PARINTELE ATANASIE STEFANESCU – 5 ani de la mutarea la viata nestricacioasa. DESPRE OAMENI SI FAPTE DIN VATRA AIUDULUI. “Din mocirla inchisorii au rasarit crinii sufletului” (si video)

28-02-2013 Sublinieri

Parintele Atanasie

(30 septembrie 1919 -28/29 februarie 2008)

Marturia Parintelui Justin Parvu

Mainile, daca se roaga…,/ Vine lantul si le leaga.

Limba, daca vrea sa spuie,…/ Uite-o tintuita n cuie!

Si rascoala, daca muge …,/ Uite chei, uite belciuge!

(Cantec de jale, Radu Gyr)

Mari si minunate sunt lucrurile Domnului, cu noi si cu toate neamurile crestine! Daca iei si deschizi o istorie a crestinismului iti dai seama de minunile savarsite de marii sfinti ai Ortodoxiei noastre, care si-au dat viata pentru Biserica lui Hristos. Incepand de la primele persecutii crestine, intai prin martirizarea celor 14.000 de prunci ucisi de Irod, apoi de la Nero, imparatul roman, marele prigonitor de crestini si pana in zilele noastre, crestinismul a trecut prin foc si sabie de cruzimea „haldeilor”. Continuand apoi cu Revolutia Franceza de la 1789, cand apare modernismul si pana la revolutia bolsevica din1917, Apostolii” Mantuitorului au fost si sunt prigoniti de aceeasi idee satanica, de a departa pe om de Dumnezeu, dar sub mai multe forme: marxismul, stalinismul, hitlerismul si cu toti urmasii lor, ca de exemplu la noi: Anna Pauker, Teohari Georgescu, Petru Groza sau altii.

Istoria neamului nostru este intr-un moment de cumpana acum, la un semn de intrebare si de mirare: cum Romania ramane singurul stat care nu se bucura de niciun drept, decat de pribegia fiilor ei, imprastiati prin toata lumea; am ajuns sa nu avem decat dreptul cersetoriei, impotriva demnitatii si superioritatii daco-geto-romane de langa PontuEuxinus (spatiul carpato-danubiano-pontic) de altadata. Vita de roman sufera o grava pervertire astazi si putini au ramas din cei care gandesc cu adevarat romaneste, simt si traiesc romaneste.

la-parastas-slujesc-preotii-iustin-parvu-si-mihai-lungeanuParintele nostru, monahul Atanasie, este fiu de vita nobila al lui Stefan cel Mare, al plaiesilor din Cetatea Neamtului, al Sfantului Voievod Mihai Viteazul, al Sfintilor Brancoveni. Alaturi de mucenicii partizani din Muntii Fagaras, impreuna cu Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Adrian Fageteanu, Monahul Marcu Dumitrescu, Sfantul Valeriu Gafencu si cu toata generatia din 1927 pana in 1964, au luptat impotriva acestui sistem politic satanic si au biruit fiara rosie de la Rasarit. […]

Chiar daca era mai mic de statura, ca si Stefan cel Mare, Parintele Atanasie se impunea cu prezenta sa demna, dar si poetica, cu puritatea de mucenic si vietuirea cuvioasa pe care a petrecut-o in Manastirea Petru Voda, unde isi da obstescul sfarsit si se odihneste somn de veci, langa Parintele Gheorghe Calciu, colegul sau de amaraciuni si suferinta.

Putem spune ca Parintele Atanasie ramane o icoana vie a generatiei moderne pentru care si-a jertfit intreaga viata, incalzind zidurile puscariilor de pe intreg cuprinsul tarii: Chisinau, Vaslui, Aiud, Gherla si Poarta Alba (lagarul de exterminare al burgheziei romanesti).

Parintele Atanasie a fost si ramane un ochi trezvitor al Ortodoxiei si neamului romanesc pentru care s-a jertfit cu neostenita ravna si pentru care mijloceste acum inaintea Tronului Ceresc.

10 februarie 2012, la praznuirea Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie

***

***

Am trecut de capra cu trei iezi...1

Sunt Alexandru Stefanescu, actualmente monahul Atanasie de la manastirea Petru Voda. Numele meu Diaconesti-8-oct-2006de „coperta” este Sandu Lautaru, „Corabieru“, pentru ca sunt din Corabia. Vreau sa consemnam niste elemente despre care n-au vorbit altii. Avem cel putin 250 de titluri de carte despre viata concentrationara, cel putin cateva zeci de periodice in care se descriu aceste lucruri. Aproape toti fac sociologie: date, evenimente, activitate; nu descriu procese interioare. Eu vreau sa spun de aceste procese interioare. N-am talent, n-am stil, n-am nimic – dar am o infor­matie bogata si vorbesc de lucruri despre care n-au vorbit altii. Ofer acum o catime din ceea ce am de spus. Dar aceste catimi, legate, pot sa formeze un tot, sa exprime ideea despre care vorbesc.

Vedeti, obsesia este boala psihica catalogata. Si nebunia este tot boala psihica. Dar asa cum exista nebunii sublime pentru Hristos si pentru Cruce, exista si obsesii sublime. Eu am ase­menea obsesii: o sa ziceti ca sunt nebun; treaba dumneavoastra. Trebuie sa ma ascultati, ca sa vedeti daca sunt sau nu nebun. Cand ai de gand sa scrii ceva sau sa creezi ceva, o opera orice ar fi, daca nu pleci de la ideea ca ce spui tu n-a spus nimeni pana la tine si nici dupa tine, n-ai sa creezi ceva. Eu o sa fac o afirmatie: ca tot ce am de spus depaseste tot ce a spus Homer, care nu se stie daca a existat. Eu voi da fapte reale care depasesc imaginatia. Am sa incep cu unele din ele.

Am spus despre viata concentrationara. Sunt vechi, inrait puscarias, am facut un an de inchisoare – 1939 – la Chisinau, inchisoare disciplinara pe tara. Erau doua disciplinare: pentru legionari la Chisinau, pentru comunisti la Doftana. Comunistii aveau o biblioteca de 4000 de volume si aveau oamenii lor care-i sustineau, era academie la ei. Noi n-aveam voie la nimic. Cunosc inchisoarea si dinainte de Antonescu, si sub Antonescu si sub comunisti. In trei conditii am stat in ele. Toate codicele noastre dupa primul razboi mondial au fost dupa cele franceze: bancare, scolare, administrative, monetare si penitenciare. Aia n-au fost oameni prosti, numai ca se facea de forma, nu se aplica legea. O sa descriu cu amanunte ceea ce n-a spus nimeni.

Mai am un avantaj: in afara de faptul ca am stat in inchisoare in aceste trei conditii, am stat si de tanar. Omul e legat de crestere, ar fi dezastru sa nu fie asa. Apostolul Pavel spune: „cand eram copil, judecam ca un copil2. Am sa spun lucruri si cum le judecam la varsta aceea si cum le vad acum. In mod corect voi spune: asa am judecat atunci, asa am perceput, asa rezultate am avut sau n-am avut si asa judec acum. Imi place miezul lucrurilor, esenta, profunzimea, am trecut de capra cu trei iezi (e o expresie ce-o folosesc). Demonstratia face parte din lege. Ca un lucru sa devina lege trebuie sa treaca prin patru faze: observatie, teorie, demonstratie. Si apoi devine lege. Cand s-a demomtstrat ca 2 plus 2 fac 4, nimeni nu mai opereaza altfel, e lege. Folosesc o gluma ce o facea BBC-ul: numai la rusi face 5, ca sa aiba depasire (!). Cu cat e mai simpla cu atat spune mai multe. Poate aceste inregistrari ar fi frumos sa se numeasca: Despre oameni si fapte din vatra Aiudului. traian-trifanO parte din vatra Aiudului… este o lucrare scrisa de cel mai stralucit om din vatra Aiudului: Traian Trifan, doctor in Drept, comandant legionar, prefectul judetului Brasov. A fost cel mai stralucit exemplu pentru legionari si nelegionari, un exemplu urias. A scris o lucrare: Robul 1036.

Cand ai ajuns in penitenciar si in lagar, fizic ai disparut, esti un numar. In piept aveau o tablita de lemn care corespundea numelui tau, iar tu erai numarul cutare. Asa era si in Aiud, inchisoare facuta de unguri pentru romani. E foarte greu sa fii obiectiv cu cei care te-au asuprit; dar e foarte corect si cinstit sa descrii asa cum e: ce e bun e bun, ce e negativ e negativ. Desi e foarte greu lucrul acesta.

Trifan a fost robul 1036. In Ardeal nu spune detinuti, se spune robi. El a fost 1036, iar eu am fost 1038. Stiu cum a fost vatra Aiudului. Trebuie sa descriu mai intai atmosfera. Lucrurile se desfasoara intr-un anumit context, intr-un anumit climat, numai asa e posibil sa intelegi de ce a fost asa.

Deci, inchisoarea aceasta facuta de unguri se spune ca era cea mai moderna din Imperiul Austro-Ungar. Cine construieste ultimul, construieste cu experienta inaintasilor. Au ales locul, aerul si apa, elemente bune pentru detinuti. Ajunge ca-l con­damni, indiferent ce fapta reprobabila a comis el. Judecatorul are in vedere ca si el poate sa greseasca. Au tinut seama de aceste lucruri, s-au cizelat si ei si au ales Aiudul unde era aerul bun si apa buna, spre deosebire de Gherla unde apa era sarata si cu totul infecta. Deci am avut noroc de aceste doua elemente naturale bune: aerul si apa, care ne-au ajutat foarte mult.

Cand am ajuns noi in Aiud, imprejurul Aiudului era pustiu. Totdeauna penitenciarele, fabricile se fac la periferie. Monu­mentul, mausoleul, cimitirul fostilor detinuti nu este acolo, e sub blocuri. Capatanile sunt acolo sub blocuri, au turnat beton peste ele. Noi stim! Noi am preluat Aiudul, noi duceam mortii! Descriu acestea pentru a se intelege ulterior de ce au fost posibile anumite lucruri. In imprejurimi acolo nu erau decat casele gardienilor care cresteau bibilici, ca si gastele dupa capitoliu: cand era ceva, dadeau semnal noaptea, alarma in caz de evadare. Au evadat totusi doi si au fost impuscati. Era doar penitenciarul, un tribu­nal, bine lucrat, frumos, cum se construieste astazi, ca un detinut care era judecat, daca trebuia sa fie transferat sa nu-l mai transfere, ci sa se faca o comisie si sa mearga acolo.

inchisoarea-aiudAvea 312 celule plus negrele – acolo nu era lumina – care erau si celule de pedeapsa. Au studiat ungurii, asa cum cerea legea constructiei la ora aceea, cati metri cubi de aer e nevoie pentru detinut, suprafata, lumina. La vremea aceea se cerea a sasea parte din suprafata podelei, lumina. Inchisorile vechi, ca la tara, cu gratii groase, cu drugi, cu lacate.

Inchisoarea nu e grea prin ziduri, desi si asta conteaza: la nord era mai greu decat la sud, unde era soare. E grea prin regimul care se aplica. Si regimul se aplica datorita atitudinii pe care o ai. O sa spun si cum s-au format ierarhiile si valorile in inchisoare. Valoarea nu se stabileste prin numire sau prin alegere, majoritatea nu stabileste valoarea: ea se impune prin virtute.

Inainte de a intra in miezul lucrurilor, in derularea sau descrierea lor, socot necesar sa fac anumite prezentari absolut necesare ca sa intelegem ce se petrece. Inchisoarea a fost con­struita pentru detinuti de drept comun, pentru iobagi, cu toate rigorile. Era inchisoare celulara. Avea 78 celule la un etaj, plus doua camere mari pentru plantoane plus negrele, ca loc de pedeapsa. Generalul Petrovicescu3 a murit la neagra dupa 11 zile. Am stat si eu la neagra. Dupa un timp pierzi mersul, ti se pare ca e deal, vale, nu mai stii sa mergi, ochiul se dilata ca la bufnita ca sa te poti orienta. Unde e intuneric, umezeala, igrasie, acolo sunt microbi: la intuneric se dezvolta totul. Aveai un bec acolo, dar se stingea, ca era neagra. Tineta de murdarie se mai varsa pe jos dar nimanui nu-i pasa. Asta era pavilionul nou. Cel vechi era facut pe vremea Mariei Tereza. Era vestita zarca a Aiudului. Cand spuneai ca esti din zarca, era un blazon. Dintre mii de oameni, numai vreo 250 au rezistat acolo.

Cum era inchisoarea? La vremea Imperiului Austro-Ungar era cel mai perfect aparat administrativ din toata Europa. Totul intr-o ordine perfecta. Mancarea pentru detinuti se gatea la abur, aia nenorocita de pastarnac, cartofi, fasole. Deci erau cazane la abur, baie la intrare. Cand venea un detinut de drept comun – noi, legionarii am inceput de drept politic, inaintea noastra au fost numai Nicadorii, o perioada foarte scurta Decemvirii si a mai fost capitanul Dumitrescu, aruncatorul de flacari. Noi am populat Aiudul in 1941, de aceea-i cunosc toate amanuntele: si beciurile, podurile, sistemele de alimentare cu caldura, cu apa.

Am prins gardieni de pe vremea ungurilor. Erau romani, dar vorbeau ungureste mai bine ca romaneste. Cand ne-am dus am gasit o schimbare totala in atmosfera Aiudului. Era unul Crisan, chiar ungur. N-a mai durat mult si l-au scos la pensie.

La intrare in penitenciar erai consultat de medic, cantarit, iti facea fisa ca de bolnav, cu bolile anterioare pe care le-ai avut, apoi treceai si faceai baie, sa nu ai paraziti. Faceai o baie calda, apoi intrai in penitenciar, care era in forma de T cu trei etaje. La usa erau tablite pe care se scria condamnarea, cand a inceput, cand termina, ritul religios (ortodox, mozaic, protestant), pentru ca in interiorul campusului intre sectii, erau trei biserici: ortodoxa, catolica si mozaica. Pe o distanta de aproape 100 de metri erau acestea.

Intre noi si unguri e adversitate. Daca stai cu un vecin si gaina ta sare in gardul lui, ajungi la conflict cu el. Dar noi, 1000 de ani de impilare a ungurilor? Ei nici atat nu pot fi obiectivi cu noi. Intrau putini acolo. Dovada ca, din 1920 pana ne-am dus noi, daca au fost 1000 inchisi. Noi am devenit 2000 numai in cateva luni, dupa 21 ianuarie 1941 au umplut Aiudul cu noi, sectiile si zarca.

Celula-unui-detinut---matritaDetinutul era dus la celula, dupa cum v-am spus. Daca un detinut avea 10 ani condamnare, un sfert din pedeapsa sta la celula singur zi si noapte. Erau niste drepturi: vorbitor, pachet, in functie de comportare. Mai demult detinutii erau dusi la ocne, la sare, pana cand politicienii ca sa capete voturi au interzis treaba aceasta, au dat dreptul la civili sa faca treaba aceasta. Detinutul avea pat de fier. Iti dadea apa fiarta cu tina care facea bine la stomac, o prajeala de ceapa si cateva bucatele de paine ce o taiau. Asta era supa de dimineata, „zupa” cum ii zicea. Regimul era foarte sever, dar nu se ajunsese ca sa nu-ti dea voie comunistii sa stai pe pat. Aveam o tineta de murdarie si una de apa. Plimbarea era obligatorie. Cand am ajuns noi, luni de zile nu ne-au scos la plimbare. Pedepsele mari, erau sus, „vietasii” sau cei condamnati pe viata. Exista condamnare pe viata cu termen, care inseamna 25 ani; condamnare pe viata fara termen, fara limita. Orice detinut avea o uniforma, zeghea. Vietasii aveau cu patrate mari, rosii, cum il vedeai stiai ca asta e vietas. Cei cu munca silnica – de la 15 ani in jos – aveau tot niste patrate rosii dar mai mici. La 10 ani aveai niste patrate albe cu negru. Corectionala – pedeapsa usoara – avea niste linii vargate ca la pijama. In detentie aveai voie in hainele tale particulare. Nu prea se dadea in acelasi penitenciar mai multe feluri de pedepse.

Sistemul de incalzire era unul orizontal, care nu mai functiona. Noi am stat 10 ani de zile fara foc. La beci era un zid cu catuse grele unde-l punea pe detinut, il lega si nu putea sa miste cand il batea. Si il batea pana-l desfigura si-l omora. Am sa descriu fauna ce am gasit acolo, vestitii criminali din tara asta, Sile Constantinescu ce a taiat pe tatal si pe maica-sa in bucati, i-a dizolvat cu acid sulfuric si i-a dat la canal. Si i-au eliberat comunistii: s-au vazut prieteni cu ei. Apoi Ladovici, Sarovici, Arasov (un bulgar, cu munca silnica pe viata), Berila, un brutar care in doua ore a omorat o familie intreaga de brutari din Galati. La Aiud lucra tot brutarie. Noi n-am stralucit nici in pedagogie, d-apoi in administratia penitenciarelor… Sa cititi „Inchisorile mele” de Slavici, sa vedeti la unguri ce cultura avea directorul inchisorii, cum i-a dat voie cand i-a spus sotia, sa mearga acasa. Suntem in adversitate cu ei, dar nu pot sa nu fiu corect in treburile acestea. Anumite profesii formeaza anumite caractere.

Dupa ce faceai un sfert din pedeapsa singur zi si noapte, il dadeau ziua sa stea cu altii in comun tot un sfert din pedeapsa, iar noaptea statea singur. Dupa aceea il scoteau cu altii si ziua si noaptea pe sectie sau la ateliere, iar dupa trei sferturi din pedeapsa se facea eliberarea conditionata: te eliberezi daca ai o comportare buna, cu conditia sa nu mai savarsesti faptele rele. Daca le savarseai, intrai si o faceai si pe asta. Dintr-o pedeapsa de 10 ani faceai numai 7 ani si jumatate. Asa am gasit noi regulamentul.

Inainte in inchisori se facea inchiderea cu Tatal nostru. Gardienii ne scoteau la rugaciune si cantau Tatal nostru. Am fost foarte impresionat cand am vazut treaba aceasta. Am fost arestat in Iasi la Galata unde era si manastire. Atat s-a degradat societatea romaneasca incat din ctitoriile vacarestene au facut inchisoarea Vacaresti, iar Galata s-a facut inchisoare de Petru Schiopul4. M-au dus prima oara la inchisoarea militara in 1939, apoi la Galata. Se canta Tatal nostru si m-a impresionat. Era un obicei inainte, ca venea lumea la manastire din cartier de acolo. Detinutii erau scosi pe doua randuri si lumea le dadea, un colacel, un covrig… Mai mult, de Craciun si de Pasti, primaria cu bisericile si cu enoriasii strangeau oua rosii, un pahar de vin. Ne dadea si noua o cana de vin, un ou rosu de Pasti, iar de Craciun se dadea altceva.

Am facut transferul de la Iasi la Cernauti, pe un drum de doua ore – doua saptamani am fost disciplinat! Atunci am vazut Cernautiul cu toate inchisorile. La vremea aceea nu erau asa multi politisti ca sub comunisti. Am facut drumul la Cernauti cu Vasile Luca, primul primar comunist in Cernauti, dus acolo in 1940 ca detinut. Era un infect, nici nu vorbea bine romaneste. Eram in duba, erau si ei, nu prea multi. Duba aceasta ziceai ca e un vagon ministerial. Era pentru 50-60 dar am intrat si 120.monahul-atanasie-24-11-2007

Trebuie ca aceste lucruri sa vada lumina tiparului. De ce? Pentru ca se oculteaza sa nu fie cunoscuta viata concentrationara. […]

Trebuie creata o anumita stare de spirit. Trebuie sa stiti ca national-socialistii inainte de a ajunge la conducere in Germania, au creat un roman foileton: se numea Aventurile submarinului Dox. Era o fabulatie; arata ca un submarin din primul razboi mondial a reusit sa se substraga urmaririlor, a descoperit o insula si acolo comandantul cu oameni de stiinta, actionau fara sa stie nimeni, cu latitudini, longitudini, inversiune si tinea locul unei stiinte, ca si la Jules Verne. Au avut vreo 187 de numere cu acest roman, le-am citit si eu. Elevii in scoala pe sub banca le citeau. Au cerut cititorii sa se prelungeasca serialul si au scos pe urma Aventurile echipajului Dox. Care a fost rezultatul? Cand Hitler a facut apel la submarine, nu putea sa-i primeasca pe toti, ca erau deja familiarizati cu treaba aceasta. Cei care vor sti lucrurile acestea trebuie sa ajunga sa inteleaga ca viata nu are sens decat daca s-o integrezi in lupta aceasta.

De la Galata la Cernauti si Chisinau

Intre 1938-1940 nu se dadeau pedepse mari. Era doi ani condamnare pentru o actiune foarte grea. Chiar Constantin Dumitrescu „Fachirul8 care era implicat in a doua echipa de pedepsire a lui Armand Calinescu, a luat numai 20 de ani. Iar lanturi nu se puneau la picioare decat la anumite pedepse. Mi-au pus la maini pana la duba. De acolo eram liber sa-mi duc bagajul. Aveam voie la un rucsac, noi care eram politici. In gara Iasi am gasit niste comunisti printre care Vasile Luca. Dubele lor mergeau la Doftana. Erau dube mici si mari, dar capacitatea era aceeasi. Cele mici mergeau la judet. Orice judet avea un penitenciar, pentru condamnari mici, gainarii. Erau si cu condamnari mari si atunci te trimitea la penitenciarele mari. „Duba mare” mergea numai la cele mari. Eu am fost dus cu duba mica pe un drum de doua ore ce l-am facut in doua saptamani. Era prima data cand mergeam in duba; era foarte greu, fiind si tanar.

Am intrat in duba unde erau 5-6 comunisti printre care Vasile Luca. Nu stiam atunci cine e. Asa de bine erau organizati comunistii incat in toate garile unde ajungeam, prin orificiul toaletei – care era in fiecare duba – lansau o sfoara, ii asteptau comunistii si introduceau alimente si bani, cu hartii, cu ziare, poate de convenienta cu seful dubei. Peste tot erau bine organizati. Eram singur cu ei. De la Cernauti am plecat cu altii. Cantau cantecele lor, se manifestau de rasunau garile, dar n-aveau ce sa le faca.

Am ajuns la Suceava, inchisoare grea, foarte grea de pedeapsa, dar stateam doar cat lua de la un penitenciar si ducea la altul (de tranzit). Am ajuns noaptea la Cernauti. Austriecii au avut o influenta extraordinara asupra lui, asupra Bucovinei intregi. Am ajuns seara. De la gara in oras e o panta de vreo 500 de metri. Era un sopron cu patru cai molani, de vreo 800 de kg fiecare si copita cat farfuria. Erau protejati de primarie, nu plateai nimic. Acesti cai faceau naveta si ajutau oameni ce n-aveau cai in putere. Era al doilea oras din tara. Avea metrou, ce n-avea nici Timisoara. Acolo era cea mai frumoasa studentime, romani, polonezi, nemti, ucraineni, ovrei. Acolo-si formau caracterul.

In inchisorile germane e groaznic sa stai acolo: mecanismul asta de fier, rigiditatea. Am dat peste camarazii mei – ajutorul de comandant Prelipceanu si altii. Am fost primiti cu bucurie. Relatia de sange are valoare, caci sangele apa nu se face, dar relatia de ideal e extraordinara, esti in stare sa mori pentru ea. M-au primit cu toata caldura. Eram foarte nazdravan la vremea aceea, asa cum ii sta bine tineretii. Fugit de acolo prin Bucuresti, m-au prins numai la Iasi. Se stia deja aici cum mi-a fost procesul, inainte nu era termenul de turnator; se numeau agenti, care erau introdusi printre noi. Am stat vreo 2-3 zile. S-au purtat frumos, chiar seful dubei, puteai cumpara din gari cate ceva. Comunistii nu faceau lucrul acesta. Eu n-am avut nevoie.

Era unul sectar ce se purta omenos cu detinutii. Cand vedeam pe Radulescu, ca purta barba, stiam ca ne aduce apa, se purta omenos. Un cuvant bun face foarte mult. Am stat la Chisinau, am povestit noutatile si era acolo Ovidiu Gaina, ce a ajuns profesor universitar in America de Sud. Semna textele pe numele Stan Popescu.

Carol al II-lea, ca sa contracareze Fratia de Cruce a facut o Organizatie, Straja Tarii. Toti purtau uniforme. Ovidiu Gaina a fost si sef la ei. Era un element stralucit inca din scoala.

Sistemul n-a durat mult si n-a murit nimeni pentru Carol… Cand a venit Mihai sa viziteze manastirile din Bucovina, cu stolul lui de strajeri, ai nostri i-au facut intr-un buchet de flori un plic in care-i spunea: „Maria-ta, veti ajunge la conducerea tarii. Tineretul e in inchisori“. Un document fulminant. Si i l-au dat in mana. Dar l-a dat unui ofiter de ordonanta. Ala a luat plicul si i-a dat altceva. Iar astia au ajuns tot in inchisoare.

Am plecat pe drumul meu spre Chisinau, drum de doua ore. Am facut doua saptamani!

Am ajuns la Bacau, in trecere. Se facea si carantina. Cu cei politici s-au purtat cu respect. Am intalnit un condamnat de pe vremea regelui Ferdinand. Lucrase la Ocnele Mari la salina. Cand am iesit din duba mi se umflasera picioarele, eram foarte ingrijorat ca nu stiam fenomenul. Detinutul respectiv avea o condamnare mare, ca nu-l eliberase nimeni. Mi-a spus sa-mi bag picioarele in tineta de baut si am intrat vreo jumatate de ora in ciubarul de baut apa. A doua zi am plecat mai departe. Am ajuns la Buzau. Acolo evadase unul. Gardienii nu erau prelucrati zi de zi ca noi suntem „banditi”. Pe mine, singurul politic, m-au che­mat in fata. Seara, gardianul ce m-a chemat tocmai isi facea rugaciunea: „politicule, spune rugaciunea!“. Luat prin surprindere, am spus Tatal nostru, atat. S-a scuzat ca nu ma poate duce in alta parte. Erau niste celule fara fereastra si ca sa nu evadeze, sus pusesera un ghem mare de sarma ghimpata sa n-aiba cum iesi.

Apoi am plecat la Galati, Cetatea Alba, Tighina si Chisinau. Am stat un an de zile la Chisinau, unde era cel mai dement comandant de inchisori din tara, Manaru, ramas de pe vremea rusilor, nici nu vorbea bine romaneste. Chisinaul era al treilea mare oras din tara, inaintea Clujului. Erau vreo 30-40 insi de-ai nostri. Comunitatea se conduce mai usor cand sunt mai putini. Este o boala la acesti comandanti de inchisori mediocri, nulitati, sa faca mereu despartiri, zidiri. Acest dement Manaru a introdus baterea geamurilor in cuie, sa nu le deschizi. Pe cei de drept comun, iarna, ii punea direct sub jetul de apa si inghetau si mureau acolo. Nimeni nu-l tragea la raspundere. Hrana unui detinut era de 4 lei si 80 de bani. Malai era si foarte prost, deseuri alimentare. Iar asta care ne-a batut ferestrele in cuie a murit la Jilava, dorind sa ia aer de sub pat. Un dement!

Era asa de umeda inchisoarea ca simteai ca-ti cade carnea de pe os. Din toate senzatiile din inchisoare – de foame, de sete, de bataie, de umilinta, cea de frig n-a scos-o nimeni din noi, ne-a patruns in oase. Dac-ai sti cat iti scade rezistenta frigul! Am dat tot acolo peste o pleiada uriasa de oameni. Desi atat de mica distanta pana in Basarabia, este o diferenta enorma de men­talitate, este influenta asta slava. Influenta slava se cunoaste in Basarabia si in materie de credinta si in toate. Rusul a suferit influentele spatiului, e haotic in toate, in credinta, in necredinta, in betie, in actiune, in speranta, in deznadejde, in toate este un haotism, un colos care se pravaleste. Il domina spatiul. Li s-a impus comunismul, ca si noua. Asa era si in Basarabia.

In timpul cat a fost Basarabia sub rusi pana la 1918, rusii n-au fost obligati sa plateasca impozit. Statul castiga din valorificare. Un curcan se vindea la Galati cu 100 de lei, dincolo era cu 40 de lei. Ouale se vindeau cu claia, n-aveau pret cu bucata. S-a dus o politica defetista: doua treimi din peste era din Basarabia. Doua treimi din oleaginoase, din fructe, din vin era de acolo. O bogatie extraordinara era in Basarabia.

Este o documentare a unui ofiter de stat major ce-a fost prizonier si l-am cunoscut la Canal. Era casatorit cu cineva de la mine din zona. Avea o documentare foarte serioasa despre toate cetatile din Basarabia, despre Chisinau.

Rusul nu cauta paduchele sa-l scuture, el se scarpina. Abia miscarile studentesti din anii 1932-1935 reusesc sa redestepte sentimentul national din Basarabia. A fost facultatea de Teologie de la Chisinau. Dar era influenta slava, spiritul asta haotic. Acolo am stat un an de zile, am trait momente frumoase, sublime chiar. Cladirea veche a inchisorii s-a prabusit la cutremurul din 1940. Am iesit dintr-o inchisoare pentru scurt timp, apoi am intrat din nou intr-o alta inchisoare.

Din mocirla inchisorii au rasarit crinii sufletului9

Erau doua penitenciare disciplinare pe tara. Cand faceai ceva te trimiteau acolo. Manaru a preluat aparatul administrativ cand au venit comunistii. A fost o bruta, o bestie, nici nu vorbea bine romaneste. A batut ferestrele in cuie si, ca revers, a murit si el la Jilava de lipsa de aer. Cei care au intrat in inchisorile din 1933 si mai tarziu, au fost oameni care au dus o actiune. Nu intrau la intamplare cum a fost dupa 21 ianuarie 1941 cand au fost si oameni luati de pe strada. Stere10 a scris cel mai lung roman-fluviu, in 8 volume, arata in preajma revolutiei din ianuarie cum comisarii imperiali anchetau revolutionari. Si intrebau: ce esti? Revolutionar. Stiai deci ca esti intrat intr-o actiune. Din 1941 oamenii erau luati la gramada. Cum au luat si comunistii dupa aceea.

In timpul detentiei sunt momente de mai mare tensiune, de mai mica tensiune. Cum a fost posibil ca Apostolul Pavel sa scrie epistole cand era in lanturi?! Au fost posibile asemenea momente. In inchisori regimul n-a fost totdeauna acelasi. Era in functie de momentul politic.

Au fost doua feluri de detentii: condamnati si internati in lagar. Nu mai spun ca in in­chisoare creionul era mai mult decat bomba atomica. Regimul n-a fost totdeauna acelasi.

Nu exista tara mica, in care sa nu existe interesul tarilor mari. Nu exista eveniment, schimbare decat in interesul tarilor mari. Suntem jocul acestora. S-a cedat Basarabia dupa 10 ani de dezmat in tara asta – au fost jefuiti cetatenii pana la ultima letcaie. Toate au cazut la pamant, totul a fost o minciuna. Iar noi eram in inchisori. Atunci a intrat Antonescu in orbita lumii prin ati­tudinea lui, care era omenoasa. Aveam ratia alimentara 4 lei 80 de bani. Atunci a spus el: inadmisibil ca viata unui om sa fie atat, cata vreme hrana unui caine era 20 de lei.

Apoi au venit rusii cu actiunea lor: totdeauna actiunile lor sunt concertate. Nemtii nu puteau ducedup-70-de-ani-de-la-dictatul-de-la-viena-victimele-uitate-c-l-ii-omagia-i-6167 razboiul fara petrolul si uleiul romanesc. Ai nostri nu cedau in frunte cu Carol, pentru ca erau masoni, aveau aliantele cu englezii si francezii. Au vrut sa aruncam puturile-petroliere in aer. Noroc ca au fost niste oameni capabili care au pus problema: cine plateste despagubirile? Asta e valoarea tarii noastre! Si atunci, in ultimul moment au facut o alianta cu iudeii si au spus: rusii sa ia Basarabia si Bucovina, bulgarii Cadrilaterul si ungurii Ardealul. N-aveai ce face. Si asa au facut: Dictatul de la Viena.

La inchisoare am stat cu toate categoriile de oameni: diplomati, ministri, tot felul de experti. Au inceput loviturile tampon. Intai Basarabia. Polonezii au avut garantie de la englezi. Cand s-a facut pacea, s-a luat jumatate din Polonia. Au facut alianta de forma si prea tarziu cu nemtii. Polonezii aveau cea mai buna cavalerie, aveau un cult pentru cal, vreo 40.000. Dar nemtii, cand i-au ocupat, aruncau din vazduh niste bombe cu presiune cu sageti, ce intrau prin soldat, prin cal si inca un metru in pamant. Au distrus toata cavaleria. I-au decimat.

Este un principiu in lupta: sa nu te bati pe mai multe fronturi. Cu toate garantiile englezilor, cand s-a incheiat pacea, a ramas Polonia jumatate a lor, jumatate la ceilalti.

Basarabia nu o avem prin tratatul de la Versailles. Rusii erau slabi atunci. Pacea a fost fixata de niste evrei: Louis George, Clemenceau, Cremieux. Basarabenii au avut Sfatul Tarii care a hotarat cu cine vrem sa fim – cu patria mama, desigur. In drept este un principiu: dreptul primului ocupant. Noi am fost primul ocupant, cum a fost si cu Insula Serpilor, ca de la Mircea Basarab o avem. Astia eludeaza principiul, au dislocat populatii si au invocat un alt principiu: al majoritatii, ca au adus rusi. Asa cum fac si ungurii din Ardeal.

In 1940, impinsi de nemti, rusii au cerut Basarabia. Ultimatumul n-a durat decat 4 zile. Evreii aruncau apa clocotita pe ostasii si ofiterii ce se retrageau, incat Iorga a scris: „De ce atata ura?…”. Nemtii se temeau de rusi, i-au lasat sa ceara cat vor. Basarabenii n-au luat nimic, au plecat dezbracati, n-au luat nimic. Se vede aici influenta asta asiatica, rusii sunt demonici, toata lumea merge dupa reguli de logica; astia merg dupa vicleniile rasaritene, care te surprind totdeauna.

Noi eram in inchisoare atunci. Am plecat de la inchisoarea din Chisinau, iar gardienii care erau basarabeni si detinutii de drept comun au ramas acolo. Am plecat doar noi politicii, condusi de un preot, parintele Popovici care a luat icoana aurita a Sfantului Vladimir si a adus-o la Vacaresti. Am trecut Prutul.

[…] Au fost doua feluri de detentie: condamnati si internati in lagare. In lagare au fost oameni de valoare, [de aceeasi valoare] ca Nae Ionescu si Mircea Eliade. In conditiile acestea a inceput un razboi al inteligentelor. Sefii serviciilor secrete totdeauna stiu slabiciunea conducerii si sar in barca cealalta ca sa-si salveze pielea. Seful serviciilor secrete din Romania a fost un baiat de preot, Moruzov. Cred ca lipovean dupa origine. A avut o ura extraordinara impotriva legionarilor si a comunistilor.

E dezgustator cine ne-a condus! Pui lupii paza la stana?! Sefii serviciilor secrete se ating totdeauna peste capul sefilor statului. Cand se pregateste o actiune, nu poate fi dusa la izbanda fara una pregatitoare psihologic. Carol desfiintase partidele prin Constitutia ce o facuse. Nimeni nu s-a opus, cu lasitate, cu ticalosenie, toti credeau ca comunismul este un fior, ceva. Nu stiau realitatea care este.

Se punea atunci problema inlaturarii lui Carol. Antonescu a avut un proces de bigamie. Era casatorit cu fosta sotie a unui ofiter francez, femeie ce era in serviciile secrete. A intrat Carol in conflict cu Antonescu. Trifan Traian spune despre Antonescu ca a fost pus de masonerie, ca reprezentant militar in Anglia. Armata tinea cu Carol. Ea a intrat in conflict cu Cuza cand s-a atins de privilegiile ei si l-au inlaturat punand pe Carol I.

RegentaAcest om odios Carol al II-lea, in 1918, in timp ce tara era in razboi, s-a inhaitat cu o artista, Zizi Lambrino, a fugit la Odessa, a facut un copil – Carol Lambrino, care acum se cearta cu Mihai. Ferdinand, stiind ca nu este capabil, l-a suit pe tron pe Mihai, un copil, si a instituit o regenta din care era si patriarhul Miron Cristea, mason. Era un dezastru in 1927 cand a murit Ferdinand. Masoneria a pus stapanire pe toata ofiterimea. Iorga a scris dupa cedarea Basarabiei in 1940, articolul „De ce atata ura“, impotriva evreilor.

Nulitatea se inconjura numai de nulitati. Antonescu s-a inconjurat de nulitati. Cei din jurul lui au scos cartea „Pe marginea prapastiei“. Lucian Caramlau11 fusese impuscat la 3 septembrie 1940. Noi am atacat atunci Bucurestiul. Am atacat palatul regal, printr-o strategie psihologica: am dat foc unor sticle ce le-am aruncat in curtea lui strigand: „Arde palatul!“. Nu ardea palatul, ardeau sticlele, dar efectul psihologic a fost mare.

Actiunea ca sa reuseasca, a fost antedatata. Am reusit sa-l dam jos pe rege. Am impartit manifeste impotriva regelui, dar cei ce imparteau ilustrate, mersul trenurilor, erau agentii regelui. M-au prins in urma unor schimburi de focuri. Am fost arestat, dus la prefectura la Gavriil Marinescu, ce a facut executarile Capitanului si celorlalti.

In 1939, un inginer roman, locotenent Dumitrescu, care a fost impuscat, a descoperit aruncatoarele de flacari, ce le-au aplicat si englezii.

Razboaiele au legi, revolutiile n-au legi, sunt fioroase. Era la etajul 4 colonelul Zeciu, procurorul militar in procesul lui Codreanu, un tip sinistru care inca ameninta. In ziua de 4 sep­tembrie Carol a dat prerogativele catre Antonescu. S-a dat dispozitie ca legionarii sa fie eliberati, printre care eram si eu. Noi ne asteptam la impuscare. Zeciu ne spune: „sa va bagati mintile in cap!...”, cand ne-au dat drumul, in Bulevardul Elisabeta, erau pusi unii cu pusti pe branci sa ne impuste daca nu ieseam pe un anume coridor. La ora 7-8 dimineata la radio, Carol cu vocea lui anunta abdicarea in favoarea fiului sau. Antonescu a incercat arunci o manevra perfida ca sa creeze un conflict. Carol a plecat cu un tren regal. A dus cu el cea mai frumoasa colectie de picturi sub protectia lui Antonescu. L-a facut scapat pe Carol cu trenul, pe care cativa legionari au incercat sa-l opreasca. A fost oare Antonescu sincer?...

In secret a tratat cu Carol sa-i dea o pensie viagera in strainatate. Nimeni n-a stiut.

Eu am cunoscut pe Boieru, asasinul lui Iorga, ce era introdus ca sa faca diversiune de serviciile engleze si comuniste. Guvernul legionar s-a format abia in ziua de 13 septembrie, Antonescu era conducator si Horia Sima vice prim ministru. Toti scribii de serviciu vorbesc de „rebeliunea legionara“. Cum sa se rascoale legionarii contra unui stat care era al lor?

Vitalitatea unui neam, trairea lui, forta lui sta in puterea de creatie. Tot ce a fost in Aiud a fost creatie. Fara creion si hartie, memotehnic, s-au creat mii de versuri, stiinta, atomica (George Manu), in matematica, in fizica, in medicina. Multe au ramas necunoscute, n-au apucat sa se comunice. Eu am un numar de catrene de o frumusete inegalabila: nu se stie autorul, daca a murit sau nu. Am vrut sa public intr-o revista de circulatie si n-au vrut sa le publice.

Prin asta traieste un neam si un individ, prin creatie, si tot prin asta supravietuieste… Din mocirla inchisorii au rasarit crinii sufletului.

Aia care si-au luat gamele au murit cu gamela langa ei. N-au scapat. Cei ce-au trait pe alte planuri au scapat. E un proces interior care trebuie descris. Altfel cum poti sa intelegi ca unul doarme pe ciment ud, dezbracat, batut, pe intuneric, si sa reziste? Asta e forta neamului. O generatie se defineste in lupta cu cealalta. Atunci e valoarea ei. Dar cu arme cinstite.


NOTE:

1 Primul interviu (21.12.2006).

2Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.” (1 Cor. 13,11)

3 Gen. Constantin Petrovicescu, 1883-1949, simpatizant legionar.

4 Petru Şchiopul, domnitor al Moldovei de trei ori: iunie 1574 – 23 noiembrie 1577, 1 ianuarie 1578 – 21 noiembrie 1579, şi 17 octombrie 1583 – 29 august 1591

5 Gogu Constantinescu, 1881-1965, a lasat in urma sa 133 brevete şi multe inventii nepublicate. Revista engleza The Graphic il aşeaza intre cei 17 titani ai lumii ce au revolutionat ştiinta, alaturi de Einstein, Marconi, Edison sau Lister; ocultat de evreime.

6 Henri Coanda, 1886-1972, pionier al aviatiei, fizician, inven­tatorul motorului cu reactie şi al efectului ce-i poarta numele; academician şi inginer roman, ocultat de evreime.

7 Constantin Levaditi, 1874-1953, fondator al virusologiei mon­diale, pionier al cercetarii imunologice, promotor al chimioterapiei şi sifilogramei; ocultat de evreime.

8 Monahul Marcu Dumitrescu de la Sihastria, 1910-1999, vezi ANEXA 1.

9 Al doilea interviu (22.12. 2006)

10 Constantin Stere, scriitor basarabean


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Atanasie Stefanescu, Parintele Iustin Parvu, VIDEO

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “PARINTELE ATANASIE STEFANESCU – 5 ani de la mutarea la viata nestricacioasa. DESPRE OAMENI SI FAPTE DIN VATRA AIUDULUI. “Din mocirla inchisorii au rasarit crinii sufletului” (si video)

  1. As dori sa pun o intrebare parintelui Mihai Andrei Aldea si nu stiu daca are un blog pantru a ma adresa direct domniei sale.Am citit Drumul spre Vozia vol 1 si stiu ca urma sa mai publice alt volum .Se afla pe undeva in librarii ?Va rog sa ma iertati dar va citesc articolele postate pe acest blog si am mai vazut postari cu parintele si din acest motiv am indraznit.

  2. @ Dana:

    Am primit urmatorul raspuns de la pr. Mihai Aldea:

    Doamne ajută!
    Volumul II este realizat, dar nu publicat. O editură care vrea să preia Drumul spre Vozia doreşte să publice simultan volumele I-III. Iar volumul III este încă în lucru, motiv pentru care şi volumul II mai aşteaptă publicarea.

  3. Sărut mâna, părinte!
    Vă dorim din inimă sănătate şi mântuire!
    Copiii la şcoală au întrebat de ce nu le aduc volumul doi…Mai ales un băieţel slăbuţ şi tăcut care nu se uită niciodată la TV. …

  4. Pingback: Fericitul marturisitor TRAIAN TRIFAN – de la avocatul prefect de Brasov la “AVVA” INCHISORILOR: “Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere” -
  5. Pingback: MONAHUL ATANASIE, “Nea Sandu” Stefanescu – o FLACARA PE CALEA GOLGOTEI -
  6. Pingback: Badia TRAIAN TRIFAN – un marturisitor pana la sfarsit ( † 12 Aprilie 1990) sau NOBLETEA SI DEMNITATEA CRESTINISMULUI INTEGRAL IN FATA PROVOCARILOR SI PERVERSIUNILOR MORALE ALE COMUNISTILOR. Pilda actuala de intelepciune - Recomandari
  7. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, slujitorul si marturisitorul lui Hristos in INCHISOAREA DE LA AIUD (I): “Trebuia să accepţi moartea ca să rezişti atacurilor care se dădeau ca să te sluţească moralmente… Trebuie să ai credinţă, să ştii
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate