SFANTUL VALERIU despre gandurile desarte privind CASATORIA

17-06-2007 Sublinieri

“Tare mult doresc nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu. Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune.

În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit.

Dacă voi aţi înţelege acest adevăr pe care vi-l mărturisesc, v-aţi convinge mai târziu, că dragostea de Dumnezeu este Esenţialul, v-aţi convinge de adevărul spus de Mântuitorul : “Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă“.

(Sursa: Valeriu Gafencu catre surorile lui, Aiud, 15 mai 1946)

val-cu-val.jpg

Valeriu impreuna cu sora lui, Valentina, la Galda

Cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Crestinul in lume, Sfantul Valeriu Gafencu, Viata de familie

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

47 Commentarii la “SFANTUL VALERIU despre gandurile desarte privind CASATORIA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » TESTAMENTUL SFANTULUI MARTIR VALERIU, OMUL IN CARE VIA HRISTOS: Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul! Duceti Duhul mai departe!
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » SIMPLITATEA CURATIEI, IUBIRII SI A PATIMIRII FERICITE. Cateva din scrisorile inedite ale Fericitului Martir Valeriu Gafencu
  3. Pingback: INDREPTAR DE SPOVEDANIE alcatuit de mucenicul inchisorilor, Valeriu Gafencu. CARE SUNT PACATELE SI URMARILE LOR? (Ghid orientativ)
  4. Pingback: VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR – 60 de ani de la nasterea in Imparatia cerurilor -
  5. Pingback: VALERIU GAFENCU, NOUL MUCENIC care si-a jertfit viata in inchisorile comuniste, daruind streptomicina salvatoare evreului RICHARD WURMBRANDT -
  6. Pingback: 18 februarie - ziua sfantului inchisorilor. MARTURII DESPRE "BANDITUL MISTIC", VALERIU GAFENCU DE LA SURORILE SALE, VALENTINA SI NORA/ Marturii inedite despre convertirea unui militian tortionar, Ioan Chertitie, sub inraurirea sfinteniei Fericit
  7. Pingback: Sfantul Valeriu Gafencu: “SUNTEM CRESTINI NUMAI CU NUMELE…” Ce inseamna sa fim crestini, cum putem realiza curatirea launtrica si nasterea din nou? -
  8. Pingback: SOLIDARITATE CU VALERIU GAFENCU. Sfantul inchisorilor, prigonit si dupa moarte de un institut guvernamental?! - Recomandari
  9. Pingback: Arhim. Rafail Karelin: SINGURATATEA SI FAMILIA. Cum sa ma casatoresc, cu cine? Unde sa caut si cum sa aleg sotul sau sotia potrivita, dupa ce criterii? -
  10. Pingback: DE ZIUA SFINTILOR, DREPTILOR SI DUMNEZEIESTILOR PARINTI IOACHIM SI ANA: Cuviosul Paisie despre rolul mamei in educatia copiilor -
  11. Pingback: VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR – 62 de ani de la nasterea in vesnicie a noului MARE MUCENIC FILOCALIC de la Targu Ocna -
  12. Pingback: VIRGIL MAXIM – MANUSCRIS INEDIT: Scrisoare-testament catre fiica sa: “Multumeste-te cu putin. Nu te lasa ispitita de modernism si mondenism. Satan a pregatit pentru mileniul trei o lege numita ‘drepturile omului’” -
  13. Pingback: Cuviosul Paisie Aghioritul despre VIATA DUHOVNICEASCA IN FAMILIE | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Mult-patimitorul Valeriu Gafencu, cununa noilor mucenici. PICATURI SFINTE DIN POTIRUL LACRIMILOR SALE, PUSE IN VERSURI | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: VALERIU GAFENCU – UN SFANT IN MIJLOCUL IADULUI DE PE PAMANT, “un om în care via, gândea, zâmbea, trăia şi biruia Hristos” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: VALERIU GAFENCU, omul care A ALES LIBERTATEA LUI HRISTOS sau “EVADAREA” SPRE INAUNTRU: “Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească… VĂ ROG FOARTE MULT, GRIJIŢI-V
  17. Pingback: † 18 februarie 1952 – Pomenirea Martirului VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR. Isihasm după gratii (II): LUPTA CU PATIMILE și JERTFIREA ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE. “Tu vezi, mă, ce fac ăștia? Tu ai fi în stare să mori în locul meu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate