POMENIREA PRUNCILOR UCISI DE IROD. K. V. Zorin: Sursele duhovnicesti ale suferintelor copiilor

29-12-2011 Sublinieri

Cititi si:

***

Sursele duhovnicesti ale suferintelor copiilor

Caci Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare, pentru ca pe toti sa-i miluiasca. O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui! Caci cine a cunoscut gandul Domnului sau cine a fost  sfetnicul Lui? Sau cine mai inainte I-a dat Lui si va lua inapoi de la El? (Rom. 11,32-35)

Cele mai luminate minti din toate timpurile si ale tuturor popoarelor au cugetat la cauzele pentru care sufera copiii nevinovati. Strigatul disperat al inimii, care iese din adancul sufletului, este o nemultumire indreptatita fata de chinurile prin care trece un copil. In ultima vreme, tema suferintei copiilor nu lipseste din paginile publicatiilor periodice. I se dedica tot mai multe emisiuni la radio si la televiziune, precum si sedinte de guvern. Ce a provocat aceasta neliniste in societate?

In ultimii ani, in Rusia, nivelul natalitatii s-a micsorat. Este cel mai mic din Europa (mai putin de 9 copii la 1 000 mie de oameni). In schimb, cu o treime s-a marit mortalitatea populatiei, care a devenit cea mai mare de pe continent (peste 15 decedati la o mie de oameni). Si aceasta fara sa mai vorbim de avorturi si de copiii care se nasc morti! Indicele mediu anual din Rusia numara aproximativ doua milioane de cazuri de intrerupere a nasterilor. Din 10 femei insarcinate, 7 avorteaza si doar 3 nasc. Barbatii refuza sa devina tati, iar femeile sa devina mame.

Nu este un secret ca tinerii sufera de timpuriu de boli de inima, de bolile cailor respiratorii si de dureri de co­loana. In parte, foarte raspandita este boala numita scolioza. Multi tineri, atat fete, cat si baieti, ating inaltimea de pana la 150 cm si cantaresc pana la 45 kg. La fel, putin imbucuratoare sunt si datele care se refera la traume.

Problema sanatatii copiilor si a adolescentilor s-a discutat la Colegiul Ministerului Sanatatii din Rusia pe 15 mai 2001. Dupa unele date oficiale, in prezent, se numara 574 000 de cazuri de copii invalizi. Una din cauzele cel mai frecvent intalnite de invaliditate o constituie dereglarile psihice grave, cel mai des, retardarea (22, 3%). Bolile psihice duc la invaliditate de 11 ori mai mult decat cele ale sistemului digestiv si de 7 ori mai mult decat tumorile maligne. In ultimii cinci ani, numarul copiilor cu dere­glari psihice a crescut pana la 16, 7%. In anul 2 000, in evidenta dispensarelor neurologice existau peste 717 000 de copii si 238 000 de adolescenti. In comparatie cu alte tari aceasta cifra este uriasa.

La 65, 9% din copii s-au depistat dereglari psihice (ne­vroze, anomalii ale personalitatii, irascibilitate, agresivitate, cinism etc). 31% sufera de retardare, 3,1% au psihoze (din care 0, 5% au schizofrenie). Vom aminti ca psihozele se caracterizeaza prin delir, halucinatii, dereglari ale con­stiintei etc. La adolescenti, primul loc il ocupa retardarea (50, 3%), apoi urmeaza dereglarile psihice (43, 9%) si psi­hozele (5, 8%, aici se include si schizofrenia – 1, 8%). Asa ceva nu s-a mai intamplat niciodata in tara noastra!

62% din copiii care cresc in internate sufera de dereglarea intelectului si de incetinirea dezvoltarii fìzice si psihice. La 43% din copiii orfani si la 77, 3% din copiii care provin din familii cu probleme se observa reactii exagerate la stres si diferite dereglari psihosomatice (hipertonie arteriala, stenocardie, ulcere etc). 23% sufera de dereglari ale comportamentului, reactii patologice ale caracterului si ale personalitatii (excitare marita, oboseala, sensibilitate excesiva, timiditate exagerata etc).

Frecventa dereglarilor psihice la copii oscileaza de la o regiune la alta, de la 22, 5 pana la 71%. Peste 70% din elevi intampina greutati in asimilarea programei scolare. Printre elevii scolilor profesionale sunt semnalate de 14 ori mai multe de cazuri de reactii psihogene, de 19 ori mai multe cazuri de patologii ale personalitatii (de exemplu, psihopatie), de 2,5 ori mai multe de nevroze. Dupa cum observam, patologia progreseaza odata cu varsta.

Nu demult s-a semnalat inca o nenorocire – dereglari psihice la copiii de varsta frageda. Dupa unele date ale Centrului de cercetare a bolilor psihice RAMN, astfel de boli apar la copiii de pana la varsta de trei ani. Daca la inceputul anilor ’80, la o suta de copii de pana la varsta de trei ani se depistau 9 cazuri de dereglari psihice, iar 30 erau sub semnul intrebarii, la sfàrsitul anilor ’90 , numa­rul acestor date a crescut pana la 15,5 si, respectiv, 35.

O problema sociala majora constituie intrebuintarea substantelor psihotrope de catre adolescenti care inca nu au atins majoratul. In evidentele privind narcomania si alcoolismul sunt 761,7 de cazuri la 100 000 de copii. Var­sta lor continua sa scada. Dar cati pacienti nu au fost inregistrati oficial! 19,6% din crime se savarsesc de catre adolescenti in stare de ebrietate.

Bolile sunt una din cauzele scutirii de armata. In anul 2 000, mai mult de 2% din aceste boli il reprezentau dere­glarile psihice. Tot ele constituie cauza principala a scutirilor de armata si de marina in primele trei luni de la in­corporare (39%). In primavara anului 2001, 54% din re­cruti (fiecare al doilea!) aveau restrictii din cauza sanatatii. Pentru comparatie: in 1998 astfel de tineri constituiau 48%, iar in 1989, in jur de 4%. In 33 de regiuni, tinuturi si republici ale Rusiei acest indice este mai mare. De exemplu, 70% din recrutii din Moscova (mai bine de 2/3!) sunt, de fapt, oameni bolnavi.

Cifre uluitoare! Insa, cu parere de rau, ele apartin generatiei noastre tinere. Oricat de trist ar fi, informatile despre starea sanatatii popoarelor ne amintesc de comuni­catele de pe front. In realitate, aceasta situatie este una de razboi si de stingere a unui popor.

In urma carui fapt avem astazi o situatie atat de criti­ca? Savantii nu raman indiferenti fata de aceasta proble­ma. Ei cerceteaza intens factorii genetici, psihici, sociali etc, care actioneaza negativ asupra sanatatii familiei si a rusilor, in genere. Cat despre factorii duhovnicesti si scopul duhovnicesc, acestia, de obicei, raman in umbra. Sa incercam sa umplem acest spatiu liber.

Preocuparea pentru cauzele duhovnicesti ale suferintelor copiilor a aparut inca de mult. Este una dintre cele mai dureroase probleme. Este putin probabil sa existe vreo familie pe care ea sa n-o priveasca direct sau  indirect. Ea atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului. De aceea, in discutia pe aceasta tema, e nevoie de tact, delicatete si prudenta maxima.

Cunoasterea surselor duhovnicesti ale suferintelor co­piilor este de mare ajutor medicilor, pedagogilor, psihologilor si altor specialisti care lucreaza cu copiii. Ea este utila parintilor si celor care se gandesc sa aiba copii. Speram ca exemplele si opiniile care urmeaza il vor alina pe cel care este macinat de suparare si necaz, pe cel care sufera de moartea copilului sau pe cel care compatimeste si traieste durerea aproapelui. La fel, credem ca o discutie sincera pe aceasta tema va oferi un bogat material, va solutiona anumite indoieli si nedumeriri ale persoanelor pe care le framanta intrebari de genul: „De ce Dumnezeu mi-a dat aceasta cruce, sa am un copil invalid?” „De ce a murit micutul meu, iar ceilalti copii sunt vii si sanatosi?” „Cu ce am gresit ca fiii mei se imbolnavesc atat de des?Am dori sa-i facem pe adulti sa se gandeasca serios la responsabilitatea pe care o au la nasterea si cresterea copiilor, sa-i ferim de greselile fatale, si pentru aceasta ei se vor rasplati cu sanatatea lor.

Problema cauzelor duhovnicesti ale suferintelor copii­lor ne chinuie, mai ales, cand propriii nostri copii se im­bolnavesc sau mor, iar noi, vrand-nevrand, incepem sa cautam vinovatul. Cautam un adevar, cu toate ca el poate fi dureros. Aici, pe pamant, pregatindu-ne pentru Judecata si incercand sa ne pastram constiinta curata, suntem chemati sa ne conducem viata dupa Scriptura si dupa invatatura Sfìntilor Parinti. Cum explica ei cauzele du­hovnicesti ale suferintelor copiilor?

 

Vom evidentia doar trei astfel de cauze:

  1. Pacatul stramosesc, savarsit de Adam si Eva.
  2. Lucrarile aparte ale Proniei dumnezeiesti.
  3. Pacatele personale ale parintilor.

Le vom analiza pe rand.

Vinovati fara de vina

Putem intelege izvoarele duhovnicesti ale tuturor necazurilor noastre plecand de la invatatura ortodoxa despre raportul dintre natura si harul dumnezeiesc in om. Din perspectiva traditiei patristice a Bisericii de Rasarit, natura si harul din om nu se opun, ci se presupun reciproc. Desi harul nu intra in definirea sau compozitia naturii umane, de la inceput, prin actul creatiei, el a fost inradacinat in ea, are impartasire cu ea. ,,Unind cu trupul si sufletul intr-o minunata alcatuire, zidit-ai neamul omenesc”, canta Biserica in Acatistul catre Prea Sfantul si de Viata Facatorul Duh. Teologul rus V. N. Lossky, citandu-l pe Sfantul Grigorie Teologul, scria:

“… Sufletul primeste viata si har in acelasi timp, pentru ca harul este suflarea lui Dumnezeu, prezenta vie a Duhului Sfant. Daca omul a devenit viu din momentul cand Dumnezeu a suflat in el suflare de viata, aceasta s-a intamplat pentru ca tocmai harul Sfantului Duh este adevaratul inceput al existentei noastre”.

Dupa Sfan­tul Grigorie de Nyssa, Creatorul a pus chiar de la inceput in Adam „cuvantul ziditor”, care constituia norma existentei lui si il facea „partas al dumnezeiestii firi” (II Petru 1, 4), scopul vietii lui Adam fiind nestricaciunea (vezi intelepciunea lui Solomon 2, 23) si unirea cu Dumnezeu prin el a lumilor duhovniceasca si materiala.

Insa primul om a dorit sa fie el in centrul universului si nu Dumnezeu, sa devina „ca dumnezeu” (Fac. 3, 5), sa traiasca numai in sine si de la sine, sa se izoleze si sa se separe de harul lui Dumnezeu. Nebunia lui Adam a constat in refuzul lui de a fi dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si in setea dupa  egalitate cu Dumnezeu, in incercarea, dupa  sfatul sarpelui, de a se inalta in locul lui Dumnezeu, de a trans­forma propriul „eu” in centrul universului. In acel mo­ment, harul l-a parasit pe om.

Integritatea personalitatii lui s-a destramat, iar armonia elementelor, a puterilor si a capacitatilor naturii lui (integritatea firii) s-a destramat.

Sfintii Parinti vedeau radacina acestei catastrofe in caderea stramosului nostru Adam, iar in el si a tuturor urmasilor lui. In urma caderii, legile existentei dupa Dum­nezeu au fost incalcate, ceea ce a provocat stricaciunea omului si a universului. Una din explicatiile teologice de­spre incalcarea poruncii dumnezeiesti spune ca aceasta a fost o ispita diavoleasca de a dobandi pe cale exterioara cunoasterea suprema si de a incerca sa se inalte deasupra existentei fara cuvenitele eforturi launtrice.

Cartea Facerii descrie schimbarea fatala care s-a produs in sufletul Evei. Visul de a deveni egali cu Dumnezeu a impins-o sa creada ca pomul interzis al cunoasterii binelui si al raului este „bun de mancat” (pofta trupului), „placut ochilor la vedere”(pofta ochilor) si „vrednic de dorit, pen­tru ca da stiinta” (mandria). Mai intai, la Eva a aparut dorinta pacatului, iar apoi lacomia pantecelui, slava desarta si mandria au pus stapanirea pe ea. „A luat din el si a mancat si a dat si barbatului sau si a mancat si el” (Fac. 3, 6).

In Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul citim:

„Viata iubitoare de cele materiale si iubitoare de averi, alegand eu un loc de saracie, Mantuitorule, m-am impresurat acum cu sarcina grea. Impodobitu-mi-am chi­pul trupului cu imbracamintea de multe feluri a gandurilor rusinoase si sunt osandit. Innegritu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afara, nebagand seama de cortul din launtru, cel dupa chipul lui Dumnezeu ingropatu-m-am Mantuitorule, cu patimile frumusetii chipul, celui dintai; dar ca pe drahma oarecand, cautandu-ma, asa ma afla”.

In aceste simboluri se oglindeste tragedia duhovniceasca. Ea l-a dus pe om la pierderea pozitiei de stapan al universului, la supunerea fata de calamitatile naturii, la lupta neincetata pentru existenta si pentru bunurile mate­riale, la cataclisme social-istorice si, in final, la necesitatea rascumpararii noastre de catre Hristos.

Un mare apologet crestin din secolul al II-lea, Tertulian vedea in pacatul  stramosesc inceputul pacatului omenesc in genere si incalcarea celor zece porunci. Dupa afirmarea marelui, teolog sarb, Cuviosul Iustin (Popovici), omul „a devenit, practic, complicele diavolului”, s-a facut nu dumnezeu-om, ci „diavol-om, care a introdus puterea mortii“. Iar Cuviosul Macarie cel Mare spunea ca pana la cadere Adam era imparat si stapan lumii vazute, iar harul lui Dum­nezeu era temelia, centrul persoanei, centrul duhovnicesc al “eului” lui. Omul putea sa nu pacatuiasca. Intelepciunea lui Dumnezeu ,,l-a pazit pe primul om scos din pacatul lui si i-a  dat putere sa stapaneasca toata faptura”. Intelepciunea lui Solomon 10, 1-2). El isi controla dorintele si proceda in conformitate cu inclinirile lui firesti. Darul libertatii este una din trasaturile chipului lui Dumnezeu.

Dupa cadere situatia s-a schimbat radical: Adam „s-a vandut si s-a oferit diavolului”, iar in sufletul stramosului „a patruns cel viclean”. Cat timp in suflet lucreaza pati­mile omul poarta in sine „sufletul pacatului”. In cazul cand harul Domnului le biruie cu impreuna-lucrarea voii omenesti, in locul „sufletului pacatului” vine „sufletul lu­minii”. Ispitindu-l pe Adam, dusmanul neamului omenesc l-a lipsit de putere si a devenit imparatul acestei lumi. Adam a pierdut harul dumnezeiesc, iar sarpele a luat locul lui Dumnezeu in el. Ca un „stapan al casei”, sarpele „este in suflet ca un alt suflet”. In omul patimas si nepocait, pacatul formeaza un „suflet” aparte, se lipeste de trup, iar in inima apar o multime de ganduri viclene.

Daca nu ne vine in ajutor harul lui Dumnezeu, nu avem cum sa nu pacatuim.

Posibilitatea pacatuirii este in­sotita de inclinarea pentru pacat, care striveste independenta noastra. Chiar daca vom reusi sa evitam pacatele, fara ajutorul lui Dumnezeu ne vom impotmoli din nou in ele. In acest sens, Apostolul Petru citeaza un proverb „Cainele se intoarce la varsatura lui si porcul scaldat la noroiul mocirlei lui” (II Petru 2, 22).

Despartindu-se de Dumnezeu, natura umana a devenit nefireasca sau, mai bine-zis, „mai prejos de fire”, impotriva naturii. Duhul, care este partea cea mai importanta a sufletului, a incetat sa mai traiasca in Dumnezeu si sa soarba de la El puteri pentru a conduce mai departe sufle­tul si trupul. Duhul a inceput sa paraziteze sufletul. La randul lui, sufletul a refuzat sa implineasca poruncile lui si s-a supus cererilor necumpatate ale trupului. Iar trupul s-a instapanit cu totul si omul „s-a dat peste cap”.

Sfantul Teofan Zavoratul aseamana starea denaturata a fiintei noastre cu un telescop compus din mai multe piese. Aceste piese sunt bagate una in alta si de aceea este imposibil sa privesti prin el. El mai compara sufletul cu un instrument muzical dezacordat, din ale carui sunete nu putem sa determinam nici macar denumirea lui, fara sa mai spunem de melodie.

Cauza acestei stari este pacatul primilor oameni (stramosesc). El consta in incalcarea poruncii lui Dumnezeu si imbolnavirea sufletului, care s-a indepartat de harul dumne­zeiesc. Teologia ortodoxa intelege prin pacatul stramosesc caderea mostenita, adica stricaciunea, moartea si patimile. Prin stricaciune se intelege faptul ca sufletul s-a supus trupului si impreuna cu el a devenit izvorul continuu al stricaciunii (descompunerii). Activitatea psihica depinde mult de procesele fiziologice. Gandurile noastre sunt sovaielnice, notiunile nedesavarsite, iar cugetarile gresite, „caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza mintea cea plina de grija” (Intelepciunea lui Solomon 9, 14-15). Fiind in trup, sufle­tul lucreaza prin creier si este strans legat de trupul care se descompune mereu in elementele componente.

Astfel, substantele hranitoare care vin odata cu hrana, in procesul metabolismului, se transforma in produsi me­tabolici daunatori si se elimina din organism. Sa ne amintim ce spune Sfanta Evanghelie: „cele ce intra pe gura nu intra in inima” (Mc. 7, 19). In caz contrar, se produce o intoxicare. Celulele rosii ale sangelui (eritrocitele) se nasc in maduva osoasa, nu traiesc mai mult de 120 de zile, iar dupa aceea mor. Drept „cimitir” le serveste splina. Stratul superior al pielii noastre (epidemia) se descuameaza si se reface mereu. In sfarsit, ultimul exemplu – schizofrenia (de la grecescul schizo – despic, phren – constiinta). La aceasta boala se observa scindarea sentimentelor si a gandurilor, dedublarea activitatii psihice, instrainarea persoanei de lumea inconjuratoare si ruperea inlauntrul ei.

De fapt, fiziologia umana are la baza lupta cu descompunerea, pana in momentul cand viata biologica se va sfarsi o data cu putrezirea corpului. Nu intamplator Sfantul Grigorie Teologul a numit sufletul „purtator de hoit”.

La inceput, omul a fost chemat la nemurire, insa noi vom muri cu totii. In Sfanta Scriptura se spune: „Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si L-a facut dupa chipul fiintei Sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca” (Intelepciunea lui Solomon 2, 23-24). Moartea ne tine strans sub stapanirea diavolului, „cel ce are stapanirea mortii” (Evrei 2, 14-15), si domneste „si peste cei ce nu pacatuisera” (Rom. 5, 14). Pana la sfarsitul veacurilor, viata omeneasca este strans legata de pamant. Concluzia este urmatoarea: prin moarte – la tarana cea fara chip. Desfacerea legaturii dintre trup si suflet (moartea fizica) este cea mai mare realitate si finalul cel mai tragic al vietii pamantesti. Aceasta clipa ramane necunoscuta si inevitabila. In fata ei toti sunt egali: barbati si femei, cuviosi si pacatosi. Pacatosii nepocaiti sunt pedepsiti si cu moartea sufletului (vezi cap, II).

Pe langa aceasta, fiinta omeneasca este stapanita de patimi si de aici – predispozitia la suferinte si durere, precum si atractia fata de placerile pacatoase. Puterile si ca­pacitatile sufletului au primit o alta intorsatura. Patimile au devenit o a doua natura a omului. Ele au eliminat miezul emotiilor si al sentimentelor lui, i-au acaparat dorinta, mintea si judecata proprie. Patimile au intunecat sufletul si sentimentele, au violat mintea, au slabit vointa.

Patimile nu ocolesc pe nimeni. Urmele lor se intrezaresc chiar si la copiii care nu au pacate personale. Fericitul Augustin a observat cum un prunc il privea cu invidie pe fratele sau de lapte, pe care mama l-a luat primul ca sa-l alapteze. Deseori, pruncii fac nazuri, din gelozie fata de alte persoane, pentru ca toata atentia sa fie indreptata asupra lor; la fel, umbla cu siretlicuri cand vor sa obtina ceva.

Patimile ne conduc cu ajutorul factorilor fiziologici, psihici, sociali etc. Apostolul Pavel descopera adevaratul lor rol. Iata doar trei citate:

„… Grija de trup sa nu o faceti spre pofte” – este vorba de a nu implini „pofta trupului”, adica cerintele excesive ale organismului (Rom. 13, 14).

„ Sa bem si sa mancam, caci maine vom muri!” (I Cor. 15, 32) – aceasta este filosofia si psihologia hedonismului (dupa care placerea este scopul si bunul cel mai mare al vietii).

„… Tovarasiile rele strica obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33), – acestea arata imoralitatea societatii, capacitatea de a distruge principiile morale.

 

Astfel, caderea (stricaciunea, moartea si patimile) il leaga pe om de lumea materiala, il supune la pacate si permite diavolìlor sa-l stapaneasca. Pacatul si sufletul s-au amestecat intre ele, ca pleava si graul intr-un camp. Parafrazand Sfanta Evanghelie, vom spune ca pacatul nu a lasat in suflet piatra pe piatra (Mt. 24, 2). Si, intrucat alterarea naturii umane se raspandeste asupra tuturor urmasilor lui Adam, caderea este boala mostenita a omenirii. Ea determina oboseala, orice neputinta a trupului, boala, necazul si moartea. Pacatul stramosesc este inceputul metafìzic al neputintelor trupesti, sufletesti si duhovnicesti, al suferintelor si al mortii oricaruia dintre noi, precum si ale copiilor nostri.

Asa cum dintr-un izvor otravit curge apa rea, tot asa si natura alterata a omului din Eden reproduce ceva care i se aseamana. Fiecare dintre noi este nu doar rodul propriilor parinti, ci si homo sapiens al neamului biologic. Iata de ce, incepand cu momentul conceperii si pana la moarte, sun­tem prizonierii diferitelor imprejurari triste. Din pacate, nimeni nu poate ocoli acest pahar amar. Pacatul sau virtutea se rasfrange in mod nevazut si lasa o pecete asupra omenirii in genere. Putem sa inrautatim sau, invers, cel putin partial, sa indreptam in noi inclinatiile patimase ale generatiilor precedente si sa lasam aceasta mostenire urmasilor.

Din punct de vedere crestin, suntem copiii lui Adam si ai Evei, suntem vinovati fara de vina. Nimeni din noi nu a pacatuit in rai, cu toate acestea, toti avem de a face cu pacatul stramosesc. In ce fel se rasfrange el asupra oamenilor este o tema cu totul aparte. Din numeroasele ei aspecte vom evidentia doar unul – consecinta medico-psihologica a caderii stramosilor. Aceasta ne va ajuta sa intelegem care sunt cauzele suferintelor copiilor.

Prima mentionare biblica despre boli o gasim in capitolul 3 din Cartea Facerii (secolul al XVI-lea i.Hr.). Cuvantul „boala” nu se foloseste in textele biblice. Intrucat Eva nu s-a cait de greseala ei, Domnul Dumnezeu spune:

„Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales, in vremea sarcinii tale: in dureri vei naste copii, atrasa vei fi de catre barbatul tau si el te va stapani” (Fac. 3,16).

Bogatia semantica a acestei afirmatii este inepuizabila. Pe de o parte, Ziditorul prezice ca prin fapta sa Eva s-a condamnat pe sine si pe fiicele ei la o soarta grea. Toate problemele de sanatate ale femeii (modificarea organismului in timpul pubertatii, bolile ginecologice, necazurile din timpul menstruatiei, graviditatii, nasterii si alaptarii, durerile de mama in procesul educational, menopauza) sunt un ecou al pacatului stramosesc.

„Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea”, striga prorocul David, dandu-ne astfel un exemplu de pocaire (Ps. 50, 6). Dupa afirmatia Sfantului Grigorie de Nyssa, a Cuviosilor Maxim Marturisitorul si Efrem Sirul, daca nu ar fi existat pacatul stramosesc, oamenii s-ar fi inmultit altfel, intr-un mod necunoscut noua, in orice caz fara „patima trupului”, fara boli si griji. Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca, pana la cadere, stramosii nostri duceau in rai o viata feciorelnica, erau ca ingerii, nu erau impovarati de nevointe trupesti si nu simteau nevoia apropierii fizice. Casatoria, care include si nasterea de co­pii, a inceput din clipa alungarii din Eden.

Bineinteles, aceasta nu inseamna ca orice boala femeiasca este rezultatul nemijlocit al pacatului personal al Evei. O asemenea concluzie ar fi nedreapta si practic ar nega influenta Proniei lui Dumnezeu, a oamenilor, a demonilor si a pacatelor noastre personale asupra sanatatii. Cu toate acestea, fapta primei femei a denaturat natura feminina in genere, intrucat Eva a devenit „mama tuturor celor vii” (Fac. 3, 20). Orice femeie, intr-o oarecare masura, simte aceasta distrugere a integritatii naturii sale. Cum se manifesta ea?

In pofida realizarilor medicinii, multe boli specifice femeilor sunt greu sau chiar imposibil de a fi tratate, duc la invaliditate si scurteaza considerabil viata. Vom indica doar anomaliile dezvoltarii organelor genitale la femei, inflamatiile sau bolile precanceroase, tumorile maligne sau benigne, disfunctiile menstruale, sarcinile extrauteri­ne, dereglarile psihosexuale.

Renumitul psiholog si psihiatru german Ernst Krechmer a delimitat legatura dintre reactiile isterice de frica si viata sexuala: „Pofta sexuala neimplinita se manifesta prin nevroze”. Savantul descrie un caz aproape tipic. In urma casatoriei surorii mai mici, sora cea mare, care era o fata batrana, a intrat intr-o stare de supraincordare, de gelozie si de suparare. Odata, cand se plimba, s-a speriat de niste cai care si-au rupt zabalele si a avut din senin un acces de isterie. Nu i se mai intamplase niciodata sa reactioneze asa atunci cand se speria. Acum insa, orice moment de enervare sau de frica, fiind in legatura cu nesatisfacerea vietii sexuale, ii provoca isterie.

E. Kretschmer sublinia ca tinerele, si femeile in gene­re, sunt predispuse isteriei sexuale mai mult decat barbatii. Printre cauzele cel mai des intalnite ale acesteia, el enumera iubirea neimpartasita, casnicia reusita a surorii sau a uneia dintre prietene, gelozia, certurile cu barbatul iubit, casnicia nedorita sau nefericita, frica de a ramane insarcinata, greutatile intampinate in relatiile intime: „In unele din cauze o importanta majora o are partea trupeasca a atractiei sexuale, iar in altele, partea psihica”.

Dupa afirmatiile scriitorului rus V. F. Odoevskii, cu o tanara se intampla lucruri ciudate atunci cand scopul principal al vietii ei este acela de a se casatori cat mai repede. Pentru a atinge scopul dorit, acesteia i se da o educatie buna, este bine imbracata, este scoasa in lume, i se impu­ne sa se roage lui Dumnezeu. In aceasta situatie, dorinta de a se casatori pune stapanire pe viata nefericitei. „Nu e de mirare ca pentru ea orice femeie devine un dusman personal, iar prima calitate a unui barbat este dorinta lui de a se insura. Plangeti si blestemati pe oricine altcineva, dar numai pe aceasta biata tanara nu.

Studiind anomaliile comportamentului sexual, psihanalistul german Karen Horni a evidentiat o trasatura spe­cifica a caracterului feminin – nevoia nevrotica de iubire. Aceasta se caracterizeaza prin inclinatie excesiva pentru dragoste, declaratie si sprijin, prin sensibilitatea exagerata provocata de lipsa celui cautat. Printre simptomele acestei boli se numara obsesia de a se casatori, gelozia, ura si dusmania isterica fata de dezamagirea in partener, pofta sexuala si lipsa de pretentii, frica nemotivata de a il res­pinge si de a ramane singura. Dupa K. Horni, nevoia nevrotica de iubire este in legatura cu incapacitatea de a iubi cu adevarat, iar frica de a pierde iubirea este o trasatura specifica psihicului feminin.

Ea a sesizat ca de cele mai multe ori femeile sunt cuprinse de diferite temeri: frica de a ramane fata batrana, de a se casatori nereusit sau „de a se pierde” in fata barbatului iubit, nelinistea referitoare la posibilitatea de a avea sau nu copii, frica de a vatama organele genitale in momentul inceperii vietii sexuale, frica de a nu putea duce sarcina pana la capat sau de a muri in timpul nasterii.

K. Horni a consultat o bolnava care se temea foarte mult sa nu moara la nastere. Pricina acestei temeri era urmatoarea: inca din copilarie isi urmarise multi ani cu frica mama ca nu cumva sa ramana insarcinata. Daca i se intampla sa observe pe strada o femeie gravida, simtea o do­rinta patologica de a o lovi in pantece. Normal ca acum se temea ca nu cumva sa i se intample si ei ceva asemanator.

Simtindu-se discriminate, unele femei ajung din invidie fata de barbat pana la dorinta de a-si schimba sexul, avand complexul masculinizarii. Pe primul plan, se situeaza aici ostilitatea fata de barbat, durerea ascunsa provocata de pozitia lui privilegiata. Aceasta aminteste de dusmania lucratorului fata de superiorul lui, de incercarea de a-i provoca daune si de a-l sicana psihic. In linii generale, imaginea ne este cunoscuta; o observam la multe familii.

Dupa K. Horni, invidia inconstienta „o lipseste pe femeie de posibilitatea de a-si descoperi calitatile. Chiar si sentimentul de mama este primit ca o povara”. La nivel so­cial, evaluarea se realizeaza exclusiv din punctul de vedere al pozitiei barbatilor in societate. Din aceasta cauza, femeia este nevoita sa-si recunoasca, vrand-nevrand, nesiguranta. De aici, tendinta de a-si compensa prejudiciile pe seama persoanelor din jur, invidia si ura fata de femeile care au succes pe plan sexual, sentimentul acut al defectelor reale sau imaginare ale trupului ei, lamentari de viata nefericita, cosmarurile, disfunctia ciclului menstrual („intarzierile”, hemoragiile uterine „pe fond nervos” si frigiditatea).

Unele femei sufera de sterilitate, afectiune pe care atat apropiatii, cat si strainii le-o reproseaza. Sa ne amintim de „rusinea sterpiciunii” Cuvioasei Ana, mama Fecioarei Maria. Sterilitatea ingreuiaza si mai mult relatiile dificile din familie, slujeste ca motiv pentru adultere si divorturi. De cele mai multe ori, femeia se simte nefericita si umilita, mai ales cand nu este inteleasa si sustinuta de barbat.

Alte femei nu pot sa duca sarcina cu bine pana la ca­pat. Sunt chinuite de: vome (uneori permanente), salivatii abundente, edeme, hipertonie, convulsii etc. Uneori apar nelinistea, insomniile, frica nemotivata, depresia, care poate ajunge pana la incercari de sinucidere. Cu parere de rau, sunt multe cazuri de avorturi spontane. Ele se suporta greu, atat moral, cat si psihic.

A treia categorie de femei refuza in mod artifìcial sarci­na sau o intrerup, cauza din care, de cele mai multe ori, sunt „rasplatite” cu remuscari ale constiintei si cu boli ginecologice. Se stie ca nici un contraceptiv nu garanteaza suta la suta evitarea sarcinii sau a molipsirii cu boli dermato-venerice. In cazul conceperii unui copil nedorit, „neplanificat”, din pacate, finalul este avortul, cu toate consecintele pe care le implica acesta (procese inflamatorii sau chiar oncologice ale uterului, ale ovarelor, ale vaginului, hemoragii, peritonita, sterilitate, traume psihice etc).

Uneori, complicatiile care apar in urma contraceptivelor si a avorturilor sunt considerate in mod gresit ca boli aparute de la sine si femeia ramane nedumerita si se intreaba cu ce a gresit ea de au lovit-o atatea necazuri. Pen­tru a-i ameliora starea sanatatii, se apeleaza la diferite metode, printre care se numara si metodele exotice, foarte costisitoare, si paramedicale (netraditionale). In acest timp, cauza tuturor problemelor se afla in fata noastra. Riscul complicatiilor create din cauza relatiilor haotice si a folosirii produselor contraceptive fara citirea atenta a prospectului. Exista insa un sir de boli (stenocardia, infarctul miocardic, hipertonia, diverse anomalii ale inimii, ciroza si marirea ficatului, migrenele etc.) care interzic folosirea contraceptivelor hormonale. Dar uneori femeile „nu vad” intentionat toate acestea, caci tratamentul psihologic este mult mai usor decat schimbarea modului de viata…

[…]

Operatiile ginecologice, de regula, se inscriu in catego­ria celor dificile. Pe langa complicatiile care pot aparea, ele traumatizeaza foarte mult femeia din punct de vedere psihic. Acestea sunt operatii de extragere a fatului si interventii chirurgicale in urma carora femeia ramane sterila.

Exista si o categorie de femei care nu pot naste pe cale naturala. In aceasta situatie se apeleaza la operatia cezariana. Ea nu este in sine un pacat, in schimb este insotita de riscul unor complicatii grave. Chiar si in cele mai moderne clinici, nu intotdeauna se reuseste la orice interventie obstetricala sa se evite scurgerile, traumele, infectiile si alte boli ale mamei si ale copilului sau chiar moartea ambilor.

Dupa nastere vin alte necazuri: se schimba corpul, dar nu spre bine, apar obezitatea si edemele, se inflameaza pana la durere glandele mamare, lipseste sau dispare laptele; in timpul alaptarii organismul pierde calciul necesar, fapt care duce la carierea dintilor. Femeile sufera de dureri in zona abdomenului si a perineului, de constipatie, de transpiratie etc.

Continuand discutia despre soarta femeilor, vom amin­ti ca intotdeauna apar multe griji in cresterea pruncilor, in conducerea gospodariei. Nu este un secret ca cea mai mare parte a acestor griji cade pe umerii femeii. In acest sens sunt adevarate proverbele: „Copiii mici nu te lasa sa dormi, iar cu cei mari nu poti adormi” sau „Nu este mama care a nascut, ci cea care a crescut copilul”.

Multe necazuri provoaca si menopauza. Rare sunt cazurile cand ea decurge normal, fara complicatii ale bolilor psihice sau somatice, fara deviatii psihice. Unele femei refuza categoric sa accepte venirea batranetii. Ele primesc meno­pauza ca pe o nenorocire foarte mare, o lovitura puternica si semn al imbatranirii. De aici vin „enervarea”, isteriile, depresia, gandurile de singuratate si de viitor intunecat.

Situatia se agraveaza si mai mult din cauza barbatilor care sustin legea stupida a inferioritatii femeii, lege care o umileste pe aceasta si care ii lezeaza insemnatatea si demnitatea. Aceasta explica intr-un fel nemultumirea femeilor in ceea ce priveste pozitia lor sociala (servitoare, menajera, dadaca etc), precum si inceputurile luptei pentru drepturile lor. Nemultumirea sociala si psihosexuala creata de sexul puternic, este una din cauzele refuzului indeplinirii datoriei de sotie (adulterele, divorturile etc.) si de mama (contraceptivele, avorturile, sterilizarea etc.).

Acestea sunt unele din problemele duhovnicesti-morale si medicalo-psihologice cu care se confrunta femeia. Ele au patruns in viata noastra ca o consecinta a pacatului stramosesc.

Asupra barbatului pacatul s-a rasfrant altfel. El (pacatul) i-a afectat acestuia nu atat sanatatea, cat rolul si pozitia lui in univers. Iata de ce, in comparatie cu femeile, bolile barbatilor sunt mult mai putine (prostatite, adenom de prostata). Barbatului Evei, Dumnezeu ii da masura indreptarii intr-un alt fel:

„… Blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba campului! In sudoarea vietii tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Fac. 3, 17-19).

Vom mentiona ca Adam nu este blestemat, insa locul stabilirii oamenilor este lipsit de binecuvantarea dumnezeiasca. De aici provin cataclismele naturale, nenorocirile ecologice, lipsa de fertilitate a pamantului sau roada putina, pericolele din partea animalelor salbatice si a microorganismelor, care pot raspandi diferite boli si chiar ucide. Acestea, precum si alte catastrofe ne fac viata si mai grea. La Judecata de Apoi, Universul va fi distrus in intregime si se va crea o noua lume (vezi Apoc. 21, 4-5).

Pe langa toate acestea, viata omului este insotita de munca grea. Pana la cadere, Adam a fost chemat sa lucreze si sa ingrijeasca raiul. Acum el este condamnat sa-si castige „painea”. A munci „in sudoarea fruntii” inseamna a depasi dezamagirile si esecurile, a lupta neincetat pentru propria existenta si pentru a satisface necesitatile celor apropiati.

Asadar, am analizat pe scurt consecintele medicale si psihologice ale caderii protoparintilor. S-ar parea ca sentinta Judecatorului Ceresc este peste masura de aspra. Toti urmasii sunt condamnati, intr-o oarecare masura, la ceea ce am amintit ceva mai sus. Unii ganditori religiosi conside­ra ca omul este o greseala a lui Dumnezeu, ca El l-a creat in zadar si ca diavolul a iesit invingator.

Ar fi fost corect sa credem aceasta daca Dumnezeu i-ar fi pus pe protoparintii nostri in fata sortii de neinvidiat si i-ar fi lasat in voia lor. Insa Ziditorul a procedat altfel. Mai intai, El l-a blestemat pe sarpe, l-a lipsit de impartasirea cu El, i-a harazit chinul vesnic in focul iadului (Fac. 3,14).

In al doilea rand, El a facut fagaduinta venirii Mantuitorului (Fac. 3, 15). „Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu ca sa strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8), spune Apostolul Ioan Teologul. „Iisuse, Cel ce esti Pastor Bun al oilor Tale, nu ma da ispitei sarpelui, nici nu ma lasa in pofta satanei ca samanta putrejunii este intru mine”, cerem noi in rugaciunea de seara a Sfantului Antioh.

De ce Il numim noi pe Domnul Iisus Hristos Rascumparatorul si Mantuitorul nostru? Pentru ca El „prin Duhul Cel vesnic S-a adus lui Dumnezeu pe Sine(Evrei 9, 14), L-a milostivit pe Tatal Ceresc si i-a impacat pe oameni cu El. Hristos „a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat… prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat… si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor” (Isaia 53, 4-6).

Mielul lui Dumnezeu a dat Sangele Lui pentru noi pe Cruce, Si-a dat Sufletul pen­tru sufletele noastre si Trupul pentru trupurile noastre.

Sfanta Inviere a lui Hristos a biruit moartea, care a incetat sa mai fie sfarsit al vietii omenesti. In locul mortii vesnice si al gheenei, crestinul este chemat sa mosteneasca invierea si viata vesnica in imparatia Cerurilor. In schimbul stricaciunii i s-a promis nestricaciunea, iar in schimbul patimilor, nepatimirea (biruinta asupra lor). Pentru a dobandi mantuirea se cere o lucrare comuna, din partea lui Dumnezeu si a omului. Cand incercam sa implinim poruncile biblice, avem in persoana Mantuitorului pe Ajutatorul si Ocrotitorul nostru.

Calea mantuirii incepe de la Taina Botezului. Aceasta taina nimiceste pacatul stramosesc si toate pacatele perso­nale savarsite inainte, alunga demonii. Astfel, se inlatura pacatuirea mostenita a firii noastre, insa nu si consecintele pacatului stramosesc (stricaciunea, moartea si patimile). Prin Taina Mirungerii ni se impartasesc darurile Sfantului Duh necesare pentru lupta de mai departe cu pacatul si consecintele lui. Prin Spovedanie, Dumnezeu il iarta pe cel ce se caieste cu adevarat, ii da binecuvantarea Sa si il uneste cu Sfanta Biserica. Prin Taina Sfantului Maslu, Dumnezeu ii vindeca pe crestini de boli si ii iarta. Taina Impartasaniei (Euharistia) este randuita pentru ca harul Sfantului Duh sa ne sfinteasca si sa ne uneasca cu Dumne­zeu prin Trupul si Sangele lui Hristos. Prin Taina Nuntii, Dumnezeu binecuvanteaza familia si pe tineri pentru conceperea, nasterea si cresterea copiilor. Si, in sfarsit, prin Taina Preotiei, cel ales pentru slujirea Bisericii primeste un dar deosebit si dreptul de a savarsi tainele bisericii.

Biserica Ortodoxa nu ramane indiferenta fata de suferintele omenesti. Ea ii orienteaza pe fiii si pe fiicele Sale pe calea cea dreapta. Nasterea de prunci este considerata darul cel mai mare al lui Dumnezeu, iar rodul pantecelui, mostenirea si rasplata Lui (Ps. 126, 3). Apostolul Pavel spune ca femeia „se va mantui prin nastere de fii, daca va starui cu intelepciune in credinta, in iubire si in sfintenie (I Tim. 2, 15). Prin urmare, relatiile intime dintre soti care sunt binecuvantate de Dumnezeu nu constituie un pacat si o piedica pentru mantuirea sufletului. Prin aceasta se intareste opinia nou-testamentara despre chinurile din timpul nasterii. Efortul educatiei copiilor, desi este in stransa legatura cu necazurile mamei, imbogateste foarte mult sufletul femeii. Una dintre cele mai clare dovezi in acest sens este jertfirea mamei, renuntarea deplina la sine in numele copilului. Aceasta constituie adevarata scoala a indreptarii si educarii  tuturor fiicelor Evei.

Iata ce spune Sfanta Scriptura despre inteleptul rege Solomon. Doua femei au venit la el ca sa li se faca dreptate. Ele locuiau in aceeasi casa si amandoua nascusera in aceeasi zi. Noaptea, cand in casa nu se mai afla nimeni, uneia dintre femei i-a murit pruncul si ea l-a asezat langa cealalta femeie, iar pe copilul cel viu l-a luat langa ea. Dimineata, cand s-a trezit, femeia a observat ingrozita ca langa ea era un copil mort si strain. Bineinteles ca a invinuit-o pe vecina sa ca i-a furat copilul. Mamele s-au infatisat inaintea regelui, ca acesta sa le faca dreptate. Fiecare din ele credea ca are dreptate.

Dar cum procedeaza regele? El face, am spune in termeni contemporani, un fel de experiment psihologic: „Dati-mi o sabie… Taiati copilul cel viu in doua si dati o jumatate din el uneia si o jumatate din el celeilalte!” Spunand acestea, imediat se produce o minune: mama cea adevarata face un gest de o frumusete rara: „Si a raspuns femeia al carui fiu era viu regelui – caci i se rupea inima de mila pentru fiul ei: «Rogu-ma, domnul meu, dati-i ei acest prunc viu si nu-l omorati!» Iar cealalta a zis: «Sa nu fie nici al meu, nici al ei, taiati-l!»”

In acest fel, regele Solomon a descoperit care din ele era mama adevarata a copilului. El le-a pus intr-o situatie-limita, le-a verifìcat sentimentele materne. Adevarata iubire de mama s-a dovedit a fi nobila si curajoasa, ea a rupt toate lanturile si s-a jertfit in numele copilului.

Crestinismul a adus indreptatiri insemnate si in privinta sexelor. El a interzis obiceiurile pagane si satanice, ca­re umileau demnitatea femeii. Biserica lupta pentru respectarea femeii, pentru compatimirea neputintelor ei fiziologice si psihice. Pentru pastrarea pacii si a linistii e nevoie de intelegerea motivelor, a cauzelor care provoaca conflicte, nervozitate si alte neintelegeri.

Nu intamplator Apostolul Pavel porunceste femeii sa se supuna barbatului, sa se teama sa-l necajeasca si sa piarda increderea lui, iar barbatului, sa-si iubeasca sotia si s-o ocroteasca (Efes. 5, 22- 33). Iar Apostolul Petru spu­ne:

Voi barbatilor, de asemenea, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fiind fapturi mai slabe, si faceti-le parte de cinste, ca unora care, impreuna cu voi, sunt mostenitoare ale harului vietii, asa incat rugaciunile voastre sa nu fie impiedicate (I Petru 3, 7).

De obicei, pe umerii femeii cad toate grijile si treburile casnice. Cand mama, sotia sau fiica arata grija, atentie si impart impreuna cu barbatul necazurile acestuia, toate durerile lui se micsoreaza. Caci el, ca fiu al lui Adam, este nevoit sa duca o viata plina de greutati si suferinte. Ele ii formeaza duhul si inlatura patimile. Fara toate acestea, cresterea duhovniceasca este imposibila. Autocunoasterea, nevointa ascetica si morala se aseamana cu munca lucratorului care lucreaza pamantul. Sa ne amintim trei dintre pildele evanghelice: a semanatorului, a semintei cazute in pamant si a grauntelui de mustar (Mc. 4, 1- 34). Ingrijirea virtutilor sadite in suflet, lupta neincetata cu gandurile pacatoase (iarba cea rea) si cu demonii, ferirea de arsita patimilor, grijile legate de strangerea „roadelor duhovnicesti”, iata nevointa chinuitoare, dar plina de har.

Asadar, medicamentul impotriva pacatului este harul lui Dumnezeu, cum se spune si in rugaciune: „intotdeauna vindecand cele bolnave si umpland cele secate”. Dumne­zeu ne ocroteste de uneltirile diavolului si de orice rau, El este Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, este Izvorul nemuririi si Calea care ne duce la Dumnezeu-Tatal. „Domnul Dumnezeu este binecuvantat; binecuvantat este Dumnezeu, zi de zi”, canta prorocul David (Ps. 67, 20). Mantuitorul ne arata calea biruirii pacatului si consecintele lui negative.

Iar Apostolul Pavel vorbeste in numele tuturor crestinilor:

„… legea duhului vietii in Hristos Iisus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii… Iar daca Hris­tos este in voi, trupul este mort pentru pacat; iar Duhul, viata pentru dreptate” (Rom. 8, 2 si 10).

Ramane ca noi sa facem alegerea.

„Sa presupunem”, va spune scepticul, citandu-l pe Ivan Karamazov:

„Solidaritatea in pacat a oamenilor o inteleg, inteleg si solidaritatea in razbunare, dar nu o inteleg pe cea in pacat impotriva copilasilor si daca este adevarat… ca ei sunt solidari cu tatii lor in faradelegile acestora din urma, atunci, desigur, dreptatea nu este din lumea aceasta si eu nu pot sa o inteleg”.

Da, ne este greu sa intelegem acestea. Dar mai bine sa meditam impreuna. Iar pentru a inlesni intelegerea vom apela din nou la Sfanta Scriptura si la Sfanta Traditie. In nici o alta parte nu vom gasi un raspuns mai potrivit. Aici, pe langa descoperirile dumnezeiesti, vom gasi si cheia tainei bolilor si a mortii, a sanatatii si a nemuririi. Tot aici vom afla de ce Pronia lui Dumnezeu ingaduie sa sufere copiii, cand ei sunt inca fara de pacat”.

CONTINUAREA LA:

(Din: K.V. Zorin, De ce sufera copiii, Editura Sophia, Bucuresti, 2006)

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Konstantin V. Zorin, Portile Iadului, Uciderea pruncilor de catre Irod, Viata de familie, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “POMENIREA PRUNCILOR UCISI DE IROD. K. V. Zorin: Sursele duhovnicesti ale suferintelor copiilor

  1. Oare nu toti Sfintii care s-au aratat mai stralucitori decat aurul lamurit in topitoare, au trait prigoane?

    De la Rastignire, reper al vietii noastre Ortodoxe, primii martiri si trecand prin doua milenii de prigoane si ispite, pana la cazul de azi al Staretului Efrem de la Marea Manastire Vatoped, ortodoxia a trait o permanenta antinomie:

    In aparenta unei infrangeri lumesti, Hristos pe cruce a biruit moartea si ne-a redeschis raiul.
    De aici, in aparenta unor infrangeri lumesti si Sfintii Parinti au adunat cununi duhovnicesti mergand pana la sfintenie.

    Nu trebuie sa ne tulburam, nu s-a schimbat nimic.

    Asistam la noi prigoane lumesti, dar si la noi victorii duhovnicesti.

    Sa aveti pace in inima si
    ,,Lucrati cu intelepciune”

  2. Pingback: Despre REFUZUL DE A NE PRIVI IN OGLINDA CONSTIINTEI si de A NE ASUMA RESPONSABILITATEA PACATULUI. Antidotul iubirii de sine: jertfa -
  3. Pingback: Arhim. Simeon Kraiopoulos: SUFERINTA, BINECUVANTARE SAU BLESTEM? Care este sensul suferintei? -
  4. Pingback: “Fecioara astazi…” – PREDICI AUDIO foarte folositoare de la MANASTIREA PUTNA la SOBORUL MAICII DOMNULUI: De ce e nevoie de suferinta? Vulnerabilitatea iubirii adevarate. “Uitam sa traim, am uitat ca suntem vesnici” -
  5. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos: DE CE MOR COPIII NEVINOVATI? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: BOTEZUL LUCRATOR IN VIATA NOASTRA. Ce fel de parinti suntem? Ce fel de CRESTINI suntem? Copilul este mai mult influentat de VIATA noastra decat de VORBELE noastre -
  7. Pingback: “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM? -
  8. Pingback: Asociația ProVita-Brâncoveanu Argeș
  9. Pingback: Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii” -
  10. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN (si audio) despre TAINA DUHOVNICEASCA A NASTERII PRUNCULUI IISUS IN NOI si CATASTROFA AVORTURILOR: “Ori supravietuim urmand lui Hristos, ori suntem niste Irozi blestemati care ucidem si sufletele noastre, si pruncii cei nev
  11. Pingback: “Daca puterile sunt pe sfarsite…” K. V. ZORIN despre INCALCAREA LEGILOR DUHOVNICESTI si AVERTISMENTELE LUI DUMNEZEU: “Nicio situatie nu vine intamplator. Cand neplacerile se repeta, si pe deasupra cu o constanta de invidiat, inseam
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate