Se amana si statutul minoritatilor? AGENDA AUTONOMIEI RAMANE INTACTA SI LA FEL DE RADICALA, DOAR PUTIN AMANATA…

25-06-2011 5 minute Sublinieri

UDMR vizeaza in continuare modificarea ARTICOLULUI 1 din Constitutie (Statul national unitar)

Preşedintele UDMR s-a arătat sceptic că Statutul va fi adoptat în această sesiune. “E adevărat că, în această perioadă, am avut greutăți în materie de legea minorităților. Dacă putem numi un pas înainte faptul că în Parlament s-au dezbătut câteva articole, că în comisie s-au demarat lucrările și se va întocmi un raport, dar nu vom avea o lege adoptată până pe 30 iunie”, a afirmat Kelemen, conform traducerii asigurate de oficiali la CRU. Udemeristul a subliniat că, în opinia sa, trebuie adoptată o lege a minorităților “care creează anumite cadre instituționale care vizează autonomia culturală“. “Noi trebuie să adoptăm numai o lege care să dea dreptul deciziei în mâna comunităților, care să delege aceste drepturi la nivel local. Nu vom adopta nicio altă lege a minorităților, nu avem voie și nici nu vom adopta”, a punctat Kelemen.

Udmeristul a pledat pentru amânarea subiectului, în cazul în care partenerii de guvernare nu acceptă varianta UDMR. “Eu cred că, dacă partenerii noștri nu sunt în măsură să adopte poziția noastră, atunci această problemă trebuie amânată, cum s-au mai amânat o serie de probleme în ultimii 20-25 ani și trebuie să adoptăm în timp o variantă care să corespundă așteptărilor comunităților. Și legea administrației a tot fost amânată până în momentul în care am ajuns la o variantă care a putut fi acceptată și de către comunitatea maghiară. La momentul de față, direcția noastră e a cosecvenței, răbdării, pentru că nu trebuie să intrăm în niciun acord care nu e acceptabil din poziția noastră”, a afirmat Kelemen.

El a adăugat că UDMR va încerca finalizarea raportului asupra proiectului legii minorităților până pe 30 iunie, în așa fel încât proiectul să corespundă așteptărilor amintite. Liderul Uniunii a amintit de poziția liberalilor pe statutul minorităților din 2005, în perioada guvernării cu PDL și le-a transmis că, “dacă nu doresc să se autocontrazică, ar trebui să fie în favoarea raportului. Dezbaterile pe punctele importante pentru UDMR din Statul Minorităţilor sunt blocate de o săptămână, deoarece pe 16 iunie Comisia pentru drepturile omului de la Camera Deputaţilor a modificat, la propunerea PDL, un amendament care a iritat UDMR şi care spune că statul poate să modifice limitele teritoriului administrativ, dar fără încălcarea drepturilor minorităţilor naţionale. După adoptarea acestui amendament, discuţiile pe chestiunile aflate în divergenţă au fost abandonate, astfel că săptămâna aceasta Comisia pentru drepturile omului a discutat şi adoptat doar prevederi fără miză politică prea mare.

Liderul PDL Mircea Toader a declarat, luni, după întâlnirea grupului de lucru privitor la Statutul minorităţilor, că articolul referitor la stabilirea graniţelor judeţelor şi cel privind dreptul de veto al Consiliului Autonomiei vor fi analizate în Coaliţie, neajungându-se încă la o înţelegere. Mai mult, surse participante la discuţie au precizat că un al treilea punct asupra căruia nu s-a căzut de acord între PDL şi UDMR este cel referitor la definirea autonomiei culturale din Legea minorităţilor.

Sever Voinescu, purtător de cuvânt al PDL, a precizat tot pe 20 iunie că liderii coaliţiei menţin ca termen-limită pentru adoptarea Statutului minorităţilor sfârşitul sesiunii parlamentare curente, existând motive de optimism în ceea ce priveşte durata parcursului legislativ normal. Şi Emil Boc şi Elena Udrea se declarau în urmă cu câteva zile optimişti că Statutul va fi adoptat până la sfârşitul actualei sesiuni.

  • Hotnews:

Kelemen Hunor: Reorganizarea administrativa trebuie amanata, daca se doreste salvarea coalitiei de guvernare

Vom discuta despre regiunile de dezvoltare “poate la toamna, poate la inceputul anului viitor”, a precizat el.

Marko Bela: Nu va recomand sa treceti in opozitie. PNL alimenteaza atmosfera antimaghiara

  • Gandul:

Kelemen: „Singura soluţie este să amânăm reorganizarea, altfel ajungem la o criză politică”. Borbely: “De două săptămâni suntem într-o dezbatere perversă”

Borbely: “Nu se pot face modificări teritoriale care pot afecta interesele minorităţilor etnice”

În intervenţia sa, ministrul Borbely Laszlo, vicepreşedintele politic al Uniunii, le-a amintit partenerilor din PDL şi şefului statului câteva “lucruri uitate prea uşor, din păcate”. “De două săptămâni ne aflăm în mijlocul unei dezbateri perverse care n-ar trebui dezbătută, faptul că o comunitate etnică îşi apără drepturile. Pentru că în programul guvernului, la punctul 21, şi în raportul comisiei prezidenţiale se scrie negru pe alb cum trebuie făcută restructurarea teritorial-administrativă, procesul de descentralizare şi reorganizarea instituţiilor descentralizate. Inclusiv, în raportul comisiei prezidenţiale, listarea acordurilor internaţionale că nu se pot face modificări teritoriale care pot afecta interesele minorităţilor etnice”, a spus Borbely.

El s-a referit apoi şi la modificarea Constituţiei, insistând că aceasta este “absolut obligatorie” înaintea oricărei modificări administrativ-teritoriale a ţării. După care, în chip de concluzie, a respins şi el “proiectul total inacceptabil al d-lui preşedinte Băsescu”, refuz însoţit de “speranţa că partenerii noştri vor avea înţelepciunea să nu se agaţe de el”.

Kelemen: Dacă se forţează lucrurile, UDMR se va ridica de la masă şi va mulţumi pentru colaborare

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că “dacă cineva doreşte să alunge Uniunea din coaliţie poate s-o facă” întrucât “în cazul forţării unor lucruri” reprezentanţii UDMR nu vor avea ce face decât “să se ridice, mulţumind partenerului pentru cooperare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kelemen Hunor a spus, sâmbătă, la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), că situaţia în care se află UDMR este “grea, dar nu fără speranţă” şi “din multe puncte de vedere este fără precedent ce se întâmplă”.

El a amintit că şi în timpul Guvernării Năstase era vizată o reformă administrativă prin care judeţul Harghita s-ar fi împărţit între alte trei judeţe.Kelemen Hunor a spus că, în ultimele 18 luni, reprezentanţii UDMR au avut iniţiative când au avut lucruri de spus, iar proiectul restructurării regiunilor a fost iniţiat chiar de ei, însă contextul politic actual nu permite o astfel de reformă.

Preşedintele UDMR a reiterat ideea că Uniunea doreşte stabilitate politică, arătând însă că, “dacă cineva doreşte să alunge UDMR din coaliţie, poate s-o facă” întrucât, “în cazul forţării unor lucruri”, reprezentanţii Uniunii nu vor avea ce face decât “să se ridice, mulţumind partenerului pentru cooperare”.

“Noi trebuie să susţinem în continuare că structura de opt din prezent nu corespunde. Trebuie să ne gândim la restructurare, mai avem timp până la perioada bugetară 2014 – 2020 să ne gândim. Însă 2011 nu e anul, mai ales în contextul politic actual, care să facă posibilă reforma administrativă din România. UDMR nu poate accepta nici variamta de «opt», nici cea de «opt plus doi», în acest moment noi susţinem viziunea noastră referitoare la reorganizarea regiunilor de dezvoltare şi suntem pregătiţi să o dezbatem în coaliţie. Considerăm că descentralizarea e importantă şi trebuie să continuăm procesul. Calea e să amânăm problema, de dragul stabilităţii politice. Dacă cineva doreşte să alunge UDMR din coaliţie, poate s-o facă, pentru că în cazul forţării unor lucruri, nu vom avea ce face decât să ne ridicăm, mulţumind partenerului pentru cooperare”, a spus Kelemen Hunor, care a adăugat că, dacă va fi nevoie, Uniunea va convoca şi alte structuri de conducere pentru a discuta situaţia.

Kelemen Hunor a adăugat că, la consultări, reprezentanţii celorlalte 18 minorităţi au spus că nu sunt influenţaţi de restructurare, dar cu toate acestea vor fi solidari cu UDMR.

“Le mulţumim pentru acest lucru. E şi interesul lor ca aceste unităţi de administraţie locală să fie funcţionale şi să aibă competenţe locale. Referitor la modificarea Constituţiei, cred că avem nevoie de dialog, inclusiv cu opoziţia”, a spus el, afirmând că ar mai trebui abordate şi “problema naţionalităţilor, a drepturilor minoritare, a reducerii retoricii naţionaliste”.

Potrivit lui Kelemen, poziţia UDMR în ce priveşte revizuirea Constituţiei este cunoscută şi conţine recomandările vizând articolul 1 din Constituţie şi cele referitoare la rolul şefului statului şi al altor instituţii care funcţionează în democraţiile parlamentare.

“Când va veni vremea va trebui să ducem dezbaterea cu participarea juriştilor care se pricep – sunt şi politicieni cu experienţă şi ştiu foarte bine că-n asemenea probleme nici prezidiul, nici grupurile parlamentare nu pot fi restricţionate. Organizaţia noastră e mai unită în aceste probleme decât a fost vreodată, încrederea reciprocă încă e puternică. Dacă va fi cazul, ne vom consulta în Prezidiul Executiv. Trebuie să păstrăm reorganizarea pe un făgaş economic şi să amânăm, dacă dorim să salvăm coaliţia. Noi dorim”, a spus el.

Kelemen Hunor a subliniat că “nu este momentul” pentru “a sări dintr-o luntre în alta”.

“Dacă acum trecem în opoziţie, vom avea sarcini foarte grele în 2012. Nu vom fi la guvern cu colegii, cu care n-am lucrat rău, însă acum nu e momentul să sărim dintr-o luntre în alta. Nu avem voie să luăm o decizie care să demoleze ce am construit până acum. Există proiecte de lege referitoare la schimbarea unor nume de străzi, educaţie – istoria şi geografia (în limba maghiară – n.r.), trebuie să fim foarte atenţi şi să acţionăm în unitate”, a conchis preşedintele UDMR.



Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie)

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Se amana si statutul minoritatilor? AGENDA AUTONOMIEI RAMANE INTACTA SI LA FEL DE RADICALA, DOAR PUTIN AMANATA…

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Politicienii dau cu pensula pe ochii oamenilor: UDMR VREA AUTONOMIE PENTRU TINUTUL SECUIESC, DAR NU A FACUT NIMIC DE 21 ANI PENTRU MAGHIARII DIN REGIUNE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare