LACRIMILE CREDINŢEI INCERCATE sau “AGĂŢAREA DE STÂNCĂ”O convorbire memorabila cu fiica unui mucenic, Mariuca Vulcanescu: “Ne târâm şi nu ştim cui să plăcem mai mult”, “Ne lipsesc smerenia şi credinţa simplă a copiilor”

22-07-2010 Sublinieri

Emisiunea Nocturne, TVR1. Moderator – Marina Constantinescu

(VIDEO-AUDIO)

Am descoperit pe blogul fratelui Ionut Trandafirescu aceasta convorbire deosebit de pretioasa cu fiica, inca in viata, a unui sfant al inchisorilor – cea a fiicei Fericitului Martir Mircea Vulcanescu – Mariuca. Va indemnam calduros sa urmariti atent intregul dialog – din care am  transcris cateva crampeie mai importante – si sa fiti partasi la experientele si imaginile impartasite de unul dintre ultimii martori ai unei minunate lumi apuse, incununate de o sfintenie pe care nu o meritam, pentru ca – asa cum sugereaza si Doamna Mariuca – ni s-a dat o gradina a raiului, iar noi am transformat-o in groapa de gunoi… Ce mai putem, oare, recupera prin pocainta si strapungerea ultimelor ceasuri? Sa ne nevoim sa aflam…


Măriuca Vulcănescu (Nocturne-TVR Cultural) de medialert

*

Nocturne – Mariuca Vulcanescu (1)

...El avea o inclinatie sa protejeze tot ce era delicat si fragil… Avea o inima extraordinara si se manifesta cu multa generozitate pentru cei care simteau nevoia unui ajutor... Avea o capacitate de a se pune pe sine in umbra, cu toate ca era o prezenta stralucitoare... Ii spunea Le Volcan, pentru ca era exploziv, dar intotdeauna avea asa si o cuviinta... Pasiunea lui a fost aceasta tara… Nu concepea sa o paraseasca... Acum ca nu i se mai gasesc ramasitele, eu cred ca s-a ascuns ca nu cumva sa il ia vantul pe undeva. Este lucrul pe care il comparam cu sfarsitul lui Noica, care se stie unde este, care a avut un sfarsit asa de frumos [omeneste] fata de al tatii care incununa suferinta lui de la urma si disparitia lui totala – nu se stie unde este…

*

Nocturne – Mariuca Vulcanescu (2)

“… Acum lumii i se da… lumea si este derutant, e prea mult sa duci pe umeri lumea intreaga. Tata se dedica tarii, pentru ca o primise

Mi-a pierit pofta, cheful, de a mai merge in pas cu lumea... dar nemultumirea pe care mi-o provoaca… si durerea a ce asteapta tineretul din toata lumea… Singurul lucru care ma face sa nu imi pierd nadejdea este increderea in Dumnezeu, ca El ne incearca, si El ne va salva

Tot ce era culme in tara asta era sortit, de undeva de departe, retezarii si asa a devenit tara noastra târâtoare... Ne târâm. Ne târâm si nu stim cui sa plăcem mai mult... Din solul acesta foarte bogat, la propriu – ca se spunea ca tara aceasta este Gradina Maicii Domnului – a ajuns sa fie o jale, nu se mai cultiva decat munti de gunoaie; si asa este oglindirea oarecare a sufletului nostru care a ajuns sa nu mai fie luminata de soare, decat pe niste dureri, pe niste suferinte, pe niste lucruri pe care vrem sa le uitam… Un tineret care se zbuciuma ca sa uite si ca sa nu se lipeasca nimic de el…

Am facut doi ani de lagar, ceea ce mi se pare acum infinit mai putin fata de barbatul meu, care a facut 15 ani de temnita si 2 de lagar si de atatia altii…”

*

Nocturne – Mariuca Vulcanescu (3)

…Ne putem indoi de Dumnezeu, mai cu seama [fiindca exista] puterea gandului, ca noi ne putem inchipui ca gandim corect, ca gandim logic, si asta ne da o ingamfare si o siguranta pe noi, care este foarte inselatoare...

Era nemeritata viata paradisiaca din copilarie...

Eu nu am fost de fata cand tata suferea, dar am fost de fata cand acest om, de o curatenie sufleteasca deosebita (sotul ei – n.n.), a suferit atata si atunci am avut eu revolta aceea mare… Atunci am avut un mare moment de mare, mare zguduire sufleteasca si m-am agatat. Tin minte ca era o imagine, cand eram mica, o stanca, o mare furtunoasa si o biata femeie care se agata de stanca asta. Va dati seama ce valuri luptau sa o dea jos de acolo. Ei, aceasta imagine din copilaria mea, simbolizeaza oarecum toata viata asta prin care trecem si prin care avem atatea smulgeri de la credinta in Dumnezeu si credinta in Dumnezeu ar trebui sa fie cea a copiilor, cea curata, cea senina si desavarsita, a oamenilor simpli care nu isi pun atatea probleme si nu isi inchipuie ca stiu atatea lucruri, si ca fac si dreg si invartesc lumea pe degete si schimba mentalitati si cu un buton rastoarna constiinte. Nu. Este smerenia. Ne lipseste smerenia care ne apropie mult mai mult de Dumnezeu si pe care tata o avea, in toata splendoarea inteligentei lui. Poate ca asta era cununa lui…

Visul lui era sa se retraga candva, undeva, nu sa faca o scoala ca Dinu Noica, ci sa se retraga si sa dea din el tot-tot ce avea. El avusese smerenia sa scrie despre altii (…) Foarte mult ii admira pe ceilalti si incerca sa propage aceasta admiratie si tinerilor care erau in jurul lui“.

*

Nocturne – Mariuca Vulcanescu (4)

“… Mama il vedea subtire… iar apoi a redevenit subtire – ajunsese la 42 de kilograme, pentru un barbat inalt de aproape 1, 90 m... Eu am o imagine de-a lui de la (inchisoarea – n.n.) Vacaresti, l-am desenat cu o caciula in cap, cu ochii, poate ca nu seamana, ca era si cu barba, incepuse sa slabeasca, la Vacaresti facuse chiar un icter cumplit de suparare, l-am vizitat in infirmeria de la Vacaresti… din cauza necazului pe care il provocase procesul si toata minciuna in care se scaldase tara asta… Si atunci i-am facut acel portret, care a ramas… Si pentru mine, acel potret, cu caciula… are privirea tatii. Poate doar privirea. Care a ramas dupa aceea si la Aiud, de unde am venit cu o veste a unui biet postas, care facuse doi ani inchisoare pentru o palma pe care o daduse cuiva si care a fost bagat in celula impreuna cu tata, infiorat de privirea lui, dupa aceea a constatat ca era privirea celui mai bun om pe care il intalnise in viata lui…

– Ce face Mariuca Vulcanescu uneori, uitandu-se in jur, in spatiul in care traieste?

– Poate numai sa planga…


***

Adaugam conversatiei de mai sus fragmente publicate din Jurnalul sotiei lui Mircea Vulcanescu, Margarita Vulcanescu, din perioada in care se desfasura procesul in urma caruia viitorul martir va fi condamnat la 8 ani inchisoare grea:


Din Jurnalul Mărgăritei Vulcănescu

Pe 12 decembrie 1947 ii spune sotiei sale:

Fetitele sa nu se mai gandeasca la mine. Sa-si inchipuie ca am murit”.

Sâmbătă 20 decembrie 1947

… E foarte trist, Mircea. În fundul ochilor e o tristeţe mare, iremediabilă, parcă.

– „Tu mai râzi câteodată? Ai poftă să râzi?” îl întreb eu.

Îmi spune lucruri îngrozitoare ce a văzut la Aiud. Mureau câte patru, cinci oameni pe zi, de foame. Se umflau şi mureau. Alţii înnebuneau. Unii erau mâncați de vii de șobolani; când erau foarte bolnavi, erau vârâți într-un fel de pivniţă unde îi mâncau şobolanii. Îmi mai spune:

„Mă uitam în dosarul meu adineauri, la tot ce am lucrat eu, — şi mi-era aşa necaz, cât am lucrat, ca să ajung aici!”

Şi ieri mi-a spus:

„Față de ce am văzut acolo, Amintirile din Casa morții (amintirile din închisoare ale lui Dostoievski – n.n.) nu sunt nimic”. (…)

Joi 15 Ianuarie 1948 (ziua in care Mircea Vulcanescu isi sustine pledoaria in procesul condamnarii – n.n.).

… în sfârşit, începe Mircea. Are mult de vorbit, şi de la început, vorbeşte repede. E deodată altul. Parcă s-a regăsit: vigoarea, glasul sunt cele de demult. Face gesturi cam multe, uneori, cam repezi — ca să spună şi mai mult, şi mal bine; ca vorbele să se întipărească mai bine în mintea celor ce-l ascultă, să pătrundă în înţelegerea lor. E în elementul lui, ca peştele în apă. Este el însuşi, în sfârşit. Sclipeşte de voiciune şi de înțelegere adâncă şi meşteşugită, în sfârşit! Bine că vorbeşte! Bine că poate să dea drumul puhoiului de gânduri ce aşteptau, şi năvălesc acum din mintea lui, bucuroase că ies în sfârşit din închisoare la lumina zilei. Sunt multe, multe, multe, şi parcă aleargă şi dansează, dar cu câtă rânduială! Se înşiră minunate, sclipind de strălucirea inteligenţei în care au răsărit, armonioase, măsurate, cu tâlc adânc şi nou, îmbrăcate în haina frumoasă şi căutată a vorbelor, dar potrivită. Şi sunt cinstite şi adevărate. De când vor fi așteptat clipa asta! De un an şi jumătate se tot adună, se tot înmulţesc, cresc, se îmbulzesc nerăbdătoare, cerând să fie descătuşate, să răsune în auzul tuturor. Desigur, Mircea le-a mai spus până acum tovarăşilor lui de suferinţă; ni le-a citit şi nouă, mai deunăzi.

Dar şi noi, și tovarăşii de suferinţă suntem de partea lui, suntem tot ca el, – și pentru noi, gândurile astea răsună ca un glas al nostru, ca o exprimare a ceea ce era de mult în adâncul nostru: acum le spune celorlalți – celor din tabăra potrivnică, celor din afară, celor care l-au osândit, celor care ne fac să suferim, celor cară ne judecă. Mircea e acum stăpân: nu mai ştie de nimeni: explică, spune, face gesturi, precizează, adânceşte, convinge. Nu se îmbată totuşi de vorbă.(…) Vorbeşte aşa de frumos, că toată lumea este vrăjită. Nu aruncă vina pe nimeni. Nu pune pe Mareşal intr-o lumină rea. Mircea a tăcut… Toată lumea e emoţionată şi fericită de felul cum a vorbit. (…)”

(Selectiile din jurnalul Margaritei Vulcanescu, sotia lui Mircea Vulcanescu, sunt preluate din cartea: Ultimul cuvant, Ed. Crater, 1998)

(sursa imaginii)

Vezi si:


Categorii

Biserica rastignita, Documentare, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mircea Vulcanescu, Reeducarea ieri, azi si maine, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

65 Commentarii la “LACRIMILE CREDINŢEI INCERCATE sau “AGĂŢAREA DE STÂNCĂ”O convorbire memorabila cu fiica unui mucenic, Mariuca Vulcanescu: “Ne târâm şi nu ştim cui să plăcem mai mult”, “Ne lipsesc smerenia şi credinţa simplă a copiilor”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: MIRCEA VULCANESCU despre ROSTURILE ADANCI ALE EDUCATIEI versus ROBOTIZAREA OMULUI: “Fericirea o fagaduiau Principatelor Române strainii, CAND VOIAU SA LE OCUPE”. “Femeia sa nu-si piarda FEMINITATEA” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: NOI MARTURII INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti”. “Faptele lui vorbeau pentru el. Dar n-au fost cercetate. Trebuia sa fie inchis si
  3. Pingback: OCCIDENTALIZARE SAU AUTO-COLONIZARE? “Ni se cere să îmbrăţişăm valorile occidentale fără comentarii, altfel fiind neapărat catalogaţi drept reacţionari, contrarevoluţionari, păşunişti, fascişti, legionari, nostalgici, terorişti, fan
  4. Pingback: NOI MARTURII INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti”. “Faptele lui vorbeau pentru el. Dar n-au fost cercetate. Trebuia sa fie inchis si
  5. Pingback: MIRCEA VULCANESCU despre ROSTURILE ADANCI ALE EDUCATIEI versus ROBOTIZAREA OMULUI: “Femeia sa nu-si piarda FEMINITATEA”, “Fericirea o fagaduiau Principatelor Române strainii, CAND VOIAU SA LE OCUPE” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate