Calauzele oarbe nu trebuie urmate

3-04-2007 Sublinieri

2farisei-desen-mic.jpg

Din tâlcuirea Sf. Ioan Gura de Aur la Evanghelia mustrării cărturarilor şi fariseilor:

“Răul rămîne rău în orice împrejurare, dar mai cu seamă atunci este rău cînd socoteşti că nici n-ai nevoie de îndreptare; şi este încă şi mai cumplit răul cînd, rău fiind, socoţi că mai poţi îndrepta şi pe alţii. Lucrul acesta vrea să-l arate Hristos cînd îi numeşte pe cărturari şi pe farisei călăuze oarbe. Dacă este cea mai mare nenorocire şi ticăloşie ca un orb să creadă că nu are nevoie de călăuză, gîndeşte-te în ce prăpastie îi duce pe alţii cînd el vrea să le fie călăuză! Hristos spunea aceste cuvinte ca să arate cît de ahtiaţi după slavă sînt cărturarii şi fariseii, ca să arate cît de puternică e furia bolii lor. “

Fragmente din tâlcuirile Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omiliile LXXII, LXXIII, LXXIV:

giovannicrisotomo2.jpg

-Dar pentru ce îi mustră pe cărturari şi farisei? Pentru ce vorbeşte îndelung împotriva lor?

-Ca să ferească mulţimile de a cădea în păcatele fariseilor şi cărturarilor. Că nu-i acelaşi lucru a opri de la rău cu a arăta pe cei ce păcătuiesc, după cum nu-i acelaşi lucru a îndemna spre fapte bune cu a aduce în mijloc pe cei ce săvîrşesc binele. De aceea şi spunea mai dinainte: „Dar după faptele lor să nu faceţi“. Se slujeşte de acest mijloc de îndreptare ca oamenii să nu creadă că trebuie să şi facă ce fac ei, odată ce trebuie să-i asculte; şi astfel aparenta lor cinste ajunge învinuire. Poate fi, oare, un mai mare ticălos decît un dascăl care îşi mîntuie ucenicii cînd aceştia se feresc să facă ce face el? Prin urmare, cinstea, care părea a fi pentru ei o cinste, este de fapt cea mai mare acuzaţie, că prin viaţa lor strică pe cei care îi imită. De aceea şi Hristos îi acuză pe cărturari şi farisei. Dar nu numai pentru atîta, ci şi pentru a arăta că necredinţa lor de mai înainte şi răstignirea pe care au săvîrşit-o mai tîrziu nu se datorează Celui răstignit, Celui Care n-a fost crezut, ci nerecunoştinţei lor.

Priveşte de unde îşi începe Hristos învinuirile şi de unde le înmulţeşte! Că spune:

Că zic, dar nu fac“.

Orice om care calcă legea merită să fie pedepsit, dar mai ales cel care-i pus să înveţe pe alţii este drept să fie pedepsit îndoit şi întreit; o dată, pentru că el calcă legea; a doua oară, pentru că, fiind dator să îndrepte pe ceilalţi, şchioapăta; de aceea este vrednic de o pedeapsă şi mai mare din pricina slujbei sale de cinste; a treia oară, pentru că îi strică pe ceilalţi şi mai mult prin aceea că, fiind învăţător, săvîrşeşte astfel de călcări de lege.

Apoi Hristos le aduce şi altă învinuire: că sînt o povară pentru supuşii lor:

Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu vor să le mişte“.

Le spune că săvîrşesc un îndoit păcat: sînt neiertători cu cei de sub conducerea lor, cerîndu-le să ducă o viaţă aspră, iar lor îşi îngăduie toate libertăţile. Un adevărat conducător de oameni trebuie să fie cu totul dimpotrivă: să fie neiertător cu el însuşi şi aspru judecător al faptelor lui, iar cu cei de sub conducerea lui, iertător şi blînd. Dar cărturarii şi fariseii făceau dimpotrivă.

… Aşa sînt toţi cei care filozofează cu cuvîntul: sînt neiertători şi necruţători, pentru că nu ştiu cîtă greutate cere săvîrşirea faptelor bune. Nu e mic păcatul acesta şi nici nu le măreşte puţin vina de mai înainte. Tu uită-mi-te cum le măreşte Domnul şi această vină. Că n-a spus: „Nu pot”, ci: „Nu vor“; n-a spus: „Să le poarte”, ci: „Nici cu degetul să le mişte“, adică nici să se apropie de ele, nici să le atingă.

-Dar care sînt faptele pe care le săvîrşesc fariseii şi cărturarii cu dragă inimă şi cu plăcere?

-Cele oprite!

Că toate faptele lor le fac, spune Domnul, ca să fie văzuţi de oameni“.

Hristos a spus aceste cuvinte ca să arate cît de ahtiaţi sînt după slava deşartă; şi slava deşartă i-a pierdut. Mai înainte i-a învinuit că sînt cruzi şi trîndavi; acum îi învinuieşte că sînt înnebuniţi după slavă. Aceasta i-a depărtat de Dumnezeu; aceasta i-a făcut să lupte într-o altă arenă; aceasta i-a pierdut. …. Răul rămîne rău în orice împrejurare, dar mai cu seamă atunci este rău cînd socoteşti că nici n-ai nevoie de îndreptare; şi este încă şi mai cumplit răul cînd, rău fiind, socoţi că mai poţi îndrepta şi pe alţii. Lucrul acesta vrea să-l arate Hristos cînd îi numeşte pe cărturari şi pe farisei călăuze oarbe. Dacă este cea mai mare nenorocire şi ticăloşie ca un orb să creadă că nu are nevoie de călăuză, gîndeşte-te în ce prăpastie îi duce pe alţii cînd el vrea să le fie călăuză! Hristos spunea aceste cuvinte ca să arate cît de ahtiaţi după slavă sînt cărturarii şi fariseii, ca să arate cît de puternică e furia bolii lor. Pricina tuturor păcatelor lor era dorinţa lor de a face totul de ochii lumii. Aceasta i-a îndepărtat şi de credinţă; aceasta i-a făcut să nesocotească adevărata virtute şi să se îndeletnicească numai cu curăţirile cele trupeşti, nesocotind curăţia sufletului.

De aceea Hristos, călăuzindu-i pe cărturari şi pe farisei la adevărata virtute şi la curăţia sufletului, le aminteşte de milă, de judecată şi de credinţă. Acestea ţin viaţa noastră, acestea ne curăţesc sufletul: dreptatea, milostenia, iubirea de oameni şi adevărul. Dreptatea şi iubirea de oameni ne fac să fim iertători; nu ne lasă sa ne purtăm cu asprime şi fără îndurare cu cei ce păcătuiesc – iar cu aceasta avem un îndoit cîştig: ajungem şi milostivi şi dobîndim şi noi multă milă de la Dumnezeu-, ne fac să suferim împreună cu cei ce sînt în nenorociri şi să le luăm apărarea; dreptatea la rîndul ei nu ne lasă să fim înşelători şi vicleni.

… Apoi Domnul îşi bate joc de prostia cărturarilor şi fariseilor, pentru că ei poruncesc să fie nesocotite cele mai mari porunci.

-Cum asta? Doar mai înainte Hristos spusese cu totul altceva, că „leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat”?

-Dar făceau şi aceasta. Făceau totul ca să strice pe cei de sub conducerea lor; erau neîndurători cu poruncile mici şi îngăduitori cu cele mari.

„Că daţi zeciuială din izmă şi din mărar şi aţi lăsat pe cele mai grele ale legii: judecata şi mila şi credinţa. Pe acestea se cădea să le faceţi, iar pe acelea să nu le lăsaţi”.

Aici pe bună dreptate le grăieşte Hristos: că unde este zeciuială acolo este şi milostenie. -Dar ce rău făceau dacă dădeau milostenie?

-Nu făceau nici un rău. Dar cărturarii şi fariseii nu dădeau milostenie ca să păzească legea. Nici Domnul nu spune să nu dea zeciuială. De aceea acum le spune: „Pe acestea se cădea să le faceţi, iar pe acelea să nu le lăsaţi“. Dar cînd a vorbit de cele ce spurcă pe om şi de cele ce nu spurcă pe om n-a mai grăit aşa, ci face deosebirea între ce-i curat şi ce-i necurat şi arată că în chip necesar curăţeniei celei dinăuntru îi urmează curăţenia din afară. Contrariul e cu neputinţă. Cînd prescripţiunile legii poruncesc milostenia, Hristos trece peste ele fără să vorbească despre ele; şi pentru că poruncesc milostenie, dar şi pentru că nu era venit timpul să se desfiinţeze de-a dreptul şi lămurit prescripţiunile legale; dar cînd vorbeşte de păzirea curăţeniilor trupeşti, le desfiinţează cu toată claritatea. De aceea despre poruncile care au în vedere milostenia spune: „Pe acestea se cădea să le faceţi, iar pe acelea să nu le lăsaţi“. Dar despre poruncile cu privire la curăţirile trupeşti nu mai grăieşte aşa.

-Dar cum?

Că voi curăţiţi partea din afară a paharului §i a blidului, dar înăuntru sînt pline de răpire şi de nedreptate. Curăţă partea dinăuntru a paharului, ca să fie curată şi cea dinafară“. A luat ca pildă nişte lucruri cunoscute şi familiare oricărui om: paharul şi blidul.

Şerpi, pui de vipere“, cu alte cuvinte, copii răi din nişte părinţi răi şi mai răi decît cei ce i-au născut. Le arată că ei îndrăznesc să facă nelegiuiri mai mari decît părinţii lor şi prin aceea că le săvîrşesc după nelegiuirile săvîrşite de părinţii lor, dar şi prin aceea că sînt cu mult mai cumplite decît nelegiuirile acelora, cu toate că spun că niciodată n-ar fi făcut astfel de fapte. Ei merg pînă la sfîrşit şi pun cunună răutăţilor. Părinţii lor au ucis slugile care veniseră în vie; ei L-au ucis pe Fiul şi pe cei care i-au chemat la nuntă. … Deşi Lameh n-a omorît pe fratele său, totuşi a fost pedepsit mai cumplit pentru că nu l-a înţelepţit pilda lui Cain. Acelaşi lucru îl spune Dumnezeu şi în altă parte: „Eu sînt Cel Ce pedepsesc pe copii pentru păcatele părinţilor, care Mă urăsc pe Mine, pînă la al treilea şi al patrulea neam (Ieşirea, 20, 5)”. Dumnezeu nu vrea să spună aici că au să fie pedepsiţi alţii pentru păcatele altora, ci că vor suferi pe bună dreptate aceeaşi pedeapsă ca şi înaintaşii lor, pentru că nu s-au făcut mai buni, deşi au avut înaintea lor pilde de păcătoşi pedepsiţi.

Uită-te că la timp potrivit a pomenit Hristos de Abel, arătînd că şi uciderea lui Abel se datoreşte tot invidiei. „Ce mai puteţi spune, cărturarilor şi fariseilor? le grăieşte Hristos. N-aţi ştiut, oare, ce-a păţit Cain? A privit, oare, Dumnezeu cu linişte la cele ce s-au petrecut? Nu l-a pedepsit, oare, pe Cain cu cea mai cumplită pedeapsă? N-aţi auzit cîte au păţit părinţii voştri care au ucis pe profeţi? N-au fost daţi la nenumărate chinuri şi munci? Pentru ce, dar, nu v-aţi făcut mai buni? Dar pentru ce vorbesc eu de chinurile părinţilor voştri şi de cele ce-aţi păţit? Tu, care osîndeşti pe părinţii tăi, pentru ce faci fapte mai rele decît ei? Voi înşivă aţi hotărît: „Pe cei răi cu rău îi va pierde!” Ce iertare veţi mai avea deci cînd săvîrşiţi astfel de fapte, după ce aţi pronunţat o astfel de sentinţă? … Deşi Dumnezeu ştia de mai înainte că au să rămînă tot neîndreptaţi, totuşi El face cele ale Lui. … Într-adevăr, un om care a văzut mulţi păcătoşi şi nu s-a cuminţit, ci săvîrşeşte şi el iarăşi aceleaşi păcate, şi nu numai pe acelea, ci şi altele cu mult mai mari, este drept să fie pedepsit mai greu decît aceia. După cum dacă omul acela ar fi voit să se facă mai bun, prin pildele celor de dinaintea lui, ar fi avut mult de cîştigat, tot aşa, pentru că a rămas neîndreptat, merită o pedeapsă mai mare, că n-a cules nici un rod, deşi s-a bucurat de mai multă învăţătură prin pilda celor care mai înainte au păcătuit şi au fost pedepsiţi. … – Ce vrea să spună Domnul prin această repetare a numelui Ierusalimului?

– Vrea să arate că-I este milă de Ierusalim; că-l nefericeşte şi că-l iubeşte mult. Ca faţă de o iubită, iubită cu nesaţ, dar care are să fie pedepsită pentru că a întors spatele iubitului, aşa se justifică şi Hristos în faţa Ierusalimului, vrînd să-l pedepsească. Aşa face Domnul şi în profeţie, cînd spune: „Am zis: întoarce-te la Mine şi nu s-a întors (Ier. 3, 7)”.

Apoi, după ce a chemat cetatea Ierusalimului, îi vorbeşte şi de crimele ei. „Care omori pe profeţi şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de cîte ori am voit să adun pe fiii tăi şi n-ai voit (Matei 23, 37)”.

Prin aceste cuvinte Hristos se justifică înaintea Ierusalimului şi-i spune: „Cu toate că te-ai purtat aşa, totuşi Eu nu Mi-am întors faţa de la tine, n-am încetat a te iubi; chiar aşa, am vrut să te atrag spre Mine; nu o dată şi de două ori, ci de nenumărate ori. De cîte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună cloşca puii săi, şi n-ai voit“. A grăit aşa ca să arate că totdeauna din pricina păcatelor lor s-au risipit fiii Ierusalimului. Dragostea Sa de Ierusalim o înfăţişează Domnul prin imaginea cloştii. Că înflăcărată e dragostea cloştii pentru puii ei! Imaginea aceasta a aripilor este foarte des întrebuinţată de profeţi. O găsim şi în Cîntarea lui Moise (Deut. 32, 11) şi în Psalmi (Ps. 16, 8; 54, 6; 60, 4; 62, 8; 90, 4). Prin aripi se arată acoperămîntul lui Dumnezeu şi marea Lui purtare de grijă. Dar n-aţi vrut!, le spune Domnul ierusalimlenilor.

Iată se lasă casa voastră pustie! (Matei 23, 38), adică lipsită de ajutorul Meu“.

hristos-detaliu.jpg


Categorii

Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Calauzele oarbe nu trebuie urmate

  1. Pingback: Razboi intru Cuvant » Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Sa ne temem de fatarnicie!
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » DUHUL SFANT – UNTDELEMNUL FECIOARELOR INTELEPTE. OARE L-AM DOBANDIT? (Cuvinte si cantari pentru Sfanta si Marea Marti)
  4. Pingback: Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate