SE INTREVEDE RESTRANGEREA DRASTICA A LIBERTATII DE CONSTIINTA DE A RESPINGE AVORTUL SI SODOMIA! Ii pasa cuiva de faptul ca suntem printre primii la avorturi in Europa?

23-09-2010 9 minute Sublinieri

***

Realitatea trista si dura, de neiertat, in ce ne priveste pe noi, cea mai mare tara ortodoxa a U.E…:

A se observa ineptia  – cauza numarului de avorturi ridicate se spune ca ar fi lipsa educatiei sexuale. Dar prima tara la avorturi pe Europa este tocmai Marea Britanie, una dintre cele mai avansate tari in materie de educatie sexuala... A se vedea, pe aceasta tema, si Buletinul Informativ al Aliantei Familiilor din Romania de la sfarsitul acestei postări.

Poate acum intelegem mai bine de ce suntem ultimii in Europa ca stare economica, sociala si politica, si de ce la noi experimentele euro-masonilor gasesc atat de usor teren de desfasurare... Oare nu cu atat mai mult este potrivita pentru noi rugaciunea regelui Manase?

Tu, dar, Doamne, Dumnezeul Puterilor, n-ai pus pocăinţă drepţilor, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, celor ce nu au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru că am greşit mai presus decât numărul nisipului mării.

Înmulţitu-s-au fărădelegile mele, Doamne, înmulţitu-s-au fărădelegile mele şi nu sunt vrednic să privesc şi să văd înălţimea cerului, pentru mulţimea nedreptăţilor mele. Gârbovit sunt de multe legături de fier, cât nu pot să-mi ridic capul şi nu-mi este mie slăbire, pentru că am întărîtat mânia Ta şi rău înaintea Ta am făcut nefăcând voia Ta şi nepăzind poruncile Tale.

Şi acum plec genunchii inimii, trebuindu-mi bunătate de la Tine: greşit-am, Doamne, greşit-am, şi fărădelegile mele eu le ştiu. Ci mă cuceresc, rugându-mă: slăbeşte-mă, Doamne, slăbeşte-mă şi nu mă pierde pre mine cu fărădelegile mele, nici în veac ţiind mânie să te uiţi la răutăţile mele, nici să mă osândeşti între cele mai de jos ale pământului.

***

Alianta Familiilor din Romania: LIBERTATEA DE CONSTIINTA – O PIERDEM?

Libertatea de constiinta e una dintre libertatile pentru care militeaza Declaratia de la Timisoara. Motivul preocuparii noastre este ca observam tot mai des subminarea libertatii de constiinta in detrimentul noului val de drepturi ale omului. Pe 4-8 octombrie e programat un vot in Consiliul Europei privind o Rezolutie care daca va fi adoptata va afecta in mod drastic si negativ libertatea noastra de contiinta in privinta avortului. Nu suntem singurii insa care observam ca in ultimii ani libertatea de constiinta bate in retragere. Organizatii profamilie, provalori si crestine din toata lumea au observat si ele acelasi lucru si la rindul lor milteaza cu perseverenta in favoarea libertatii de contiinta. Ce se intimpla? Inspre ce ne indreptam?


Ce e Libertatea de Constiinta?

Libertatea de constiinta, explicata in cuvinte simple, este libertatea individului de a nu fi constrins sa faca un lucru sau sa puna in aplicatie un ordin [despre] care constiinta ii spune ca este rau. Un exemplu usor de inteles este refuzul unui soldat de a ucide sau extermina, in vreme de razboi, civili sau prizonieri de razboi, pe baza constiintei lui si a convingerii personale ca ceea ce i se cere sa faca este un lucru rau si contrar valorilor lui fundamentale. Un exemplu asemenator cu care personalul medical se confrunta zilnic este avortul. Acest simtamint sau instinct al constiintei este universal, prezent in toate culturile si civilizatiile lumii si o trasatura caracteristica tuturor fiintelor umane. Declaratia Universala a Drepturilor Omului enunta libertatea de constiinta in Articolul 18.

Libertati v. Drepturi Individuale

Exista vre-o diferenta intre “libertati” si “drepturi? Da. Libertatile sunt universale si apartin tuturor fintelor umane. Exemple de libertati fundamentale sunt: libertatea de constiinta; libertatea cuvintului; libertatea religiei sau libertatea de a crede sau de a nu crede; libertatea de asociere. In contrast, drepturile sunt mult mai restrinse si nu sunt universale. Ele sunt definite ca niste pretentii pe care indivizi sau grupuri de indivizi le fac la adresa societatii si cer societatii sa le legifereze. O alta diferenta esentiala este ca libertatile au un caracter istoric, in sensul ca au existat vreme de secole si ca sunt ancorate in constiinta colectiva a umanitatii. In contrast, drepturile nu au un caracter istorc si nu sunt ancorate in constiinta colective a umanitatii.

Ce se Intimpla?


Aproape zilnic apare undeva in lume o stire devastatoare pentru libertatea de constiinta. Dintre ele, redam citeva mai bine cunoscute si care s-au intimplat in doar ultimii ani.

  • Suedia: In 2005 pastorul suedez Ake Green a fost arestat de autoritatile suedeze si condamnat la inchisoare pentru ca a propovaduit, pe baza Bibliei, ca homosexualitatea e un pacat.
  • Canada: In 2007 un tinar pastor canadian a fost amendat cu $30.000 pentru ca a afirmat, intr-o scrisoare adresata unui ziar din Edmonton, Alberta, ca homosexualitatea este un stil de viata imoral.
  • Canada: In 2009 un ofiter de stare civila canadian a fost amendat cu $5.000 pentru ca a refuzat sa “casatoreasca” doi barbati.
  • Marea Britanie: In Marea Britanie in acest an un pastor a fost arestat dupa ce a propovaduit in public ca homosexualitatea e un pacat. A fost apoi eliberat.
  • Marea Britanie: In Marea Britanie functionari publici au fost dati afara de la lucru si continua sa fie dati afara de la lucru pentru ca refuza sa incheie “casatorii” homosexuale.
  • Marea Britanie: In Marea Britanie un cuplu crestin, proprietari ai unui motel, au fost amendati pentru ca au refuzat o camera unui cuplul homosexual, rinduiala proprietarilor fiind sa nu inchirieze camere decit cuplurilor casatorite sau persoanelor singure.
  • Marea Britanie: In Marea Britanie o crestina a fost data afara de la lucru anul acesta  pentru ca a sugerat unei muribunde sa se roage pentru vindecare.
  • Statele Unite: Recent un profesor universitar catolic a fost concediat de la Universitatea Michigan din Statele Unite pentru ca a prezentat studentilor lui doctrina biblica a casatoriei.
  • Israel: Tot recent un profesor universitar israelit a fost data afara de la Universitatea din Ierusalim pentru ca s-a pronuntat impotriva casatoriilor homosexuale.
  • Colombia: Anul trecut Tribunalul Suprem al Colombiei a emis o decizie prin care constringe spitalele catolice din Colombia sa presteze servicii de avort, si a respins obiectia personalului medical de a refuza sa presteze servicii de avort pe motive de constiinta.
  • Spania: In Spania in vara acestui an un grup media a fost amendat cu 100.000 de euro pentru ca a facut publicitate in favoarea familiei traditionale.
  • Statele Unite: In iunie Tribunalul Suprem al Statelor Unite a emis o decizie care constringe cluburile universitare crestine sa accepte homosexualii ca membrii si sa le acorde, daca ei doresc, functii de conducere in cluburile crestine.
  • Marea Britanie: Cu prilejul alegerilor parlamentare din Marea Britanie din primavara, un candidat scotian a fost dat afara din Partidul Conservator pentru ca a declarat public ca se opune casatoriilor homosexuale.
  • Marea Britanie: In decembrie 2009 organizatia avocatilor crestini britanici, Christian Institute, a publicat o carticica, intitutala, Marginalizing Christians (“Marginalizarea Crestinilor”) in care reda zeci de exemple din Marea Britanie unde crestinii britanici au fost discriminati, amendati, concediati, sau marginalizati pentru ca au declarat in public pozitii crestine sau biblice privind valorile sau diferite aspecte ale vietii sociale din Marea Britanie.
  • Statele Unite: acum citiva ani un student a fost dat afara de la Universitatea Michigan din Statele Unite dupa ce a refuzat sa semneze un document prin care s-ar fi angajat ca la terminarea universitatii sa acorde servicii de consiliere familiala atit cuplurilor casatorite cit si celor homosexuale.
  • In Statele Unite unor consilieri li s-au suspendat licentele pentru ca au refuzat sa faca consiliere cu cupluri homosexuale.
  • In Statele Unite unele infirmiere au fost si inca sunt date afara de la lucru pentru ca refuza sa participe in prestarea de servicii de avort.
  • In Statele Unite o familie crestina din New Mexico, proprietar al unui studio de fotografie, a fost amendata pentru ca a refuzat sa presteze servicii unui cuplu homosexual cu ocazia “aniversarii matrimoniale” ale cuplului.
  • In Statele Unite un cuplu lesbian a dat in judecata o biserica presbiteriana pentru ca a refuzat sa le inchirieze pavilionul bisericii pentru a-si celebra “nunta.”
  • Statale Unite: In California un medic crestin a fost deprivat de licenta medicala pentru ca a refuzat, pe baza de constiinta si convingeri religioase, sa insemineze arficial un cuplu lesbian.
  • Statele Unite: Anul acesta o studenta de la Universitatea de Stat din Augusta, Georgia, a fost supusa unui program educativ special despre homosexualitate dupa ce a avut curajul sa-si exprime, in mod public in cadrul unor cursuri, opozitia fata de homosexualitate.
  • Marea Britanie: Luna trecuta, Biserica Catolica din Marea Britanie si-a inchis ultima agentie de adoptii dupa ce a pierdut ultimul caz in instanta, intentat de homosexualii britanici, pentru ca a refuzat sa permita cuplurilor homosexuale sa adopte copii din cadrul agentiilor catolice de adoptii.
  • Statele Unite: Socant, in august, un general american a numit soldatii americani crestini din armata americana care se opun inrolarii homosexualilor in armata americana, “bigots,” adica “bigoti” sau “habotnici.” Wash. Times Op-Ed: New Gay Army: Lt. Gen. Calls Christian Soldiers …
  • Canada: O stire de ultima ora – pe 20 septembrie un cuplu homosexual a cistigat un proces importiva unui crestin canadian pentru ca a refuzat sa le inchirieze o casa. Crestinul a afirmat ca i-a fost teama sa inchirieze apartamentul celor doi fiindu-i “teama de Dumnezeu.” A fost amendat cu 13.400 de dolari. Gay couple awarded $13.4K for rental refusal

Exemple de genul acesta sunt fara sfirsit si se ivesc saptaminal. Lista e interminabila. Exemple similare apar cu regularitate in publicatia de Marti a AFR.

Dar in Romania?

In Romania nu cunoastem cazuri de incalcare a libertatii de constiinta. Pentru asta suntem multumitori, atit lui Dumnezeu cit si legiuitorilor care sunt vigilenti in aceste privinte, si fata de care ne exprimam aprecierea. Medicii si personalul medical din Romania au dreptul sa refuze sa presteze servicii de avort pe baza de constiinta sau convingeri religioase. Preotii sau pastorii nu sunt arestati pentru ca propovaduiesc adevarurile Scripturii. Programele si media crestina din Romania nu sunt cenzurate sau amendate pentru ca propovaduiesc adevarurile Scripturii. Libertatea de constiinta e fundamentala, centrala si indispensabila oricarei societati democrate. Comunismul ne-a cenzurat-o si ne-a abolit-o, dar ne-am redobindit-o. E de mare pret. Trebuie protejata. Fara ea, ne pierdem insasi libertatea si ne transformam societatea intr-o tiranie constitutionala. Tocmai de aceea am acordat un loc special in Declaratia de la Timisoara libertatii de constiinta, afirmind, in paragraful (i) ca “Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice” care dorim sa fie protejate si tinute la loc de cinste in societatea romana. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Daca insa credem ca ceea ce se intimpla in tarile “democrate” mentionate mai sus nu se poate intimpla si in Romania, ne inselam. Pentru ca aceste tari pun presiuni asupra celorlalte tari sa ingradeasca libertatea de constiinta in favoarea noului val al “drepturilor omului.” Acest lucru se observa foarte clar din Rezolutiile adoptate de Consiliul Europei sau de Parlamentul European. Mentionam aici Rezolutia Catania din ianuarie 2009 si Rezolutia Gross din aprilie 2010. Ambele promoveaza, in mod explicit, drepturile “minoritatilor sexuale” in defavoarea libertatii de constiinta sau religioase. Acelasi efect il are si directiva adoptata de Parlamentul European in aprilie 2009 privind nediscriminarea pe baza de orientare sexuala.

Iar pe 4-8 octombrie, asa cum mentionam mai sus, e planificat un vot in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei asupra unei alte rezolutii la fel de ingrijoratoare – una care priveste avortul. Despre asta scriem mai jos. (…)

LIBERTATEA DE CONSTIINTA SI AVORTUL

O problema spinoasa este relatia dintre asa numitul „drept” la avort si libertatea de constiinta. Cum mentionam mai sus, pe 4-8 octombrie Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei va supune la vot o Rezolutie (numita Rezolutia McCafferty) privind reglementarea libertatii de constiinta a cadrelor medicale care refuza sa faca avort sau sa participe in prestarea serviciilor de avort. Sugestiile Rezolutiei sunt drastice. Ele cer ca:

(1) medicii si alt personal medical care refuza sa presteze servicii de avort sa fie constrinsi sa recomande pacientele unor doctori care fac avort;

(2) sa fie constrinsi sa faca avort daca nu exista alti doctori disponibili sa faca avort;

(3) si sa constringa spitalele care refuza sa faca avort sa o faca.

Notati si unele date statistice interesante prezentate in Rezolutie. De exemplu, majoritatea covirsitoare a medicilor italieni refuza sa faca avort. Textul Rezolutiei il aflati aici: http://assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/Doc10/EDOC12347.pdf

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania

Ateism si nazism. Aflat in vizita in Marea Britanie saptamana trecuta, papa Benedict XVI a comparat intr-un discurs public ateismul agresiv cu nazismul. El a aratat ca ateismul extremist a fost cel care a condus la faptele si ororile prin care nazismul a ramas in istorie. Comparatia a starnit mania “umanistilor” englezi (link).

Croatia isi pretuieste viitorul. Rata avortului a scazut vertiginos in Croatia in ultimii ani, conform ultimelor statistici, iar rata nasterilor a devenit mult mai mare decat cea a avorturilor. Tendinta aceasta pozitiva e atribuita influentei Bisericii si a promovarii unei atitudini pro-viata in societate. In Croatia, anul trecut au fost efectuate 101,4 avorturi la 1.000 de copii nascuti vii, o rata cu mult mai joasa decat cea din Cehia (215,4 avorturi la 1.000 de copii nascuti vii), Germania (167,7 la 1.000 de copii nascuti vii), Ungaria (444,6 avorturi la 1.000 de copii nascuti vii) sau Slovenia (227,3 de avorturi la 1.000 de copii nascuti vii). Situatia e dezastruoasa in Romania, tara noastra fiind a doua in Europa privind numarul de avorturi, dupa Marea Britanie, cu peste 200.000 de avorturi anual. In contrast, in 2009 s-au efectuat doar 10.417 de avorturi in Croatia (link).

Bani murdari. Recent a fost lansat in SUA un documentar despre avort, numit “Blood Money” (Bani murdari). El arata dimensiunile exorbitante si profitabile ale industriei avortului americane, un aspect care si el explica de ce practica avortului e atat de raspandita. Documentarul contine marturii miscatoare ale unor femei care au avortat, dar apoi au regretat gestul. La alcatuirea documentarului au participat personalitati importante ale miscarii pro-viata din SUA, printre ele dr. Alveda King (nepoata lui Martin Luther King, Jr.), Carol Everett (fosta proprietara a unei clinici de avorturi), Joe Scheidler, Norma McCorvey (femeia care in anii 60 a inceput un caz in instanta care in cele din urma a dus la legalizarea avortului in SUA in 1973), Troy Newman (fosta vedeta a fotbalului american) si Bernard Nathanson (fost medic avortist) (trailer documentar).

Revolta luteranilor. Impreuna cu ramura americana a bisericii anglicane (cunoscuta in SUA ca Biserica Episcopala), o ramura a bisericii luterane din SUA a devenit si ea in ultimii ani un varf de lance in promovarea homosexualitatii, prin ordinarea homosexualilor ca preoti si prin oficierea de casatorii homosexuale in bisericile din SUA. Membrii de rand ai bisericii luterane s-au revoltat. Incepand de anul trecut, congregatii intregi de luterani s-au retras din Biserica Luterana si s-au alipit altor culte protestante. Iar unele congregatii, cu toate ca au decis sa nu se rupa de Biserica Luterana la nivel oficial, au incetat, de rusine, sa se mai identifice in mod public ca fiind biserici luterane (link).

Eutanasie. O majoritate semnificativa a cetatenilor provinciei canadiene Quebec favorizeaza legalizarea eutanasiei. Sondajul de opinie a fost publicat in Montreal Gazette pe 22 august si arata ca 71% dintre intervievati favorizeaza dezincriminarea eutanasiei si a sinuciderii asistate (link).

Desene animate murdare. Promovarea perversiunii sexuale ia multe forme si pare sa nu aiba limite. In aceasta toamna e programat sa fie derulat in SUA un program de desene animate pentru copii. Personajul principal, insa, o fata numita Veronica, se declara lesbiana. E frumoasa, dar le spune baietilor care sunt interesati de ea ca nu o intereseaza baietii, ci fetele, in special prietena ei Bette. Inca o modalitate prin care se promoveaza intre copii si tineri notiunea ca perversiunea sexuala e un lucru “cool” si normal. In Romania, canalul de desene animate Minimax a difuzat anul trecut un episod in care o tanara isi testa sexual viitorii soti. Emisiunea a generat o dezbatere publica, iar episodul cu pricina nu a mai fost difuzat (link).

A fi pervers nu e “cool”. Statistici recente asupra homosexualilor din Seattle arata ca 10% dintre ei folosesc constant droguri. Printre drogurile folosite se numara metamfetaminele, drog care faciliteaza contractarea virusului SIDA (link).

Indiferenta. Comentatorii crestini din SUA remarca un trend ingrijorator – tot mai putini crestini sunt interesati de directia in care se indreapta societatea in care traiesc, din punct de vedere al valorilor si moralitatii. Poate e vorba de o oarecare oboseala, avand in vedere ca de cand avortul a fost legalizat in 1973, au luptat continuu si agresiv pentru valori. Aproape 40 de ani de lupta. Altii sunt descurajati. Iar altii, in special generatia mai tanara, sunt indiferenti, iar unii chiar ostili fata de cei care promoveaza valorile. Cei din urma sunt generatia educata in scolile publice, indoctrinati cu separarea bisericii de stat. Va recomandam un comentariu pe aceasta tema. Si in Romania se reliefeaza un trend similar. Asa cum afirmam in Declaratia de la Timisoara, crestinul nu poate fi indiferent fata de lucrurile (mai ales cele rele) care se intampla in cetatea in care locuieste.

Implicarea crestina. O pledoarie in favoarea implicarii crestine in schimbarea societatii a fost facuta recent de o personalitate marcanta a comunitatii crestine americane – Dinesh D’Souza. Presedinte la King’s College din New York, D’Souza le aminteste crestinilor ca trebuie sa fie implicati in directionarea societatii seculare. Tendinta crestinilor, spune D’Souza, este sa se izoleze, nu sa se implice in societate. Sa fie spectatori ai istoriei, in loc de creatori ai istoriei (link).

Iowa. Iowa e unul dintre cele mai religioase state din SUA. Cum se explica insa ca in 2009 tribunalul suprem al acestui stat a anulat legea casatoriei naturale si a permis casatoriile homosexuale? Lucrul acesta a fost cu atat mai surprinzator cu cat decizia a fost unanima, iar in California, acum doi ani, a fost de doar 5-4. Acum e vremea alegerilor in Iowa. Trei dintre judecatorii care au legiferat casatoriile homosexuale vor sa fie realesi in noiembrie. Cetatenii statului au demarat o actiune de protest, mobilizand alegatorii sa nu-i voteze (link).

Plaga pornografiei. Va recomandam un comentariu privind efectele negative ale pornografiei. Titlul e sugestiv – “Plaga pornografiei” (The Plague of Pornography) (link).

Pedofilie. Dupa un proces care a durat cativa ani, 7 cetateni portughezi au fost recent condamnati pentru pedofilie. Nimic neobisnuit in asta. Ce e neobisnuit insa sunt personalitatile implicate si condamnate – fosti ambasadori, ministri si sefi de companii. Acest aspect ridica o intrebare evidenta – de ce perversiunea lipseste cu desavarsire sau e doar incidental prezenta la oamenii needucati sau saraci si mai des prezenta la cei educati si influenti in societate? (link)

Designul Inteligent. Pe de alta parte, tot un om de stiinta britanic, crestin insa, John Lennox, a publicat “God’s Undertaker: Has Science Buried God?” (Groparul lui Dumnezeu: L-a Ingropat Oare Stiinta pe Dumnezeu?). Lennox explica ca legile naturale ale universului inevitabil duc la concluzia ca trebuie sa existe in afara acestor legi o entitate inteligenta care sa le fi creat, adica Dumnezeu. Citam: “Pentru mine, credincios crestin, frumusetea legilor stiintifice imi intareste credinta in existenta unei forte inteligente, divine in actiune. Cu cat inteleg stiinta mai mult, cu atat mai mult cred in Dumnezeu, din pricina minunatiei pe care o resimt fata de marimea, complexitatea si integritatea creatiei Lui.” (link)

China si Crestinismul. Demografii si cei care studiaza evolutia crestinismului in China prezic ca in 3 decade China va avea 400 de milioane de crestini. Va fi cea mai mare tara crestina din lume. In prezent, China are intre 40 si 100 de milioane de crestini. E o crestere incredibila, avand in vedere ca in 1948, cand comunistii au luat puterea in China, acolo traiau doar jumatate de milion de crestini (link).

O atitudine principiala. Vreme de secole, Biserica Catolica din Marea Britanie a avut agentii de adoptii pentru copii. In ultimii ani a refuzat sa permita homosexualilor sa adopte copii din agentiile lor. Pentru asta au fost dati in judecata de catre homosexuali si de fiecare data Biserica a pierdut. In consecinta, Biserica Catolica si-a inchis ultima agentie de adoptii, refuzand astfel sa-si compromita invatatura biblica privind imoralitatea sexuala (link).



Categorii

Era Big Brother, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “SE INTREVEDE RESTRANGEREA DRASTICA A LIBERTATII DE CONSTIINTA DE A RESPINGE AVORTUL SI SODOMIA! Ii pasa cuiva de faptul ca suntem printre primii la avorturi in Europa?

  1. Este foarte clar înspre ce se îndreaptă omenirea, şi că noi creştinii vom avea locuri din ce în ce mai restrânse în lumea aceasta, în care să ne manifestăm. Consider totuşi, că problema nr. 1 în România este avortul. Şi că atâta timp cât nu o rezolvăm (duhovniceşte, bineînţeles!), nu vom avea parte de vremuri bune în ţară, ci dimpotrivă.
    Mai remarc faptul, că AFR îi consideră şi pe creştinii catolici şi protestanţi creştini valabili- exemplele de furt al libertăţii de conştiinţă parcă din zona aceea sunt date toate… Şi bineînţeles sunt în mod evident o atitudine creştină împotriva păcatului şi penrtu morala creştină.

  2. @cristian: AFR face o radiografie a situatiei valorilor etice specifice confesiunilor crestine, chiar daca heterodoxe, iar uneori chiar si a valorilor etice legate de familie din tari necrestine. In acest sens, etic, ne intereseaza si pe noi cum este situatia in acele tari, mai ales ca trendul legiferarii de acolo vine si se impune. Dogmatic, este limpede ca pentru noi crestinatatea este una cu ortodoxia. Nu stim cat de limpede este pentru unele organizatii implicate in misiuni pro-viata si pro-familie, dar aceasta nu mai tine de noi…

  3. Numarul imens de avorturi da de fapt masura trairii noastre ortodoxe, a celor care ne-am declarat la ultimul recensamant ca fiind in proportie de peste 80% ortodocsi. 🙁

  4. De ce atat de multe fete foarte tinere ajung sa recurga la avort ca sa scape de o sarcina “nedorita” sau “neplanificata”? Pentru ca desfranarea si curvia au devenit norma. E considerat normal ca o adolescenta de 16 ani sa aiba un prieten si sa fie “activa sexual”. Iar desfranarea si curvia sunt promovate de societatea in care traim pe toate caile incepand de la banalele reclame comerciale. De aceea lupta impotriva avortului are atat de putine sorti de izbanda: pentru ca avortul e inevitabil atunci cand traiesti dupa normele societatii actuale, cand faci si tu cum face toata lumea.

  5. Da Paula, aşa este. Totuşi, până una-alta bine ar fi dacă uciderea copilului nenăscut s-ar încrimina legal. Aceasta ar pune stavilă urgent avorturilor, iar pe termen scurt şi mediu i-ar pune pe gânduri pe cei desfrânaţi (şi pe părinţii lor), în sensul că nu şi-ar mai da frâu liber pornirilor lor, precum în ziua de azi, bine ştiind, că eventualul fruct al relaţiei lor ar fi protejat de stat şi nu s-ar mai putea dispensa de el după voinţa lor.
    Mi-amintesc cu oroare de timpul de imediat după Revoluţie când guvernul lui Petre Roman Neulander a dat liber la avorturi! Şi ştiţi la ce sumă s-au oprit ca şi contravaloare a acestui serviciu medical? 30 de Lei!
    Acum Paula, nu tb să ne gândim numai la tinerele de 16 ani sau ceva mai în vârstă care ucid pruncii, ci din câte am mai citit şi auzit, sunt multe soţii şi deja mame care recurg la uciderea pruncilor, ba chiar cu o uşurinţă cu atât mai mare, cu cât situaţia lor economică şi socială este mai bună!
    Dea Dumnezeu să vină cât mai repede şi ziua când uciderea va fi încriminată complet. Atunci probabil şi criza/judecata noastră se va sfârşi sau va pierde din gravitate, iar problema chip-urilor în actele de identitate se va rezolva poate de la sine- în România.

  6. @Cristian,

    De acord cu toate. Insa nu stiu daca se va ajunge la incriminarea avortului…se pare ca nu.

    Pe vremea lui Ceausescu avortul era interzis prin lege insa se practica pe ascuns sub diferite forme si pe scara larga, de aceea femeile din generatiile respective au acum atat de multe probleme de sanatate…simpla interzicere prin lege nu e suficienta. Schimbarea trebuie sa vina in primul rand din alta parte…

  7. Pai noi vorbim despre reincriminarea avortului cand comentam la stirea referitoare la iminenta situatie de a nu mai putea RESPINGE avortul, de se impune obligativitatea de a-l efectua, ca medic, impotriva propriei constiinte?!… Haideti sa ne trezim si sa realizam in ce etapa draceasca am ajuns…

    Sugestiile Rezolutiei sunt drastice. Ele cer ca:

    (1) medicii si alt personal medical care refuza sa presteze servicii de avort sa fie constrinsi sa recomande pacientele unor doctori care fac avort;

    (2) sa fie constrinsi sa faca avort daca nu exista alti doctori disponibili sa faca avort;

    (3) si sa constringa spitalele care refuza sa faca avort sa o faca.

  8. am citit înşiruirea de la început.
    m-a uimit cel mai tare penultima afirmaţie „Statele Unite: Socant, in august, un general american a numit soldatii americani crestini din armata americana care se opun inrolarii homosexualilor in armata americana, “bigots,” adica “bigoti” sau “habotnici.” Wash. Times Op-Ed: New Gay Army: Lt. Gen. Calls Christian Soldiers …“

    dacă nu ştiaţi, în ultimile 12 luni, aproximativ, a existat un mare proces în Americaca legat de admiterea în armata lor a homosexualilor (şi cred şi a lezbienelor). Cu toate că o grămadă de ONG-uri şi oameni politici au forţat pe şefii armatei să permită intrarea acestora în armată, răspunsul a fost NU!!!

    Cu alte cuvinte, o altă dovadă de ipocrizie.

  9. In cazul Romaniei conducerea este explicit pro-avort..Lucreaza la imputinarea romanilor in Romania de 20 de ani. Mai intai prin parghii economice, intru stimularea emigratiei si apoi prin mentinerea unor legi pro-sodomie…Doar rugaciunea ne mai ajuta.

  10. http://savatie.wordpress.com/2010/09/25/apusul-liberta%c8%9bii-de-con%c8%99tiin%c8%9ba-navala-pedera%c8%99tilor/#comment-14322

    Am toata seninatatea in fata neputintelor omenesti de tot felul, dar fac deosebire intre patima si cei care o propovaduiesc.

    In cazul dat nu e un caz de pastoratie. Pastoratia se aplica in cazul oamenilor, nu a ideilor. Propaganda homosexuala s-a transformat astazi intr-un curent politic foarte influent. Homosexualii au reusit sa-si impuna propriile legi in state importante ale lumii si fac loby in tarile care inca mai pastreaza o gindire normala. In fata acestei stari de lucruri nu putem raspunde cu discursuri de tipul celui propus de sfintia voastra sau cel continut in articolele mele de acum zece ani, cind stiam despre lume mai putin decit stiu acum.

    Trebuie sa deosebim slujirea noastra in fata omului, fie el si homosexual, si menirea noastra marturisitoare in fata politicilor anticrestine si antiumane care cuceresc lumea cu fiecare an, cu fiecare luna.

    Atunci cind Dumnezeu a dat porunci aspre nu inseamna ca a dorit pierderea oamenilor. Diavolul, dimpotriva, a fagaduit indumnezeirea atunci cind a deschis inaintea primilor oameni calea pacatului.

  11. Pingback: Razboi întru Cuvânt » HOMOSEXUALITATEA, IMPUSA STATELOR MEMBRE UE SUB PRETEXTUL ANTI-DISCRIMINARII/ Guvernul pro-european al Republicii Moldova vrea sa adopte legislatie anti-familie/ PROLIFERAREA CONCUBINAJULUI, EURO-MAMA SI CAZURI GRAVE DE SCLAV
  12. Pingback: Ce mai zic expertii in terorismul ”alb” de extrema dreapta: STATUL AR TREBUI SA INTERVINA DACA INFLUENTA IDEOLOGICA A PARINTILOR AMENINTA BUNASTAREA COPIILOR
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare