Tensiuni intre RUSIA si MARILE PUTERI pe marginea dosarelor Libia si Siria/ Erdogan raspunde genocidului armean cu genocidul algerian

23-12-2011 2 minute Sublinieri

Tensiunile între puterile occidentale şi Rusia s-au accentuat joi la ONU, pe tema Siriei, occidentalii acuzând Moscova cã încearcã sã “deturneze atenţia” de la Damasc cerând o anchetã privind acţiunea NATO în Libia, relateazã AFP şi Mediafax. În cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate pe tema Libiei, ambasadorul rus Vitali Ciurkin a cerut din nou o anchetã ONU privind “victimele civile provocate de campania de bombardamente a NATO“, vizând regimul lui Muammar Kadhafi.

Aceastã cerere a fost denunţatã de puterile occidentale din Consiliul de Securitate, care suspecteazã Rusia cã încearcã prin toate mijloacele sã-şi protejeze aliatul sirian. Pentru ambasadoarea americanã Susan Rice, cererea prezentatã de Rusia joi “este o manevrã de joasã speţã pentru deturnarea atenţiei de la alte dosare şi întinarea succesului NATO, al partenerilor sãi şi al Consiliului de Securitate legat de protecţia poporului libian“.

Sunt douã anchete în curs“, a reacţionat la rândul sãu ambasadorul francez Gerard Araud. “De ce sã ceri o a treia în timp ce noi nu avem nici o comisie de anchetã în Siria, unde în ultimele trei sau patru zile au fost ucise peste 250 de persoane“, a adãugat el. Aceste noi tensiuni intervin dupã o serie de dezacorduri între ruşi şi occidentali pe tema Siriei.

Rusia şi China şi-au exercitat deja dreptul de veto faţã de o rezoluţie redactatã de state europene pentru a condamna Siria, unde reprimarea manifestaţiilor împotriva regimului s-a soldat cu peste 5.000 de morţîi începând din martie, potrivit ONU. Moscova a prezentat sãptãmâna trecutã un proiect de rezoluţie care condamnã violenţele comise “de toate pãrţile”, inclusiv folosirea disproporţionatã a forţei de cãtre autoritãţile siriene”. Dar puterile occidentale au considerat acest text mult prea slab.

Circa 50.000 de moscoviti si-au anuntat intentia de a participa simbata, 24 decembrie, la un nou protest impotriva fraudarii alegerilor parlamentare de catre Partidul Rusia Unita al lui Vladimir Putin. Mitingul din centrul Moscovei e organizat de grupari de opozitie, ziaristi independenti si staruri ale lumii artistice.

Protestele rusilor au fost salutate, intr-o miscare surprinzatoare, de strategul politic al Kremlinului. Vladislav Surkov a declarat intr-un interviu pentru Izvestia, citat de RIA Novosti, ca Rusia are un sistem politic “plictisitor si stupid”, iar dreptul de a protesta al oamenilor este “absolut natural”.​

Ambasadorul Turciei la Paris a părăsit vineri dimineaţă capitala Franţei. Încă de joi, premierul Turciei l-a rechemat pe diplomat acasă pentru consultări şi a ordonat suspendarea vizitelor bilaterale şi a cooperării militare între cele două ţări. Demersul vine după ce deputaţii francezi au adoptat un proiect de lege care interzice negarea genocidului, inclusiv cel armean comis de Imperiul Otoman la începutul secolului 20. Recep Erdogan acuză Franţa că ar fi comis un genocid în Algeria.

Premierul turc, Recep Erdogan, a făcut vineri un pas suplimentar în direcţia unei radicalizări a situaţiei, acuzând Franţa că ar fi comis un genocid în Algeria. “Se estimează că 15% din populaţia algeriană a fost masacrată de francezi după 1945; e vorba de un genocid“, a spus liderul de la Ankara, în cursul unei conferinţe de presă.

Recep Erdogan l-a atacat apoi direct pe Nicolas Sarkozy, acuzându-l pe preşedintele Franţei că ar “căuta voci ca să aţâţe islamofobia şi turcofobia“. În contextul în care “politica Franţei este fondată pe rasism, discriminare şi xenofobie, relaţiile bilaterale trebuie revizuite“, a mai spus premierul turc, anunţând totodată măsuri de retorsiune împotriva Parisului, după votul deputaţilor privind negarea genocidului, inclusiv cel armean.

Continuă şi dezbaterile cu specialiştii, majoritatea dintre ei fiind ostili proiectului de lege privind negarea genocidului, adoptat joi de către deputaţii francezi. Pierre Nora, unul dintre cei mai iluştri specialişti francezi, dar şi un vehement duşman al amestecului legislatorului în istorie, denunţă caracterul “electoral” al textului votat în Parlament. Cu doar câteva luni înainte de alegeri legislative şi prezidenţiale, votul celor circa 500 de mii de francezi de origine armenească este important. În plus, spune Nora, Sarkozy îndepărtează astfel şi perspectiva unei intrări a Turciei în Uniunea Europeană.

François Hollande, candidatul socialiştilor francezi la viitoarele prezidentiale, e şi el de părere că Sarkozy a realizat o “operaţiune electorală“.

În sfârşit, Robert Badinter, fost ministru socialist al Justiţiei şi apoi preşedinte al Consiliului Constituţional, e de părere că proiectul de lege care penalizează negarea unui genocid este pur şi simplu “anticonstituţional“.

Premierul turc Tayyip Erdogan a acuzat Franta de genocid in Algeria, in anii ’40 si ’50, adaugand ca tatal presedintelui Nicolas Sarkozy ar fi avut informatii directe despre “masacrele” realizate de trupele franceze pe teritoriul algerian, transmite Reuters. Reactia sefului Executivului de la Ankara a venit la o zi dupa ce deputatii francezi au aprobat propunerea legislativa care incrimineaza negarea genocidelor, inclusiv a celui armean, din 1915-1916. […]


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Siria, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Tensiuni intre RUSIA si MARILE PUTERI pe marginea dosarelor Libia si Siria/ Erdogan raspunde genocidului armean cu genocidul algerian

  1. Pingback: "Turcia ameninta intreaga lume"... LEGISLATORII DIN ISRAEL DEZBAT SI EI "GENOCIDUL ARMEAN"
  2. Pingback: SUA reasigura Israel ca VA ATACA IRANUL daca depaseste “unele” LINII ROSII/ Cipru: SINGURA PROBLEMA A ZONEI E TURCIA/ Rusia critica NATO pentru Libia/ Zbigniew Brzezinski ar vrea SIBERIA SUB STAPANIRE AMERICANA - Razboi întru Cuvânt
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare