ROSIA MONTANA, aproape de DECIZIA FINALA a Ministerului Mediului
Comitetul de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul minier de la Roşia Montană mai are nevoie de “una, maximum două şedinţe” pentru a lua o decizie, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Întrebat în ce stadiu se află examinarea proiectului de la Roşia Montană, ministrul Borbely a răspuns: “Un stadiu avansat. Mai trebuie una, maximum două şedinţe ale Comitetului de Analiză Tehnică, după care vine decizia”.
Borbely a declarat că prima şedinţă a CAT pe tema proiectului minier va avea loc “undeva în luna ianuarie”. Compania minieră canadiană Gabriel Resources deţine 80,69% din capitalul social al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană. Statul român deţine 19,31% din acţiuni, prin Minvest Deva. În prezent, potrivit unui document guvernamental obţinut de MEDIAFAX, Guvernul negociază cu Gabriel Resources majorarea cotei de participaţie la Roşia Montană de la 19,3% la 22,5%, investitorul respingând însă creşterea redevenţei şi împărţirea controlului cu statul şi condiţionând suplimentarea numărului de acţiuni de un cadru legal mai favorabil operatorilor minieri.
În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan. RMGC intenţioneză să extragă 300 de tone de aur şi 1.700 de tone de argint timp de 16 ani la Roşia Montană.
Proiectul este susţinut de preşedintele Traian Băsescu, dar este contestat de unele asociaţii de protecţie a mediului, în timp ce populaţia locală este divizată. Ungaria se opune proiectului din cauza dezastrului din 2000 de la o mină de aur din Baia Mare, când 100.000 de metri cubi de apă amestecată cu cianură au ajuns în mai multe râuri şi ulterior în Tisa, pe teritoriul Ungariei.
- Voxpublica [Mihai Gotiu]: Campania ”Salvați Roșia Montană!” s-a predat Poliției. Cu tot arsenalul din dotare. Cum a reacționat ”autoritatea”
Legaturi:
- Film documentar CU MARTURII DESPRE ROSIA MONTANA al regizorului NICOLAE MARGINEANU
- ACADEMIA ROMANA DESPRE ROSIA MONTANA: Un proiect periculos pentru Romania
- ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION: sponsor al conferintei tinute de vicontele Davignon, SEFUL BILDERBERG!
- ROSIA MONTANA SI NU NUMAI: Basescu ordona guvernului sa deschida rapid exploatarile de metale, vanturand iluzia ticaloasa a “locurilor de munca”
- AFACEREA ROSIA MONTANA: profitul cu aroma prezidentiala al unei companii dubioase care va jefui aurul tarii in schimbul unei catastrofe sociale si de mediu
- TRAIAN BASESCU SI ROSIA MONTANA: detalii despre jaful anti-national al secolului
- Presedintele Traian Basescu sfideaza orice limita a lobby-ului pro-Rosia Montana: acolitii lui pregatesc EXPROPRIEREA MUNTILOR ROMANIEI!
- ROSIA MONTANA: cum este pregatit statul roman sa isi cumpere propriul aur. DEMONTAREA UNEI MINCIUNI PREZIDENTIALE
- ROSIA MONTANA: Proiectul trebuie facut! dicteaza acelasi Traian Basescu. VANZAREA TARII PANA LA CAPAT
“Ungaria se opune proiectului” asta e chiar comica …
un articol bun :
http://trenduri.blogspot.com/2011/12/oamenii-de-pe-strada-mea-nu-vor-decat.html
si noi nu facem nimic, le dam aurul?
Care noi? Sau care voi? Ai tu vreo putere speciala sa nu le dai aurul si nu numai, cand deja s-a vandut toata tara, dar absolut toata?
Dezinformezi grav legat de parintele Iustin. Nu e adevarat, bineinteles. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/08/19/parintele-iustin-parvu-intr-un-interviu-recent-la-ora-actuala-nu-avem-alta-cale-decat-rabdarea-si-rugaciunea/
O cugetare romaneasca: “Muntii nostri aur poarta, noi cersim dinpoarta-n poarta. Buna tara, rea tocmeala, mama ei de rinduiala”, sau oriduiala, ca tare-i dementiala. Si de azi si de mai ieri; si de mai ailalta ieri.
Dormiti linistit, zise Maria Vlase: FNI lucreaza pentru voi. Sii, lucrara! Dormiti linistit, zice Gabriel; Canadienii lucreaza pentru voi. Sii, ce lucratura!
Sa stiti ca pe: REALITATEA. NET -MEDIU, nu accepta comentarii impotriva proiectului RMGC. Acolo numai laudele au loc. Ehe, banu-i ochiul dracului; si aurul!
Pentru destepti, bogatia e o ulcea. Pentru prosti, bogatia e o belea.
Pentru noi romanii, aurul de la Rosia; ce e: o ulcea, sau o belea.
Pe REALITATEA. NET – MEDIU, majoritatea comentariilor sint de tipul: De ce sa cheltuie statul, bani de la buget pentru a exploata aurul de la Rosia Montana, cind poate sa ste-a (cu craci-n sus) si sa primeasca 50% din profitul de pe extractie. Ei, aceasta mentalitate, explica situatia socio-economica, in care am ajuns. Si asta-i numa inceputul. Dupa ce padurile Romaniei au fost rase, radacinile care au ramas, or fi numa bune de rontait; asa ca, ascutiti-va dintii, ca d-astea vremuri or sa vina.
basescu dupa ce a vancut flota mai are de vandut si tara cunoasteti UNDE ESTI TU TEPESI DOAMNE ? CEA CE VOR LA ROSIA MONTANA SE NUMESTE JEAF CU LITERE DE O SCHIOAPA