MAMA BLONDINA († 24 mai 1971) – O MARE MUCENICA A VREMURILOR NOASTRE

25-05-2012 Sublinieri

Nu-mi e rusine sa spal picioarele lui Hristos!”

Mama Blondina a fost o adeva­rata ucenica a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi: minunata in daruire, minunata in smerenie… Neindoielnic ca pe langa astfel de oameni treci fara a-i observa, caci nimic din infatisare nu tradeaza bogatia iubirii lor pentru Hristos. Insa lacrimile ce-i scaldau fata in timpul slujbelor dadeau marturie ca acea femeie simpla, pe care o gaseai adesea spaland pe jos la Mitropolie, traia fiecare Sfanta Liturghie ca pe o rugaciune din Gradina Ghetsimani, purtand in inima sa durerile celorlalti…

Blondina a fost fiica Preotului Zaharia Popovici si a Preotesei Serafima, si s-a nascut in satul basarabean Grusenti. Anul 1940 o gaseste casatorita, cu un copil de 14 ani. Originea, edu­catia si verticalitatea ei au fost pentru stapani­rea sovietica motive indeajuns de „consistente” pentru a o aresta si a o trimite in cruntele in­chisori si lagare ale Gulagului. Dupa 15 ani de robie si patimire, rupta de familie, Dumnezeu ii poarta pasii spre tara-mama, unde o astepta insa o mare durere: fiul ei, victima a indoctri­narii ateiste, impreuna cu nora, si ea activista de partid, o pun sa aleaga intre a locui in casa lor si credinta in Dumnezeu, dandu-i trei zile de gandire. Insa Mama Blondina nu a sovait vreo clipa. A ales sa ramana cu Dumnezeu, de­venind o femeie a nimanui, fara casa. Asa s-a lipit de Mitropolia de la Iasi, care-i va deveni adapost… Aici, la racla Cuvioasei Parascheva, Mama Blondina isi va deserta durerile cele amare si aici va primi de la Sfanta ajutor si mangaiere.

Apoi, pronia lui Dumnezeu a miscat inimile unei familii credincioase, care a adoptat-o ca pe propria mama, simtind binecuvantarea de a avea in casa un astfel de suflet. Mama Blondina isi va petrece restul vietii in rugaciune, lacrimi si milostenii…

Inzestrata de Dumnezeu cu duh marturisi­tor, ea a lasat scrise crampeie din patimirile vie­tii sale, spre a fi publicate atunci cand soarele libertatii va lumina din nou tara… Asta pentru ca nimeni sa nu deznadajduiasca in suferinte, caci cu noi este Dumnezeu!

Inchisoarea Kazan

„Cand am coborat din tren, am observat ca in­chisoarea seamana cu o biserica. Mai tarziu am aflat ca era catedrala Maicii Domnului din Kazan, care era cea mai frumoasa si mai bogata catedrala din Rusia si acuma a ajuns sa adaposteasca pe nenorocitii ares­tati fara vina.

In curte au venit cateva zeci de barbati, proba­bil tot condamnati — si, la ordinul securistilor, noi ne-am dezbracat complet pentru deparazitarea hainelor. Hainele le-au dus in etuva, iar pe noi, goale, ne-au repartizat prin camere. Catedrala era impartita in camere supraetajate, iar in camere erau paturi — rafturi suprapuse — cate patru randuri. Paturile fu­sesera spalare cu apa cu clor si erau inca ude. Scandurile goale si ude, noi goale — asa ne-a pri­mit inchisoarea. Eram si flamande, caci o parte din painea data la Tighina a mucegait. S-a facut seara. Au venit trei securisti sa ne verifice cate suntem, facand glume grosolane la adresa noas­tra, ca eram in pielea goala.

A doua zi, la ora patru dimineata, am fost trezite de zanganitul cheilor grele care au des­chis usa camerei noastre. Ne-au numarat — nu cumva una din noi sa fi fugit! Dupa ei au venit alti barbati. Unii au adus apa clocotita intr-un cazan mare, altii cate 300 de grame de paine pentru fiecare. A trecut prima zi de inchisoare si noi stateam goale, dardaind de frig. A doua zi a trecut la fel ca prima.

In fiecare dimineata veneau cativa militieni si faceau control ginecologic la toate femeile, ca nu cumva sa ascundem ceva bilete de spio­naj ori alt obiect… Asta era ceva ingrozitor, de neimaginat, facut sa distruga sistemul nervos. Chiar si dupa ce ne-au adus ramasitele de ha­ine, controlul tot se mai facea.

In camera noastra aproape ca nu era nici lumina — era sus un gemulet mic, care dadea o lumina obscura de abia ne vedeam unele pe altele, iar la aer fiecare condamnat avea voie doar zece minute pe zi.

Intr-o noapte, in aceasta inchisoare a umilin­tei, am visat ca la gemuletul acela mic a aparut Mantuitorul cu coroana cu spini pe cap, rastig­nit pe Sfanta Cruce. Şi din cap, in jurul coroanei, siroia sangele, iar Iisus misca capul la dreapta si la stanga a durere, si atunci siroia sangele mai mult. Eu am vrut sa merg sa-I sterg ranile, sa-I opresc sangele, iar Iisus mi-a zis: «Vezi cat sufar si Eu pe nedrept, nevinovat fiind?».

M-am trezit. Da, m-am trezit din somn, dar eram alta! Iisus imi daduse linistea, pute­rea, pacea si o mangaiere de nedescris. Acest vis m-a urmarit toti anii de inchisoare si de Siberie si toata viata“.

Lagarul de invalizi

„Am stat in aceasta inchisoare pana in luna august 1942, cand ne-au scos si ne-au urcat in vagoane de marfa, murdare de carbuni, spunandu-ne: «Sa va duceti la lucru, destul v-am hranit pe degeaba!». Şi ne-au dus intr-o direc­tie necunoscuta. Peste o saptamana, istovite de foame, sete, oboseala, am ajuns intr-o gara. Eu am ajuns intr-o stare ca nu mai puteam manca nimic. Din cauza foamei am avut pelagra. Tot corpul imi era acoperit cu rani mici.

Am mers pe jos vreo treizeci de kilometri, pana la un lagar de invalizi. Pe cei care erau mai in putere ii dadeau la «baraci de refacere», iar pe cei slabi de tot ii dadeau la «baraci de moarte». Eu am avut noroc cazand la o doctorita din Armenia, tanara, de vreo 40 de ani, cu ochii blanzi si buni, foarte frumoasa.

M-a intrebat cati ani am. I-am spus ca 36 si jumatate. Nu m-a crezut si a cercetat dosa­rul. S-a convins ca n-am mintit-o si mi-a spus: «Dupa infatisare, arati de 70 de ani. Erai grasa cand ai intrat in inchisoare?» I-am spus ca aveam 96 de kilograme. Ea mi-a spus: «De aceea ai sca­pat cu viata, ca ai trait din grasimea dumitale». M-a cantarit si aveam 45 de kilograme. Eram ametita tot timpul, slabita si fara putere.

M-a intrebat ce am facut in libertate. I-am spus ca am fost invatatoare. Atunci ea mi-a spus: «Uite, te iau la mine la spital sa lucrezi». I-am multumit. O femeie m-a dus la spital. Eram bucuroasa ca pot iesi pe afara, dupa un an si trei luni fara lumina si aer.

Mergand prin curtea lagarului am observat un lucru trist: multi orbi si nebuni. Am intre­bat-o pe femeia care ma conducea ce inseamna asta. Ea mi-a spus ca innebunesc cei care nu vor sa lucreze. Stau si se gandesc la nedrepta­tile facute cu ei. Li se da numai portia minima de 300 grame de paine, si-i tin asa pana mor. Ceilalti, din cauza suferintelor si a nervilor, capata orbirea, care nu se vindeca niciodata. M-am ingrozit, dar am inteles ca singura mea salvare aici este sa lucrezi constiincios“.

Impreuna cu calugarite si contese, in Lagarul Orlovo Rozovo

„In acel lagar era foarte multa lume de elita ruseasca — cneji, grofi, femei intelectuale, inte­ligente, cu care de multe ori am stat de vorba. Era o placere, o mare bucurie, o odihna sufletesca; erau mai in varsta decat mine, tari in cre­dinta si ma incurajau.

Tot atunci au fost aduse din inchisoare in lagar doua sute de calugarite de la Manastirea Sfantului Ioan din Kronstadt. Erau condam­nate la 15 ani pentru propaganda religioasa. Cele mai tinere si mai sanatoase, in numar de o suta cincizeci, au fost impartite in brigazi si trimise la munca campului. Se supuneau fara nici un cuvant, lucrau foarte constiincioase, de multe ori depasind cu norma pe barbati. In drumul de la lagar pana la camp cantau rugaciuni asa de frumos, ca nici securistii nu le opreau.

In timpul meselor, cautam sa fiu impre­una cu maicile, caci ele petreceau odihna de dupa masa in rugaciuni si in cantari duhov­nicesti. Aici, cu ele, rosteam Acatistul Maicii Domnului, al Mantuitorului si al Sfantului Nicolae, caci le stiau pe dinafara. De multe ori faceau seara cu preotii slujbe lungi, la care ve­neau detinutii din alte lagare — erau rugaciuni mai sincere decat in biserici, caci toti asculta­torii plangeau in hohote. Se gaseau unii din sectoristi de reclamau sefului aceste intruniri religioase si el le spunea: «Lasati-i in pace, ca atata au si ei!». Intr-o zi, mi-a spus ca el insusi se ascundea de multe ori in tufe ca sa asculte cantarea lor...”

Lupta cea buna a luptat…

Ca sfarsitul vietii Mamei-Blondina a fost vrednic, prin simplitate si credinta, de fi­lele unui Materic, ne incredinteaza marturia Preotesei Elena Ramba:

Am gasit-o bolnava, cu dureri mari de abdomen. Doctorul a spus ca a reaparut cancerul, dar ea nu stia. Ea se tot ruga la Bunul Dumnezeu sa moara de cancer si, cand am in­trebat-o de ce, mi-a spus ca moartea de cancer e moarte martirica. Stateam langa dansa zi si noapte si odata m-a intrebat: «Nu stii, Lenuta, nu cumva am cancer?». «Nu, tanti», i-am ras­puns, «nu aveti cancer». Dansa a continuat: «Nu stiu de ce de data asta nu m-a ascultat Dumnezeu, ca i-am cerut sa mor de cancer!». Mi-au dat lacrimile si am iesit afara din camera.

Iertati-ma toti cei care cititi aceste randuri si nu ma condamnati, si o rog si pe dansa sa ma ierte, dar n-am putut sa-i spun adevarul. Avea dorinta sa moara intre Pasti si Inaltarea Domnului, si i se cante «Hristos a inviat». A murit cu doua zile inainte de Inaltare...”

(Citatele au fost luate din „Mama Blondina, o martira a Siberiei”, Ed. Manastirii Sihastria)

Amintiri despre Mama Blondina

Cand s-a intors din Siberia, Mama Blondina a venit la Bucuresti, unde era fiul ei, care deţinea o functie importanta intr-un un minister. Fiul Blondinei a vazut ca mama sa avea niste obiceiuri pe care le considera curioase: se ruga mereu, se ingrijea de toţi cei care erau necajiti, in fiecare zi participa la Sfanta Liturghie la Catedrala patriarhala din Bucuresti. Erau vremuri grele, pentru ca se insalase comunismul, iar o astfel de viata putea sa aduca necazuri cuiva. Dupa o luna, fiul ii spune: «Mama, am vrea sa vorbim cu tine. Noi traim aici intr-o lume noua, a comunistilor. Ai trei zile sa alegi intre Hristosul tau si noi». Mama Blondina i-a raspuns: «Slavcic, mie nu-mi trebuie trei zile ca sa-ţi dau raspunsul. Eu iţi spun acum ca il aleg pe Hristos».

A inceput sa planga, iar fiul i-a aratat ca usa ii este deschisa. A fost o durere pe care Mama Blondina nu a uitat-o niciodata, dar l-a iertat pe fiul ei.

Venind la Iasi, viaţa ei a fost la fel, in rugaciune. Aici s-a intalnit cu fosti cunoscuţi din tinereţe, care faceau parte din inalta societate. Acestia au judecat-o pe Mama Blondina, fosta profesoara, pentru ca ajunsese sa faca curaţenie in curtea catedralei mitropolitane. Replica martirei a fost: «Mie nu imi este rusine sa spal picioarele Mantuitorului Hristos!»”

Parintele Mircea Stoleriu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Galata, Iasi

Material realizat de obstea Manastirii Diaconesti

(din revista “Familia ortodoxa“, nr. 5 (40)/ 2012)

Legaturi:


Categorii

Biserica rastignita, Maici duhovnicesti, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mucenici ai vremurilor noastre

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “MAMA BLONDINA († 24 mai 1971) – O MARE MUCENICA A VREMURILOR NOASTRE

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Impresionant!
    Un exemplu viu despre ce inseamna sa-i urmezi lui Hristos asa cum El ne-a invatat,adica sa te lepezi de sinele tau,sa-ti iei crucea ta proprie,aceea pe care El ti-a randuit-o si sa-i urmezi Lui in vietuirea pe acest pamant…
    De ne-ar da si noua,Hristos, ceva din simplitatea,smerenia si barbatia acstei femei sfinte!

    Multumiri!

    Hristos S-a inaltat!

  2. Am fost ieri la mormantul mamei Blondina (se afla la cimitirul Eternitatea din Iasi). Este destul de neingrijit si uitat de lume. E trist ca nu o cunosc si nu o viziteaza mai multi oameni.

  3. Sfinţenia. Ce dar divin!
    Ce dobândire minunată
    Şi ce comori fără de seamăn
    (A pus în ea cerescul Tată).

    Ea’i chipul nevinovăţiei.
    Ea’i purtătoarea de lumină
    Blândeţea ce’ncălzeşte duhul
    Iubirea pură şi divină .

    Ea face om cu chip de înger
    Şi înger din chip omenesc,
    În care’mpărăţeşte pacea
    Şi mila Tatălui ceresc.

    Ea risipeşte orice teamă
    (Şi îndoială din credinţă),
    Vorbeşte fără de cuvinte
    Şi vindecă în suferinţă.

    Ea este viaţa cea mai vie.
    Este putere (din putere),
    Trăită întru neputinţă,
    În dragoste şi-n mângâiere.

    Sfinţenia convinge duhul.
    Vorbeşte fără de cuvinte.
    Impune fără să impună,
    Se recunoaşte şi se simte.

    Ea ruşinează egoismul.
    Ea uşurează tot ce-i greu.
    Ea dovedeşte, ea convinge
    Că vine de la Dumnezeu .

    Sfinţenia vorbeşte lumii,
    Prin Adevăr (şi prin tăcere),
    Prin înpliniri nădăjduite,
    De cei ce nu mai au putere.

    Prin mila ce n’a fost sperată
    Sub cea mai cruntă osândire,
    Prin vindecare unde moartea
    Avea deja pecetluire.

    Prin convertirea fără vorbe
    (A ce’i mai nimicit în noi).
    Prin ridicarea în nobleţe
    Din cel mai întinat noroi.

    Sfinţenia este trăire
    În curăţie şi iertare.
    Este lumină din lumină.
    Iubire fără de hotare.

    E duioşia ce înmoaie
    Şi ura cea mai cătrănită
    Şi mila care se cobora
    Şi-n cloaca cea mai împuţită

    Este minunea învierii
    Şi viul veacului de’apoi,
    Iubirea ce învinge scârna
    Ce’mpinge omul înapoi

    Parfumul curăţiei sale
    Este mireasmă şi putere,
    E strălucire a luminii
    Ce sa născut din Înviere.

    Sfinţenia nici când nu’ncape
    (În explicaţii), în cuvinte,
    Dar sufltul o recunoaşte
    Şi orice duh şi trup o simte.

    Sfinţenia…, câtă iubire
    (Şi taină)’n viaţa omenească!
    Ce şansă vie! Ce ofertă!
    Ce dragoste Dumnezeiască!

    Şi iat-o . Se oferă lumii,
    Prin jertfa crucii, prin iubire.
    Iisus cu drag ne-o dăruieşte,
    Veniţi la El, la mântuire.

  4. [..] “Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel; Însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu”.
    incredibil de ce comoară s-a lipsit fiul!
    Iertaţi-mă! Doamne, ajută!

  5. Imi este foarte greu sa parcurg postarile de la sectiunea Acasa pentru ca ele cer timp.La serviciu citesc numai in diagonala ferindu-ma de colegii care ma toarna.
    Dar o astfel de postare nu ai cum sa o treci cu vederea.E mai mult decat intaritoare nu numai pentru cei care vor fi prigoniti de straini,ci mai ales pentru cei neintelesi in prezent de cei dragi.

  6. Este minunat cum, in timpul unor cumplite intamplari si prigoane prin care i-a fost dat sa treaca, aceasta femeie s-a invrednicit de marea cinste de a-L vedea pe Domnul Hristos pe Cruce. De unde vedem ca in toate greutatile prin care trece omul, Hristos ridica crucea impreuna cu noi si, daca nu deznadajduim, ne da puterea de a nu mai simti greutatea necazurilor.

  7. @ Ionut
    Spuneti-mi si mie va rog unde este situat mormantul mamei Blondina. Va multumesc!
    Hristos S-a inaltat!

  8. Cunosteam povestea ei, dar o uitasem… cum ne uitam noi sfintii..

    Fiul ei poate mai traieste, poate el sau vreun nepot, va gasi si povestea Mamei Blondina, pe aici, cinstita ca un om sfant. Poate o veni si pocainta pentru el. Domnul sa-l ierte si sa-l ajute, pentru rugaciunile mamei lui!

  9. Sa alegi intre propriul copil si Hristos, nu este lucru usor. Dar, se poate. Uneori pentru rugaciunile parintelui duhovnicesc, Domnul da aceasta putere, fara ca mama sa aibe vreun merit cum este cazul mamei Blondina.

    “Toate le pot intru Hristos, cel care ma intareste” (Filipeni 4:13)

  10. Nebanuite sunt JUDECATILE lui Dumnezeu!
    Ce ma mira:

    1.Spuneti in articol ca “Blondina a fost fiica Preotului Zaharia Popovici si a Preotesei Serafima, si s-a nascut in satul basarabean Grusenti. Anul 1940 o gaseste casatorita, cu un copil de 14 ani.” – buun!

    Mirarea mea: Cum a fost posibil ca, dintr-o fata de preot sa iasa un asa ‘om’?!

    Ateul matur (de mai tarziu) casatorit cu o activista, a avut neobrazarea si ticalosia specifica unui pui de antihrist punandu-si mama sa aleaga intre Cruce si paine…totusi, adolescentul de-atunci (avea 14 ani deja…probabil daca nu sigur! dus la Biserica, spovedit, impartasit) a ales sa traiasca la modul asta…sangele lui cu staif – ca nepot de preoti si copil al Blondinei (prin excelenta crestina)n-a avut puterea (se pare!) in privinta inrauririi – in/spre bine – asupra sufletului lui (dovada a libertatii de sine totale pe care o ofera Dumnezeu,omului).

    Poate ma insel….dar citind articolul si revoltandu-ma asupra metodelor inumane si injositoare asupra femeilor din lagar – m-a fulgerat gandul ca, a fost/este/va fi ingaduit(a) o asa umilire, o biciuire fizica si morala peste obrazul femeilor -ca pret de ispasire pentru needucarea in spirit crestin a propriilor copii!
    Pentru ca daca barbatul reprezinta autoritatea si este cap al familiei, femeia este inima si datoare sa pastreze armonia si linistea ascultand de barbat DAR ‘intru Domnul’; iar AMANDOI (dar in special mama) trebuie sa aiba grija de sufletele copiilor lor mai abitir decat de trupul lor…alminteri, crutand varga si bataia peste fundul lor atunci cand este nevoie, neducandu-i la Biserica de mici si crescandu-i numai ca pentru viata asta, vor platii cu varf si-ndesat!

  11. @cristi_g

    Si eu mai intru de la servici pe site si/sau pe alte cateva de acelasi gen; pe mine n-are cin’sa ma mai ‘toarne’ fiindca oricum n-au ce-mi face – ne cunoastem de mult timp si am ramas si-asa prea putini, cu multa munca de dus in carca!
    In pauzele de respiro pe care mi le iau (altfel faci POC!) ma uit vreo 5-10 min.; colegii mei s-au obisnuit – primele dati (acu’cativa ani)se uitau curios si ma intrebau nevazand ei prea bine pe ecran ” ma! cine-s barbosii aia si ce-s cu crucile alea de pe-acolo?” – la care le raspundeam ca-s postari valoroase fiind vorba – in propozitie – despre preoti si duhovnici adevarati, MARI si puternici!
    Se uitau (se uita ei si-acum) usor amuzati ca la o aratare care, in loc sa se uite si sa citeasca lucruri ‘serioase’ se copilareste, crezand in povesti nemuritoare!

  12. @ Gabriela
    Cimitirul e asa de mare, iar eu nu stiu exact parcela si lotul, dar maine voi merge iar, sa curat locul de balarii si sa pun niste flori, si voi reveni cu un mesaj sa iti spun exact locul.
    Ca idee, e dupa Biserica din cimitir, la un loc numit “3 pini”, pt ca sunt acolo 3 pomi unul langa altul, dar chiar si asa e greu de gasit.

  13. Eu am citit cartea si stiu ca fiul ei dupa moartea mamei sale s-a cait de purtarea rea fata de mama sa. Apoi a suferit multe boli si greutati, in urma carora s-a intors la credinta in Dumnezeu si a murit credincios…

  14. @vitali
    Salva Domnului pentru intoarcerea fiului!

  15. Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui! Cata putere si nadejde capeti citind astfel de vieti! Cred ca omul de azi are mare nevoie de sfintii din zilele noastre pentru a prinde curaj, pentru a nu gandi ca sfintii au fost numai in primele veacuri si ca citind vietile lor sa fie ispitit sa spuna:”da, dar asta s-a intamplat cu veacuri in urma si atunci era credinta multa”.

  16. @ Gabriela
    Parcela 4/II, unde sunt 3 pini

  17. @ Ionut
    Multumesc frumos.
    Tocmai m-am intors de la litie de la Sf. Ioan Rusul, iar acolo am gasit si mi-am cumparat cartea cu suferintele mamei Blondina.
    Doamne ajuta!

  18. @Magda,

    de acord cu tine in privinta educatiei si a reponsabilitatii mamei in aceasta privinta. Totusi relatia intre ne-educatia religioasa primita in familie si comportamentul anti-crestin nu este o regula. Cunosc cazuri de copii nascuti in familii credincioase si care au dat mari batai de cap parintilor, revoltindu-se impotriva acestora. Depinde si educatia religioasa cum o faci…nu cu parul in orice caz.

  19. http://familianicuta.blogspot.com/ o familie care are nevoie de ajutorul tau

  20. Cuvintele noastre sunt atat de mici in fata sacrificiului Mamei Blondina…Nu stiam ca e inmormantata la Iasi ,cartea despre viata acestei sfinte mucenite am citit-o acum cativa ani (si nu numai eu ,ci multi credinciosi ai bisericii noastre din Oltenia ) ,iar amintirea ei ramane vie in sufletul tuturor celor care il iubesc pe Hristos .
    Ii suntem recunoscatori acestei mucenite pentru inalta ei tinuta morala, pentru exemplul de jertfelnicie , de rabdare ,de dragoste pana la sfarsitul vietii pentru credinta cea adevarata.Sa-i urmam si noi viata si curajul,s-o pomenim in rugaciune .
    Intr-un continuu necaz si stramtorare , suferind cumplite chinuri si umilinte, ea a ramas neclintita in iubirea-i pentru Hristos ,asemeni tuturor Sfintilor romani din inchisorile comuniste .
    Avem atatea “coroane ” de martiri acolo sus care se roaga pentru noi…Sa le cerem si noi ajutorul in aceste vremuri atat de “anevoioase “, cum spune Parintele Iustin Parvu ;”Ei sunt solutia graitoare ,numai nu striga de acolo”.
    Trezvie si iar trezvie !

  21. @Petra

    Spui ca “relatia intre ne-educatia religioasa primita in familie si comportamentul anti-crestin nu este o regula.” – eu zic ca totusi…este!
    Daca nu exista discrepanta flagranta intre ceea ce propovaduiesc parintii (cu gura) si comportamentul lor de zi cu zi din care nu lipsesc (poate) injuraturile – unele si de cele sfinte, ca sa fie mai picant – ori tigara, consumul exagerat de alcool si lipsa armoniei dintre ei, poti sa bati toba la urechea copiilor despre ‘bine si rau’ pana la Judecata Finala, ei se vor comporta cum li s-a inoculat!

    “Cunosc cazuri de copii nascuti in familii credincioase si care au dat mari batai de cap parintilor, revoltindu-se impotriva acestora.” – este valabila explicatia mea de mai sus;

    -nu este sufiecient sa fii cre(s)tin de Duminica sau la praznice imparatesti in rest, fiind PUR LUMESC prin iubirea nesanatoasa a lumii prin ceea ce ofera ea ca placere, imbuibare si satisfacere a simturilor;

    – ai sanse la imbinare armonioasa si la indulcire/dedulcire (in limitele bunului -simt) intotdeauna cand ai reusit sa iubesti cele ale lumii ca si cand n-ai face parte din ea prin aplicarea cautarii mai intai a Imparatiei Cerurilor…celelalte adaugandu-ti-se tie (asa cum SI spune, nu in gluma);
    este experimentat de mine si consecinta respectarii recomandarii suna cam asa: “atunci e TOATA lumea ‘a ta’ cand ai renuntat la ea”;

    – iar, daca proprii copii s-au revoltat impotriva parintilor este pentru trecutul lor nerezolvat de dinainte de a fi devenit crestini si in constiinta nu numai in virtutea Botezului – lucru explicat foarte bine si de Pr.Arsenie Boca!

    Ca “Depinde si educatia religioasa cum o faci…nu cu parul in orice caz.” – corect si perfect adevarat! Nu stiu daca s-a inteles din postarea mea ca sunt pentru o ‘convertire’ cu barda ci, dimpotriva! fiindca merg pe ceea ce a spus Pr.Cleopa ca ‘turma lui Hristos se pastoreste cu fluierasul, nu cu varga’ si-apoi chiar Hristos a spus “Cine VREA, sa vina dupa Mine”! ADica libertate absoluta spre mergere UNDE se VA vrea: ori la Iad ori la Rai…dupa preferinte!
    Infricosatori sunt cei care devin habotnici si in numele lui Dumnezeu aduc in stare pe ceilalti sa se dezica de Biserica si sa-L urasca pe Dumnezeu, asa cum s-a intamplat pe vremea Inchizitiei;

    Am fost dura in ceea ce priveste nepedepsirea acelor acte reprobabile ce tin de faze mai usoare sau mai grave ce frizeaza dusmania si cruzimea din partea copiilor asupra altora si/sau asupra animalelor – acte deseori netaxate de catre parinti. Pentru astfel de parinti n-am nici-o mila atunci cand ajung neputinciosi si ‘la mana copiilor’ unde, isi primesc din pedeapsa necrutarii nuieleli pe fundul odraselor atunci cand a trebuit!
    O simpla privire in jur edifica cat o mie de cuvinte!
    Parintii nostri ne-au educat cum ne-au educat…cei de varsta mea si/sau dupa mine (cu exceptiile de rigoare) AU FACUT/FAC PRAPAD!

  22. Hristos s-a Inaltat!
    Cineva m-a rugat sa-i imprumut cuiva o carte,ce-mi vine in minte,si gandul a fost “Mama Blondina”…Asta a fost dupa Vecernia din ajunul Inaltarii Domnului,dar abia acum cand am vazut acest articol,am inteles ca nimic nu este intamplator…Dumnezeu este pretutindeni…numai noi sa nu-L parasim …
    iertare…
    Doamne ajuta!

  23. Si eu am gasit astazi cartea la Biserica si am cumparat-o:-)

  24. Pingback: IATA SUFERINTA (IV) Teodosia Cosmin despre incercarile cumplite ale FAMILIILOR DEPORTATE IN SIBERIA: “Probabil ca a fost asa de la Dumnezeu…” -
  25. Magda, ai tu certitudinea ca educatia ortodoxa pe care-o dai astazi copiilor tai, ii va tine strans legat forever in credinta dreapta?
    Si eu am copiii crescuti in credinta ortodoxa, insa la varsta cand in viata lor apar iubiri, am observat cat de mult se schimba. Marturisesc credinta, insa se indragostesc de necredinciosi sau chiar de altii de alte credinte:(
    Si de aceste lucruri noi nu-i putem tine deoparte.

    Si eu am intalnit cazuri ca cele expuse de PETRA mai ales in familiile preotilor si a credinciosilor.

  26. @Ina

    Se spune “atragi ceea ce esti” si as continua cu ” esti un amestec din ceea ceea ce ti-au transmis parintii (iar din parinti, parintii lor si parintii parintilor lor), esti un pic si din ceea ce-ti insufla societatea SI ESTI/VEI FI in primul rand – ca trasatura definitorie – CEVA din ceea ce ti s-a transmis inca din faza intra-uterina, tinand CONT de starea duhovniceasca a parintilor tai in momentul conceperii, apoi de educatia pe care ti-au dat-o si, NU IN ULTIMUL RAND – de ceea ce-ai vazut pe ei zicand/facand….” – asa ca, degeaba incercam sa dregem busuiocul, spunand ca vina n-avem!

    In privinta indragostirii, daca s-au indragostit de unii/unele necredincioase sau chiar de pagani, TINE tot de educatia moral-religioasa, de constientizarea unor aspecte legate de suflet, de eventualele consecinte in plan spiritual asupra legalizarii unor astfel de iubiri fulgeratoare incitante – care TIN pana la o vreme – pana cand, dupa iubirismul ala de la inceput…celalalt isi asterne covorul la rugaciune si cu fundu-n-sus se roaga la Alah sau la Budha, ori face meditatie transcedentala in pozitia lotus, cautand sa te converteasca si pe tine;
    -iar, pentru ca credinta lui in astfel de zei si de povesti, este deseori mai tare decat credinta ta (pentru ca tu n-ai habar de ea, decat asa…sporadic si la evenimente mari), ai doua variante: fie te dai dupa el/ea fie, te desparti!
    Nu mai punem la socoteala neamul lor, care te vor privii chioras ca pe un intrus, cultura lor spre altceva, ticurile, deprinderile….ele ti se vor intoarce impotriva!

    Poliloghia scrisa aici, arata FRANA care ar trebui pusa din capul locului pentru cei care PUN OCHII pe cei de alt neam….iar daca romanii nostri ar stii/realiza ce credinta avem, chiar daca s-ar indragostii de altii, de alt neam, indiferent de calitatea umana a celuilalt, daca sunt tari in credinta, fie nu se leaga la cap cu astfel de relatii, fie – din dragostea purtata lor , ceilalti se vor convertii la credinta ortodoxa!
    Si, hai sa zicem ca le-a luat capul foc…ai – ca parinte – mijloc de comunicare rugaciunea;
    -a spus Pr.Paisie ceva la genu’: “cand nu mai ai ce spune (convinge)pe copii, vorbeste despre copii tai, cu Dumnezeu”.

    P.S. Ina…problema este ca suntem superficiali ai bolim de auto-suficienta ”mantuitoare” (in virtutea Botezului si-a manastirilor care sunt ”datoare” sa se roage pentru noi) – asta-i ideea de baza! Ca mai tarziu ne dam seama CE si CUM…deja vei fi facut o caruta de pacate si vei fi incurcat si viata altora prin smintire si nesimtire!

    P.P.S. Faptul ca tocmai preotii sau familiile de preoti sunt expusi unor astfel de manifestari ale propriilor odrasle, arata ceea ce am spus mai sus, dar si razboiul nevazut intetit de sapte ori cate sapte (ca ispita) pentru slujitorii Altarelor (de mir si/sau monahi). Acest lucru trebuie asumat ca Cruce (atunci cand nu sunt cazuri de calcare pe-alaturea) si responsabilizat la maximum inca dinainte de a face pasul casatoriei sau depunerilor voturilor pentru o astfel de mareata slujire!

  27. Magda, ai punctat bine. Si ai pus punctul pe i:

    “a spus Pr.Paisie ceva la genu’: “cand nu mai ai ce spune (convinge)pe copii, vorbeste despre copii tai, cu Dumnezeu”.

    Rugaciunea este singura care ne poate scoate copiii din iubirile astea periculoase. Sfanta Monica, mama sfantului Augustin, ne este expemplu demn de urmat. Ma gandesc insa la rabdarea ei si la randarea noastra.

  28. Pingback: SCHIMONAHIA SEPFORA – sfaturi duhovnicesti de mare trebuinta pentru crestinii de azi de la o sfanta a zilelor noastre: “TOTI TREBUIE SA SE ROAGE UNUL PENTRU CELALALT. Puneti inceput nevointei, iar Domnul va va ajuta” -
  29. Pingback: IATA SUFERINTA (III). Teodosia Cosmin despre marea foamete din Basarabia si DEPORTAREA IN SIBERIA A FEMEILOR SI COPIILOR -
  30. Pingback: “ASCETI IN LUME” – Vieti pilduitoare de mireni sfinti ai zilelor noastre: EVA si DIMITRIE SAULIDIS. “Va veni o zi cand veti aduna faramiturile de pe masa si nu va vor fi de ajuns ca sa va saturati!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate