FILE DE PATERIC VIU CU PARINTELE CALCIU – ultimele sale zile de viata, la Spitalul Militar, povestite de maicile de la Diaconesti

24-11-2007 Sublinieri

pr-gheorghe-calciu-in-spitalul-militar-6-noiembrie-2006

Moartea nu exista se intituleaza (dupa cuvintele IPS Bartolomeu adresate parintelui Calciu) una dintre sectiunile cele mai impresionante ale cartii editate de Manastirea Diaconesti si de Editura Christiana, “Viata parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile sale si ale altora“. Regasim cu adevarat aici, in relatarea ultimelor saptamani de viata ale parintelui Calciu – cele de la Spitalul Militar din Bucuresti si de la Spitalul Fairfax din Virginia (SUA) – pagini demne de un Pateric al Sfintilor contemporani. In mod special relatarile Maicutelor Parascheva si Gabriela (vezi foto) ne infatiseaza, pe patul mortii, chipul unui autentic Batran (Staret/Gheron) duhovnicesc, care, desi aflat in ultima faza a cancerului, isi traieste fiecare clipa intr-un mod pilduitor si jertfelnic, pe culmile smereniei si ale iubirii “nebune” fata de toti oamenii, vadindu-se tuturor roadele bogate de sfintenie ale unei vieti inchinate total lui Hristos.


Va oferim acum numai cateva extrase din aceasta parte a cartii (indemnandu-va si pe aceasta cale sa cautati sa cititi cartea integral), spre zidirea sufletelor noastre si spre reconstituirea unui profil duhovnicesc al parintelui Gheorghe, de care prea putini au fost constienti. Vom afla si cateva raspunsuri, unele directe, altele indirecte, la intrebari si framantari pe care multi dintre noi le avem. Intelegem si de aici ce MARE sfant am pierdut de langa noi, odata cu plecarea parintelui Calciu... dar si ce mare rugator am castigat, daca il vom cinsti si pretui cum se cuvine, macar dupa plecarea sa…

prcalciu_1.jpg

Acolo unde este mangaierea Duhului

Prin grele patimiri a ingaduit Domnul a trece Parintele Calciu din tinerete pana in ultima clipa a vietii. Sfintia sa spunea ca in urma multor dureri si dupa multe framantari sufletesti, a inteles ca Hristos a nu a venit pe pamant ca sa desfiinteze suferinta, sau ca sa o piarda. Nu a venit nici macar sa o explice. Ci Hristos a venit ca sa umple fiecare suferinta umana cu prezenta Sa. Si noi, cei care i-am fost in preajma in acele zile de chinuri trupesti, marturisim ca am simtit Duhul lui Dumnezeu odihnindu-se in Parintele.

La inceputul anului 2005, medicii i-au diagnosticat cancer la pancreas. Doamna preoteasa ne-a povestit ca in ziua in care a aflat despre asta, Parintele a fost foarte abatut. La staruintele ei de a afla pricina acelei mahniri cu totul neobisnuite la Parintele, el i-a spus adevarul, adaugand: “Dar nu sunt mahnit pentu mine, ci ma gandesc la ce vei face tu…!”

Totusi, chiar si in aceste conditii, Parintele a hotarat sa vina, ca in fiecare an, in tara, cu orice risc, cu orice pret… In pelerinajul pe care l-a facut, ca de obicei, pe la manastirile si locurile dragi Sfintiei sale, boala s-a agravat mult, impunandu-se o interventie chirurgicala de urgenta. Nu mai putea manca aproape nimic de cateva luni, varsa mereu, iar acum facuse o pseudo-ocluzie din cauza cancerului. Prietenii l-au mustrat frateste: “De ce ai pornit la un astfel de drum daca stiai ca esti asa bolnav?!”. Raspunsul Parintelui i-a dezarmat pe toti: “Voi chiar nu intelegeti ca am venit sa-mi iau ramas-bun si, poate, sa mor in Tara…?!”

Iar lui Dumnezeu, Celui ce iubeste pe cei care se jertfesc pentru El si Biserica Lui, I-a bineplacut acest gand si l-a binecuvantat pe Parintele cu mult har, intru folosul nostru duhovnicesc.

De altfel, in urma operatiei medicii au confirmat in termeni drastici cuvintele Parintelui, spunand: “Inca trei saptamani. Atat.” Dar pentru ca Duhul este Cel ce da viata, de la data operatiei Parintele a mai trait inca aproape sase saptamani. In afara cancerului, aflat intr-o forma foarte avansata, mai suferea cu inima si rinichii. Scriem aceste lucruri pentru a se intelege ca trupeste, Parintele era istovit de boala. Era un efort sa se ridice, sa tina o cana in mana…

Raman o taina nedezlegata lumina chipului sau, zambetul plin de dragoste, bucuria de a darui celuilalt, de pe patul de suferinta, ceva din bucuria si lumina lui Hristos. Omeneste, aceasta era cu neputinta. Dar in Filocalie sta scris ca acolo unde este mangaierea Duhului, neputinta si legile naturale nu mai lucreaza.

O luna de zile, cat am stat langa Sfintia sa, nu a cerut nici un calmant, nu l-am auzit plangandu-se ca-l doare ceva, mai mult, nu am vazut nici o crispare, nici o incruntare a expresiei fetei, ca semn al suferintei trupesti sau al istovirii sufletului. Cu desavarsire acestea nu erau la Parintele.

Porunca dragostei, a cercetarii celui bolnav, sau a recunostintei te aduceau la patul lui de boala, dar odata ajuns acolo realizai ca de fapt tu erai cel bolnav, care aveai nevoie de dragostea Sfintiei sale.

19445_poza.jpg

Un mod evanghelic de a fi

Ii multumim lui Dumnezeu – si ne dam seama ca nicicand n-o vom putea face indeajuns – ca nu a ascuns ochilor nostri a vedea in Parintele, mai inainte de toate, un implinitor al poruncilor Evangheliei in zilele noastre. In lucrurile mari si importante, precum si in lucrurile mici, aparent neinsemnate, l-am vazut pe Parintele implinind si dand viata cuvantului lui Dumnezeu.

Imi amintesc de o intamplare prea frumoasa si draga noua, care va vorbi de la sine. Intr-una din zile, i-am prezentat Parintelui o iconita mai deosebita, a Sfantului Mucenic Gheorghe, aurita, intr-o cutie si ea foarte frumoasa. I-am spus ca ne-am gandit sa i-o daruim asistentei sefe din partea Sfintiei sale. Parintele a admirat iconita si dupa cateva clipe de tacere ne-a zis:

– Stiti ce as face eu…? Eu i-as da-o unei infirmiere… este una, mai simpla, care nu are dinti. Cred ca ea s-ar bucura mai mult. Ele fac aici cea mai mare umilinta.

Am primit atunci o lectie vie si de neuitat despre ce inseamna mila si milostivirea. Felul nostru omenesc de a rezolva lucrurile, ca “totul sa iasa cat mai bine”, era biruit de modul evanghelic al Parintelui de a fi, de a se comporta, mod atat de uman si de firesc in cele din urma.

Am facut, desigur, dupa cum ne-a spus Parintele, iar infirmiera a venit sa-i multumeasca cu ochii umezi de lacrimi.

pr_calciu_dumitreasa.jpg

Un om al dragostei

Alaturi de Parintele am inteles inca o data ca dragostea e pecetea prin care oamenii ii pot recunoaste pe adevaratii ucenici ai lui Hristos, pe adevaratii pastori de suflete. “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste intre voi.”

Nu stim a spune altceva decat ca am vazut un om care in mod real se bucura si suferea cu ce indurerati. Sute de oameni s-au perindat in acea luna pe la patul Parintelui. Ii primea pe toti, pentru ca , spunea, “nu vreau sa plece nimeni mahnit“. Era ca o mama ce se bucura de fii. Veneau zilnic zeci si zeci de oameni, adeseori aducand cu ei durerea unei vieti intregi, poveri ori bucurii sufletesti. Si fiecare a plecat de acolo cu sufletul usurat.

Parintele nu ne spunea lucruri iesite din comun, dar cuvintele sale erau cu putere multa. Vorbea simplu, masurat, folosind cuvintele rugaciunilor, ale psalmilor. Pentru fiecare in parte, acele cuvinte au ramas de neuitat: “Dumnezeu sa te ocroteasca!”, ori “Ingerul Domnului sa te conduca!”, sau “Sa te binecuvinteze Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul!”… Cu totii am simtit ca Parintele nu participa din exterior la durerea ori bucuria noastra, ci dinauntru.

Eram langa Sfintia sa cand o maica rasofora din obstea noastra a venit sa-i ceara binecuvantarea si, aplecandu-se cu sfiala, i-a spus: “Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, peste cateva zile, de praznicul Intrarii Maicii Domnului in Biserica, am sa fiu si eu calugarita!”. Parintele nu a raspuns imediat, nici nu i-a facut o urare conventionala, cum se procedeaza de obicei. Pur si simplu chipul i s-a luminat si fata i-a stralucit de o bucurie nepamanteasca. Pe urma i-a zis cu putere: “Maica Domnului sa te binecuvinteze!” si a adaugat cu darnicie binecuvantari peste binecuvantari. Maica nu a mai fost in stare sa spuna nimic si a plecat zburand parca… Peste mai multa vreme mi-a marturisit ca nu a mai vazut si nu a mai simtit pe nimeni vreodata cu o inima asa de mare, incat sa se bucure de bucuria celuilalt ca si cum ar fi fost a sa. Parca Parintele era cel ce urma sa fie calugarit! Seara tarziu, dupa ce maica plecase de mult si alte zeci de persoane venisera intre timp, fiecare impartasindu-i framantarile si durerile, Parintele a stat putin si, foarte multumit, a exclamat: “Maica se pregateste de calugarie!”.

Cand vei simti bucuria aproapelui ca pe insasi bucuria ta, atunci ai ajuns la masura retragerii in zavorare, spune Parintii…. Domnul a randuit ca de Praznicul Intrarii Maicii Domnului in Biserica, in timp ce maica primea tunderea in calugarie, logodindu-se cu Hristos, sufletul Parintelui sa treaca la cele vesnice, unindu-se si el cu Mirele Ceresc.

noi_2007_12_01.JPG

Slujirea aproapelui

Prin felul sau firesc de a se purta, prin smerenie si iubire, Parintele castigase incetul cu incetul dragostea tuturor celor din Spital, sau cel putin respectul lor cald. Ii primea pe toti cu aceeasi masura a inimii, si pe infirmiere, si pe brancardieri, si pe asistente ori doctori.. Intr-o zi, o asistenta i-a marturisit: “Parinte, sa stiti ca noi aproape ne certam intre noi, care sa vina la salonul dumneavoastra…!”. Si un alt cadru medical i-a spus: “Parinte, eu vin des pe aici, chiar daca nu am treaba, pentru ca ma simt bine in acest salon. Parca nici nu sunt la spital, parca sunt la o manastire…!”

Pentru toti Parintele avea un cuvant bun de spus, o mangaiere, o incurajare, sau chiar o mica gluma, prin care ne readucea pe calea cea adevarata de intelegere si traire….

Aproape seara de seara, in ultimele doua saptamani petrecute la Spitalul Militar, Parintele si-a luat osteneala de a-i vizita si cerceta pe bolnavii de pe sectie. Astfel incat, dupa ce toata lumea se linistea, Parintele se ridica din pat si sustinut de doua persoane, isi incepea nevointa. Mergea in toate saloanele, la fiecare bolnav si-i miruia cu untdelemnul dragostei. Pe toti Parintele a vrut sa-i incredinteze de dragostea lui Dumnezeu cea mare, cea negraita, pentru omul care se afla poate atunci in pragul vesniciei. Grija, delicatetea, negraba cu care Parintele vorbea cu acesti bolnavi, cu care ii binecuvanta, erau zdrobitoare pentru noi ceilalti. Vedeam un om care uitase de sine, un inger in trup.

In ultimele zile Parintele s-a intors la patul sau de doua ori mai galben decat plecase. L-am vazut chiar clatinandu-se de-a binelea pe picioare, in timp ce rostea rugaciunea “Imparate ceresc” la patul unei persoane speriate de operatia ce avea sa o faca. Cu toate acestea, nu a dat o clipa inapoi, ci s-a jertfit pana la capat.

Odata, intrand intr-un salon, Parintele a mers direct, aproape grabindu-se, la capataiul unei femei foarte bolnave care abia fusese adusa acolo. Aceasta cu greu mai putea vorbi, numai privirea si-o mai misca. Imi amintesc foarte clar cum Parintele si-a pus mainile pe capul ei si cu hotarare si dragoste a rostit rugaciunea: “Eu, nevrednicul preot, cu puterea ce-mi este data mie, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!. Era pentru prima oara cand o vedea pe acea femeie si a fost singura careia am auzit sa-i dea dezlegarea la spovedanie…

Am gandit atunci ca Parintele a “incurcat” rugaciunile si l-am privit putin contrariata de ceea ce auzeam. Insa apoi, cand acea femeie a marturisit cu voce stinsa si grava: “Parinte, eu L-am tradat pe Dumnezeu!”, m-am smerit si am inteles ca aici era o randuiala de Sus. Parintele a mangaiat-o: “Dumnezeu te iubeste. Iubeste-L si tu, asa cum te iubeste El!”. Au mai schimbat apoi alte cuvinte, pe care noi ceilalti le-am auzit, dar nu le-am priceput… Nu stim daca acea persoana mai traieste ori nu, insa acum stim ca gestul Parintelui a avut un tainic si temeinic rost.

Altadata, mergand la patul unei tinere topite de boala, cu un cancer evoluat, l-am auzit intrebandu-o cu nesfarsita, familiala dragoste: “Ce mai faci, draga mea?”. Si am vazut cum, in acele clipe, Parintele devenise in intregime lumina ce imbratisa acea suferinta.

calciu-blog-781696.jpg

Increderea in om

Tot felul de oameni s-au perindat pe la patul Parintelui: prieteni vechi sau oameni care abia auzisera de Sfintia sa, intelectuali cunoscuti si credinciosi anonimi, oameni de afaceri sau fosti politicieni, calugari si maici… Fiecare cu vorba si portul sau. De multe ori noua, celor care stateam langa Parintele, ne veneau ganduri de felul: “Ce poate sa intrebe acesta…? Ce nevoi duhovnicesti are el? Si tocmai acum, cand Parintelui ii este rau… Lasa, ca Parintele va termina repede cu el…!”.

Insa Parintele nu doar ca avea aceeasi dragoste fata de toti, dar avea si incredere in omul care-i statea in fata. Iar aceasta incredere era simtita de celalalt si lucra in sufletul lui. Il facea sa devina mai bun, asa cum de fapt si era in adancul sau. In mod tainic, atitudinea Parintelui iti dadea o nadejde vie ca Dumnezeu te primeste si pe tine, cel cu chip inca urat, murdarit poate de multimea fardurilor vazute sau, in adanc, de alte patimi nevazute. Dragostea Sfintiei sale iti vestea ca Dumnezeu, Cel in care poate tu nu crezi inca, crede El in tine. Pentru ca fiind un om al durerilor, Parintele stia ca si pacatosii se mantuiesc, se pot mantui. Ca pocainta a deschis raiul si talharilor, si vamesilor, si desfranatelor…

parintele-calciu2.jpg

Cereti si vi se va da

(….) In alta zi, Parintele m-a chemat langa Sfintia sa si mi-a zis:

– Maica, uita-te pe fereastra! Vezi? Este dincolo o femeie care s-a izbavit acum de un duh. A venit ieri pe la mine si mi-a cerut sa-i fac o rugaciune. O stapanea un duh de teama. Din pieptul ei se auzeau voci. Am spus o rugaciune simpla, improvizata, atat. Dar Dumnezeu a vrut sa o vindece. Nu mi s-a intamplat niciodata asta pana acum, desi citeam Molitfele intregi… A fost mai inainte pe la mine si mi-a spus.

L-am privit o clipa in tacere. Ochii Parintelui aveau o luciditate adanca.

Multe minuni a facut Dumnezeu cu noi zilele acestea… Si Sfintiei voastre vi s-a oprit hemoragia tot in chip minunat! Am raspuns, incercand sa-mi ascund adevaratele sentimente…

Da, multe minuni, asa este, a zis cu smerenie Parintele..

Acum, scriind acestea, stiu oarecum ca Parintelui nu-i va placea. Dar in Psaltire se spune: “Voia celor ce se tem de El, Dumnezeu o va face. Rugaciunea lor o va implini. Si pentru aceea am marturisit, ca sa cunoasca lumea ca Dumnezeul nostru si azi lucreaza prin preotii Lui.

Un alt moment, mai putin grav, de care-mi amintesc nu fara un zambet, este cel al “slujbei de sfintire a unei icoane”. Cineva i-a adus Parintelui la spital o iconita pentru a o sfinti. Insa Parintele era la pat, abia putea vorbi, iar eu priveam cu neincredere putinta realizarii acestei slujbe. Insa cu cel mai firesc aer, Parintele, tinand icoana pe piept, a rostit cu solemnitate si caldura rugaciunile incepatoare, apoi inca o rugaciune la Maica Domnului… Iar la sfarsit mi-a cerut sa-i torn niste aghiazma intr-un capac de la o sticla si cu ea a stropit icoana, spunand inca alte binecuvantari. Si gata, icoana era sfintita, pana sa prind eu a ma dezmetici! Asa ca, intr-un cadru cat se poate de impropriu, pe un pat de Reanimare, cu Parintele intr-o bluza de pijama, cu perfuziile si alte fire atarnand de Sfintia sa, mi-a fost dat sa particip poate la cea mai mareata slujba in simplitate.

Dar fiecare clipa traita alaturi de Parintele nu era ca celelalte si parca, dupa cuvantul Evanghelistului, lumea intreaga nu ar putea cuprinde cartile ce s-ar putea scrie vorbind despre fiecare…

Insa ceea ce va ramane dincolo de toate, este ca aceasta rugaciune a Parintelui Il aducea pe Dumnezeu in mijlocul nostru, aducea pe Maica Domnului si pe Sfinti printre noi.

351.jpg

Ca un osandit inaintea Judecatorului

De obicei duminica, ori in zilele de sarbatoare, pe la ora zece, Parintele spunea cu smerenie: “Incepe Sfanta Liturghie. Dumnezeu sa-mi ierte si mie pacatele!”

Intelegeam atunci ceea ce ne fusese dat a vedea mai lamurit in urma cu cateva saptamani, la un Sfant Maslu slujit la noi la manastire pentru Parintele. Atunci l-am vazut rugandu-se in genunchi, in mijlocul bisericii, descult si fara reverenda, ca sa poata fi miruit. Statea ca un osandit la moarte inaintea Imparatului, cerand mila. Citisem despre aceasta atitudine a sufletului la rugaciune la Sf.Simeon Noul Teolog, dar acum vedeam asta inaintea ochilor nostri…

Stiu ca smerenia Parintelui a inmuiat atunci inimile noastre si a aprins si in noi focul rugaciunii. Stiu ca au curs multe lacrimi. Stiu ca nimeni nu s-a putut misca din loc, iar a face atunci o fotografie, ne-ar fi parut un sacrilegiu, si cu siguranta ar fi fost. Era atata maretie in smerenia Parintelui! Mai tarziu, in timpul Sfintei Liturghii, cineva l-a fotografiat pe Parintele in genunchi, in amintirea acelui Sfant Maslu.

De aceea, ori de cate ori Sfintia sa se ruga ca Dumnezeu sa-i ierte pacatele, imi aminteam de pocainta prorocului David: “faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururi”.

Am regretat mult ca nu l-am intrebat vreodata pe Parintele despre rugaciune, despre pocainta si ca m-am lipsit de o asa comoara de invatatura. Insa sfintenia sa ne-a aratat prin fapta ce este rugaciunea, vorbindu-ne fara cuvinte. Pentru ca destul cu adevarat ne-a fost sa-l vedem in acele clipe.

orthodox-word.JPG

Cum sa ne cerem iertare

In acelasi salon cu Parintele a stat pentru cateva zile un alt bolnav, caruia toata lumea i se adresa cu “domnule general”. Era de fapt medic militar cu gradul de general. Personalul spitalului ii arata foarte multa atentie. Avea o stare destul de accentuata de neliniste din cauza bolii si suporta cu greu pelerinajul ce avea loc zilnic la patul Parintelui. Poate asta se datora si faptului ca era mai strain de viata Bisericii.

Intr-o zi, pana sa ajung in salon, am fost atentionata ca domnul general avusese o iesire din fire zgomotoasa fata de vizitatorii Parintelui… M-am ingrijorat pentru situatia creata, gandind ca astfel de momente nu-i pot face decat rau Parintelui. Noi, cu dragostea noastra, il puneam in situatii tare grele… M-am oprit in dreptul usii si am privit inauntru prin geamurile mari. Erau numai ei doi. Parintele m-a vazut si imediat mi-a facut semn cu mana sa intru. M-a binecuvantat, i-am sarutat mana si mi-a soptit cu durere in glas:

– Maica, sa stii ca am rezolvat problema cu domnul general. L-am rugat sa ma ierte si m-a iertat. I-am spus ca sunt un om batran si bolnav, pe patul de moarte si nu vreau sa ma duc pe lumea cealalta lasand pe cineva cu vreo suparare din cauza mea. Si l-am rugat sa ma ierte pentru cele ce s-au intamplat!

Smerenia Parintelui m-a coplesit. L-am vazut atunci traindu-si cu durere, in mod real, vinovatia. Aceasta a fost singura suferinta pe care am citit-o pe chipul Parintelui in decursul sederii la spital.

Mai tarziu, domnul general ne-a marturisit:

– Stiti ca am avut o discutie foarte frumoasa cu Parintele. Mi-am dat seama ca e un om extraordinar! Rugati-va si pentru mine, ca e greu…

8-fr-gheorghe-calciu-dumitreasa-romania.jpg

Pilda de necautare la fata

In dragostea sa cea mare pentru oameni, am remarcat totusi ca Parintele nu se formaliza in fata nimanui. Rar incepea el o conversatie, lasand celuilalt primul cuvant. Erau si medici – putini, e adevarat – care veneau, se uitau in foaia de observatie, il priveau si plecau. Poate din sfiiciune. Acestora nici Parintele nu le spunea nimic, nici un singur cuvant protocolar.

L-am auzit in schimb de multe ori intrand in vorba bucuros cu infirmierele care veneau sa spele pe jos si intrebandu-le cu nesfarsita smerenie: “Ce mai faceti, doamna?”, sau “Buna ziua, doamna, aveti o zi grea?“. Era in glasul lui atata dragoste, incat nu puteai sa nu te umilesti. Infirmierele se emotionau si roseau de fiecare data. Parintele pretuia foarte mult munca lor si a asistentelor. Vedea slujirea bolnavilor ca pe o slujire a lui Hristos. Adesea le spunea: “Voi stati cel mai mult cu bolnavii. Mai mult decat doctorii, mai mult decat preotii…” .

cong05_028a.jpg

Raspunzand la intrebari de tot felul

In general, Parintele nu se grabea sa ofere sfaturi sau sa-si dea cu parerea. Vorbea mai mult nevorbind, caci felul sau de a fi era cea mai inalta pledoarie a trairii Evangheliei. Iar cand era intrebat, cuvantul sau avea masura adevarului, a iubirii si a smereniei.

Intr-o zi, cu indrazneala celui caruia i se pare ca nazuieste spre cele duhovnicesti, l-am rugat:

– Parinte, spuneti-mi un cuvant despre nasterea din nou, despre omul nou de care vorbeste Evanghelia!

Aproape fara a astepta sa-mi termin, Parintele mi-a raspuns:

– Tu ma intrebi despre omul cel nou, dar eu altceva voiam sa-ti spun: Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi! Imi place foarte mult capitolul 13 de la Corinteni, foarte mult… Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din sufletul nostru. Si o ucidem printr-o manie, printr-o discutie contradictorie – ma refer, bineinteles, la nivelul gandurilor – printr-o afirmare orgolioasa a calitatilor noastre, printr-o trufie, printr-o indreptatire de sine, prin atatea si atatea ganduri rele ce pot veni…

Ca un cunoscator al inimilor si ucenic al Celui ce n-a venit sa judece lumea, Parintele mi-a vorbit cu multa finete despre cele ce erau inauntrul sufletului meu. Si mai ales a tinut a intari ca dragostea este ultimul tel al tuturor nevointei. Ca orice sistem filozofic, oricat de bine intentionat s-ar pretinde, si orice asceza, oricat de omoratoare de sine ar fi, nimic sunt fara de dragoste.

*

Altadata cineva l-a intrebat:

– Parinte, cum sa facem sa dobandim radacini duhovnicesti proprii, pentru ca pe de o parte facem parte dintr-o generatie fara de radacini, iar pe de alta parte mai avem si patimi personale?

Nu se poate fara harul rugaciunii. Si aici e nevoie de credinta si staruinta. Pe urma trebuie pocainta, jertifire de sine si sa te vezi pe tine cel mai nevrednic dintre toti oamenii.

*

– Cum sa fac, Parinte, pentru a nu-mi mai pune nadejdea in oameni, ci in Dumnezeu, sau cum sa lupt cu aceasta slabiciune a sufletului de a fi sprijinita omeneste?

Parintele a tacut cateva clipe si apoi, pierzandu-si privirea intr-un trecut indepartat, a spus:

– Eram in cea de-a doua detentie, torturat de multa vreme, fizic si psihic. Nu mai stiam nimic de familia mea. Mi se repeta mereu insa ca sotia mea m-a parasit si a divortat de mine. Ca Andrei, copilul meu, ma uraste si spune ca-i este rusine cu un astfel de tata. Ca elevii de la Seminar ma blesteama ca le-am stricat viitorul. “Toti te-au parasit, chiar nu intelegi…?!”, imi spunea. Zi de zi imi repetau asta. Si veneau cu dovezi, incat parea adevarat... La un moment dat, mintea mea nu a mai putut si a cedat. Eram aproape de nebunie. Ma simteam parasit de toti. Intr-o noapte, cu ultimele puteri am chemat-o pe mama mea: “Mama, mama, oare si tu m-ai parasit…?!” Mama mea fusese o femeie foarte credincioasa, un chip de sfanta laica. Iar in noaptea aceea mama mi-a aparut in vis. Insa avea chipul intunecat si trist, cum n-o vazusem niciodata. Ea era mereu luminoasa. Si m-a certat: “Cum ai putut sa crezi ca te-am parasit?!”. M-am trezit si am inteles ca acea descurajare si indoiala a mea era un pacat. A doua zi, asa a randuit Dumnezeu, a venit sotia la mine. I se daduse vorbitor. Si atunci am aflat ca toata lumea ma iubea, era alaturi de mine, si ea, si copilul, si elevii mei. Raul fusese doar in mintea mea. Asa si acum. Gandurile sunt anchetatorii care ne soptesc cele rele.

Mai tarziu am inteles ca nu nadajduirea in oameni era un pacat, asa cum gandeam eu, ci indoiala. Ca viata in Hristos inseamna si ca aproapele este alaturi de noi, cu putinul ori cu bogatia sa sufleteasca, ca un om. Ca gandurile de parasire, de indoiala, erau niste anchetatori mincinosi. Si poate, mai ales, ca taria dragostei este nadejdea.

(…)

*

– Parinte, cum sa ajutam un suflet necajit?

Sufletul omenesc e o taina. Si daca celalalt nu-ti deschide usa ca sa intri, nu poti intra. Unii se sfiesc dintr-o anumita pudoare… Ceea ce poti face e sa te rogi Maicii Domnului. Rugaciunea la Maica Domnului ajuta mult.

*

– Parinte, anul viitor, la Sibiu, va fi o mare intalnire ecumenica…

Parintele isi face cruce si rosteste incet, dar grav:

Sa nu le ajute Dumnezeu!

– Dar noi ce atitudine trebuie sa avem?

Nu demonstratii, zice Parintele linistit. Dar sa ne rugam pentru asta, sa nu le ajute Dumnezeu.

(…)

*

O tanara l-a intrebat daca sa mearga la manastire imediat ce termina facultatea, iar Parintele i-a zis:

– Mai stai doi ani in lume, ia-ti un servici si daca in tot timpul acesta te gandesti la manastire, inseamna ca esti de manastire. Daca iti trece dorul de manastire, inseamna ca nu esti de manastire.(…)”

Monahia Parascheva si Gabriela

(din: Viata Parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile sale si ale altora“, Editura Christiana, Bucuresti, 2007)

38.jpg


Categorii

1. SPECIAL, Calugaria / viata monahala, Crestinul in lume, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Gheorghe Calciu, Preotie (pentru preoti), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “FILE DE PATERIC VIU CU PARINTELE CALCIU – ultimele sale zile de viata, la Spitalul Militar, povestite de maicile de la Diaconesti

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » 2 ani fara Parintele Calciu - intre strigatul marturisitor si slava prigonitorilor neo-farisei
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Anchetatorii mincinosi
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Rafail Noica: “MOARTEA NU EXISTA!”
  4. Pr. Calciu este un model pentru toti preotii.
    Imi amintesc de faptul ca pe Pr. Arsenie Boca l-a intrebat un student teolog despre cum poate sa-i convinga pe oameni ca exista Dumnezeu. Acesta i-a raspuns simplu, dar adinc: prin felul vostru de traire duhovniceasca.
    Nu-mi vine sa cred cit de orbi am fost sub comunisti.
    Nu am stiut ce comori aveam.
    Macar sa nu-i uitam pe ei si invataturile lor. Ortodoxia marturisita de ei este cea patristica, este cea care ne-a facut sa dainuim ca neam in istorie. Ortodoxia lor este stravechea lege romaneasca.

  5. Locuiesc in Calgary si am aflat de acatistele lui Marian Moise de la o buna prietena din Toronto. Ascult mereu inregistrarile audio, in special acatistele fiindca sint lungi si pot face si ceva treaba prin casa. Ascult cind am timp si alte inregistrari de suflet la care nu am avut acces de multa vreme , Anda Calugareanu de exemplu. Simt ca traiesc si atunci rid, zbor si ma bucur.

    Baiatul meu de 9 ani imi spune ” mama tu aduci biserica in casa la noi” !

    Eu pot cu cuvintele sa va multumesc pentru tot ceea ce faceti, pentru accesul gratuit si nelimitat, pentru lumina si pacea care o aduceti in sufletele noastre. Cuvintele sint de la Dumnezeu si vin din inima mea unde Domnul Dumnezeu nostru,parintii duhovnici de acasa, bunica, parintii mei, sora si Fanica au sadit cu sudoare din viata lor.

    In eternitate sa fiti Binecuvintati de Domnul Dumnezeu nostru pentru efortul si munca dumneavoastra domnilor!

    Stefana

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CALCIU DESPRE ISPITELE LUMII DE ASTAZI (I). Batjocorirea lui Hristos si agresiunea continua a pacatului si a hulei
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » 21 NOIEMBRIE – 4 ANI de la mutarea printre sfinti a Parintelui marturisitor GHEORGHE CALCIU. DESPRE COMUNISM, GLOBALIZARE, MULTICULTURALISM: “Nu trebuie sa va bucurati de libertatea europeana, ca n-o s-o prea ave
  8. …Doamne, ajuta-ne sa primim ca ne Tu ne iubesti asa cum noi insine nu am putea niciodata!…
    Si multumim, ca prin Parintii “sfintiti ai Bisericii” ne spui si ne repeti vestea iubirii, invierii Tale … spre bucurie!

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CALCIU DESPRE ISPITELE LUMII DE ASTAZI (II): Problemele din casnicie, avortul, evolutionismul, idolii lumii…
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu: DRAGOSTEA, SMERENIA, BUNATATEA, RUGACIUNEA (I): “Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi!”
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!”
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “Diavolul turbeaza atunci cand cineva se roaga”
  14. Pingback: Razboi întru Cuvânt » IPS BARTOLOMEU ANANIA S-A INTORS ACASA, PENTRU A SE PREGATI DE DRUMUL SPRE PATRIA CEREASCA. Sa continuam sa-i fim alaturi cu inima si rugaciunea!
  15. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU - 5 ANI DE LA MUTAREA LA CERURI (21 nov.). Interviu inedit din 2004, pentru Radio Reintregirea
  16. Pingback: PARINTELE CALCIU - ULTIMA CONFERINTA, cu o luna inainte de plecarea la Domnul (VIDEO in 3 parti; CLUJ-NAPOCA, octombrie 2006)
  17. Pingback: PARINTELE CALCIU: SCRISORILE-TESTAMENT catre Parintele Iustin Parvu, IPS Bartolomeu Anania, Manastirea Diaconesti si credinciosi (octombrie 2006)
  18. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU – viata si slujirea in America. MARTURII CALDE DE LA FIII DUHOVNICESTI DESPRE UN PARINTE ADEVARAT SI SFANT: “Avea puterea de a schimba sufletele oa­menilor, era omul cu cea mai mare dragoste…” -
  19. Pingback: PARINTELE CALCIU – sfintitul marturisitor si unicul “RAZBOINIC INTRU CUVANT” – gasit cu SFINTE MOASTE la PARASTASUL DE 7 ANI? - Recomandari
  20. Am recitit randurile de mai sus. Mai este oare o mirare pentru cineva ca trupul parintelui s-a aflat neputrezit?! Cat de mult l-a iubit Dumnezeu si cat de mult L-a iubit si parintele pe Dumnezeu!!! Parintele Iustin a stiut ca se vor afla moaste sfinte ca altfel nu ar fi spus ca-l vor dezgropa. Ce mult am pierdut ca nu am venit mai repede in biserica! Fericiti cei care au luat binecuvantare de la parintele!

  21. Pingback: Imagini cu Sfintele Moaste ale Parintelui Gheorghe Calciu prezentate la emisiunea Secvential [VIDEO] - Recomandari
  22. Pingback: Sfintitul marturisitor Gheorghe Calciu – interviu video (2005): PLANUL MASONERIEI ESTE SA SUBJUGE INTREAGA OMENIRE SI SA DISTRUGA CREDINTA CRESTINA. Ecumenismul – cea mai mare ispita! -
  23. Pingback: Clarificari privind controversa deshumarii parintelui Gheorghe Calciu - Recomandari
  24. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU MARTURISITORUL – 7 ani de la mutarea la Viata Vesnica. “Memorialul durerii” despre CELE SAPTE CUVINTE CATRE TINERI (VIDEO) -
  25. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU – O VIATA DE MARTIRIU (+21 noiembrie 2006) -
  26. Pingback: UPDATE VIDEO – “Solutia noastra este PARINTELE GHEORGHE CALCIU”. In urma filmului documentar “7 CUVINTE. Povestea unui biruitor” | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: INVIEREA CU PARINTELE MARTIR GHEORGHE CALCIU, in Aiud si in America, in 1982 si 2004 (VIDEO si AUDIO) – Conferinta integrala de la ZALAU (2005) despre TINERET, ORTODOXIE si ISPITELE VEACULUI NOSTRU | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: PARINTELE CALCIU – ultimul cuvant public inainte de moarte: EPISCOPUL IN BISERICA ORTODOXA. DUHUL SI LITERA (si video). Scrisoare inedita catre un preot: “RAMANEM STRANS UNITI IN JURUL IERARHIEI SI IERARHILOR NOSTRI, CACI O BISERICA FARA IERAR
  29. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, “un glas care te cheama”. CUVINTE CATRE TINERI: “Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui!”– Mesajul iubirii izvorate din Inviere: “TU NU VEI MURI!” |
  30. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, BIRUITORUL. Marturii despre mesajul Fericitului Marturisitor in contextul provocarilor actuale: Lucian Popescu, Andrei Negoita si PARINTELE AMFILOHIE BRANZA/ Predica inedita despre IMPIETRIREA INIMII SI SLABIREA CREDINTEI ca SEM
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate