PS Benedict Bistrițeanul: „Vederea, condiția dragostei” | Predică în Duminica a 6-a după Paști Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din …
Articole cu eticheta (tag): iubire
PS Benedict Bistrițeanul: „Învierea ca întâlnire” | Predică în a doua zi de Paști Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în a doua zi de Paști, luni, 3 mai 2021, …
PS Benedict Bistrițeanul: „Crucea – îmbrățișarea lui Dumnezeu” Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2020, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și …
PS Părinte Episcop Macarie: „Vlaga noastră sufletească este absorbită în malaxorul cronofag al acestei lumi”, Începutul Anului Bisericesc, Stockholm, 1 septembrie 2020 Preaiubiții mei, iată-ne, cu darul Preamilostivului Dumnezeu, punând început bun noului an bisericesc. Am săvârșit Dumnezeiasca Liturghie …
Protos. Simeon Pintea: „Să ne lăsăm primiți, ascultați și ospătați de Maica Vieții” Cuvântul de învățătură al părintelui protosinghel Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, rostit la Mănăstirea Nicula cu prilejul oficierii slujbei Miezonopticii, Utreniei şi Ceasului I, …
“Dacă noi vrem să iubim toţi oamenii cu dragostea lui Hristos, trebuie să fim oameni de rugăciune” Părintele Damaschin Grigoriatul „Aceasta este dragostea adevărată” Revista Familia Ortodoxă/ Numărul: 124 – Părinte Damaschin, se întâmplă, în viaţa noastră, să fim implicaţi …
*** IPS Teofan: „Hristos a ridicat pe Cruce singurul păcat care le cuprinde pe toate: păcatul neiubirii” – 26 aprilie 2019 (Vinerea Mare, seara Prohodului Domnului) “Este o seara in care ne intrebam ce semnificatie are crucea lui Hristos, …
“Domnul sufera ca nu poti sa iubesti. E ca in iubire, ca in dragostea asta intre persoane, cand cineva te iubeste cu toata inima, iar tu ii spui: Nu te supara, dar nu simt nimic pentru tine… Ati vazut ce …
Nu-mă-uita: Iubirea care ne înviază Primul, dar totuși neîmplinit „Și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat. Și căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de …
Arhim. Mihail Daniliuc (2016): Strigătul femeii cananeence și strigătul mamelor noastre Ori de câte ori se citește evanghelia numită a femeii cananeence, unde ni se relatează întâlnirea dintre Hristos-Viața și o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței …
(detaliu icoana de Elena Murariu) *** Protos. Hrisostom (M-rea Putna) (17 ianuarie 2016): RECUNOSTINTA – REASEZAREA IN FIREA SI IN IUBIREA LUI DUMNEZEU Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii (vindecarea celor 10 leproși) și la pomenirea Sf. Cuv. Antonie …
Părintele Cezar Petru Axinte – Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină), Capela Tinerilor din Mamaia: “[…] Dar ce este cu acest ospat, ce e ospatul acesta la care ne cheama? Iertati-ma ca indraznesc sa fac eu …
(icoana a maicilor de la Manastirea Diaconesti) “Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu …
Si sa ne iubim tara, iubiti credinciosi, sa ne iubim neamul! Ma doare sufletul cand vad ca milioane de români – se pare ca sunt 7 milioane – sunt plecati de la Revolutie incoace in strainatate. Sa-ti parasesti tara si neamul in masa este un pacat strigator la cer, as zice. Pentru ca neamul acesta merge spre pieire, daca toti plecam.
“Iată, încă un mod de a ne lucra unitatea: să mergem împreună – împreună, ca familie -, să ieşim la o mănăstire, să ieşim pe munte… Dar împreună, nu separaţi într-un mod egoist, cum suntem încurajaţi foarte mult acum să …
Protos. Ieremia – Întâlnirea cu un proroc nu este ușoară pentru noi, oamenii (predică la pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul – Mănăstirea Putna 20 iulie 2017): Transcrierea cuvantului Parintelui Ieremia: […] Sfanta Biserica si sfantul Proroc Ilie vin sa ne …
CONTINUARE DE LA: STRIGĂTUL PREASFINȚITULUI MACARIE: “Iubiţi părinţi, salvaţi-vă copiii!”. Interviu pentru “Familia ortodoxă”: CUM SĂ REZISTĂM CA FAMILIE ÎN FAȚA MARILOR PRIMEJDII ȘI ASALTURI DEMONICE ALE LUMII DE ASTĂZI? * “Familia ortodoxa”, nr. 6/2018: Preasfințitul Macarie al Europei de …
Aceasta Duminica este inchinata Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic si este asezata intre praznicul Inaltarii si cel al Rusaliilor. Prin Inaltarea Sa la Cer, Mantuitorul Iisus Hristos face ultimul act al revelarii Dumnezeirii Sale in fata apostolilor si prin ei, in fata noastra, a tuturor. Dupa sarbatoarea Inaltarii este pusa Duminica inchinata acestor Sfinti Parinti de la Sinodul I Ecumenic, care L-au marturisit pe Hristos-Domnul, ca fiind Dumnezeu adevarat, deofiinta cu Tatal si deplin egal cu Acesta. Si ea este, totodata, o pregatire pentru praznicul Pogorarii Sfantului Duh
PLUS: Predica PS TEOFIL DE IBERIA – Cluj-Napoca, 2018: MUCENICIE, DRAGOSTE ȘI CREDINCIOȘIE (ASCULTARE) ÎNCEPÂND DE LA PORUNCILE “MICI” (Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul-de-biruinta – icoana de Gabriel Toma Chituc) Va mai recomandam in mod special: *** Părintele Cezar Petru …
Cuvânt de învățătură al Preasfințitului Ignatie, episcopul Hușilor, rostit în Parohia „Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăști, Protopopiatul Cluj II, în Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 22 aprilie 2018: […] Duminica de astazi este numita Duminica …
21. “O, dumnezeiescul, o, iubitul…” 15-04-2018
Duhul aducerii de mulţumită este atât de puternic, încât cel ce i se încredinţează întru totul îşi iese parcă din minţi şi din pieptul lui ţâşnesc strigăte pe care n-ar îndrăzni niciodată să le scoată în prezenţa celorlalţi, deoarece le-ar uzurpa spaţiul duhovnicesc. Însă atunci când intrăm în cămara noastră (cf. Matei 6, 6), putem să-I aducem Domnului rugăciuni de proslăvire şi de cerere cu „suspine negrăite” (Rom. 8, 26).
Vedem că Dumnezeu i-a îngăduit lui Toma să şovăie pentru ca noi să cunoaştem tainele Împărăţiei Sale. Prin mijlocirea necredinţei binecuvântate a ucenicului, îngăduite de pronia lui Dumnezeu, El ne face cunoscută adevărata lege a credinţei (cf. Rom. 3, 27): „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). Adică suntem binecuvântaţi atunci când le întemeiem pe toate pe făgăduinţa lui Dumnezeu, când, fie că îl vedem sau nu înlăuntrul nostru, credinţa noastră rămâne neîmpuţinată, iar alipirea noastră de poruncile şi de Duhul Lui este la fel de strânsă. Aceasta este legea vieţii pe care ne-o oferă Biserica în Duminica Tomii, reînsufleţind în noi cuvintele înţelepte ale lui Hristos.
Iași, 20 martie 2018. *** Avva Isidor Pelusiotul: “Rautatea si de la Dumnezeu pe oameni i-a departat, si pe unii de altii i-a dezbinat. Deci de aceasta cu toata osirdia trebuie sa fugim si sa alergam dupa fapta cea buna, …
Vedeti si: *** Doxologia: La Judecata de Apoi vom da seama pentru lumina, pacea şi bunătatea pe care nu le-am oferit aproapelui nostru Iubiți credincioși, Astăzi este Duminica Înfricoșatei Judecăți sau a Judecății de Apoi. După cum știți, acesta este …
Cuvântul Părintelui Episcop Ignatie în data de 06. 02. 2018, in biserica parohiei Burghelești, Vaslui “În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, “Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de …
Predică în Săptămâna fiului risipitor În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Prietenii mei, fiii şi fiicele Tatălui nostru ceresc, a doua săptămână dinaintea Postului Mare se numeşte Săptămâna fiului risipitor. Această pildă a povestit-o celor adunaţi …
(Toate fotografiile cu Doamna Aspazia de pe aceasta pagină: Cristina Nichituș Roncea) *** Vedeți și: *** Aspazia Oțel-Petrescu, despre cârtire (sursa: Foaie Nationala) “Aspra-judecare şi cârtirea sunt cele două metehne pe care Dumnezeu nu le iubeşte deloc, dar absolut deloc. …
Continuare de la: * PĂRINTELE CONSTANTIN COMAN la Conferința ASCOR IAȘI, „Pocăința – dar al lui Dumnezeu și efort personal” – 28 Noiembrie 2017: Transcriere fragmentară a celei de-a doua părți a conferinței (Răspunsuri la întrebări): […] – Cum putem …
28. SINGURI DE CRĂCIUN 25-12-2017
Părintele Andreas Konanos, Intareste-ti sufletul – Treceri nevazute vol.1: … singur de Crăciun „Vă ascult de ceva timp, însă ieri seară aţi vorbit inimii mele. Locuiesc singur, am simţit cu putere singurătatea… Sunt în Germania şi fac parte din comunitatea …
Starețul Iosif Vatopedinul – Identitatea noastră este iubirea dintre noi Luați aminte să păstrați simplitatea, iubirea și unitatea dintre voi, după cum vă îndemn mereu! Pentru că diavolul, în pervertirea lui, are dorința și puterea să despartă cele unite. Acesta …
„Dorul duhovnicului nu e să le meargă bine fiilor duhovnicești, ci ca toți să cunoască pocăința” Interviu cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot al Parohiei “Toți Sfinţii”, Belgia Interviu realizat de Benedict Both pentru“Arthos”– revista ASCOR Cluj – Cum devine o …
Lumea Monahilor nr. 122, august 2017: “Adevărații creştini sunt ca sarea în supă. Această sare dă gustării țării dumneavoastră” – Dialog duhovnicesc cu părintele schiarhimandrit GABRIEL BUNGE Părintele Andrei Coroian
Vedeti si: Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie la Sărbătoarea Învierii Domnului – 2017 † Macarie, Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Preaiubiţilor credincioşi şi credincioase, …
(Pilda celor zece fecioare – de mana Elenei Murariu) Vedeti/ascultati si: *** Va mai recomandam pentru Sfanta si Marea Marti: *** TALCUIREA PARINTELUI ANDREI COROIAN LA PILDA CELOR ZECE FECIOARE: INIMA MILOSTIVA si UNTDELEMNUL IUBIRII *** *** Monahul Moise Aghioritul: …
O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt Împăratul tău – nu pământesc, ci ceresc! Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încât nu va mai rămâne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mântuirii lui! Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră.
Vedeti si: Preot David Fontes: Cum să prețuim Biserica Cei de o credinţă cu noi Cum trebuie să înţelegem valoarea Trupului lui Hristos, Biserica? Sfântul Apostol Pavel scrie: Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar …