Fericitul Augustin: “Iubeste si fa ce vrei!”

„Daca vrem o definitie scurta si exacta, noi vom spune ca virtutea este ordinea iubirii.”

„Adevarata iubire consta in a ne atasa de adevar pentru a trai in dreptate; sa dispretuim deci toate lucrurile pieritoare din iubire fata de oameni, iubire care ne face sa dorim ca ei sa traiasca in dreptate.”

„Intr-un cuvant, primeste aceasta scurta porunca: iubeste si fa ce vrei! Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine.”

“Nimeni nu traieste fara a iubi; dar, in general, ce se iubeste? Dumnezeu nu ne opreste de a iubi, dar e vorba de a alege obiectul iubirii noastre. Or, daca putem alege, este pentru ca noi insine am fost iubiti mai intai… Noi iubim, dar de unde ne vine acest privilegiu? De acolo ca El ne-a iubit primul. De unde vine deci ca omul poate iubi pe Dumnezeu? Cautati si nu veti gasi alt motiv decat acesta: El ne-a iubit mai intai. Acela pe care-L iubim ni S-a dat noua si El ne-a dat, in acelasi timp, ceea ce face ca noi sa-L iubim.”

“Doua iubiri au facut doua cetati: iubirea de sine dusa pana la dispretul lui Dumnezeu a produs cetatea pamanteasca; iubirea lui Dumnezeu, impinsa pana la dispretul de sine a produs cetatea cereasca.”

„(…) Doamne, Tu, Cel Care singur domnesti fara trufie, pentru ca Tu esti singurul Dumnezeu adevarat, Tu, Care nu ai stapan, (…) Tu Te impotrivesti celor mandri si numai celor smeriti le dai har si tuni impotriva dorintelor de inaltare ale veacului acesta si temeliile muntilor se cutremura. Si, intrucat pentru unele indatoriri ale societatii umane este necesar sa fii iubit si temut de oameni, de aceea dusmanul adevaratei noastre fericiri ne urmareste peste tot si arunca in capcanele lui vorbe ca acestea: „bravo, bravo!”, „da-i inainte”, pentru ca noi, in timp ce culegem laudele cu lacomie, sa fim luati pe nepregatite si sa ducem bucuria noastra departe de adevarul Tau, s-o punem in rand cu viclenia oamenilor, sa ne placa sa fim iubiti si temuti, nu din cauza Ta, ci in locul Tau; si, in felul acesta, sa ne faca asemanatori lui si nu pentru armonia iubirii, ci pentru participarea la chinul lui, el, care a hotarat sa-si puna lacasul sau pe vijelie, pentru ca ei, reci si intunecati, pe o cale vicleana si intortocheata sa-i slujeasca celui care Te imita pe Tine. Noi insa, o, Doamne, biata Ta turma mica – iata ce santem, ia-ne Tu sub ocrotirea Ta. Intinde-Ti aripile Tale, pentru ca sub ele sa ne gasim salvarea. Tu sa fii slava noastra; de dragul Tau sa fim noi iubiti, si in noi sa fie temut Cuvantul Tau.”

„Nu fi desert, o, suflete al meu, si nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului desertaciunii tale. Asculta si tu: Cuvantul insusi iti striga sa te intorci la tine insuti, caci locul linistii tale netulburate va fi acolo unde nu este parasita dragostea, daca nici ea nu paraseste. Priveste si tu cum se retrag unele, pentru ca altele sa le ia locul, si pentru ca intregul in cea mai mica dimensiune a lui sa se poata alcatui din toate aceste parti ale sale. „Dar Eu ma voi retrage oare undeva”?, zice Cuvantul lui Dumnezeu. Acolo sa-ti stabilesti salasul, acolo sa-ti incredintezi tot ceea ce ai de aici, o, suflete al meu, tu, care ai fost fie si numai obosit de inselaciuni; incredinteaza Adevarului tot ceea ce ai de la Adevar si nu vei pierde nimic, si vor inflori din nou cele putrede ale tale, se vor insanatosi slabiciunile tale, vor capata din nou forma si se vor reinnoi si se vor aduna la tine si nu te vor parasi acolo unde dispar toate, ci vor sta neclintite si vor ramane impreuna cu tine pentru totdeauna la Dumnezeu, Cel Care sta neclintit si ramane in veci.”

„Daca iti sunt dragi sufletele, atunci ele sa fie iubite intru Dumnezeu, fiindca si ele sant schimbatoare si doar intru El ajung sa-si dobandeasca stabilitatea: altminteri, ele s-ar putea duce fara intoarcere si ar putea sa piara. Prin urmare, intru El sa fie iubite, iar atunci cand pleci din lumea aceasta, ia cu tine la El tot ceea ce poti, si spune-le tuturor: pe Acesta sa-L iubim; El este Cel Care le-a faurit si nu se afla departe de noi. Caci nu le-a intocmit si s-a retras, ci toate sunt dintru El si intru El. Iata unde se afla: acolo unde se simte gustul adevarului, in adancul inimii se afla, dar inima s-a indepartat de El. O, voi, tradatori ai cauzei celei bune, intoarceti-va la inima voastra si lipiti-va cu sufletul de Cel Care v-a facut! Stati acum impreuna cu El si veti sta apoi de-a pururi! Odihniti-va intru El si va veti afla odihna, incotro va purtati pasii spre cele abrupte, incotro va indreptati? Binele pe care voi il iubiti numai de la El vine, insa acesta este bun si suav doar atata timp cat se afla la El; dar, pentru ca este iubit cu intentii nedrepte, pe drept va fi amar ceea ce este iubit in mod nedrept, dupa ce a fost parasit ceea ce este de la El.

De unde va vin voua mereu si mereu caile cele grele si anevoioase? Linistea nu se afla acolo unde o cautati voi. Voi cautati viata fericita intru imparatia mortii? Ea nu este acolo. Caci, in ce fel ar putea sa existe viata fericita acolo unde nici macar viata nu este?

Dar El, Care este insasi Viata noastra, a coborat aici, intru imparatia mortii, si a luat asupra-si moartea noastra si a biruit-o cu bogatia Vietii Sale, si a tunat strigand sa ne intoarcem de aici la El, in acel loc tainic, din care El a purces la noi, venind pentru prima data in insusi pantecele Fecioarei, acolo unde firea umana s-a unit cu El, pentru ca trupul cel muritor sa nu mai fie mereu muritor; si de aici, asemenea unui mire care iese din camera sa de nunta, s-a bucurat ca un atlet pentru cursa pe care trebuia sa o strabata. Caci n-a mai zabovit, ci a alergat strigand: cu vorbele, cu faptele, cu moartea, cu viata, cu coborarea si cu inaltarea Sa, strigand catre noi sa ne reintoarcem la El. Si s-a facut nevazut pentru ochii nostri, pentru ca noi sa ne reantoarcem la inima noastra si acolo sa-L aflam pe El. Caci s-a retras de la noi, dar iata ca El este aici. (…) O, voi, fii ai oamenilor, pana cand veti fi tot grei la inima? Oare nici dupa coborarea vietii la noi nu voiti sa urcati spre ea si sa traiti? Dar in ce loc va urcati, atunci cand sunteti in inalt si cand ati dus pana la cer gura voastra? Coborati, daca vreti sa urcati la Dumnezeu. Fiindca, urcand impotriva lui Dumnezeu, ati cazut”.