Crampeie din … invataturile parintelui grec Epifanie: SA FITI ATENTI SI NU CREDULI. CRESTINISMUL ARE VALOARE CAND NE COSTA
Asa cum spuneam si zilele trecute, 10 noiembrie este ziua cand, in 1989, a trecut la Domnul marele duhovnic grec si neintrecut apologet Epifanie Teodoropulos. Din cartea “Crampeie de viata” (aparuta la Ed. Evanghelismos) – din care puteti citi aici fragmente ceva mai extinse – am extras aici, numai spre “degustare” cateva “pastile” duhovnicesti dintre cele mai… bogate in vitamine:
- Nu exista probleme multe sau putine, nici mici sau mari. Singura problema este absenta lui Hristos din viata noastra.
-
Proverbul spune: “Fii atent si nu credul!”. Sa fiti atenti si nu creduli. Sa credeti in Dumnezeu si sa nu va incredeti in oameni si in voi insiva.
-
Legile duhovnicesti se razbuna pe incalcarile lor.
-
“Toate cele omenesti sunt desertaciuni“. Toate fara exceptie? Nu! “Numai cele ce nu exista dupa moarte” (Slujba inmormantarii). Bogatia, slava, frumusetea sunt desertaciuni, deoarece raman aici. Milostenia, insa, ingaduinta si, in general, virtutile nu sunt desertaciuni, deoarece te insotesc si in cealalta viata.
-
Cand ne ispiteste dorinta de bogatie, sa ne comparam pe noi insine cu cei mai saraci decat noi si sa nu ne cuprinda nelinistea. Insa, in privinta virtutilor, adica a bogatiei sufletului, sa ne comparam cu cei mai inalti ca noi, duhovniceste, si sa ne nevoim sa urcam si noi.
-
Crestinismul are valoare cand ne costa.
-
Pentru cel smerit nu ma tem. Sa faca pacatele cele mai grele si mai murdare, Dumnezeu, la sfarsit il va milui. Smerenia nu se pierde niciodata.
-
Caderile sunt material pentru smerenie.
-
Trebuie sa ne luptam continuu impotriva pacatului. Mai bine smerenie in multe pacate, decat mandrie in putine.
-
Numai atunci putem afla nadejde in Dumnezeu, cand deznadajduim complet de noi insine.
-
Diavolul ne imbranceste spre pacat, dar ultimul “da” il spunem noi.
-
Optsprezece ani a intins cursa diavolul ca sa arunce in pacat pe cineva. Vrajmasul nu se grabeste deloc.
-
Oamenii au multe slabiciuni si capricii. Ca sa-i indreptam pe toti este cu neputinta. Nu ramane, deci, alta solutie decat sa invatam sa rabdam si sa-i suferim pe toti.
-
Destui oameni sunt nerecunoscatori. Daca asteptam rasplata, ne vom mahni. Daca insa nu asteptam, atunci vom fi linistiti.
-
De la oameni sa primim ce ne dau. Unuia ii daruiesti un ocean de dragoste. Si el iti raspunde in felul urmator: ia o eprubeta, si-ti spune: “Deschide palma!” Una… doua… si-ti da doua picaturi de dragoste. Ce sa facem? Primeste-le pe acestea! 🙂
-
Cand ne nedreptatesc oamenii, ne indreptateste Dumnezeu.
-
Inaintea gandurilor de judecata sa punem in pozitie de lupta calitatile fratilor.
-
Cand va nedreptatesc oamenii, sa stiti ca dobanditi actiuni in cer.
-
Pe oameni sa-i primim asa cum sunt si nu cum am vrea sa fie.
-
Omul si-a facut viata mai comoda. Dar mai fericita si-a facut-o?
-
Cea mai mare placere si desfatare este sa traiasca cineva fara placeri si desfatari. Deoarece exact atunci culege, fara incetare, cele mai dulci placeri duhovnicesti.
-
Durerea si placerea sunt doua stari care nu se tin prea departe una de alta.
-
Vrei sa faci pe cineva fericit? Limiteaza-i dorintele. Vrei sa-l faci nefericit? Mareste-i dorintele.
-
Sfat pentru predica: Sa nu bruftuluiti lumea si, mai ales, de la inceputul lucrarii voastre de predicatori. Va veni si mustrarea, dar mai tarziu. Mai intai Dumnezeu a dat lui Moise Legea si apoi au venit Proorocii si au mustrat.
-
Experienta este mare lucru. Dar ea nu se invata citind, ci suferind.
-
Nu va tintuiti inaintea televizorului. Nu uitati ca butonul nu se foloseste numai pentru deschiderea lui, ci si pentru inchidere. Paziti-va de mijloacele de orbire in masa!
Cititi si:
pace si liniste!
Daca luam aminte la cea ce citim, vedem daca cel ce vorbeste, vorbeste din cea ce a citit sau din cea ce atrait. In acest caz parintele Epifanie vorbeste ca unul ce a trait cea ce spune. La el totul este clar pentru ca traind voia lui Dumnezeu s-a luminat si poate vorbi stiind ca nu greseste.
FRUMOASE ZICERI…DAR AZI SUNT DIN CE IN CE MAI PUTINE URECHI DE AUZIT…
“Pentru cel smerit nu ma tem. Sa faca pacatele cele mai grele si mai murdare, Dumnezeu, la sfarsit il va milui. Smerenia nu se pierde niciodata.”
…nu inteleg cum un om smerit sa faca cele mai grele pacate?
adica stie , constientizeaza pacatul si totusi il face si apoi se smereste?
cum se smereste??
@ Denisa:
Evident, e vorba de cei care fac din nestiinta.