LA MARGINEA EXISTENTEI – Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc

11-02-2009 Sublinieri

Avva Arsenie Papacioc – curajul marturisirii

Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc aparut in ultimul numar din revista “Lumea Monahilor”, realizat de Rafael Udriste:

 papacioc_1199625172.jpg

Rafael Udriste: Am fost la Aiud şi am filmat în osuar. Există o presiune foarte mare la nivel politic, prin care toată jertfa celor care au murit la Aiud să fie astupată. Cu foarte mare greutate s-a făcut osuarul. Cu foarte mare greutate s-a ridicat acum un corp de chilii. S-ar dori să se facă acolo şi o mănăstire. Părintele Justin Pârvu a fost acolo de câteva ori şi tot încearcă să găsească formula prin care să se facă în sfârşit o biserică. Pentru cei care poate nu din rea credinţă, ci din ignoranţă, nu ştiu ce a fost la Aiud l-am rugat pe părintele Arsenie Papacioc să ne spună câte ceva din propria experienţă. [intertitlurile ne apartin, n.n.]

Exterminarea, tensiunea continua a ultimei clipe si valoarea libertatii

“- Părintele Justin spune că Aiudul e cel mai sfânt loc al românilor…

parintele-justin-parvu-la-manastirea-aiud-martiri-sfintii-inchisorilor.JPG Da, pentru că nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să îţi cunoşti marile tale intimităţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie i se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani – un an, doi – numai în zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camere frigorifere, ştiţi. E groaznic! Nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucrurilor. Condiţii imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulţi. Eu nu am murit. Nu puteam vorbi decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc, pentru că dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am aranjat aşa cu ei, tot prin morse. „Mâine, la o anumită oră – am apreciat cu ei atunci – staţi în partea asta a celulei. Eu vă dau un semnal prin bătaie, prin perete, şi îmi spuneţi păcatele şi eu vă dezleg. Cu o condiţie: dacă muriţi până mâine – pentru că aşa se punea problema – e valabilă spovedania. Dar dacă nu muriţi, la primul preot pe care-l întâlniţi să vă spovediţi din nou păcatele“. Adică să procedem cinstit în ceea ce priveşte respectiva taină. Vă spun acestea ca să aveţi o imagine a stării noastre spirituale acolo, când erai în fiecare clipă nesigur de clipa următoare. Această stare, care nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunăvoinţă omenească, de om, în tot acest timp. Am fost întrebat de mulţi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru că am trăit şi prin pustie. În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chinuiau, şi le era rău. Pentru că nu era o forţă nevăzută care să oprească niţel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie însă dracii cu care lupţi se temeau de Dumnezeu şi era mai uşor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare sălbatice, stare încordată şi acolo. Dar era totuşi o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toţi nu ştiţi cât e de scumpă libertatea şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu.

 1-aiud-osuar3.jpg

Dumnezeu e suparat pe nepasarea si inertia in care traim. “Ce e cu mine?”

Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim. Pentru că a sufla şi a răsufla e tot de la Dumnezeu. Şi atunci a avut marea prudenţă Domnul Hristos să ne spună că „nu se mişcă fir de păr fără voia Mea“. Suntem guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea, în toate gândurile noastre ascunse. Sigur că depinde şi pe ce poziţie te aşezi. Având în vedere şi numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Dacă te rătăceşti, dacă eşti neatent sau eşti ateu – Doamne fereşte! Că-i mai gravă starea aceasta, nepăsarea aceasta. Aceasta e nesuferită la Dumnezeu…. Pentru că nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători. Ne amânăm existenţa, mergem pe inerţie. E o mare greşeală! Trebuie trăit fiecare moment în toată plinătatea lui. Să te cunoşti pe tine. Marea greşeală care e în lume care e? Fiinţa omenească, care e făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, se izolează după propria sa fiinţă. Nu Dumnezeu l-a dat afară pe Adam din Rai, ci Adam s-a dat afară singur. Ăsta-i omul! Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost întrebat: „Ce zici despre om?” Şi a răspuns Sf. Grigorie: „Este copleşitor şi de neînţeles“. Dumnezeu păstrează încă taine despre om, necunoscute nici de îngeri şi necunoscute nici de lume. Pentru că e după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. E singura fiinţă creată după chip şi asemănare. Este singura verigă posibilă între om şi creaţie. Omului i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie. Şi Satan luptă din răsputeri, cu o râvnă pe care oamenii nu o cunosc, să ne scoată din cap că suntem asemănare cu Dumnezeu. Pentru că îi cam ocupăm locurile. Treaba lui, dar noi aşa suntem creaţi, după chip şi asemănare. Şi creaţia lui Dumnezeu nu poate fi dezminţită sau interpretată. Suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Deci avem mare siguranţă, dar şi mare răspundere. De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu ştii că tu trăieşti şi cine eşti.

N-ai stat de vorbă cu tine niciodată, bineînţeles, ţinând cont de marile valori: veşnicia… Ce e cu mine? Eu, ţinând cont de puşcărie şi pustie, nu m-am folosit mai mult decât la căpătâi de morţi. Ţipete… Intrau într-un necunoscut nu pentru o mie de ani, ci pe veşnicie! Trăistişoara lui nu era plină cu fapte bune, era goală! Sau e goală, la oameni. Mare greşeală această stare de necunoştinţă proprie!

 o1.jpg

Omul, dumnezeu după har. Sa fim prezenti!

Instinctul acesta de a trăi îl are şi porcul, îl are şi orice alt animal. Dar atât! Omul are o conştiinţă, are o dăruire dincolo de raţiune. E făcut Dumnezeu după har. Vă daţi seama: Dumnezeu după har! Căderea lui Adam ne-a întrerupt relaţia aceasta cu Dumnezeu. A venit Dumnezeu şi ne-a adus mai mult decât a pierdut Adam! Ne-a adus tocmai din nou cunoştinţa că suntem din nou Dumnezeu după har şi că nu există moartea. Pentru că ne zice: „Şi veţi trece de la moarte la viaţă“. Or moartea nu înseamnă o terminare, ci înseamnă un alt început fericit sau nefericit. Că de ce să te temi de moarte, dacă te-ai pregătit de înviere? E o contradicţie, şi omul hotărăşte, în vidul acesta al lucrurilor, nu într-o stare de prezenţă continuă. Nu este greu. Pentru că niciodată nu e degeaba cineva lângă tine. Ori nu te foloseşti, ori îl foloseşti, ori trebuie să te verifici dacă îl rabzi sau nu-l rabzi, bubos aşa cum e. Că lipsa asta de prezenţă lângă fratele tău e lipsă de dragoste, şi e în contradicţie cu Creatorul.

Actul de prezenţă. Nu sunt pentru nevoinţă, ca duhovnic. Sunt de 95 de ani. Sunt pentru o stare de prezenţă continuă a lui Dumnezeu. Exist! Şi ne punem întrebarea: De ce? Ce e cu mine? Ce e cu moartea? Ce-s cu aceste elemente, care sunt valabile? Moartea nu vine să îi faci o cafea. E fără cruţare! Te ia aşa cum eşti! Nu o putem amâna nici o fărâmiţă de secundă când va veni. Judecata de Apoi nu trebuie văzută cu Dumnezeu stând pe un tron de judecată. Te judeci singur, repede. Suntem o fiinţă valoroasă, mai mult decât oricare altă fiinţă. Dracii au fost îngeri buni. Şi am spus aşa: dacă ar fi întruchipat iar posibilităţile pierdute, ar răsturna pământul cu degetul mic! Dacă tu, pierdut fiind, gândeşti aşa, de ce să nu gândesc aşa despre îngerul meu păzitor, care nu e căzut! Şi se spune despre îngerul păzitor într-un loc aşa: că e cu neputinţă să nu mori, dacă l-ai vedea într-atâta lumină! Şi îngerul acesta nu e singur, în ceea ce priveşte paza. Cuvântul păzitor nu i l-am dat noi, i l-a dat Dumnezeu: „Păzeşte sufletul acesta, până la moartea lui“. El e în relaţie cu alte miliarde de îngeri, cu mare putere. Şi totuşi ei sunt fără identitatea asta mare, Dumnezei sunteţi. Sunt o creaţie cu mari posibilităţi, cu mare frumuseţe, care scapă minţii noastre mărginite. Pentru că zice şi Sfântul Apostol Pavel că nu îi e dat omului să cunoască, pentru că el a fost răpit până la al treilea cer.

Aşa că fiinţa omenească e Dumnezeu după har. Acel zis homo homini lupus, „omul lup pentru om” a căzut, la venirea Mântuitorului. Acum e invers: omul e Dumnezeu pentru om. Şi uite pe cine băgăm noi în iad şi nu ne astâmpărăm. De ce îi zici drace, drace şi nu îi spui Doamne, Doamne!? Înseamnă că i-ar pune o râvnă mare de tot în constatarea asta, de către fiecare ins care ar vrea să fie câtuşi de cât treaz. Că el luptă din răsputeri să ne cucerească şi să ne adune la el. Însă se împiedică de puterea Crucii, de puterea lui Dumnezeu. Crucea e Tatăl, toată înălţimea, Fiul, toată adâncimea, Sfântul Duh, toată lăţimea. Sfânta Cruce are o semnificaţie extraordinară! De aceea şi catolicii au schimbat semnul crucii, făcută altfel cu degetele, cu altă aşezare, de la stânga la dreapta. E o mare greşeală! Nu suntem aici pentru că ne-ar conveni nouă să să fim aşa, ca la un papă… Suntem aşa de la Duhul Sfânt şi tot de Duhul Sfânt suntem judecaţi.

 sfintii-aiudului-detaliu.jpg

Valeriu Gafencu. Infruntarea mortii

– Dat fiind faptul că, de exemplu, acum Sinodul refuză să facă vreo referire la oamenii care au murit în temniţe şi care sunt consideraţi sfinţi de popor – şi acum mă refer, de exemplu, la Valeriu Gafencu -, să ne spuneţi ceva despre Valeriu Gafencu. L-aţi cunoscut?

– Da, am trăit împreună. Era mai mic decât mine. Era un băiat cu fond, nu aş avea ce spune altceva despre el decât că era un sfântuleţ! Însă nu conta în lumea noastră, pentru că noi toţi trăiam acelaşi moment, aceeaşi stare, aceleaşi nădejdi şi aceleaşi mari bucurii ascunse, care nu pot fi înţelese raţional de lume. Eram una cu toţi. Gândeam la fel. Îi cunoşteam familia din poveştile dintre noi. Avea trei surori: Valentina, Eleonora şi Elisabeta. Tatăl lui a fost omorât de ruşi. Nu era vorba de inteligenţă, pentru că tot omul avea destulă. Nu e vorba de moarte, ci maniera în care mori contează. Şi, vă spun încă o dată, au fost multe momente pentru noi toţi, în care aveam curiozitatea să vedem cum iese sufletul din noi! Eram la marginea existenţei! Nu se mai putea! Altfel nu mă băgau la frigider, la camerele frigorifere, unde fără discuţie, nu mai puteai să trăieşti. Trei zile era marginea la care puteai rezista. M-au băgat cinci zile şi n-am murit. M-au băgat şapte zile şi n-am murit. Nu a vrut Dumnezeu. Sigur că sunt obligat să mă smeresc, că au fost atât de multe momente pentru noi toţi, unde puteai să mori şi dacă nu mureai ziceai că s-a întâmplat cutare lucru. Nu a vrut Dumnezeu, pentru existenţa unei fiinţe Dumnezeu după har. Marea, enorm de mare greşeală a lumii este nepăsarea!

– Ce au au avut cu dumneavoastră comuniştii? De fapt, de ce au fost chinurile atât de mari?

– Întrebarea matale e de şcoală primară. Ce vrea dracul cu noi, aia vor comuniştii! Erau exponenţii răului. „Nu crede în Dumnezeu” şi „omul e fiară”! Am fost chemat, încadrat de patru soldaţi cu baionetele la puşcă, scos din zarcă şi, când ieşeai aşa din zarcă, ştiai că nu te mai întorci. Şi sigur că erai pregătit, nu aveai nici o ieşire decât „Doamne, ajută! Doamne, iartă-mă!” şi gata. Şi m-au dus la un colonel. Erau zece colonei acolo. Crăciun era cel mai mare ticălos, care făcea pe blândul. Adevărul e că nici deţinuţii, cum eram şi noi, nu erau proşti. Ne dădeam seama cum suflă şi cum răsuflă omul. Pentru că, fără discuţie, apar înţelegeri nebănuite, prin care poţi pătrunde în zona respectivă. Şi m-a întrebat cum există Dumnezeu? Eu eram deţinut, încadrat. Cum făceam o mişcare, cum mă invita pe scaun. Mare cinste… Nu puteai face nici o mişcare pentru că le era frică să nu-i omorâm. Aberaţii nebune, drăceşti! Şi i-am spus: „Domnule colonel… Eu am avut întâlniri cu copiii de şcoală primară. Şi toţi m-au întrebat ceea ce mă întrebaţi şi dumneavoastră. Ochii, pe care îi avem, cu care pătrundem; inima cu care înţelegem într-o formă mută fiinţa din faţa noastră, sentimentul de poezie, de versuire, toate acestea vin de la un Creator. E greu să înţelegeţi aceasta, dar nu-i vina mea.” Şi mi-am luat curajul să îl întreb: „Dar dumneavoastră, care e motivul că nu credeţi?” Ăsta era un mare curaj, pentru că se considerau înfruntaţi. Zice: „Războiul pe care l-a dus Hitler în Rusia“. Zic: „Nebunul acela de Hitler credeţi că a fost cinstit, să păcălească poporul rus că Stalin e necredincios?! Aceia, înainte de a fi credincioşi, sunt ruşi, prin natura lor! Şi nu s-a dus Hitler să cucerească Rusia. S-a dus în Rusia să cucerească pământul întreg. Ei, şi acum aţi biruit. De ce nu credeţi? Dacă ăsta e motivul…” S-a încurcat. Îşi dădea seama că nu are răspuns. Şi m-a întrebat atunci, ca să scape, care e ultimul cuvânt. Zic: Sunt gata să mor pentru tot ce spun. Şi v-aş invita la aceeaşi poziţie.” „Luaţi-l de aici!” Am scăpat. S-au mirat toţi! Băteau prin perete când au auzit că am venit în celulă, că nu m-au omorât. Ca să înţelegeţi într-un cuvânt, asta era tensiunea noastră în Aiud.

icoana-noua-valeriu-gafencu.JPG

“Nu va legati de Sinod”, dar si… “Eu as desfiinta Sinodul…”

– Sfântul Sinod refuză orice apropiere faţă de jertfa celor din închisori…

– Nu te repezi… Nu vă legaţi de Sinod. Consideraţi că nu-i chiar aşa. Dacă sunt sfinţi, sunt sfinţi unde sunt. Dar sunt nişte rânduieli, nişte reguli care trebuiesc urmate. Şi pe urmă, în afară de Sinod, izolându-ne, să zicem aşa, de valoarea aceasta, care are ultimul cuvânt, nu avem voie să ne amestecăm. Ei sunt sfinţi între sfinţi. Dar nu ne grăbim, pentru că nu puteam face asta fără amprenta Bisericii. Că dacă ai făcut un ou, trebuia să ştie tot satul, cum cântă găina! Nu e aşa! Important este să te cunoşti tu pe tine ca om al mântuirii, şi să te pui la punct, pentru că eşti un microcosmos, în care se oglindeşte un macrocosmos. Nimeni nu e sfânt doar pentru că a murit. Trebuie să se pronunţe autoritatea Bisericii, aşa cum e, că nu e degeaba acolo.

Şi i-am spus unui mitropolit: „Eu aş desfiinţa Sinodul! Pentru că noi nu avem nevoie de poziţia lui Corneanu. Noi nu avem Sinod, Înalt Prea Sfinţite – i-am spus“. Nu mai tergiversăm o măsură pe care trebuie să o luăm. Dar nu asta contează. Pentru că nu Sinodul e punctul de orientare strategic, ci ceea ce avem în noi înşine. La aceasta se referă marea întrebare: Ce ai făcut? Cine eşti? Recunoaşte-te pe tine! Că nu după glasul străzii sau glasul poporului – care de multe ori are dreptate, săracul – se fac lucrurile acestea, ci Sinodul, după poziţia pe care o are, trebuie să gândească întâi serios; şi nu se face nimic fără învoirea divină.

Eu, care am trăit focurile acelea, trecând în lumea aceasta grozav de bucuros, îmi dau seama cât de valoroasă e poziţia asta, că nu cel care loveşte biruie, ci cel care a primit cu dragoste lovitura. Acesta e Hristos! Că ne mirăm toţi, în situaţii din acestea, de ce Hristos nu i-a nimicit pe toţi. L-au jupuit, L-au umilit şi El i-a răbdat! Dar toată frumuseţea Învierii Mântuitorului… Când a înviat, nu numai El a Înviat, ci toată creaţia cu El! Toată frumuseţea aceasta nu ar fi fost grozavă dacă nu ar fi fost Crucea mai întîi. Deci nu e voie să blestemi suferinţa de care toată lumea fuge şi o blestemă. Nu e bine! Asta e necesar! Orice vale dă valoarea unui deal.

Rămâne, în concluzie, un lucru: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Să aveţi o lucrare şi o poziţie mântuitoare. Indiferent ce eşti, furnică dacă eşti, ai o răspundere. Dar eşti om! Ai o conştiinţă. Să cunoaşteţi marile valori. Încadraţi-vă. Că nu de moarte mă cutremur, cum se zice, ci de veşnicia ei. Adică nu contează, repet, decât maniera în care mori. Gafencu şi toţi ceilalţi au primit moartea cu plăcere. Pentru că eram neînţeleşi, ne iubeam între noi, în sensul unui adevărat rai, încât nici nu mai conta suferinţa, pe care o vedeai ca un plasture liniştitor. Vedeai rezultatele de după suferinţă. Nu e uşor să prevezi nişte lucruri. Dar numai dacă eşti în foc îţi dai seama de intensitatea lui. Aveam şi contraziceri acolo, însă aveam toţi acelaşi ideal tainic, care ne lega...“.

Interviu realizat de Rafael Udrişte

***

Reportaj-documentar realizat de Rafael Udrişte şi difuzat la TVR 1 în emisiunea SEMNE – Pelerinaj la temniţa prigoniţilor , 08.11.2008. (Video)


Categorii

Biserica rastignita, Documentare, Marcel Petrisor, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Arsenie Papacioc, VIDEO

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “LA MARGINEA EXISTENTEI – Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Va multumesc din suflet pentru publicarea acestui interviu!
    Anton

  2. Pansament pentru sufletele noastre… Doamne ajuta-ne!

  3. “Pentru că eram neînţeleşi, ne iubeam între noi, în sensul unui adevărat rai…” Inca un raspuns !

  4. Avem inca modele de urmat.Un mare scriitor roman, Pavel Corut, spune ca marele pacat al romanilor este frica de moarte. De aceea am ajuns si o natiune de mana a treia. Daca am sti sa murim pentru un ideal , daca am lasa lasitatea de o parte altfel am trai si noi romanii.
    Am mai invatat ceva din acest interviu.
    Multumesc

  5. Bogdana, cred ca pentru pregatirea in fata mortii reperele noastre sunt sfintii parinti, iar nu niste scriitori. Solutia nu consta in practicarea eroismelor, ci in asezarea intregii noastre vieti pe temelia de nezdruncinat a invataturii Bisericii si a trairii credintei noastre in Hristos.

  6. Nu-mi place sa ma contrazic ci sa dezbat constructiv pe marginea unei idei.
    Daca este asa cum spuneti dvs. unde este natia de crediciosi care sa se lupte pentru locul intai in lume la moralitate si la prosperitate?
    De ce un parinte ca Iustin este atacat imediat ce a luat o pozitie curajoasa de avevarat roman?
    Ce solutii practice vedeti dvs. in calitate de crestini la situatia in care se afla Romania acum?
    Cu respect,

  7. Bogdana,
    Subiectul este mult prea complex pentru a-l putea “prinde” intr-un comentariu. Asa cum vad eu lucrurile, inclin sa cred ca este vremea unor solutii in grupuri mult mai mici, iar nu la nivelul neamului romanesc. Acum “scapa cine poate”, caci ne aflam in plina ofensiva a secularizarii, ba chiar a construirii unei lumi de-a dreptul demonice, iar noi suntem mult prea slabi pentru a ne opune ca natie. Intr-adevar, credinciosia neamului nostru romanesc este clatina puternic si nici noi nu suntem crestini adevarati, care sa lucreze cu putere de sus. Prioritatea fiecaruia dintre noi ar trebui sa fie tocmai intarirea duhovniceasca, imbisericirea, pocainta, dobandirea harului si ramanerea in adevar, caci altminteri nu vom putea izbandi in lupta personala ce o avem de dat cu “interpusii” stapanitorului lumii acesteia. Cred ca fiecare trebuie sa ceara ajutorul Domnului pentru ca sa nu ne lepadam de El, incetul cu incetul, pe nesimtite, sau cand vom fi prigoniti.
    Cat despre Pavel Corut, nu l-as recomanda in niciun caz cuiva. Din cate stiu, cartile sale contin un amestec de credinte tipic pentru new-age, daunatoare sufleteste.

  8. Am initiat o petitie pentru eliberarea maicilor si a preotului Corogeanu de la Tanacu. Consideram ca si-au facut doar datoria in numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Asa cum in toate lucrarile sfinte cel viclean se amesteca, asa s-a intamplat si acolo.
    Frati crestini! Nu-i putem lasa prada umilintelor de tot felul pe acesti adevarati soldati ai lui Dumnezeu. Acum, cand ierarhii (generalii) si-au abandonat soldatii, prin semnatura dumneavoastra maicile si preotul vor fi mai aproape de eliberarea lor.
    Petitia noastra, prin semnaturile dumneavoastra, se adreseaza Presedintelui Romaniei pentru gratierea lor.
    http://www.petitieonline.ro/petitie-p56172047.html

    Va multumesc,
    Mihaela

  9. Doamne ajuta! Mare este mila lui Dumnezeu. Sa fim credinciosi sa ne pocaim pentru pacatele noastre. Doamne-ajuta!

  10. Cuviosul Paisie Aghioritul ne indeamna sa ne rugam cu durere in inima pentru aproapele nostru. Daca rugaciunea e facuta din inima, cu zdrobire, ca si cum te-ai pune in locul celui care sufera, ea este cred, mult mai bine primita de Dumnezeu decat rugaciunea facuta numai de forma , cu nepasare. Tot cuviosul Paisie spunea ca atata rugaciune cata se face in manastiri si nu numai, ar fi putut sa schimbe cu adevarat lumea daca ar fi fost cu adevarat facuta cu dragoste si cu zdrobirea inimii si nu doar dintr-un formalism rigid.Cu Dumnezeul cel viu si personal nu se poate vorbi decat tot intr-un mod viu si personal, nu mecanic. Nu tagaduiesc valoarea slujbelor facute dupa tipic dar cred ca numai tipicul nu ajunge.
    Daca s-ar pune acolo si putina inima, ca si in rugaciunile pe care le facem noi in particular, cred ca ne-am putea folosi duhovniceste altfel atat noi cat si cei pentru care ne rugam.
    Doamne ajuta si va rog sa ma iertati.

  11. Foarte frumos. Mare om parintele Arsenie Papacioc. Ma gandesc ca dupa ce va adormi si dansul nu vom mai avea duhovnici de o asa mare valoare si experienta si cu un asa de mare echilibru.

  12. Sunt coplesita de cuvintele parintelui.De preoti ca el avem nevoie ca sa se roage pentru neamul acesta oropsit.Vor sa ne desfiinteze ptr.ca suntem ortodocsi.Daca preotii nostri ar invata ceva de la pr.Arsenie ,pr Iustin pr.Anania si alti cativa ,n-am avea de ce ne teme.”DOAMNE IISUSE FIUL LUI DUMNESEU MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII”

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie Papacioc: “ACTIONATI CU STRATEGIE!”
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA SFINTILOR ROMANI. Ucenicii sfinti ai Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE PAPACIOC - 95 DE ANI. O viata de jertfa sub ocrotirea Maicii lui Dumnezeu
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Tulburatoarea minune a unui sfant rastignit al Aiudului: Cuviosul Daniil (Sandu Tudor)
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul » Război întru Cuvânt
  20. Pingback: Părintele Arsenie Papacioc « Cercul de Pictură si Spiritualitate
  21. Pingback: CUM SA NE RUGAM? Ne invata ca nimeni altul... PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: "Avem nevoie de o prezenta continua a inimii, asta este esenta rugaciunii..." (si VIDEO)
  22. Pingback: Cuvantul IPS Teofan la sarutarea cea de pe urma data Parintelui Arsenie
  23. Pingback: Război întru Cuvânt: Cuvantul IPS Teofan la sarutarea cea de pe urma data Parintelui Arsenie: DUMNEZEU L-A DARUIT NEAMULUI ROMANESC CA SA IL AJUTE SA TRAIASCA CLIPE DE ADEVAR « Invitaţie la Ortodoxie
  24. Pingback: CUVANT AL PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC PENTRU UNITATEA BISERICII si impotriva celor care puneau intrebarea tendentioasa: "Unde a fost Biserica Ortodoxa in vremea comunismului?"
  25. Pingback: Parintele Arsenie Papacioc: "Omule, daca ti-ai cunoaste valoarea!"
  26. Pingback: NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (I): "Conteaza acela care s-a smerit cu adevarat. Asta e cel tare, nu oricine zice ca e tare"
  27. Pingback: NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (2)... despre catolici, secte, pedeapsa cu moartea, razbunare, Proscomidie... "Ramane un singur lucru: Ade­varul!"
  28. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC SI PARINTELE CLEOPA. Cand se intalnesc Batranii sfinti si se bucura ingereste unul de altul... "Maica Domnului, cum de l-ai adus aici!"
  29. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC IN INCHISORILE COMUNISTE - marturii inedite despre sfintenia celui care a facut din temnita, manastire
  30. Pingback: [video]: CONFERINTA PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC DE LA CONSTANTA (2004). Astazi, Parintele Arsenie ar fi implinit 97 de ani… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate