LOTURI DE VACCIN DIFTERO-TETANIC RETRASE DIN CAUZA EFECTELOR ADVERSE

23-01-2015 2 minute Sublinieri

vaccin_83601700

 

Ministerul Sănătăţii a oprit două loturi de vaccin diftero-tetanic şi a dispus analizarea lor de către Agenţia Naţională a Medicamentului, după ce au fost înregistrate 53 de posibile reacţii adverse după vaccinare, la elevi din cinci judeţe.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti a efectuat o analiză cu privire la posibilele reacţii adverse înregistrate în urma utilizării vaccinului diftero-tetanic care se administrează, gratuit, elevilor de clasa a VIII-a, în cadrul Calendarului obligatoriu de vaccinare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, transmis joi agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în urma analizei s-a constatat că au fost înregistrate 53 de cazuri de posibile reacţii adverse post-vaccinare (RAPI), în cinci judeţe. Din cele 53 de cazuri, 41 sunt vaccinări din două loturi achiziţionate în 2013 şi 2014.

Toate posibilele cazuri de reacţii adverse post-vaccinare se află în investigare, a precizat sursa citată.

Totodată, pentru a se exclude problemele de calitate ale vaccinului, Ministerul Sănătăţii a decis oprirea celor două loturi identificate de la utilizare până la obţinerea rezultatelor analizei de calitate, care va fi efectuată de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Autorităţile sanitare au anunţat reprezentanţii producătorului vaccinului despre situaţia apărută.

“Facem precizarea că, până în prezent, au fost înregistrate manifestări uşoare şi tranzitorii, care s-au remis spontan şi nu au pus în pericol sănătatea elevilor. Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Menţionăm că, administrarea vaccinurilor presupune şi posibila apariţie a unor reacţii post- vaccinare normale (reacţii locale, durere locală, febră de scurtă durată etc.)“, a arătat Ministerul Sănătăţii.

Nouă copii de 14 ani, elevi în clasa a VIII-a la o şcoală din Curtea de Argeş, au ajuns la spital, marţi seară, acuzând stări de rău, la scurt timp după ce au fost vaccinaţi cu ser diftero-tetanic în cadrul campaniei de vaccinare derulate de autorităţi în unităţile de învăţământ din judeţul Argeş.

Potrivit medicului Adrian Stoica, director executiv adjunct la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş, cei nouă elevi au început să acuze dureri de cap şi stări de greaţă după ce au fost vaccinaţi la şcoală, ei ajungând la spitalul din Curtea de Argeş.

Medicii de la această unitate sanitară au decis să-i trimită pe şase dintre elevi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti.

Medicul specialist de la secţia de boli infecţioase a SJU Piteşti a stabilit că starea copiilor nu este gravă şi că nu este vorba despre simptome care să reprezinte reacţii adverse la administrarea vaccinului.

“Medicul specialist nu a pus în evidenţă, pentru niciunul dintre copii, nicio simptomatologie şi, prin urmare, medicul epidemiolog de la DSP Argeş nu a încadrat aceste evenimente ca fiind reacţii adverse post-vaccinare. Este posibil să fi fost vorba despre o reacţie emoţională a copiilor în urma vaccinării”, a declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentantul DSP Argeş.

Directorul adjunct Adrian Stoica a mai spus că DSP Argeş monitorizează cu atenţie campania de vaccinare cu serul diftero-tetanic care se desfăşoară în această perioadă în şcolile din judeţ.

În judeţul Argeş sunt înregistraţi 5.800 de elevi de clasa a VIII-s şi 5.600 de elevi de clasa a IX-a care trebuie vaccinaţi cu serul diftero-tetanic, în cadrul campaniei derulate în această perioadă.

*


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare