CUM S-A AVORTAT ROMANIA SINGURA: E o intreaga lume pe care am avortat-o, o intreaga istorie care ar fi aratat cu totul altfel

22-02-2011 3 minute Sublinieri

Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008


Romania avortata / Alin Fumurescu / voxpublica

Nu mi-am propus sa va fac morala si, cu atat mai putin, educatie sexuala. Mi-am propus doar sa va pun pe ganduri – atat. Intre 1958 si 2008 in Romania au fost avortati peste 22,000.000 (douazecisidoua de milioane) de copii! Cu alte cuvinte, intr-o jumatate de secol, Romania s-a avortat singura, cu totul si inca ceva pe de-asupra!

“Ar fi trebuit să mai am azi încă şase fraţi, mai mari decât mine. Dar în viaţă nu suntem decât eu şi un frate de-al meu. Ceilalţi sunt în Cer. I-a avortat mama”. Aceste cuvinte, ce aparţin unei femei de 40 de ani, definesc 50 de ani de politică demografică haotică a acestei ţări. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.

Inchideti ochii pentru o clipa si incercati sa va imaginati cum ar fi fost acele 22 de milioane de suflete. Cati dintre avortati ar fi putut fi Brancusi sau Enescu, cum ar fi aratat aceasta Romanie avortata? Cum ar fi aratat Romania astazi? Ce avortat ar fi fost astazi presedinte sau prim-ministru (…)? E o intreaga lume pe care am avortat-o, o intreaga istorie care ar fi aratat cu totul altfel. Ganditi-va.

Nu paduri ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi, ci un popor intreg. Un popor intreg ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi.

Am asteptat sa vad daca apare pe undeva – daca nu pe Voxpublica, atunci macar pe Pandora’s, planeta femeilor, vreun comentariu pe tema asta. Planeta femeilor are, insa, din cate se pare, altele pe cap.

PS:  În 2010 s-au născut 209.000 copii, cel mai mic număr din 1955.

O Romanie ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi.

***


Articolul integral la care se face referire:

Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât populaţia actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut România în perioade diferite ale istoriei sale recente.

“Ar fi trebuit să mai am azi încă şase fraţi, mai mari decât mine. Dar în viaţă nu suntem decât eu şi un frate de-al meu. Ceilalţi sunt în Cer. I-a avortat mama”. Aceste cuvinte, ce aparţin unei femei de 40 de ani, definesc 50 de ani de politică demografică haotică a acestei ţări. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.

Trei avorturi, în medie, de femeie

“Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare”, ne-a spus Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.

1957- legalizarea avorturilor

Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în 1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor – fie că erau la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Propaganda din anii ’50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. “Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii”, remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” – filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte “binefaceri” băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.


1965 – record absolut la întreruperi de sarcină

E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră încă două “vârfuri”, mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 – 1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a “produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai “prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României!

15.000 de femei ucise de pruncii lor

A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin 15.000 de femei si-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză. Unele foloseau tije, andrele, sonde urinare, altele apelau la “babe”, pentru “tratamente” din plante. Orice cale, numai să scape de sarcină. Multe femei s-au ales, în schimb, cu infecţii grave. Doar cele cu adevărat norocoase au scăpat cu viaţă.

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Presa, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

35 Commentarii la “CUM S-A AVORTAT ROMANIA SINGURA: E o intreaga lume pe care am avortat-o, o intreaga istorie care ar fi aratat cu totul altfel

  1. este cumplit si infiorator ceea ce citesc! Cum putem oare sa ne mai numim crestini dupa atatea crime savarsite cu buna stiinta?Ce raspuns vor da astfel de femei in fata Dreptului Judecator? Mai pot fi numite mame?Cat sa mai rabde Bunul Dumnezeu faradelegile acestei lumi chemate sa fie asemenea Ziditorului?

  2. @gidea cristian: …atatea femei si barbati. Caci nu au fost singurele implicate, doar.

  3. Asa este, nu au fost doar femeile implicate ci si barbatii pentru ca lor le-a convenit situatia si s-au complacut. Insa in spatele acestei statistici se ascunde un alt pericol…cel al contraceptiei.Toti se vor inflama si vor spune cat de “needucati” suntem din punc de vedere sexual…deci sa introducem orele de educatie sexuala in scoli si sa-i invatam pe copii ca daca sunt “cuminti” si se protejeaza prin metodele “moderne” pot sa faca cat sex vor ei…in loc sa-i invatam sa tina post sa se roage si sa intelega ca VIATA ASTA NU E FACUTA NUMAI DIN SEX SI CA ACEST LUCRU NU ESTE ASA DE IMPORTANT.Ne vor acuza ca suntem traditionalisti si fundamentalisti si ca nu stim ce e modern si uite asa ne vom indrepta spre alta dezbinare venita tot din mijlocul nostru si ne vom acuza unii pe altii pt ce am facut.Recunosc, e bine sa mai socam lumea cu asa ceva insa atitudinea corecta este de a face ceva,de A NE RUGA SA SCAPAM DE IAD pt ca asemenea pacate acolo ne duc…e timpul ca preotii sa fie mai vehementi in promovarea valorilor crestine:post rugaciune,credinta,spovedanie,impartasanie si sa-i faca pe oameni sa le inteleaga si sa le si asume pt ca ele nu inseamna niste ritualuri mistice ci trairi duhovnicesti care ne duc de unde am plecat si unde ravnim toti, sa ajungem in RAI.

  4. Eu zic sa o lasam mai moale cu stirile astea catastrofice, milioane de avorturi, miliarde…etc.
    Cu siguranta ca s-au facut multe avorturi in Romania, dar zeci de milioane ma cam indoiesc.

    Fenomenul exista, a luat amploare, este regretabil, tragic, dar cred se exagereaza cu statisticile sau chiar sunt manipulate.

    Eu gandesc ca se doreste (prin aceste exagerari) a ni se prezenta de fapt o falsa rezolvare la aceasta problema si anume aceea a planificarii familiale, a contraceptivelor.

    Adica se insiniaza ideea ca Romania are multe avorturi deoarece suntem inapoiati si nu utilizam anticonceptionalele.

    Dar crimele nu se limiteaza doar la avorturi, maternitatile din Romania sunt adevarate carnagii si temple ale batjocurii la adresa femeii. Ma refer aici la faptul ca se practica din ce in ce mai mult nasterile prin cezariana, anesteziile epidurale, peridurale, epiziotomiile, aminocentezele, vaccinarile la gravide si nou-nascuti etc.. in cazuri in care nu se justifica, proceduri periculoase care devin regula… Adevarate masacre.

    Chiar setul de analize pentru gravide reprezinta de fapt o condamnare mascata la avort. Se inventeaza boli congenitale, dizabilitati ale fatului, in urma unor ecografii sau in urma analizelor stupide si mincinoase de genul RH negativ-pozitiv care are ca metoda profilactica vaccinarea gravidei, plus alte sumedenii de analize ale sangelui cu scopul de a gasi cu orice chip presupuse dizabilitati ale fatului care au ca rezolvare avortarea fatului “suspect” de boli incurabile sau malformatii.

    Femeile au din ce in ce mai putine sanse sa nasca natural din cauza medicilor si din cauza analizelor stupide care nu descopera nimic, doar fac presupuneri. Se inventeaza probleme numai si numai ca femeia sa nu mai nasca natural ci sa faca cezariana.
    Daca totusi medicul nu reuseste sa-i taie uterul, nu se lasa pana nu ii face epiziotomie, dar ceva tot trebuie sa-i taie.

    Medicina a incaput pe mana unor mafioti care fac regulile in medicina, inventeaza tot felul de reguli profilactice care nu sunt altceva decat schilodiri, amputari, taieri, maltratari, presupuneri, totul cu scopul de a mutila oamenii si in special femeile….poate poate ne-om mai imputina si noi.

    Cred ca ar trebui dezbatut si subiectul acesta: ce se intampla de fapt in maternitatile din Romania, pe mana cui ajung femeile noastre gravide, ce rol au toate screeningurile pentru gravide, nou nascuti…etc.?? Este oare preocupat cineva de sanatatea noastra sau de cea a copiilor nostri sau ne vor morti si doar se mimeaza grija pentru sanatatea noastra prin tot felul de analize suspecte pe care nici medicii nu le inteleg prea bine?

    Trebuie dezbatut acest subiect neaparat. Ce se intampla in maternitati este un genocid. Copiii sunt vaccinati imediat dupa nastre, in primele 3 ore si ne mai miram de tumorile cerebrale la copii….?!

  5. @ Cosmin S.:

    Din pacate, nu e nicio exagerare, frate! Acum iese la iveala, doar, aceasta grozavie nationala, despre care ale carei dimensiuni, cu adevarat catastrofice, parintele Tanase striga de ani si ani, fara sa fie auzit si crezut decat de putini! Iar stiinta insasi a demonstrat, in ciuda propagandei ideologica, ca insasi educatia sexuala si campaniile pentru contraceptie, planning, etc. au ca rezultat INMULTIREA, iar nu scaderea numarului de avorturi. De ce sa ne impotrivim evidentelor si sa mutam discutia in alta parte? Totusi cezarienele – desi nu sunt de dorit si de recomandat decat in situatii critice – nu sunt “masacre”si nu se pot compara cu genocidul avorturilor! Suntem pentru nasterile naturale, categoric! Dar haideti sa pastram dreapta masura si dreapta judecata! Iar epiduralale si epiziotomiile nu am auzit sa aiba nu stiu ce efecte mortale sau alte grozavii. In fine, cei care sunt mai apropiati domeniului, stiu sa explice mai bine.

  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » MOARTEA UNUI POPOR. Cum scade populatia Romaniei. Sociologii preconizeaza un dezastru demografic ireparabil…
  7. Pingback: PARINTELE TANASE, FARA MENAJAMENTE DESPRE AVORT si perspectivele apocaliptice ale neamului: "Urmeaza pieirea!"
  8. Pingback: PARINTELE NICOLAE TANASE DESPRE FAMILIA ORTODOXA, STATUL CRIMINAL SI NEPASAREA NOASTRA: "Noi nu avem o preocupare pentru problemele oamenilor din parohie"
  9. O cezariana este un rau daca este facuta cand nu e necesar pentru ca va limita numarul de nasteri al unei femei. Dupa o cezariana, uterul se micsoreaza si nu mai este la fel de elastic, de asemeni taietura si cusatura pot sa se desprinda din nou la o incercare ulterioara de nastere a unui alt copil pe cale naturala. Deci practic cezariana, facuta pe banda rulanta in Romania, are ca efect tot scaderea populatiei si eventuale avorturi ulterioare, femeii i se spune ca este foarte riscant sa faca doua cezariene, dupa cum am spus, o nastere naturala dupa cezariana implica de asemeni riscuri, desi am o prietena medic pediatru care si-a asumat acest risc si a nascut al doilea copil natural, fara probleme(desi medicul ginecolog i-a recomandat cezariana). Deci putem spune ca cezarienele facute generalizat sunt masacre pentru ca duc la masacrarea copiilor care ar putea sa se nasca ulterior.

  10. Pingback: FUNDATIA SOROS si-a pus din nou LUPA DEFORMATA PE ORTODOXIA ROMANEASCA. Ce a iesit?
  11. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN. Cuvinte de folos despre ispitele vremii (II): "E mai rau azi ca ieri, pentru ca sunt metode mai diabolice de a distruge pe crestini"
  12. Pingback: IEUD (jud. Maramures), "leaganul copiilor", LOCUL UNDE TOTI COPIII ERAU LASATI SA VINA PE LUME - azi, un paradis in destramare. Cum a slabit credinta? (video)
  13. Pingback: POMENIREA PRUNCILOR UCISI DE IROD. K. V. Zorin: Sursele duhovnicesti ale suferintelor copiilor
  14. Pingback: DINU GIURESCU, istoric si academician: ADEVARUL INTREG DESPRE DISTRUGEREA ROMANIEI – “Ce-am avut si ce-am distrus” (VIDEO integral “Punctul de intalnire”)
  15. Pingback: Academicianul Dinu C. Giurescu: Cum este DISTRUSA IN MOD SISTEMATIC ROMANIA si cum ne indreptam catre DICTATURA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Rezultatele recensamantului 2011, criza demografica a Romaniei si CORUL BOCITOARELOR IPOCRITE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Proiect de lege: AVORT CU CONSILIERE PSIHOLOGICA. Furie impotriva celor nenascuti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: TRAGEDIA COPILULUI NENASCUT. De ce nu vrem sa stim? In plus: RAPORT NEGATIV la Comisia din Senat pentru CONSILIEREA PSIHOLOGICA ANTE-AVORT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: CUM SE OMOARA COPIII NENASCUTI SI CU CE CONSECINTE ASUPRA FEMEILOR? Reportaj fara anestezie despre avort: “E URGIE!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  21. Pingback: SFANTUL ANDREI, APOSTOLUL ROMANILOR – PREDICI AUDIO: “Incotro se indreapta tara aceasta ocrotita de Sfantul Andrei?” CUM NE-AM INTRISTAT APOSTOLUL? -
  22. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre VIITORUL ROMANIEI: “O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie!” -
  23. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre gravitatea PACATULUI AVORTULUI si CUM POATE FI IERTAT -
  24. Pingback: Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII - Recomandari
  25. Pingback: CARE ESTE LEGATURA INTRE AVORTURI SI PROTESTELE FATA DE PROIECTUL ROSIA MONTANA? - Recomandari
  26. Pingback: “Revolutia” Pietei Universitatii intre UTOPIILE DEMOCRATIEI TOTALE si ale SCHIMBARII DIN TEMELII a sistemului - Recomandari
  27. Pingback: Mai poate fi numita Romania Gradina Maicii Domnului? “INCA NE MAI TINE DUMNEZEU, DAR PANA CAND?” - Recomandari
  28. Pingback: MASACRUL AVORTURILOR IN ROMANIA/ “Pinguini mov” – termenul folosit in loc de “baiat” si “fata” pentru a nu jigni TRANSSEXUALII/ EUGENISM SI TOTALITARISM [documentar video]/ - Recomandari
  29. Pingback: Ca sa nu fie cele de pe urma mai rele decat cele dintai… - Recomandari
  30. Pingback: UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video) | Cuvântul Ortodox
  31. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN (si audio) despre TAINA DUHOVNICEASCA A NASTERII PRUNCULUI IISUS IN NOI si CATASTROFA AVORTURILOR: “Ori supravietuim urmand lui Hristos, ori suntem niste Irozi blestemati care ucidem si sufletele noastre, si pruncii cei nev
  32. Pingback: Protest fata de SODOMIA PROMOVATA IN SCOLI/ Cosmarul demografic al Romaniei, POLITICA DE STAT?/ Noua generatie si OBSESIA BANILOR | Cuvântul Ortodox
  33. Pingback: CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL? | Cuvântul Ortodox
  34. Pingback: CONFERINȚĂ LA CONSTANȚA PENTRU APARAREA FAMILIEI PRIN INCLUDEREA DEFINIRII CASATORIEI NORMALE IN CONSTITUTIE: “Familia creștină… în pericol!”. DR. PAVEL CHIRILA, IOAN ŞOLEA, PR. CEZAR AXINTE si MIHAIL CHIRCOR: “Vrajmasul are
  35. Pingback: “Familia creștină… în pericol!” – CONFERINȚĂ LA CONSTANȚA PENTRU APARAREA FAMILIEI PRIN INCLUDEREA DEFINIRII CASATORIEI NORMALE IN CONSTITUTIE. DR. PAVEL CHIRILA, IOAN ŞOLEA, PR. CEZAR AXINTE si MIHAIL CHIRCOR: “Vrajma
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare