“Familia ortodoxa”: PARINTELE IUSTIN SI-A FACUT DATORIA, ACUM VA VENI RANDUL NOSTRU SA FIM INCERCATI! Semnul prigoanei noastre si chemarea la maturizare duhovniceasca/ VIATA SI BIRUINTA MULT-PATIMITORULUI DUHOVNIC
2 ani de la mutarea la vesnicele lacasuri a duhovnicului de la Petru-Voda
Vedeti si:
- PARINTELE IUSTIN – o prezenta vie, o legatura neintrerupta: “OGLINDA NOASTRA CEA MAI CURATA”
- PARINTELE IUSTIN – 40 de zile de la adormire. MARTURII CALDE DE PARINTI-UCENICI (Ieromonahii Iustin Petre, Augustin si Amfilohie): Puterea duhovniceasca zdrobitoare a tacerii rugatoare si a compasiunii jertfitoare
- RECOMANDARE VIDEO: Pr. Ioan Roncea si Ioan Enache (“Credinta ortodoxa”) – CUM A FOST PARINTELE IUSTIN SI CARE ESTE MOSTENIREA SA DUHOVNICEASCA? “Niciodata nu o sa dispara duhovnicii buni”
Familia ortodoxa. Nr. 7 (54)/2013:
Generatia Parintelui Iustin si-a facut datoria.
Acum a venit randul nostru
Dostoievski se intreaba undeva cati tineri ai vremii sale ar fi fost dispusi de bunavoie la sacrificiul suprem, intr-o confruntare pe viata si pe moarte pentru un ideal inalt. Si raspunde ca s-ar fi gasit, cu siguranta, un numar insemnat.
„Dar cati ar accepta nu sa moara eroic la 20 sau 30 de ani, ci sa-si sacrifice cinci ani din tinerete in vederea unei pregatiri asidue spre a se forma ca oameni puternici?“,
se intreba in continuare. Se indoia ca numarul celor din urma ar fi la fel de mare. Asta ar insemna ca timp de cinci ani, de bunavoie, in floarea tineretii, zi de zi, sa renunti la voia ta, urmand cu toata inima poruncile Evangheliei.
Astazi avem sentimentul ca o lume intreaga ar denunta o asemenea atitudine ca inactuala si ridicola. Cati mai invata pentru examene, in conditiile in care ar sti cu certitudine ca se poate „rezolva” si altfel? Cine isi mai pastreaza fecioria pana la casatorie, in conditiile in care risca sa fie stigmatizat si ostracizat din pricina asta, sfarsind in izolare? Cine mai munceste zi si noapte, renuntand la distractii, pentru a ajunge un bun profesionist, in conditiile in care constata ca nu munca, ci impostura da tonul in societate? Cine se mai lupta pentru Hristos si credinta, pentru omul de langa el si pentru familie, in conditiile in care crestinismul si familia au ajuns sa fie marginalizate mediatic si socio-cultural aproape la fel de mult ca in perioada cea mai grea a prigoanei comuniste?…
Prin viata sa, Parintele Iustin de la Petru-Voda ne-a dat o cu totul alta marturie: marturia generatiei lui, care a renuntat la libertate, la tinerete, la sanatate — si chiar la viata, pentru Hristos. Pe Parintele Staret Iustin, Domnul l-a tinut pana la 94 de ani pentru a ne transmite prin viata sa faptul ca si astazi, ca si in trecut, se mai poate trai intr-o continua stare de jertfa prin harul Duhului Sfant.
Schimband, parca, celula cu chilia, Parintele petrecea peste saisprezece ore pe zi in chilia sa ca sa-i primeasca pe cei aflati in necaz sau intr-o cumpana a vietii, pentru a-i intari duhovniceste si a-i mangaia, pentru a-i calauzi si a-i binecuvanta. Desigur ca Parintele Iustin, prin durerile suferite si starea de continua jertfa in care s-a aflat din tineretile sale, dobandise mult har. In preajma sfintiei sale te simteai in siguranta, cuvantul lui iti dadea curaj, pentru ca aveai dintr-o data incredintarea ca, in Hristos, vei birui. Aceasta era insa urmarea faptului ca, standu-i in apropiere, erai luat cumva sub acoperamantul aceluiasi Duh al lui Dumnezeu, care-l insufla cu putere. Cuvintele nu sunt indeajuns pentru a descrie bogatia duhovniceasca pe care Parintele Iustin a revarsat-o in lumea noastra cotropita de pacat, ca rod al jertfei, al durerilor si suferintelor sale. Iar Parintele se jertfea pentru ca iubea. Iubea pe Hristos mai presus de propria viata, iubea omul, iubea neamul nostru — de care, vai!, se leapada tot mai multi romani astazi.
Dar noi, cei care ne-am impartasit mai mult sau mai putin din roadele duhovnicesti ale suferintelor Batranului Iustin, ce facem, ce vom face acum, acum ca Parintele s-a dus? Intre adormire si slujba de inmormantare, cateva zeci de mii de oameni s-au peregrinat pe la Petru-Voda ca sa-l vada pentru ultima data pe batranul Staret. Unii, deplin vindecati sufleteste cu rugaciunile Parintelui. Altii, cu aceleasi neputinte, probleme si necazuri, fie ca sunt tare incercati, fie pentru ca inca nu s-au hotarat sa-si schimbe viata, luptand pentru a se elibera cat mai mult de amagitorul duh al lumii. Oare nu s-a bucurat Parintele vazand atata lume ca vine sa ia ultima binecuvantare de la el sarutandu-i mana? Desigur, asa cum se bucura ori de cate ori vedea pe cineva ca-l cerceteaza, cautand scapare si alinare la Dumnezeu. Dar ce alta bucurie mai mare am putea sa-i facem Parintelui decat a-i urma lucrarea si a ne asuma cugetarea, credinta si dragostea cu care el imbratisa lumea?...
Si prilejurile dovedirii acestui fapt nu se lasa asteptate. Fiecare le intampina cotidian, astazi, in propria viata — si, mai mult, noi toti, ca madulare ale Bisericii lui Hristos, suntem chemati sa stam drept impotriva duhului celui rau care, iata, cauta cu orice mijloc sa fie proclamat stapanitor al lumii acesteia, al sufletelor noastre.
[…]
„Sa pastram cu sfintenie aceasta mostenire uriasa”
Parintele Iustin, ca si Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Craciun Opre si multi altii, ca marturisitori ai lui Hristos in temnitele comuniste, cunosteau prea bine natura acestui razboi, de aceea si dupa asa-zisa lor eliberare insistau intr-atat asupra cinstirii mucenicilor prigoanei comuniste. Si astfel, a doua zi dupa inmormantarea Parintelui Iustin, cu ingaduinta Domnului, am primit un semn care ne arata ca, iata, a sosit vremea ca si noi sa fim incercati, pentru a se vedea daca ne putem numi cu adevarat Fii ai Celui Preainalt, caci harul, pacea si sfintenia vietii nu pot fi dobandite decat prin lupta cea duhovniceasca.
Asadar, putem afla in trecerea la Domnul a Parintelui Iustin Parvu, ultimul mare Parinte marturisitor al temnitelor comuniste, un semn pentru neamul nostru, o chemare la maturitatea vietuirii crestine, care inseamna in primul rand jertfa de sine. Iar aceasta se poate petrece oriunde, oricand, cu oricare dintre noi, caci, dupa cum obisnuia sa ne indemne Parintele Arsenie, singura solutie este „sa mori si sa inviezi in fiecare zi“ — adica sa mori dorintelor tale si sa te ridici la lupta, ascultator fata de glasul constiintei, ajutat de Scripturi, de parinti, de duhovnic. Prigoana zilelor noastre e cu totul alta decat cea a primelor veacuri. Nu ni se mai cere sa primim o moarte grozava, ci doar sa nu cedam duhului lumii, luptandu-ne cu toata puterea impotriva desfranarii si a celorlalte patimi la moda.
In acest sens, Cuviosul Paisie Aghioritul ii pune alaturi pe tinerii feciorelnici de astazi cu marturisitorii din vremea prigoanelor, iar pe cei care nu cedeaza in fata duhului lumesc, antihristic, cu marii Sfinti din trecut, care „mult ar fi dorit sa se fi nascut in epoca noastra” pentru a-L marturisi in chip drept-slavitor pe Hristos.
Imi spunea un parinte:
„Noi am primit totul de-a gata. Fiul lui Dumnezeu S-a rastignit pentru noi, apostolii au propovaduit Invierea lui Hristos pana la marginile lumii, mucenicii au murit marturisind singura credinta in singurul Dumnezeu adevarat, cuviosii s-au nevoit pentru a implini in Duh litera Evangheliei, iar mamele si bunicile noastre ne-au invatat sa ne inchinam. Noua nu ne-a ramas decat sa pastram cu sfintenie aceasta mostenire uriasa“.
Avem convingerea ca, daca ne-am stradui ca sa mostenim macar o farama din duhul Parintelui Iustin toti cei care ne-am adapat din cuvintele si binecuvantarile sale, zeci si sute de mii de romani, cu totul altfel ar arata tara noastra si viitorul nostru. Sa ne silim deci, afland in trecerea la Domnul a Parintelui Iustin si in celelalte mari ispite care au venit zilele acestea peste crestinatate chemarea unui nou inceput de nevointa, de jertfire de sine si de incununare in Imparatia lui Hristos.
Trebuie sa dovedim ca am adunat ceva, iar daca nu, sa ne grabim, caci mult timp pare sa nu mai fie pana cand stapanitorii lumii acesteia ne vor intreba pe fata: „Tu cu cine esti, cu noi sau cu Hristos?“. Atunci se va vedea ce am cultivat cu adevarat in toti anii acestia.
Generatia Parintelui Iustin si-a spus cuvantul, si-a facut datoria. Prin ei, poporul nostru a dat o pleiada de noi mucenici si marturisitori pentru Imparatia lui Dumnezeu.
Acum a venit randul nostru…
Gheorghe Fecioru
***
Biruinta unui indelung-patimitor duhovnic:
Arhimandritul Iustin Parvu
(10 februarie 1919 – †16 iunie 2013)
De fiecare data cand facem pomenire de unul din batranii nostri Parinti duhovnicesti, gandul ni se intoarce inspre cuvintele Apostolului Pavel, el insusi trimis prin porunca Domnului sa ia povata de la un Batran (cf. Fapte9:6):
Viata Parintelui Iustin Parvu, ce a cuprins aproape un veac al acestei vremi trecatoare si a cunoscut nemijlocit toate tragicele evenimente care au schimbat fata acestei lumi, s-a facut cunoscuta pana acum, prin numeroase marturii, tuturor dornici a o afla. Nici nu vom incerca in aceste clipe, stiindu-ne prea mici, sa alcatuim acum o amanuntita scriere biografica, ci vom cauta sa tinem la vedere patimirile prin care a trecut Parintele, spre „pomenire din neam in neam” ca „sa nu se stearga amintirea lor dintre oameni” caci astazi, in aceasta imbelsugare de informatie, aducatoare de risipire, adesea se pierd din vedere cele cu adevarat insemnate – si uitam ce ar trebui sa tinem minte, si nu mai stim ce ar trebui sa stim…
Desi se prihaneste a fi fost un copil tare neascultator, cu astfel de cuvinte: „Multe nazdravanii am mai facut, ca si Creanga s-ar minuna de istorisirile mele“, totusi, marturiseste Parintele Iustin, „ce spunea mama era sfant pentru mine“. Insa, totodata, „copilaria a fost singura perioada tihnita din viata mea… Copilaria asta frumoasa si bogata pe care am trait-o eu m-a ajutat sa indur multe din incercarile puscariei“.
Paradoxal, in ciuda nazdravaniilor, spune Parintele,
„mie mi-a fost usor sa inclin spre viata monahala, pentru ca mama, aproape in fiecare zi de Duminici si sarbatori, ne lua la Durau, la Secu, la Sihastria, pe la Neamt; se intovaraseau doi-trei vecini, puneau caii la caruta, merinde in traista si – hai la manastire, 20-25-30 de kilometri. Manastirea Durau era un punct mare de atractie si important, cu deschidere spre Bucovina si Ardeal. Era o manastire rara, cu cantareti si slujitori buni — si daca ai fi fost de piatra, tot dadeai o lacrima! La o priveghere de sarbatorile acestea mari, eram impresionat adanc mai ales cand am vazut copilasi de anii mei imbracati in vesminte, ieseau la Vohod acolo cu preotii, cu lumanari inainte, ipodiaconi. Ei, si asa s-a imprimat viata asta a lor, incat cand veneam acasa traiam toata saptamana viata Duraului sau a Secului“…
Inca un copil, la doar 17 ani, intra frate in Manastirea Durau, rastimp despre care isi aminteste:
„Socoteam ca aici este, intr-adevar, cerul pe pamant. Cand ma inchinam la icoanele Sfantului Altar si ma intorceam catre strana si imi faceam cruce si puneam inchinaciune la Parintele Pahomie sau la Parintele Dometian, socoteam ca oamenii acestia sunt cu totul ceresti, ca n-au nimic pamantesc decat numai ca se vad. Asa socoteam ca sunt monahii. Si, intr-adevar, acestia asa erau… In toata increngatura de azi, amintirile despre adevarata viata de manastire le am de acolo, de la Durau. Manastirea Durau a fost intr-adevar o scoala duhovniceasca, unde am trait cele mai frumoase momente langa parintii care se nevoiau acolo“.
„Moartea facea parte din viata noastra”
Este trimis la Cernica sa faca seminarul monahal, unde se numara printre cei mai buni elevi si ii are colegi precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandritii Sofian Boghiu, Grigorie Babus, Ioasaf Popa si Gherasim Iscu. Studiile sale sunt insa intrerupte din pricina vitregiilor vremii; incepuse cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar scoala din Lavra Cernicai a fost inchisa. In 1940 primeste tunderea in sfantul si ingerescul chip al monahismului, iar anul urmator, la 22 de ani, este hirotonit ieromonah. Inca de la aceasta varsta, Parintele Iustin va da piept cu grozaviile razboiului, insotind ca preot misionar „Divizia 4 Vanatori de Munte”, spovedind si impartasind soldatii ajunsi pana la cotul Donului:
„Moartea mi-a fost tovaras si pe frontul de est, cand am mers ca preot cu trupele romane pana la Odessa. Moartea facea parte din viata noastra. O vedeam ca pe o izbavire, caci este poarta spre viata de dincolo pe care ne-o dorim“.
Dupa intoarcerea de pe front, isi continua studiile la seminarul monahal de la Roman, loc in care, dupa absolvire, in 1948, este numit slujitor la Catedrala stravechii Episcopii. Doar cateva zile mai tarziu, doua masini ale Securitatii se opresc in fata Episcopiei, unde Parintele Iustin slujea; a fost ridicat si dus la sediul Securitatii din Roman, unde incepe sa fie anchetat ca „dusman al poporului”, cu „dulaii la gatul nostru, intinsi cu fata in jos“, impreuna cu alti saizeci si opt de oameni, timp de o luna.
„Comunistii voiau sa adune cat mai multi puscariasi. Erau prin Galati, Bacau, Iasi, Botosani, Suceava, Ardeal inchisori incepute de Antonescu, pe care le-au desavarsit comunistii. Era o mare pierdere pentru ei sa desfiinteze inchisorile. Au facut aceste arestari in masa ca s-arate Moscovei, sa arate lumii oarecum vigilenta lor. Daca purtai o sapca, un cozoroc mai prelungit in fata, gata: «Aaa, tu esti fascist!». Te luau frumos si luai cinci ani, cel putin. Daca unul avea un palton mai deschis, de primavara, asa, un vernil, te lua la puricat… ce neamuri ai, daca ai cumva rude prin puscarie, condamnati… si, vrand-nevrand te incadrau in «sumanele lor negre». Si toate acestea doar pentru a avea un prestigiu cat mai mare in fata Moscovei si ca sa-si poata justifica activitatea lor, si pentru intretinerea acestei atmosfere de teroare din tara“.
Asa primeste si Parintele Iustin, in urma unui simulacru de proces, condamnarea la doisprezece ani de inchisoare. Insa Dumnezeu poate intoarce intotdeauna inspre bine uneltirile celui viclean, caci
„cand toate aceste interogatorii au luat sfarsit, viata mea a cunoscut o perioada de pace. Ea incepea cand reuseam sa patrundem in interiorul nostru. Asta e cea mai importanta experienta pe care o poti avea in timpul vietii: sa te cunosti pe tine insuti. Dupa mult timp, mi-am dat seama ca in primii ani, de pilda, cand inca erau asa, intr-o confuzie – nu stiam noi inca ce inseamna suferinta aceasta, ce inseamna lipsa de libertate — am inceput sa gandim mai profund, sa ne explicam de ce suntem acolo si dupa aceea, sa rezistam mult mai usor“.
„O zi mai mult era un dar spre pocainta de la Dumnezeu”
Este purtat pentru ancheta, pe rand, prin temnitele din Suceava, Vacaresti, Jilava, apoi trimis in detentie in ucigatorul Aiud, mina din Baia Sprie si cumplita Gherla.
„Primul cuvant pe care l-am auzit dupa doi ani de arest a fost cuvantul «bandit». Ei bine, «bandit», cuvantul acesta, a mers pana-n ziua de azi. Asa s-a mostenit pe la Aiud, pe la Gherla, prin Mina, peste tot: «bandit», «bandit» — nu mai aveau alt nume decat «bandit». Mai, da’ ce-am furat noi? Ce-oi fi furat, nu stiu…
Si, tot asa cum va spun, banditi si banditi -vreo luna. Dar, cand au vazut gardienii care este atitudinea si starea noastra de lucru, apoi nu numai ca se asezau pe-o piatra frumos, sa stea acolo sa citeasca ceva sau sa motaie, dar mai intrau si in discutie cu noi. Mai ales cand s-a intamplat un accident cu un gardian. Mergea prin galerie si sunt abatajele astea care vin mereu de sus si se-ncarca pe linia principala. Si, cand trecea el pe acolo, se opreste in fata unui abataj — dar astia dau drumul la prima roaba cu minereu, si un bolovan mare l-a lovit in cascheta si l-a lasat acolo: la distanta de cinci-sase metri, cand vine minereul, vedem o mogaldeata acolo: «Mai, ce-o fi? Opreste…» Militianul se zbatea in lac de sange, cu capul spart, crapat. Ne-am dus repede, in sfarsit, la putul de extractie. Era acolo comandantul lor – un plutonier major – si a venit la fata locului. Acum era chestiunea nu cumva sa-l fi omorat noi. Noi l-am adus si l-am transportat repede, si l-am scos la suprafata. Ei bine, cand au vazut ei treaba asta, s-au convins cu adevarat ca n-avem nici in clin nici in maneca cu crimele si urgiile care le «implantasera» astia.
Dupa treaba asta, s-au apropiat tot mai mult, unii sa mai puna cate-o intrebare, dar in cateva zile i-au schimbat pe toti cand au vazut ca si-au pierdut propaganda. Si au venit altii, cu alte minciuni...”.
Asa cum marturisesc nu putini din cei trecuti prin aceste cumplite incercari, inchisoarea, in loc sa fie un loc al zdrobirii si mortii launtrice, a insemnat un loc al apropierii de Dumnezeu si al intaririi in credinta:
„Cand momentul mortii il aveai permanent inaintea ochilor, nu te mai interesa viata dincolo de ziduri. Pentru mine aici era totul. Priveam lucrurile in ansamblu. Si vedeam ca toata prezenta noastra acolo nu este altceva decat pentru pacatele noastre si ale neamului nostru. Tot ce putea interveni era ca un dar de la Dumnezeu: moarte sau viata. O zi mai mult era un dar spre pocainta de la Dumnezeu. Toata aceasta pregatire spirituala a facut sa ma orientez bine ce voi face eu cu viata in manastire, ce se petrece si cum trebuie sa fim noi organizati si intretinuti, spre a putea fi intr-adevar o lumina cu adevarat, sa formam o unitate si un corp comun impotriva intunericului care stapaneste veacul nostru, cum spune Apostolul Pavel. Celula a fost singura mea chilie unde am putut sa-mi savarsesc in tihna pravila calugareasca“.
Despre relatiile cu ceilalti detinuti, Parintele Iustin isi aminteste:
„Era o legatura foarte stransa, din moment ce, dupa eliberare, nu ma simteam deloc bine cand nu vedeam turma asta mare de 1.200 de oameni — sa plecam la munca dimineata, sa facem apel acolo, sa ne intretinem intre noi, sa facem o rugaciune impreuna, sa avem un schimb de pareri, acolo, ca sa-si mai spuna pasurile…”.
„Eram mai fericit decat atunci cand eram afara liber“
In puscarie, se cauta ruperea deplina a celor inchisi de viata lor de dinainte si de tot ce ar fi putut insemna un sprijin sufletesc sau duhovnicesc, ascunzandu-li-se pana si data marilor praznice precum Craciunul sau Pastile — dar mila lui Dumnezeu zadarnicea aceste urzeli:
„O singura data in puscarie n-am stiut data Pastelui. Aflam tot de la ei — prin caraliii care aveau pachetelul lor de mancare pus de acasa, in care erau si oua rosii. Intr-o dimineata, iesind noi afara (dar asta cu vreo doua saptamani de la Pasti) a uitat caraliul sa-si stranga resturile de la pachet. Si eu am tras cu ochiul cand am trecut prin centru. N-aveai voie sa-ti ridici ochii. Cum ieseai din celula, capu-n pamant, mainile la spate — si asa mergeai. Am tinut asa in mine, iar cand am intrat in celula le-am spus: «Mai baieti, sa stiti ca au fost Pastile! Caraliul a mancat oua rosii!». Mai tarziu s-a aflat «Mana Sfantului Ioan Damaschin» — faceam calendaristica pe falange, incepand de la degetul mic pana la degetul mare, si aflam exact data Pastelui. Si asa faceam exercitii in celula, incat stiam Pascalia dumnezeieste. Era un calcul precis. Acesta si alfabetul Morse ne-au ajutat foarte mult…
Erau unii care stiau Noul Testament pe de rost, Faptele Apostolilor, Epistolele si Apocalipsa. Ca numai asa s-a putut mentine viata in incordarile si mizeriile si chinurile acelea. De asemenea, Psalmii. Sau poeziile lui Radu Gyr, Crainic si Voiculescu. Acestea toate au fost fortele de mentinere si apropiere de sfintenie a miilor de tineri ale caror oseminte se gasesc asa frumos pastrate in aceste mari lacasuri dumnezeiesti: puscariile Aiud, Gherla si celelalte“.
La executarea celor doisprezece ani de temnita grea, pentru ca nu a dat dovezi de „reeducare”, autoritatile i-au suplimentat Parintelui condamnarea cu inca patru ani de munca silnica la Periprava, in Delta Dunarii. Dupa 1989, cineva l-a intrebat: „Parinte Iustin, ce ati mai invatat in acesti patru ani? Sa ii iertati pe dusmani?” „Nu, mai!“, a raspuns Parintele. „Ii iertasem deja. In ceilalti patru ani am invatat sa-i iubesc“.
In temnita, Parintele Iustin nu si-a uitat niciodata cinul si menirea, cea de preot si duhovnic:
Marturisea Parintele ca
La eliberarea din inchisoare, in 1964, cauta sa se intoarca in manastire — si, dupa doi ani de lucru ca „muncitor forestier”, izbuteste sa se alature obstii Manastirii Secu, unde vietuiau pe atunci mari duhovnici precum Parintele cu viata sfanta Antim (Gaina) si Ieromonahul Epifanie (Acatrinei). Aici, Parintele Iustin va vietui vreme de noua ani, pana cand Securitatea il aresteaza din nou si il stramuta, cu „domiciliu obligatoriu”, la Manastirea Bistrita, unde il va prinde caderea regimului comunist, in 1990. Atunci se intoarce la Secu, spre a sluji la sfantul altar si in scaunul de spovedanie, pana in 1991, cand, urmand unui gand mai vechi, intemeiaza in muntii Neamtului, in apropierea satului in care s-a nascut, Manastirea Sfintilor Arhangheli. In jurul acesteia au aparut, cu timpul, un schit de maici, un azil de batrani si o casa de copii, iar cu binecuvantarea Parintelui obstea manastirii a depus o bogata activitate editoriala, patristica si apologetica.
In acest loc, Parintele Iustin si-a continuat lucrarea de povatuire a tuturor celor ce-l cercetau, zi si noapte, cu vreme si fara vreme, fara crutare de sine, pana cand, la inceputul primaverii lui 2013, […], „dupa o suferinta muceniceasca pe deplin asumata si constienta, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai buna“.
Slujba de ingropare, la care au luat parte nu mai putin de patru episcopi, sute de preoti si mii de credinciosi care au tinut sa-i dea Parintelui cea mai de pe urma sarutare si sa-l prohodeasca, a raspandit o atmosfera de bucurie pascala, departe de tristetea obisnuita unei puneri in mormant. Si aceasta pentru ca Parintele Iustin si-a aflat in cele din urma odihna incununata de biruinta, alaturi de Hristos Domnul, Cel pe care l-a marturisit in cei 94 de ani ai unei vieti pline de prigoana si suferinta. Un adevarat testament duhovnicesc au fost ultimele sale cuvinte, rostite cu cateva zile inainte de mutarea in imparatia Cerurilor:
„Daca nu va exista unitate si intelegere, atunci nu putem face nimic“.
Nu am gasit o incheiere mai potrivita decat cele spuse in urma cu aproape un deceniu de Parintele Gheorghe Calciu (unul din prietenii sai de suflet, la randu-i trecut prin mai bine de douazeci si unu de ani de temnita grea), care infatisa astfel lucrarea de o viata a Parintelui Iustin:
Radu Hagiu
(din numarul 7 (54)/2013 al revistei “Familia ortodoxa”)
Legaturi:
- “In chilia lui, ingropat in popor”. 95 de ani de la NASTEREA CUVIOSULUI PARINTELUI NOSTRU IUSTIN PARVU: ”Hristos nu va fi invins niciodata!”
- PARINTELE IUSTIN PARVU – fotografii de la 29 ani si detalii inedite din DOSARELE SECURITATII
- PARINTELE IUSTIN PARVU – crampeie din memorialul patimirii sale in temnitele rosii. ARESTAREA, CONDAMNAREA, SUFERINTELE SI INVATAMINTELE DIN INCHISOARE. Ca sa atragi haita de caini, nu pui unul de-al lor sa urle?
- PARINTELE IUSTIN, in primul sau interviu, din 1991, luat de Maica Nina din Alaska: “Vedeti voi, noi am tacut prea mult, ne-am facut prea mult ca nu vedem sau nu auzim. Noi inca dormim”. VIATA IN INCHISORILE COMUNISTE
- Restituiri: INTERVIU INEDIT, DIN 1993 CU PARINTELE IUSTIN PARVU: “Sa te apropii de om, sa traiesti impreună cu el la nevoile, la necazurile lui. DRAGOSTEA dintre noi i-a inspaimantat pe securisti! Nu ne putem mantui de unii singuri…”
- PARINTELE IUSTIN (video) despre U.E. si DISTRUGEREA ROMÂNIEI, “biserica” antihristica, NOILE METODE DE PRIGOANA SI MUCENICIE, apostolatul si (de)formarea preotilor
- VIDEO: IPS Teofan la capataiul Parintelui Iustin/ PARINTELE IUSTIN A AJUNS, IN SFARSIT, SI LA TRINITAS TV, numai la adormirea sa intru Domnul…/ Marele duhovnic in REPORTAJUL “SFINTII INCHISORILOR” (pt “In premiera”, Antena 3)
- PARINTELE IUSTIN DESPRE MOARTE, JERTFA, PARINTI, TINERETE: “Vreti sa aveti oameni de incredere? Intai, NOI sa ne schimbam!” “Nu moartea e groaznica, groaznic e cand din ea nu intelege nimic cel care ramane in viata” (VIDEO)
- “E o vreme de pustiire a neamului!” – VECHI CUVINTE ALE PARINTELUI IUSTIN MAI ACTUALE CA ORICAND/ Parintele Iustin – sfaturi catre maicile de la Diaconesti, in 2003 (VIDEO): “Nu trebuie sa ne temem! Cand va veni tavalugul de distrugere a crestinatatii, se va intra in matca, nu scapa nicio manastire!”
- PARINTELE IUSTIN – “Cuvant cu putere multa” despre PERVERTIREA ROMÂNILOR: “Omul nostru se lasa mintit, cauta senzationalul, daca un lucru nu i se prezinta ca iesit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia in seama” (VIDEO)
***
- PARINTELE IUSTIN evocat la “In premiera” (Antena 3): “Am socotit sa fiu aproape de omul in durere”/ FERICITI CEI PRIGONITI – fragment (VIDEO)
- “Universul credintei” (TVR) – editie dedicata PARINTELUI IUSTIN PARVU (video): “SARUTUL DE RAMAS BUN” (realizator: Rafael Udriste)
- STROPI DE LUMINA DIN INVATATURILE PARINTELUI IUSTIN PARVU: “Noi suntem din ce in ce mai potrivnici unul celuilalt si EGOISMUL acesta in care traim e CADEREA noastra… Omul trebuie sa fie JUMATATE DRAGOSTE SI JUMATATE LUPTA si JERTFA pentru a pastra dragostea neatinsa de rau”“
- PARINTELE JUSTIN – ganduri in ziua despartirii pamantesti. “Omul trebuie iubit. Dar ca sa-l iubesti, trebui sa-l intelegi”. CATI IL VOR SI URMA PE ACEASTA CALE?
- La plecarea Parintelui Iustin, duhovnicul sfintit prin patimire si jertfa tacuta. MARTURII CALDE DESPRE O FLACARA CARE A ARS PANA LA CAPAT DIN IUBIRE NEINTELES DE MARE PENTRU OAMENI
***
- PARINTELE IUSTIN PARVU A TRECUT LA DOMNUL dupa o viata de mucenicie pana in ultima clipa… DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA SI SA-I SCRIE NUMELE IN CARTEA VIETII, PRINTRE SFINTI!
- INMORMANTAREA PARINTELUI IUSTIN. Cuvantul IPS Teofan despre TESTAMENTUL DUHOVNICESC al marelui Batran de la Petru-Voda (VIDEO, FOTO)
- CUVINTELE PARINTELUI IUSTIN adresate poporului roman si arhiereilor Bisericii dupa SFANTUL MASLU SLUJIT DE MITROPOLITUL TEOFAN: “Daca nu exista unitate, nu putem face nimic”
- CUVANTUL TESTAMENTAR AL PARINTELUI IUSTIN IN FATA IPS TEOFAN (audio): “Parintele Hariton de la Durau este alegerea de viitor staret la Petru-Voda”
***
- PARINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONESTI DESPRE PARINTELE IUSTIN: “Ne-a schimbat traiectoria de viata cu 180 de grade; stie sa supuna prin dragoste”
- PARINTELE IUSTIN PARVU. Marturia parintelui Iustin Petre de la Man. Sf. Ioan Casian: “Pentru mine a fost primul om fericit pe care l-am intalnit”
- Parintele Iustin Parvu la 89 de ani – taria iubirii fara odihna. MARTURIA PARINTELUI CALCIU
- PARINTELE IUSTIN PARVU – 94 DE ANI! “Document”– Interviul lui Sorin Dumitrescu din 1997 (video)
- “Vai, ce de ingeri aici!” REPORTAJ INEDIT CU PARINTELE IUSTIN PARVU de la Petru-Voda (video)
- Parintele Iustin Parvu intr-un interviu recent: LA ORA ACTUALA, NU AVEM ALTA CALE DECAT RABDAREA SI RUGACIUNEA
- Interviul saptamanii: PARINTELE IUSTIN (video) – CUVINTE TARI SI DUREROASE: “Ar trebui sa plangem, sa ne caim, sa vedem ca suntem la marginea prapastiei. Sa luam exemplu de la nenorocirile altora si sa ne indreptam pe noi!“
- Parintele Iustin Parvu (VIDEO) despre apropierea sfarsitului, prefatat de un razboi mondial. PLUS: “Generatia actuala este bolnava, handicapata [sufleteste]. TANARUL NOSTRU ESTE IMBOLNAVIT DE ACEASTA TEHNICA”
- PARINTELE JUSTIN. Dar din… darurile duhovnicesti ale Parintelui: “Noi, daca nu traim in Duhul, nu avem cum sa ne vedem pacatele, nici sa iubim…”
- Parintele Iustin Parvu: ASTAZI NE LIPSESTE MILA
“Cine se mai lupta pentru Hristos si credinta, pentru omul de langa el si pentru familie, in conditiile in care crestinismul si familia au ajuns sa fie marginalizate mediatic si socio-cultural aproape la fel de mult ca in perioada cea mai grea a prigoanei comuniste?”
Situatia actuala, la nivel global, este foarte asemanatoare cu cea descrisa acum aproape 80 de ani.
NICHIFOR CRAINIC despre Copilărie şi sfinţenie în volumul Ortodoxie şi Etnocraţie, 1938
Am scris de multe ori: „Vremea noastră e vremea tineretului”; şi am spus, cu aceasta, prea puţin. Noile concepţii politice întrupate în sisteme de organizare a statului merg mai adânc – până la copil,[…] problema copilului ia un aspect izbitor: acela al dreptului de proprietate asupra lui.
Sovietele, bunăoară, pretind că omul aparţine în întregime statului şi, prin urmare, copiii sunt o proprietate publică. Pentru a realiza această idee năstruşnică, a fost desfiinţată familia, adică drepturile naturale ale părinţilor, şi Biserica, adică drepturile spirituale ale lui Dumnezeu. Singur statul trebuie să dispună de copii ca proprietar absolut.
http://vladherman.blogspot.ro/2015/03/nichifor-crainic-despre-copilarie-si.html#.VYm4HlLrhkp