“In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata?

23-11-2014 Sublinieri

bogatul caruia i-a rodit tarina

In vremea noastra, trupul a ajuns sa fie stapanul lumii, pentru ca sufletul a tacut, pentru ca diavolul ne-a momit, l-a momit pe trup, noi am ascultat de diavol si de trupurile noastre si trupul a ajuns sa fie zeul careia ne inchinam; desfranarea a ajuns sa fie zeul lumii actuale Lumea este stapanita de trup si sufletul se supune trupului, or unde este comoara ta, acolo este si inima ta“.

***

Predica Pr. Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (2011):

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Suntem în a 26-a Duminică după Rusalii, când se aminteşte această Evanghelie scurtă de la Sf. Apostol și Evanghelist Luca, Evanghelie a bogatului căruia i-a rodit ţarina. Aşa a rămas în conştiinţele noastre, aşa este numită în popor și scrisă în calendare. Toţi am auzit-o de mai multe ori. Este scurtă, dar din ea se revarsă şi pot să se reverse, dacă vrem să bem, izvoare ale apei cele veşnice, care adapă sufletele noastre şi care ne salvează şi ne scoate din setea şi din moarte duhovnicească.

În primul rând, aş începe să vă explic un cuvânt de aici, care, poate, la prima vedere în luăm în sens propriu, dar mai are și un alt sens, pe care tot Sfinţii Părinţi l-au pus în valoare și l-au socotit important. Să ne gândim la cuvântul pe care Dumnezeu l-a spus bogatului:

Nebune, în noaptea aceasta voi cere sufletul tău de la tine.

Dumnezeu îi spune: În noaptea aceasta. Întotdeauna ne-am gândit că e vorba, în primul rând, de noaptea care urmează; poate că îi vorbea seara sau după-masa, deşi să ştiţi că şi Sf. Ioan Gură de Aur sau Sf. Teofilact al Bulgariei ne spun că nu neapărat Dumnezeu i-a vorbit, ci că, la replica bogatului, asta este replica lui Dumnezeu. Asta este ceea ce-i spune conştiinţa, nu neapărat că Dumnezeu i s-a arătat bogatului şi i-a vorbit, ci ăsta este cuvântul pe care Dumnezeu i-l spune oricui îşi pune nădejdea în cele ale veacului acestuia, care uită de Dumnezeu, care nu are nicio legătură cu Dumnezeu şi îşi pune nădejdea doar în cele pe care le-a obţinut și are cu prisosinţă şi în asta îşi găseşte bucuria şi liniştea.

Acest răspuns este, deci, pentru toţi, nu numai pentru acel om, ci pentru orice om care gândeşte aşa. Iar răspunsul Lui nu ţine numai de o mică perioadă temporală care urma, deci nu pentru că venea seara sau noaptea, ci are un înţeles mult mai larg. Și atunci când zice: În noaptea asta voi cere sufletul tău de la tine, nu se referă în primul rând şi numai la noaptea care urmează, ci are un înţeles mult mai greu, mai adânc. Ştiţi, noi ne gândim că Dumnezeu, fiind milostiv, îngăduitor, îndelung-răbdător, ne va da nouă vreme de pocăinţă, şi, când va socoti că ne poate prinde spre mântuire, că noi suntem ca nişte peşti care facem ce vrem și umblăm pe unde vrem, iar El este un pescar, Care, socotind El zilele şi când ne apropiem de o anumită sporire duhovnicească, de o anumită întărire, de o anumită ridicare din patimile veacului acestuia, atunci El, ca un Pescar desăvârşit, ne va prinde repede, ca să ne mântuiască cumva. Iar El să Se mulţumească cu rămăşiţele, cu fărâmiturile; noi ne dăm toată viaţa cui vrem noi, cui socotim, nouă înşine, ca unor adevăraţi idoli cărora le satisfacem toate dorinţele şi toate plăcerile, deci să ne dăm nouă înşine toată viaţa şi toate plăcerile și toată voinţa, sau lumii sau slavei lumii sau altora sau cui vrem noi, şi, când vom avea noi timp şi vom vrea să-I dăm şi o picătură lui Dumnezeu, Dumnezeu Se va mulţumi ca în picătura aia pe care I-o vom da Lui, să ne prindă atunci când vom face și noi o faptă bună şi ne vom întoarce spre El şi să mai fie şi mulţumit că acum I-am dat şi Lui partea Lui şi să ne mai dea şi veşnicia pentru asta!

Or, cuvântul pe care îl spune acum Mântuitorul în pilda aceasta este mult mai dureros şi mult mai înfricoşător decât ceea ce am spus noi acum. Noaptea la care Se referă Dumnezeu aici este cea a nebunului – cum îl şi numeşte, că nebun este cel care nu mai are contact cu realitatea, care face lucruri care lui i se par normale, fireşti, dar care celorlalţi nu li se par normale, e ca omul care umblă prin întuneric. Nu-i normal deloc un om care umblă prin întuneric, dacă l-ar vedea cineva. Nebune, în noaptea aceasta voi cere sufletul tău de la tine se referă la faptul că în această noapte a sufletului, în acest întuneric pe care l-ai coborât peste sufletul tău, în această perioadă în care te-ai îndepărtat de Mine mult şi ai crezut că o să-ţi găseşti odihna în altceva, uite acum îţi voi lua sufletul tău; şi ce vei face…? Deci e înspăimântător cuvântul lui Dumnezeu!

Noi întotdeauna am avut această nădejde că Dumnezeu, în milostivirea Sa, ne va da timp îndelung, şi că noi, chiar dacă greşim şi ştim bine că greşim, totuşi El e milostiv şi nu ne va lua chiar acum… Cumva jucăm cu Dumnezeu cartea ultimă, mergem întotdeauna pe muchie de cuţit cu El, Îl ispitim și mergem pe această limită subţire a ispitirii Lui, de care Dumnezeu ne spune să ne ferim; în muntele Carantaniei spune:

Nu ispiti pe Domnul Dumnezeul tău,

atunci când diavolul vrea să Îl ispitească şi Îi spune:

Aruncă-te de pe aripa templului că scris este că îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini,

adică diavolul Îi spunea: fă nebunii, fă de capul tău ce-ţi vine, că oricum El te va proteja şi te va scoate din necaz și nu te va lăsa acum să se isprăvească viaţa ta chiar acum… Aşa facem și noi, mergem mereu pe muchia asta de cuţit, crezând şi nădăjduind nebuneşte că Dumnezeu nu va îngădui să pierim. Şi, într-un fel sau în altul, avem dovezi nenumărate că Dumnezeu e milostiv, dar, în acelaşi timp, Dumnezeu ne înfăţişează şi o parte a Sa mai dreaptă, mai corectă. În noaptea aceasta, atunci când tu eşti mai liniștit, când tu zici că acum poţi să stai să mănânci, să bei să dormi, ai bani, ai de toate și numai la Dumnezeu nu te gândești şi zici că oricum acum nu e vreme pentru Dumnezeu, că doar eşti tânăr sau matur şi ai treburi importante, nu ai vreme de Dumnezeu, dar, aşa cum Dumnezeu a venit atunci lângă smochin când nu avea roade şi l-a blestemat şi s-a uscat în clipa aceea. Dumnezeu prin aceasta a arătat că în orice clipă va veni la om, chiar dacă eşti în primăvara sau în vara vieţii sau oricând, tu trebuie să poţi răspunde ceva, să dai ceva, trebuie să fie roade în tine, că nu zice Dumnezeu că a flămânzit şi că voia să se sature din smochinul acela, ci că voia să ia o smochină. Deci în fiecare perioadă a vieţii tale, tu să ai o smochină, să ai ceva de dat lui Dumnezeu, să-i dai loc şi timp lui Dumnezeu.

Nu bogăţia l-a făcut pe bogat să cadă, ci cea mai mare greşeală pe care a făcut-o El  – şi pe care o facem și noi – atunci când a avut de toate, primul lui gând nu a fost că de la Dumnezeu a primit acestea şi să-L facă pe Dumnezeu părtaş cu bucuria sa! Dumnezeu este gelos, dar nu în sensul urât al cuvântului, cum ar fi pentru noi, ci că El vrea să fie părtaş la toate faptele noastre. El oricum e părtaş! Şi dacă Îşi întoarce faţa de la noi, noi ne întoarcem în ţărâna din care ne-a făcut. Dar El vrea ca şi omul să fie conştient că tot ce primeşte, primeşte de la Dumnezeu. El vrea ca omul să se bucure de această prezenţă a lui Dumnezeu, că nu este bucurie în afara credinţei şi sentimentului prezenţei lui Dumnezeu. Celelalte bucurii sunt trecătoare şi schimbătoare ca şi vântul şi ca gândul zboară, dar bucuria prezenţei lui Dumnezeu în tot ce facem şi suntem şi primim este netrecătoare. Iar Dumnezeu, dacă vrea să fim împreună-călători cu El în toate în tot restul vieţii noastre, n-o vrea din nişte mofturi ale Lui sau dintr-un egoism sau pentru că vrea să fie El şi nu altcineva, ci vrea pentru ca noi să fim fericiţi, pentru că asta e singura cale de a avea fericirea veşnică, să-L avem pe Dumnezeu aici şi împreună cu El să zidim, umăr lângă umăr cu El să fim, cum şi El e împreună cu noi. Aşa cum zice Psalmul:

Dacă n-ar zidi Dumnezeu casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc. De n-ar da Dumnezeu somn ochilor tăi…,

deci dacă nu e Dumnezeu cu tine, tot efortul tău, toată strădania ta, toată osteneala ta e o oboseală fără rost, o strânsură de gânduri și de fapte și de cuvinte fără rost, care n-au bucurie și n-au pace. Dar, dacă Dumnezeu e cu tine, dar El Se ascunde atunci când tu nu-L chemi, deşi El e acolo, până tu Îl chemi și atunci Se arată puternic ca un soare de după nori; deşi şi atunci când ţi se pare că El nu e şi nu Îl chemi, El stă ca şi un soare sub norii nepăsării noastre, ai uitării, ai neştiinţei. Dar Dumnezeu e acolo şi noi, dacă putem să ne mişcăm și să facem ceva, e tot pentru că Dumnezeu e acolo! Dacă avem un spor că de mic în toate, dacă mai respirăm, e pentru că Dumnezeu a acolo şi El le ţine pe toate, El este Atotţiitorul, nu e numai Făcătorul!

Christ-Pantocrator_Monreale-1180Uităm de multe ori lucrul acesta, că El nu e numai Făcătorul şi că El nu a creat fiinţa şi i-a dat un bobârnac ca ea să ne mişte și de atunci El stă acolo sus şi Se uită numai şi din când în când intervine când strigăm noi tare și nu mai putem. Nu! El este Atotţiitorul, adică Cel care ţine neîncetat fiinţa în palme, Care face să crească bobul de grâu, Care le ajută pe toate să aibă acest suflu viu, ca legile firii să-şi facă rânduiala lor, ca firea să crească, să sporească, să moară, să treacă prin toate etapele, să renască şi tot aşa. Acestea toate sunt în mâna lui Dumnezeu și sunt ţinute tot timpul de Dumnezeu! Dumnezeu e acolo, în adâncul firii, cu firea împreună-lucrător, dar El nu Se lasă văzut, ca un soare de după nori. Însă când omul începe să dea la o parte nepăsarea, neştiinţa, uitarea şi să Îl caute pe Dumnezeu, El Se arată ca un soare!

Ei, această arătare a soarelui ştiţi cum e, după multe zile ploioase, ştiţi cum ne umple de bucurie, parcă viaţă devine frumoasă şi ceea ce părea greu până atunci de făcut pare uşor şi porneşti cu vioiciune și faci multe lucruri și ai lumină în suflet. Şi acesta este numai soarele văzut! Dar Soarele dreptăţii, Hristos, Care aşa S-a şi numit, Lumina cea adevărata! Când Se arată El, oare de câtă lumină se umple sufletul omenesc! De această bucurie, El nu vrea să-l facă pe om lipsit. Dacă nu-L vezi pe Soarele Acesta încă din veacul aceasta și rămâi în întunericul norilor până când dă noaptea, adică moartea, nici dincolo nu-L vei vedea. Asta e durerea pe care trebuie s-o înţelegem și s-o credem: dacă în veacul acesta tu n-ai vrut să dai la o parte norii grijilor tale, ai nepăsării, ai uitării, ai idolatriei faţă de tine însuţi, şi n-ai vrut să vezi Soarele în fiecare perioadă a vieţii tale, nici nu ştii când te va chema Dumnezeu.

Dacă nu vrei să-L vezi aici, nici dincolo nu-L vei vedea. Să nu ne înşelăm. Iar cel ce vede o dată Soarele duhovnicesc în viaţa sa – această strălucire, acest diamant – nu mai are odihnă să trăiască la lampă sau sub nori întunecoşi. Ei vor mai veni, norii întunecoşi, din cauza patimilor noastre, a uitării noastre, dar noi, cu durere și cu căutare neostenită vom încerca să vedem iarăşi Soarele. Măcar să fim în această nădejde a căutării Soarelui adevărat, a dorinţei de a se bucura sufletul nostru ca o gâză trezită la viaţă de strălucirea soarelui. Aceasta vrea Dumnezeu! El nu vrea să fie împreună cu noi şi nu este gelos pe noi în sensul obișnuit al cuvântului, cum că ar vrea să fie cu noi pentru El.

Ei, să ne întoarcem la pildă. Când Dumnezeu îţi dă dar, cum i-a rodit ţarina bogatului, ce trebuie să facă prima dată omul? Oricum, dar este că mai trăieşti, că mai respiri, că poţi să vorbeşti, că poţi să-ţi aduci aminte de orice, că ai stăpânire peste trupul tău și peste sufletul tău şi că poţi să faci tot ce vrei; toate sunt daruri mari ale lui Dumnezeu. Dar când aceste daruri vin cu vârf și îndesat, peste măsură, cum au venit la acest bogat, încât i-au rodit ţarinile – pe care tot Dumnezeu i le-a dat, că nu s-a născut cu ele, prin părinţi, prin osteneala altora – şi acestea au rodit tot prin osteneala lui Dumnezeu – că, dacă n-ar fi dat El soare și ploaie şi binecuvântarea Sa, n-ar fi rodit. Şi atunci când roadele n-au mai avut loc în hambare şi voia să le strice ca să facă altele, atât de multe roade a adus Dumnezeu în anul acela şi totuşi nici în situaţia asta nu-ţi aduci aminte de Dumnezeu…? Dumnezeu şi aici are atât de multă smerenie! El nu zice că nu şi-a adus aminte de El dimineaţa, când s-a trezit din somn sau pentru că i-a mai dat încă o zi de pace sau pentru că a mai putut păşi pe pământ, ci zice:

<Bine, înţeleg că nu şi-a adus aminte din toate acestea; dar, când i-am dat daruri peste daruri, când i-am dat măsură peste măsură şi i-au rodit țarinile unde îşi dorea el mai mult…?>,

nici atunci nu și-a adus aminte de Dumnezeu şi acestea se văd prin cuvintele care sunt în Scriptură, că bogatul zice:

Iată, au rodit ţarinile mele. Unde voi pune roadele mele? În hambarele mele.

Atât de deasă e formularea în care spune că sunt ale lui, nu ale lui Dumnezeu. Nu este înţelepciunea aceea a Evei, care, după căderea omului din rai, când ea a luat în pântece şi a născut primul ei fiu, a zis: Am dobândit om de la Dumnezeu! A fost mare cuvânt de înţelepciune. A dovedit că au început să se vindece de marea patimă a mândriei, a părerii că omul prin sine poate face ceva, ci toate sunt de la Dumnezeu. Eva a zis: Am dobândit om de la Dumnezeu!, nu că <Am făcut noi un om>. Ei, această înţelepciune n-o avea acest bogat. Şi asta Îl durea pe Dumnezeu. Acest bogat nu-L lua părtaş pe Dumnezeu la bucuria sa. Această luare în părtăşie a lui Dumnezeu la bucuriile noastre, la tristeţile noastre, sfinţeşte viaţa noastră, cu tot sufletul, nu doar în vorbă, sfinţeşte această bucurie, o curăţeşte. Şi bogatului cu siguranţă i-ar fi dat Dumnezeu și ar fi putut spori încât să dea şi altora, din surplusul acela să nu-şi oprească numai sieşi. […]. Dar pentru că nici măcar nu I-a mulțumit lui Dumnezeu și nu L-a luat părtaş la bucuria sa, nici măcar nu şi-a adus aminte de Dumnezeu în toate acestea, ce să mai zicem de dat altora, de milostivire; de aceea Dumnezeu a zis: Nebune, în noaptea aceasta voi cere sufletul tău de la tine, adică în noaptea aceasta, în întunericul acesta al sufletului. Şi ce vei face cu avuţiile tale [Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi]?

Acest lucru e înspăimântător. Şi să nu ne punem nădejdea că Dumnezeu nu ne va lua până nu vom ieşi din păcate. Cum e cu fumatul, că zici că nu te poţi lăsa, dar, dacă afli că ai o boală gravă, imediat te laşi; ei, cum de nu te-ai putut lăsa până atunci? Înseamnă că n-ai vrut! Aşa şi aici, crezi că Dumnezeu te va lăsa să trăieşti până când ieşi din păcate, că Dumnezeu e milostiv. Ba te va lua, și știți de ce? Oare de ce Dumnezeu l-ar putea lua pe om când omul e în păcate și moartea i-ar fi spre pierire, nu spre mântuire? Din răutate, din gelozie, din mânie? Nu! Pentru că Dumnezeu vrea să stârpească răul pe pământ? Nu, pentru că El ne-a spus clar că răul cu binele vor locui împreună până la sfârşitul veacurilor, ca grâul cu neghina, şi atunci se vor împărţi, iar binele va străluci şi mai tare în oglindă cu răul, iar răul se va vedea şi mai urât și mai fără motiv de a fi făcut. Dar altele sunt pricinile:

1. Tu, neghină fiind, făcând răul şi continuând să-l faci mulţi ani, nepăsător față de Dumnezeu şi de oameni și de nimic, atent numai la tine şi la avuţiile tale, mai stai ani mulţi fără niciun gând la Dumnezeu. Iar acest rău al tău îi împătimeşte şi pe alţii, le face rău și altora, dă chip de păcat și altora. Aşa cum bogatul nemilostiv se ruga:

Trimite-l pe Lazăr în casa tatălui meu să le spună fraților mei să nu facă și ei ce-am făcut eu, să nu vină şi ei aici;

care era problema cu bogatul? Problema era că în iad, acolo, în adâncuri, era un chin neîncetat pentru sufletul să faptul că i-a influenţat pe fraţii săi şi aceia îşi continuau viaţa ca şi el. Şi aceasta era un chip pentru el, în iad, era o suferinţă îngrozitoare, pentru că s-a trezit ca dintr-un somn acolo și a văzut tot răul pe care l-a făcut. Şi acum voia să repare faptul că a fost un model rău, să le spună să nu se ia după el.

Ei, unul dintre motive este unul că noi le suntem model rău altora şi, ca să nu mai faci rău altora şi numai prin felul tău de a fi şi prin ceea ce lucrezi tu şi felul în care eşti faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Din dragoste pentru ceilalţi, care sunt influențați de tine, Dumnezeu te [poate] lua. Pentru că faci rău altora.

2. Dumnezeu te [poate] lua ca măcar să te ia la începutul răutăţilor tale şi să te judece cu mult mai multă blândeţe, decât să te ia la sfârşitul răutăţilor tale, că tu erai hotărât să mai trăieşti aşa mulţi ani și să faci aceleaşi lucruri și să te înrăieşti în această cale.

moartea-bogatului-nemilostiv1Aşa că nimeni să nu-şi pună nădejdea că acum fac eu ce fac, dreg eu cum dreg şi mâine poate fac altfel și Dumnezeu mă aşteaptă, că El n-are altceva de făcut decât de aşteptat și e blând şi milostiv şi mă lasă şi pe mine. Nu! Ci să ne înfricoşăm şi să ne cutremurăm, că nu ştim ziua și clipa. Şi când inima ta se trezeşte, cu gândul măcar, nu în faptă, să te trezeşti atunci şi să începi să schimbi lucrurile. Nu lăsa vremea, nu lăsa clipa să treacă, nu ştii când te va chema Dumnezeu, e neştiută ziua aceea, nu avem niciun contract cu Dumnezeu, El te ia când socoteşte că e mai bine! El ştie când e mai bine și pentru tine şi pentru ceilalţi; mai ales dacă pentru tine oricum nu mai e bine, măcar când e mai bine pentru ceilalţi, pentru apropiaţii tăi.

Şi atunci să aşteptăm cu frică şi cu cutremur și să ne aducem aminte de cuvântul pe care Dumnezeu ni-l spune:

Lucraţi până este lumină, că vine noaptea şi nimeni nu va mai putea lucra!

Ziua aceasta, lumina aceasta este şi vremea în care Dumnezeu îţi dă putinţa şi ai puterea să faci binele, când sufletul tău este luminos şi poate să facă binele, poate să facă rugăciune, poate să se apropie de Dumnezeu. Fă binele atunci, nu-l amâna! Fă bine atunci cât poţi tu de mult! Nu peste măsură. Nu-ţi cere Dumnezeu să faci totul numai pentru El, dar dă-I şi lui parte, mulţumeşte-I şi Lui, aminteşte-ţi și de El, cum a plănuit El şi a rânduit din vechime ca o zi să fie de închinare Lui în săptămână, să ai o oră de închinare sau măcar minute de închinare Lui peste zi, să-ţi aduci aminte de El şi să-I dai mulţumire pentru cele bune, să dai și altora măcar din surplusul tău. Fă acestea. Şi dacă faci acestea şi te osteneşti, Dumnezeu va avea de ce să prindă ca de o mână în Împărăţie şi să te scoată din adâncul iadului.

Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească”.

***

Predica Pr. Ciprian Negreanu la Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (2013):

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Pilda duminicii de astazi ne este infatisata numai de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, pilda bogatului caruia i-a rodit tarina. Pilda capata alte intelesuri, si mai largi si mai adanci, atunci cand vedem care sunt versetele dinaintea ei. Mantuitorul, fiind in mijlocul multimilor, dupa ce a terminat cuvantul Sau catre oameni, dupa ce i-a vindecat pe cei care trebuiau sa fie vindecati si a scos demonii din cei care erau indraciti, s-a apropiat de El un om care i-a spus:

Invatatorule, spune-i fratelui meu sa imparta avutia cu mine!

Iar El a zis:

Omule, cine M-a pus pe Mine judecator intre voi?

Si apoi, intorcandu-Se spre multime, a zis pilda aceasta:

Unui om bogat i-a rodit tarina. Si in anul acela i-a rodit atat de mult incat a umplut toate hambarele sale si i-a mai ramas mult pe deasupra si s-a gandit si a judecat si a zis: Ce voi face, ca nu-mi incap avutiile mele in hambare si voi strica hambarele pe care le am si voi construi altele mai mari, in care vor incapea toate. Si voi zice sufletului meu: Stai, suflete, de acum, mananca, bea si te odihneste, ca de acum ai de toate. Si Dumnezeu i-a spus sufletului bogatului: Nebune, in noaptea asta se va lua sufletul tau de la tine. Si ce vei face cu toate avutiile pe care le-ai strans? De aceea va zic voua: asa se va intampla cu toti cei care isi strang siesi bogatii si nu intru Dumnezeu isi aduna bogatia lor.

Si dupa aceea, mai departe, e un verset care nu s-a citit aici:

Vindeti avutiile voastre, faceti-va pungi nestricacioase, bogatii pe care nu le fura hotii, molile nu le rod, rugina nu le roade!

Asa se termina cuvantul Evangheliei de la Luca, capitolul 12.

Si atunci, cand vedem acest cuvant al acestui om, care venea la Mantuitorul ca la o autoritate, cerandu-I sa ii spuna fratelui sau sa imparta averea cu el; probabil ca incercase in fata altor autoritati sa i se faca aceasta dreptate familiala, probabil ca ambii frati erau casatoriti si parintii murisera sau tatal, si acum se punea problema impartirii averii intre frati, care probabil erau doi. Nu stim din Greedy-heirs-fighting-over-grandmothers-inheritancece pricina fratele sau nu-i dadea dreptate. Stim si acum cate pricini, cate certuri in familiile si in casele noastre pentru averi si aproape fiecare inmormantare a unui drag membru al familiei, dintre cei batrani, este umbrita la scurt timp, de multe ori nici nu trec 40 de zile sau inca de pe patul mortii celui care se va duce, si incep discutiile despre cine cat ia, de ce mie mi se cuvine mai putin si altuia mai mult, cine a stat mai mult si l-a ingrijit, cine a facut mai multe, pe cine a iubit mai mult, ce s-a dat prin testament, lucruri care nu se mai sfarsesc, incep scandalurile. Am intalnit oameni carora le era frica de ideea ca urma sa moara mama sau tata, care boleau de ani de zile, pentru ca stiau ca dupa moartea lor urmeaza scandalurile in casa. Se cam dezbina totul din acel moment.

Asa ca aceasta problema a acestui frate nu e o problema usoara. Si cred ca si atunci tot asa de complicata, de spinoasa era, cu toate ca legea spunea clar ce trebuie facut, Legea Vechiului Testament. Incercase Dumnezeu prin aceasta Lege sa puna o randuiala intre oameni, ca sa nu mai fie aceste certuri si sa faca dreptate intre ei. Poate ca ambii frati credeau ca se supun Legii lui Moise, totusi nu se intelegeau, incat a ajuns acesta in mijlocul multimii, va dati seama, daca ai ajuns sa-ti strigi necazul in mijlocul multimii, inseamna ca ai ajuns la fundul sacului rabdarii si stradaniei, nu? Acest om nu a zis la urechea Mantuitorului, ci a zis tare, incat au auzit toti: Invatatorule, spune-i fratelui meu… – cum sa-i spuna fratelui lui? Cel mai probabil, fratele nu era acolo. El ar fi dorit ca probabil Mantuitorul sa spuna peste multime: <Da, uitati asa, faceti dreptate acestui om!> sau sa spuna cine stie ce proorocie aspra, cum ca, daca nu va face fratele asa, uite asta i se va intampla! Si el, inarmat cu aceste prooociri sau cuvinte ale Mantuitorului, sa se duca acasa si sa le spuna celorlalti ce ii asteapta daca nu fac si, chiar daca fratele nu i-ar fi impartit averea, el ar fi ramas cu sufletul impacat ca uite ce lucruri aspre a spus Proorocul despre el si cum l-a terfelit in fata multimilor! Probabil ca asta astepta si ar fi fost asta pentru el un fel de linistire a constiintei, o impacare; probabil ca oprobriul public al fratelui sau ar fi fost o mica acoperire a ranii. Deci problema era grea si atunci si e grea si acum, mai ales ca oamenii, oricate legi si oricat de fin s-ar explica legea, ei tot nu se pot intelege, pentru ca fiecare priveste dreptatea din perspectiva lui si crede desavarsit ca adevarul e la el. Cu acest lucru m-am intalnit inca din primul an de preotie si asta m-a mirat foarte tare: fiecare om credea ca are adevarul absolut, il spunea in fata lui Dumnezeu la spovedanie, desi vorbeau despre aceeasi realitate, insa spuneau lucruri cu totul si cu totul diferite, si amandoi sub juramantul spovedaniei; nu intelegeam cum puteau sa fie doua realitati cu totul si cu totul diferite si oamenii, amandoi, nu minteau! A fost greu sa inteleg si greu e sa inteleg si acum, dar, de fapt, nu era asa greu sa intelegem, pentru ca si noi jucam jocul acesta, fara sa ne dam seama, suntem atat de subiectivi, credem atat de mult parerilor noastre, ne urmam atat de mult interesul nostru, ne imbogatim atat de mult mintea si dorintele si asteptarile si vointa numai in interesul nostru, incat credem desavarsit numai in nuanta, in parerea pe care o avem noi despre acea realitate. [… Fiecare ia numai din perspectiva lui si e convins ca vede corect lucrurile].

Si atunci, daca lucrurile sunt asa, si in general in cam toate ale noastre lucrurile sunt asade exemplu, daca ne nastem intr-o familie, sustinem partea familiei noastre; este rarisim ca, fiind  familia intr-o disputa cu o alta, sa ai atata desprindere si aerisire sufleteasca, incat sa intelegi si pretentiile si acuzele celorlalti, sa nu-i privesti cu asprime pe ceilalti si sa vezi si neputintele si slabiciunile alor tai. Fiecare e subiectiv si numai ceilalti sunt de vina. Ne supunem acestei perspective si nu depasim cu mintea, cu inima, aceasta realitate mica in care ne nastem. Cum zicea parintele Teofil: esti sapat in lume in acel loc, esti ca acolo. Unde esti pus, nu iesi din micimea ta, vezi numai din perspectiva ta. Pana la urma, reduse toate, privesti dintr-o perspectiva a interesului tau propriu. Pentru ca a sustine altceva si a te desprinde de mediul tau si a vede lucrurile putin de deasupra si daca tu te trezesti in familia ta sa spui: <Dar nu-i chiar asa, n-avem noi dreptate chiar asa…> sau poate chiar <Ceilalti au dreptate…>, s-ar putea sa te trezesti si afara din familia aceea sau, oricum, un fel de oaie neagra, un gigi-contra care nu intelege suferinta casei si ale familiei sale.

Ei, in aceasta disputa care pare fara de sfarsit, ce ar fi trebuit sa faca Dumnezeu? Daca Dumnezeu ar fi intrat atunci in cine-stie-ce subtilitati si discutii, in acest paienjenis, nici Dumnezeu nu i-ar fi putut indrepta, pentru ca ei sunt la masurile lor si fiecare isi va gasi indreptatire dreptatii lui. Chiar daca Dumnezeu ar fi intrat in aceste desisuri si in acest paienjenis, tot nu s-ar fi facut dreptate. PredicaDePeMunte1Asa ca Dumnezeu a facut altceva: ne muta din aceasta lupta, din acest razboi nevazut, pe o cu totul si cu totul alta inaltime. Dupa ce acela vine si zice: Invatatorule, spune-i fratelui meu sa imparta averea cu mine, Hristos nu spune nici de rau de fratele sau, nici de acesta, nu-i reproseaza nimic, nu ameninta, nu se exprima in sensul acela, ci spune aceasta pilda, care se sfarseste cu un cuvant care dezleaga pilda: Imbogatiti-va in Dumnezeu! Adica, pana la urma, ceea ce dorea acel tanar era sa se imbogateasca si el cu ceva, sa aiba si el partea lui, averea lui, sa aiba si el cat poate fructele veacului acestuia.

Si Mantuitorul il invata altceva: faptul ca in aceasta ecuatie pe care o facem, dandu-ne dreptate noua, chiar si la spovedanie, vazand lucrurile din unghiul nostru, in aceasta dezlegare a realitatii printr-o ecuatie cu multe necunoscute, care sunt pentru noi ce vom manca, ce vom bea, unde vom dormi, ce o sa facem, cu ce o sa ne imbracam... Acestea sunt necunoscutele noastre, Dumnezeu nu le dispretuieste, dar spune ca le rezolva Dumnezeu. Tu osteneste-te, fa-ti treaba ta, fa-ti munca ta in fiecare zi, dar pe aceste necunoscute le rezolva Dumnezeu, nu le rezolvi tu de acum straduindu-te cu mintea. Stiti ce facem noi ca sa rezolvam aceste necunoscute? In primul rand ne pierdem zile intregi, ore dintr-o zi intreaga, gandindu-ne ce vom face peste un an, ce vom face peste doi, si purtam greaua povara a zilelor ce vor sa fie, pe care nici n-ai cum sa le rezolvi, pentru ca tu nu stii nici ce va fi maine, nu stii nici ce va fi cu lumea aceasta in cateva zile, se poate intampla orice, dar tu deja te gandesti ce vei face si te tot gandesti si te tot sucesti. Pana la urma, toata aceasta concentrare a mintii, care de multe ori e sterila, nici macar nu faci ceva la sfarsitul zilei, doar te-ai gandit si a doua zi iar incepi, si de multe ori nici macar nu e o gandire de investire, de a face ceva practic, ci e o gandire de <Vai, vai, vai…! Ce voi face?>, e o vaicareala continua, o stare de stres si de frica […]. Am vazut starea asta si o vedem peste tot si parca in ultimii zeci de ani la noi, romanii, in mod exceptional, este aceasta stare de vaicareala sufleteasca cu Dumnezeu. Neauzita, de multe ori, dar si auzita: <Nu-mi merge bine, nu-mi place nimic, nu pot nimic, nu stiu ce voi face… Si daca merg acolo, ce voi face? Si pe drum cine ma ajuta…? Dar daca… dar daca….?> Toate sunt o vaicareala nesfarsita in care, pentru cei credinciosi, exista cumva tainic gandul ca in aceasta stare de frica si de aruncare dintr-un colt in altul al camerei sufletesti, ca un speriat care se arunca in toate colturile camerei, Dumnezeu Se milostiveste si vine la cel fricos si vine si-l tine in mainile Lui pe iepurasul caruia ii e frica si de umbra lui.

Nu este asa! Lui Dumnezeu sa stiti ca ii plac curajosii, cei care cred! N-ati vazut cum lauda credinta? Fie tie dupa credinta ta! sau N-am vazut atata credinta nici in Israel! Tot timpul lauda credinta. Credinta inseamna curaj, credinciosie, incredere! Fara de curaj nu exista credinta, deci nu e o solutie asta! Si cu asta pierdem vremea, cu frica zilelor ce vor sa fie. Ce rezolvi prin asta? Asta e una din “rezolvarile” noastre, nu rezolvi nimic!

A doua: sa strangem, sa strangem, sa strangem! Nu stim la ce ne va folosi, dar… Stiti cum se spune intr-o poezie a lui Marin Sorescu? Probabil ca e inspirata din realitate. Intr-un sat din Oltenia, un om, orice gasea pe drum, orice gasea, un capac de borcan, un cap de sarma, orice, le lua si zicea: <Poate va trebui la un moment dat…!> si nu venea acasa fara mainile pline de ceva, orice. Si isi umpluse podul, umpluse toate. Si dupa, ce a umplut tot, a inceput sa zica: <O fi trebuind la copii…!>, care copii erau de mult oameni mari la oras. Si nici la coarnele boilor nu pusese funie buna, ci pusese o sarma veche, desi avea funie buna, dar o lasase prin pod, pe undeva, ca… poate trebuie la copii. Si a murit pentru ca n-a mai putut sa iasa dintr-o groapa in care se bagase pentru ca vazuse ceva acolo stralucind si voise sa-l ia. De cele mai multe ori ne asemanam cu acest om, strangem ca poate… nu se stie. Si aceasta e o nebunie. Ati vazut cum ii zice Dumnezeu celui care tot stransese: Nebune, ce vei face cu avutiile tale? Si dupa aceea este cuvantul: Vindeti avutiile voastre!, in intelesul de ceea ce va prisoseste, ceea ce va da Dumnezeu in plus. Asa cum zicea si Sfantul Ioan Gura de Aur:

Cei bogati, care aveti cu prisosinta si peste prisosinta, sau cei care nu sunteti bogati, dar va da Dumnezeu cu prisosinta ceva intr-un an, cei care aveti intelepciune, inteligenta, si va da Dumnezeu cu prisosinta roade ale mintii, roade ale lucrarii voastre in orice domeniu, dati si altora, nu le strangeti numai pentru voi!

Sfantul Ioan Gura de Aur indemna sa se dea si altora, Dumnezeu ti-a dat in plus ca sa dai si altora, nu ca sa strangi numai pentru tine!

Si ziceam ca noi avem in vedere mereu aceste necunoscute: ce voi manca, ce voi bea, cu ce mai voi acoperi, ce voi face la batranete… si incercam sa rezolvam ecuatia vietii noastre cu aceste necunoscute. Cam astea sunt necunoscutele si poate mai e una: cum sa fac sa nu fiu un necunoscut? Necunoscuta de… a nu ramane un necunoscut, sa iesi tu in evidenta cu ceva, sa te mandresti si tu cu ceva, sa te lauzi cu ceva. Si Dumnezeu nu ia in seama aceste necunoscute, pentru ca zice: <De acestea ma ocup Eu!> gandul la moarteNecunoscutele pentru care Dumnezeu il numeste nebun pe bogat stiti care sunt? Moartea – pe care nu o prea luam in seama, ca nu stim cand va fi – si Dumnezeu in Sine – faptul ca exista Dumnezeu, ca El e de fata, ca El e aici. A nu-L lua pe Dumnezeu si moartea in ecuatia vietii tale e greseala absoluta a examenului vietii tale. Fara de Dumnezeu nu poti face nimic! Pentru aceasta necunoscuta, care nu e o necunoscuta, dar tu o lasi sa fie asa si n-o numesti si n-o definesti si n-o pui in ecuatia vietii tale, nu se va dezlega niciodata ecuatia vietii tale. Si fara sa pui si moartea in ecuatie, si nu moartea in sine, ci ce faci ca sa aduni ceva si pentru dupa moarte. Pentru ca oricum ai doar o suma de ani, iar spre finalul vietii parca esti din ce in ce mai inchis fata de realitate. Chiar si auzul, vazul, simturile, parca te inchide Dumnezeu fata de realitate; daca pana atunci n-ai vrut sa te intorci cu mintea si cu inima spre Dumnezeu, iti da marea sansa la batranete ca vrand-nevand sa nu te mai atraga nimic din exterior, nici prin puterile trupului, care nu mai sunt, nici prin atractia ochilor, care nu mai vad, nici prin auzul, care te lasa, nici prin nimic, toate se degradeaza si omul se intoarce spre interior, i se da o ultima sansa de a se intoarce spre Dumnezeu, ca un incarcerat, care vrand-nevrand isi aduce aminte ca are pe Cineva langa el pe care nu L-a bagat in seama niciodata, ca aceasta necunoscuta pe care n-a bagat-o in seama niciodata este foarte importanta, este foarte valoroasa, ca acesta este Dumnezeu. De aceea parintele Arsenie spune: batranetea este un canon ajutator. E ca si cum ai zice ca batranetea iti rezolva multe necunoscute fara sa fi facut nimic. Te lasa cu una singura: cu Dumnezeu, pe care trebuie sa-L lamuresti tu. Ti le rezolva pe celelelate si fara sa vrei, ca te lasa sa te rezumi la tine insuti si la neputintele tale.

De aceea zice Dumnezeu: nebune! celui care uita de Dumnezeu, de aceea se si zice in Scriptura in Vechiul Testament: Zis-a cel nebun in inima sa: nu este Dumnezeu. E aceeasi nebunie. Cui ii zice Dumnezeu nebun? Iata, numai in doua locuri se refera Dumnezeu la cineva ca la nebun: cel care nu crede ca exista Dumnezeu sau nu-l intereseaza, nu-L ia in seama. Deci nu rezolva aceasta necunoscuta, care, de fapt, e prea cunoscuta: El ni S-a descoperit, dar noi Il lasam la nivel de necunoscuta.

Apoi moartea e in mana lui Dumnezeu. Si Dumnezeu ne zice asa: luati in seama aceste doua necunoscute. De fapt, spune:

<Investiti in Dumnezeu, nu investiti numai in cele ale lumii acesteia! Faceti aici treaba voastra cat aveti de facut, osteniti-va, straduiti-va, munciti! De toate se va ingriji Dumnezeu: sa aveti ce manca, unde sta, cu ce va imbraca, dar timpul celalalt, care va mai ramane, investiti-l in Dumnezeu, dati-I-l lui!>

Si poate si timpul muncii voastre aici. Dati lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, adica sufletul, si lumii ceea ce este al lumii, cezarului ce este al cezarului, adica trupul si osteneala lui, care se dau lumii acesteia si treburilor lumii acesteia. Dar cele ale lui Dumnezeu trebuie sa se intoarca catre Dumnezeu.

Si v-as da exemplu si as vrea sa avem de acum inainte exemplu propriile voastre trupuri, care sunt de o ascultare de Dumnezeu extraordinara! Sufletul nostru, de multe ori e atat de parsiv, atat de prefacut, cu doua fete, mincinos; a dobandit multe micimi sufletul nostru, multe palme a primit de la diavol si pe multe le-a cerut de la diavol, dar trupul, intr-un fel, este mult mai cinstit. I-a zis Dumnezeu in vechime: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul!, trupului i-a zis, ca asta era inmultirea, si el isi vede de inmultirea lui. El este atras tot timpul de desfranare, el se gandeste cum sa ajunga la acest pacat, cum sa-l faca, el sa gandeste cum sa se conserve, cum sa nu-si piada viata… De fapt, daca e s-o luam asa, sincer, tot ce facem facem din perspectiva trupului. Dar macar trupul e sincer: el vrea sa se conserve, el vrea sa nu moara, nemurirea lui inseamna a lasa urmasi, asta iti cere, asta cauta, el vrea sa creasca, vrea sa manance lucruri alese, el asta vrea; si i le dam, i le dam, i le dam. Si sa luam seama la trup. Uite, trupul stie ce vrea, el asculta de [fire] si isi vede de calea lui. El e sincer, in orice conditii isi vede de ale lui. Si parca altfel se dezleaga Canonul Sfantului Andrei Criteanul care spune:

Suflete al meu, pentru ce dormi?

E ca si cum ai spune: el de ce doarme, daca este facut sa se intoarca la Dumnezeu? Sufletul este facut ca rostind sau amintind de numele lui Dumnezeu, sa se coboare cerurile pe pamant, sufletul este facut dupa chipul lui Dumnezeu, sufletul este facut dupa masuri nepamantene.

Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?

Daca ar da lumea intreaga, nimic n-ar folosi. Acest suflet nu stie sa se intoarca spre Dumnezeu, nu vrea, nu l-am invatat, nu l-am pus, l-am lasat plin de lene, nu stie sa se intoarca spre Dumnezeu, nu vrea. Cand veti vedea, mergand acasa, ca trupul stie la vremea lui: acum vreau mancare, peste nu-stiu-cate ore vreau iar mancare, acum vreau somn, acum vreau nu-stiu-ce, dupa aceea are pornirile lui spre desfranare, are toate ale lui, tu totdeauna sa te gandesti: <Uite, suflete, tu de ce nu-ti ceri partea ta? De ce te lasi dupa el? De ce transformi dorintele si placerile trupului in dorintele si placerile tale?> ingerul cere sufletulCa inca un motiv pentru care Dumnezeu l-a numit nebun pe acest om este ca el confunda dorintele si placerile trupului cu dorintele si placerile sufletului si zicea: Suflete al meu, de acum mananca, bea si te veseleste, adica el avea impresia ca sufletului ii place sa manance, sa bea, sa doarma, sa desfraneze… Or sufletul nu asta vrea, pentru ca el e altceva, e cu totul si cu totul altceva, care nu se hraneste cu asa ceva, dimpotriva, se raneste cu asa ceva! Si pentru aceasta Dumnezeu a numit pe acel om nebun. In greceste, cuvantul nebun are intelesul de stricat la minte, pocit, deformat, adica te-ai deformat la minte, adica tu crezi ca iti plac lucrurile care ii plac trupului, dar trupul isi vede de treaba lui si tu te-ai luat dupa trup. Asa cum o specie mai evoluata, nu din perspectiva evolutionista, ci creata de Dumnezeu mai evoluata, e mai puternica si speciile mai slabe imita aceasta specie, asa ar trebui trupul sa imite sufletul. Nu sufletul trupul! Sufletul coboara de ajunge sa fie specia cea slaba, care se ia dupa trup. Am ajuns sa ducem sufletul la o masura atat de mica, incat sufletul urmeaza, sufletul se ia dupa trup, sufletul slujeste, sufletul a ajuns sa fie sluga trupului, nu trupul sufletului.

Trupul se sfinteste prin faptul ca asculta de suflet. Trupurile sfintilor au ajuns la masurile acestea si le avem ca sfinte moaste si ne inchinam lor pentru ca s-au lasat patrunse de suflet, au ascultat de suflet, au facut ascultare desavarsita. Fiul a facut ascultare desavarsita de Tatal: Toate cate Mi le-a dat Tatal am facut, a ascultat desavarsit. Sufletul se aseamana cu Dumnezeu si devine desavarsit, dupa chipul lui Dumnezeu, si se sfinteste prin ascultare de Dumnezeu, prin ascultare de cuvantul Lui. Trupul se supune ascultarii sufletului si, prin ascultarea fata de el, se sfinteste, se curateste, devine si el nemuritor. Si ascultarea fata de suflet nu inseamna distrugerea, mortificarea trupului, adica nu inseamna ca acum, gata, daca asculti de suflet, dai cu biciul in trup, toata ziua nemancat si nebaut si nedormit, ci toate le da cu masura. Asculta trupul de un intelept, de un pedagog, de suflet, care stie ca acum e vremea sa ma opresc; daca sunt casatorit, nu desfranez in afara casatoriei, pentru ca asa imi spune sufletul, nu <Daca asa am simtit…>. Cum adica? Adica tu asculti de trup?! Pai trupul iti este stapanul tau? Dar sufletul unde este? <Pai de unde sa stiu…?> De la Dumnezeu! Dumnezeu, de care trebuie sa asculti, ti-a spus asa: ca sufletul stie de la Dumnezeu si, ca un intelept, ii spune trupului: <Nu, trupule, acum nu e momentul asta!> Daca ai mancat o data si iti vine a doua oara sa mananci, zici trupului: <Nu, trupule, acum nu este vremea sa mananci a doua oara, ai mancat o data.> Daca ai dormit pe saturate si mai vrei iarasi sa dormi, iti zice sufletul: <Ai vazut, trupule, ca data trecuta cand ai dormit in plus ai avut ganduri de desfranare si toata tulburarea aceea. Invata de la asta si nu mai dormi inca o data dupa ce te-ai saturat de somn!> Si ar trebui cumva firesc sa asculte trupul de suflet, nu ca Dumnezeu ni le impune, ci din experienta pe care o avem de-a lungul vietii. Pana la urma, si medical, fara sa ascultam sufletul, ni se spune ca nu e bine sa faci aia, nu e bine sa mergi asa departe, nu e bine sa consumi asa mult alcool, nu e bine sa faci aia si cealalta, macar medical sa asculti, daca nu de suflet, care asculta de Dumnezeu, si tot ar trebui sa pui niste ziduri intre care sa stea trupul.

iadul pacatosiOr, in vremea noastra, trupul a ajuns sa fie stapanul lumii, pentru ca sufletul a tacut, pentru ca diavolul ne-a momit, l-a momit pe trup, noi am ascultat de diavol si de trupurile noastre si trupul a ajuns sa fie zeul careia ne inchinam; desfranarea a ajuns sa fie zeul lumii actuale, pornografia sa impanzeasca totul, mai ales mintile oamenilor; dorinta de stapanire, de avutie, lacomia in toate formele ei – ca noi totdeauna cand ne gandim la lacomie ne gandim doar la sensul ei cantitativ, dar sa stiti ca exista o lacomie si in sens calitativ, adica te straduiesti ca mancarea ta sa fie si mai sofisticata si sa nu te multumesti nici asa, si sa-ti doresti si mai mult si nici asa nu esti multumit. Lumea este stapanita de trup si sufletul se supune trupului, or unde este comoara ta, acolo este si inima ta.

Si stiti ca a murit bogatul la portile caruia statea Lazar, iar Lazar cand a murit a fost dus in ceruri, deoarece comoara lui era in ceruri, si a murit bogatul si l-au ingropat. In ce investise bogatul? In trupul lui. Comoara lui era trupul lui, el se identificase cu trupul lui, se imbraca in porfira si vison, in trup a investit, trupul s-a dus in mormant. Asta a fost. Adica fiinta lui s-a dus acolo unde s-a dus trupul. Si asta e si sfarsitul nostru: cine investeste in trup, cu trupul se va si salaslui, adica in moarte, in iad, ca iadul este indepartarea de Dumnezeu, o neputinta de a iubi, o neputinta de a crede, o neputinta de a nadajdui, adica ceea ce este firesc trupului. Ca trupul asa este, el isi vede de ale lui, el nu are partea asta a credintei, nu are partea asta a nadejdii, el are doar instinctele de supravietuire, de inmultire, le are pe ale lui, nu se ocupa cu credinta, cu nadejdea. In trup ai investit, lui te-ai supus, vei urma trupului in moarte. Si moartea, pentru suflet, inseamna iad. Iar, pe de alta parte, daca sufletul ti-l faci stapan, si nu stapan, ca Dumnezeu pana la urma este Stapanul, dar Il asculti pe Stapanul cel mare si devine sufletul stapan peste trup, trupul nu numai ca nu va suferi, ci va sta intr-o anumita randuiala si chiar el se va folosi de aceasta randuiala pe care i-o va da sufletul in veacul acesta, iar inca de pe acum in el va stralumina puterea si harul Duhului Sfant, inca de acum puterea pe care Dumnezeu o va revarsa in suflet se va revarsa si asupra lui.

Imbogatiti-va in Dumnezeu, zice Dumnezeu la sfarsit. Imbogatirea sufletului in Dumnezeu vine si asupra trupului, si el se curateste si inca de acum parca se stravad in el razele invierii celei de apoi, razele marii invieri a trupurilor, razele trupului ce-l vom avea, nu acesta care este acum, ci cel pe care-l vom avea dupa A Doua si Infricosatoarea lui Hristos Venire. Amin”.

bogatul_caruia_a_rodit_tarina

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

Bogatul caruia i-a rodit tarina, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la ““In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata?

  1. Iata o meditatie profunda si foarte actuala la pericopa “Bogatului caruia i-a rodit tarina” : un eseu despre mecanismele fricii, cum actioneaza acestea si cum sunt folosite de mai marii zilei pentru a manipula mase de oameni dar si despre EVANGHELIA care ne vorbeste despre vindecarea noastra . de citit si de luat aminte!
    http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/2014/11/mai-da-ne-doamne-cativa-ani-de-viata-de.html

  2. Pingback: Avertismentele profetice ale Parintelui Ioanichie: “SA NU RAVNITI LA FERICIREA CELOR DIN OCCIDENT! E vremea sa ne rugam! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat“. CAT TIMP MAI POATE DAINUI ROMÂNIA? -
  3. Pingback: PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “Mantuitorul nu a venit sa asigure succesul in lume, nu a venit sa ne asigure pamanteste. SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!” -
  4. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  5. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului -
  6. Pingback: “Doamne, ajuta-ma sa vreau sa pot!”/ VIATA CA UN MULTI-TASKING LA FOC AUTOMAT: “Cum sa Isi mai gaseasca Domnul timp de noi, cand noi nu ne mai gasim timp nici pentru noi insine?”. CU CE “C.V.” NE PREZENTAM IN FATA LUI D
  7. Pingback: ÎNTRE ANI, LA CUMPĂNĂ… ”În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios şi datorie să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: PRIVEGHEATI SI FITI GATA! | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”. DE CE A INTRAT OMENIREA IN IURESUL UNUI RITM DE VIATA DEMONIC SI IN GOANA AMETITOARE? Care trebuie sa fie graba cres
  10. Pingback: Predica Parintelui IOANICHIE BALAN (†22 nov. 2007) la PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA: “Bogatia noastra este dreapta credinta ortodoxa pe care o ataca in toate ziarele cei care nu sunt ortodocsi, cei care cred in bani! Nu cu noi se lupta,
  11. Pingback: PREGATIREA PENTRU CEASUL MORTII. Cum se poate invata… a muri? | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: CUI NE DĂM INIMA? Păcatul suficienței de sine | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “A nu-L lua pe DUMNEZEU si MOARTEA in ecuatia vietii tale e greseala absoluta”. INVESTITI IN DUMNEZEU SI IN SUFLET! “In vremea noastra, TRUPUL A AJUNS SA FIE STAPANUL LUMII, pentru ca sufletul a tacut” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate