IN CINE NE PUNEM INCREDEREA SI NADEJDEA SI DE CINE ASCULTAM? Pr. Tudor Ciocan despre RAZBOIUL NEVAZUT care se da pentru sufletul nostru si INSELARILE LUMII, in pandemie

Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt la Sfântul Maslu, 8 martie 2021:

“Iubiți frați creștini,

Pentru că așa este rânduit, să vorbim un pic după Taina Sf. Maslu, pentru ca să încercăm ca pe lângă rugăciune să adăugăm și un cuvânt de folos. Pentru că așa este făcut sufletul omului. Dacă am fi desăvârșiți, cuvântul de folos ar fi rugăciune și rugăciunea ar fi cuvânt de folos. Deci, dacă am fi desăvârșiți n-ar trebui să vorbim de Dumnezeu la persoana a III-a, ci am vorbi permanent cu Dumnezeu și cu aceasta ni s-ar împlini toate nevoile noaste spirituale, indiferent cum am duce-o în viața aceasta. Adică în tot și-n toate am găsi și am vedea iubirea lui Dumnezeu și am fi în dialog cu Dumnezeu. Dar nu suntem desăvârșiți și atuncea dialogul este fundamental, dar este bine să înțelegem CUI ne rugăm și cine suntem de fapt. Pentru că nu o dată am văzut oameni cu râvnă multă, dar a căror evlavie nu era ortodoxă. Altfel spus, nu se îndrepta către Dumnezeu, ci se îndrepta către o creație a minții lor.

E adevărat că fiecare avem o imagine și ne facem o imagine despre ceea ce se întâmplă, care poate să fie mai mult sau mai puțin apropiată de imaginea reală. Iată, de pildă, pandemia pe care o trăim. Avem fiecare dintre noi o imagine cu ochiul liber făcută, ceea ce vedem cu ochiul liber. Și avem o altă imagine, care ne este propusă permanent prin media, indiferent că e vorba de online sau de media tradițională. Cele două imagini sunt evident net diferite. Una este o imagine personala și alta este o imagine așa-zis globală. Bineînțeles că în momentul în care diferența dintre cele două imagini este foarte mare, trebuie să ne punem întrebarea care dintre ele este autentică. Pe ce mă bazez mai mult? Pe ceea ce văd cu ochiul liber și aud de la oameni, sau pe ceea ce mi se spune prin televizor sau prin alte medii online? Și fiecare hotărăște.

La fel este și despre Dumnezeu. Pot să spun: „De fapt contează să cred într-un Dumnezeu și contează ca Dumnezeul acesta în care cred este Dumnezeul meu, imaginea mea despre Dumnezeu”. Se potrivește ea cu Dumnezeul cel adevărat, sau nu?

Am avut ieri Duminica Înfricoșatei Judecăți. Și știm prea bine și ați auzit cu toții că unii vor trece de-a dreapta și alții de-a stânga. Oile cele bune, ascultătoare, cuminți, care au făcut bine vor sta de-a dreapta lui Hristos și vor moșteni Împărăția Cerurilor, iar țapii ‒ pentru că așa este în textul original, dar deja s-a încetățenit în limba română „caprele” ‒ țapii, care sunt haotici, bezmetici și nu ascultă de păstor și, în fond, nu sunt roditori din acest punct de vedere, vor ședea de-a stânga. Pentru că au trăit doar pentru ei și după voia lor. Și aș spune că din această imagine nu avem nevoie de cine știe ce filosofie înaltă ca să-L cunoaștem pe Hristos. E suficient să facem binele, să ne ferim de rău, să trăim pentru ceilalți. Dar să știți că dacă facem binele fără să ne întemeiem pe Hristos, atunci, de fapt chiar dacă încercăm să facem binele pe care l-am putea face, nu reușim. Suntem cel mult „slugă nevrednică”, cum spune Mântuitorul la un moment dat. Atunci când ai impresia că ai făcut totul, n-ai făcut aproape nimic, decât ceea ce trebuia să faci, pentru ceea ce ai fost lăsat în viața aceasta. Altfel spus, în fiecare dintre noi există o anumită proporție în care suntem ascultători de Dumnezeu și în fiecare dintre noi există o proporție în care nu ascultăm de Dumnezeu. Dacă am asculta desăvârșit de Dumnezeu, am fi sfinți. Dacă am fi sfinți, rugăciunea noastră s-ar împlini. Dacă s-ar împlini, pentru că ar fi exact voia lui Dumnezeu, atunci n-am mai vedea nici un fel de nedreptate în lumea aceasta. Dar eu aici încă nu cunosc încă nici un sfânt ajuns la asemănarea desăvârșită cu Dumnezeu. Și cunosc pe mulți, pe fiecare dintre noi, dintre dumneavoastră, deja potențiali sfinți.

Deci, avem această nevoie de a-L cunoaște pe Hristos făcând binele. Dar să-l cunoaștem pe Hristos, pentru că, [altminteri] faptele bune sunt cerute cam în orice religie a lumii. Există de pildă în hinduismul tradițional dania, mila și asceza. Se spune că trebuie să fii milostiv, să dai către templu, către zei, să trăiești ascetic. Se va mântui un hindus actual dacă el confundă pe Hristos-Dumnezeu întrupat cu unul dintre zeii lui mulți? Nu. Ne vom mântui noi dacă nu vom înțelege că doar Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat? Dacă nu vom înțelege că doar în Hristos trebuie să ne punem nădejdea mântuirii, doar în Hristos trebuie să avem încredere? Dacă ne punem încrederea în altcineva decât în Hristos și avem nădejde în altcineva decât în Hristos, nu suntem în înșelare? Pentru că Antihristul, de pildă, pentru poporul evreu, aceia dintre evrei care nu au crezut lui Hristos, va veni ca Mesia. Se va prezenta ca cel care aduce eliberare poporului evreu din robia în care se află, va restaura monarhia davidică, ceea ce înseamnă puterea lui David. Pentru ei a fost cel mai mare moment, când erau influenți din perspectivă politică în zona Orientului Mijlociu. Va restaura aceasta putere la nivel mondial și cumva fiecăruia îi va împlini ceea ce crede el că are nevoie. Vedeți deci că Antihristul este unul dintre cei care ne va înșela așteptările. De aceea trebuie să fim cu luare-aminte în cine și cui credem.

Și-acuma să fim cu luare-aminte, pentru că nu am spus-o fără de rost comparația cu pandemia.

În ce avem încredere? În ochii noștri sau în ceea ce ni se spune la televizor? De câte ori m-au trădat ochii mei și de câte ori m-a trădat ceea ce mi se spune de către autorități prin intermediul media? De câte ori? Nu numai cu pandemia. Și până la pandemie. Am primit tot felul de promisiuni mincinoase. Nu mai vorbesc de campaniile electorale. Promisiuni mincinoase, deci trădarea încrederii în mod sistematic. Și de câte ori ochii mei care văd că pot să fac asta și nu pot să fac asta m-au trădat și m-au înșelat?! Ca atare, trebuie mereu să-mi purific starea mea lăuntrică. Trebuie să-mi așez starea mea lăuntrică mereu către Hristos. Ochiul meu lăuntric trebuie să-l curăț cu ajutorul lui Dumnezeu, încât să-L vadă pe Hristos. E foarte important lucrul acesta, pentru că o viață avem.

Acum suntem prinși în al treilea val. Interesant la un moment dat că părinții pustiei, părinții neptici vorbesc despre întreitele valuri ale patimilor. Spun că patimile când vin peste noi, ispitele, vin în trei valuri succesive, din care cel de-al treilea este cel mai mare, ca un fel de tsunami. Și atunci, în momentul în care sunt în acest val trebuie să văd în cine am încredere. Trebuie să-mi purific ochii. Altfel spus, ochii mei să înceapă să fie duhovnicești, să vadă duhovnicește ceea ce se întâmplă.

Acum suntem în al treilea val. Peste 10 ani cine știe unde vom fi. Peste 200 de ani nu va mai conta ceea ce se întâmplă în lumea aceasta, ci doar modul cum noi am reacționat la aceste valuri. Nu ne gândim peste 10 ani, peste 20 de ani. Copiii, nepoții, strănepoții… Peste 200 de ani vom fi oale și ulcele, spunem noi. Da, e adevărat. Dar sufletul? Unde ne va fi sufletul atunci? Și ce influență are ceea ce trăiesc eu acum și ceea ce cred eu acum și în ceea ce-mi pun eu nădejdea acum pentru ceea ce va fi pentru mine peste 200 de ani? Influență enormă! Pentru că în viața aceasta sunt, de fapt și de drept, într-o zonă de exercițiu în care trebuie să mă învăț să cred din ce în ce mai mult în Hristos. Să am din ce în ce mai multă încredere în Hristos, să trăiesc din ce în ce mai mult cu Hristos și pentru Hristos în Sfânta Biserică Ortodoxă. Și ca atare, să nu mă las înșelat de cele ale lumii acesteia. Pentru că aici este războiul nevăzut despre care a vorbit Sfântul Nicodim Aghioritul. Și nu numai el. El e ultimul între Sfinții Părinți neptici pe care-i cunoaștem. Din 1800, cam atunci a trăit el. Au fost și până în vremurile noastre: părintele Cleopa, părintele Paisie Olaru, părintele Paisie Aghioritul, Iosif Isihastul, Adrian Făgețeanu, părintele Sofian. Deci au fost și până în vremurile noastre. Dar dintre cei așa-ziși mai de demult, Sf. Nicodim Aghioritul vorbește despre războiul nevăzut. Războiul nevăzut este acesta care se dă în sufletul meu. Pentru sufletul meu! Și în care noi avem cuvântul decisiv.

În cine am mai multă încredere? În Hristos sau în ceea ce mi se făgăduiește de către lumea aceasta, sau în modul în care lumea aceasta încearcă să mă prindă în ea? Și „lumea aceasta” în sensul pătimaș și păcătos al cuvântului. Și iată, de pildă acum, în pandemie, pentru că aici a fost pentru mine cea mai mare supărare, nu pandemia în sine, asta n-aveam cum să o combatem noi, suntem prea mici, ci modul cum am fost învățați să trăim din ce în ce mai izolat. Ni se propune ca formă de ieșire așa-zisă din pandemie izolarea față de ceilalți. Exact opusul a ceea ce ne învață Hristos. Care ne învață să fim în comuniune, ne învață să fim oameni buni. Să încerc să-l ajut pe aproapele. Cum poți să-l cercetezi în temniță? Nu mai vorbesc la spital! Sau pe cel bolnav. Cum pot să-l cercetez dacă  stau izolat față de el?! Ah! Că vine diavolul și ispitește și spune: „Îl îmbolnăvești tu!” și atunci stai izolat. „Este o formă de responsabilitate”? Nu. Este o formă de izolare. Dacă ești cu adevărat bolnav, da, stai acasă. Te rogi, te pocăiești, îți iei tratamentul, te duci la spital dacă e nevoie. Dar dacă nu ești cu adevărat bolnav, dacă n-ai semne de boală, atunci trebuie ai grijă și să porți de grijă  de celălalt. Or, ceea ce ni s-a propus acum sistematic și ni se va propune mai departe este izolarea. Iar eu, dacă am încredere în ceea ce mi se spune la televizor, în mass-media, mai multă decât în Hristos, atunci voi trăi în izolare și atunci la Judecată voi fi de fapt cu țapii. De ce? Pentru că în loc să fac ceea ce Hristos m-a învățat să fac, adică să fiu iubitor, am trăit după ceea ce m-a învățat lumea.

Adam și Eva, în momentul în care au căzut în păcat au pierdut raiul. Pentru că în loc să facă ceea ce i-a învățat Dumnezeu să facă, au trăit după capul lor, după ceea ce i-a ispitit diavolul. În cazul de față, fără să spunem că sunt conducătorii lumii acesteia demonici la momentul ăsta, diabolici cum a fost șarpele, care era diavolul însuși întrupat în forma șarpelui, dar în cazul de față este aceeași opțiune. Ori vreau să trăiesc după Hristos, ori vreau să trăiesc după cum mi se spune că este bine să trăiesc. Cei care mă învață să trăiesc în izolare, cei care mă învață să stau la distanță  față de ceilalți, „pentru binele lor” cică, nu îmi spun și nu se preocupă deloc, dar deloc de sufletul meu! Nu se preocupă în sens constructiv al cuvântului, ca oamenii să trăiască decent pe lumea asta și să devină sufletește mai buni, să fie sufletește mai apropiați de Dumnezeu, că asta înseamnă mai buni. Mare lucru și mare minune ar fi să vedem așa ceva spus de mai-marii noștri! Încercăm să trăim aici, dar fondul vieții noastre este să devenim mai buni pentru Dumnezeu și cu Dumnezeu. Trebuie să trăim și aici, normal, încercăm să facem ceea ce e nevoie ca să facem. Dar nu acesta este scopul vieții noastre. Mare lucru, mare minune să apară acum un nou Constantin cel Mare! Sau șirul de împărați creștini cu problemele pe care le-au avut ei, cu păcatele lor individuale, dar care să propună societății un sistem de valori creștine în care să încercăm să ne apropiem de Hristos.

Și atunci, dacă veți pune această grilă peste ceea ce vi se spune prin media, direct sau indirect prin datele furnizate și veți pune grila aceasta: „Mă apropie datele acestea de Hristos, sau nu?” O să spun: „Nu-i nimic dacă mă uit la statistici, câți morți, câți bolnavi, câți vaccinați. De fapt, asta n-are nici o legătură cu Hristos.” Da? N-are nici o legătură cu Hristos? Dar timpul pe care-l petrec? Există ceva în lumea aceasta care să nu mă îndrepte către Hristos? Și dacă nu mă îndreaptă către Hristos, nu cumva mă îndepărtează de Hristos, vorba Sfântului Apostol [Pavel], „Cel căruia i se pară că stă, să ia aminte la sine, să nu cadă”? De aceea, trebuie să privim cu mult discernământ, pentru că viața noastră nu durează 10, 20 de ani, durează nesfârșit de mult. Și atunci, de fiecare dată când îmi pun vreo problemă ce fac și ce aleg în lumea aceasta, trebuie să mă gândesc ce va fi cu mine peste 200 de ani [în veșnicie]. Nu peste 10, 20, nu mâine. Peste 200 de ani. Unde voi fi? Unde vreau să fiu? Dacă pun întrebarea așa, atunci părerea mea e că lucrurile se vor limpezi.

Bineînțeles că nu este ușor, bineînțeles că trebuie să ne opunem duhului lumii acesteia care vine peste noi prin multe căi, nu numai mediatice, ci și prin social, pentru că sunt mulți care sunt speriați, sunt mulți care vor să creadă ceea ce li se spune mai degrabă decât ceea ce văd cu ochiul liber. Și atunci vor să-i influențeze și pe ceilalți în această direcție. Sunt mulți care nu vor să meargă la biserică de frică și vor să ne determine și pe noi să nu mergem la biserică, pentru frica lor. Și în loc să încerce să-și stăpânească frica lor și să vină la biserică, încearcă să inducă frica lor și în ceilalți.

Așa va fi mersul lumii. Așa va fi mersul lumii din ce în ce mai mult, pentru că așa este istoria. Răul, aparent, biruie în lumea aceasta. Își întinde împărăția. Aparent. Pentru că de fapt, în spatele acestei aparențe lucrează tainic Hristos. Și fiecare dintre noi avem datoria aceasta de a discerne între lucrarea vizibilă a răului sub diferite forme viclene sau mai puțin viclene, viclene prezentându-se ca bine, dar fiind de fapt rău, și lucrarea mai puțin vădită, dar mai puternică și mai profundă pe care Hristos o face cu fiecare dintre noi. Ne rămâne să alegem. Vrem cu Hristos? Și atunci suntem cu oile de-a dreapta, și să ne lăsăm jigniți și batjocoriți de cei care ne fac „oi”, pentru că dacă nu suntem oile lui Hristos, atunci de fapt suntem împotriva Lui și va fi vai și-amar de noi și la Judecată și după aceea. AMIN!”.

Legaturi: