Ungurii din reprezentativa de hochei a ROMANIEI au cantat IMNUL UNGARIEI SI AL TINUTULUI SECUIESC

18-12-2011 1 minut Sublinieri

La câteva zile după scandalul din hocheiul românesc, de la lotul naţional de juniori, când un jucător român a fost agresat de coechipierii de etnie maghiară pentru că le-a cerut să vorbească în limba română, un nou incident grav afectează imaginea acestui sport.

Astfel, vineri, România a jucat un meci cu Ungaria, în cadrul turneului European Trophy de la Miercurea Ciuc, un bun prilej pentru jucătorii celor două naţionale să-şi consolideze prietenia bazată pe criterii etnice. Pentru că în momentul în care s-au intonat imnul României pe gheaţă a fost mare linişte, în vreme ce imnul Ungariei a fost cântat, la unison, de toţi jucătorii. Situaţia şocantă pentru majoritatea românilor nu este deloc deranjantă pentru cei din Naţionala de hochei pe gheaţă a României în condiţiile în care 24 dintre cei 26 de componenţi ai lotului sunt de etnie maghiară.

Atât la început, cât şi la finalul jocului, toţi jucătorii, acompaniaţi de spectatori, au intonat şi Imnul Ţinutului Secuiesc.

Vineri seara, la Miercurea Ciuc, nationala de hochei a Romaniei a intalnit Ungaria, in cadrul turneului Euro Challenge Ice Cup. Inaintea jocului, la intonarea imnurilor, hocheistii de origine maghiara din echipa romana au tacut cand s-a auzit “Desteapta-te, romane”, dar au cantat imnul Ungariei, adersarul selectionatei tricolore, scrie Libertatea care adauga ca jucatorii cei mai “vocali” au fost Peter Levente si Zsombor Antal. Conform sursei citate anterior, si oficialii de origine maghiara din federatia romana de hochei au participat la intonarea imnului Ungariei.

Romania (care este formata in proportie mare din jucatori de origine maghiara, 24 din 26 de jucatori) a castigat meciul cu Ungaria, scor 4-1, si a incheiat turneul pe locul 3, dupa Ucraina si Polonia, echipe care au reusit sa castige impotriva tricolorilor – Ucraina ne-a invins cu 6-2, iar Polonia cu 3-2. Ungaria nu a invins pe nimeni si a ocupat, in consecinta, ultimul loc.

Incidentul survine la putin timp dupa izbucnirea unui scandal la nationala de juniori sub 16 ani a Romaniei: un jucator roman a fost umilit in vestiar de coechipierii sai de origine maghiara.


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Ungurii din reprezentativa de hochei a ROMANIEI au cantat IMNUL UNGARIEI SI AL TINUTULUI SECUIESC

  1. Ar trebui desfiintata “nationala” de hochei!
    Iar extremistii unguri invitati sa mearga in ungaria!

  2. @costel
    vise tata…
    n-ai sa vezi asa ceva

  3. Ori am eu impresia gresita da parese ca ungurii de la noi din tara oricat de intelegator ai fi cu ei se poarta ca niste oameni fara nimic uman si demn in ei.vor un tinut al lor,un stat al lor construit pe minciuna,inselatorie si santaj.bine,lista poate continua dar,astea zic ca relecta imaginea zilei.acest efort constant al lor se va lovi mereu de un zid:suferinta si patimirea oamenilor din Transilvania cler si mireni care au ajuns sfinti prin jertfa lor.acesta este zidul de care nu vor trece iar,daca vor reusi ceva va fi pt ca Dumnezeu a permis poate asa ne mai trezim putin din nepasarea si pacatele noastre.da cum s-a dovedit mereu ca ce au luat au platit dublu daca nu se vor potoli o vor pati si extremisti de la noi cat si de la ei.eu inteleg ca ei nu iubesc Romania da macar sa vada ce a facut statul roman pentru ei si dc nu sunt multumiti au oricand varianta ungaria cu cetatenie cu tot si pe noi sa ne lase in pace cu fustrarile si cu extremismul lor.

  4. Pana la urma,ce cauta unguri in nationala Romaniei ? Oare unguri au romani in nationala lor ? Sau sarbii ? Sau ucrainienii ? Ar trebui sa ne fie rusine,de fapt noi romanii nu mai avem rusine,am pierdut si ultimul lucru care ne distanta de alte tari,rusinea si smerenia,am devenit ignoranti,impasibili si adormiti in timp ce in jurul nostru,tara se duce in groapa,jucatorii respectivi ar trebui exclusi din nationala,impreuna cu toate oficialitatile din cadrul nationalei care au intonat imnul Ungariei…rusine Romania,inca o data,dar degeaba…fara mandria nationala vom muri de foame si vom fi calcati in picioare pana si de state care traiesc la limita existentei…

  5. Pingback: JOBBIK (extremisti de dreapta) in ASCENSIUNE ELECTORALA accelerata. Este Ungaria inca un experiment social? "ANTI-NATIONALA" DE HOCHEI, BATAIA DE JOC CONTINUA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare