INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!”
Staretul Efrem si Gheronda Iosif Vatopedinul
Despre paternitatea duhovniceasca
– S-au împlinit pe 1 iulie 2011 doi ani de la adormirea fericitului întru pomenire Stareţ Iosif Vatopedinul. Stareţul Iosif a devenit cunoscut în toată lumea. Oamenii îl căutau. Care este explicaţia acestui fapt?
– Omul vremurilor noastre trăieşte, ca niciodată altcândva, o criză a instituţiilor şi a valorilor, trăieşte într-o confuzie de idei, trăieşte un sens al vieţii lipsit de orientare. In esenţă, omul vremurilor noastre nu cunoaşte ce este omul, posibilităţile şi menirea omului. Cu toate acestea, în momentul în care vede, în care se apropie de oameni adevăraţi, de oameni care trăiesc viata în Hristos, el este mişcat, îşi pune probleme, dobândeşte neliniştea cea bună despre care vorbea Cuviosul Paisie, şi este insuflat a porni la „lupta cea bună“. Şi oare cu cât mai mult nu vor fi atraşi cei credincioşi de prezenţa şi de cuvântul unui astfel de următor al lui Hristos, a unei astfel de pilde vii, atunci când o au înaintea ochilor lor?
Deşi Stareţul Iosif nu era un om învăţat potrivit regulilor educaţiei — nu terminase nici gimnaziul! – el avea înţelepciunea cea după Dumnezeu, care izvora din părtăşia lui trăită cu Dumnezeu; el trăia harul dumnezeiesc. Acest har dumnezeiesc este cel care-i atrăgea pe oameni lângă el.
– Care erau virtuţile care-l caracterizau mai mult pe Stareţul Iosif Vatopedinul?
– Stareţul Iosif avea trăire lăuntrică. El preluase de la Stareţul său, Iosif Isihastul, modul isihast de viată, care constituie chintesenţa vieţii duhovniceşti ortodoxe. Dobândise o stare de rugăciune şi o necurmată întristare a morţii. Oricând voia, putea avea darul lacrimilor. Nu-mi amintesc să se fi împărtăşit vreodată fără lacrimi! Asta vădeşte, potrivit Sfinţilor Părinţi, o stare duhovnicească înaltă.
Un alt lucru care-l caracteriza pe Stareţul Iosif era prihănirea de sine, marea lui prihănire de sine, cugetul lui smerit. Totdeauna se acuza pe sine, se punea pe sine mai prejos de orice om. Ca Stareţ, a trecut prin multe greutăţi în viaţa lui, printre care nedreptăţi şi clevetiri. Insă rămânea totdeauna în pace. Nu-i învinuia niciodată pe cei care-l nedreptăţeau şi-l cleveteau, deoarece avea ca însoţitor neîncetat prihănirea de sine.
Sa stiti ca asta nu-i lucru usor! Sa te acuze altul pe nedrept, iar tu sa-i dai dreptate, sa-l iubesti, sa te rogi pentru el… Aceasta pornire spre iertare, aceasta partasie la patimirea celuilalt, dragostea Staretului Iosif izvorau din adanca lui smerenie, din prihanirea de sine.
– Care erau punctele vietii duhovnicesti asupra carora staruia Staretul? Care era, in cateva cuvinte, esenta invataturii lui?
– Staretul Iosif staruia mult asupra legaturii personale a credinciosului cu Hristos. Hristos ca Dumnezeu-Om, om desavarsit si Dumnezeu desavarsit, nu este o idee, nu este o „forta superioara”, ci este persoana – Persoana desavarsita, absoluta, Persoana vesnica. Trebuie ca legatura noastra cu Hristos sa urce pe o treapta mai inalta, sa-L simtim ca prieten, ca frate, ca Tata. Rugaciunea de spovedanie personala catre Hristos era pentru Staret un sine qua non al vietii duhovnicesti. Aceasta rugaciune de spovedanie personala ar trebui sa premearga lucrarii Rugaciunii lui Iisus, a chemarii Numelui lui Hristos.
Staretul staruia asupra faptului ca, daca omul traieste in pocainta, adica daca savarseste faptele pocaintei, lucreaza poruncile lui Hristos si staruie in rugaciune e cu neputinta sa nu ajunga la masuri dumnezeiesti, sa nu dobandeasca trairea Harului dumnezeiesc…
Staretul recomanda tuturor crestinilor mireni sa rabde in necazuri, sa staruiasca in rugaciune cu cuget smerit, in timp ce monahilor le cerea sa aiba ascultarea ca temelie a vietii monahale – nu ca virtute, ci ca legatura ontologica cu Dumnezeu.
– Ne puteti spune vreo minune legata de Staretul Iosif?
– De vreme ce a fost Staretul nostru, nu socotim bine ca noi sa facem publice astfel de date despre Staretul Iosif, caci putem fi gresit intelesi. Cu toate acestea, un fapt mai presus de fire si vadit tuturor, pe care cei mai multi cred ca il cunosc, este zambetul aparut pe chipul Staretului dupa adormirea lui. Desi a adormit in urma unui edem pulmonar si chipul i se invinetise din pricina bolii, dupa aproape o ora si jumatate fata i-a devenit cu totul curata, luminoasa, rugatoare si surazatoare – ca si cum dadea marturie de unde s-a dus ca acolo este bucuria adevarata si fericirea…
Am putea relata totodata si faptul minunat petrecut in timpul vietii Staretului, in 1947, pe cand se hotarase sa plece la Sfantul Munte. In ianuarie 1947, venind din Cipru impreuna cu alti trei monahi, Staretul voia sa calatoreasca spre Sfantul Munte, de la Pireu prin Thessalonic, cu vaporul de calatori „Heimarra”. Insa responsabilul cu emiterea biletelor nu le dadea bilet pe motiv ca vaporul, fiind plin, nu mai avea locuri si pentru ei – asta in timp ce altora le dadea bilete! Ceilalti parinti care calatoreau impreuna cu Staretul au inceput sa se planga de comportamentul functionarului, insa Staretul le-a spus sa lase chestiunea in grija Proniei dumnezeiesti. Pana la urma, vaporul a plecat fara sa-i ia. Si, din nefericire, vaporul s-a scufundat in apele de langa Voios, impreuna cu toti calatorii si cu echipajul! Foarte putini au scapat. Dumnezeiasca Pronie l-a pazit in felul acesta pe Staret, fiindca stia ca se va arata „vas al alegerii”.
– Multi crestini sunt astazi nelinistiti de faptul ca s-au imputinat marile figuri duhovnicesti, una dintre acestea fiind si Staretul Iosif. Ce ne puteti spune despre aceasta grija?
Intr-adevar, traim zile de decadere a vietii duhovnicesti, fapt ce se datoreaza in esenta lipsei acelor staturi duhovnicesti care sa fie indrumatori nerataciti pentru viata in Hristos. Acum cateva zeci de ani ii aveam inte noi pe fericitii Stareti Paisie, Porfirie, Sofronie, Iacov Tsalikis, Simon Arvanitis, Efrem Katunakiotul şi pe atâţia alţii. Viata lor era o mărturisire autentică a lui Hristos către lume, „o epistolă a lui Iisus Hristos cunoscută şi citită de toţi oamenii” (II Cor. 3:2). Pentru poporul lui Dumnezeu era o mângâiere faptul că ei se aflau în viaţă. Sigur că nici acum, după adormirea lor, ei nu încetează să mângâie şi să trimită binefaceri credincioşilor.
Cred că Dumnezeu nu ne va părăsi şi va da mărturie despre Sine „în mijlocul acestui neam viclean şi desfrânat” ca al nostru. Fiindcă acolo „unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Rom. 5:20). Se vor ivi cu siguranţă Stareţi purtători de har, care să mângâie poporul lui Dumnezeu. Trebuie însă ca lucrul acesta să fie cerut în rugăciune de fiecare credincios, iar Dumnezeu ne va asculta rugăciunile. Pentru că Domnul a făgăduit că va da „căpetenii”, conducători bisericeşti şi politici, după inima poporului…
– Părinte Stareţ, care este, după părerea sfinţiei voastre, cea mai importantă însuşire a unui duhovnic?
– In duhovnic ar trebui să fie întipărită harisma deosebirii duhurilor (vezi I Cor. 12:10). Un duhovnic este dator să cunoască de unde provin gândurile celui ce se spovedeşte, ale fiului lui duhovnicesc – dacă sunt de la Dumnezeu, dacă sunt de la diavolul sau dacă provin de la omul însuşi. Lucrul acesta nu poate fi dobândit prin logica sau prin educaţia omenească. Este o harismă, darul lui Dumnezeu. Ar trebui ca el să deosebească, în Duhul Sfânt, acţiunea gândului, iar nu gândul în sine — pentru că gândurile cele mai primejdioase se ascund sub vălul evlaviei. Acest înţeles îl are şi cuvântul Apostolului Pavel, cum că „satana însuşi se preface în înger de lumină“ (II Cor. 11:14). Duhovnicul ar trebui să cunoască cine se ascunde în spatele fiecărui gând şi din ce pricină. Faptul acesta este într-atât de important, încât de cuvântul duhovnicului va depinde mântuirea celui ce se spovedeşte.
Se poate ca un duhovnic să aibă sub îndrumare duhovnicească o mulţime de credincioşi. Şi, pe fiecare în parte, va trebui să-l abordeze într-un chip personal, care i se potriveşte. Un sfat pe care-l va da unui fiu duhovnicesc poate să nu izbutească în cazul altuia. Oamenii se deosebesc între ei în caracter, la fel cum bumbacul se deosebeşte de fier. Pe fiecare om îl caracterizează o alcătuire diferită, un trecut de viaţă diferit, patimi moştenite şi dobândite diferite, o voinţă diferită. Iar duhovnicul va trebui să-l abordeze şi să comunice cu fiecare fiu duhovnicesc al lui în felul care i se potriveşte acestuia. Dreapta-socoteală ascunde în ea adevărata dragoste. Nu e cu putinţă ca duhovnicul care îndrumă cu discernământ să nu-şi iubească fiul duhovnicesc. Dreapta-socoteală păzeşte dragostea. Imi amintesc că fericitul Stareţ Paisie Aghioritul dădea, legat de aceasta, următorul exemplu:
„Intr-o barcă încap 10 oameni. Dacă, dintr-o aşa-zisă dragoste, căpitanul bagă înăuntru 20 de inşi ca să-i servească şi pe ei, barca se va scufunda. Căpitanul nu are dreapta-socoteală şi, de aceea, barca se va scufunda. Asta nu este dragoste!“
– Sfinţii Părinţi spun că legătura între Stareţ si cel ce ascultă de el este mai adâncă, mai puternică decât legătura după trup. Cum trăiţi sfinţia voastră acest lucru?
– Legătura ucenicului cu Stareţul nu este o legătură omenească, nu se sprijină pe simţăminte omeneşti. Are un caracter centrat pe Hristos. In persoana Stareţului, ucenicul îl vede pe Hristos. Din această pricină, trăirea aceasta este foarte puternică, foarte adâncă şi nu se compară cu legătura după trup, fie ea cea dintre părinţi şi copii, ori cea dintre soţi. Ucenicul îl ascultă şi-l iubeşte pe Stareţ ca şi cum L-ar asculta şi L-ar iubi pe însuşi Hristos. „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă” (Le. 10:16).
Stareţul Efrem Katunakiotul spunea despre Stareţul Iosif Isihastul: „De nici un om de pe pământ nu m-am temut mai mult şi pe nici unul n-am iubit mai mult decât pe Stareţul Iosif“. Într-o măsură asemănătoare, am avut şi noi aceeaşi trăire faţă de fericitul nostru Stareţ Iosif Vatopedinul. Desigur că fiecare ucenic trăieşte legătura cu Stareţul său într-un fel unic şi irepetabil. Legătura aceasta se continuă şi după moarte, se întinde în veci. Noi simţim foarte apăsat cum Stareţul nostru Iosif ne acoperă, cu toate că are doi ani de când a adormit.
Pe de altă parte, pentru fiul său duhovnicesc, Stareţul va trebui să se jertfească în fiecare zi în chip duhovnicesc. El nu vrea să intre fără fiul său duhovnicesc în Rai. Îl sileşte oarecum pe Dumnezeu pentru fiul său duhovnicesc, la fel cum Prorocul Moise îl ruga pe Dumnezeu să ierte păcatul poporului, care-şi făcuse idoli şi se închina la ei, sau să-l şteargă pe el însuşi din cartea celor vii (vezi Ies. 32:32). Asta trăim şi noi, după putere…
– Ce vă odihneşte mai mult la ucenicii sfinţiei voastre, fie ei monahi, fie mireni?
– Duhul ascultător şi umilit, fiindcă el este temelia, chintesenţa vieţii duhovniceşti – aceasta ne odihneşte cel mai mult. Cu alte cuvinte, să văd că fiii mei duhovniceşti sunt blânzi şi smeriţi cu inima. Spune în Vechiul Testament Dumnezeu-Cuvântul cel neîntrupat: „Spre cine îmi voi îndrepta privirea dacă nu spre cel smerit şi liniştit, şi care tremură la cuvintele Mele?” (Isa. 66:2). în Noul Testament, acelaşi Dumnezeu-Cuvântul întrupat spune atunci când se descoperă pe Sine: „învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Mat. 11:29). Dacă Dumnezeu este smerit, cine vrea să fie altceva decât este El? Adică să fie mândru, mânios, ţinător de minte al răului şi împătimit, în general…
Veşmântul Dumnezeirii este smerenia. Doar celor smeriţi le dă Dumnezeu harul Său. Toate virtuţile sunt întreţesute cu smerenia. Cel cu adevărat smerit este totodată ascultător, liniştit, îndurerat, recunoscător, comunicativ, iubitor. Pe cel smerit îl iubesc toţi şi toţi se simt odihniţi alături de el, în afara de cel care are în el o lucrare drăcească. Foarte mulţi oameni se vor odihni în preajma celui ce dobândeşte smerenia lui Hristos.
– Aceste mari chipuri duhovniceşti despre care aţi vorbit mai sus au ajuns la astfel de măsuri ducând o viaţă de nevoinţă trăită în Tainele Bisericii Ortodoxe. Noi, cei care trăim în lume, cu o viaţă de familie, putem atinge aceste trepte? Putem lucra în viaţa de familie Rugăciunea lui Iisus, trezvia, având în vedere totodată că mai este şi diavolul care ne războieşte?
– Viaţa duhovnicească este aceeaşi şi pentru monahi, şi pentru creştinii mireni. Nu există o Evanghelie pentru monahi şi o alta pentru cei din lume. Evanghelia este de obşte, şi aceleaşi sunt poruncile ce trebuie ţinute de toţi creştinii. Dacă lăsăm la o parte starea de neînsoţire în nuntă, monahul nu diferă de un mirean.
Fireşte că Rugăciunea lui Iisus se poate lucra şi în mijlocul lumii, în familie, la fel cum pot fi ţinute şi toate poruncile lui Hristos. Un părinte athonit i-a recomandat unui mirean să spună cât de mult poate rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“. Acela încerca să se îndreptăţească că nu are timp să o facă, că are o sumedenie de îndatoriri de serviciu. Părintele i-a propus să zică rugăciunea în ceasul în care se duce dimineaţa să se spele şi să se îmbrace. A făgăduit că o s-o facă şi a început, într-adevăr, s-o pună în lucrare. Până la urmă, omul acesta s-a îndulcit atât de mult de harul rugăciunii, încât a ajuns să spună Rugăciunea vreme de o oră, înainte să adoarmă, seara. Vedem de aici că nu există nici o îndreptăţire pentru neţinerea poruncilor lui Hristos. Totul este o chestiune de alegere voită!
Diavolul, vrăjmaşul din veac al omului, îl războieşte pe mirean, dar şi pe monah. Negreşit, monahul se află în prima linie a războiului acesta cu diavolul, piept la piept, faţă către faţă. Deosebirea este că între oameni, în lume, putem spune că există mai multe pricini care îndeamnă la săvârşirea păcatului. Creştinul mirean va înainta duhovniceşte dacă va lua aminte să nu se lase târât de aceste cauze şi să nu-i judece pe fraţii care cad în ispită şi păcătuiesc. Dacă va uni lucrarea rugăciunii cu participarea la viaţa Tainelor Bisericii (Spovedania, Dumnezeiasca Impărtăşanie), atunci negreşit va dobândi o stare lăuntrică duhovnicească, va ajunge la măsuri dumnezeieşti.
– Am aflat despre înfiinţarea Asociaţiei „Prietenii Mănăstirii Vatoped”. Ne puteţi spun câte ceva despre sensul unei astfel de iniţiative?
– Mai cu seamă în vremurile noastre, credem că e de mare folos ca oamenii să se asocieze pentru a lucra binele. Şi aceasta este o modalitate prin care creştinii se pot împotrivi dezagregării comunităţilor şi a familiei pe care o vedem peste tot în lume. Astfel putem explica de ce mii de ortodocşi din întreaga lume s-au unit pentru a da naştere Asociaţiei Prietenii Mănăstirii Vatoped. Cei mai mulţi provin, bunăoară, dintre pelerinii care în ultimii ani s-au bucurat de participarea la sfintele slujbe din Mănăstirea noastră, de harul sfintelor icoane şi moaşte, de binecuvântarea Maicii Domnului al cărei brâu a adus atâta mângâiere celor care i s-au închinat.
Pe urmă, cei care au alcătuit această asociaţie au simţit nevoia să se alăture Mănăstirii noastre, lucrării ei în lume, apreciind cele oferite de ea Ortodoxiei, de la înfiinţare până în prezent. Preşedintele Asociaţiei este domnul Konstantinos Loulis, fostul guvernator civil al Muntelui Athos.
Una dintre lucrările acestei asociaţii este realizarea unei reviste care va fi publicată pe internet la adresa www.pemptousia.com. Aceasta este o nouă revistă on-line al cărui conţinut cuprinde tripticul Cultură – Ştiinţă – Religie. In această toamnă revista va fi accesibilă în cinci limbi, între care şi limba română.
– Pot face parte si românii din această asociaţie?
– Desigur, nu există nici o obligaţie materială, poate doar responsabilitatea de a ne lupta să mărturisim creştin în vremurile prin care trecem. Existenţa acestei asociaţii arată deschiderea pe care Sfântul Munte o are faţă de lume în zilele noastre, ca răspuns la nevoia de susţinere duhovnicească pe care tot mai mult o resimt creştinii care trăiesc în lume.
– În încheiere vă rugăm să ne spuneţi cum putem să depăşim frica şi moliciunea care caracterizează epoca noastră pentru a promova frumuseţea Ortodoxiei şi cugetarea ortodoxă?
– Nu e lucru uşor să fii ortodox în vremea de azi! Trebuie să ai putere duhovnicească, bărbăţie sufletească ca să trăieşti creştineşte, ca să trăieşti adâncimea mesajului Evangheliei într-o societate considerată de unii anticreştină, iar de alţii post-creştină. Noi credem că mesajul creştin n-a fost asimilat nu numai de întreaga omenire, dar nici de creştinii înşişi. Puţini sunt cei ce adeveresc prin viaţa lor că Evanghelia este aplicabilă, cei ce Ii urmează lui Hristos „oriunde merge”, chiar şi în Ghetsimani, pe Golgota. Iar creştinul nu urmează lui Hristos ca un nefericit, ci cu nobleţe duhovnicească.
Ortodoxul nu este un un molatic, un disperat, ci un om plin de viaţă şi energic, fără a fi un activist. Biserica Ortodoxă constituie o comunitate de persoane iubitoare şi creatoare. Aceste persoane sunt oameni adevăraţi, după chipul Persoanei absolute, adevărate şi veşnice a lui Hristos. Urmând acelor oameni, acelor Stareţi care trăiesc realitatea Persoanei lui Hristos, ortodoxul căldicel de acum îşi va putea depăşi sinele şi va putea trăi frumuseţea Ortodoxiei.
Interviu realizat de prof. Mihai Cristea pentru revista Familia Ortodoxa, nr. 9/2011
Legaturi:
- Avva Efrem Vatopedinul: “ATAT CAT AVETI PUTERE, IUBITI RUGACIUNEA!”
- STARET SFANT, UCENIC SFANT. Prima mare minune de dupa adormirea lui Gheronda Iosif Vatopedinul (ucenicul Fericitului Gheron Iosif Isihastul)
- CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL: “Daca rugatorii pentru lume vor lipsi, atunci va fi sfarsitul”
- GHERON IOSIF ISIHASTUL despre discernamant si stravedere: „Sare, fiilor, e trebuinta de sare!”
- Darul inainte-vederii lui GHERON IOSIF (†15 august 1959), unul dintre ultimii mari sfinti athoniti: “Tot ce facea, facea cu instiintare de la Dumnezeu”
- Parintele Efrem Filotheitul povestind despre STARETUL IOSIF ISIHASTUL. “Ai vazut om inselat? Din pricina gandurilor nemarturisite a patimit aceasta”
- STARETUL IOSIF ISIHASTUL – MOARTEA CA O CALATORIE LINA SPRE INVIERE sau ADORMIREA IMPREUNA CU “DULCEA MAICUTA”
- ARATARILE MINUNATE ALE CUVIOSULUI IOSIF ISIHASTUL, DUPA ADORMIREA SA. SI INVATAMINTELE PENTRU NOI
- Pentru cei care vor sa paraseasca Biserica, crezand ca asa slujesc lui Dumnezeu – GHERON IOSIF, UCENICII SAI SI CALENDARUL
- PARINTELE EFREM KATUNAKIOTUL SI INCERCAREA STILISTA. Cum descopera Dumnezeu cuviosilor Sai unde este Biserica si unde lepadarea de har
- Arhimandritul Sofronie Saharov: „Traim in vremurile de pe urma. Judecata se poate petrece si acum”. CARE E CONDITIA DEOSEBIRII DUHURILOR?
- Parintele Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Cred că am spus de atât de multe ori iartă-mă pe acest site încât simt că s-a cam golit de conţinut, dar alt cuvânt n-am deci.. Iertaţi-mă! Doamnă/domnişoară Mirela vă preţuiesc sincer şi nu aş dori în veac să vă deranjez cu elucubraţiile mele, dar m-aţi înţeles greşit din pricina felului meu de a mă exprima. Încercam să vorbesc despre situaţia indicată de doamna ellaina la 05.16, pe care am trăit-o şi eu la un momentdat, în care unele iniţiative au eşuat în fanclub-uri sau mai rău, deşi nu veneau din partea unora paraleli cu ortodoxia.
Am greşit întrucât am încercat să vorbesc referindu-mă doar la mine şi la incapacitatea mea de a rămâne angajat pe două planuri şi voiam oarecum să previn împotriva unor greşeli pe care le-am făcut şi eu.
Admin, nu am sincer ce mărturie să vă aduc să vă încredinţez că nu am urmărit să insinuez nimic, nici să ironizez pe nimeni. Sper să vă mărturisească Cuvioasa Parascheva despre recunoştinţa ce v-o port dumneavoastră şi cititorilor RIC. Nu am dorit să descurajez pe nimeni, din contră, credeam că am îndemnat să ne asumăm matur şi cu discernământ şi latura realităţii a acesei comuniuni virtuale. Eu unul cel puţin credeam că asta am făcut în ultimul timp.
Din păcate, eu am crezut că vorbiţi despre iniţiative ad-hoc, în privinţa cărora sunt sceptic (din fire, după cum spuneam) şi am încercat să argumentez târâş gropiş această opinie a mea. Oricum, numai la scrupule ultra duhovniceşti nu am dorit să ajung şi nu credeam să ajung vreodată “să fiu acuzat” de ultra-duhovnicie, eu care am abia 2 ani jumătate de când am învăţat rugăciunea Tatăl nostru. Am încercat să folosesc argumente şi un limbaj ortodox care, după cum aţi observat din postările mele de la secţiunea de ştiri, nu-mi sunt proprii. Le-am folosit fără să am reprezentarea lor “în duh” dorind să “punctez” ceva ce credeam că ar fi de folos. Am vorbit şi eu din mizeria sufletului meu şi se pare că nu sunteţi singurii pe care i-am nedreptăţit în aceste două zile cu “duhovnicia” mea de almanah.
Iertaţi-mă vă rog şi îngăduiţi-mi întru Domnul.
…nu am inteles la nivel personal, acest trafic de mii de persoane care nu simt nevoia sa spuna ceva, sa reactioneze, sa salute, nu stiu…sa zambeasca sau hai sa se crispeze…dar sa reactioneze cumva atunci cand citesc!…E mai mare bunul simt al gandului ca nu esti destul de avizat ?!
Tacerea asta nu e o liniste buna! Nu e fireasca!Si nu e de nici un ajutor! Cum vom trai asa tacand unii fata de altii?! Fratiilor cititori, sa ma iertati: cu cine v-ar placea sa vorbiti in schimb?! Si despre ce ?!
Infricosator, admin, trebuie ca va simtiti cateodata…
io sunt de acord cu Robert, cn, Mirela si nu la modul de a chibita….deci, ce facem? CONCRET
Cu Ascor-ul din Iasi se mai intampla si lucruri bune. Depinde mult de persoane – la una din activitati la un orfelinat sefa nu era prea serioasa in ale credintei si chiar daca veneau persoane mai serioase si credincioase dupa cateva incercari se lasau pagubase. Insa la activitatea de la un azil de batrani sefa fiind serioasa si credincioasa, a reusit sa mentina activitatea chiar buna, desi au fost ispite si incercari.
Cred ca ar fi bine sa nu avem prea multe pretentii de la altii si sa multumim lui Dumnezeu ca avem sprijin chiar si virtual, dat fiind ca atat de multi folosim Internetul de voie de nevoie zilnic. Si probabil ne-a dat Dumnezeu o alinare pe masura si la nevoia actuala.
Daca acum ne plangem sau suntem nemultumiti, ce vom mai face cand vom da de greu efectiv? Si nu vom mai avea nici comunitatea asta virtuala sau putinele activitati crestine pe care inca le mai avem.
@ svm:
Da, la Iasi am auzit ca se misca ceva. Depinde mult si de ierarhul locului. Nu la Iasi ne-am referit. Nu sunt de vina decat in mica parte tinerii, multe lucruri s-au schimbat dupa 2007, cand a avut loc un anumit cutremur in Biserica noastra. Si la foarte multi se exercita intimidarea, cenzura si presiunea de sus. Nu mai au nici libertatea de dinainte, pe langa faptul ca sunt, totusi, parte a “generatiei netului”.
Tocmai asta era si ideea, sa nu ne bazam numai pe internet, pe “virtual”, pe cat posibil, care SIGUR nu va mai dura mult. Cel putin in ceea ce ne priveste. In ce-i priveste pe cei care au “spate” de un fel sau altul, oricat de… independenti si de dizidenti s-ar prezenta ei acum… se va vedea ca alta va fi situatia.
Deci ideea este chiar asa: ce facem cand vom da de greu efectiv si mai mare, adaugam noi. Fiindca de greu deja au dat multi dintre noi. Fratele Cristi_g a propus de mai multa vreme si o sa reluam, poate, apelul sau, intr-o forma mai vizibila, pentru cei interesati, oricat de putini ar fi. Cautam acum o modalitate de a comunica si de a ne ajuta sufleteste intre noi, pe baza unei asemanari sau unitati de cuget si de duh? Cautam sa ne cunoastem, acolo unde este posibil, si sa nu-i lasam pe cei (mai mult sau mai putin) singuri sa fie si mai singuri si sa se consoleze doar cu cititul pe internet?
@ eva:
Nu trebuie sa judecam pe nimeni, nu stim gandurile, inimile, si situatiile fiecaruia si nimeni nu trebuie sa se simta silit, presat, etc. la nimic… Apoi nu condamnam pe nimeni si daca ne citeste doar de curiozitate sau pentru simpla informare, si daca adera, mai degraba, la alte curente (zelotiste, sa zicem), ori daca, dimpotriva prefera calea mai solitara.
Ei, nu e asa infricosator 🙂 Infricosator va fi ceea ce vom trai cei mai multi destul de curand. Si asta e problema mare, ca inca se pare ca nu suntem foarte constienti de ce vine peste noi. Sunt lucruri care se simt si vin de la sine atunci cand chiar ne trezim la realitate si ne dam seama ce se intampla si ce tavalug vine peste noi.
Ne trebuie dreapta socoteala ca sa nu intram cu totul in calculator (cunosc cazuri chiar apropiate) si nici sa nu ne imprastiem intr-o mie de directii externe din care sa nu mai intelegem nimic. Ar fi bine sa ne cunoastem pe cat se poate, chiar ne-am bucura, numai sa fim si pregatiti sa ne acceptam ca asa in virtual suntem toti buni, dar in realitate fiecare cu bubele sale…
@ utzu:
Nadajduiam ca am facut si precizarile suficiente pentru a preintampina aceasta teama si ca este deja cunoscuta si clara orientarea noastra, ca sa nu fie necesar sa suspectam asa ceva si sa ne manifestam un scepticism exagerat, in conditiile in care si asa pe romani nu-i da afara din casa dorinta de unire. Numitorul comun al celor care chiar sunt atasati de acest site vrem sa credem ca nu este lupta antisistem sau mai stim noi ce altceva, ci tocmai lupta duhovniceasca, dusa in conditiile lumii tot mai vrajmase de astazi. Si cand vom vedea ce atacuri vom avea cu totii de infruntat. Oare de ce s-ar fi ocupat ditamai staretii isihasti athoniti de a pune bazele la asa ceva, daca nu ar exista aceasta nevoie. Si nu credem ca cineva a inteles nici acolo ca e vorba de un soi de “fan-club” 🙁
@ Ellaina:
Asa este, numai ca nu mai sunt multi ca pr. Calciu, si dovada este si ceea ce s-a intamplat ulterior in urma sa. Si noi am pornit la drum si il continuam cu binecuvantare si cu indrumare, numai ca in privinta acestor legaturi chiar lucrurile trebuie sa se miste liber, “ad-hoc”. Nu facem noi nimic de genul asociatii, dar ar fi bine daca am strange legaturile, deocamdata si numai prin internet (unde nu se poate altfel) si daca am incerca sa fim mai prezenti si sa ne stim unii altora nevoile si problemele, sa ne sfatuim, sa facem si ceva concret acolo unde e cazul si unde e cu putinta. Uneori e nevoie doar de o prezenta mai vie, de o marturie personala, de un cuvant simplu, de foarte putin.
Multumim!
“Cautam acum o modalitate de a comunica si de a ne ajuta sufleteste intre noi, pe baza unei asemanari sau unitati de cuget si de duh? Cautam sa ne cunoastem, acolo unde este posibil, si sa nu-i lasam pe cei (mai mult sau mai putin) singuri sa fie si mai singuri si sa se consoleze doar cu cititul pe internet?”
Da.Asa, tuturor celor carora li se va putea.Amin.
Iertaţi-mă vă rog, nu am fost atent la toate acestea şi m-am grăbit să dau lecţii. Sper să repare sfinţii lui Dumnezeu răul pe care l-am făcut şi să ne dea fiecăruia gândul cel bun. Doamne, ajută!
@Utzu,
Nu-ti face probleme. Iarta-ma, te rog, ca te-am interpretat gresit.
@ Utzu
Spre deosebire de cei care au comentat aici legat de raspunsul tau, as vrea sa-ti spun ca eu am inteles in alta cheie ceea ce ai vrut tu sa transmiti. Asadar nu mi se par de prisos anumite precizari pe care le-ai adus, si care au izvorat dintr-o experienta personala. Daca se vrea realizarea unei comunitati in care se se lucreze binele, nu este gresit sa se tina cont de experientele unora sau altora, pentru a evita anumite greseli si a retine punctele constructive.
Pe langa aceasta am retinut si cateva lucruri pe care le-ai scris, si care mi se par adevarate:
– Orice izbândă de interior se răsfrânge în afara noastră
-Fiecare are propria măsură de a se lăsa iubit sau de a se pune la dispoziţia aproapelui.
– Trebuie să fim mereu smeriţi şi cu mintea trează să nu ne izbim sufletele noastre colţuroase, să nu nedreptăţim pe cel de care ne-am apropiat, să nu ne considerăm în drept să ne comportăm grijuliu sau “ca un bun proprietar” cu persoana de lângă noi.
-Pentru că ne e foarte greu să lucrăm în direcţia asta, a frângerii inimii, părându-ni-se că merge prea greu sau că nu merge deloc, de cele mai multe ori nu mai răbdăm până în sfârşit, ci vrem să ardem etapele.
-Să avem o structură clară a relaţiilor umane pe care le dezvoltăm, însă nu clar dpdv intelectual, ci clar în funcţie de disponibilitatea noastră de a iubi şi a ne lăsa iubiţi. Ori, de multe ori, nu mai sesizăm măsura noastră duhovnicească şi nu aşteptăm să avem “348 best friends”, iar apoi când dispare entuziasmul, rămâne doar politeţea şi mândria de a fi serviabili, “săritori” şi considerăm că asta e dragostea
-De multe ori relaţiile se răcesc, iar noi fie acuzăm pe prieten că e cu nasul pe sus, fie că nu e de nasul nostru. Toate astea se întâmplă pentru că suntem mândri şi/sau că nu ne cunoaştem “lărgimea inimii”.
@ Elena:
Va raspundem prin e-mail.
admin
E nevoie de un asemenea site.Poate ca multi nu l-au descoperit sau nu ii intereseaza.Am aflat de aici atatea lucruri folositoare pentru suflet!Si faptul ca poti reveni asupra lor ori de cate ori simti nevoia, este o mare binefacere.Atatea invataturi si trairi ale unor sfinti, atatea exemple de viata duhovniceasca…toate astea sunt un ajutor pentru sufletele ce cauta.Toate sfaturile,rugaciunile,interpretarile unor texte din BIBLIE,sunt de mare folos atunci cand nu ai in preajma prea multi cu care sa poti discuta.Toate informatiile legate de masonerie si altele asemenea nu pot decat sa te trezeasca la realitate.Dupa parerea mea fac parte tot din lupta pentru promovarea binelui. DUMNEZEU sa va ajute si sa sa va dea puterea sa mentineti in continuare acest site, in aceste vremuri tulburi si vrajmase!
Nu stiu cat timp mai avem…
In ultima vreme am cam multe ispite si accesul la internet s-ar putea sa dispara.Sunt in continuare dispus sa dialoghez cu frati si surori dornice sa cunoasca si alte “specimene” duhovnicesti.
Oricum suntem atenti monitorizati si se vor gasi destule iude care sa strice orice initiativa.
@ Ana:
Multumim! Amin!
@ Cristi G.:
Foarte trista veste ne dai… Ne pare tare rau! Domnul sa te intareasca! Sa ne mai dai si noua cate un semn despre tine.
@ utzu, Corina:
– Mare lucru si cordialitatea, serviabilitatea, chiar si politetea, daca sunt insa FARA mandrie, pe cat posibil. Intr-o lume tot mai grosolana, mai agresiva, mai cinica, mai feroce… si aceste “bunuri” vor fi de mare pret.
– Nu ai cum sa ai sute sau zeci de prieteni propriu-zisi, dar putem avea oricati frati duhovnicesti. In aceasta nu se pun limite. Iar acestia nu se castiga printr-un ADD pe Facebook sau HI-5 sau… Cine a inteles ca e vorba de a face socializare, a inteles uluitor de stramb. Si pana la urma credem ca s-a uitat de unde s-a plecat, si anume de la cuvintele si de la initiativele staretului vatopedin. (Ne intrebam daca si avva Efrem si monahii sai nu s-or fi gandit ca poate ii smintesc, invitandu-i pe oameni sa arde etapele, ca nu mai au rabdare in lucrarea launtrica, etc.) Prin urmare ideea era de a incerca sa intram putin in duhul indemnurilor sale. Care veneau dupa ce vorbise foarte bine si frumos despre rugaciune, despre smerenie, despre trairea launtrica, despre plans, despre ascultare, etc. In fine, e deja tardiv si acum regretam ca ne-am lansat poate prea tare in preluarea ideii, dupa comentariul Adei, dar acum am vrut sa elucidam si aceasta parte a problemei.
admin,
Despre aceasta postare(desi articolul il stiam din `Familie`…)spun ca `m-a fortat` sa postez mult mai devreme decit m-as fi asteptat un nou comentariu.Credibil sau nu ce zic(mai putin ma chinuie gindul…),in mod sigur ciudat pt.mine…l-am vazut doar acum(de citeva ore)…Nu mai zic nimic…nici ca nu as mai fi dat cu bita-n balta,nici altceva…doar ca imi dau seama,de fapt,ca mi-am reamintit unele lucruri pe care le traduc,pe scurt astfel:sa ma iertati daca din micimea mea,v-am fost o cit de mica pricina de poticnire!Rugati-va si pt. mine!
Ps:“AZI OMUL NU STIE CE SA FACA,E intr-o AMETEALA DUHOVNICEASCA DE GANDURI, IN NEHOTARARE.” Intradevar,la acest citat se poate raspunde printr-un singur cuvint:BINGO!
Desi as prefera sa nu-mi postati acest comentariu,las asta la alegerea dvs.
@ admin
Multumim pentru precizari, si iertati-ne daca se poate! Nu as vrea sa fim intelesi gresiti. Consider ca o strangere de randuri intre fratii duhovnicesti este bine venita si sunt constienta ca lucrul acesta se face cu foarte mare greutate. Insusi un astfel de apel dovedeste necesitatea intaririi acestei lucrari. Sper ca multi sa poata fi activi in acordarea sprijinului lor, fratilor lor de o credinta, atat de greu incercati in zilele acestea, cand pericolul este disimulat in multe forme si cateodata atat de greu de intuit.
in ceea ce priveste AMETEALA DUHOVNICEASCA DE GANDURI care ne tine in NEHOTARARE permanenta, nu stim ce sa facem—
poate gresesc, dar mi se pare ca mama, CAUZA acestei ameteli duhovnicesti permanente este LACOMIA DUHOVNICEASCA
noi citim MAI MULTE cuvinte de invatatura,noi vrem sa aflam MAI MULTE despre aceste zile pe care le traim,noi vrem MAI MULTE explicatii la ce se intampla azi in lume,robinetul internetului il tinem deschis prea mult, MAI MULT MAI MULT MAI MULT.
aceasta lacomie duhovniceasca ni se PARE buna si o confundam cu ravna… dar… ROADELE? nelinistea, oboseala, haosul mental duhovnicesc, starea de nehotarare permanente sunt oare roade bune?
alergam prea repede, fratilor , iar soarta celor care alearga prea repede dupa cuvinte, exemple, invatatura, raspunsuri la tot ce se intampla— e prabusirea, vrajmasul nu-ti pune nici o piedica serioasa de ceva ani, dar el are rabdare, vine el momentul cand te rupi, te prabusesti epuizat de oboseala cronica, si atunci esti mancat, face ce vrea cu tine
acumulam ca porcii. noi murim de foame cu harul in fata. ne umplem mintea, RAR MAI E CEVA CARE NE MISCA INIMILE, il bagam repede pe Dumnezeu in fata, ba o rugaciune ba un Doamne ajuta, dar am pierdut complet MASURA… de aici aburii mentali ai ametelii duhovnicesti, haosul mental al acumularilor si cautarilor fara sfarsit
e mai buna atunci nesimtirea duhovniceasca? sa nu-ti mai “pese” de nimic? evident nu
dar haideti sa revenim la MASURA. alergam prea repede, in toate partile, bezmetici. vrem noi sa fim primii care zidesc,care interpreteaza, sa ne vada Dumnezeu ca avem ravna, dar noi de fapt suferim de o forma perversa de lacomie, l-am scos pe Dumnezeu din viata noastra, il invocam in treacat si de forma, vrem sa fim cu un pas inaintea Lui, sa avem totul sub control…
masura, echilibru, nu asa multa “ravna” ca ne imbolnavim, SA NE MAI SI OPRIM SA NE ODIHNIM CAND SIMTIM CA AM OBOSIT pe internet, si asta in fiecare zi. cu masura, nu cu lacomie, pana nu e prea tarziu!
sa constientizam faptul ca niciodata nu vom ajunge sa intelegem TOT ce se intampla sau TOT ce NI se intampla, degeaba alergam cu patima dupa o cunoastere din care miraculos sa apara odata HARUL CARE SA NE SPUNA CE SA FACEM, totusi.
ca de “viziune ortodoxa”-stiri- cuvinte si exemple de invatatura umplem ZILNIC sacul mintii de da pe dinafara.
inapoi la HRISTOS SI LA MAICA DOMNULUI, cu simplitate sa cerem Lor, si sa cerem har pentru curatarea patimilor noastre din inima, dintre care iata ca una, lacomia duhovniceasca, face ravagii si ne tine in ameteala duhovniceasca de ganduri, impreuna cu celelalte patimi si pacate ale noastre
@ admin
iertare, cu siguranta am sarit bine calul cu ultimele doua postari, iertati si nu publicati, eu insumi am suferit de patima lacomiei duhovnicesti, inca sufar, uneori imi dau seama si ma revolt cat pot fi de lacom si de orb , ca sa nu mai spun de alte patimi.
Hm,n-am mai putut intra cam de multișor pe aici. 🙂
Dar de când am scris eu până acum nu s-a găsit cineva să dea idei concrete :)))? Am crezut că doar eu sunt așa…nepricepută.
@admin
@robert
@etc.
ziceți ceva!!! 😀
Doară n-am să încep tocmai eu cu idei? (deși am câteva). Nici nu mă înghesuie singurătatea. Am mulți prieteni cu care discut sau lângă care trăiesc cu îndestulare sufletească, mulțumesc lui Dumnezeu! dar nu pricepe nimeni că nu singurătatea e problema AZI, nu acesta e motivul pt ”strîngere rândurilor”? Altfel nici nu mi-ar trece prin minte să ies din locul meu călduț…Sincer!
@ cn:
Ai dreptate. Ne asumam cele scrise de fratia ta. Si inca e foarte putin. Daca doresti, in particular putem sa-ti si explicam si de ce procedam asa.. cat inca mai intretinem siteul acesta. Si care sunt, de fapt, marile probleme. Nu mai vrem sa dam nastere aici la alte si alte discutii, rasucite pe toate partile, in functie de ce intelege fiecare…
@ ada:
A, da 🙂 Pana acum am fost ocupati sa raspundem la atatea comentarii care au pus in discutie insasi premisa aceasta, si de aici alte divagatii. Credem ca solutia este sa incercam niste discutii private. Pe cat putem.
Valabil si pentru Mihaela, Carmen, s.a.
@ admins
1 –am gresit lasand mesajele asa, trebuia doar sa atrag atentia pe puncte, nu agresiv si in extenso , asupra unei patimi de care sufar si sunt orbit si eu, lacomia duhovniceasca. stiu pe pielea mea cat e de rea si de subtire si de greu de nimicit, macar i-am zis pe nume si ca vreau sa divortam 🙂 .
2 — si ma adresam, prea agresiv si imi cer iertare, celor care ar putea fi in situatia mea, nu cuiva anume, daca mai era nevoie sa precizez
astept sa imi scrieti
Cn,
de curiozitate, ai servici, lucrezi undeva?
@ Clifford:
Credem ca nu au sens acest gen de intrebari, nu te supara. Daca e insa serios, putem intermedia noi.
Hmm…
De ce intreb? Fiindca daca nu are servici dar e student atunci gandurile sale sunt o ispita. Se afla intr-o perioada in care trebuie sa acumuleze, in care trebuie sa fie lacom dupa invataturile Parintilor. Mai tarziu, odata cu ispitele mai complexe, i se vor cere raspunsuri pe masura.
Asa cel putin a fost in cazul meu. Deseori am avut aceste ganduri in perioada studiilor. Dar acum, cand lucrez pana la 15 ore pe zi,cand citesc doar ceea ce mi se cere si mi se impune, as vrea sa mai am timp de lecturi si de citit carti duhovnicesti. In schimb s-au inmultit ispitele, s-au rafinat, atacurile au devenit si mai subtile si mai rapide iar eu trebuie sa arat ca nu am lipsit de la instructie dar mai ales ca nu am vocatie de dezertor.