taina Casatoriei-uneori nici dupa 20, 30 de ani de convietuire.
    Pentru ca nu vrei sa traiesti cu el, ca sa vezi daca este cel care-ti convine cel mai bine, daca esti crestin.
    Ci atunci cand iubesti, daca este adevarat, iti asumi responsabilitatea sa traiesti cu acel om, pentru ca il iubesti, asa cum este el.
    Daca-l iubesti doar cand lucrurile merg bine, si nu-l mai iubesti cand dai de necazuri, atunci nu e vina lui, ci vina ta.
    Iubirea intre barbat si femeie nu trebuie sa fie NUMAI prilej de distractie si placere, ci trebuie sa fie mai ales prilej de Mantuire;
    MANTUIREA este scopul casatoriei, nu placerea, intelegerea intru pacate, sau confortul (material, psihic).

    Doamne lumineaza-ne Calea !

  3. Iubirea-i darul cel mai sfânt
    Ce se câştigă pe pământ,
    E vârf, i’abis, e apogeu,
    Ca dar şi rod (în Dumnezeu).

    Ea-i sfântă’i lacrimă şi crin,
    Parfum al Raiului divin.
    Ea-i culmea darului cersc,
    În neamul nostru omenesc.

    E tot ce-nseamnă bun şi sfânt,
    În om, (prin har) pe’acest pământ.
    Ea, plânge, mângâie.Ea iartă.
    Ea’ndură, rabdă. Ea aşteaptă

    Şi pururea se aduce-n dar,
    Pe’al inimii sfinţit altar,
    Nevrând nimic în schimbul său.
    Ea, tot oferă-n Dumnezeu.

    Iubirea cea adevărată,
    Nu-i egoistă, nu-i nedreaptă,
    Nu vrea nimic de pe pământ,
    Ea vrea sublimul . Vrea ce-i sfânt.

    Nu vrea placerea vinovată
    Ci dragostea cea mai cuartă,
    Ce pururea şi-o dovedvşte
    În Iisus, ce-o dăruieşte.

    Căci fără El nici o iubire
    Nu dăinuie şi nu-i iubire.
    I’un sutogat, un simţământ
    Ce piere, fără Duhul Sfânt.

    Iubirea-i doar prin Dumnezeu,
    Ne biruită de cel rău
    Şi-i vie şi-i doar biruinţă,
    Cât e curată, ( prin credinţă)

    Ea-i tot ce-i bun, tot ce-i frumos,
    Primit din jertfa lui Hristos
    Şi cine’o are pe pământ
    În trup, e înger, e om sfânt.
    .

  4. Pericopa evanghelica: Marcu 14, 10- 42

    10. Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus.
    11. Şi, auzind ei, s-au bucurat şi au făgăduit să-i dea bani. Şi el căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit.
    12. Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paştile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voieşti să gătim, ca să mănânci Paştile?
    13. Şi a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el.
    14. Şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei?
    15. Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi.
    16. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa precum le-a spus şi au pregătit Paştile.
    17. Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece.
    18. Pe când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.
    19. Ei au început să se întristeze şi să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu?
    20. Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid.
    21. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.
    22. Şi, mâncând ei, a luat Iisus pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.
    23. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi.
    24. Şi a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă.
    25. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu.
    26. Şi după ce au cântat cântări de laudă, au ieşit la Muntele Măslinilor.
    27. Şi le-a zis Iisus: Toţi vă veţi sminti, că scris este: “Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”.
    28. Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea.
    29. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine, totuşi eu nu.
    30. Şi i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ţie: Că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.
    31.El însă spunea mai stăruitor: Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Şi tot aşa ziceau toţi.
    32. Şi au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, şi acolo a zis către ucenicii Săi: Şedeţi aici până ce Mă voi ruga.
    33. Şi a luat cu El pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni.
    34. Şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi.
    35. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta).
    36. Şi zicea: Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu.
    37. Şi a venit şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas?
    38. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.
    39. Şi iarăşi mergând, s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând.
    40. Şi iarăşi venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-I răspundă.
    41. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! E gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor.
    42. Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.

    Pericopa apostolica: I Ioan 3, 9- 22

    9. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu.
    10. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.
    11. Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul,
    12. Nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.
    13. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte.
    14. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.
    15. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El.
    16. În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.
    17. Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu?
    18. Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.
    19. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre,
    20. Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate.
    21. Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.
    22. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.

  5. si tot despre casatoria de proba,Pr. Nicolae Tanase, http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/4/Casatoria-de-proba
    (poate ca mai exista linkul asta pe aici …)

  6. Foarte bune textele, mi-au placut. Sper sa ne “bombardati” constant cu astfel de texte, cred ca este o mare nevoie ca acest subiect sa fie tratat duhovniceste, ca oamenii sa inteleaga rostul si valoarea casatoriei si, implicit, raul imens al desfranarii.

    Esenta mi se pare ca ar fi asta:

    “Omul isi afla implinirea doar in dragoste. Şi, pe masura ce veti spori in dragoste, veti intelege legatura profunda intre dragostea de Dumnezeu si dragostea de oameni, si pe cea dintre dragoste si Adevar.”

    Chestiunea asta cu “casatoria de proba” este o mostra elocventa de viclenie satanica… Este atat tipic. Aproape ca il vad pe drac, afisand cu ipocrizie o mutra binevoitor-preocupat-ingrijorata, consiliandu-i pe cei doi indragostiti: vai, dragilor, dar cum puteti sa va luati asa, fara sa va cunoasteti…??!! Trebuie sa traiti o perioada impreuna, ca si cum ati fa casatoriti, sa va intelegeti mai bine… Ei, ei, nu este pacat, cum o sa fie pacat?, cine v-a zis? Bunica??!! Ei ,ce stie ea… Asa era pe vremea ei, lumea a mai evoluat, lucrurile nu mai stau ca pe vremea lu’ pazvante chioru’…

    Nu stiu cati stiu, dar satanistii au si ei niste porunci, 10 porunci. Prima porunca este taman aceasta, “fa ce vrei”. Cred ca este unul dintre cele mai frecvente refrene din muzica contemporana, “fa ce vrei”… Cand il auzi prin cantece, nici nu iti da prin cap ca, de fapt, ti se repeta, iar si iar, prima porunca satanica. Si cand nu este prezenta explicit, aceasta idee este prezenta implicit, se subintelege.

  7. Pingback: PS Gurie al Devei si Hunedoarei: DRAGOBETELE, JALNIC CONCUBINAJ AL DESFRANARII. Protest fata de CASATORIA DE PROBA “oficiata” de primarii din eparhie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. 10 lucruri necesare unui soţ creştin

    Înainte de a fi soţia ta, ea a fost fiica lui Dumnezeu… şi El este foarte preocupat despre felul cum te comporţi cu fiica Lui.

    1. Înainte de a fi soţia ta, ea a fost fiica lui Dumnezeu… şi El este foarte preocupat despre felul cum te comporţi cu fiica Lui.
    2. Femeile sunt răspunsuri, aşa că dacă este vreun conflict în relaţia ta, este aproape sigur că un lucru este decentrat în comportamentul tău… şi trebuie să comunici dacă vrei să ştii ce e.
    3. Dacă un bărbat nu ştie să conducă familia sa, atunci satana o va face (vezi Facere 3).
    4. Una dintre cele mai mari întrebări pe care o femeie şi-o pune despre soţul ei este: „Pot să am încredere în el cu toată inima mea?” şi răspunsul la această întrebare nu trebuie doar declarat, ci demonstrat în timp.
    5. Fiecare cuvânt pe care-l spui are o însemnătate pentru soţia ta şi felul cum spui aceste cuvinte are şi mai multă însemnătate.
    6. Nicio femeie din lume nu răspunde bine la condamnare (acuzare)… şi dacă trebuie să iubim soţia aşa cum Hristos îşi iubeşte Biserica, atunci nu este loc pentru condamnare pentru cei ce sunt în Hristos (Romani 8,1) deci trebuie să avem mare grijă de cuvintele pe care le rostim.
    7. Este imposibil din punct de vedere spiritual pentru un soţ înfuriat să-şi iubească soţia aşa cum Iisus îşi iubeşte Biserica.
    8. Soţia ta iubeşte faptul că te gândeşti la ea în timpul zilei.
    9. Surf-ul pe internet sau jocurile pe smartphone în timp ce soţia ta stă lângă tine pe canapea nu sunt deloc romantice.
    10. Nu te-ai îndrăgostit dintr-un accident… şi nu vei sta în iubire printr-un accident.

  9. Pingback: “Familia ortodoxa”: INTERVIU CU PARINTELE NICOLAE TANASE DESPRE FEMEIE, SEXUALITATE, CASATORIE, TELEVIZOR… -
  10. Pingback: Maica Nina Krighina despre relatiile dinaintea casatoriei. SI DESPRE FETELE PROVOCATOARE, IMBRACAMINTEA “MODERNA” SI “PARTENERUL IDEAL” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Maica Nina Krighina despre CAPCANELE “CASATORIILOR DE PROBA”, “lacrimile femeii” (II). De ce e pacat CONCUBINAJUL si DE CE SUFERA FETELE? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Parintele Dionisie Ignat de la Albac: scrisoare de VALENTINE'S DAY: NU VA AMAGITI CU "IUBIREA" SUROGAT! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI de la parintii Constantin Coman si Hrisostom de la Putna. CUM SE POATE BIRUI DESFRANAREA SI PASTRA FECIORIA? Care sunt conditiile unei casnicii fericite? -
  14. Pingback: Familia Ortodoxa: CUM IUBESTE TANARUL "GENERATIEI GOOGLE"? De la Fat Frumos si Ileana Cosanzeana la moda „emo". ADOLESCENTII SI DEGENERAREA IUBIRII SI FRUMOSULUI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL catre tinerii care ii cereau rugaciune pentru examene: “Ma voi ruga să treceti la examenele curatiei. Acesta este lucrul cel mai important! Unde este cuviinta…?” -
  16. Pingback: SFANTUL MOISE UNGURUL, izbavitorul de patima curviei († 26 iulie) -
  17. Pingback: “Valentine`s Day” – ZIUA CELEBRARII MORTII IUBIRII SI INOCENTEI. Presb. Alina Mirica despre ADOLESCENTII IN LUMEA CARE ZDRENTUIESTE SUFLETELE si MOARTEA DRAGOSTEI DEZGOLITE DE TAINA - Recomandari
  18. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: EDUCATIA FETELOR -
  19. Pingback: “ZIUA SFANTULUI VALENTIN” – “Sarbatoarea” desfraului SUB NUMELE FALS AL DRAGOSTEI SI SUB IMPOSTURA HULITOARE A INVOCARII UNUI SFANT MUCENIC. “Într-o societate consumistă, lăcomia şi imoralitatea îi fac pe unii să
  20. Pingback: PARINTELE SAVATIE: “ZIUA INDRAGOSTITILOR” – una din “sarbatorile” finantate puternic pentru manipularea globala a tinerilor | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate