COMOARA SFANTULUI FOTIE (6 februarie)

5-02-2010 Sublinieri

“Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim… Faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui“.

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN KANDIOTIS

LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE,

PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

„NU PAPEI!”

Luna trecută (pe 19 ianuarie) l-am prăznuit pe Sfântul Marcu, episcopul Efesului, Evghenicul, care a spus „nu” papei. Astăzi se aude din nou un „nu” papei. L-a spus un alt sfânt, mare dascăl şi părinte al Bisericii, Sfinţitul Fotie. Despre el vom spune câteva cuvinte.

***

Marele Fotie s-a născut în capitala Imperiului Bizantin, în Cetate (Constantinopol), în jurul anului 810. A trăit şi a activat în veacul al IX – lea – au trecut deci de atunci mai bine de o mie de ani. A fost educat într-un mediu familial bun. Familia joacă un rol important. Dacă deschidem Vieţile Sfinţilor, vom vedea că toţi aceştia pe care îi sărbătorim (Vasilie, Grigorie, Gură de Aur, Fotie…), toţi au ieşit din case creştine. Atunci, în casele acelea se făcea rugăciune, priveghere; casa se transforma în biserică. Din astfel de case sfinţite au ieşti Părinţii. Atunci din case ieşeau îngeri; astăzi ies demoni. De unde să iasă acum părinţi şi dascăli? O mare răspundere aveţi voi, părinţii, care – am spus-o de mii de ori şi voi muri cu această durere – pe copiii voştri îi faceţi învăţători, profesori, generali, avocaţi; dar niciunul afierosit pentru preot, cleric, misionar! Şi dacă englezii, francezii, italienii au trimis jos, în Africa, în acele părţi sălbatice, pe cei mai buni copii ai lor, noi nimic.

Aşadar, Sfântul Fotie a ieşit dintr-o casă creştină: tatăl evlavios, mama evlavioasă. Erau nobili şi după lume. Ce înseamnă nobil? Nu că aveau bogăţii şi funcţii. Cea mai mare nobleţe este virtutea. Aşadar, erau oameni virtuoşi şi evlavioşi. Şi cum spuneau şi strămoşii noştri, „tot aurul de pe pământ şi de sub pământ nu valorează cât virtutea” (Platon, Nόμ. 5,728 A). Cât valorează virtutea nu valorează tot aurul din lume. Dintr-o astfel de casă a ieşit Fotie. Mama lui, Irina, şi tatăl lui, Serghie, au fost martiri în perioada iconoclasmului.

Fotie a arătat de mic că va deveni mare. Era un copil – minune, nu era doar deştept; era un geniu. Genii se numesc cei care pot să pătrundă adânc în lucruri şi să rezolve cele mai dificile probleme. Precum Olimpul este cel mai înalt munte, tot aşa genii sunt marile înălţimi ale cugetării. Odată la o sută, două de ani se naşte un geniu. Mari bărbaţi, staturi înalte, precum erau de pildă Homer, Platon, Aristotel, sau – în epoca noastră – Einstein.

Sfântul Fotie nu era doar un geniu; era şi sârguitor. Nu semăna cu acea slugă leneşă din pilda talanţilor, care a luat talantul şi l-a ascuns în pământ. Marele Fotie a cultivat talantul său. Noaptea nu dormea decât puţine ore. Studia. Ce studia? Pe scriitorii antici, iar, mai mult, pe Părinţii Bisericii: Gură de Aur, Vasilie, Grigorie TeologulDar mai înainte de toate o carte o ştia pe de rost: Sfânta Evanghelie, Sfânta Scriptură. Geniul şi osârdia lui s-au împletit în aşa fel, încât el s-a dovedit unul din cei mai mari bărbaţi ai umanităţii. A studiat gramatica, poezia, retorica, filozofia, chiar şi medicina şi orice altă ştiinţă. Preda în Constantinopol trecând drept un profesor înţelept.

Foarte devreme a fost luat la palatul împăratului şi a ocupat mari funcţii la Curtea lui Teofil; a ajuns protospătar (şeful gărzii imperiale), protoasicrit (secretar general al statului) şi senator (parlamentar).

Deodată, la vârsta de 47 de ani, a devenit patriarh al Constantinopolului, într-o perioadă dificilă a Imperiului Bizantin. Şi-a dorit? Nu şi-a dorit. El iubea cărţile, îi plăcea în cabinetul de studiu. L-au luat de acolo – laic fiind – să-l hirotonească. Când a văzut că se insistă, nu a dormit toată noaptea. Plângea şi spunea: Prefer să mor decât să se întâmple aşa ceva. Nu pentru că dispreţuia demnitatea preoţească, ci pentru că ştia cât de dificil este să ridice cineva această răspundere, mai ales în astfel de timpuri. La urmă însă s-a supus. A fost hirotonit într-o săptămână: monah în prima zi, apoi citeţ, ipodiacon, diacon, preot şi mai pe urmă episcop şi patriarh în ziua Naşterii Domnului, în anul 857. Nu s-a mândrit. Şi-a păzit cugetul în cumpătare. Era smerit. Spune Viaţa lui că atunci când auzea că cineva a păcătuit, curgeau lacrimi din ochii lui; credea că a păcătuit el însuşi şi se tânguia şi-l ruga pe Dumnezeu să-l ierte.

Aşa era Sfântul Fotie, plin de iubire şi de compasiune pentru turma lui. Dar faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui. Toţi aceştia s-au aliat împotriva lui. Au reuşit şi au atras pe împăraţi de partea lor şi de două ori Sfântul Fotie a fost trimis în exil. Prima oară în 867, sub Vasile Macedoneanul, în Mănăstirea Acoperământului pe ţărmurile tracice ale Bosforului. Şi nu i-au permis să ia cu el pe nimeni. Ceea ce l-a durut cel mai mult a fost faptul că nu l-au lăsat să-şi ia cu el nici cărţile care erau mereu tovarăşii lui. L-au caterisit în 869. În 878 a revenit pentru a doua oară în tronul patriarhal, însă iarăşi l-au detronat în 886, sub Leon cel Înţelept, şi l-au exilat într-o mică insulă lângă Calcedon, în mănăstirea Ieriei. Acolo, în exil, şi-a închis ochii pe 6 februarie 891.

Marele Fotie a spus „nu” papei, care voia să supună întreaga lume stăpânirii lui. Dacă suntem astăzi ortodocşi, o datorăm Sfântului Fotie. Catolicii nu vor să audă de numele lui; pentru noi, ortodocşii, este apărător al credinţei, precum Marele Atanasie, precum Marcu Evghenicul şi atâţia alţi părinţi.

***

Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim. Un sfânt ascet din zilele noastre a rostit o profeţie: dacă vom continua să trăim cum trăim, va veni ziua în care unii vor fi franci (catolici), alţii protestanţi, unii masoni, alţii marxişti şi atei, unii în diferite alte erezii şi religii… Din nefericire, cei mai mulţi sunt indiferenţi. Dacă se înmulţesc iehoviştii (hiliaştii); pe cine interesează? Îţi spun: De asta să se îngrijească preoţii şi episcopii…

Nu este aşa. Eşti creştin ortodox? Trebuie să te lupţi pentru credinţa ta şi să te rogi lui Dumnezeu. Suntem datori. Cât s-au nevoit Părinţii pentru credinţa noastră! Să ne facem şi noi astăzi imitatorii lor. Când va apărea la casa voastră vreun eretic şi va bate în uşă, imediat să informaţi Mitropolia. Ereticii şi cei de alte religii câştigă acum privilegii; iar noi, ortodocşii, vom deveni elini de mâna a doua. Aceştia Îl hulesc pe Hristos, pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, toate cele sfinte şi nu-i împiedică nimeni. Dacă le spui ceva şi îi speri, imediat te denunţă că i-ai atacat. Patria noastră s-a transformat într-o vie fără gard.

Unde este acum Marele Fotie, unde este Marcu Evghenicul, unde sunt Vasilie şi Gură de Aur, unde sunt mucenicii şi mărturisitorii! Noi, cei puţini, câţi am mai rămas şi mai credem, să ne trezim şi să luptăm pentru credinţa noastră. Mai bine să se stingă soarele decât Ortodoxia. Unul din cei de demult zicea: Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că nu m-ai făcut copac, că nu m-ai făcut animal patruped, ci m-ai făcut om. Şi un altul spunea: Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, că m-ai făcut elin. Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, pentru că ne-am născut ortodocşi.

Fie ca Dumnezeu, pentru mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului Marcu Evghenicul şi ale Sfântului Fotie, să ne miluiască şi să ne mântuiască. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kantiotis,

în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, 7 spre 8.02.1986, vineri spre sâmbătă)

(traducere din elină: monahul Leontie)


Categorii

Biserica rastignita, Marturisirea Bisericii, Mitropolitul Augustin de Florina, Sfantul Fotie cel Mare, Sfinti Parinti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “COMOARA SFANTULUI FOTIE (6 februarie)

  1. Comoara sfântului Fotie, comoara fiecărui botezat in aceasă credinţă.Cine simte cu adevărat că ortdoxia este o comoară, o păzeşte şi o apără ca pe o comoară. Dar ca să o simţi asfel trebuie să o cunoşti şi înainte de toate să o trăeşti în profunzimea Adevărului şi în curăţia inimii, prin cea mai sinceră trăire.

    Iată cuvânt de apărător al ortodoxiei. Iată cuvânt de ierarh ortodox al timpului de acum. Cuvânt care trage la adâmcime, la duh, la Adevăr, la rigoarea sfinţéniei. Aşa cuvânt am aşteptat de la ierarhii noştri după 1989. Dar nu s-a auzit. Mă rog lui Dumnezeu să ne dăruiască măcar unul. Cu durere spun, că in cuvântul celor de acum simt truda de a da formă cât mai aproape de ortodoxie, cât mai atrăgătoare şi mai convingătoare noii platforme ecleziale a politicii religioase de acum. Pentru că asta a devenit şi aşa lucrează.
    Omul sincer şi curat insă simte că această neoortodoxie nu mai este trăită in duh şi în Adevăr. Că distanta dintre vorbă şi faptă se măreşte de la zi la zi şi de la an la an. Cuvântul nu mai seamănă cu cel de altă dată, cu toată iscusnţa şi strădaniile depuse.
    distanţa dintre ortodoxia autentică si cea de acum creşte rapid. Acum avem o ortodoxie de aulă. de discurs.impresionabilă agreabilă.
    pe muzică modernă- care ne place – dar şterge tot ce se adună, o ortodoxie mediatizată la fel de lumeşte şi de manipulant. O ortodoxie care adună de la oameni nu de la Dumnezeu ca să daruiască la semeni. A crescut vorba şi a scăzut fapta. A scăzut duhul şi se justifică mintea. Multă cantitate slabă calitate. Mult zgomot puţină liniştire. Ne depărtăm de trăirea cu Dumnezeu ca să placem lumii. Ne bizium pe banul şi ajutoul Europei căreia îi facem ascultare şi vrem să-i fim pe plac. Nu mai credem în rugăciune şi milostivirea lui DUmnezeu ci în bunăstarea Europei in succesul economic care sestinge în loc să crească. Neoortodoxia nu mai este in duh ci în vorbă nu mai este înlăuntru ci înafară cu manifeestări intlectualiste umaniste cu priză şi cu efect la public.
    Comoara sfîntului Fotie – ortodoxia autentică- pare alta. De adâncime, canonică riguroasă necruţătare cu erezia cu păcatul cu formalul şi exteriosmele strălucitoare cu cele ce fac pe placul publicului lumesc dar nu plac lui Dumnezeu. Nu am spus acestea ca şi cum aş mustra pe cineva ci cu durere şi mustrare de cuget.

  2. Domnule Nicolae,

    Multumesc lui Dumnezeu, si d-voastra va multumesc din toata inima pt. comentariile de folos sufletesc !

    SFINTE FOTIE, ROAGA PE DUMNEZEU SA NE INTAREASCA IN CREDINTA CA SA RAMINA VIE BISERICA LUI IN INIMILE NOASTRE ! AMIN !

    Mircea

  3. @Nicolae Mirean Singur ORTODOXIA. Daca punem la indoiala autenticitatea ei, vorbim deja despre altceva… Sa invinga ORTODOXIA! amin

  4. Sfantul Fotie ” s-a luptat impotriva multor erezii…ii mustra
    pe bogatii care erau rapitori si nedrepti. S-a pus rau cu imparatii…” sigur , si sinodalii nostri , asemenea… mai ales
    pe la festivitati , unde invita parlamentari , pe imparatul-pres.,
    pe catolicii darnici si bine primitori de sfinte moaste …
    “Marele Fotie a spus “nu” papei”… pai si patriarhul nostru a
    spus …ce-a spus ?!…
    Si zice Parintele Augustin :”Patria noastra s-a transformat intr-o vie fara gard” Ce coincidenta … se intreaba si ne
    intreaba , si pe noi , cei de-acum :”Unde este Marele Fotie ,
    unde este Marcu Evghenicul , unde sunt Vasile si Ioan Gura-
    de-Aur , unde sunt mucenicii si marturisitorii…” …da , sunt
    pe la Aiud , pe la Petru Voda , pe la alte cateva manastiri , dar din ce in ce mai putine …”Cine au fost cei
    care l-au mancat ? Preotii , episcopii si calugarii . Nu suportau limba lui” Nici sinodalii nostri , nici mai marele nostru nu suporta limba Sfantului Fotie , ca glasuieste impotriva pan-ecumenismului…

    Daca am dat o usoara nota de ironie , a fost , doar asa ,
    pentru o mica destindere … deoarece comentariul domnului
    Nicolae Mirean este atat de grav , atat de cumplit de real , incat ar trebui tot poporul nostru , cel cu adevarat
    ORTODOX , sa stea in “in sac si cenusa” , si sa refuze
    participarea la noua “PLATFORMA ECLEZIALA A POLITICII RELIGIOASE DE ACUM” …se simte amaraciunea in fiecare litera ,
    amplificata , ca persista mult dupa citire …si ne intoarce iar
    la ceea ce spune Parintele Augustin , si numai … de curand
    am avut aici “Vulturul ranit” , pe marturisitorul Ioan Ianolide, pe …

    Ca si Mircea Suta – multumesc si eu , pacatoasa , lui Dumnezeu , pentru cele scrise de domnul Nicolae Mirean …si ma mai intorc o data la “Comoara Sfantului Fotie”…

    Doamne , Iisuse Hristoase , intareste mereu si apara Razboi intru Cuvant !

  5. @ mariana
    Dragă soră, îmi cer iertare atât frăţiei tale cât şi celor pe care exprimarea mea -folosind termenul de neoortodoxie- i-a smintit. Ai perfectă dreptate. Nu există decât ortodoxie şi atât. Aş fi dorit să nuanţezi ceia ce îmi reproşezi. Afirmaţiile mele sunt deosebit de grele şi eu le socot adevărate. Ştiu că produc reacţii puternice, dar eu prin aceasta îmi exprim durerea,credinţa şi convingerile pe care le trăesc şi sunt conştient că smintesc pe mulţi. Este doar un comentariu şi dacă este ceva greşit oricând sunt gata să-mi recunosc şi să-mi asum greşeala. Legat de noul în ortodoxie pot să adaug următoarele…

    E noul o mare problemă ?

    E noul o mare problemă
    În viaţa ortodoxă oare
    Şi ea stă pururi împotriva
    Tendinţelor înnoitoare ?

    Nu . Ea nu este împotrivă
    Când noul este de folos
    În Adevăr şi în dreptate
    Şi după legea lui Hristos .

    Prin Adevărul scripturistic
    Ştim că nimic nu-i nou sub soare.
    -chiar dacă are altă formă
    Altă substanţă şi culoare -.

    I-aceiaşi lupt’a existenţei
    Dusă între bine şi-ntre rău
    Între lumină şi întuneric
    În care nimic nu e nou .

    Ce-i nou vine din forma veche
    Şi are acelaşi scop de dus
    Fie pe faţă şi-n lumină
    Fie viclean în scop ascuns .

    Şi paloşul, lancea sau arcul
    Şi armele sofisticate
    Acelaşi scop îl au pe lume
    Acela de-a aduce moarte.

    Tot ce acum se cercetează,
    Aceleaşi scopuri vor sluji
    De a pruduce, de a cunoaşte
    Dea-a desfăta de-a cuceri .

    Tot ce se ştie dinainte
    Şi tot ce s-a descoperit
    E tot aceiaaşi năzuinţă
    Ce se exprimă diferit .

    Omul va fi mereu acelaşi
    Oricât de mult şi-ar transforma
    Vorbirea portul mintea viaţa
    Cât pe pământ va exista .

    Aceleaşi legi care-l ţin straşnic
    Legat de cele pământeşti
    Îl ţin captiv în legătura
    Necesităţilor fireşti .

    Oricât de mult am schimba forma
    Culoarea,modul conţinutul
    Prin nou şi prin mai nou tot timpul
    Omu-i acelaşi şi pământul.

    Schimbarea omului e noul,
    Cu-adevărat -şi-i bine spus-
    Trensfigurat prin duh şi taine,
    În Domnul Dumnezeu Iisus.

    Omul cel nou spune scriptura
    Este un ‘’nou ‘’ cu-adevărat
    Nedominat de legătura
    Cea dintru moarte şi păcat.

    Ortodoxia nu se opune
    Accesului spre noutate
    Ci noii forme mai subtile
    De a primi prin el păcate .

    Căci noutatea omenească
    Adesea-i răul convertit
    În forme noi sofisticate
    Şi foarte lesne de primit .

    Cu consecinţe mai profunde
    Mai pervertite, mai şirete
    Cu mare trecere la public,
    Şi cu metode mai discrete.

    Aceste forme ticăloase
    Uşor au cucerit prin nou
    Elita lumii iubitoare
    De desfătări şi trai uşor.

    Bisericile reformate
    Au tot primit nou peste nou
    În care rău-şi face treaba
    Şi vine iarăşi prin alt rău.

    Ce nu primeau laicii vremii
    Azi iau monahii spre cinstire
    Că noul şi trufia lumii
    Ne-au obligat la înoire.

    Să nu ţii pasul cu modernul
    Te-arăţi a fi înapoiat
    Şi uşurel accepţi şi noul
    Ce poartă-n el mai mult păcat.

    Elita lumii cu pretenţii
    Prin nou, în viaţa socială
    Face reforme prin reforme
    Desfiinţând orice morală.

    La cele rele la zic bune
    Şi binelui îi zice rău
    Desfiinţând legea divină
    Prin răul vechi în veşmânt nou.

    C-acelaşi om setos de rele
    De desfătări şi de păcate
    Îşi manifestă acelşi pofte
    În forme noi şi rafinate .

    Ortodoxia nu se opune
    La cele noi, folositoare
    Ce nu sunt împotriva firii
    Şi căilor mântuitoare .

    Ea pururea susţine omul
    Şi noul care-i de folos
    Care respectă decalogul
    Şi Adevărul lui Hristos .

    Desigur nu acceptă noul
    Ce se arată a fi bine
    Şi-n mod flagrant încalcă legea
    Şi rânduelie divine.

    Reforme noi , scopuri ascunse
    În formă nouă prezentate
    Aduc şi-n viaţa ortodoxă
    Mişcări şi rău prin noutate.

    Căci răul vechi în formă nouă
    Va înşela umanitatea
    pune pecetea-n fiecare
    Şi plata lui ne va fi moartea.

    Ortodoxia nu respinge
    Nu se opune la ce-i nou
    Ea se opune totdeauna
    La ceia ce aduce rău .

  6. Roaga-te Sf.Fotie, pentru noi,pacatosii; roaga pe Bunul Dumnezeu sa impiedice toate incercarile celor care “lupta” pentru ecumenism
    Doamne ajuta!

  7. In credinta nu cunosc nuante iar credinta mea este ca ORTODOXIA INVINGE!amin

  8. @ mariana
    Dragă soră iartă-mi insistenţa, n-am înţeles încă ce-mi reproşezi. Că ortodoxia v-a învinge, orice credincios sincer o ştie. Dar vreau să învingă în noi . În mine,frăţia ta, în cei de lângă noi care-i influenţăm , în poporul nostru.Nu mi-e clar ce doreşti să spui când afirmi că nu cunoşti nuanţe în credinţă, la ultimul comentariu. Eu să ştii că toată evanghelia o văd plină de nuanţe. De la vameş şi fariseu,la pilda semănătorului,la cea a paharului curăţat pe dinafară, a ţinţarului strecurat, a semănătorului, a păstorului cel bun , etc, etc, şi chiar noţiunea de credinţă pe care ai folosit-o la ultimul coment. nu crezi că are nuanţe ? Cîte credinţe cunoaşte lumea ? Eu socot că tocmai la nuanţe trebuie să luăm aminte.Iată am cutezat ades să comentez aici nu pentru a mă arăta cineva sau ceva cu acestea ci pentru a-mi lămuri şi a lămuri ceva, a ajuta cu ceva, a apăra ceva, a lupta pentru ceva ce socot că iubesc.Ce riscuri enorme î-l paşte pe fiecare dintre noi, prin ceia ce afirmăm în public cred că este de la sine înţels. Şi nu mă refer la riscul civic, ci la la faptul că prin ceia ce influenţăm în public vom da socoteală în ziua judecăţii lui Dumnezeu. Eu dragă soră cunosc nuanţe în credinţă. Citind sfinţii părinţi am văzut cum nici unul nu speculează publicul prin laude. Mulţi părinţi ai veacului de aur – tocmai când înflorea nu decădea credinţa – nu se foloseau public de laude pentru a câştiga mulţimea. Se foloseau de cele ale lui Dumnezeu . Criticau –cu toţii- osândind păcatul, mustrând proastele obiceiuri, puterea idolatră etc. Au fost foarte atenţi la nuanţe în învăţăturile lor, pentru a nu lăsa loc de interpretări . Toţi au luptat cu erezia până în cele mai subţiri nuanţe. Au înfăţişat grozăviile iadului ŞI nu au oprit pe nimeni de la aceasta, de grijă să nu înspăimânte – decisiv desigur- poporul. Nu lăuda credinţa pe care o trăia poporul ci lăudau ortodoxia, laudau pe Dumnezeu . Poporului dimpotrivă i-au mustrat trăirile idolatre, viciile, egoismul şi nemilostivirea,neruşinare şi grosolănia, ignoranţa şi nepăsarea etc… Nu au speculat cu laude un popor necatehizat , ca cel ieşit după 50 de ani de sub communism, cu afirmaţii gen ‘’fii de voevozi’’ … cerdinţa poporului… etc , care fii de voevozi stim bine în ce rele ne bălăcim, în ce curvii trăim şi la ce număr de avorturi am ajuns ortodocşi fiind. Sfinţii cereau poporului cu asprime pocăinţa, administrându-i –cu tact duhovnicesc – mult discreditatele- dar vindecătoarele canoane şi s-au făcut pildă de înălţime duhovnicească prin ei înşişi destăinuindu-le filocalic cele mai adânci nuanţe şi cele mai înalte culmi ale ortodoxiei în însăşi viaţa lor. Nu amestecau învăţătura ortodoxă cu cultura lumească . Nu le-au pus niciodată muzică lumească ortodocşilor – muzică care ne goleşte de rugăciune şi ne face doar sentimentali şi senzuali de cele mai multe ori- ci i-au dat bisericii muzica ei, creiată ‘’ în duhul rugăciunii nu în duhul urâciunii’’. Muzica pe care o cere sf. ap . Pvel ‘’ adică, psalmi şi cântări duhovniceşti. Nu –i învăţa ortodoxia pe ‘’muzica ce-ţi place’’. Când voeşti să obţii ceva cu uşurinţă de la oameni şi să-i duci unde voeşti cu uşurinţă, desigur nu-i critici spre îndreptare, nu le vorbeşti de pedepsele păcatrului, de frica idului, ci le lauzi cele mici ca fiind mari, le oferi ceia ce prinde şi le face plăcere, printre care pentru a convinge că esti corect ortodoxeşte mai pui şi din sf. părinţi- ce se potriveşte cu scopul- şi treaba merge. Nu mustri ce-i deosebit de grav – desigur cu tact duhovnicesc- în viaţa şi mentalitatea poporului şi în ceia ce este condus prin politic, ci-i speculezi umnitar şi sentimental. Şi asta place lumii. Dar i-o fi plăcând şi lui Dumnezeu ? . Iartă-mă soră , iată o mică parte din nuanţele care eu le văd tocmai în credinţă. Cer iertare lui Dumnezeu şi tuturor.

  9. @ Niculae Mirean Va inteleg bunele intentii, sper sa va fie spre folos! Nu am facut nici un repros, n-am judecat, am exprimat un gand, ca urmare nu am ce sa nuantez. amin

  10. @ Mariana:

    Totusi nu mai lansati asa ganduri pe care nu le puteti explica, mai ales daca ele pot rani cumva absolut gratuit. Iar de asta ar trebui sa fim ceva mai atenti cu aproapele nostru si cu ceea ce exprimam. Iertati!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate