Arhimandritul georgian Lazar Abasidze: „TRUFIEI II PLACE SA-I INVETE PE ALTII”

26-11-2010 Sublinieri

Trebuie crestinul incepator sa se faca invatator aproapelui in lucruri care tin de credinta?

(Extras din: Arhim. Lazar Abasidze, Bolile sufletului)

Pe fondul ravnei duhovnicesti, provenita din  trufie, din aprinderea omului cu slava desarta din parerea de sine, se dezvolta adeseori patima de a-i invata pe altii. In vremea noastra a devenit  un lucru obisnuit ca fiecare sa-si invete si sa-si moralizeze aproapele, desi foarte des se fac invatatori cei care inca n-au facut nici macar cativa pasi in viata crestina, ci doar i-au aruncat o privire prin usa intredeschisa. Cum se intampla adeseori in ziua de astazi, omul, dupa ce si-a petrecut toata viata in necredinta si in pacate s-a pocait si si-a schimbat intrucatva modul de a trai, a mers de cateva ori la biserica sau a stat cateva zile la manastire, a aflat cateva legi si conceptii crestine, a facut cunostinta cu unele reguli si randuieli bisericesti, in mod nemeritat, indata incepe sa-i invete si sa-i mustre pe apropiatii sai, pe prieteni si rude, sa le reproseze necredinta, neimbisericirea, chiar sa-i acuze ca sunt slujitori ai satanei si asa mai departe.

In numeroase cazuri, proaspatul convertit a inceput sa-i „indrepte” pe apropiatii sai. Se straduie din rasputeri sa-i converteasca si sa le mantuiasca sufletele, ajunge el insusi sa se poticneasca nu dupa multa vreme, ajunge sa cada si sa se intoarca la viata pacatoasa de mai inainte. Iar cei pe care el ii mustra, vazandu-l in starea aceea  jalnica, atribuie crestinismului insusi inutilitatea si neputinta si se indeparteaza si mai mult de Biserica, de Dumnezeu.

Cei mai multi dintre noi, indata ce citesc in cartile duhovnicesti ceva instructiv sau sesizeaza o idee interesanta, se grabesc sa-i „serveasca” aproapelui, „spre invatatura”, ceea ce au citit, sa-l moralizeze, sa-i dea sfaturi cu privire la aplicarea unei reguli sau alteia din Sfintii Parinti, dar ei insisi nu s-au folosit inca de regulile acelea si nici nu au de gand sa se foloseasca.

In ziua de azi, foarte des cei ce au crezut nu traiesc in duhul credintei, ci doar inteleg in mod rationalist momente disparate ale stiintei crestine, le rastalmacesc, le impartasesc aproapelui fara sa se foloseasca de aceasta bogatie ei insisi.Cat de raspandit este acum fenomenul urmator: toata viata religioasa a omului incepe si se termina doar in cap, fara sa ajunga la inima; intra cunostinte religioase prin auz, prin ratiune, sunt rumegate in minte, intoarse pe toate fetele si  interpretate, adeseori prelucrate in maniera proprie – si prin limba sunt imediat exteriorizate si date aproapelui drept lucruri luate din experienta duhovniceasca autentica, din viata. O asemenea cunoastere nepusa la incercare, necastigata cu suferinta prin viata faptuitoare, prin lupta este insa desarta. Omul care-i invata pe altii nu din experienta duhovniceasca, ci din carti, seamana dupa cum spune Isaac Sirul, cu un pictor care fagaduindu-i apa unui insetat, o zugraveste in  culori pe perete. Necazul mai consta si in aceea ca cel ce s-a dedicat prematur activitatii invatatoresti ramane el insusi neroditor; aceasta inclinatie devine o mare piedica in calea luarii aminte la sine, a vederii propriilor neputinte, a cautarii propriei vindecari.

Pe de alta parte, la baza unei asemenea atitudini gresite stau slava desarta, parerea de sine, pretuirea de sine, trufia mintii. La fel pot lucra inclinarea spre lenevie, nazuinta de a scapa  de osteneala cea grea a luptei launtrice cu sine si cu inlocuirea acestei munci cu una usoara – cea de a-i invata pe altii. Toata lumea a fost intotdeauna bolnava – si este si acum – de aceasta patima. Toate personalitatile cu o minte cat de cat exceptionala au nazuit intotdeauna sa-i invete pe altii si sa-i converteasca la teoriile nascocite de catre ei; toti filosofii, toti ganditorii religiosi, toti incepatorii ereziilor s-au straduit din rasputeri sa-si raspandeasca ereziile; toate sectele religioase doresc sa  atraga in cursele lor cat mai multi oameni.

Asadar  pot exista o multime de stimuli, de imbolduri neharice la a propovadui si a-i atrage pe altii la credinta proprie. Tocmai de aceea nu trebuie sa  ne incredem in aceste porniri launtrice de “ravna” ale noastre, care ne imping sa-i convertim pe toti la calea adevarata, asa cum faceau, cu Harul lui Dumnezeu, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti – luminatorii Bisericii. Se prea poate ca aceste patimi rele, care se ascund in noi, sa ne impinga sa ne mutam grija de la mantuirea propriului  suflet la mantuirea celorlalti, ca in felul acesta sa poata ramane libere in inima noastra – iar noi, mantuindu-i pe altii, putem pieri. Nu va faceti voi multi invatatori, fratilor, stiind ca noi, invatatorii  mai mare osanda vom primi, zice Apostolul Iacov (Iac. 3,1).

Iata ce spun despre aceasta Sfintii Parinti.

Un batran a zis: Sa nu incepi sa-i inveti pe altii inainte de vreme, altfel toata viata ta vei ramane cu neajuns la intelegere“.

Ava Pimen cel Mare:

A-l invata pe aproapele este lucru tot atat de potrivnic smeritei cugetari ca si a-l mustra”.

Ava Isaia a zis:

Este primejdios sa-ti inveti aproapele inainte de vreme, ca sa nu cazi tu insuti in lucrurile de care cauta sa-l fereasca invatatura. Cel ce cade in pacat nu-l poate invata pe altul cum sa nu cada in el”.

Tot el zice:

Nazuinta de a-i invata pe altii aratand ca te socoti in stare sa faci aceasta, slujeste drept pricina de cadere pentru suflet. Cei ce au drept calauza parerea de sine si doresc sa-si  ridice aproapele la starea de nepatimire isi pun  propriul suflet intr-o stare nenorocita. Sa stii ca a-ti indruma aproapele sa faca una sau alta e ca si cum ai lucra cu o unealta, stricandu-ti casa in  timp ce te stradui s-o zidesti pe a lui”.

Isaac Sirul:

Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, insa mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este sa fii gangav, dar stiutor si incercat, decat sa izvorasti invatatura ca un rau din agerimea mintii tale. Mai de folos este pentru tine sa te ingrijesti a invia prin miscarea gandurilor tale catre cele Dumnezeiesti, sufletul tau cel omorat de patimi, decat sa invii mortii. Multi au facut minuni, au inviat morti, s-au ostenit pentru intoarcerea celor rataciti, prin ei multi au fost adusi la cunostinta de Dumnezeu dar dupa aceasta ei insisi, care le-au adus viata altora, au cazut in patimi urate si scarbavnice,  s-au omorat pe sine si pentru multi s-au facut sminteala atunci cand s-au dat pe fata  faptele lor,  caci inca fiind ei in boala sufleteasca nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor...

Chiar daca vei rascumpara sute de robi crestini din  robia paganilor si le vei da libertatea, asta nu te va mantui daca in acelasi timp vei ramane  in robia patimilor”.

Cand  omul ajunge la o asezare impacata a sufletului, atunci poate din sine sa reverse si asupra altora  lumina luminarii intelegerii”.

Binevestirea si propovaduirea nu sunt indeobste datorie a oricarui credincios, si cu atat mai mult nu sunt cea dintai. Cea dintai datorie a crestinului este sa se curateasca de patimi...

Slavei desarte si parerii de sine le place sa invete si sa povatuiasca. Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu se gandesc ca prin sfatul nechibzuit pot sa-i pricinuiasca aproapelui o rana  de nevindecat...”

Pentru a da sfat, pentru a-l povatui pe altul, nu este de ajuns sa fii evlavios: trebuie sa ai experienta duhovniceasca, si mai intai de toate ungere duhovniceasca...

Daca omul, mai inainte de a se curati, se va lasa purtat de o ravna nechibzuita, el va aduce celorlalti nu lumina curata, ci amestecata, amagitoare, fiindca in inima lui nu traieste binele curat ci binele amestecat mai mult sau mai putin cu raul”.

Ava Isaia spune:

De unde pot eu sti daca plac lui Dumnezeu, ca sa-i zic fratelui sa faca asa sau altfel?... Eu insumi ma aflu inca sub jugul pocaintei, din pricina pacatelor mele”.

Fiecare dintre noi trebuie sa se ingrijeasca mai mult de sine insusi si folosul sau sufletesc, caci, dupa cuvantul Apostolului, fiecare din noi va raspunde lui Dumnezeu pentru sine – pe  cand la noi toate sunt incurcate, fiindca suntem mai inclinati sa-i invatam pe altii…

Inca n-am apucat sa incep nevointa bunei credinte, dar m-am si imbolnavit de slava desarta. Inca n-am apucat sa intru in pridvor, insa visez deja la Sfanta sfintelor. Inca n-am pus  inceput vietii placute lui Dumnezeu, dar imi mustru deja aproapele. Inca n-am aflat ce e adevarul, dar vreau sa fiu povatuitor altora. Suflete al meu! Toate ti le-a daruit Domnul – intelegere, cunostinta, chibzuinta: cunoaste, deci, ce ti-e de folos. Cum visezi tu sa le impartasesti altora lumina daca tu insuti esti cufundat inca in intuneric? Vindeca-te mai inainte pe tine insusi – iar daca nu poti, plange-ti orbirea”.

Asadar, dupa cum se vede din spusele Sfintilor Parinti, a invata, a indruma, a povatui nu este nici pe departe de folos pentru fiecare, desi pare un lucru atat de laudabil – pe cand a te adanci in cunoasterea propriilor neputinte, a cauta vindecarea lor, este un lucru de prima intaietate pentru oricine.

(in: “Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Legaturi:

*


Categorii

Ahimandritul Lazar Absidze, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

68 Commentarii la “Arhimandritul georgian Lazar Abasidze: „TRUFIEI II PLACE SA-I INVETE PE ALTII”

<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Mmmmm…da…asa este….

    Totusi…exista si reversul ! : adica…ceea ce a spus un parinte grec :

    “Cel ce nu primeste mustrarea…este stapanit de patimi ( mandrie ~ trufie ) ; iar cel ce o primeste…inseamna ca s-a lepadat de ele…” !

    Pe de alta parte…in acelasi context al articolului…nu ar trebui ignorata nici zicala romaneasca : uneori….”gura pacatosului adevar graieste…!”

    De asemeni ,fara a fi acuzata de misticism…din experienta mea…am observat ca…uneori…parca Dumnezeu ar fi vorbit prin gura unor oameni…care …fie ca erau atei…fie ca abia pasisera pe calea Credintei….si care…ulterior…parca si ei erau uimiti~surprinsi…cum si de ce spusesera acele cuvinte…”sfaturi”… ; si asta…pentru ca ,in acel moment,”ei” erau langa mine…si nu altii -induhovniciti….( si cred ca…nu sunt singura care a constatat acest “intamplari”…)

    Dupa parerea mea…nu trebuie respins..ignorat nici un sfat…de la nimeni ! ( ar fi o dovada evidenta de trufie..! ) Dar…acesta trebuie filtrat prin constiinta proprie ( pentru ca toti am fost inzestrati cu asa ceva ) adica…sa analizam daca sfatul ( sau mustrarea) este facut cu buna sau rea intentie…cu pricepere sau din ignoranta…sau, poate ca Dumnezeu a ales aceasta cale de a ne lumina…avertiza…Repet : este doar o opinie personala….

    De asemeni…fara a fi interpretata ca lauda…si in nici intr-un caz ca mandrie…cateodata am indraznit sa dau cu blandete…niste sfaturi sau sa atrag atentia asupra unor fapte…unor prieteni de-ai mei preoti de mir si monahi….Cunoscandu-ma…nu s-au suparat ci,dimpotriva…mi-au multumit…fie direct,fie indirect….Unii chiar mi-au spus : “Multumesc ca mi-ai spus…ca mi-ai atras atentia….pentru ca eu nu ma gandisem…si…nimeni n-ar fi indraznit sa-mi spuna…sa-mi atarga atentia…”
    Intr-adevar, preotii sunt binecuvantati~inzestrati cu Har !…prin una din cele sapte Taine – Hirotonia…dar…cu toate acestea , nu trebuie sa uitam totusi ca preotii ortodocsi sunt si ei oameni…si nu..”infailibili”…si..deci , supusi pacatului….ca si noi…Din aceasta cauza..se spovedesc si ei,la fel ca noi…

    Iertare !

    Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…

    Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !

  2. Si totusi ma gandesc ca nu ar fi bine nu relativizam sau sa dam la o parte mesajul esential al acestui cuvant al acestui parinte Lazar. Cum primim mustrarea este un pic alta problema. Sau mai ales cum o primesc ceilalti, cand noi ne dorim sa-i mustram? 🙂 Problema de aici este legata, asa cum inteleg eu, de cine isi ia indrazneala de a invata, de a mustra, de a predica si a talcui, de a da lectii tuturor si a deveni invatator al “poporului” sau chiar al cunoscutilor, de a se avanta la marturisire inainte sa-si mature putin prin propria curte, de a fi grabnic la a vedea (de multe ori gresit) (s)caderile altora si zabavnic in a se mai cerceta pe sine, de a crede ca el insusi are virtuti, iar in jurul sau… numai rataciti care trebuie urgent ori indreptati, ori lapidati, de cei care indraznesc a propovadui fara sfat si fara binecuvantare, s.a.m.d. Mi se pare un cuvant foarte foarte necesar in vremea noastra si imi aduce aminte de un alt cuvant similar al sfantului Ignatie Breanceaninov din Despre Inselare, unde arata cum se deosebeste ravna trupeasca, a sangelui, de ravna adevarata, duhovniceasca si cat de des noi facem lucruri aparent bune, dar care sunt in realiate manate de parerea de sine sau de slava desarta. Mai ales cand nu ascultam de nimeni sau aproape de nimeni si cand nici macar nu ne vedem pacatele, patimile, ignoranta… lungul nasului pana la urma! Dintre care cel dintai sunt eu! Astazi din pacate e inflatie de invatatori si de sfatuitori si penurie mare de tot de ascultatori! 🙁

  3. @ Mihaela:

    Gandul imi spune ca daca se intampla ca unii parinti sa se smereasca in fata noastra, nu trebui sa credem ca suntem mai sus de ei sau sa abuzam de “schimbarea rolurilor”, ci sa ne rusinam si sa ne smerim si noi mai mult de smerenia lor cea mare si de marimea lor de suflet. Asta cred ca ar trebui nu sa ne faca sa credem ca putem parasi usor rolul de oaie si sa devenim pastori inainte de vreme, fiindca ne pandesc mari inselari. Sa fim atenti atunci cand avem tendinta de a vorbi sau de a sfatui prea mult. Mai de folos e uneori tacerea. Rugam sa nu o luati personal. Sa ne iertati, va rugam.

    @ radu2:

    Da, e o mare problema cand ne aruncam la “marturisire” de capul nostru, cand nici macar nu ne cunoastem pe sine, sau abia ce am cunoscut un strop din credinta ortodoxa, exterior, in coaja, cand nu ne-am vindecat de patimi mari si cand nimeni nu ne-a chemat la lucrari inalte. Prea putin ne mai punem intrebarea unde suntem noi, care ne e masura sau ce vrea Dumnezeu, de fapt, de la noi. Sau daca pocainta noastra s-a realizat, daca suntem convertiti pana la capat sau abia am inceput acest drum… si nici macar nu stim cat de departe suntem de tinta noi insine.

    In astfel de situatii legile duhovnicesti lucreaza in asa fel incat se ajunge la foarte mari inselari sau mari caderi, din cauza mandriei, chiar daca intentile pot fi bune. Si sunt multe exemple, tot mai multe, din nefericire.

    In orice caz, pentru ORICINE, chiar daca indeplineste toate conditiile duhovnicesti, chiar daca are si binecuvantare si oarece cunoastere si experienta, sa zicem, e periculos sa invete pe altii, sa faca o astfel de lucrare, riscul major fiind acela de A UITA DE SINE INSUSI.

    Mai rau e cand la mijloc sta reaua credinta, impostura, chiar escrocheria si cand cel inselat nu esti doar tu insuti, ci cand te faci responsabil de caderea si smintirea multora. Ne temem ca si acest fenomen este tot mai raspandit si asta e cu adevarat ingrozitor.

    Recomandam (celor interesati si cu timp)… spre re-citire si linkurile de dedesubtul acestei predici.

    Dar si:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/12/10/ortodoxia-confortabila-si-inchipuita-sau-despre-ispitele-generatiilor-rasfatate/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/03/04/suntem-convertiti-cu-adevarat/

    Multumim!

  4. # Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru lot lucrul.
    # De vezi pe cineva că te laudă cu fătărnicie, asteaptă la vremea sa ocară de la el.
    # Cand, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urmă ti se va arăta că e rău.
    # Cel ce se pocăieste asa cum se cuvine, e luat in ras de nebuni. Dar aceasta să-i fie semn de bună plăcere la Dumnezeu.
    # Inainte de dezrădăcinarea relelor, să nu asculti de inima ta; căci cele ce le are puse inăuntru, pe acelea caută să le si sporească.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/03/05/sfantul-marcu-ascetul-antidot-duhovnicesc-la-otrava-duhului-lumesc-inhalat-zilnic/

  5. Ceva imi spune ca prima mucenicie este cea nevazuta, isvorata din lupta cu propriile patimi; iara cel dintai fel de marturisire este cel fara de cuvinte – prin insasi vietuirea noastra de zi cu zi.
    Greu ne este uneori sa intelegem aceasta simplitate si sa acceptam randuiala fireasca a lucrarii pe care o face Dumnezeu cu noi…si usor sa ne aruncam in lupte care nu-s ale noastre…

    Doamne si Stapanul vietii mele,
    duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie

    Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale

    Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa imi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.
    Amin.

  6. Admin !

    De ceea ce imi era teama…s-a intamplat….Mi-a parut rau ca am scris acel pasaj…dar…era deja prea tarziu…; apasasem pe…”trimite”….Sincer…imi reprosez…!!!

    “Acel pasaj” la care faci referire…desi real…trebuia sa-l tin doar pentru mine…. ! Dar…daca tot m-am facut vinovata…am sa incerc sa explic… : Nici la modul absurd nu mi-a trecut prin cap…in acele momente…ca “rolurile ar putea fi inversate”….adica…as fi putut sari de la conditia mea de “oaie”…la cea de ..”pastor”…; cum,de altfel…nici vorba nu poate fi vorba de vreo satisfactie..oricat de mica…de mandrie….Si…asta o spun sincer si constienta…pentru ca ma cunosc…imi dau seama ce simt…imi cunosc limitele…!ce pot si ce nu pot…de ceea ce sunt in stare…si de ceea ce nu… ; de asemenea…in baza discernamantului care,poate, nu se afla la cotele cele mai inalte…dar nici nu-mi da semne de avarie…sunt constienta ce este considerat pacat…dupa cum sunt constienta de pacatele mele…de care ma rusinez….Dar…nici nu-mi place si nici nu practic…”falsa smerenie”…Imi cunosc si virtutile ~ darurile PE CARE MI LE-A DAT DUMNEZEU ! si imi cunosc foarte bine si pacatele si pe care ma stradui sa le indrept…! Doar am mai spus : “mai am mult pana …departe…! ”

    Mustrarile sau sfaturile pe care le-am dat acelor “prieteni”…am facut-o fata de calitatea lor de “oameni”…~ frati…si…exact asa a si fost perceputa…!

    Dar..sa nu-ti inchipui ca…m-am transformat intr-un “observator” permanent…si vanez in continuu greseli…cu “satisfactia” de a da sfaturi…mustrari…si a ma considera eu…”mai speciala”…CATEGORIC NU !

    Am mai spus odata : Unii au NISTE pacate…altii au ALTE pacate…si tot asa…In concluzie…nimeni nu este desavarsit…perfect…virtuos …toti suntem la fel de pacatosi…ca doar “nu exista om far’de pacat”….

    V-ati gandit…ce-ar fi… daca toata lumea…ar tacea…?

    Eu…asa vedeam : cand sfatuiesti ~ mustri pe cineva pentru o greseala…nu inseamna ca…”esti mai sus”…sau mai intelept…ci doar ca tu nu faci acea greseala…ci altele…De asemenea…in acelasi timp…trebuie sa accepti si tu la randul tau…sa fii mustrat ~ sfatuit pentru ALTE greseli ~ pacate pe care le faci…
    Deci : fiind toti la fel de pacatosi…cu pacate diferite…consider ca nu este grav…daca incercam cu blandete…cu simtul umorului…cu argumente…sa ne indreptam unii pe altii…

    Stii…a vedea…a observa…si a trece mai departe…mi se pare si o dovada de…egoism…lasitate…si chiar de rautate…De multe ori…vazand ca cineva greseste in mod evident…repetat…dar unii …fie din politete…smerenie…sau din rautate…lasitate…tac si nu spun nimic…Iti spun sincer…parca ma doare inima…mi-e mila… sa nu spun…sa atrag atentia ~ sa avertizez…Si…sigur…imi asum si riscurile…care, de obicei, intervin intr-o atare situatie….Dar…mai bine “sa-mi aprind paie in cap” ~ sa-mi atarg oprobiul..dar…cu constiinta impacata…curata..!
    Sigur ca este mult mai comod…sa taci ! nu comporta nici un risc…nu atragi antipatii…basca ca poti fi apreciat si de o smerenie…desavarsita …( ! )

    Tot timpul m-a cutremurat aceasta “atitudine inteleapta” : ” Stai linistita…in banca ta…De ce te bagi…? lasa-l sa-si sparga capul…sa se invete minte…nu-i treaba ta…. ”

    Eeeeiii…? ce s-ar intampla daca TOTI doar ar observa…si ar tacea ? Si…am trece nepasatori…indiferenti…? Am fi mai buni…mai intelepti…mai smeriti…desavarsiti ?
    In primul rand…nu ar mai exista comunicare….!- care…si-asa din cauza ca s-a tacut destul de mult…la acest capitol suntem destul de deficitari…

    N-am luat-o “personal” !
    Si asta pentru ca…intr-adevar ! multi dintre cei care dau sfaturi…mustra…se cred “mult mai sus”…mai…”intelepti”…mai “desavarsiti” uneori…chiar ostentativ..)…uita…sau nu recunosc ca au pacate…Daca ii intrebi…iti spun : ” Ei…da…POATE ! am si eu ceva pacate…”… sau…dau dovada de o falsa smerenie : ” Vaaaai…dar am pacate…cata frunza si iarba”…sau : ” Vai…eu sunt cel mai pacatos…”

    Va rog ! Iertati-ma !

    Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…

    Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !

  7. @ Mihaela:

    Am inteles acum. Totusi sa ne rugam ca Domnul sa ne arate si insemnatatea tacerii celei bune. Iar atitudinea de care zici poate fi inteleapta si fara ghilimele. Nu, nu intotdeauna tacerea inseamna lasitate si indiferenta, dupa cum nici vorbirea nu inseamna mereu curaj si dragoste. Cum zicea avva Pimen, cine tace pentru Dumnezeu, bine face, si cine vorbeste pentru Dumnezeu tot bine face. Dar… cine o face cu adevarat pentru Dumnezeu, in Duhul Sau si din iubire pentru fratele sau?

    De fapt, dragostea, nu comunicarea e cea care cam lipseste si lipsa ei poate duce la fel de bine in ambele directii. Fie te las in pace fiindca nu imi pasa, fie… te iubesc atat de mult, incat iti trag un ciomag in cap “spre binele tau”, ca sa nu ma uiti niciodata 🙂 Asta cred ca e de fapt problema, care e motivatia noastra reala cand facem sau nu facem ceva? Acesta este si criteriul dupa care se cunoaste autenticitatea, daca ceea ce faci este fiindca te doare cu adevarat pentru cineva. Iar durerea asta, daca o ai, te invata uneori, cum spune si parintele Savatie, dar cum arata si Sf. Marcu Ascetul, ca de multe ori e mai de folos a o pune in tacere si in rugaciunea plina de zdrobire…

    In ce ma priveste, nu mai am incredere in “iubirea” aratata in multe vorbe si in multa afirmare de sine. Daca ar fi grija si durere reale, pe cat de mult se vorbeste si se “marturiseste” astazi… Dar realitatea e exact opusa. E si multa inselare, si multa nesinceritate, interese din cele mai meschine imbracate in vorbe si pretentii inalte. Dupa care, la prima suparare… vezi de fapt cu cine ai de a face si ce colti ascutiti ies la iveala. Cata mojicie, cata rautate, cata grosolanie, cata minciuna, cata viclenie… Azi se roaga petnru tine si te ia in brate, si maine te calca in picioare. Cu aceeasi “iubire”, desigur 🙂

  8. Admin 2 !

    Ai inteles…dar…numai in parte…

    In primul rand…nu mi-ai raspuns la intrebarea meu…aproape obsesiva : “Ce s-ar intampla…daca TOTI ar tacea…? ” Sau…ca utopie – toti sa vorbeasca…numai cu folos…

    Eu…fara “sa ma spovedesc” virtual…am vorbit in numele meu…si in stilul meu…direct…”fara afirmare de sine”…ca sa ma intelegi…Tu…imi raspunzi…la modul “general”…mai mult in parabole….sau , cum se spune prin Moldova : “a bate saua…sa priceapa calul”….

    Sa-ti spun ceva : nu toti oamenii sunt la fel ! si…in consecinta , si modul de manifestare este diferit….Unii oamenii “isi manifesta iubirea cu vorbe multe”…cu efuziune…altii, si-o manifesta ( ca si durerea ) in tacere…mai retinut…tainic…Depinde de firea…personalitatea ~ tipul ~ profilul caracterologic al fiecaruia…Personal…prefer si am incredere ! in cei extrovertiti…care “isi arata iubirea in multe vorbe” ( dupa cum prefer cainii care latra fata de cei care doar tac…si te privesc…)

    Pentru Sfinti…si..in general,pentru monahi…a fost si este mult mai usor sa taca…si sa vorbeasca foarte putin…pentru ca, exista “ascultare”, iar “vorbirea” este folosita…in slujbe…rugaciuni… ; fata de noi…laicii~mirenii…care traim in aceasta lume…

    Dar…nu tin sa fiu crezuta de cineva…Eu stiu cum sunt…ce simt…si…cel mai important ! este ca…DUMNEZEU IMI CUNOASTE SUFLETUL !…si…TOT CE FAC… ! Si…poate de aceea…am mai spus ca…inca de la 12 ani m-am trezit in Mitropolie…fara sa ma fi trimis cineva…fara sa am parinti evlaviosi ( si nici bunici…)…Si…ca o ultima marturisire ( cu riscul “afirmarii de sine” )spun : am avut o copilarie…adolescenta…viata pana acum….extraordinar de fericita !!! ( in momentul asta cand scriu…mi-au dat lacrimile…) Niciodata nu am fost bolnava de nimic…nu am stat prin spitale…nu am facut tratamente…nu am trait intotdeauna in lux…dar nu mi-a lipsit nimic…Am 2 copii reusiti (nu eu…ci toata lumea ii lauda…) am avut o pozitie in societate…am fost si sunt respectata….Am avut si am multi prieteni…amici…si foarte putini dusmani…
    Pana acum…am avut foarte putine necazuri…aproape nesemnificative….Si…toate cate le-am avut si le am…nu le-am socotit a fi ale mele…sau meritul meu…ci…daruri ale lui Dumnezeu !…si… nu m-au facut sa ma cred “speciala”…si nici sa-mi confere mandrie…In concluzie : am dus…am avut o viata foarte frumoasa ! si…plina…

    Uite…cu toate ca nu mai lucrez de un an si ceva ( mi-am dat demisia dintr-o mare institutie publica sa ma pot ocupa de alte probleme…) si deci…nu mai repezint “o pozitie” in societate…m-a impresinat pana la lacrimi cate telefoane si cadouri am primit de ziua numelui meu ( Sfintii Mihail si Gavril ) Pur si simplu am fost uluita….iar o prietena de-a mea…mi-a organizat in locatia ei…o petrecere “surpriza”….( ca…in filme …:)))) )

    Repet…pentru ca merita sa repet : Important este ca Dumnezeu stie cum sunt…cum gandesc…cum simt…si ce fac…! Si…pentru toata aceasta viata sanatoasa si fericita pe care mi-a asigurat-o…dau SLAVA LUI DUMNEZEU !!!

    Nu stiu..ce va fi de aici incolo…dar am convingerea..ca Dumnezeu nu ma va lasa…!

    Dragii mei Admin !

    Aveti dreptate ! si…fara sa ma supar…va urmez sfatul ! In cadrul acestui Post…voi incerca sa urmez si un Post al Tacerii…manifestat inclusiv…virtual…
    Adica…”tacerea cea buna ” !

    Va rog ! Iertati-ma !

    Post usor !

    Doamne ! iarta-ne…si..ajuta-ne…

    Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !

  9. @ Mihaela:

    Iertati-ne, dar nu am batut nici un apropo la dvs.! V-am rugat doar sa nu luati personal. Am sris ce am scris in urma propriilor experiente dureroase, impartasindu-le in nadejdea ca cineva va gasi vreun folos in ele.

    Credeam ca intrebarea e retorica. E ca si cum ati intreba ce s-ar intampla daca toti oamenii s-ar calugari, oare cum s-ar mai inmulti neamul omenesc? Si atunci… sa nu mai aleaga nimeni fecioria? Nu e un rationament corect. Iar noi am explicat ca depinde de tacere, nu inseamna sa stam muti tot timpul 🙂

    Personal…prefer si am incredere ! in cei extrovertiti…care “isi arata iubirea in multe vorbe”

    Ni se pare foarte primejdios, dar.. cum socotiti. Nu cred ca e bine sa va proiectati pe dvs. in ceilalti, adica sa credeti ca daca dvs. sunteti sincera in exprimarea prin cuvinte, asa sunt majoritatea. Din pacate, multi se joaca astazi cu vorbele (si cu imaginile pe net) si pe multi insala… Sa va fereasca Maica Domnului de acesti amagitori, multi chiar foarte versati in manipulari si escrocherii emotionale… Of!

    Doamne, ajuta si iertati-ne!

  10. Admin !

    Daaaaa….daca ma mai luati cu…”dvs”…chiar ca ma supar…si…nici nu va iert ! :)))))

    Offf ! de ce nu am inregistrat eu…o intamplare acum vreo 2 ani…cand…luand apararea unei batrane,de care se luase un tigan complet tatuat…m-a “dat cu var de sus pana jos”….”m-a bagat si m-a scos de peste tot”….dar ! mi-a vorbit…numai cu…”dvs”… !:))))…Adica…era clar ! ca…ma respecta !

    Da…stiu ca e primejdios…ca doar…nu am 20 ani…si… traiesc si eu …tot in lumea asta…Dar…nu pot altfel !

    Ce sa zic ? Daca…acum 5 ani…cand eram la volan si a intrat o alta masina de a facut-o praf pe a mea (distrusa total ! ,nemaiputand fi recondtionata aproape nici ca piese…) iar eu..nu am avut nici o zgaraietura….!!!! A fost…un miracol…! de care s-au minunat toti…E mai mult decat cert…evident ! ca…Dumnezeu m-a ocrotit !…m-a aparat !..!si…nu numai in acea situatie….!!! Slava Lui Dumnezeu !!!

    Mmmm…in general…in viata..pe mine nu prea m-a putut manipula ~ influenta nimeni…! Pana…nu mi-am facut eu propria mea parere…nimeni n-a avut nici o sansa…Nici in bine…nici in rau…Dar…ma rugam la Dumnezeu ! sa ma lumineze !…sa ma apere…!

    Da…e-adevarat ca…mi-am pastrat …”sufletul de copil”…si sunt sincera…dezinvolta…dar…oare…chiar par atat de…naiva…? :))))

    Haaai…sa fim in pace !

    Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…

    Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !

  11. Mmmmm…da….e “smerit mandruletul” – “Ai inteles…dar…numai in parte”…….”Eu…fara “sa ma spovedesc” virtual…am vorbit in numele meu…si in stilul meu…direct…”

    “Unii oamenii “isi manifesta iubirea cu vorbe multe”” – probabilistic vorbind acesti oameni (spun si din experienta mea) sunt inca la poalele urcusului duhovnicesc, aratand dragostea fata de semeni, dar derapand usor in inselare din cauza lipsei discernamantului, chiar daca a lor dragoste este 99,9 la suta duhovniceasca (este omul atat de puternic sa isi masoare fiecare cuvant spus intr-o discutie plina de vorbe multe? avand atata experienta duhovniceasca sa ne tinem in frau debitul verbal fara a derapa pe calea inselarii?)

    “Pentru Sfinti…si..in general,pentru monahi…a fost si este mult mai usor sa taca…si sa vorbeasca foarte putin…pentru ca, exista “ascultare”, iar “vorbirea” este folosita…in slujbe…rugaciuni… ; fata de noi…laicii~mirenii…care traim in aceasta lume…”
    pai ma scuzati! dar poate ca au ajuns acel nivel (nu sfintenie absoluta) la care isi dau seama cand cum si ce trebuie sa vorbeasca….nu ne punem intrebarea ca poate unii din ei au primit drept canon sa taca? deci daca stam de vorba cu un monah si el cam tace tot timpul convorbirii, noi ce sa facem? sa zicem ca este usor pentru el sa taca? ca nu se intereseaza de problemele lumesti? ca e ste indiferent? ca e egoist? ca etc? pai ce ar trebui sa faca????? sa treaca peste ascultarea de duhovnic si sa ne vorbeasca ptea mult numai sa nu il acuzam de tacere? pentru noi mirenii e usor a spune lucruri multe si marunte , e usor sa facem neascultare si vorbire multa ……de aia nu are ursul coada …de ce nu are ursul coada? ….nu pentru ca l-a pacalit vulpea ci pentru ca nu stia ca apa ingheata la 0 grade si astfel nu il mai pacalea vicleana vulpe…nu isi mai baga coada in apa stand nopatea toata sa inghete apa si sa isi piarda coada.

    ce vicleni suntem noi! ii “hartuim duhovniceste ” pe duhovnici nostrii sa ne vorbeasca mult din necesitatea penitentului de a primi sfaturi si din obligatia duhovnicului de asi indeplini meseria de indrumator, numai sa ne simtim noi bine….daca ei cad asta e nu? doar trebuie sa isi faca datoria de duhovnic si sa ne dea sfaturi nu? ce ne intereseaza pe noi de caderea lor?

    “Dupa parerea mea…nu trebuie respins..ignorat nici un sfat…de la nimeni ! ( ar fi o dovada evidenta de trufie..! ) Dar…acesta trebuie filtrat prin constiinta proprie ( pentru ca toti am fost inzestrati cu asa ceva ) adica…sa analizam daca sfatul ( sau mustrarea) este facut cu buna sau rea intentie…cu pricepere sau din ignoranta…sau, poate ca Dumnezeu a ales aceasta cale de a ne lumina…avertiza…Repet : este doar o opinie personala….” asta o poate face numai un calugar cu viata imbunatatita, cu darul inainte-vederii care poate “filtra prin membrane filtrante duhovnicesti” sau “separa prin cromatografie duhovniceasca” sfaturile sau chiar respingandu-le de la inceput…noi nu putem sa facem decat sa ne umplem neuronii cu tot felul de sfaturi nevand “puterea duhovniceasca’ sa ne tinem pe pozitii fara sa ne smintim

    “V-ati gandit…ce-ar fi… daca toata lumea…ar tacea…?” – am fi toti filosofi!

    “Stii…a vedea…a observa…si a trece mai departe…mi se pare si o dovada de…egoism…lasitate…si chiar de rautate…”….deci inseamna ca vederea observarea si tacerea sunt mama rautatii….radacina egoismului si inceputul lasitatii….deci fratilor!….vedeti, observati si ramaneti pe loc si teologhisiti! pana ……..treceti mai departe…

    “Tot timpul m-a cutremurat aceasta “atitudine inteleapta” : ” Stai linistita…in banca ta…De ce te bagi…? lasa-l sa-si sparga capul…sa se invete minte…nu-i treaba ta…. ” – nu e intelept sa faci ascultare de duhovnic…exista riscul de cadere……fi indraznet!….victoria este a celor curajosi! nu a celor resemnati!

    “Intr-adevar, preotii sunt binecuvantati~inzestrati cu Har !…prin una din cele sapte Taine – Hirotonia…dar…cu toate acestea , nu trebuie sa uitam totusi ca preotii ortodocsi sunt si ei oameni…si nu..”infailibili”…si..deci , supusi pacatului….ca si noi…Din aceasta cauza..se spovedesc si ei,la fel ca noi…” – deci suntem indreptatiti sa ii mustram cu blandete, tinand cont ca sunt oameni supusi pacatelor …avem justificare duhovniceasca doar!….de ce sa vedem observam si sa trecem mai departe? ca doar nu sunt infailibili, trebuie sa ii mustram …numai asa ii vom indrepta pe drumul infailibilitatii! intr=adevar preotii sunt binecuvantati~inzestrati cu Har !…prin una din cele sapte Taine – Hirotonia…dar noi mirenii suntem inzestrati cu ”harul dreptei socoteli” si cu harul “indreptarii totale a aproapelui” ceea ce ne indreptateste sa ii diriguim pe calea cea buna…

    “Deci : fiind toti la fel de pacatosi…cu pacate diferite…consider ca nu este grav…daca incercam cu blandete…cu simtul umorului…cu argumente…sa ne indreptam unii pe altii…” — pacatosule! pacatul meu este mai mic decat al tau..al meu e plin de dreapta socoteala, al tau e plin de ratacire…ia de aici mustrare!

    “Eeeeiii…? ce s-ar intampla daca TOTI doar ar observa…si ar tacea ? Si…am trece nepasatori…indiferenti…? Am fi mai buni…mai intelepti…mai smeriti…desavarsiti ?
    In primul rand…nu ar mai exista comunicare….!- care…si-asa din cauza ca s-a tacut destul de mult…la acest capitol suntem destul de deficitari…” ==
    deci comunicarea inseamna mustrare, dare de sfaturi duhovnicesti, indreptarea aproapelui care este indepartat si ratacit…

    “Uite…cu toate ca nu mai lucrez de un an si ceva ( mi-am dat demisia dintr-o mare institutie publica sa ma pot ocupa de alte probleme…) si deci…nu mai repezint “o pozitie” in societate…m-a impresinat pana la lacrimi cate telefoane si cadouri am primit de ziua numelui meu ( Sfintii Mihail si Gavril ) Pur si simplu am fost uluita….iar o prietena de-a mea…mi-a organizat in locatia ei…o petrecere “surpriza”….( ca…in filme …:)))) ) ” ——-atunci cand ti-ai indeplinit “misiunea imposibila” de inreptare a aproapelui pierdut in prapastia ratacirii si cand nu mai reprezinti o “pozitie smerita” in societate , atunci chiar ca iti poti da demisia din “pozitia smerita de povatuitor” si te poti ocupa de alte probleme mai importante pentru pozitia ta …pur si simplu esti uluit de cata ratacire si necunostere a vietii duhovnicesti exista in lume si iti vine sa iti dai demisia din “pozitia de Avva supremus” ,,,,efectiv , dar efectiv nu iti mai vine sa il indrepti nici pe duhovnicul tau care saracul este ratacit..de atata duhovnicie…nu iti mai vine sa il mustri…nu iti ramane decat sa iti dai demisia si sa te ocupi de probleme mai intelepte si sofisticate …ca in filme…daca vezi ca si duhovnicul si preotii sunt pacatosi ,,,atunci nu iti mai ramane decat sa organizezi o mare petrecere ca in filme …ca doar esti superior harului duhovnicului…..nu iti poti permite sa iti pierzi vremea cu toti ratacitii…

    “Mmmm…in general…in viata..pe mine nu prea m-a putut manipula ~ influenta nimeni…!” ….e smerit mandruletul…e mandru smeritul…..anul viitor am auzit ca se acorda premiul nobil pentru nemanipulare si neinfluentare…criteriul final de acordare va fi cel duhovnicesc….numai , dar numai mirenii care nu pot fi manipulati si nici influentati duhovniceste nici chiar de duhovnici si parinti cu viata imbunatatita, pot lua premiul suprem

    “Da…e-adevarat ca…mi-am pastrat …”sufletul de copil”…si sunt sincera…dezinvolta…dar…oare…chiar par atat de…naiva…? 🙂 )))”=====aici chiar nu mai am cuvinte…aici chiar incep sa tac..tac…tic…tac….cu numai 2 calorii…….tacerea este de aur…vorbirea de argint….

    Doamne ajuta

  12. @ Mihai:

    Marturisim ca nu am reusit sa urmarim pana la sfarsit si nici sa distingem mereu unde erau citatele de la Mihaela si unde incepeau opiniile fratiei tale. Ar fi de dorit sa scriem cumva mai lizibil, mai clar… Si in orice caz, poate e bine sa nu ne atacam unii pe altii sau sa ne zgandarim spre o posibila hartza, fiindca nimeni nu ar avea de castigat. Iertati!

  13. Off topic, cu ingaduinta admin.

    @Mihaela,

    Avand in vedere comentariile pe care le-ai facut anterior, spre exemplu:

    ce s-ar intampla daca TOTI doar ar observa…si ar tacea ?

    indraznesc si eu sa fac o observatie, nu spre judecare ci sperand ca:

    …trebuie sa accepti si tu la randul tau…sa fii mustrat ~ sfatuit pentru ALTE greseli ~ pacate pe care le faci…

    si n-as fi indraznit daca nu as fi citit:

    Personal…prefer si am incredere ! in cei extrovertiti…care “isi arata iubirea in multe vorbe”

    Obisnuiesc sa citesc destul de des comentarii la articole, uneori si pe alte site-uri, si nu am putut sa nu te remarc, ai un stil de neconfundat. Mi-a atras insa atentia o afirmatie facuta de tine cu ceva timp in urma, si nu as vrea sa trec pe langa oportunitea de a-ti atrage (frateste) atentia asupra unor lucruri. Asa cum ai afirmat ca nu ai luat personal parerea admin, sper sa nu o iei nici in cazul meu, si sa tii cont de proverbul care spune: “Prieten bun e acela ce dă sfaturi bune, iar nu acela care îţi laudă nebuniile” (desi nu de nebunie e vorba). Nu ma simt prea bine ca scriu toate astea, dar parca nu m-as simti bine nici sa trec peste…
    Dau cateva citate din comentariile tale pe care le-am gasit mai sugestive pentru a intelege ce vreau sa spun),citeste-le, te rog, cu atentie.

    si constienta…pentru ca ma cunosc…imi dau seama ce simt…imi cunosc limitele…!ce pot si ce nu pot…de ceea ce sunt in stare…si de ceea ce nu…
    sunt constienta ce este considerat pacat……dupa cum sunt constienta de pacatele mele…imi cunosc foarte bine si pacatele si pe care ma stradui sa le indrept…! […] Si…asta o spun sincer […]
    Eu stiu cum sunt…ce simt… […] mi-am pastrat …”sufletul de copil”…si sunt sincera…dezinvolta… […]
    pe mine nu prea m-a putut manipula ~ influenta nimeni…! […] am vorbit in numele meu…si in stilul meu…direct…”fara afirmare de sine”…ca sa ma intelegi… […] fara a fi interpretata ca lauda…si in nici intr-un caz ca mandrie…[…]

    Draga mea ! nu m-am suparat…dar…am o personalitate foarte accentuata…si nu-mi place sa las lucrurile in ceata…nelamurite….

    Ultimul citat este cel la care faceam referire, chiar daca este de pe un alt site, mi-am permis sa il citez pt ca e relevant. Si pentru ca nu iti place ca saua sa fie batuta in locul calului, o sa o spun direct: realizezi ce reiese din aceste pasaje? Orgoliu! :mrgreen: Trebuie sa fim foarte atenti, orgoliul sau mandria (pe care mai toti o avem mai mult sau mai putin) are multe forme ascunse, unele despre care nici nu ne dam seama, sau alegem sa le minimalizam: increderea in sine, parerea de sine, multumirea de sine, indreptatirea de sine, dorinta de a placea oamenilor, lauda de sine (la formele mai subtile ma refer acum). Cu smerenia nu ne putem lauda, pt ca ar fi o contradictie in termeni. Dar cum sa spui ca ai personalitate accentuata… Daca ai stii ce parere avea Cuv. Paisie Aghioritul despre “personalitate”… 🙂 Nu spune oare Hristos: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine”? Altfel, daca nu ne golim de sinele nostru, cum ne putem umple cu Duhul lui Dumnezeu?

    am avut o copilarie…adolescenta…viata pana acum….extraordinar de fericita !!! […]
    am avut o pozitie in societate…am fost si sunt respectata….[…] Pana acum…am avut foarte putine necazuri…aproape nesemnificative….Si…toate cate le-am avut si le am…nu le-am socotit a fi ale mele…sau meritul meu…ci…daruri ale lui Dumnezeu !…si… nu m-au facut sa ma cred “speciala”…si nici sa-mi confere mandrie…In concluzie : am dus…am avut o viata foarte frumoasa ! si…plina…

    Uite…cu toate ca nu mai lucrez de un an si ceva ( mi-am dat demisia dintr-o mare institutie publica sa ma pot ocupa de alte probleme…) si deci…nu mai repezint “o pozitie” in societate…m-a impresinat pana la lacrimi cate telefoane si cadouri am primit de ziua numelui meu ( Sfintii Mihail si Gavril ) Pur si simplu am fost uluita….iar o prietena de-a mea…mi-a organizat in locatia ei…o petrecere “surpriza”….( ca…in filme …:)))) )

    Sunt, eram, am avut, am dus, am fost, pe mine, ma, imi, eu stiu, eu simt, eu cred, eu cunosc, eu, eu, eu…”

    Vorbesti prea mult despre tine, prea mult. Esti prea mult centrata pe propria persoana. Si nu e bine. E doar o sugestie (pe care si altii ti-au dat-o, dar nu ai luat in seama se pare). Dar a vorbi mult despre noi, nu e decat un efect, cauza am mentionat-o mai sus. Si inca ceva, dai prea multa importanta imaginii tale, atentiei altora. Nu fiindca te-ai bucurat, toti ne bucuram sa aflam oameni care tin la noi, ci pentru ca ai simtit nevoia sa faci cunoscut aceast lucru. De parca in aprecierea noastra sau celui caruia te adresezi (pe un site ortodox) ar conta popularitatea unei persoane, asta e un criteriu lumesc. Dar Parintii spun ca, daca credem (sau spunem) ca ne cunoastem si stim ca suntem buni, nu facem nimic. Trebuie sa ajungem sa CREDEM ca nu suntem deloc buni sau importanti, dimpotriva, ci cei mai neinsemnati. Si cred ca esti un om bun si sufletist, altfel nu ma deranjam sa iti scriu aceste randuri. Sper sa intelegi si sa… auzi.
    Spune Cuv. Paisie despre ispitele mandriei:“Cei care au mandria launtrica ascunsa, ca sa se izbaveasca de ea, trebuie ca ei insisi sa se scarbeasca de sine”
    “Vrei afectiune? Sa te bucuri atunci cand nu ti se da importanta. Cauti tron? Stai pe scaunel. Cauti laude? Iubeste defaimarea, ca sa simti dragostea lui Iisus Celui defaimat. Cauti slava? Iubeste necinstirea, ca sa simti slava lui Dumnezeu.”
    “Trebuie sa ingropam propriul eu, sa putrezeasca si sa devina gunoi, ca sa se dezvolte smerenia si dragostea.

    Inca ceva, de ce tot spui mereu ca vorbesti sincer? Simti nevoia sa asiguri pe ceilalti de aceasta de parca ai prezuma o neincredere a celorlalti in spusele tale… stii ca atunci cand spui prea des ca esti sincer, risti mai degraba sa nu fi crezut 🙂

    Important este ca Dumnezeu stie cum sunt…cum gandesc…cum simt…si ce fac…!

    Dumnezeu ne stie pe toti oricum, mai important este sa ajungem ca NOI sa stim cum suntem de fapt si nu cum credem ca suntem…

    In concluzie:

    Dupa parerea mea…nu trebuie respins..ignorat nici un sfat…de la nimeni ! (ar fi o dovada evidenta de trufie..! )

    iar:

    a vedea…a observa…si a trece mai departe…mi se pare si o dovada de…egoism…lasitate…si chiar de rautate…

    De aceea sper sa nu te superi ca am indraznit sa iti scriu acestea, n-am vrut sa dau dovada de “rautate” 🙂
    Toti avem aceste ispite, dar e important sa le percepem ca sa le putem inlatura. Asadar, am urmat sfatul tau, de a aduce la cunostinta greseala sesizata, desi aceasta inainte de a ma indrepta pe mine insami in toate patimile si greselile mele (din pacate). Sper ca nu m-am transformat din oaie in pastor :), dar ma ierti, nu m-am putut abtine, si in lumina afirmatiilor tale din citatul mai sus mentionat, poate nici nu ar fi fost bine sa o fac.

    Doamne, ajuta!

  14. Oops…

    Mihaela, cand am prins si eu curaj sa iti scriu, vad ca au mai “sarit” si alti … binevoitori 🙂
    Ne ierti, te rugam (insa nu uita sa ne si auzi)…

  15. Nu judeca si nu vei fi judecat! O Doamne,da-mi puterea sa pot respecta aceasta porunca sfanta a Ta!

    Nu toti oamenii sunt la fel,dar Dumnezeu ne iubeste pe toti asa cum suntem!

    Gandesc ca mai de pret e sa ne plangem “mortul nostru” si sa luminam oamenii din jur cu faptele noaste…si uneori,de ce nu si cu vorbele noastre…astfel incat,vazandu-ne oamenii viata,purtarea,vorbele sau tacerea noastra sa dea slava lui Dumnezeu.Slava lui Dumnezeu pentru toate!

  16. aici chiar nu mai am cuvinte…aici chiar incep sa tac..tac…tic…tac….cu numai 2 calorii……

    😆 (iar nu m-am putut abtine)

  17. @Cristi,

    Fratilor, chiar de va cadea un om in vreo greseala, voi cei duhovnicesti indreptati-l, pe unul ca acesta cu duhul blandetii, luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita (Galateni 6:1)

    Indrumarele de spovedanie ne invata ca a nu atentiona pe aproapele tau atunci cand acesta greseste, constituie un pacat.

  18. @ Mirela:

    Depinde de situatie, totusi…

    Adica, daca luam literal, riscam tocmai sa facem cum spuneam initial, sa devenim acei moralisti si “marturisitori” nesuferiti si agasanti, daca nu chiar agresivi, care, pentru ca in jurul lor se fac continuu milioane de greseli, se simt datori sa le indrepte pe toate… chiar daca nu din durere si din dragoste. Principiul e bun, dar trebuie aplicat in duh si cu dreapta socoteala…

  19. Admin, asa e, cum spui. Si daca mai tinem cont si de titlul articolului, putem riscam sa fim (luati de) trufasi, nu doar nesuferiti si agasanti. Am vrut sa subliniez ca nu intotdeauna atunci cand atentionezi pe cineva, il si judeci, cum s-ar putea intelege. Judecarea presupune si patima, nu si simpla constatare. Granitele sunt uneori subtiri, nu intamplatori Parintii spun ca viata duhovniceasca este “stiinta stintelor”. Pana la urma (aproape) orice sfat/invatatura poate fi dus la extreme, unde isi inceteaza valoarea, daca nu exista intelepciune (dreapta socoteala).

  20. @ Mirela:

    Da, asa e.

    Cautasem si gasisem aceste cuvinte de la Parintele grec Epifanie, pe care noi il iubim foarte mult:

    Oamenii au multe slabiciuni si capricii. Ca sa-i indreptam pe toti este cu neputinta. Nu ramane, deci, alta solutie decat sa invatam sa rabdam si sa-i suferim pe toti.

    Sfat pentru predica: Sa nu bruftuluiti lumea si, mai ales, de la inceputul lucrarii voastre de predicatori. Va veni si mustrarea, dar mai tarziu. Mai intai Dumnezeu a dat lui Moise Legea si apoi au venit Proorocii si au mustrat.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/10/crampeie-din-invataturile-parintelui-grec-epifanie/

  21. Mie unuia imi merg la suflet comentariile Mihaelei, pt.ca este un om cu inima curata si sincera. Si asta se vede din perseverenta cu care isi pune pe tava, in fata tuturor, viata, fara probleme de constiinta.
    Sora draga, ti-am mai spus parerea mea-ai mare grija cand procedezi asa. Oamenii au tendinta sa iti speculeze slabiciunile. Si e greu sa le faci fata fara sa suferi. Daca nu pentru tine, macar pentru cei apropiati tie.
    Iertare si sa aveti un post binecuvantat cu totii. Spor in toate.

  22. Dragii mei !

    In urma unei introspectii , imi facusem “mea culpa” !…si..eram decisa ! sa urmez sfaturile voastre ! ( o spun fara pic de ironie ! ) si…sa iau in consideratie ca…intr-adevar…”tacerea e de aur” !( si…ca o coincidenta – imi place mai mult argintul….)

    Dar…din respect ! pentru efortul vostru de a fi scris…”analiza” ( nu m-am suparat ! :))))) ) oricum …valoreaza mai mult ! decat…indiferenta….Si…chiar cu o oarecare jena… ,recunosc sincer ! ca…atentia voastra m-a magulit …!

    In primul rand…fara sa va suparati…mi-as fi dorit sa fi citit comentariile mele cu mai multa atentie ! Si asta…nu pentru ca…ar exista subtilitati…finetzuri filozofice…sau…”criptate”…DIMPOTRIVA ! ci…pentru a ma intelege exact asa cum sunt…

    Si… asumandu-mi din nou riscul de a fi interpretata ca…cel putin cochetez cu mandria….indraznesc sa spun ca..daca m-ati cunoaste..poate ! ca…aceste comentarii pe care le-ati facut…nu mi s-ar mai potrivi….

    Mi-as fi dorit sa vorbeasca despre mine…cineva care ma cunoaste….Dar…atunci cand o fac eu….ma exprim cu franchete…si redau exact cum simt…cum gandesc…si cum ma cunosc…Am mai spus : ma pot autoevalua…destul de obiectiv…( cu marja de eroare…) si ca imi cunosc limitele,valoarea ( mica – mare) aceea care este : …putintele si neputintele…cele bune si cele rele…si…nici nu incerc sa le fac ostentative…; “nu sufar” de mandrie~trufie~aroganta…! dar asta nu insemana
    neaparat…ca ma incadrez intr-o smerenie desavarsita…Insa ! categoric ! imi displace si nu uzez de o…”falsa smerenie” ! Niciodata nu mi-a placut…si nu am facut absolut nici macar o incercare …sa par altceva…decat ceea ce sunt ! ( cu timpul…am constatat ca…e si mai comod…:)))) ) De aceea, ca o consecinta…nu am uzat de minciuni…viclenii…inselatorii…”jmecherii”…( am incercat de vreo 2 ori…dar…pentru ca nu am “exercitiu”…m-am inrosit…m-am balbait…asa ca.. am abandonat…)

    Apropos de ceea ce imi spuneati…mi-am adus aminte de doua secvente :

    1.
    Cu multi ani in urma…un prieten imi spunea : “Doamne ! tu..chiar nu ai acolo…un locsor in inima ta…pe care sa nu-l deschizi…nimanui ? sa fie…numai de tine stiut…zavorat…Tu…esti ca o carte deschisa : in cateva ore…te poate cunoaste oricine…Vai ! te admir…te indragesc…dar,in acelasi timp…mi-e si atat de ciuda pe tine….Doamne ! cat esti de vulnerabila….”

    Da…chiar avea dreptate ! si…cu toata aceasta “deschidere” ~ franchete…risc de vulnerabilitate…n-a reusit nimeni din cei ( putini ) care m-au atacat…sa ma raneasca serios…sau sa ma doboare…Dar…am simtit permanent ! ocrotirea Lui Dumnezeu !…a Maicii Domnului !…a Sfintilor ! ( am evlavie pentru foarte multi ! ) si…a Ingerului pazitor !….

    Acum…sa nu va inchipuiti totusi …ca incep “sa-mi depan viata”…oricui e dispus sa ma asculte….:)))) ( desi…paradoxal…stiu…asa ar parea…)

    2.
    Aaaaaceasta…a 2-a secventa…seamana…intr-un fel…uimitor de mult…( inceputul…!) cu…prezenta mea…pe aceste site-uri…

    Prin 2000…in urma desfiintarii unui compartiment…fusesem repartizata…intr-un altul…..cu un personal mult mai numeros…si unde nu cunoateam pe nimeni…si…mult diferit sub toate aspectele…fata de cel din care venisem…si in care ani de zile m-am simtit ca in familie…Am fost primita cu destula ostilitate…uneori chiar manifestata agresiv….Trei ani ! a fost…un cosmar ! A avut loc si o lupta foarte mare de notorietate publica…in care eu am fost “singura impotriva tuturor”…Nu are rost sa povestesc…e si foarte mult…si…nu e nici locul…nici folosul…Pot sa spun doar ca… am biruit ! singura…! si…pot sa mai spun doar atat : Dumnezeu mi-a ajutat intotdeauna ! doar sa ma apar ! atunci cand am dreptate ! Daca as indrazni si as avea ideea nesabuita sa atac eu…sau sa ma razbun…in secunda urmatoare…”Dumnezeu si-ar lua mana de pe mine”…Am avut sansa sa inteleg acest lucru !…de timpuriu…( in tinerete …)
    Dar…ca sa revin : trei ani…au fost un calvar…pe care l-am trecut si eu…si ei…
    Obisnuiam sa le spun : ( si…aici e …oarecum…o “paralela” ):
    “In lupta asta…voua va este foarte usor cu mine…pentru ca…eu sunt…deschisa…stiti ce gandesc pentru ca va spun direct…nu folosesc…trucuri~viclenii…”strategii”…nu trebuie sa va uitati tot timpul in spate…mie… imi este mai greu cu voi…pentru ca sunteti multi…nu sunteti sinceri…nu sunteti cinstiti…nu luptati “curat”…si…trebuie sa stau permanent in “stand-by”…pentru ca nu stiu de unde si cum vine pericolul….”
    N-o mai lungesc : daca…in timpul celor trei ani…mi-ar fi spus cineva ca vor mai urma inca 8 in care vom functiona impreuna…cred ca as fi inebunit pe loc…Doar atat pot sa va spun : in urmatorii 8 ani..a fost…acel colectiv a fost a 2-a mea familie !…AM FOST TOTI ! CA FRATII ! Ne-am despartit foarte greu…si s-au impotrivit…deciziei mele…ne sunam mereu…
    A fost ca intr-o productie hollywood-iana…in care binele invinge raul !…si…la final…cei mai…”simtitori”…lacrimeaza…

    Admin !

    La fel…cat e de ciudat…uneori…Nu-mi propusesem sa fac astfel de…”marturisiri”…pe site-uri…oricat de…”open-mind”…as fi…Si…nu ma gandeam….ca le voi face sau ca voi scrie atat…pe site-ul vostru…!
    Dar…asta nu inseamna ca…impotriva vointei mele…sau ca…imi pare rau…:)))) NU !

    Exact ! asa…gandesc si eu : “Oamenii au multe slabiciuni si capricii. Ca sa-i indreptam pe toti este cu neputinta. Nu ramane, deci, alta solutie decat sa invatam sa rabdam si sa-i suferim pe toti.” !!!!!!!

    Asta sunt ! si…nici nu incerc sa fiu si nici sa par altceva/altcineva…decat ceea ce sunt !

    Dar…retine-ti ! : sunt perfect constienta ! ca…. mai am mult…pana Departe…!..si…in felul meu…fac eforturi…ma straduiesc….!

    Cu mare drag ! pentru voi…TOTI !

    Iertare !

    Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…

    Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !

  23. Offff ! Vlad !

    Stii ca… sunt “simtitoare”….Cuvintele tale m-au induiosat…m-au facut sa zambesc…si sa lacrimez…in acelasi timp….

    Stiu ca…ai dreptate… ! dar…nu pot altfel…!

    Si…nu sunt prea multe fapte in viata mea…de care sa ma rusinez…oricum….nu semnificative…de importanta majora…si…mai ales.. de natura de a-i fi afectat pe altii ( asta nu inseamna…ca nu am suficiente pacate…offf ! Doamne ! iarta-ma !!!)

    Stii…Dumnezeu a fost intotdeauna ! si este ! cu mine…! Stiu si simt asta ! Cred ca..a avut fata de mine…aceeasi atitudine pe care o are un parinte cand iese cu copilul lui in parc…ce abia invata sa mearga…; il lasa sa faca pasii singur…dar,atent, il supravegheaza….Cand se impiedica si,firesc cade…imediat,fiind langa el… il ridica…si…de asemenea, foarte atent la orice pericol ce ar putea surveni…( vreun caine…vreo bicicleta…alt copil…ca…in parc…)

    Si TIE ! un Post binecuvantat ! si…spor in toate !

    Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…

    Sa avem inima buna si…Dreapta Credinta !

  24. Admin !

    Va multumesc ! si … m-a impresionat…mult!!! ca…mi-ati luat apararea…intr-un mod obiectiv,decent…echilibrat…!

    Doamne ! iarta-ne…si…ajuta-ne…

    Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !

  25. Buna ziua frati si surori

    va multumesc adminilor pentru aprobarea postarii comentariului.Sincer m-as fi asteptat la o mustrare serioasa, chiar asta asteptam…dar am fost coplesit de dragostea voastra duhovniceasca.revin cu repostarea comentariului meu intr-o forma lizibila si clara

    spusele Mihaelei:

    Mmmmm…da….e “smerit mandruletul” – “Ai inteles…dar…numai in parte”…….”Eu…fara “sa ma spovedesc” virtual…am vorbit in numele meu…si in stilul meu…direct…”

    critica mea..aspura ratiunii impure:

    “Unii oamenii “isi manifesta iubirea cu vorbe multe”” – probabilistic vorbind acesti oameni (spun si din experienta mea) sunt inca la poalele urcusului duhovnicesc, aratand dragostea fata de semeni, dar derapand usor in inselare din cauza lipsei discernamantului, chiar daca a lor dragoste este 99,9 la suta duhovniceasca (este omul atat de puternic sa isi masoare fiecare cuvant spus intr-o discutie plina de vorbe multe? avand atata experienta duhovniceasca sa ne tinem in frau debitul verbal fara a derapa pe calea inselarii?)

    spusele Mihaelei:

    “Pentru Sfinti…si..in general,pentru monahi…a fost si este mult mai usor sa taca…si sa vorbeasca foarte putin…pentru ca, exista “ascultare”, iar “vorbirea” este folosita…in slujbe…rugaciuni… ; fata de noi…laicii~mirenii…care traim in aceasta lume…”

    zic si eu:

    pai ma scuzati! dar poate ca au ajuns acel nivel (nu sfintenie absoluta) la care isi dau seama cand cum si ce trebuie sa vorbeasca….nu ne punem intrebarea ca poate unii din ei au primit drept canon sa taca? deci daca stam de vorba cu un monah si el cam tace tot timpul convorbirii, noi ce sa facem? sa zicem ca este usor pentru el sa taca? ca nu se intereseaza de problemele lumesti? ca e ste indiferent? ca e egoist? ca etc? pai ce ar trebui sa faca????? sa treaca peste ascultarea de duhovnic si sa ne vorbeasca ptea mult numai sa nu il acuzam de tacere? pentru noi mirenii e usor a spune lucruri multe si marunte , e usor sa facem neascultare si vorbire multa ……de aia nu are ursul coada …de ce nu are ursul coada? ….nu pentru ca l-a pacalit vulpea ci pentru ca nu stia ca apa ingheata la 0 grade si astfel nu il mai pacalea vicleana vulpe…nu isi mai baga coada in apa stand nopatea toata sa inghete apa si sa isi piarda coada.
    ce vicleni suntem noi! ii “hartuim duhovniceste ” pe duhovnici nostrii sa ne vorbeasca mult din necesitatea penitentului de a primi sfaturi si din obligatia duhovnicului de asi indeplini meseria de indrumator, numai sa ne simtim noi bine….daca ei cad asta e nu? doar trebuie sa isi faca datoria de duhovnic si sa ne dea sfaturi nu? ce ne intereseaza pe noi de caderea lor?

    spusele Mihaelei:

    “Dupa parerea mea…nu trebuie respins..ignorat nici un sfat…de la nimeni ! ( ar fi o dovada evidenta de trufie..! ) Dar…acesta trebuie filtrat prin constiinta proprie ( pentru ca toti am fost inzestrati cu asa ceva ) adica…sa analizam daca sfatul ( sau mustrarea) este facut cu buna sau rea intentie…cu pricepere sau din ignoranta…sau, poate ca Dumnezeu a ales aceasta cale de a ne lumina…avertiza…Repet : este doar o opinie personala….”

    spusele revoltatului Mihai:

    asta o poate face numai un calugar cu viata imbunatatita, cu darul inainte-vederii care poate “filtra prin membrane filtrante duhovnicesti” sau “separa prin cromatografie duhovniceasca” sfaturile sau chiar respingandu-le de la inceput…noi nu putem sa facem decat sa ne umplem neuronii cu tot felul de sfaturi nevand “puterea duhovniceasca’ sa ne tinem pe pozitii fara sa ne smintim

    spusele Mihaelei:

    “V-ati gandit…ce-ar fi… daca toata lumea…ar tacea…?”

    Mihai:

    – am fi toti filosofi!

    Mihaela:

    “Stii…a vedea…a observa…si a trece mai departe…mi se pare si o dovada de…egoism…lasitate…si chiar de rautate…”….deci inseamna ca vederea observarea si tacerea sunt mama rautatii….radacina egoismului si inceputul lasitatii….deci fratilor!….vedeti, observati si ramaneti pe loc si teologhisiti! pana ……..treceti mai departe…
    “Tot timpul m-a cutremurat aceasta “atitudine inteleapta” : ” Stai linistita…in banca ta…De ce te bagi…? lasa-l sa-si sparga capul…sa se invete minte…nu-i treaba ta…. ”

    MIhai:

    – nu e intelept sa faci ascultare de duhovnic…exista riscul de cadere……fi indraznet!….victoria este a celor curajosi! nu a celor resemnati!

    Mihaela:

    “Intr-adevar, preotii sunt binecuvantati~inzestrati cu Har !…prin una din cele sapte Taine – Hirotonia…dar…cu toate acestea , nu trebuie sa uitam totusi ca preotii ortodocsi sunt si ei oameni…si nu..”infailibili”…si..deci , supusi pacatului….ca si noi…Din aceasta cauza..se spovedesc si ei,la fel ca noi…”

    MIhai:

    – deci suntem indreptatiti sa ii mustram cu blandete, tinand cont ca sunt oameni supusi pacatelor …avem justificare duhovniceasca doar!….de ce sa vedem observam si sa trecem mai departe? ca doar nu sunt infailibili, trebuie sa ii mustram …numai asa ii vom indrepta pe drumul infailibilitatii! intr=adevar preotii sunt binecuvantati~inzestrati cu Har !…prin una din cele sapte Taine – Hirotonia…dar noi mirenii suntem inzestrati cu ”harul dreptei socoteli” si cu harul “indreptarii totale a aproapelui” ceea ce ne indreptateste sa ii diriguim pe calea cea buna…

    Mihaela:

    “Deci : fiind toti la fel de pacatosi…cu pacate diferite…consider ca nu este grav…daca incercam cu blandete…cu simtul umorului…cu argumente…sa ne indreptam unii pe altii…”

    Mihai:

    — pacatosule! pacatul meu este mai mic decat al tau..al meu e plin de dreapta socoteala, al tau e plin de ratacire…ia de aici mustrare!

    Mihaela:

    “Eeeeiii…? ce s-ar intampla daca TOTI doar ar observa…si ar tacea ? Si…am trece nepasatori…indiferenti…? Am fi mai buni…mai intelepti…mai smeriti…desavarsiti ?
    In primul rand…nu ar mai exista comunicare….!- care…si-asa din cauza ca s-a tacut destul de mult…la acest capitol suntem destul de deficitari…”

    Mihai ==
    deci comunicarea inseamna mustrare, dare de sfaturi duhovnicesti, indreptarea aproapelui care este indepartat si ratacit…

    Mihaela:

    “Uite…cu toate ca nu mai lucrez de un an si ceva ( mi-am dat demisia dintr-o mare institutie publica sa ma pot ocupa de alte probleme…) si deci…nu mai repezint “o pozitie” in societate…m-a impresinat pana la lacrimi cate telefoane si cadouri am primit de ziua numelui meu ( Sfintii Mihail si Gavril ) Pur si simplu am fost uluita….iar o prietena de-a mea…mi-a organizat in locatia ei…o petrecere “surpriza”….( ca…in filme …:)))) ) ”

    Mihai:

    ——-atunci cand ti-ai indeplinit “misiunea imposibila” de inreptare a aproapelui pierdut in prapastia ratacirii si cand nu mai reprezinti o “pozitie smerita” in societate , atunci chiar ca iti poti da demisia din “pozitia smerita de povatuitor” si te poti ocupa de alte probleme mai importante pentru pozitia ta …pur si simplu esti uluit de cata ratacire si necunostere a vietii duhovnicesti exista in lume si iti vine sa iti dai demisia din “pozitia de Avva supremus” ,,,,efectiv , dar efectiv nu iti mai vine sa il indrepti nici pe duhovnicul tau care saracul este ratacit..de atata duhovnicie…nu iti mai vine sa il mustri…nu iti ramane decat sa iti dai demisia si sa te ocupi de probleme mai intelepte si sofisticate …ca in filme…daca vezi ca si duhovnicul si preotii sunt pacatosi ,,,atunci nu iti mai ramane decat sa organizezi o mare petrecere ca in filme …ca doar esti superior harului duhovnicului…..nu iti poti permite sa iti pierzi vremea cu toti ratacitii…

    Mihaela:

    “Mmmm…in general…in viata..pe mine nu prea m-a putut manipula ~ influenta nimeni…!”

    MIhai:

    ….e smerit mandruletul…e mandru smeritul…..anul viitor am auzit ca se acorda premiul nobil pentru nemanipulare si neinfluentare…criteriul final de acordare va fi cel duhovnicesc….numai , dar numai mirenii care nu pot fi manipulati si nici influentati duhovniceste nici chiar de duhovnici si parinti cu viata imbunatatita, pot lua premiul suprem

    Mihaela:

    “Da…e-adevarat ca…mi-am pastrat …”sufletul de copil”…si sunt sincera…dezinvolta…dar…oare…chiar par atat de…naiva…? )))”

    Desavarsitul rautacios Mihai:

    =====aici chiar nu mai am cuvinte…aici chiar incep sa tac..tac…tic…tac….cu numai 2 calorii…….tacerea este de aur…vorbirea de argint….

    tipologia Mihaelei am cunoscut-o 4 ani de zile fara intrerupere…..doar cat eram la serviciu ….as putea sa fac si eu bani acum pe timp de criza scriind nu o carte poate doar un articol despre mandrie, orgoliu si trufie feminina amestecata cu dragoste, judecata preotilor si lauda de sine.

    Interesant este faptul ca multe femei la vremea de apoi vor deveni ”noi teologi” si judecatori ai preotilor……recunosc in Mihaela neascultarea fata de duhovnic sau poate nespovedirea pacatului mandriei pe motiv ca “ala? pai ce imi spune mie ala?” o sa zici ine bine dar nu ma cunosti! nu te cunosc , dar este clar ca nu iti poti recunoaste mandria atata timp cat esti in lanturile ei. mi-a placut foarte mult cartea Arhimandritului Serafim Alexiev ”Smerenia si mandria”…..de asemena si ”vederea pacatelor noastre” de asemenea si ;;nu judeca sa nu fi judecat cu masura cu care judeci;;, dar hai sa acordam laxitate duhovniceasca ca poate este mai bine….

    Doamne ajuta

  26. Intr-adevar Parintele Arsenie Boca este un punct de referinta pentru noi romanii…ar trebui sa primeasca premiul nobel in teologie…in 4 ani de facultate nu am inteles genetica mai bine decat cum este prezentata in Cararea Imparatiei….nemaivorbind de celelalte capitole referitoare la viata duhovniceasca…..

    Stimata D-na Pop

    Imi cer scuze pentru comentariile pe care vi-i le-am adresat…..nu erau cu mare intentie….ci doar o repulsie fata de orgoliul feminin…

    Doamne ajuta

  27. @ Mihai:

    Atentie, Mihaela Pop. nu este aceeasi cu Mihaela careia v-ati adresat.

  28. “Iar cei pe care el ii mustra, vazandu-l in starea aceea jalnica, atribuie crestinismului insusi inutilitatea si neputinta si se indeparteaza si mai mult de Biserica, de Dumnezeu”

    Oho! Cit adevar in afirmatia asta! Si ce potential distructiv are o astfel de atitudine. Oare citi or fi fost indepartati de pe “calea imparateasca” de astfel de mustrari?

    PS- Nu inteleg, ce-i discutia asta total aiurea de-aici? ma refer la disecarea raspunsurilor cuiva care doar atita asteapta.

  29. Despre mandrie in cuvintele Sf. Seghie Meciov:

    “Se cuvine sa uitam de toate virtutile noastre, pentru ca toate sunt ale lui Dumnezeu: cel ce se mandreste cu ele se afla intr-o stare groaznica, pentru ca are in sine drac. Unui asemenea om ii poate ajuta numai Dumnezeu si, dupa cum spune Ioan Scararul, rana lui “nu se tamaduieste de catre oameni”. Ne putem doar ruga pentru un asemenea om, dar nu-l putem ajuta nici cu cuvantul, nici cu fapta: “Cine este robit de trufie, acela are trebuinta de ajutorul lui Dumnezeu insusi, caci desarta e pentru unul ca acesta izbavirea cea de la oameni”.

    Cum sa ne luptam cu starea aceasta? Daca am savarsit un lucru bun, trebuie sa ne amintim ca sub masca multumirii aduse lui Dumnezeu se strecoara ades trufia. Sa ne amintim de vames si de fariseu. Fariseul chiar era altfel decat vamesul, vamesul n-avea faptele lui – dar prin slava desarta si-a nimicit singur rasplata. Nu se cuvine sa incepem rugaciunea, mai ales de marturisire si multumire, zicand: „slava Domnului, nu am cutare si cutare pacat, fac cutare si cutare lucru bun”. Si deseori facem asa. Ioan Scararul spune despre trufie: “Sa ascultam, toti cei ce vrem sa scapam din aceasta groapa: foarte ades aceasta patima primeste hrana de la multumirea adusa lui Dumnezeu. Am vazut oameni care cu gura multumeau lui Dumnezeu semetindu-se in cugetele lor. Despre aceasta da marturie limpede fariseul, care a zis: Dumnezeule, Iti multumesc (Lc. 18, 11)”.

    Ideea este nu ca nu trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru tot ce facem – pentru ca, intr-adevar, toate sunt ale Lui, darul Lui -, ci ca zicand: „Iti multumesc fiindca am devenit atat de bun” punem accentul pe noi insine. Asadar, aceia dintre noi care au unele faptele bune trebuie sa-si aduca aminte ca marturisirea si multumirea trebuie sa inceapa cu pocainta si cu smerenia, si de-abia apoi putem da multumita lui Dumnezeu, in primul rand pentru faptul ca ne da vreme de pocainta. Trebuie sa ne amintim ca nu ne putem apropia de Dumnezeu in trufie. De la rugaciunea de multumire fariseica nu putem astepta nimic mantuitor, nimic folositor pentru pocainta.”

    Intregul cuvant aici: http://www.schituldarvari.ro/blog/?p=589

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate