FERICITUL MARTIR DANIIL TEODORESCU (SANDU TUDOR), creatorul “Rugului Aprins” de la Antim – biografia unui “NUNTAS AL CERULUI” (†17 nov. 1962, Aiud)

17-11-2010 Sublinieri

UPDATE: Parintele Adrian Fageteanu despre Parintele Daniil:

Părintele Adrian l-a iubit și-l iubește mult și se roagă pentru Părintele Daniil Sandu Tudor. Ba încă l-a urmat și la Govora, apoi la Rarău, și mereu securiștii i-au despărțit, ba arestându-l pe unul, ba pe celălalt, ba pe amândoi. Ultima întâlnire a lor a fost cu 2-3 zile înainte de moarte părintelui Daniil, la Aiud, la spălător. Deși nu mai știau unul de altul, fiind în corpuri diferite ale pușcăriei și fiind aduși la spălător la ore diferite (câte un dormitor întreg, cam 30-40 de oameni), totuși, a îngăduit Dumnezeu ca cele două convoaie să treacă unul pe lângă altul. Toți dintr-un dormitor se uitau cu uimire, cu bucurie, cu așteptarea împlinită a revederii, către cei din celălalt dormitor. Atunci, entuziasmat părintele Adrian a exclamat ”Părinte Daniile!”, iar părintele Daniil l-a îmbrățișat cu putere (deși era mult slăbit) și cu bucurie pe părintele Adrian (că doar era ucenicul lui) și i-a zis: ”Nu ne lăsăm. Dumnezeu este cu noi”. Peste câteva zile părintele Daniil, chinuit fizic prin bătăi, dar mai ales psihic prin amenințări și minciuni (că alții l-au turnat deja), a trecut din lumea aceasta în viața cea fără de durere și fără întristare…

– ”Mare a fost părintele Daniil! Un om curajos, profund, plin de înțelepciune și de erudiție, cum n-am mai întâlnit. Nu răbda, însă, să fie contrazis de cineva, mai ales când știa că are dreptate și că ceea ce zicea acela era superficial, neadevărat, hulitor sau pe lângă subiect, și ăsta era defectul lui. Nu putea să tacă, ci se înfierbânta imediat pentru Adevăr. Chiar și pe anchetatori încerca să-i convingă logic că Dumnezeu există și că ei, comuniștii, sunt ilogici când spun că Dumnezeu nu există, dar ei luptă împotriva a ceva ce nu există.”

***

Virgil Maxim despre Părintele Daniil Sandu Tudor:

“Cel mai deosebit om pe care l-am intalnit in perioada cat am stat pe Reduit, a fost parintele Agaton Teodorescu, Daniil dupa numele de schimnic al Raraului, fost magistrat si poet, cu pseudonimul Sandu Tudor. Dupa o viata plina de experiente lumesti, ca a Fericitului Augustin, vazandu-si goliciunea lumestilor apucaturi, s-a calugarit. Fusese arestat cu organizatia Rugul aprins si condamnat. La Jilava ne-am cunoscut intamplator. Iar intamplarea a fost randuita de Dumnezeu.

Primavara se incepuse la Jilava un antrenament al detinutilor, cu scopul de a-i face capabili sa intre in munca, la Canal, fara perioada de adaptare. Aproape zilnic se efectua in jurul Reduitului, o plimbare de aproximativ doua ore. Dar, ce plimbare?! Trei mii de oameni erau alungati sub lovituri si batai de garbace si arme. Multi cadeau fara posibilitatea de a se mai ridica, mai ales cei batrani. Cei tineri faceam cerc de aparare in jurul lor si tinandu-i in brate ii purtam intre noi, ferindu-i de lovituri. Indarjiti de aceasta atitudine, militienii se repezeau asupra noastra lovind la intamplare.

Intr-una din aceste zile de teroare, cand soarele ardea deslantuit, am simtit langa mine o rasuflare intretaiata. Am privit persoana si mi-am dat seama ca va cadea din moment in moment. I-am prins bratul si, dupa ce s-a strans langa mine, amandoi am alergat in strigatul barbar al militienilor. Din cand in cand ma uitam la fata omului, sa-i cunosc starea in care se afla. Observam miscarea ritmica a buzelor, ochii aproape inchisi, capul inclinat spre stanga. Imaginea, care-mi era foarte cunoscuta si draga, ma facea sa inteleg ca am langa mine un nuntas al cerului, cu care zburam pe Golgota spre Dumnezeu, nesimtind loviturile pe care le primeam. Cand sleiti de alergare, unii se prabuseau, militienii se repezeau, sa-i calce si sa ii zdrobeasca cu lovituri fara crutare, rupandu-le membrele, spargandu-le capetele sau burdusindu-le spinarile cu cizme, dupa cum ii lasa inima.

Cu Parintele Agaton, in timpul acestor alergari pe Golgota, cand se simtea mai bine, sedeam de vorba, intarindu-ne nadejdea in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Sfintia sa cu orice prilej imi talcuia intelesurile sfinte din invataturile Sfintilor Parinti, ale martirilor si mai ales despre rugaciunea isihasta despre care eram foarte dornic sa aflu cat mai mult, fiind ca mierea pentru sufletul meu. Simtea cateodata nevoia pentru umilinta, si-mi marturisea ca nu a fost nici un tanar cuminte, nici un barbat cinstit, si ca numai Dumnezeu l-a scapat din amagirea diavoleasca.

– Orice vei auzi rau despre mine, sa crezi, ca am fost un mare pacatos”.

(Virgil Maxim- Imn pentru crucea purtata, editura Antim, 2002, pp. 257-258)

*

SANDU TUDOR – “O BIOGRAFIE IMPOSIBILA”

Nascut in Bucuresti, la 22 decembrie 1896 (conform actului sau de nastere), Sandu Tudor provenea dintr-o familie de magistrati. Tatal sau fusese presedintele Curtii de Casatie din Ploiesti, inainte de 1914. Inceputul primului razboi mondial il afla pe junele Alexandru Teodorescu (acesta era numele sau real) ca elev in ultimul an de liceu. In 1914 este mobilizat, iar doi ani mai tarziu pleaca pe front, ca sublocotenent. Nu va fi demobilizat pana prin 1921, cand se stabileste la Bucuresti, unde e hotarat sa devina pictor, se inscrie la Academia de Arte Frumoase. Proiect pe care il abandoneaza in favoarea unei cariere de ofiter in Serviciul Maritim Roman si, vreme de doi ani, pare a-si fi aflat rostul colindand marile si oceanele lumii (pe vaporul “Dobrogea”). Dar in 1924 revine la Bucuresti, pentru a-si relua preocuparile universitare. Studiaza, acum, Literele, Filosofia, Teologia, dar fara a obtine vreo diploma intr-un domeniu sau altul. In acelasi timp, lucreaza ca profesor suplinitor in Pogoanele si ca… aviator. Era pilot de incercare! Pe deasupra, in 1925 debuteaza cu un volum de poeme, Comornic, caruia C. Gane ii scrie o intampinare in termeni elogiosi. Tot cam de pe atunci, remarcat de Nichifor Crainic, incepe sa colaboreze regulat la “Gandirea”. Mai publica in “Contimporanul”, “Convorbiri literare”, “Cuvantul literar artistic”, “Miscarea literara”, “Ritmul vremii” s.a.

1929 pare a fi fost un an decisiv pentru Sandu Tudor. Citind o serie de reportaje publicate in Franta, de catre o ziarista cu mult piper pe limba, care sustinea ca ar fi strabatut Athosul travestita in barbat, viitorul ieroschimonah decide sa intreprinda si el o vizita la Sfantul Munte. Ajunge la destinatie ca orice jurnalist de scandal pus pe dezvaluiri spectaculoase, animat mai degraba de senzationalul posibilelor sale descoperiri decat de doruri duhovnicesti . Dar expeditia lui se pre schimba, treptat intr-un adevarat traseu initiatic.

Arhimandritul Roman Braga si-l aminteste povestind cum,in Muntele Athos, incepuse sa faca metanii din interes, ca sa treaca drept pelerin evlavios, insa ceva din el se transforma tainic, treptat. Sunt experiente descrise ulterior inCartea Muntelui Sfant” si in Marea Noapte de Aur a Maicii Domnului” – adevarate cartografii ale unei nebanuite pana atunci zone spirituale. Se vorbeste aici despre urcusul purificator, descoperirea centrului, aflarea aducatoare de mantuire a inimii si a rugaciunii isihaste. Calatoria este presarata cu intalniri esentiale (tanarul valah, Monahul Averchie, Schimonahul Elisei, domnul Alecos, Parintele Gordie etc.), ce pregatesc pelerinul pen­tru marea intalnire cu Muntele Sfant prezentat aici ca metafora pentru proraria-i inima. Va fi fost probabil, acesta momentul convertirii lui depline.

“Fata de scepticismul si conformismul burghez, care stapaneau totul in epoca celor dintai ani ai copilariei si scolariei mele, credinta si claritatile ei mi s-au descoperit ca un suport de nezdruncinat si ca un adevarat eroism– urma sa scrie el mai tarziu.

Muntele, ascensiunea, centrul, inima devin, de acum, locurile predilecte ale creatiilor lui, imaginile-simbol, icoanele pe care le va regasi surprins in tratatele isihaste 6 si prin intermediul carora va alege sa-si exprime, de aci inainte, cautarile infrigurate, caderile, descoperirile, regasirile.

La inceputul anilor ’30 nu se mai impaca defel cu orientarea revistei “Gandirea“. Fara prea multe regrete, se desparte de gandiristi si intemeiaza o revista proprie,Floarea de foc“. Apoi, de la 1 decembrie 1933, tipareste si un ziar in paginile caruia isi propune sa promoveze Ortodoxia in dimensiunile ei duhovniceasca si sociala, inradacinate in orizontul liturgic. Este vorba despre “Credinta”, aghioritic subintitulat “Ziar independent de lupta politica si spirituala”, incurajeaza o critica acida la adresa religiozitatii decorative, devenite rezervor pentru ideologia extremei drepte romanesti din epoca. Chiar si prietenii lui cei mai apropiati marturisesc ca era greu de suportat, ca publicist, din pricina felului sau de a-si exprima ideile direct, lipsit de menajamente.

Daca observa cineva ca publicistica lui din aceasta perioada are o coloratura destul de pronuntat stangista, nu se insala de fel. Oricat ar parea de surprinzator, Sandu Tudor nutrea fata de aceasta zona a politicului o atitudine mai mult decat simpatetica.

“In 1930 – dupa cum scria la putina vreme dupa intrarea in monahism – crestinismul activ si deschis spre problemele de cugetare filozofica si sociala de stanga ma hotaraste sa scot Floarea de Foc, in jurul careia se grupeaza un numar de tineri scriitori, atat crestini, cat si comunisti […] Revista este un adevarat si indraznet organ de avangarda. Mai mult inca. Fara a ma abate deloc de la convingerile mele crestine, dar de stanga, colaborez activ la lupta clandestina a comunistilor, cu care am legaturi directe”.

Intr-adevar, va tipari ilegal, impreuna cu o seama de prieteni comunisti, un “Buletin Antifascist”, iar in 1932 doar serviciile Sigurantei il impiedica sa viziteze Moscova. Activitatea ziarului “Credinta”, unde publicau intre altii si Zaharia Stancu, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu, N. Carandino, Paul Caravia, va fi suspendata in 1938, in timpul ministeriatului lui Octavian Goga.

In Bucurestii anilor ’30, Sandu Tudor devenise o figura absolut insolita, dupa un divort chiar violent de gandirism si de extrema dreapta, ajunse la apogeu, face puterii o opozitie radi­cala de pe baricadele firavelor, pe atunci, grupari comuniste. Dezaproba nationalismul de tip fascist, detesta antisemitismul si socoate burghezia in general drept clasa responsabila pentru decaderea spirituala a omului, pentru erodarea valorilor si a ierarhiilor traditionale. O gandire de tip anarhist? Sau marxist? Sau, mai degraba, o judecata destul de aspra, ce-i drept, a civilizatiei contemporane, venita din zona unui existentialism crestin prezent, iata, si in Romania interbelica, intr-un moment cand cadrele conventional consacrate ale veacului isi vedeau neputinta?

“Viata noastra – isi va nota el gandurile -, cu datoriile si drepturile ei, nu se mai intemeiaza pe marile si cerestile principii ale sfinteniei si ale nobletei, ci pe principiile celei mai mari satisfactii si fericirii imediate pamantesti. Viziunea raiului si fericirii materialiste, care pune din ce in ce mai mult stapanire pe om, a rasturnat toate valorile vietii”.

(…)

Un an mai tarziu, Sandu Tudor este concentrat si trimis din nou pe front. Revine in 1941, cand i se incredinteaza conducerea unei scoli tehnice de moto-mecanizare, dar in 1942 este arestat de catre Siguranta, impreuna cu alti scriitori de stanga, si inchis la Targu-Jiu.

Intors acasa de-abia prin 1944, isi afla familia razletita, astfel ca decide sa imbratiseze viata monahala. In 1945 este primit ca frate la Manastirea Antim, unde va fonda gruparea isihasta “Rugul Aprins”.Este vorba despre un grup de studiu, conferinte si practica a Rugaciunii lui Iisus, frecventat de studenti in Teologie, Filosofie, Arte, Litere, dar si de personaliti deja consacrate ale intelighentei bucurestene din epoca: Ion Marin Sadoveanu, Alexandru Mironescu, Paul Sterian, Anton Dumitriu, V. Voiculescu, Pr. Dumitru Staniloae, Dr. G. Dabija, Arhim. Andre Scrima, Constantin Joja, Mihail Avramescu etc.

“Rugul Aprins” intrunea, in general vorbind, oameni care avusesera destule prilejuri sa cunoasca soarta credintelor preschimbate, prin institutionalizare, in ideologii. Majoritatea celor ce se intalneau aici traisera experiente intrucatva similare celei incercate de catre Sandu Tudor, la finele perioadei sale gandiriste. In optica lor, distinctia dintre Traditie si traditiona­lism era clara. Acesta din urma se asocia unui conservatorism nationalist esuand dezastruos, atat in planul politic, secular, cat si in cel spiritual. In sanul gruparii, Traditia, asa cum am vazut deja din randurile dedicate lui V. Voiculescu si Mihail Avra­mescu, este receptata intr-un sens transcendent, ea depaseste timpul si locul, indumnezeindu-le si motiveaza, la o adica, atitudini de fronda la adresa ideologiilor si traditionalismelor vremii, atunci cand acestea tind sa o substituie.

Impreuna, acesti intelectuali studiau scrierile paisiene de la Neamt, Viata Staretului Gheorghe de la Cernica, invataturile Cuviosului Vasile de la Poiana Marului, cartile Sfintilor Vasile cel Mare, Grigorie Sinaitul, Ioan Scararul, incredintati, dupa indemnul lui Vasile de la Poiana Marului, ca, in vremuri de imputinare a invatatorilor duhovnicesti, studiul textelor patristice poate suplini, in buna masura, absenta fizica a maestrilor. Cautau o cale de supravietuire spirituala intr-o epoca de faliment a dreptei europene si de spoliere a individului, in beneficiul colectivismului biruitor, de stanga. Metoda le-o va oferi, in cele din urma, providentialul si totodata enigmaticul Parinte Ioan Kulighin, aflat in pribegie alaturi de Mitropolitul de atunci al Rostovului. El le aduce Sbornicul, ii initiaza in Rugaciunea Inimii si le descopera Ortodoxia in expresia ei isihasta. Atunci cand este constrans sa plece in patria sovietelor, unde va si disparea fara urma, Parintele Ioan il lasa ca urmas intru calauzire tocmai pe Sandu Tudor.

Mitropolitul Serafim considera grupul de la Manastirea Antim ca pe un moment de renastere filocalica romaneasca survenit intr-o perioada de profunda criza si de confuzie . Fara a si-o propune in mod programatic, “Rugul Aprins” se manifesta ca o miscare coroziva la adresa canoanelor momentului. Pe urmele calugarului Ioan Kulighin, Parintele Daniil si intelectualii ce se intalneau la Antim discutau despre maladiile spiritului modern, despre desertaciunea cunoasterii strict rationale, si incercau sa constientizeze sensurile profunde ale procesului de substituire a valorilor ce se desfasura sub ochii lor. De asemenea, impartaseau credinta in necesitatea de a respinge stereotipia din chestiuni ce tin de spirit si cautau simplitatea inimii. Din “Meditatiile duhovnicesti”, publicate in volumul Taina Rugului Aprins, reiese evident ca, aici, stereotipia era asociata mereu cu sterilitatea, pe cand efortul de “simplificare” a inimii, adica de concentrare a ei asupra esentelor si de unire a ei cu mintea, era privilegiat ca aducator de roade spirituale bogate. Modelul propus, prin initierea in practica Rugaciunii Ini­mii, este unul fara indoiala soteriologic. Omul care se roaga neincetat, in taina inimii sale, este asemenea inteleptului ce-si dureaza casa pe stanci. Nimic nu-l mai poate sminti.

Incomod pentru autoritatile comuniste, “Rugul Aprins” este scos in afara legii. Sandu Tudor va fi arestat din nou si trimis pentru trei ani la Canal. Eliberat din detentie, in 1952, este hirotonit preot si calugarit la Manastirea Crasna, de catre IPS Firmilian al Olteniei. Acum primeste numele de Agaton. Curand, la Manastirea Neamt, este inaltat in treapta de ieroschimonah, cu numele Daniil, si se retrage la Schitul Rarau. Dupa marturia lui Roman Braga, adunase aici vreo doisprezece vietuitori proveniti din toate straturile sociale (inclusiv bucatari, chelneri, militari, vagabonzi), pe care ii initia in tainele Rugaciunii lui Iisus si intr-ale teologiei. Obisnuia sa coboare periodic in lume, pentru a-si vedea prietenii si a procura carti. Cu prilejul unei astfel de expeditii este arestat, in noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, in casa lui Alexandru Mironescu. Tot atunci sunt arestati si majoritatea unor fosti membri ai “Rugului Aprins“, intre care Parintele Staniloae, Arhimandritii Sofian Boghiu, Roman Braga , Benedict Ghius, Felix Dubneac, ieromonahul Adrian Fageteanu , Dr. Gh. Dabija, Alexandru Mironescu, Serban Mironescu, V. Voiculescu etc. Vor fi judecati cu totii in procesul “Lotul Teodorescu Alex, si altii”. Ieroschimonahul Daniil este condamnat, conform art. 196 CPP, la 25 de ani de inchisoare,pentru infractiunea de a fi uneltit in contra ordinii sociale citind si comentand in public texte dusmanoase la adresa regimului. Era vorba, desigur, despre scrierile unor Parinti ai Bisericii…

A murit in temnita, in noiembrie 1962 (a se revedea, mai sus , nota 105). Ultima oara fusese vazut prin 1960 in penitenciarul de la Aiud, grav bolnav. Nu se cunosc imprejurarile certe ale mortii, nici locul unde va fi fost inmormantat. In acest caz, majoritatea cunoscutilor sai afirma ca a avut parte de o moarte martirica.[nota noastra: vezi: Cum a murit Parintele Daniil; Părintele Roman Braga, condamnat şi el în lotul Rugul Aprins, mărturisea undeva că “părintele Daniil a murit la Zarca de la Aiud după patru ani de torturi şi bătăi, fiind printre puţinii deţinuti care au purtat lanţuri pe toată durata detenţiei”.]

Vedem bine, optiunile lui Sandu Tudor par contradictorii si mereu in contratimp cu jocurile istoriei. In orice caz, in asumarea unui mod de expresie, dar si de viata, conventional mentinut in zona non-esteticului, el transgreseaza flagrant canonul ce ar dori sa-i imparta pe autorii romani de secol XX in doua cete: traditionalisti si modernisti. Se distanteaza de gandirism chiar in anii ’30, de indata ce il percepe ca rezervor pentru ideologia extremei drepte, iar socialismul si comunismul nu-l vor atrage in turbulenta lor atunci cand ajung la putere. Liber de orice oportunism, Sandu Tudor se desparte de ideologii, in momentul cand le vede preschimbate in idoli avizi de jertfe. In numele unei morale de la care nu-si ingaduie sa abdice, el trece, invariabil, de partea victimelor.

Intr-un fel, este reprezentativ pentru o anumita categorie, ce-i drept restransa, de intelectuali romani de la juma tatea secolului XX. Acestia reusesc sa depaseasca etic marile ispite politice ale veacului, chiar daca vremelnic le crediteaza, asumandu-si citadin credinta crestin-ortodoxa. De pe aceste pozitii, ei vor aborda critic principiile si canoanele modernitatii.

***

Ne propusesem, la inceputul acestui capitol, sa prezentam o biografie (im)posibila a lui Sandu Tudor, cautand sa surprindem totodata modul cum se incadreaza aceasta in contextul epocii autorului. Dar, ajunsi in acest moment, suntem tentati sa incheiem prin a spune ca viata Parintelui Daniil nu a putut fi continuta in limitele unei epoci si nici nu poate fi inteleasa altfel. Avem de a face cu o personalitate in continua fierbere, in continua miscare, in continua cautare. Aparent, s-ar apropia de imaginea lunatecului, din comentariul Pr. Mihail Avramescu, discutata in capitolul anterior. Sandu Tudor pare a fi un om mereu pregatit sa se lase prada tuturor visurilor si idealurilor, mereu gata sa se epuizeze in cautarea unei fericiri utopice. In aparenta, prea putine lucruri se schimba. Insa in profunzime pare ca totul capatase un sens, iar tumultul de la suprafata nu era decat semnul unui efort continuu de mentinere a unui echilibru tainic si a unei legaturi neintrerupte cu incepatoriile vietii, care aduc lumina, claritate si preaplin. Acum putem vedea mai bine, desigur, ca Antimul a insemnat pentru el implinirea unui destin si ca Antimul este de receptat ca parte integranta a operei sale ample de cautare.

Ca este asa si nu altfel, ne-o dovedeste un amanunt plin de miez: intre anii 1948-1949, Parintele Daniil s-a ingrijit de pictarea a patru icoane mari, de-o parte si de alta a intrarii in Manastirea Antim. Este vorba despre patru mozaicuri, despre care Pr. Andre Scrima spune ca au fost realizate de catre Pr. Sof ian Boghiu si Olga Greceanu. Acestea ii reprezinta pe urmatorii sfinti: Sf. Mucenic Antim, eponimul ierarhului de vrednica amintire din Iviria; Sf. Alexie, Omul lui Dumnezeu; Sfantul Nicolae; Sf. Mucenita Agata. Deloc intamplator, Pr. Scrima sugereaza ca destinul acestor sfinti ar avea ceva in comun cu destinul lui Sandu Tudor. Este drept, calugarul-poet decide sa impodobeasca intrarea manastirii cu aceste chipuri dupa ce parcurge, impreuna cu Pr. Benedict Ghius, testamentul lui Antim Ivireanul. Dar, urmand sugestia Pr. Scrima, trebuie sa re marcam ca doi dintre acesti sfinti, anume Sf. Mucenita Agata, praznuita in ziua de 5 februarie, precum si Cuv. Alexie, Omul lui Dumnezeu, sunt deopotriva sfinti proveniti din familii inrudite.

Familia Mucenitei Agata facea parte din clasa nobiliara siciliana, iar familia Cuviosului Alexie, cu praznic pe data de 17 martie, tinea de aristocratia romana. Pe de alta parte Sf Agata si Sf. Antim sunt, amandoi, martiri. Sf. Agata a fost ucisa in chinuri cumplite, in anul 251, in timpul domniei lui Decius, dupa ce mai intai fusese ispitita o vreme sa se lepede de credinta de catre o curtezana din Catania, Afrodisia, in vreme ce Sf. Antim, episcop al Nicomidiei, a fost arestat in anul 302 s i ucis in anul 303. Cu privire la acesta din urma, se spune ca a avut un comportament deosebit fata de ostasii trimisi sa-l aresteze. Intalnindu-se cu ei pe cale, acestia l-au intrebat unde este episcopul Antim. El i-a invitat in casa sa, iar dupa ce i-a ospatat si i-a tratat ca pe niste prieteni apropiati, s-a predat in mainile lor. Supus unor chinuri dintre cele mai cumplite, asemenea Agatei, el a preferat moartea, in locul renegarii propriei credinte.

Tot un sfarsit pilduitor a avut si Cuviosul Alexie. El si-a parasit familia instarita, pentru a-si putea cultiva vocatia monahala. Initial a fugit la Edesa, in Mesopotamia, unde a trait ca un pustnic vreme de multi ani. Atunci cand oamenii au inceput sa-l cerceteze mai des, el a decis sa fuga si, urcandu-se intr-o corabie, a revenit la Roma, unde s-a bucurat de milostenia tatalui sau, care insa nu l-a recunoscut. A trait si a murit intr-un anonimat total, viata si faptele lui putand fi reconstituite pe baza unei autobiografii alcatuite chiar de catre el in susi, cu putin timp inainte de moarte. De asemenea, Sf. Nicolae, praznuit la 6 decembrie, va fi fost cu siguranta unul dintre modelele lui Sandu Tudor. Mai intai, desigur, pentru eruditia si intelepciunea lui, pentru rezistenta de care a dat dovada in timpul ultimelor persecutii, dar si pentru temperamentul sau vul­canic si impulsiv, uneori: se stie ca, la primul sinod ecumenic (Niceea, 325), Sf. Nicolae l-a palmuit pe ereticul Arie. San­du Tudor preia cate ceva din destinul fiecaruia dintre acesti sfinti. Provenea dintr-o familie instarita, fara insa a cadea in tentatiile unei vieti confortabile, sau in cele care i-ar fi deschis drumul spre o cariera plina de glorie literara sau politica; era erudit, temperamental si isi cultivase o adevarata obstinatie a credintei, o rezistenta iesita din comun, astfel incat a putut tre ce cu bine testul suprem la care a fost nevoit, in cele din urma, sa se supuna, in cel mai bun anonimat imaginabil pentru un martir al credintei.

Dupa cum spuneam si mai inainte, este semnificativ faptul ca Parintele Daniil impodobeste poarta manastirii astfel, la putina vreme dupa ce isi face el insusi intrarea in viata mo­nahala – viata pe care o va percepe, dupa cum sugereaza Pr. Scrima, ca pe o noua incinta, si asupra careia va tinde sa-si imprime poeticitatea, in forme adecvate unui interior nou, unde se afla. Intreaga opera poetica a lui Sandu Tudor poate fi citita astfel: ca o perpetua incercare de umplere a unor forme deja innobilate, dar si fragile, cu spiritul vesnic nou si acelasi totodata.

Nota: Totusi, in 1927 publicase, in revista Gandirea, “Acatistul Prea Cuviosului Parintelui nostru Sfantul Dimitrie cel Nou, din Basarabov”, intr-o prima forma, iar in anul 1928, revizuindu-l si intregindu-l, solicita Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane bine cuvantarea pentru tiparire: Inalt Prea Sfintite Stapane, Cu adancal smerenie depun, odata cu aceasta, alaturatul “Acatist al Sfantului Di­ mitrie cel Nou Basarabov”, scris de mine in versuri, dupa metrica si ritmul vechiului Acatist de tip bizantin, adaugand in plus ritmica moderna, rugandu-va sa binevoiti a dispune sa fie cercetat si aprobat de Sfantul Sinod, ca, eventual, sa poata fi intrebuintat de credinciosi in pioasele lor citiri si mangaieri duhovnicesti, fara temere de erezie sau inovatie nepotrivita invataturii Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. 28 Mai 1928, Bucuresti, Sandu Tudor, scriitor. Raspunsul nu se lasase asteptat: Domnului Sandu Tudor. Ca raspuns la petitia ce ne-ati inaintat, avem onoarea a va aduce la cunostinta ca Sfantul Sinod, in sedinta din 20 Mai 1928, cercetand lucrarea Dumneavoastra intitulata “Acatistul Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov” si apreciind valoarea ei atat din punct de vedere literar, cat si al pazirii intacte a adevaratei invataturi a Sfintei noastre Biserici, aproba cu elogii tiparirea acestei lucrari. 13 Iulie 1928, Bucuresti, Presedinte Pimen, Mitropolitul Moldovei. Acatistul n-a fost totusi tiparit in volum decat in anul 1942, la Fundatia Regala pentru Literatura si Arta.

(din: Pr. Constantin Jinga, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor – omul si opera, Editura Christiana, Bucuresti, 2005)


Cititi si:


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Virgil Maxim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “FERICITUL MARTIR DANIIL TEODORESCU (SANDU TUDOR), creatorul “Rugului Aprins” de la Antim – biografia unui “NUNTAS AL CERULUI” (†17 nov. 1962, Aiud)

  1. Cand citesc despre sau ma gandesc numai la parintele Daniil si cei asemenea sfintiei sale, nu stiu daca sa fiu mandra sau sa ma rusinez ca sunt roman.
    Fericiti cei prigoniti!
    Dumnezeu sa ne miluiasca pentru rugaciunile lor!

  2. Bucura-te Cuvioase Parinte Daniil!

  3. Model şi vrednică dovadă
    De suflet ce n-a încetat
    Să-şi caute desăvârşirea
    Chiar de’anceput-o în păcat.

    Model de râvnă şi răbdare,
    Tenacitate şi voinţă,
    Ce nu sesperie de cruce
    Şi de cumplita-i suferinţă.

    Model de luptă ne’ncetată
    Care’a purtat ortodoxia
    -Mărturisind-o prin martiriu-
    În chin de iad în Romaânia.

    Model de viaţă ortodoxă,
    De vrednicie, de răbdare,
    De dăruire şi de rugă,
    De ne’ncetată înălţare.

    Model de vrednicie sfântă,
    Ce caută desăvârşirea
    Pe înălţimi ameţitoare
    Spre-a’şi dovedi sincer iubirea.

    Răbdare dusă în răbdare
    Şi dragoste pân’la sfârşit
    În ascultare şi-n nădejde
    Cum Iisus ne-a poruncit.

    O viaţă care-a scris credinţa
    Cu sânge, foame şi tăcere
    Cu rugăciuni de foc lăunric
    Şi cu lăuntrică durere.

    Şi biruinţă dobândită
    În suferinţă şi în moarte,
    În temniţa modernă’a lumii,
    Între călăi şi nedreptate.

    O biruinţă care scrie
    Istoria ortodoxiei
    -Cu sângele atâtor oameni-
    Şi-un timp modern’a României.

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “Diavolul turbeaza atunci cand cineva se roaga”
  5. Pingback: SANDU TUDOR impotriva extremismelor politice si pentru trezirea crestina: "Nu slujim nici dreapta, nici stanga. Sa ne dezmeticim, cat mai e vreme!"
  6. Pingback: PARINTELE DANIIL DE LA RARAU - SANDU TUDOR. Pomenirea unui sfant al inchisorilor, staret isihast, carturar si imnograf neintrecut (17 noiembrie): "Omul zilelor noastre e un mare bolnav. Boala omului este in minte”
  7. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN VOICESCU – 15 ani de la mutarea la Domnul a unui PREOT AL CURAJULUI, JERTFEI SI SLUJIRII IN CETATE (8 septembrie). Viata de sfintenie si minuni in inchisorile de la Targu Ocna si Aiud -
  8. Pingback: PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – 1 an de la adormire. VINE TIMPUL RABDARII SI AL CERNERII! NUMAI RUGACIUNEA NE MAI SCAPA… -
  9. Pingback: PARINTELE DANIIL (SANDU TUDOR), MUCENICUL RUGULUI APRINS – 50 de ani de la plecarea muceniceasca la ceruri -
  10. Pingback: PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (video): “Divide et impera e sistemul diavolului si al slugilor lui… Sa se parasca unii pe altii, sa se vanda unii pe altii. Acest sistem il aplica ei peste tot”. SI DESPRE ANTIHRIST, LEPADARE, PRIGOANA -
  11. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) - Recomandari
  12. Pingback: Arhim. Mihail Stanciu despre SANDU TUDOR (CUVIOSUL DANIIL DE LA RARAU) – intelectualul isihast si nou mucenic al inchisorilor comuniste (†17 nov. 1962) -
  13. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: FERICITUL PARINTE DANIIL DE LA RARAU, lumanare aprinsa in sfesnic, ce a luminat pana departe: “Trebuie sa te biruiesti necontenit, sa te cresti duhovniceste cum creste un copil mic”. MARTURIA PARINTELUI PETRONIU | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: MARTURII DESPRE CUVIOSUL BENEDICT DE LA CERNICA – DUHOVNICUL INIMII aprinse de rugul rugaciunii neincetate, care iradia cu putere multa LUMINA NECREATA A SFINTENIEI si CALDURA BLANDETII CERESTI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate