Gaddafi, capturat si ucis “artistic”. ULTIMUL EPISOD AL SERIALULUI “REBELIUNEA DIN LIBIA”? (update)

20-10-2011 4 minute Sublinieri
SIRTE
  • Gandul:

VIDEO şi FOTO. Ultimele clipe cu Gaddafi ÎN VIAŢĂ: însângerat, în agonie, bruscat de rebeli

(Lelia Munteanu): Euforia libiană şi candoarea lui Obama

“Uau!” – a declarat doamna Clinton (care tocmai trecuse prin Tripoli în drum spre Kabul), la auzul veştii că Gaddafi a fost împuşcat şi că e, deja, atât de mort. Ceva mai târziu, pe un alt fus orar, preşedintele Obama declara candid: “Evenimentele de astăzi dovedesc o dată în plus că regimurile autoritariste sunt pe cale de dispariţie” (în afară de cele pe care Statele Unite le mai susţin încă, cultivându-le ca pe nişte plante de seră). Şi: “Acest eveniment marchează încheierea unui capitol lung şi dureros pentru cetăţenii libieni, care, de acum înainte, au şansa de a-şi determina propriul destin, într-o Libie nouă şi democratică”. Ce frumos! Barack Obama desluşeşte asta în aburii euforiei care a cuprins – de voie, de nevoie – întreaga ţară. Zic “de nevoie”, fiindcă ieri la Sirte toată lumea era mulţumită, fără excepţie, deşi acolo e unul dintre fiefurile susţinătorilor lui Gaddafi. Deja pe imensul teritoriu al Libiei nu mai e picior de susţinător al vechiului regim, au trecut toţi de partea poporului învingător. Ca după orice revoltă reuşită, urmează execuţiile – mii de oameni acuzaţi că l-au sprijinit pe dictator sunt deja în puşcării. Comunitatea internaţională nu va permite – veţi spune – astfel de orori. Mi-aş dori să aveţi dreptate.

Moartea lui Gaddafi e cât se poate de confortabilă pentru membrii Consiliului Naţional de Tranziţie. Dacă ar fi fost capturat şi apoi judecat, n-ar fi scăpat prilejul să-şi exerseze retorica pe foştii lui colaboratori apropiaţi. Pentru că mare parte dintre noii conducatori ai Libiei sunt demnitari ai regimului dictatorial, care au avut inscusinţa de a părăsi barca Puterii în momentul în care a început să ia apă (metafora şobolanilor, atât de dragă defunctului Frate Conducător, nu e tocmai gratuită).

În interiorul noii puteri – (anti-gaddafiştii sunt diferiţi până la antagonism) – va începe lupta pentru putere. Al-Harakat al-Islamiya al-Libiya, Mişcarea Islamică Libiană, aliată tăcută a Consiliului Naţional până ieri, va prinde glas şi îşi va cere drepturile. Abia apoi îşi vor exprima punctul de vedere (de regulă, o fac fără somaţie) liderii celor 140 de triburi Cine are cu adevărat de câştigat? Franţa, Italia, Turcia, Statele Unite, Canada, Qatar, Emiratele Unite (ultimele două au sprijinit asiduu intervenţia aliaţilor). A pierdut Rusia. China, care are investiţii importante in Libia (şi în toată Africa), s-ar putea să plătească un preţ piperat. Mai mult decât îngrijorător e însă că pe teritoriul Libiei se desfăşoară o contrabandă cu arme fără precedent în istoria recentă a lumii. Pe de o parte, e vorba despre arsenalul lui Gaddafi (americanii mai caută cele vreo 20.000 de rachete sustrase din depozitele nepăzite de armament). Pe de altă parte, armele paraşutate de francezi rebelilor (de pildă, în iunie, la Jebel Nefussa) au încăput în mâna mercenarilor tuaregi din Mali – cei chemaţi în ajutor de Gaddafi – care, după antrenamentul din Libia, au revenit în propria ţară ca “Mişcarea Naţională pentru Eliberarea Azawad” şi cer ultimativ guvernului de la Bamako independenţa acestei regiuni din nord. În fine, Peninsula Sinai e doldora de arme, de la banalele AK47 până la rachete aer-sol. E un du-te vino pe drumurile contrabandiştilor de arme – berberii de pe înălţimile Nefussa şi tuaregii din deşert. (Berberi sunt aproape toţi cei din Magreb, fosta Berberie, având etnii diferite; tuaregii sunt o ramură a berberilor).

La sediul ONU, în aceasta dimineaţă, pe catargul Libiei, flutură drapelul vechii monarhii. Întrebarea nu e ce fel de regim se va instaura în Libia, ci cât timp va trece până când Muammar Gaddafi va fi (n-am găsit alta rimă) trecut de popor în rândul martirilor.

  • Mediafax:

Kadhafi a vrut să fugă pe jos din Sirt, după ce maşinile au fost distruse de combatanţii CNT

ONU cere o anchetă privind circumstanţele morţii lui Muammar Kadhafi

Fostul lider libian Muammar Gaddafi a murit, joi, la putin timp dupa capturarea sa de catre fortele Consiliului National de Tranzitie de la Tripoli, transmite Reuters, citand un oficial al CNT. Gaddafi ar fi fost ranit grav la ambele picioare si la cap intr-un atac realizat de avioane NATO asupra unui convoi in care se afla fostul lider libian, a spus Abdel Majid. Fostul lider a fost arestat in apropiere de Sirte, dupa ce a incercat sa paraseasca orasul, cazut joi in mainile soldatilor noului regim. El a fost dus de urgenta la spital, insa a murit din cauza ranilor. Informatia privind capturarea si moartea lui Gaddafi nu a putut fi confirmata din alte surse. Mii de libieni au iesit pe strazi pentru a saluta moartea fostului lider de la Tripoli.

“A fost capturat. Este ranit la ambele picioare… A fost luat de ambulanta”, a declarat Majid, intr-un interviu telefonic pentru Reuters. Fostul lider libian a fost capturat joi dimineata in apropiere de Sirte, dupa ce a incercat sa paraseasca orasul, cazut in mainile soldatilor noului regim. Convoiul in care se afla Gaddafi a fost atacat de avioanele NATO. Majid a spus ca, in timpul operatiunii de capturare a lui Gaddafi, seful fortelor armate ale acestuia, Abu Bakr Younus, a fost ucis.

Potrivit martorilor, Gaddafi se ascundea intr-o groapa in apropiere de Sirte si a strigat “Nu trageti, nu trageti!” in momentul in care a fost descoperit. Un oficial al CNT a declarat ca trupul lui Gaddafi va fi transportat intr-o locatie secreta “din motive de securitate”. Departamentul american de Stat a anuntat ca nu poate confirma arestarea lui Gaddafi, in timp ce liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a spus ca poporul libian este cel care va trebui sa decida soarta lui Gaddafi. Fortele CNT l-au capturat pe purtatorul de cuvant al lui Gaddafi, Moussa Ibrahim.

Capturarea fostului lider libian a venit in aceeasi zi in care fortele pro-guvernamentale au anuntat ca au cucerit complet orasul Sirte, localitatea de nastere a lui Gaddafi. Sirte era ultimul bastion al rezistentei loialistilor lui Gaddafi. Muammar Gaddafi a ajuns la conducerea Libiei in 1969. El a fost rasturnat din fruntea tarii in urma unei revolte care a inceput in luna februarie a acestui an. Curtea Internationala de Justitie a emis in urma cu cateva luni un mandat de arestare pe numele sau.

UPDATE:

Asadar, stirea s-a confirmat si au aparut si materiale video care arata cum Gaddafi, ranit, este linsat de o gloata de rebeli. Convoiul in care se afla a fost oprit de avioanele NATO, respectiv avioane ale armatei franceze, care a si revendicat, destul de strident, rolul in capturarea si uciderea fostului dictator. Atat de strident, incat mai ca iti vine a crede ca la mijloc e si o razbunare a lui Nicolas Sarkozy, atacat verbal si ”turnat” de Gaddafi pe cand inca avea la dispozitie televiziunea libiana pentru a isi transmite in eter mesajele.

Dezgustator este si teatrul jucat de Hillary Clinton (al doilea dupa celebra poza cu uciderea lui Osama) – de parca trupele NATO nu ar fi stiut unde se ascunde Gaddafi si nu s-ar fi jucat, putin, ca pisica cu soarecele, inainte de lovitura fatala.

NOTA:

Deja stirile despre cum a murit tiranul libian Gaddafi sunt contradictorii. Pe de o parte, ar fi murit atacat de NATO in timp ce incerca sa paraseasca Sirte, pe de alta parte, ar fi fost ucis de un oarecare tinerel (cf. unor “stiri” de pe BBC) in timp ce se ascundea intr-o groapa.

Cel mai probabil, DACA stirea se confirma (ea nu este confirmata de NATO sau autoritatile occidentale, ci doar de organismul provizoriu al “rebelilor”), colonelul Gaddafi a fost capturat de trupe NATO si ucis pe loc (executat). Nimeni nu avea interesul ca el sa fie capturat viu si sa i se faca un proces real. In acelasi timp, probabil vor fi emise variante ale uciderii sale care sa minimizeze si sa ridiculizeze, inclusiv postmortem, imaginea sa (vezi varianta cu uciderea sa intr-o groapa de un tinerel).

In fine, episodul uciderii/capturarii lui Gaddafi este ultimul din filmul “revolutiei Libiene. Dupa care va cadea cortina si se va trece la problemele reale: rivalitatile dintre triburile castigatoare, rolul miscarilor islamiste extremiste folosite de CIA si serviciile secrete ale tarilor NATO in “rebeliune”, dezastrul, haosul social si uman… Toate binefacerile unei “revolutii” coordonate de serviciile specializate si operate mediatic.


Categorii

1. DIVERSE, Inscenari, facaturi, Opinii, analize, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Gaddafi, capturat si ucis “artistic”. ULTIMUL EPISOD AL SERIALULUI “REBELIUNEA DIN LIBIA”? (update)

  1. @C-ref:

    Circula si prin toata media romaneasca, acum.

    Mare victorie a “democratiei”, indeed! Sa ucizi un om, fie el si fost dictator si tiran, astfel…

  2. Vazand bucuria inconstienta a libienilor manipulati nu ai cum sa nu te gandesti ca am trait si noi o astfel de pacaleala in decembrie 1989.Si poate vom mai trai…

  3. Ceausescu, Milosevici etc. Oameni care nu au tacut la timp. M.am uitat aseara un minut la stiri pe un post comercial. Crainica mare vedeta a rostit anuntul uciderii unui om, fost sef de stat, fie el chiar Ghaddafi, exact cu acelasi ton si aceeasi figura cu care anunta reduceri la supermarket sau o informatie meteo, ceva de genul “Liderul libian a fost prins si ucis. La piata au castraveti”. M.a socat, am oprit tv imediat. Nu ader la o parere anume despre situatia de acolo caci nu am pregatirea si nici ascutimea necesare unei opinii avizate, pt asta sunt atatia specialisti. Insa cum poate sa nu te zguduie moartea unui om, si mai ales o asemenea moarte?

  4. Cf. http://www.cotidianul.ro/elvetia-vrea-sa-introduca-francul-din-aur-151452/ , Elveţia vrea să introducă francul din aur. Mai aflam ca “În funcţie de cantitatea de aur pe cap de locuitor, Elveţia ocupă prima poziţie la nivel mondial, cu aur în valoare de 6.000 de dolari pe persoană, de două ori mai mult ca Libanul (3.000 de dolari), care se situează pe locul al doilea.”

    Unii spun, pe bloguri, ca actiunile lui Gadaffi de introducere in Africa a monedei in aur i-ar fi adus sfarsitul. Sa vedem ce se va mai intampla in Elvetia.

    P.S. Va mai amintiti cat de ridiculizat a fost la noi profesorul Anghel Rugina?

  5. Asa principiu al dominoului mai rar vezi in istorie, deci merita urmarit. Mubarak ar fi facut infarct dupa ce a vazut imaginile cu uciderea lui Gadaffi:
    http://www.ziare.com/international/egipt/hosni-mubarak-in-stare-grava-posibil-sa-fi-murit-1129163

  6. PS: „Zvonurile potrivit cărora fostul dictator Hosni Mubarak ar fi încetat din viață au fost infirmate de surse medicale din cadrul International Medical Center unde se află în prezent Mubarak.

    Mubarak a fost supus unui control medical vineri la centrul medical unde primeşte şi tratament, iar rezultatele au arătat că a suferit o fibrilaţie arterială, adică o tulburare de ritm cardiac care provoacă bătăi neregulate şi rapide ale inimii.

    Surse medicale din cadrul International Medical Center au infirmat zvonurile potrivit cărora
    Mubarak ar fi fost internat la terapie intensivă după ce inima sa a încetat să bată pentru câteva momente și chiar ar fi încetat din viață, informează Agerpres.”

  7. Situaţia asta cu căderea în lanţ a regimurilor şi a liderilor africani se aseamănă cu căderea în lanţ a regimurilor comuniste din Europa de est, care a culminat cu “revoluţia” din România. Aceste evenimente nu sunt pur şi simplu întâmplătoare, ci au în spatele lor acelaşi mecanism declanşator. Mare desfăşurare de forţe şi mare îndrăzneală de a te împotrivi întregii lumi. Aşa ceva numai cu ajutorul forţelor răului se poate întâmpla.

  8. Pingback: VIOLENTE PROVOCATE DE UN FILM ANTI-ISLAMIC: Ambasadorul SUA din LIBIA ucis, proteste violente anti-americane in YEMEN si EGIPT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Incalzirea globala si teroristii de la Bruxelles au topit conturile inghetale ale lui Gaddafi din Belgia si 5 miliarde de euro s-au evaporat

    Billions missing from frozen Gaddafi accounts in Belgium – reports
    Up to €5 billion ($5.7 billion) could have been disbursed to people controlling Libyan accounts, including militia groups in the country which stand accused of human rights abuses
    https://www.rt.com/business/442650-gaddafi-frozen-assets-investigation/?utm_source=browser&utm_medium=aplication_chrome&utm_campaign=chrome

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare