NELINISTEA LACOMIEI SI LEACURILE ACESTEI BOLI

22-11-2009 Sublinieri

moartea

Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina

la Duminica a IX– a a lui Luca

(Luca 12, 16-21; 14, 35)

„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Aşadar Evanghelia vorbeşte despre ultima noapte a unui om. A petrecut-o neliniştit, nu l-a mai luat somnul.

***

Ce este somnul? Dumnezeu ni l-a trimis spre binele nostru. Cea mai potrivită vreme pentru somn este în principal noaptea. Atunci trupul şi sufletul se odihnesc, iar dimineaţa te trezeşti cu puteri noi pentru a munci. Dacă lipseşte somnul, omul nu poate să reziste. Este şi acesta un dar al lui Dumnezeu, un mare dar; şi toţi dorm: copii şi bătrâni, bărbaţi şi femei, împăraţi şi robi, liberi şi întemniţaţi, toţi dorm.

Însă unii nu dorm. Ce au? Insomnie. O, insomnie! Într-o noapte, la orele 3 după miezul nopţii, a sunat insistent telefonul Mitropoliei. Mă trezesc şi răspund. Aud o voce de departe, de la Atena.

– Sunt…, zice, o femeie.

– Ce ai,  de dai telefon la o astfel de oră?

Nu pot să dorm. Am două zile de când nu am închis un ochi. Merg spre nebunie. Fă o rugăciune la Dumnezeu să-mi dea puţin somn…

Avea cancer şi o durea groaznic. Cât de nemulţumitori suntem noi că nu zicem „mulţumesc” lui Dumnezeu pentru somn!

Şi omul acesta din Evanghelie, care nu putea să doarmă, ce era, bolnav? Trupeşte nu. El avea o altă boală, mult mai rea decât cancerul. Era bolnav sufleteşte. Pătimea de o boală, din pricina căreia s-au vărsat râuri de sânge. Dacă au loc războaie mondiale, pricină aceasta este, dacă ar lipsi aceasta, ar exista pace. Cum se numeşte această boală a omului din Evanghelie? Se numeşte lăcomie. Era lacom, iubitor de argint şi de aceea nu putea să doarmă toată noaptea. Adică? Era foarte bogat, avea multe clădiri. Şi în anul acela a venit peste el o binecuvântare deosebită: a adunat atâtea roade, încât nu încăpeau în magaziile sale. Se întrista. Toată noaptea se foia în pat ca şarpele. Nu-l lua somnul, pentru că încerca să-şi rezolve problema şi-şi spunea: „Ce voi face?…”.

Ce să facă? Dacă ar fi cercetat cuvântul lui Dumnezeu şi şi-ar fi aruncat un ochi în societate, cu uşurinţă şi-ar fi rezolvat problema. Caută noi magazii? Dar există; nu una sau două, mii de magazii. Care sunt? Stomacurile oamenilor. Stomacul ce este? O mică magazie, care se umple şi se goleşte. Şi bogaţii, ca acesta, au stomacul întotdeauna plin; dar stomacul săracilor adesea este gol.

Existau săraci. Putea să le dea din cele ce îi prisoseau. Mulţi ar fi putut să trăiască în felul acesta. El însă se gândea doar la sine. Lozinca lui era: „Toate pentru mine!” (De obicei, astfel  gândesc bogaţii; acesta este păcatul lăcomiei, blestemul umanităţii). Aşadar bogatul plănuia să zidească noi magazii pentru bunurile sale. Şi calcula că acestea i-ar fi ajuns să trăiască mulţi ani, mii de ani!

A trăit mii de ani? Nici măcar o noapte n-a trăit. Pentru că nu-şi terminase încă aceste gânduri şi cineva îi bate la uşă. Ce enervant şi infatuat poate să fie la ora asta? O, acest vizitator, care bătea, nu are o oră fixă. Vine oricând. Cine este? Moartea! Se prezintă şi îţi spune: În această clipă te iau; te iau pe aripile mele negre… Aşa a plecat; şi a rămas cu planurile şi cu visele sale.

Şi Hristos ne spune: aşa vor păţi şi toţi cei care gândesc la fel. „Nebune, în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine; şi cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?” (Luca 12, 20).

***

Ce ne învaţă, fraţii mei, această parabolă? Ne spune ce mare rău este lăcomia. Şi toţi, mai mult sau mai puţin avem lăcomie; suntem lacomi, nu ne mulţumim cu puţine. Avem lăcomie, iar lăcomia este un blestem. Lacomul nu se mulţumeşte cu cele puţine pe care le are, vrea să dobândească din ce în ce mai mult. A făcut un milion? Vrea să-l dubleze; cele două să le facă patru, cele patru opt, cele opt şaisprezece, cele şaisprezece treizeci şi două…Onassis[1] să devină, nu se linişteşte. Poate că marea ar putea să spună râurilor: „ajunge de acum, nu mai vreau apele voastre”, dar lacomul nu va spune niciodată „ajunge”. Vrea tot timpul să ia.

A venit la Mitropolie cineva dintr-o familie cu 5-6 fraţi şi plângea.

– Ce ai?

– Mai bine ar fi fost să nu am niciun frate, îmi spune; groaznic de lacom! Cum a reuşit şi a luat toată averea tatălui !? Nu a lăsat nimic. Crede că alţii nu trebuie să trăiască, doar el. Îmi vine să-l omor!…

Şi numai la persoane? Şi în familii, şi în mijlocul popoarelor, şi în lumea întreagă există lăcomie. În această clipă în care vorbim, unele state sunt sărace şi alte state sunt bogate. Cele bogate, cele mari au adunat în magaziile lor milioane de tone de produse: cartofi, portocale, lămâi, mere, pere, lapte…Ce vor face cu ele? Ce vor face cu ele? Pe mine mă întrebaţi? Dacă ar fi crezut în Evanghelie, ar fi trebuit să le împartă acolo unde unii mor de foame. În loc să facă asta, fac gropi şi îngroapă fructele, produsele în mod deosebit, şi varsă în ape preţiosul lapte. Desigur, distrugere veşnică. De aceea este un mare păcat lăcomia.

***

Şi medicament? Există medicament. Cum ne vom vindeca toţi, fraţii mei, de lăcomie? Medicamentele sunt două: unul se numeşte cumpătare, iar celălalt se numeşte milostenie.

Ce înseamnă cumpătare? Sfântul Cosma Etolianul zice: „Stai la masă. Îţi ajung 100 de uncii de pâine? – uncii erau pe atunci – nu mânca mai mult. Dacă mănânci mai mult, nu este binecuvântat”. Cele 100 îţi ajung; să nu vrei să mănânci 200, 300.

Multa mâncare nu face bine. În anii de demult şi binecuvântaţi, în casele noastre sărace, unde erau 5, 6, 7 copii, trăiau minunat, erau cu toţii roşii în obraji. Lua mama pâinea neagră, nu cea albă, spunea „Tatăl nostru”, o tăia cum taie preotul anafora, şi dădea câte o bucăţică fiecărui copil. Şi acea pâine neagră se transforma în unt şi lapte, şi copiii erau plini de viaţă şi vioi. Acum? Deschid frigiderul şi mănâncă tot ce vor. Părinţii dau naştere doar la doi copii. Tot ce mănâncă astăzi unul, mâncau altădată şapte copii. Şi urmarea? Au apărut bolile de inimă la copii. După cum au spus doctorii de jos, din Atena, acestea provin de la multa mâncare. Mănâncă, mănâncă până explodează.Pentru că părinţii nu se gândesc la altceva decât la ei înşişi şi la copilaşul lor.

Aşadar primul medicament este cumpătarea. Şi celălalt este milostenia. Omul să dea celui mai sărac ca el. Ceea ce prisoseşte nu este al nostru, „este al văduvei, al orfanului şi nu risipiţi (Ah. Parashos, Anagn. IV, p. 100). Spunea cineva că pe lacomul nemilostiv Hristos îl va osândi cu ateii. În 1986, făceam o colectă pentru cei loviţi de cutremur în Kalamata. Şi în timp ce unii dădeau foarte puţin, deodată bate la poartă o femeie săracă şi oarbă din Lehovos.

– Ce vrei? (credeam că vrea milostenie).

Nu, vlădica, nu vreau milostenie. Am auzit la radio despre colectă; am o mică pensie şi cu aceasta am cumpărat 100 de kilograme de fasole…

Am plâns văzând fapta ei. Cu toate cele date de toată Mitropolia s-au adunat 60 de tone de leguminoase, linte, zahăr şi altele. Le-au însoţit preoţii noştri şi când le împărţeau celor loviţi de cutremur, aceştia plângeau şi spuneau: „Din Florina? Bravo! Nu ne aşteptam de atât de departe să-şi amintească cineva de noi”.

Aşadar aceasta ne învaţă Evanghelia de astăzi. Să nu avem lăcomie, ci să fim mulţumiţi cu tot ce avem, să împărţim milostenie împrejurul nostru, să adormim cu somnul celui drept, şi să slăvim şi să lăudăm pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

+ Episcopul Augustin

(OMILIA MITROPOLITULUI DE FLORINA, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTUL, ÎN SFÂNTA BISERICĂ A CUVIOSULUI NAUM, ARMENOHORIOS – FLORINA, 23.11.1986)

(traducere din elină de monahul Leontie)


[1] Aristotelis Onassis (1906-1975) – un foarte bogat armator grec.

 

avarul


Categorii

1. SPECIAL, Bogatul caruia i-a rodit tarina, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mitropolitul Augustin de Florina, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “NELINISTEA LACOMIEI SI LEACURILE ACESTEI BOLI

  1. Minunata predica!Domnul sa-l rasplateasca pe cel care a scris-o,pe cel carea tradus-o si pe cel care a postat-o,pentru noi nevrednicii.O vorba romaneasca spune ,,Nu e sarac cel ce nu are ,ci cel ce are si vrea tot mai mult” (ref. saracie duhovniceasca.)

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Parabola bogatului nebun sau nefericirea lui “a avea”
  3. Pingback: Parintele Gheorghe Calciu despre bogatul caruia i-a rodit tarina si tiranii care se cred nemuritori
  4. Pingback: PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA. Predici si talcuiri (Sfantul Luca al Crimeei, PS Sebastian, Pr. Coman)
  5. Pingback: PARINTELE ILARION DAN, BANCHERUL CARE L-A CASTIGAT PE HRISTOS (II). “Traim intr-o lume in care mecanismele de pervertire sunt mai sofisticate…Omul contemporan cauta cu disperare, dar nu gaseste decat surogate” -
  6. Pingback: Bogatul caruia i-a rodit tarina. CARE SUNT ROADELE NEBUNIEI PACATULUI? -
  7. Pingback: Parabola bogatului caruia i-a rodit tarina. TALCUIRE ACTUALA SI PROFUNDA A PR. GHEORGHE HOLBEA: “Momentul adevarului este cel in care ramanem cu noi insine”. VIATA – SIMULACRU si CULCUSIRE IN VREMELNICIE? (video) -
  8. Pingback: INSELACIUNEA BOGATIEI CONSUMISTE SI BINELE DIN RAUL CRIZEI ECONOMICE. Cum sa ne raportam la criza? (II) Saracie si cugetare duhovniceasca -
  9. Pingback: BOGATUL NEBUN DIN NOI IN FATA SARACIEI LUMII: “Cum poti sa dormi li­nistit daca cel de langa tine, semenul tau, nu are ce manca? Rusine sa ne fie!” -
  10. Pingback: “In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata? -
  11. Pingback: Avertismentele profetice ale Parintelui Ioanichie: “SA NU RAVNITI LA FERICIREA CELOR DIN OCCIDENT! E vremea sa ne rugam! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat“. CAT TIMP MAI POATE DAINUI ROMÂNIA? -
  12. Pingback: PREGATIREA PENTRU CEASUL MORTII. Cum se poate invata… a muri? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate