Gripa aviara reloaded?/ CE NU SE SPUNE DESPRE VACCINURI: ESENTIAL E EFECTUL PE TERMEN LUNG (interviu valoros cu dr. imunolog Rares Simu) / Vom manca medicamente si organisme modificate genetic! (STIRI PENTRU SANATATE 23-24 februarie 2010)

25-02-2010 14 minute Sublinieri

UPDATE:

Adunarea Naţională din Franţa a aprobat, miercuri, începerea unei anchete parlamentare privind campania de vaccinare împotriva gripei A/H1N1, informează AFP. Singurele partide care s-au opus înfiinţării unei comisii de anchetă sunt partidul de dreapta UMP al preşedintelui Nicolas Sarkozy şi Partidul Socialist. Solicitarea de începere a anchetei a fost, însă, adoptată întrucât pentru respingerea unei astfel de cereri ar fi fost nevoie ca trei cincimi dintre deputaţi să voteze împotrivă. “Nu vorbim de acuzaţii, ci de o anchetă”, a declarat deputatul Jean-Luc Preel. Trebuie să cunoaştem raţiunile acestui non-succes al campaniei de vaccinare pentru a putea face faţă unor noi eventuale pandemii”, a adăugat oficialul. La începutul verii trecute, Guvernul francez a demarat o campanie de achiziţionare a 94 de milioane de doze de vaccinuri împotriva gripei noi. Numai 5,6 milioane de francezi au acceptat să se vaccineze. Campania de vaccinare a fost aspru criticată din cauza cheltuielilor exagerate (mai mult de 800 de milioane de dolari), dar şi a faptului că în procesul de vaccinare nu au fost implicaţi şi medicii de familie.

Banci si farmacii. Asta predomina in peisajul comercial romanesc, nu? Daca ne-am lamurit cum e cu bancile, industria farmaceutica a scapat focalizarii pana acum. Putini s-au intrebat cum de pot vinde atat de mult farmaciile pentru a se inghesui la 20-30 metri distanta una de alta precum in Bucuresti. Cum de acceptam sa ingeram in continuare chimicale sub forma de pilule stiind bine ca luam antibiotice la greu indirect, consumand carne produsa in sistem “industrial” (gainile, porcii, vacile crescute la gramada sunt indopate cu antibiotice pentru a se evita decesele in masa), cumparand fructe si legume mari si frumoase si doldora de ingrasaminte, dupa ce ne facem plinul in copilarie cu indulcitorii artificiali, etc, etc? Ei bine, dupa toata aceasta cura de otravuri legale, ne repezim sa ne indopam cu vitamine, siropuri, vacinuri, pilule miraculoase vazute aseara in reaclama la meci, facandu-ne cu seninatate praf sistemul imunitar.

Gripa AH1N1 a scos din recesiune fara doar si poate industria farmaceutica, cu vanzari in scadere la un moment dat pe fondul somajului in crestere si al puterii de cumparare in scadere din societate. Cei care au orchestrat pandemia AH1N1 au scos zeci de miliarde de dolari din piatra seaca si nu numai din vaccinurile aplicate benevol sau sub amenintari pacientilor, ci si din accesorii: masti, pilule pentru “cresterea imunitatii” chiar consultanta cum veti vedea mai jos.

Inainte de a privi si niste cifre de afaceri, sa vedem cum a fost posibila declararea unei pandemii, desi vedem acum ca numarul deceselor la 9 luni de la declararea pandemiei n-a depasit 20.000, comparabil cu cel al mortilor intr-o epidemie de gripa normala la nivel global? Daca va amintiti, prin modificarea reglementarilor care defineau pandemia, adica prin fortarea declararii unei asemenea calamitati si in cazul unui numar mai redus de victime. Reprezentantii organizatiei, chestionati in Consiliul Europei, s-au aparat invocand ca nu au existat presiuni din partea industriei farmaceutice pentru a declara pandemia.

Nu? Mai mult de jumatate din expertii care au sfatuit OMS sa declare gripa porcina pandemie sunt in conexiune cu producatorii de medicamente care au facut profituri uriase in urma vanzarii vaccinurilor netestate sufficient. 11 din cei 20 de membri ai Grupului Strategic de Experti OMS au profitat de pe urma colaborarii cu industria farmaceutica sau sunt legati de aceasta prin universitatile lor. O parte si-au declarat interesele in GlaxoSmithKline, producatorul de vaccine care a profitat cel mai mult in urma pandemiei. Vezi

http://www.i-sis.org.uk/swineFluaFakedPandemic.php?printing=yes).

Si nu erau numai din OMS: anul trecul, Daily Mail a dezvaluit ca Sir Roy Anderson, un om de stiinta care sfatuieste Guvernul britanic cu privire la probleme legate de sanatate, primeste anual 116.000 lire pe an de pe urma postului pe care il detine in consiliul de conducere al GlaxoSmithKline (GSK), o companie care fabrica medicamente si vaccin antigripal.

A “lucrat” OMS singura? O, bineinteles ca nu. Iata ce pozitie avea ONU in septembrie 2009, la cateva luni de la declararea pandemiei. Epidemia de gripa noua poate provoca milioane de morti si anarhie in ţările sarace, avertizeaza un raport al Organizaţiei Natiunilor Unite. Este vorba de state din America Latina, zona Asia-Pacific şi Africa. Se va ajunge in această situatie daca statele bogate nu vor aloca aproape un miliard de euro pentru a cumpăra vaccinuri şi ativirale pentru aceste zone.Oficiali din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sanatatii se tem ca, din cauza crizei economice mondiale, nu vor putea obtine nici macar jumătate din suma necesara” relata RFI.

Ingredientele panicii erau deja create iar mass-media obedienta sau doar senzationalista a pus repede paie pe foc, citand cu voiosie “expertii” de serviciu. Vi-l amintiti pe excelenta sa, Strainu-Cercel, nu? Ne-am ocupat de domnia-sa in cateva ponturi si nu mai insistam. Cand populatia nu percuta suficient de bine, s-a folosit artileria grea: moartea lui Toni Tecuceanu, in urma unui virus contractat in spital, ambalata insa in deces cauzat de AH1N1, a dus instantaneu la pelerinaje pentru vaccinare si dechiderea unor puncte de lucru in statiile de metrou. Cand autoritatea lui Streinu Cercel a suferit unele erodari, au fost gasiti repede lideri de opinie, cu ceva trecut medical, sa preia stafeta. Vi-l amintiti pe Val Valcu, redactorul-sef de la Gardianul?. Invitat la Realiatea, Valcu s-a ambalat impotriva grupusculelor religioase si extremiste care se opun vacinarii si deruteaza populatia si care in opinia sa trebuia sa fie sanctionate penal. El amintea de fostul imperiu Britanic ce-si vaccina obligatoriu soldatii, a considerat ca prea multa democratie strica si ca nu-i normal “sa ne rugam de lucratorii ministerelor sanatatii, apararii sau internelor sa se vaccineze” .

Si totusi, cum de s-a oprit nebunia?

Au aparut pe fir voci critice chiar in randul autoritatilor europene care au razbatut in presa.”Un expert european in domeniul sanatatii a declarat ca pandemia de gripă porcină este una falsa, menita sa creasca vanzarile companiilor farmaceutice. Wolfgang Wodarg, directorul departamentului de sanatate din cadrul Consiliului Europei, sustine ca toate companiile farmaceutice au avut profituri de milioane de dolari de pe urma virusului AH1N1″ relata Antena 3. Oficialul european spune ca directorii companiilor farmaceutice au initiat o “campanie de panică” care a determinat Organizaţia Mondiala a Sanatatii să declare pandemie. Acesta a demarat deja o ancheta pe aceasta tema si sustine ca avem de a face cu “unul dintre cele mai mari scandaluri din industria farmaceutică ale secolului”. Pana la finalul acestei luni, Consiliul Europei va susţine o sedinta pe aceasta tema, cum informa The Sun.

Mult inainte de asta insa, internetul si-a facut datoria iar tentativele abile de manipulare din presa centrala au fost demontate minutios de o puzderie de site-uri inpendente, bloguri, etc. Niste fanatici cum i-ar numi Val Valcu, fanatici ai adevarului spunem noi. La capitolul fanatici, sa-l trecem si pe specialistul de la Institutul de Boli Infecţioase Victor Babes, prof. dr. Petre Calistru care declara in toiul isterei generale pentru Romania Libera: “Acum nu se mai cuceresc tarile cu sabia, ci economic, fortandu-le sa achizitioneze si ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus in slujba individului, ci a producatorilor de medicamente si echipamente medicale. Nu mai exista grija fata de individ, ci doar de stimulare a consumului. Este suficient sa ne uităm si sa vedem ca presedintele Obama este cel mai inversunat agent de vanzari din lume pentru vaccinul impotriva gripei porcine, iar preşedinta OMS era chiar fericita cand a anuntat ca exista pandemie. Aceasta gripa nu a aparut acum, unele studii japoneze arata ca virusul gripal A/H1N1 este de cel putin 30 de ani, poate chiar 100”.

Si acum niste cifre. La inceputul “sperieturii” porcesti, ziarul Canadian The Globe and Mail estima castigurile totale ale companiiilor farmaceutice intre 7 si pana la 18 miliarde USD-in functie de cate victime va lasa in urma virusul AH1N1 si de succesul campaniilor de imunizare in masa. S-a facut o socoteala si pentru Romaia: se pare ca cel mai mult am platit pentru pentru masti si dezinfectant (8 milioane de euro), abia apoi pentru producerea vaccinului (5 milioane de euro). O buna parte din bani s-a dus pe achizitionarea de medicamente antivirale, adica aproape 6 milioane de euro. In total, 13 milioane de euro pentru prevenirea si controlul infectiei cu noul virus de tip AH1N1 conform incont.ro.

In SUA, la inceputul lunii mai 2009 vanzarile de sirop de tuse si medicamente pentru raceala crescusera deja cu 8% iar cele de dezinfectant pentru maini cu 19%. Vanzarile companiei 3M Corporation U.S. urcasera agresiv doar pe seama unui singur articol: mastile chirurgicale (+40%-doar in luna respectiva se vandusera 100 milioane de astfel de masti). Nici doctorii nu s-au putut sustrage in unele zone goanei dupa profit pe seama dorintei avide de informare a publicului: in Canada, medicilor li s-a solicitat de catre ministerul de resort sa raspunda la toate apelurile cetatenilor in care se solicitau detalii si informatii, un apel sub 10 minute fiind taxat cu 11 dolari canadieni iar cele peste 10 minute, cu 27 CAD. In sfarsit, si in Romania industria asigurarilor a simtit ca este vorba de un os de ros. De pilda EuroIns a lansat prima asigurare impotriva virusului AH1N1 de pe piata locala, suma asigurata in caz de deces fiind de 5.000 euro, ca supliment la polita de baza, respectiv asigurarea de accident.

Si totusi, afacerea nu a luat sfarsit… Se considera, probabil, ca ne-am linistit prea tare, asa ca… ni se pregateste filmul “GRIPA AVIARA RELOADED”:

Chiar dacă prima pandemie din ultimii 40 de ani pare să fi fost o alarmă falsă, oamenii de ştiinţă avertizează că pericolul este departe de a fi trecut. Acum, cercetătorii susţin că lumea ar putea fi ameninţată de un nou super-virus, arată Time.com.

Potrivit unui articol publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, o nouă pandemie ar putea izbucni în orice moment. De data aceasta, însă, problemele ar putea fi cauzate de un virus deja existent, despre care mulţi oameni au uitat: H5N1, virusul gripei aviare care are o rată a mortalităţii de peste 50%.

Nou studiu despre virusul gripei aviare: Are potenţial “ucigaş pendemic”

O echipă de cercetători de la Universitatea Madison din Wisconsin a realizat un studiu potrivit căruia virusul aviar H5N1 combinat cu rădăcini ale virusului gripei umane sezoniere duce la apariţia a nu mai puţin de 254 de virusuri noi. Mai mult, cercetătorii au arătat, cu ajutorul şoarecilor de laborator, că virusurile rezultate nu sunt numai mortale, dar şi uşor transmisibile. Potrivit noului studiu asupra virusului gripei aviare, N5N1 are capacitatea de a deveni un “ucigaş pandemic” pentru că este mai uşor transmisibil. Asta datorită proteinei PB2, care conferă virusurilor hibride posibilitatea de a se răspândi cu rapiditate. Specialiştii în domeniul Sănătăţii monitorizează cu atenţie evoluţia proteinei PB2 în fiecare dintre infecţiile virale umane H5N1.

Virusul H5N1 a fost descoperit în anul 1997 şi nu a provocat până în prezent nici o pandemie. Oamenii de ştiinţă se tem că, prin intermediul unui proces numit “recombinare”, virusul aviar ar putea dea naştere unei rădăcini mortale şi uşor transmisibile faţă de care oamenii nu au imunitate.

Pandemia generată de virusul AH1N1 ar putea fi ridicată

După 10 luni de la începutul criezi provocate de virusul H1N1, experţi OMS ar putea decide stingerea pandemiei. “Sperăm că am trecut de ce a fost mai rău şi că numărul victimelor va urma o traiectorie descendentă”, a declarat Keiji Fukuda. În ciuda avertizărilor emise de OMS, virusul H1N1 s-a dovedit a fi relativ slab. La jumătatea acestei luni, bilanţul victimelor ajunsese la 16.000 de morţi, număr care se încadrează în intervalul mediu de mortalitate al gripe sezoniere.

Larisa şi Constantin Iftime

„Aproape nimeni sau foarte puţini îşi pun problema că adevărata reacţie a vaccinurilor, legată de efectele bune sau rele, este pe termen lung. Ani de zile, zeci de ani de zile sau chiar toată viaţa, un vaccin poate influenţa sistemul imunitar“ . „Vaccinul ar trebui să rămână o armă împotriva unor afecţiuni, a unor îmbolnăviri care au o mortalitate sau o agresivitate foarte mare, de exemplu rabia (turbarea). Acestor tipuri de îmbolnăviri ar trebui să se adreseze vaccinarea, nu împotriva îmbolnăvirilor care nu au un risc foarte mare pentru o persoană“ . „Unul dintre motivele scăderii imunităţii îl reprezintă vaccinările multiple. Orice vaccin, care acţionează asupra sistemului imunitar, provoacă anumite reacţii în organism, care, în timp, pot să ducă la dereglarea sau chiar la slăbirea sistemului imunitar“ . Interviu cu dr. Rareş Simu, imunolog, alergolog, homeopat .

***

Domnule doctor, am vrea să vorbim despre fenomenul vaccinării, să-l numesc aşa, care a început să fie foarte intens mediatizat. Ca orice lucru care ajunge în centrul atenţiei, vaccinurile au început să stârnească multe reacţii, nu chiar de adversitate, dar reacţii care exprimă contrarietatea. Este deja un fapt comun acela că am început să ne vaccinăm tot mai des, de la hepatită şi tetanos la gripă. Aş vrea să prezentaţi, la începutul dialogului nostru, cum acţionează un vaccin, în general. Ce nu ştie lumea? Care sunt avantajele şi dezavantajele?

Ceea ce nu se cunoaşte despre vaccinuri, în primul rând, este că ele au o acţiune pe termen lung. Aproape nimeni sau foarte puţini îşi pun problema că adevărata reacţie a vaccinurilor, legată de efectele bune sau rele, este pe termen lung. Efectul bun al unui vaccin se presupune a fi pe termen lung. Ani de zile, zeci de ani de zile sau chiar toată viaţa, un vaccin poate influenţa sistemul imunitar. Şi atunci trebuie să te gândeşti că şi efectele negative care ar putea să apară pot fi tot pe acelaşi termen. Un alt aspect de care nu se ţine seamă este că aceste vaccinuri reprezintă mai degrabă un tratament profilactic, prin care se urmăreşte să se prevină o anumită boală. Şi atunci, ca în orice tratament, ar trebui să se ţină cont de indicaţii şi contraindicaţii. Or, la noi, nu prea se ţine seama în niciun caz de indicaţii, iar de contraindicaţii, în foarte puţine cazuri. Aceasta mai ales pentru că nu se iau în calcul efectele pe termen lung, ci doar cele pe termen scurt sau imediate. Se vorbeşte de reacţii alergice – de exemplu, la vaccinul antigripal, cel clasic sau cel pentru gripa nouă -, că ar fi contraindicat la pacienţii care au alergie la ou, pentru că acest vaccin se prepară pe un mediu de embrion de găină. Or, acest lucru este pe ultimul loc, drept contraindicaţie, pentru că, sigur, poate da reacţii grave în acest caz, dar procentajul persoanelor care ar avea reacţii de acest gen este foarte mic, comparativ cu procentajul persoanelor ce pot avea efecte negative legate de alte contraindicaţii. Ca să revin, ar trebui să se ţină cont, în primul rând, de indicaţii. Adică faci un vaccin la anumite grupe de oameni, care au un risc pentru afecţiunea care se urmăreşte să se combată prin acel vaccin… De exemplu, în cazul gripei, există grupe de risc, în care intră persoanele cu boli cronice cardiace, pulmonare, persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cu imunodepresie, adică copiii cu probleme sau bătrânii cu probleme, mai ales dacă se asociază cu altă patologie. În statisticile care ni se prezintă, legate de gripa nouă, nu găsim precizat bine acest aspect, anume, că cei care mor din cauza acestui virus gripal nu mor de fapt din cauza virusului ca atare, ci din cauza complicaţiilor pe care le produce pe un anumit teren. […]

În primii ani de viaţă, se bombardează sistemul imunitar, care nu este pe deplin maturizat

Care ar fi alternativele la vaccin şi de ce vaccinul scade imunitatea?

Unul dintre motivele scăderii imunităţii îl reprezintă vaccinările multiple. Orice vaccin, care acţionează asupra sistemului imunitar, provoacă anumite reacţii în organism, care, în timp, pot să ducă la dereglarea sau chiar la slăbirea sistemului imunitar. Mecanismul prin care acţionează vaccinul este aproape identic cu mecanismul prin care acţionează un virus sau un microb asupra sistemului imunitar, producându-i o reacţie de apărare. Cu cât faci mai multe vaccinuri, mecanismul respectiv, funcţionând din nou şi din nou, se poate deregla. În primul an de viaţă se fac, de exemplu, o grămadă de vaccinuri plus rapeluri. Practic, copilul la fiecare două luni primeşte câte un vaccin, care nu conţine o singură tulpină virală (şi asta este o altă problemă), ci cinci-şase-şapte tulpini virale sau microbiene în componenţa lui. Efectul asupra sistemului imunitar este total dezechilibrant. Dacă sunt mai multe microorganisme, e ca şi cum te-ai îmbolnăvi de mai multe boli odată. Plus că, pe lângă vaccinul ce conţine şase-şapte tulpini, peste o lună-două, se mai face altceva. Din primii ani de viaţă, se bombardează sistemul imunitar, care nu este pe deplin maturizat, cu aceşti stimuli foarte puternici. Aici este un alt subiect de discutat. Vaccinurile moderne conţin nişte substanţe care au rolul să amplifice răspunsul imun al organismului respectiv, deoarece vaccinul nu conţine în totalitate microbul respectiv împotriva căruia trebuie să lupte. Conţine sau microbul respectiv, dar care este mort sau inactivat, sau doar o replică, produsă prin inginerie genetică, a unei caracteristici a microbului respectiv, a unui determinant antigenic. Niciun vaccin de astăzi nu conţine microorganismul, microbul în totalitatea lui. Şi, evident, nu poate să provoace aceeaşi reacţie în răspunsul imunitar şi aceeaşi capacitate a organismului de a se apăra, după aceea, împotriva unei noi infecţii, de obicei infecţia microbiană naturală. Adică, dacă te infectezi o dată cu un virus, organismul dobândeşte, ulterior, imunitate. Asta urmăresc şi vaccinurile. Dar, repet, pentru că, în vaccin, microbul nu este în stare naturală, răspunsul nu este la fel de bun. Şi atunci, s-ar putea ca răspunsul imun să nu fie suficient. Aceşti adjuvanţi din vaccinurile moderne reprezintă diverse substanţe, prin care se încearcă să se obţină un răspuns imunitar mai puternic decât infecţia naturală. Aceste substanţe pot provoca o reacţie atât de puternică, încât să fie prea mult pentru sistemul imunitar. Fiecare vaccin produce anticorpi şi se spune că organismul poate produce o cantitate mare de anticorpi, că nu i se întâmplă nimic. Însă, ca organismul să producă aceşti anticorpi, mecanismul care se pune în funcţiune este acelaşi, indifierent de tipul de virus. Aceşti anticorpi sunt diferiţi, dar placa turnantă a întregului sistem imunitar rămâne aceeaşi. Este evident că, dacă o stimulezi de mai multe ori şi mai intens, rişti ca ea să crape, să se deregleze, să nu mai funcţioneze. […]

Vaccinul pentru gripa nouă n-a fost suficient studiat

Credeţi că există mari trusturi medicale care au interesul să forţeze acest tip de medicină modernă? S-au făcut atâtea scenarii, până acum…

Nu ştiu… nu mă pot pronunţa. Eu pot vorbi doar despre partea medicală, ştiinţifică. Nu pot vorbi despre interese.

Ce părere aveţi despre statisticile de la noi referitor la îmbolnăviri cu anumiţi viruşi?

Aici nu putem vorbi la general. Există instituţii specializate, care anume asta urmăresc. Orice caz al unei anumite boli trebuie raportat. Se face o anumită centralizare. Există un întreg sistem…

Dar se urmăreşte, de exemplu, utilitatea unui vaccin care s-a făcut la noi sau într-o anume zonă?

Acest lucru se face înainte de a se introduce vaccinul pe piaţă, prin studii. Asta este problema cu vaccinul pentru gripa nouă – n-a fost suficient studiat. Orice vaccin presupune două etape de studiu.

Una este aceea când se urmăreşte capacitatea de a produce răspunsul imun. Dacă este suficient de puternic încât să producă un răspuns imun şi pe ce termen… Şi aici se studiază simplu, prin determinarea nivelului anticorpilor din sângele celui care a primit vaccinul, dacă apare un răspuns, trebuie să apară aceşti anticorpi.

Şi a doua etapă este perioada în care se menţin aceşti anticorpi. Acestea sunt studii care se pot face, care s-au făcut şi pentru vacinul împotriva gripei noi, nu mă îndoiesc. Sunt studii relativ simplu de făcut. Dar există al doilea aspect aici: nu întotdeauna aceşti anticorpi sunt protectori. Nu întotdeauna protejează împotriva afecţiunii respective. Aici trebuie să-şi facă treaba studiile pe termen lung şi acestea sunt studiile clinice. Cum se face un studiu clinic? Se urmăreşte o cohortă, un segment de populaţie, în care se are în vedere gradul de îmbolnăvire, ea fiind expusă în acelaşi condiţii cu un lot-martor. Şi se urmăreşte care este diferenţa dintre cele două loturi, cel vaccinat şi cel nevaccinat. Dar acest studiu nu-l poţi face în timp de două săptămâni. Aceasta este marea problemă a unui vaccin: trebuie studiată capacitatea lui pe termen lung, nu doar capacitatea de imunizare.

Credeţi că din cauza vaccinurilor s-a mărit şi numărul de alergii?

Există anumite teorii, chiar şi printre alergologi, că terenul alergic, care este în continuă creştere, ar putea să aibă o legătură cu aceste vaccinări în exces, care se fac în perioada copilăriei. Dacă stai şi te gândeşti logic, terenul alergic este legat direct de o dereglare a sistemului imunitar. Un vaccin se adresează sistemului imunitar, produce nişte modificări acolo, bune sau rele. Şi trebuie să-ţi pui problema că el poate acţiona la dereglarea sistemului imunitar în aşa fel încât să se dezvolte terenul alergic. Dar este limpede că, în ultimii 20 de ani, aproximativ, numărul de persoane alergice a crescut exponenţial. După unele studii, cam 50% din populaţia globului are un teren alergic, care se manifestă sau nu printr-o boală alergică.

Vaccinul BCG este un vaccin inutil

Există un minim de cultură medicală, referitor la viruşii care circulă şi la vaccinuri?

Nu, nu prea există, pentru că nu există informaţii… Lipsa informaţiei nu e legată doar de vaccinuri sau de viruşi, în general. Este legată de informaţia de tip general din domeniul medical, care se propagă. Şi, de cele mai multe ori, se propagă în mod fals, şi la televizor, şi în ziare, şi văd asta şi la pacienţii care vin la mine, cu care discut…

În ce măsură alimentaţia şi modul de viaţă în general al omului contribuie la scăderea imunităţii, la accelerarea îmbolnăvirilor?

Într-o măsură foarte mare, fie îl face mai puternic – asta însemnând nişte condiţii de viaţă, de muncă şi de alimentaţie bune -, fie îl slăbeşte. Şi aici aş putea da exemplul tuberculozei, care este o boală a celor cu condiţii socioeconomice proaste. Adică condiţii de locuit proaste, mâncare proastă, muncă grea. În aceste condiţii, sistemul imunitar este deprimat şi nu poate face faţă acestei infecţii. Frecvenţa tuberculozei este foarte mare în ţările în curs de dezvoltare. Oricum, a avut o recrudescenţă chiar şi la noi în ţară. Aici e şi problema vaccinului BCG, care se face automat la naştere şi care nu are nicio eficienţă împotriva tuberculozei. În Statele Unite, de exemplu, nu se face acest vaccin. Se face la noi, dar nu are nicio eficienţă. Apărarea împotriva tuberculozei nu se face prin anticorpi, ci mediată celular, alt compartiment imunitar. Sigur, cei care susţin în continuare acest vaccin sunt de părere că, făcându-l, dacă faci tuberculoză, totuşi, nu faci o formă foarte gravă, ci una mai uşoară. Dar este un exemplu tipic de vaccin inutil. Majoritatea medicilor cunosc acest aspect, totuşi, el se face automat, la naştere, apoi se fac acele rapeluri. Exact la fel ca şi cel pentru hepatită B. Medicii îl fac, fără să întrebe părintele dacă este de acord sau nu cu acest vaccin.

Profesorul Mencinicopschi despre Codex Alimentarius

Gheorghe Mencinicopschi sustine ca industria farmaceutica face presiuni pentru legiferarea Codex-ului * “Sunt interese mari si multi bani in joc”, spune directorul Institutului de Cercetari Alimentare * Profesorul universitar prezice ca suplimentele vor deveni paleative * “Usturoiul va fi medicament si il vom lua doar pe reteta, de la farmacie”

Directorul Institutului de Cercetari Alimentare trage un semnal de alarma in ceea ce priveste anumite prevederi din controversatul Codex Alimentarius. In exclusivitate pentru Agentia de Investigatii Media, Gheorghe Mencinicopschi a declarat ca, din punctul sau de vedere, vom ajunge ca in viitor sa mancam medicamente in loc de alimente. De asemenea, profesorul universitar este de parere ca multe dintre recomandarile existente in Codex Alimentarius sunt generate de marii jucatori din industria farmaceutica, dupa ce acesteia “au cam ramas in pana de idei”.

Gheorghe Mencinicopschi sustine ca exista foarte multe “parti interesate” ca acest cod sa fie pus in practica, in prezent avand loc un puternic lobby pe langa guvernele a numeroase tari, care au si aderat si au inceput implementarea lui. “Codex Alimentarius este la fel de controversat asa cum este, spre exemplu, si pandemia de gripa porcina. Lucrurile sunt destul de complicate. Trebuie spus ca acest Codex cuprinde doar reglementari, nu documente cu caracter legislativ. Deci, cu alte cuvinte, nu recomandarile sunt obligatoriu de pus in practica. Cu toate acestea, exista interese foarte mari pentru ca ele sa se legifereze. Se face lobby, se intervine pe langa guvernele tarilor si asa mai departe. Sunt parti interesate ca acest Codex Alimetarius sa fie pus in practica. De aceea, multe dintre Guverne vor prelua recomandarile si le vor legifera. Acesta va fi pasul urmator.”, ne-a declarat Mencinicopschi.

Jocurile industriei farmaceutice

Profesorul universitar este de parere ca marii jucatori din industria farmaceutica sunt cei care fac presiuni pentru implementarea Codului. “Sunt interese mari si multi bani in joc. Industria farmaceutica este un pic in pana de idei. Acum procedeaza ca in cazul aspirinei. Aspirina provine dintr-o substanta naturala. Dar, pe la sfarsitul secolului XIX, un baiat destept a modificat-o printr-un procedeu chimic, astfel ca ea a ajuns sa fie vanduta ca si medicament. La fel se va intampla si acum. Poate ca usturoiul va fi transformat in medicament si il vom lua doar pe reteta, de la farmacie”,ne-a explicat Gheorghe Mencinicopschi.

Medicamente in loc de alimente

Directorul Institutului de Cercetari Alimentare este de parere ca nu se va mai face nicio distinctie intre suplimentele alimentare si medicamente. In viziunea lui Mencinicopschi, industria farmaceutica va transforma anumite suplimente alimentare in paleative, urmand ca acestea sa se elibereze doar pe baza de reteta. “In Uniunea Europeana, in urma cu trei-patru ani, au fost elaborate doua regulamente. Unul dintre ele priveste alimentele si suplimentele alimentare, iar cel de-al doilea medicamentele. Totusi, distrinctia dintre medicamente si suplimentele alimentare nu se va mai face. Pe cutiile de medicamente sunt trecute mentiuni de preventie si de tratare. In realitate insa, preventia se face prin alimentatie, dar, cu toate acestea, nu ai voie sa treci asa ceva pe cutiile de alimente. De aceea, sunt sugestii ca unele suplimente alimentare sa fie transformate in medicamente, cum e cazul vitaminei C. Aceasta este un supliment alimentar, dar daca ii maresti putin gramajul devine medicament“, ne-a explicat Mencinicopschi. Profesorul universitar este de parere ca in curand vom ajunge sa mancam medicamente. “Este ingrijorator ce se intampla. Vom ajunge sa mancam medicamente, nu alimente. Suplimentele alimentare vor fi transformate in medicamente. Trebuie reglementata foarte atent aceasta problema”, a incheiat Gheorghe Mencinicopschi.

Explozie de culturi modificate genetic si in 2010

Potrivit raportului anual al Serviciului International pentru Achizitionarea Aplicatiilor Agricole Biotehnologice (ISAAA), in 2009 culturile modificate genetic si-au sporit rasadurile de la cele 125 de milioane de hectare inregistrate in 2008 la 134 de milioane. Trendul ascendent va continua si in 2010, fiind preconizate cresteri masive in zone precum Brazilia, Pakistan si Africa, informeaza The Ecologist.

Anul trecut, doar productia de porumb modificat genetic din Brazilia a inregistrat peste 60% din cresterea globala mai sus amintita, iar suprafata totala ocupata in statul sud-american de culturile supuse biotehnologiei acopereau doar 2,7% din pamantul arabil. Mai departe, suprafata din Burkina Faso cultivata cu bumbac modificat genetic a crescut de 2 la 29% din totalul culturilor de bumbac din statul african. Iar India avea cultivate 8,4 milioane de hectare de bumbac modificat genetic in 2009.

Pe de alta parte, culturile modificate genetic din Europa au scazut in numar din moment ce Germania, Franta, Austria, Grecia, Ungaria si Luxemburg au interzis insamantarea porumbului bt al companiei Monsanto din cauza problemelor de mediu si de sanatate pe care le-a ridicat.Raportul ISAAA arata ca aceleasi sase tari inca domina scena globala a culturilor modificate genetic – SUA, Brazilia, Argentina, India, Canada si China gazduiesc 95% din totalul lor. Aceleasi au ramas si plantele cultivate pe baza bioingineriei – boabele de soia, porumbul, bumbacul si rapita au acaparat anul trecut 99% din toate insamantarile.

Pentru 2010 se asteapta o crestere semnificativa in productia de boabe de soia, porumb si bumbac modificate genetic in Brazilia si in cea de bumbac din Pakistan. Totodata, tari precum Malawi, Kenya, Uganda si Mali vor avea tot mai multe recolte de bumbac si/sau porumb modificate genetic.

Experimentul Caveman: Cat la suta este 100%? Ce mai inseamna natural?

Ne miram de ce societatea devine din ce in ce mai superficiala. Raspunsul e simplu. Pentru ca in lumea de azi, nici un cuvant nu mai inseamna ce ar trebui sa insemne. Nici un film, nici o reclama nu este sincera. Si nimic nu e 100%. Atat timp cat acceptam ca niste oameni ghidati numai de cifre de afaceri sa ne “educe” prin spoturi, reclame, afise si trenduri situatia se va inrautati. Nu vom crede in nimic, dar vom continua sa traim cum ne indica reclamele lor. Intre timp, eu degeaba cobor la magazin sa-mi iau produse cat de cat sanatoase, pentru ca unele cuvinte nu mai inseamna nimic. Si ma enervez, pentru ca am o banuiala ca o data ce dispare cuvantul “natural”, nu va trece mult timp pana va disparea si “natura”.

50% din salariatii Institutului Cantacuzino, in concediu de odihna fortat. Sindicatul din institutul Cantacuzino acuza autoritatile ca sunt dezinteresate in protejarea producatorului intern de saruri si vaccinuri, desi practica preturi mult mai mici decat ale produselor din import. “Din acest motiv, noi distrugem anual mii de doze de vaccin gripal sezonier. In 2008 s-au distrus 200.000 de doze, desi pretul produsului nostru era de 15 lei pe vaccin, fata de aproape 30 lei pentru cel din import”, a declarat ieri Monica Balteanu, vicepresedintele sindicatului din Institutul Cantacuzino. Dezinteresul pentru institut s-a concretizat in lipsa finantarii pentru o retehnologizare reala, Agentia Nationala a Medicamentului retragandu-i autorizatia, astfel incat angajatii vor intra in concediu fortat.


Categorii

Epidemii, gripa porcina, gripa aviara, e.coli, Gheorghe Mencinicopschi, Organisme modificate genetic (OMG), Pagini laice, Presa, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Gripa aviara reloaded?/ CE NU SE SPUNE DESPRE VACCINURI: ESENTIAL E EFECTUL PE TERMEN LUNG (interviu valoros cu dr. imunolog Rares Simu) / Vom manca medicamente si organisme modificate genetic! (STIRI PENTRU SANATATE 23-24 februarie 2010)

  1. Citind articolele de mai sus,mi-a incoltit in minte o intrebare: cum se explica faptul ca in randurile politicienilor incidenta cancerului si a bolilor cardiovasculare este aproape nula? Pentru ca in mod normal, si ei ar trebui sa se incadreze in mediile nationale. Ori eu n-am auzit de foarte multi politicieni rapusi de astfel de boli. In afara de Antonie Iorgovan, nu stiu de alt nume de politician de la noi.
    Se tot da vina pe stress, ca cica ar fi cauza principala in ambele categorii de afectiuni susmentionate. Oare sa fie atat de relaxati alesii poporului?

  2. … iar Iorgovan, dincolo de pacatele sale politice, era un inversunat adversar al masoneriei, pe care a denuntat-o public. Totusi au mai murit de cancer si destui altii (Radu Timofte, Ovidiu Musetescu numai in ultimul an). In general ei au acces si la un control si tratament medical foarte performant. Doar cand chiar duc o viata extrem de dezechilibrata – vezi actualul presedinte, despre care se spune ca este foarte bolnav – atunci medicina isi cam arata limitele si in raport cu ei, oricat de mare le-ar fi accesul la ceea ce muritorilor de rand le este interzis.

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » REVINE EPIDEMIA DE MINCIUNA PORCINA?/FMI dauneaza grav Sanatatii/ LA CE TRAGEDII POATE DUCE DEPENDENTA DE FACEBOOK/ Statistici crunte privitoare la avort in New York si… Romania/ ESEU DESPRE DEZUMANIZARE/ Raport despre
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » OFICIALII MINISTERULUI AGRICULTURII PROMOVEAZA AGRESIV OMG-URILE, CONSIDERANDU-LE ”VIITORUL OMENIRII”/ Bulgaria le respinge…/ CUM FUNCTIONEAZA IDEOLOGIA PRO-OMG?/ Vaccinul Pandemrix contra gripei porcine, pentru car
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CUM INCEARCA UNIUNEA EUROPEANA SA NE INVETE CA DOAR MEDICAMENTELE ‘BIG PHARMA’ SUNT SANATOASE? Ce se intampla de la 1 aprilie? Profesorul Gheorghe Mencinicopschi explica procesul si sugereaza ipoteza REDUCERII DEL
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Curtea Suprema din SUA decide ca parintii nu mai au dreptul de a da in judecata producatorii de vaccinuri. PRILEJ DE REFLETIE ASUPRA MEGA-CAPCANEI CARE NI SE INTINDE ASTAZI, PRIN PROVOCAREA DISPERARII SI A REVOLTEI
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » GRIPA AVIARA: un dosar tardiv despre cum a fost folosita isteria mediatica a falsei amenintari pentru mega-profituri. Despre vinovatiile mari se tace in continuare…
  8. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CARNETELE DE VACCINARE: Copiii care nu au toate vaccinurile vor fi respinsi la inscrierea la gradinita si la scoala?
  9. Pingback: VACCINURILE, IN LOC SA PREVINA, NE IMBOLNAVESC. CE SOLUTII AVEM?
  10. Re. Vaccinul BCG
    La inscrierea la scoala (in strainatate) mi s-a cerut sa fac copilului un test Mantoux (care identifica un raspuns imun la bacteria care provoaca tuberculoza). Eu m-am impotrivit in fel si chip, am explicat directoarei scolii, cat si medicului ca al meu copil a fost vaccinat impotriva tuberculozei, deci testul va iesi pozitiv pt ca sistemul imunitar este antrenat prin vaccinare..
    N-am scapat de test.. Care, surpriza, a iesit negativ! Nici macar un punctulet, acolo, nici un raspuns al organismului.. Ca si cum nu a fost niciodata vaccinat!
    (stiu ca exista astfel de cazuri, am citit si eu, dar nu pot intelege DE CE a trebuit sa-mi vaccinez copilul din primele luni daca efectul este nul? Si cate alte vaccinuri le face degeaba, doar pt confortul psihologic al parintilor?)

  11. Pingback: GRIPA AVIARA SE INTOARCE? ONU pare decisa sa reinvie isteria epidemica la iarna pentru ca sunt 8 morti in Cambodgia. FIINDCA TREBUIE SA AVEM DE TOATE...
  12. Pingback: 100 000 de doze de VACCIN ANTIGRIPAL, RETRASE DE PE PIATA - Razboi întru Cuvânt
  13. Pingback: Ce substante toxice contin vaccinurile? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Vaccinul impotriva GRIPEI PORCINE a dus la cresterea incidentelor de NARCOLEPSIE la copii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: ISTERIA PANDEMIILOR DE GRIPA si mega-profiturile industriei farmaceutice - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: CORPORATIILE VACCINURILOR nu se lasa: Ministerul Sanatatii vrea sa reia CAMPANIA HPV/ Raport oficial: vaccinurile impotriva GRIPEI PORCINE sunt asociate cu NARCOLEPSIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Dr. Christa Todea-Gross demonteaza MITUL VACCINARILOR. Distrugerea SISTEMULUI IMUNITAR prin proliferarea SCHEMELOR DE VACCINARE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: Romanii au RATA CEA MAI SCAZUTA de VACCINARE a copiilor din Europa [VIDEO]. Raspunsul autoritatilor: INTEGRAREA VACCINULUI ANTI-HPV IN SCHEMA DE IMUNIZARE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. VA multumim din suflet pentru informare!

  20. Pingback: Oficiali din sistemul sanitar trag “SEMNALUL DE ALARMA”: tot mai multe persoane refuza sa-si VACCINEZE COPIII LA NASTERE - Recomandari
  21. Pingback: Interviu cu Dr. Christa Todea-Gross: CARE SUNT EFECTELE REALE ALE VACCINURILOR SI CE POT FACE PARINTII? - Recomandari
  22. Pingback: PRESIUNI PENTRU MARIREA SCHEMEI VACCINARILOR? Slaba rata a vaccinarilor este din nou in atentia mass-media - Recomandari
  23. Pingback: LOTURI DE VACCIN DIFTERO-TETANIC RETRASE DIN CAUZA EFECTELOR ADVERSE - Recomandari
  24. Pingback: CALIFORNIA A LEGIFERAT VACCINAREA FORTATA A COPIIILOR. Actorul JIM CARREY, care are un copil AUTIST, se opune vehement vaccinurilor pe baza de MERCUR si ALUMINIU: “FASCISM CORPORATIST”. Ce documentar recomanda? (VIDEO)/ Jeff Bradstreet, MEDICU
  25. Pingback: SCADE INCREDEREA PUBLICA IN VACCINARI. Medicii recunosc ca trendul e international si ca parintii care refuza vaccinarile sunt “in special intelectuali”. OLIVIA STEER: “Vaccinurile sunt periculoase, nu te protejeaza, te imbolnavesc” |
  26. Va multumesc pt informare!Sotul meu banuia ca vaccinurile fac tau fetei noastre fiindca de fiecare data,la2-3-4 luni se imblonavea!Acum a devenit alergica!
    Umbla vorba ca iminuzarea prin vaccinare ar deveni obligatorie iar in Ungaria este deja aceasta lege! Au dreptul sa le ia si copiii !
    Ce putem face in acest caz? Este o incalcare a libertatii pana la urma!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare