SFANTA TEODORA DE LA SIHLA

7-08-2013 Sublinieri

VIATA, TROPARUL, CANTARI LA PRAZNICUL SFINTEI CUVIOASE TEODORA

PREDICILE IPS TEOFAN (video) si PR. CLEOPA (text):




Alaturi de numerosii ostenitori odrasliti de neamul românesc, se afla pomenite în calendarul ortodox foarte multe femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu. În acelasi timp, ele sunt o frumoasa pilda vrednica de urmat, pentru femeile crestine din toate timpurile si toate locurile.

De o asemenea vietuire aleasa s-a învrednicit si cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.

Dupa traditie, ea s-a nascut în satul Vânatori din judetul Neamt, în jurul anului 1650. Era una din cele doua fiice ale lui Stefan Joldea, armas paznic al cetatii Neamt, loc unde era depozitat tezaurul tarii. Împreuna cu sotia sa si-au crescut fiicele în dragostea si pazirea dreptei credinte, la aceasta contribuind si numeroasele vizite facute la manastirile si schiturile din împrejurimi: Neamt, Secu, Sihastria, Agapia si altele.

Pentru ca sora sa, Marghiolita, s-a mutat prea devreme la Domnul, Teodora, copila fiind, dorea sa se retraga din lume la o manastire. Cu greu parintii îndurerati, ramasi acum doar cu ea, au convins-o sa ramâna alaturi de ei. La vremea cuvenita se casatoreste si merge în partile Tarii de Jos, unde locuia sotul ei. La scurta vreme însa, i-au murit si parintii.

Dupa toate aceste nenorociri prin care a trecut, Dumnezeu i-a trimis o încercare si mai mare, aceea de a nu putea avea copii. Astfel, pentru ca o existenta egoista, fara rost nu o putea multumi, s-a sfatuit cu sotul ei si au hotarât sa intre amândoi în câte o manastire.

Potrivit traditiei, a plecat mai întâi ea si a intrat în manastirea Varzaresti, din partile Buzaului, o sihastrie în care vietuiau vreo 30 de maici calauzite de egumena lor, schimonahia Paisia. La scurt timp, s-a calugarit si el la manastirea Poiana Marului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se si de taina Sfintei Preotii.

sf_teodora_sihla_3Cuvioasa Teodora a îmbracat haina vietuirii îngeresti la vârsta de 30 de ani. Vazând-o atât de tânara egumena a luat-o pe lânga ea, spre a-i fi ucenica. Asa îsi începe sfânta nevointele dupa pravila vietii calugaresti, fiind pilda pentru toate celelalte vietuitoare, prin râvna cu care le îndeplinea. Întâmplându-se în aceasta vreme sa navaleasca turcii, egumena Paisia, Teodora si alte câteva maici parasesc aceasta sfânta asezare, refugiindu-se în locuri mai retrase, la hotarul dintre Muntii Buzaului si cei ai Vrancei. Aici construiesc un mic altar si câteva chilii modeste pentru adapost, continuându-si pravila de la Varzaresti. La scurt timp, din cauza vârstei înaintate si a multelor osteneli, schimonahia Paisia, trece la cele de sus.

Dupa ce s-au linistit lucrurile în tara, Cuvioasa Teodora, care vietuise aici zece ani, si-a îndreptat pasii spre locurile copilariei. Se opreste mai întâi la manastirea Neamt, unde se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului (înfiintata prin 1650) si dupa ce se marturiseste duhovnicului Pavel, care o si împartaseste, pleaca „la început pentru un an” sa vietuiasca în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Tot mergând prin Muntii Sihlei a ajuns în cele din urma la chilia unui batrân sihastru, asezata sub niste stânci uriase „ce stateau parca gata sa se prabuseasca”. Batrânul i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai neajuns”, pentru a-si gasi adapost.

Acesta este momentul începutului unei noi etape din viata cuvioasei Teodora. Ea se nevoia în rugaciune neîncetata, veghe de toata noaptea si cugetare dumnezeiasca adânca. Hrana sa era alcatuita din: bureti, urzici, mure, afine, zmeura, precum si din pesmeti si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihastria. La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.

[…] [vezi continuarea la Doar ortodox ] […]

La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.

Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii 1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.

Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai. Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.

***

Sf Teodora de la Sihla blog

TROPARUL SFINTEI CUVIOASE TEODORA DE LA SIHLA:

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

sursa: Doar ortodox

  • Doxologia:

Din cântările Sfintei Teodora de la Sihla

Peștera Sfintei Teodora de la Sihla

Descoperirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

sfanta-teodora-de-la-sihla-e13127839109971De obârşie Sfânta Teodora era din Vânători-Neamţ, fiica lui Ştefan Joldea armaşul, şi a fost singură la părinţi. A pustnicit mai întâi în munţii Vrancei, fiind de metanie de la Mănăstirea Nifon din ţinutul Buzău. Către sfârşitul vieţii ei, când a câştigat darul Sfântului Duh, prin prea multă osteneală şi post, s-a retras în peştera pe care o vedeţi. S-a retras, dar când? Când nu mai simţea foamea, nici setea, nici frigul. Omul duhovnicesc cel desăvârşit nu mai are nevoie de haină, nici de hrană multă şi nu-i mai este frig şi nici frică de nimeni. Căci are în inima sa pe Hristos, Care i se face lui şi haina şi hrana şi toate celelalte, şi-l păzeşte de toate.

Dar de ce în munte şi în pustie? Iată de ce. Sfinţii lui Dumnezeu cei mari şi pustnicii s-au retras din lume, din vâltoarea lumii şi din valurile pline de zgomot, de răutăţi şi de vicleniile cele fără de număr; s-au retras în pustie ca să scape de trei războaie. Care sunt acelea? De auzire, de vedere şi de vorbire (cum scrie în Pateric). Noi avem desigur cinci simţiri şi toate sunt punţi ale păcatului. Dar mai cu seamă ochii şi urechile. Însă şi limba, dacă nu o înfrânăm, este o mare răutate, cum zice Sfântul Apostol Iacov. Deci, sfinţii s-au retras în munţi, ca să scape de aceste trei feluri de răutăţi; să nu aibă cu cine vorbi, să nu vadă pe nimeni, să nu audă pe nimeni, şi să stea pururi în comuniune cu Dumnezeu prin sfânta rugăciune şi meditaţiile sfinte, ca să-I urmeze lui Iisus Hristos Care adesea se ruga singur în munte, noaptea şi uneori chiar şi ziua.

Aşa a făcut şi Sfânta Teodora, pe ale cărei cărări aţi călcați şi azi şi de atâtea ori venind aici la schitul Sihla; şi pentru că poate nu ştiţi viaţa ei, vă voi face un rezumat al ei.

Unde este bisericuţa mică, tradiţia veche care s-a păstrat din gură în gură şi din bătrân în bătrân, spune că a fost întâi coliba Sfintei Teodora. Ea a stat 14 ani de zile pe acest loc, unde fusese mai înainte un vestit pustnic, care venise aici in Munţii Vrancei. După ce s-a desăvârşit deci Sfânta Teodora aici, s-a dus în peştera din vale şi acolo a fost descoperită prin minune dumnezeiască, că nu se ştia de dânsa.

Duhovnicul ei din Sihăstria murise demult şi ea nu mai putea cobori de bătrâneţe până la vale, ca să se împărtăşească cu PreaCuratele Taine. Dar s-a întâmplat o minune ca aceasta, mai înainte de moartea ei. La trapeza Sihăstriei nişte păsări veneau şi luau bucăţele de pâine de la sf_teodora_de_la_sihla_doxfraţii trapezari. Şi au văzut fraţii cum luau acelea pâinea şi zburau cu ea încoace spre miazăzi. Şi a observat stareţul mănăstirii şi le-a zis: „Fraţilor, păsările acestea vedeţi că nu mănâncă pâinea, ci iau în cioc câte o bucată şi zboară cu ea încolo, înspre pustia Sihlei (că nu era atunci biserica aici). Mi se pare mie, a zis stareţul, că trebuie să fie vreun rob al lui Dumnezeu, vreun suflet al lui Dumnezeu căruia păsările acestea îi duc pâine” .

Într-o duminică după amiază, doi fraţi au luat blagoslovenie de la stareţul mănăstirii, după ce i-au spus: „Părinte, ne-am duce în partea aceea unde zboară păsările, poate să dăm peste acel pustnic căruia îi duc păsările mâncare de aici” . Şi spune istoria – pe care am citit-o într-un vechi manuscris – că păsările parcă îi aşteptau, căci au zburat dincoace de Sihăstria, la marginea muntelui. Şi au stat cu bucata de pâine în cioc până au venit fraţii şi când să le ajungă, au zburat mai încolo şi tot aşa zburau aproape de pământ şi pe distanţe mici, ca şi cum i-ar chema încoace, să le-o descopere pe Sfânta Teodora.

Şi au venit fraţii, dar de la o vreme, către seară, a venit o ploaie mare şi s-a întunecat şi n-au mai văzut nici păsări şi s-au rătăcit, că nu era pe atunci cărare, cum vedeţi acum, ci era pustie mare; de aceea i se spunea aici Sihla, adică desiş, căci era mare desime printre stâncile acestea. Nu exista atunci schitul Sihla, ci numai câte un pustnic rătăcitor care stătea câteodată aici.

S-au rătăcit deci cei doi fraţi şi când au văzut că e noapte şi a venit şi ploaie şi s-a întunecat, au început a plânge, că erau uzi şi rătăciţi. Şi s-au pus spate lângă spate lângă un fag, aici, aproape de peştera Sfintei Teodora din vale, şi au hotărât să poposească până la ziuă acolo, că nu mai ştiau să nimerească înapoi, fiind deja noapte târziu.

Şi stând ei acolo înfriguraţi, se îmbărbătau unul pe altul, zicându-şi: „Poate n-om muri noi până mâine şi mâine vom găsi iar calea, ca să ne întoarcem la Sihăstria” . Şi când a înnoptat tare şi era aproape de miezul nopţii, deodată au văzut o lumină mare ca un foc, acolo unde este peştera din vale. Şi când au văzut lumina aceea, cel mic a zis:

– Măi, frate, trebuie să fie nişte tâlhari aici, că eu am auzit că în pustiile cele mari stau hoţii.

Şi a zis cel mare:

– Nu, frate, poate să fie chiar un sfânt, care a făcut focul.

SfTeodoradelaSihlaŞi s-a dus cel mai mare şi s-a apropiat de lumina aceea şi ce credeţi că a văzut acolo? Se vedea o roată mare de foc şi din roata aceea nişte limbi de foc ca nişte săbii se suiau la cer. Era Sfânta Teodora care se ruga acum de 40 de zile şi de 40 de nopţi, ca s-o găsească cineva să-i aducă Sfintele şi PreaCuratele Taine ale lui Hristos, s-o împărtăşească, că era prea slabă şi nu se mai putea duce singură şi era şi goală, că putreziseră hainele de pe dânsa.

Fraţii, când au văzut-o, s-au speriat şi au zis:

– Oare ce să fie?

Iar cel mai mare a zis:

– Vezi, acesta este sfântul la care merg păsările cu pâine! În acel moment, Sfânta Teodora a lăsat mâinile în jos şi nu s-au mai văzut lumini şi au rămas în întuneric şi le-a zis cu un glas slab de tot:

– Nu vă temeţi, fraţilor, – că ei se temeau tare, nu vă temeţi că e o nălucire, că eu sunt o femeie ticăloasă şi neputincioasă, şi mă rog lui Dumnezeu aici de 40 de zile şi 40 de nopţi să trimită pe cineva să-mi aducă PreaCuratele Taine ale lui Hristos, că vreau să mă împărtăşesc cu ele, mai înainte de a mă duce de aici de pe pământ. Nu pot să mă arăt vouă acum, pentru că hainele mele au putrezit de mult şi sunt goală. Dacă vreţi, daţi-mi o haină.

Şi atunci fratele cel mare a dezbrăcat rasa de pe dânsul şi a pus un bolovan în rasă ca s-o poată arunca, şi a aruncat rasa sa, iar cel mic i-a dat cureaua. După ce s-a îmbrăcat cu rasa şi s-a încins, sfânta i-a chemat pe fraţi la ea. Şi când a ridicat mâinile în sus s-a făcut lumină în jurul ei ca în jurul unui sfeşnic. Şi ei s-au speriat când au văzut-o. Era o femeie numai umbră de om, cu părul alb ca zăpada, luminată la faţă, slabă numai pielea şi oasele şi vorbea rar, cu glas blând şi stins. Şi a zis:

– Nu vă temeţi, fraţilor, eu sunt o smerită roabă a lui Iisus Hristos, mă numesc Teodora.

Duceţi-vă repede la mănăstire şi spuneţi părintelui egumen să trimită mâine pe duhovnicul Antonie şi pe diaconul Lavrentie, că mâine la ora 12 din zi mă voi săvârşi. Să-mi aducă aici PreaCuratele Taine. Iar fraţii au zis:

– Doamnă, noi nu ştim acum unde este Sihăstria că ne-am rătăcit de aseară şi iată a venit ploaia şi este întuneric. Iar ea a zis:

– Uitaţi-vă la răsărit!

Şi a făcut un semn cu mâna şi li s-au arătat două sfeşnice luminoase. Şi a zis:

– Mergeţi după aceste două sfeşnice că îndată veţi sosi la Sihăstria.

Şi s-au întors ei după cele două sfeşnice şi cele două sfeşnice mergeau sus de la pământ şi în câteva minute s-au pomenit la poarta Sihăstriei. Şi au bătut în poartă, căci tocmai era slujba Utreniei, slujba de miezul nopţii, şi portarul care era atunci a zis:

– Cine sunteţi?

– Noi suntem, fraţii care ne-am dus astăzi după păsările acelea.

Şi le-a dat drumul şi s-au dus la biserică şi au ascultat Utrenia, iar după Utrenie i-au spus stareţului:

Părinte, am găsit o mare sfântă.

– Unde?

– Acolo unde sunt stânci multe (că ei nu ştiau cum se cheamă locul acela).

– Cum o cheamă?

– Teodora.

– Dar nu aţi găsit pâinea care o aduc păsările?

N-am găsit-o. Ne-am dus noi după păsări o bucată de drum, dar de la o vreme le-am pierdut din ochi şi ne-am rătăcit.

Şi i-a întrebat:

Pe unde aţi mers?

– Iată, pe plaiul acesta.sf-teodora-de-la-sihla1

– Şi pe unde aţi găsit-o?

– Prin pustie, pe acolo pe unde e stâncăria aceea mare.

Şi repede s-a pregătit stareţul şi duhovnicul şi diaconul şi a mers aproape tot soborul. Au luat Sfintele şi PreaCuratele Taine şi tot ce trebuia pentru împărtăşit şi au venit până unde s-au rătăcit fraţii, care au zis:

– Iată, pe aici ne-au adus sfeşnicele acelea. Şi îndată au văzut sub o stâncă ascunsă, multe bucăţi de pâine mucegăită, uscată. Şi i-a întrebat:

– Aceasta aţi găsit-o ieri?

– N-am găsit-o.

O puseseră păsările acolo, pentru sfânta, că poate mânca câteodată o bucată de pâine şi bea apă din stânca aceea scobită de acolo, de sus. Se vede că nu-i departe de aici (căci uitaseră locul). Şi când s-au dus mai încolo, au văzut pe sfânta la rugăciune, cu haina cu care se îmbrăcase ieri. Şi s-au oprit toţi. Şi stareţul care avea Sfintele Taine a vrut să îngenuncheze, dar sfânta l-a oprit:

– Nu se cuvine, sfinte părinte, să îngenunchezi având asupra ta nepreţuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie să îngenunchez, că sunt păcătoasă.

Aşa s-a smerit ea, căci sfinţii cei mari niciodată nu se laudă, ci pururea zic că sunt păcătoşi. Că cine se laudă, cade din darul lui Dumnezeu în trufie şi se face diavol, măcar de ar fi vieţuit toată viaţa în pustnicie. Şi atunci Sfânta Teodora, mai înainte de a se împărtăşi cu PreaCuratele Taine, a spus viaţa ei, de unde se trage şi pe unde a stat. Şi după ce s-a împărtăşit cu PreaCuratele Taine, a strălucit faţa ei ca soarele şi şi-a ridicat mâinile la cer, iar când şi-a dat duhul, a ieşit o mireasmă de a mirosit tot muntele trei zile. Şi a lăsat aşezământ ca sfintele ei moaşte să  le pună în peştera din vale. Şi au stat o vreme acolo, apoi au fost duse în altă parte, unde a rânduit Dumnezeu, după cum se ştie din istorie: la Sfânta Mănăstire şi lavră Pecerska din Kiev.

(Arhim. Cleopa Ilie, Ne vorbește Părintele Cleopa, 13, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 72-79)

pestera-teodora-sihla

Vezi si:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Teofan, Parintele Cleopa, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “SFANTA TEODORA DE LA SIHLA

  1. Vă mulţumesc încă o dată pentru vrednicia luminoasă a acestui blog, cu adevărat atât de firesc ortodox. El bucură şi sporeşte duhovniceşte.

    Am un gust amar pentru că, previzibil, blogul “Război întru cuvânt” care mărturiseşte despre splendoarea ortodoxiei, este ocultat, pe când, laolaltă cu sumedenie de bloguri ale propagandiştilor non-apostolici, bizarul blog “Saccsiv” e vedetă publicitară. Şi cred că face rău, chiar mult rău ortodoxiei, prin imaginea de încrâncenare sumbră, tribal-exclusivistă, pe care o propagă.Şi astfel compromite însăşi campania legitimă pe care, altfel, o poartă împotriva smintelilor vremii. Numai că dă zdravăn cu bâta-n baltă, ca de exemplu atunci când îl pune sub îndoială publicitară pe Părintele Arsenie Papacioc! Un sfânt. Un mare duhovnic al marilor duhovnici – cunoscuţi şi anonimi (întâmplător, a fost duhovnicul duhovnicilor mei, primul fiind dragul părinte Constantin Voicescu, iar cel actual, un preot-profesor atât de ajutător – deci, clăditor – pentru viaţa mea încât ar trebui să scriu o biografie ca să-i mulţumesc: şi tot nu i-aş mulţumi destul.

    Ortodoxia e luminoasă – de fapt, luminată. Dumnezeu este iubire, Hristos este libertate. El este adevăratul eliberator. El niciodată nu constrânge, El convinge. Şi asta e ortodoxia. Dacă nu reuşeşte să convingă, niciodată nu face prozelitism, preferă să se răstignească într-o suită de mărturii şi mărturisiri ale lui Hristos. Noi ne rugăm pentru toţi, pentru toată lumea, pentru mântuirea tuturor, vii şi adormiţi, şi asta face parte din minunăţia cotidiană a credinţei noastre. Înverşunarea contra greşiţilor e anti-creştină, e un cui în palma Mântuitorului. De-asta nu-mi place “Saccsiv”, mă face să-mi fac cruce în sens de retro.Fiindcă simt acolo ură, exclusivism de tipul execuţiilor sumare.Oamenii-ăştia – pentru care mă rog – par că n-au priceput sensul Sfintelor Pătimiri. Dar credeţi-mă că nu-i osândesc, ar însemna să ipocrizesc Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul!

    “Război întru cuvânt” e însăşi “muzica ce-mi place”. De-aia iubesc acest blog, fiindcă Îl mărturiseşte pe Hristos, atât de cald şi frumos, atât de “atletic” şi totodată, atât de smerit şi credibil, prin trimiterile harnice şi continue la Sfinţii Părinţi, la sfinţi, la părinţi contemporani. Îmi place şi atitudinea (faţă de) politică.

    Vă mulţumesc pentru veghea neobosită de care daţi dovadă! Ea e pe cât de neodihnită, pe atât de odihnitoare întru Hristos şi de aceea, e o jertfă pentru care cred că veţi binemerita cununa laudei nepieritoare. Aşa să vă ajute Dumnezeu! Fiţi binecuvântat!

    Cu mult drag, din inimă!

    P.S. Mărturisesc cu neruşinare că nu ţin pasul cu voi, frăţioare întru Hristos! 🙂

    P.P.S. Am trimis comentariul din prea-plin sufletesc faţă de acest blog darnic. Am simţit nevoia să mulţumesc. De aceea, publicarea lui nu-i necesară, ceea ce nu înseamnă că mi-aş permite să vă cenzurez. 😀

  2. Vedeti daca si cum puteti prelua Initiativa fratilor nostri de pe Ziaristi Online, deja s-au raliat mai multe organizatii.

    Cele bune !

  3. @Roxana Iordache:

    Va multumim mult, inca odata, pentru caldura cu care ne sustineti si ne si intelegeti. E incurajator faptul ca exista astfel de semne, nu multe, dar multumim Domnului pentru ele si pentru fiecare in parte, care arata ca exista cititori ce inteleg ca acest site nu e un serviciu de presa ortodox, nu e ceva automat, nu functioneaza pe tipare gata facute, ci ca exista niste oameni in spate, care se confrunta, in primul rand, cu propriile lor limite precum si cu cele ale efectelor acestei lucrari. Nu, realmente nu ne meritam laude si cununi, nici aici si nici dincolo, pentru lucrul la acest site, chiar daca intretinerea lui este foarte solicitanta (ca sa nu zicem mai mult); mai degraba ne-am ridicat singuri stacheta dupa care vom fi judecati si ispititi (in sens de incercati), iar acest lucru mai curand ne ingrozeste, pentru cine intelege, decat ne linisteste. Mai mult sa va rugati pentru noi sa ne mantuim, nu gandindu-va la noi ca la niste cine stie ce oameni de isprava care au facut si au dres, ci ca la niste pacatosi, slabi si neindemanatici, care nadajduiesc sa se mantuiasca, si pentru rugaciunile altora, sa scape de osanda, sa se izbaveasca din ispita pana intru sfarsit. De asemenea, chiar si in privinta acestui site in sine, poate ca puteam face unele lucruri mai bine si mai chibzuit.

    Cat priveste cealalta chestiune, e cumva in firea lucrurilor; o lucrare care nu-si propune sa aiba succes publicitar nici nu va avea, iar audientele mari se castiga cu un stil provocator si incitant. Pana la urma, nu cei care impun un anume stil sunt cei mai vinovati, ci patima din noi care ne atrage catre astfel de “canale”, care ne duce sa hranim astfel de comportamente si atitudini. Si macar de-ar fi doar stilul problema… Adevaratul rau e ca astfel de surse servesc de minune celor care cauta sa loveasca in ortodoxie si in marturiile independente. Dar nu ne propunem sa ii criticam pe altii, ei cu ale lor, noi cu ale noastre, iar cititorii cu propria constiinta si discernamant. Cine are ochi sa vada si urechi sa auda, a avut de nenumarate ori ocazia sa inteleaga si sa distinga adevarul de minciuna sau autenticul de fals, surogat. Cat priveste episodul cu pr. Arsenie, probabil este vorba despre postarea data pe Doxologia recent despre buletine. Fara sa intram in detalii, totusi cei de pe portalul Doxologia au dat acel material scos din context si acest lucru, iata, poate duce la tot felul de contradictii si sminteli. Insa e inadmisibil sa arunci la cos un site in intregul (sau, mai grav, sa critici parinti duhovnicesti ca au avut opinii relative pe o anume tema sau pur si simplu, cum ni s-a semnalat de cineva, sa critici cu mult tupeu si total nefondat parinti ca Dionisie de la Colciu), tocmai cand acolo au inceput sa se puna, ca niciodata altcandva si ca nicaieri altundeva (avand in vedere ca e site oficial al BOR – respectiv Mitr. Iasilor) problemele grave si urgente care apasa asupra Bisericii si neamului. Critica ar trebui sa insemne critica, nu desfiintare, anihilare a celuilalt, chiar si atunci cand acela greseste.

    In fine, Dumnezeu sa-i lumineze si sa-i mantuiasca pe toti, fara deosebire!

  4. S-au scurs de la Hristos încoace,
    Veac după veac, ducând cu sine,
    Pe mulţi, pe mulţi, în chinul veşnic.
    Pe mulţi la cer, prin căi creştine.

    Peste pământul plin de viaţă,
    Văzduhul luciferian,
    Coboară marea de ispite,
    Şi cerne lumea an de an.

    De la Hristos încoace lupta,
    Acestor demoni s-a încins,
    Caci ia putere creştinismul,
    Zidind cetăţi de neânvins.

    Păgânătatea se retrage,
    Din faţa turmei lui Hristos,
    Veac după veac neputincioasă
    Şi iadul pierde ruşinos.

    Biserici falnice se’nalţă,
    Mereu mai sfinte şi mai vii,
    Gonind din suflete păcatul,
    Şi necredinţa în pustii.

    Dar, nici acolo n-au odihnă,
    Armatele lui Lucifer,
    Căci şi pustia se sfinţeşte
    Şi ‘nalţă imne către cer.

    Dintr-u adâncuri de pustie,
    Înţelepciunea izvorăşte,
    Prin Duhul Sfânt, în multe inimii,
    Şi-n duh creştinul, se sfinţeşte.

    De la Egipt până în Athos,
    Din Rusia sau din Carpaţi,
    Pustia arde-n focul vieţii,
    Născând creştini adevăraţi.

    Isac, Antonie, Vasile,
    Ioan, Grigorie, Efrem,
    Macarie, Amon sau Pamvo,
    Sunt stîlpi puternici, Sfânt îndemn.

    Răsar pe cerul omenirii,
    Noi stele sfinte, ce vorbesc,
    Prin viaţa lor cea minunată,
    De rostul cel duhovnicesc.

    Ţara Moldovei îşi adună,
    În munţi comoara de lumină,
    Şi an de an e tot mai vie,
    Într-u Hristos şi mai creştină.

    S-au scurs de la Hristos, în vreme,
    Şaptişpe veacuri de durere,
    Peste Moldova noastră scumpă,
    Şi toate-o’mbracă în putere.

    Deşi armatele păgâne,
    O calc-ades şi-o pustieşte,
    Moldova-n sânge şi în lacrimi,
    Şi-n lupte crunte, se sfinţeşte.

    Căci neamul, dragoste şi lupta,
    Şi-ortodoxiia-i dă putere,
    Să se renască din ruine,
    Şi să trăiască-n înviere.

    E veacul şaptişpe, când lumea,
    E greu lovită de păgâni,
    Dar ţara vrednicei Moldove,
    E tot mai plină de lumini.

    În Vânători armaşul Joldea,
    După domneasca ascultare,
    Căleşte platoşe şi coifuri,
    Şi arme pentru apărare.

    Iar Teodora şi Marghiţa,
    Cu multă dragoste-l ascultă
    Pe tatăl lor, armaşul Ştefan,
    Şi cu ce pot ele îl ajută.

    Şi cresc în grija părintească,
    Copile bune şi cuminţi,
    Sporind în dragostea creştină,
    Prin ascultarea de părinţi.

    Şi merg şi-n codrii, la sihaştrii,
    -Bătrâni cu viaţă minunată-,
    Şi iau cuvânt de-nvăţătură,
    Din pilda lor adevărată.

    În Lavra Neamţului pioase,
    Lîngă părinţii lor păşesc,
    Trăind sfinţenia credinţei,
    Şi în Hristos se-nbogăţesc.

    Dar va muri curând Marghiţa,
    Lăsând în urma ei durere,
    Iar Teodora crudă încă
    Va osteni spre înviere.

    Durerea morţii sorei sale,
    O va atrage tot mai sus
    La viaţa sfântă veşnic vie,
    Întru trăirea din Iisus.

    Curând va fi căsătorită,
    Cu-n tânăr blând, din Ismail,
    Şi-şi va spori mai mult credinţa
    În sufletu-i ca de copil.

    Uniţi în duh, sporind în fapte,
    În har virtuţi şi curăţie,
    Pînă cînd buna Teodora,
    Va dori viaţa din pustie.

    Îşi va convinge uşor soţul,
    Să se dedice lui Hristos
    Ca fiecare-n mânăstire,
    S-aduc’al dragostei prinos.

    La Vrzăreşti,în ţara Vrancei,
    Ea va pleca ca să slujească,
    Făgăduind călugăria,
    Şi râvnind viaţa îngerească.

    Poiana Mărului, vestită,
    După doi ani îl va primi,
    Pe bunul soţ al Teodorei
    Şi-aici se va călugări.

    Iar fericita Teodora,
    Va trudi mult spre cele bune,
    În ascultări, în priveghere
    Şi-n nencetată rugăciune.

    Virtuţi după virtuţi şi-adună,
    Şi cunoştinţă şi trăire,
    Încît nu-i nimeni s-o întracă,
    În cele către mântuire.

    Dar n-au trecut doi ani şi iată,
    Că mînăstirea-i pârjolită,
    De hoardele păgânătăţii
    Şi-ntrega obşte-i risipită.

    Atunci smerita Teodora,
    Întru adâncuri de pustie,
    Se va retrage-n munţii Vrancei,
    Cu dor de aspră pusnicie.

    Şi va-nfrunta frigul şi foamea,
    Singurătatea şi durerea,
    Cu maica stareţă, cu care,
    Prin osteneli vor Învierea.

    Curând Paisia, bătrînă,
    Şi de puteri secătuită,
    Va părăsi această lume,
    Păşind în lumea fericită.

    Şi mult v-a plânge-o Teodora,
    Pe stareţa ei cea iubită,
    Apoi va merge în Moldova,
    Precum de sus a fost vestită.

    Precum în duh a primit ştire,
    La Neamţ se va retrage iar,
    Şi-n faţa Preasfintei Fecioare,
    Va implora belşug de har.

    Părinţii lavrei vor trimite-o,
    La Mânăstirea Sihăstriei,
    Să ia cuvânt de-nvăţătură,
    Despre povara pusniciei.

    Şi iată cum târziu în noapte,
    La poarta micii mânăstiri,
    Va bate maica Teodora,
    Cu dorul sfintei mîntiuiri.

    Săracă-n strai şi-n trup topită,
    Cu ochii vii în duh arzând,
    În flacăra credinţei pure,
    Şi-n rugăciune lăcrimâmnd.

    Iar Pavel , marele duhovnic,
    În munţii Sihlei o va duce,
    Într-o chilie sihăstrască,
    Spre-a duce şi acestă cruce.

    Şi-aici sporita Teodora,
    Va duce lupta cea mai grea,
    An după an în nevoinţă,
    Închisă în chiliia sa.

    Din timp în timp bătrînul Pavel,
    O cercetează şi-o‘ntăreşte,
    Cu presfinţitul trup şi sânge,
    Şi cu cuvîntul ce zideşte.

    Dar anii trec şi cuviosul,
    La cer şi el se va muta,
    Iar de smerita Teodora,
    Întrega obşte va uita.

    Şi-n codrii singuri şi sălbatici
    Va duce lupta cu cel rău,
    De una singură cu harul,
    Şi dragoste de Dumnezeu.

    Rămasă singură-n pustie,
    Smerita maică se hrănea,
    Arar cu fructele pădurii,
    Că foamea n-o mai ispitea.

    Nici gerul crunt ce ncremeneşte,
    Şi stinge viaţa celor goi,
    N-o atingea, şi nici o boală,
    În peşteră, prin vânt şi ploi.

    Omul cel vechi în ea pierise,
    Şi-n unitate cu Hristos,
    Trăia ca îngerii din slavă,
    Ce-aduc al dragosti prinos.

    Şi Domnul a acoperit-o,
    Pînă aproape de sfîrşit,
    Cînd printr-o tainică minune,
    Comoara şi-a descoperit.
    ………………………………….

    La Sihăstria în trapeză,
    Obştea ia masa în tăcere,
    Şi cu smerenie ascultă,
    Cuvînt citit spre înviere.

    Dar iată că fără de veste,
    Tri păsărele îndrăznesc,
    Să intre şi să ia din pâinea
    Din care fraţii se hrănesc.

    Cu pâinea-n cioc ies pe fereastră,
    Şi către Sihla-n zbor se-ndreptă,
    -Triungi zburînd – adînc în codrii,
    unde un înger le asteaptă.

    Trei zile-n şir vin nenfricate,
    Parcă-n adins, spre ale spune,
    Celor uimiţi, că văd aievea,
    Cu ochii lor marea minune.

    A treia zi doi fraţi cu râvnă,
    De stareţ rânduiţi, pornesc,
    Spre codrii Sihlei după ele,
    Să vadă pe cine hrănesc.

    Dar codri-s deşi şi-i greu în munte,
    Iar fraţii calea-au rătăcit,
    Noptea rapid îşi instalează,
    Veşmîntul său în asfinţit.

    Cei doi păşesc la întîmplare,
    Sperând să nu se rătăcească,
    Dar noaptea-i neagră ca mormântul,
    Şi schitul nu pot să-l găsească.

    Când deodată văd în noapte,
    O peşteră şi-n ea lumină,
    Cum nu văzuseră vre-odată,
    Un rug de flacără divină.

    Şi-n peşteră văd o făptură,
    În foc ceresc învăluită,
    Cu mâinile spre slăvi întinse,
    În rugăciune negrăită.

    Înmărmuriţi privesc şi încă,
    Vedeniei nu-i dau crezare,
    Nici când lumina-ncet se stinge,
    Şi-aud aievea o chemare.

    Nu pot să creadă că în noapte,
    Chiar după nume sunt strigaţi,
    Că frică mare şi cutremur,
    I-a stăpânit pe cei doi fraţi.

    Cu greu şi-au revenit în sine
    Şi-au cutezat ca să păşească,
    Spre peştera din care-i cheamă,
    O blândă voce omenească.

    -Opriţi-vă. – îi roagă sfânta-
    şi-o mantie să-mi aruncaţi,
    că sunt femeie şi-s sărmană,
    vă rog din suflet, mă iertaţi.

    Căci hainele-i sărăcăcioase
    De multă vreme s-au topit,
    Şi neavînd, umbla sărmană,
    Cu trupul aproape dezgolit.

    Le-a spus apoi întraga-i taină,
    Şi toate cele de fdolos,
    Cerîndu-le împartăşirea,
    Cea rânduită de Hristos.

    Şi-au revenit cu cele sfinte,
    Cu preoţi şi cu bucurie,
    Uimiţi de traiul cuvioasei,
    Şi de smerita-i bărbăţie.

    Care-a urcat din treptă-n treptă,
    Spre înălţimile cereşti
    Cu mare, mare, mare trudă,
    Şi nevoinţe pusniceşti.

    Şi de atunci şi pînă astăzi,
    Precuvioasa ne vorbeşte
    Că Dumnezeu e viu, există,
    şi viaţa ei mărturiseşte.

  5. @ Roxana Iordache
    Ortodoxia nu caută să statornicească dreptatea osânditoare ci iertarea și milostivirea, nu ocolirea pe cale a celui jefuit și lasat abia viu, ci apropierea cu dragoste de el ungerea cu untdelemn și vin, și aducerea lui la casa vindecătoare și salvatoare a lui Dumnezeu. Ortodoxia nu este justiție, nu face anchete, nu uimește învinuiţi, nu osândește oamenii ci păcatele care-i fac ne oameni, nu apropie de Dumnezeu judecând și osândind păcătoșii, ci iertând și luminând, arâtând și dăruind îngăduință, mila, înţelegere, îndelungă răbdare, bunătate, bunăvoința, fraţietate, dragoste. Noi nu putem să ne substituim Domnului Iisus, (nici în atitudine nici în cuvânt uzând de “vai vouă)”.
    Nu am văzut siteul de care vorzbiți dragă soră, dar am mai întâlnit (în timp) comentatori care spuneau același care le’ai spus frăția ta. Ortodoxia într-adevăr urăște păcatul dar în așa fel încât păcătosul să simtă că urăște doar păcatul (care la adus în starea de a fi păcătos), că pentru el (păcătosul), este şansa redobândirii celor pierdute (prin păcat), că este respect și prețuire față de el (păcătosul), bunătate, , înțelegere, iertare, că este dragoste. Ortodoxia nu este instauratoarea dreptății omenești ci întoarcerea (prin iertare și iubire) la a fi drepţi înaintea lui Dumnezeu . Ortodoxia nu este justiția oamenilor “credincioși” ce instaurează prin ce cred (și fac), dreptatea lui Dumnezeu.
    Mulți (când ne întoarcem la Dumnezeu), nu înțelegem diferența. Mulți se întorc din nemulţumiri de ordin social, juridic, sau nedefinit, nu pentru a se îndrepta ei înaintea lui Dumnezeu, ci pentru a le da și a le face Dumnezeu, lor dreptate. Vin cu o râvnă efervescentă, , și justficaţi de o dreptate personală (adesea exemplară) ce lovește și taie, arde și nimicește, tot ce nu este desăvârşit (nu ortodox), ptr. că aceștia își zic ortodocși dar au trecut dincolo de orice hotar ortodox.
    Mulți suntem târâţi în această capcană din care numai smerenia ne poate scoate. Dacă rămânem aci suntem mai răi decât evreii care l’au răstignit pe Domnul Iisus (ptr. că aceia nu aveau botezul ortodox). Am trecut prin această ispită. Mi-a ajutat Dumnezeu să înțeleg în ce și unde mă aflam, , și Război întru cuvânt, mi-a fost și el de mare folos. Este posibil să fi trecut el însuși prin asa ispită de a putut ca și pe alții să-i ajute. Cultul drepților (judecători), lucrează cu legea și cu dreptatea, cu degetul arătător nu cu braţele deschise, cu inimă iertătoare. Stiu, pentru că am trecut prin… (si nu am scapat de tot răul acesta). Dar acolo nu este iubire, nu este iertare, ci foc, înveninare, învrăjbire, și ochi ce vede descoperă, agravează, exagerează păcatele noastre (de care chiar ne facem vinovați). Mulți se folosesc și fac (și vor face), din ei armă împotriva ortodoxiei. Trebuie să-i iertăm, să nu-i provocăm, (ori frească Domnul), să fim (și să facem) asemenea lor.

  6. Iertare. Nu uimește ci nu urmărește (la fraza cu cel jefuit).

  7. Din cartea “Singur Ortodoxia” a Pr. Arsenie Papacioc: Scrisoare catre protestanti http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/08/09/scrisoare-catre-protestanti/

  8. Pingback: Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla | albastru de...
  9. Pingback: Cine a fost Sfânta Teodora de la Sihla | Alex Rădescu
  10. Pingback: CUM SE APROPIE DUMNEZEU DE INIMILE NOASTRE SI CUM II RASPUNDEM NOI? “Credem mai mult cuvantului lui Hristos sau cuvantului lumii acesteia, care pe toate le rastalmaceste? SA NU PLECAM DIN BISERICA SI SA AVEM O ALTA VIATA, PARALELA”. Predica au
  11. Pingback: SARBATORILE SFINTILOR NEMTENI. Predici audio ale IPS Teofan si PS Macarie la Schimbarea la Fata/ MINUNI SI EXPERIENTE TABORICE COPLESITOARE in Sfantul Munte Athos si pe Muntele Ceahlau, “Taborul Romanesc”/ MANUSCRIS INEDIT AL SF. IOAN IACOB HO
  12. Pingback: SARBATORILE SFINTILOR NEMTENI. Predici audio ale IPS Teofan si PS Macarie la Schimbarea la Fata/ MINUNI SI EXPERIENTE TABORICE COPLESITOARE in Sfantul Munte Athos si pe Muntele Ceahlau, “Taborul Romanesc” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: mâine… Sf. Cuv. Teodora de la Sihla | Gabriela Mihaita David
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate