Turcia si-a RECHEMAT ambasadorul din Franta/ IRAN arata cine-i stapanul STRAMTORII ORMUZ iar SUA se pregateste de RAZBOI

22-12-2011 3 minute Sublinieri

Turcia şi-a rechemat, joi, ambasadorul din Franţa, după ce după ce Parlamentului francez a aprobat joi o lege prin care este interzisă negarea genocidului. În aceaşi timp, Turcia a anunţat şi  suspendarea tuturor vizitelor şi cooperării militare cu Franţa. Decizia vine după ce Parlamentul francez a decis negarea actelor de genocid din 1915.“Din nefericire, această propunere a fost adoptată în pofida avertismentelor noastre. Această măsură deschide plăgi ireparabile şi foarte grave în relaţiile bileterale“, a spus Erdogan.

În acelaşi timp, Turcia şi-a rechemat, joi, ambasadorul de la Paris după votul Adunării Naţionale de condamnare a genocidului armean, a anunţat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Engin Solakoglu. “Ambasadorul va pleca vineri”, iar primul-ministru turc va anunţa în scurt timp deciziile pe care le va lua Ankara.

Deputaţii francezi au aprobat, joi, proiectul de lege privind negarea actelor de genocid, inclusiv a genocidului armean din 1915, în pofida ameninţărilor Turciei şi a prezenţei a mii de manifestanţi în faţa Adunării Naţionale. Textul a fost aprobat prin vot deschis cu o largă majoritate a deputaţilor prezenţi în sală. În Turcia, proiectul este văzut ca o tentativă a partidului lui Sarkozy de a curta diaspora armeană, foarte influentă, înainte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale de anul viitor.

Iranul va efectua, incepand de sambata, timp de zece zile, manevre militare in estul stramtorii Ormuz, in marea Oman si in Golful Aden, a anuntat joi comandantul marinei, amiralul Habibollah Sayyari, citat AFP.

“Este pentru prima oara cand manevrele iraniene acopera o zona atat de larga”, a afirmat amiralul Sayyari. Aceste exercitii vor permite “testarea noilor torpile si antrenarea coordonarii intre navele de suprafata si submarine pentru a face fata pirateriei, terorismului si manevrelor internationale”, a precizat amiralul.

Marina iraniana este responsabila cu apararea in apele adanci, la estul stramtorii Ormuz, in timp ce controlul apelor de coasta este incredintata Gardienilor Revolutiei. Marina, ale carei forte sunt limitate la o jumatate de duzina de mici fregate si la cateva distrugatoare, alaturi de trei submarine rusesti de clasa “Kilo”, si-a multiplicat in ultimii doi ani operatiunile in marea Oman si in golful Aden, in special pentru a proteja navele iraniene impotriva piratilor care actioneaza in aceasta zona.

Ea a escortat peste 1.300 de nave si a inregistrat aproximativ o suta de ciocniri armate cu piratii, a precizat amiralul Sayyari. Aceste manevre nu prevad inchiderea stramtorii Ormuz, care leaga Golful de marea Oman si pe unde tranziteaza 40% din traficul maritim petrolier mondial, a precizat acesta. Zvonurile legate de un astfel de exercitiu au provocat pentru scurt timp o crestere a cotatiilor petrolului la inceputul lui decembrie, in conditiile in care relatiile dintre Iran si vecinii sai arabi din Golf traverseaza o perioada de criza.

Amiralul Sayyari a reafirmat insa joi ca fortele iraniene detin “controlul total asupra stramtorii Ormuz” si ar putea sa o inchida daca primesc acest ordin. Iranul a afirmat in repetate randuri ca pot bloca aceasta cale maritima strategica daca este atacat sau impiedicat sa exporte petrol.

Tot mai mulţi oficiali de la Washington vorbesc despre izbucnirea unui război în Iran. După Leon Panetta, a venit rândul şefului Statului Major Interarme al SUA să admită că acest scenariu este posibil. Generalul Martin Dempsey a declarat că autorităţile de la Teheran fac un joc periculos care are ar putea degenera într-un conflict.

“Iran face un joc periculos care ar putea atrage Orientul Mijlociu şi alte ţări într-un conflict şi o nouă cursă a înarmării”, a spus generalul Martin Dempsey. Şeful Statului Major Interarme al SUA a precizat că Washington-ul analizează opţiunile în ceea ce priveşte Iran-ul şi le-a transmis un avertisment oficialilor de la Teheran. “Examinăm toate opţiunile. Nu întindeţi coarda”, a declarat Dempsey.

Totuşi, generalul a ţinut să precizeze că izbucnirea unui război în Iran ar fi o tragedie pentru regiune şi întreaga lume. “Principala mea preocupare este că ei (n.r. – iranienii) ar putea judeca greşit soluţiile noastre. Orice eroare ne poate atrage într-un conflict, ceea ce ar fi o tragedie pentru regiune şi lume”, a explicat Martin Dempsey. Acesta susţine că serviciile secrete americane colaborează cu cele israeliene în ceea ce priveşte programul iranian de înarmare nucleară. “America împărtăşeşte cu Israelul informaţiile obţinute de serviciile secrete. Încercăm să stabilim o relaţie bazată pe încredere”, a explicat generalul Martin Dempsey pentru CNN.

Leon Panetta: o armă nucleară în Iran este de neacceptat

Afirmaţiile şefului Statului Major Interarme al SUA vin la o zi după ce secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a recunoscut că există posibilitatea ca un război în Iran să nu poată fi evitat, în condiţiile în care Teheran-ul este pe cale să obţină bomba nucleară într-un an sau poate chiar mai repede. În ciuda eforturilor de a întrerupe programul nuclear, ei (n.r. – Iran) au ajuns la un punct în care sunt capabili să asambleze o bombă într-un an sau poate chiar mai puţin. Este o linie roşie pentru noi şi este o linie roşie pentru Israel. Dacă va fi nevoie ne vom ocupa de acest lucru”, a spus Leon Panetta. “Nu există opţiuni pe tablă. O armă nucleară în Iran este de neacceptat”, a adăugat secretarul american al Apărării.

Şi acesta a vorbit despre efectele pe care un război în Iran le-ar putea avea asupra lumii şi a economiei mondiale. Panetta a exemplificat spunând că, în cazul izbucnirii unui conflict, aprovizionarea cu petrol din Gorful Persic ar putea să fie întreruptă.

Rusia nu va mai accepta nici ingerinţa externă, nici “manipularea” de către “provocatori şi extremişti”, a declarat joi preşedintele Dmitri Medvedev, în deschiderea discursului său anual în Parlament pe tema contestării rezultatelor alegerilor legislative.

“Dreptul oamenilor de a-şi exprima opinia prin toate mijloacele legale este garantat, dar tentativele de a manipula cetăţenii ruşi, de a-i induce în eroare, de a alimenta conflictele sociale sunt inacceptabile. Nu vom lăsa provocatorii şi extremiştii să antreneze societatea în aventurile lor. Nu vom mai tolera ingerinţa externă în afacerile noastre interne”, a precizat Medvedev, reluând criticile exprimate deja de premierul Vladimir Putin, care a acuzat Statele Unite că sunt responsabile pentru mişcarea de contestare din Rusia.

“Rusia are nevoie de democraţie, nu de haos”, a subliniat preşedintele, exprimându-se cu două zile înaintea unui miting de amploare prevăzut sâmbătă la Moscova, unde sunt aşteptate zeci de mii de persoane pentru a contesta rezultatele scrutinului legislativ. Opoziţia şi observatorii independenţi au denunţat fraude masive în alegerile legislative desfăşurate la 4 decembrie, lucru dezminţit de către regim. este 50.000 de persoane au manifestat pe 19 decembrie la Moscova, cerând anularea rezultatului scrutinului legislativ, într-un miting fără precedent de la sosirea la putere, în 2000, a lui Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale din martie 2012, după ce a fost preşedinte în perioada 2000-2008.


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, Iran

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Turcia si-a RECHEMAT ambasadorul din Franta/ IRAN arata cine-i stapanul STRAMTORII ORMUZ iar SUA se pregateste de RAZBOI

  1. este posibil ca transferul de putere delicat si precipitat din nordkorea, care neindoielnic a capacitat resurse strategice si de informatii semnificativve statelor invecinate, fie ca e vorba de china, rusia sau sudkorea japonia, sa determine o devansare a atacului asupra iranului. china sta cu ochii pe peninsula koreana ca pe butelie, pentru ca daca intervine explicit sudul acolo e mandatorie interventia chinei in taiwan, ceea ce inseamna cel putin razboi regional, daca sarabanda nu va degenera. rusia arre plantata o mica revolutie al carei potential este inca greu de intuit, dar pentru a fi siguri ca o tin ocupata i-au iscat o “primavara” si in kazahstan, si in armenia, turcia are saua pusa cu siria si genocidul armean si cancerul lui erdogan, deci se-nfiripa….spiritul craciunului.. pagan.

  2. Purim 2012 cade pe 7-8 martie. sursa: chabad.org. Anul trecut, au inceput atacul asupra Libiei de Purim 2011, adica 19-20 martie. Prin rechemarea ambasadorului turc de la Paris, Turcia confirma cu inca un pas faptul ca “isi are coliva pregatita”, cum spunea parintele Paisie Aghioritul.

  3. http://www.romania-actualitati.ro/fregata_romaneasca_in_golful_aden-36318
    http://rumaniamilitary.wordpress.com/tag/fregata-tip-22-in-golful-aden/

    In urma sedintei CSAT din aceasta seara, Presedintele Basescu a anuntat ca anul viitor Romania va trimite o fregata tip 22, in cadrul programului Atlanta, al UE de lupta impotriva pirateriei in zona Golfului Aden, Cornul Africii.

    Fregata va avea la bord o echipa speciala constituita din membrii ai trupelor pentru operatiuni speciale si in premiera absoluta, T-22 va executa misiunea cu elicopter la bord!

    Aceasta este, dupa cate stiu eu, prima misiune oficiala a unei nave romanesti cu elicopter ambarcat. Aparatul va fi un IAR 330 Puma Naval. Nu s-a precizat nici data inceputului de misiune, si nici durata ei.
    ————————————–
    Oare anul viitor înseamnă începutul lui februarie?

    http://www.voltairenet.org/According-to-WINEP-the-Shiites
    http://www.voltairenet.org/Free-Syrian-Army-commanded-by
    şi http://www.voltairenet.org/Libyan-Islamists-go-to-Syria-to

  4. “În ciuda eforturilor de a întrerupe programul nuclear, ei (n.r. – Iran) au ajuns la un punct în care sunt capabili să asambleze o bombă într-un an sau poate chiar mai puţin.” – pai sarmanii iranieni obtin bomba asta intr-un an de vreo 2 ani incoace… mereu si mereu aceleasi balarii – repetitia e mama invataturii, nu?

  5. Ma intreb :americilor nu le este pregatita nici o ocupatie innaintea marilor miscari? Pt ca in celelalte zone ale globului vad ca da.

  6. Pingback: Tensiuni intre RUSIA si MARILE PUTERI pe marginea dosarelor Libia si Siria/ Erdogan raspunde genocidului armean cu genocidul algerian
  7. Semnalez şi eu un editorial al portavocei media ruseşti în România, care deşi este dubios în multe puncte, se adresează unor nelămuriri pe care le aveam şi eu vizavi de evenimentele din ultimul timp:
    http://cronicaromana.com/2011/12/18/editorial-eforturi-conjugate/

    În contextul crizei economice internaţionale SUA au pierdut poziţia de hegemon global pe care o avea odinioară. Unicul domeniu în care poziţia de lider global al SUA părea relativ asigurată era domeniul forţei militare. În mod indubitabil, armata americană este cea mai bine dotată şi cea mai bine finanţată din lume însă o serie de evenimente recente arată că într-o lume globalizată şi complexă, avantajele oferite de finanţarea nelimitată şi sofisticarea tehnologică pot dispărea foarte rapid.

    Incidentul recent în cadrul căruia Iranul a reuşit să captureze un avion american militar este mult mai important decât pare la prima vedere. Avionul american capturat de armata iraniană este o “dronă”, adică avion fără pilot, de dimensiuni mici, folosit pentru misiuni de cercetare. Teoretic, asemenea avioane sunt dificil de interceptat din cauza dimensiunilor mici şi a tehnologiei avansate de “camuflare” împotriva detectării. În ultimii ani, dronele au devenit principalul instrument operativ al armatei americane şi sunt folosite nu doar pentru misiuni de recunoaştere, ci şi pentru misiuni de luptă, fiind utilizate în calitate de bombardiere.

    Primele relatări despre interceptarea dronei americane de către armata iraniană au fost tratate cu scepticism de presa americană, iar mai multe “surse” din cadrul armatei americane au speculat că nu a fost vorba de o intercepţie, ci de o avarie provocată de defecţiuni tehnice. La câteva zile după primele declaraţii despre interceptarea dronei, autorităţile iraniene au prezentat imaginile care au şocat specialiştii în domeniul militar. Drona (RQ 140 Sentinel) capturată de iranieni este absolut intactă şi nu are urme de coliziune cu solul. Pentru această situaţie există o singură explicaţie plauzibilă: armata iraniană a reuşit să preia controlul dronei şi să o aterizeze pe o pistă din Iran.

    Consecinţele acestui fenomenal succes al iranienilor sunt cât se poate de serioase. Penetrarea sistemului de comunicare şi preluarea sistemului de control al dronei sunt posibile numai în condiţiile în care sistemul general de coordonare şi control al sistemelor automatizate din cadrul forţelor armate ale SUA a fost penetrat, iar sistemele de siguranţă şi criptare au fost sparte. Mai mult decât atât, dat fiind faptul că o bună parte din aparatura care asigură comunicarea şi coordonarea sistemelor computerizate din cadrul forţelor armate americane se află pe sateliţi, înlocuirea sau reprogramarea acestor sisteme reprezintă o dificultate tehnico-logistică aproape insurmontabilă.

    În condiţiile în care armata americană se bazează pe sisteme IT şi coordonare prin satelit în toate activităţile, iar toate avioanele, tancurile, rachetele şi navele sunt absolut nefuncţionale fără funcţionarea sistemelor automatizate, se poate spune că forţa armată americană poate fi “scoasă din priză” de cei care au penetrat sistemele de comunicare şi comandă. Autorităţile americane neagă această posibilitate, însă colegii lor israelieni nu se obosesc să se ascundă după deget şi recunosc seriozitatea situaţiei.

    Publicaţia israeliană Debka Files, cunoscută în cercuri restrânse de specialişti drept Vocea Mosadului, a făcut publice o serie de materiale analitice (care?? n.Utz) care descriu noua conjunctură:
    Interceptarea controlului dronei fără penetrarea întregului sistem de coordonare a sistemelor automatizate este imposibilă. În condiţiile în care drona a fost interceptată în cadrul primului său zbor deasupra Iranului este foarte probabil că cei care au organizat interceptarea aveau informaţii exacte despre data, ora şi itinerarul dronei, iar această probabilitate indică faptul că operaţiunea de interceptare a dronei a fost probabil executată în colaborare cu o forţă avansată din punct de vedere tehnologic (Rusia sau China) şi operaţiunea a beneficiat de colaborarea şi cooperarea intensivă din partea unor persoane aflate la un nivel foarte înalt în cadrul armatei sau serviciilor secrete americane. (serios.. tate astea la un loc??? n.Utz)

    În termeni simpli, situaţia arată în felul următor: din acest moment niciun avion, nicio navă şi nicio rachetă americană nu este în siguranţă şi poate fi dezactivată sau utilizată împotriva ţintelor americane sau aliate. (lol! chiar aşa? n.Utz) Americanii conştientizează seriozitatea problemei, fapt demonstrat de reacţiile americane la ultimele acţiuni iraniene în zona Golfului Persic.

    Pe 12 decembrie, la o săptămână după interceptarea dronei, Iranul a declarat că va bloca strâmtoarea Hurmuz pentru a organiza manevre militare. Prin această strâmtoare trece 40% din petrolul transportat la nivel global şi SUA au declarat în repetate rânduri că orice încercare de a bloca această arteră maritimă este absolut inadmisibilă şi va fi sancţionată dur, inclusiv prin utilizarea forţei armate.

    După ce Iranul şi-a declarat intenţia de a bloca strâmtoarea Hurmuz, reacţia americană a fost aproape inexistentă, fiind limitată la nişte declaraţii ale unor oficiali neimportanţi din cadrul Departamentului de Stat (nici eu nu am înţeles de ce nu a existat reacţie pe această temă, având în vedere prima ştire.. e Casus Beli perfect! n.Utz). Mai mult decât atât, în ultimele zile se putea observa o considerabilă reducere a presiunilor asupra Iranului, ceea ce se află într-un suspect şi pronunţat contrast cu comportamentul anterior al Washingtonului.

    Este posibil că deciziile autorităţilor americane de a reduce presiunile asupra Iranului au fost “stimulate” de prăbuşirea unei alte drone americane în zona insulelor Seychelles. Conform tradiţiei, armata americană a declarat că drona a suferit probleme tehnice, dar explicaţia şi implicita coincidenţă între declaraţiile iraniene şi “avaria” dronei par extrem de suspecte. O explicaţie mult mai plauzibilă este că drona a fost doborâtă de iranieni ca o demonstraţie a abilităţii de preluare a controlului sistemelor militare americane în orice colţ al lumii (ete na.. lol n.Utz).

    Sursele Debka Files (CARE???) susţin că în cazul unor incidente neplăcute, răspunsul obişnuit al armatei americane este intensificarea operaţiunilor pentru a nu crea o impresie de slăbiciune, însă în acest caz nu a existat o intensificare, ba mai mult, nu au mai existat misiuni de cercetare aeriană îndreptate împotriva Iranului. Analiştii publicaţiei israeliene consideră că “cei care au penetrat drona, au penetrat şi cartierul general al CIA la Langley”, deoarece s-a reuşit nu numai redirecţionarea dronei spre un aerodrom din Iran, dar şi evitarea situaţiei în care controlorii din centrul de coordonare al dronelor (care funcţionează sub egida CIA) ar fi activat mecanismul de autodistrugere a aparatului. Penetrarea sistemului de control şi comunicare a fost totală.

    Sursele din cadrul guvernului israelian susţin că există o “serioasă suspiciune” că Rusia a oferit Iranului ajutor tehnologic în vederea pregătirii atacului asupra dronei şi penetrării sistemelor americane. Săptămâna trecută, ministrul de externe al Israelului, Avigdor Liberman (vorbitor de rusă şi fost cetăţean al URSS) a fost trimis într-o vizită urgentă la Moscova pentru o întrevedere cu Vladimir Putin. Premierul rus i-a acordat o scurtă audienţă, însă nu a dorit să comenteze pe marginea existenţei unei cooperări între Rusia şi Iran în privinţa incidentului. Ministrul israelian a declarat după întâlnire: “Poziţia Rusiei în privinţa problemelor din Orientul Mijlociu nu ne ajută”.

    Sursele din cadrul guvernului israelian susţin că tentativele administraţiei Obama de a intra în contact cu preşedintele Medvedev pentru a discuta această problemă nu s-au soldat cu succes.

    Conform informaţiilor prezentate de Debka Files, la Teheran au loc negocieri bilaterale şi trilaterale între reprezentanţii Iranului, Rusiei şi Chinei în vederea determinării modului de împărţire şi utilizare a tehnologiilor şi informaţiilor obţinute cât şi despre strategia acţiunilor ulterioare. Sursele analiştilor israelieni nu au informaţii despre stadiul şi concluziile negocierilor.

    Anul 2012 se anunţă a fi un an absolut deosebit. O lume în care rachetele lansate de pe navele americane pot fi controlate de la Teheran, Moscova sau Beijing, iar toată tehnica militară americană poate fi dezactivată printr-o apăsare de buton se deosebeşte radical de lumea cu care am fost obişnuiţi. Cu câţiva ani în urmă, o lume în care jandarmul mondial Unchiul Sam a rămas fără bani şi fără baston era de neconceput.

    Să nu creadă cineva că efectele acestor evenimente vor fi limitate la Orientul Mijlociu. Eforturile părţilor implicate în procesul de modificare a conjuncturii globale vor avea în mod implacabil rezultate conjugate care se vor simţi şi la Bucureşti.
    ————————————————

    Puţin credibilă această poveste şi modul ei de prezentare, deşi se adresează unor probleme care nu pot fi explicate prea uşor, dintre care cele mai importante sunt condiţia perfectă a dronei (care ar fi putut fi aterizată de un alt Bradley Manning la o adică.. zic şi eu!), dar mai ales, de ce i se permite Iranului o astfel de etalare de forţă!! Este de neconceput ca americanii să permită aşa ceva! Din punctul meu de vedere este un act de agresiune extremă a status quo-ului politico-militar, care este permis Iranului! Mă rog.. aşteptăm să vedem ce urmează!

  8. @Utzu:

    Pai daca-i rusul de vina, e clar de ce nu vor sa faca astia scut comun anti-racheta, nu? Ca sunt hoti si o sa colaboreze tehnologic cu iranienii, uite de ce… Cam proasta propaganda asta de la cronica romana, nu (nu ca am duce grija ei…)?

  9. Mie mi se pare că e ţintită mai degrabă spre: cu ăştia vreţi voi să vă faceţi scut la deveselu? Eu aşa înţeleg toată povestea asta. Mă refer la articolul din cronică, nu la ce se întâmplă în iran.

  10. http://www.debka.com/weekly/520/printversion/

    The Downing of RQ-170 Sentinel – I
    Who Gave Iran the Technology for Trapping the US Stealth Drone?

    Iran’s electronic trap for snaring the Lockheed Martin RQ-170 Sentinel, one of the world’s most secret drone programs must be accounted a huge military and intelligence coup and a landmark in the long tussle over its nuclear program.
    As this issue closed, DEBKA-Net-Weekly’s intelligence sources reported growing suspicion in Washington that only the Russians were capable of breaking through the frequencies which linked CIA headquarters in Langley with the satellite communicating with the drone. It was the Sentinel’s first mission inside Iran. The decision to bring it down by a cyber attack was not taken initially in Tehran but in a foreign capital.
    .
    .
    (…)
    da.. dubios şi acest material.. în aceeaşi notă cu cel al cronicii..

  11. singurul stat care are acces neingradit la tehnologie americana este israelul. lipsa de reactie la evenimentele post”interceptarii”dronei poate semnifica existenta unei rezolutii definitve la wash_dc de a declansa mecanismul de atacaer a iranului intr-un interval de timp relativ scurt. o invinovatire tacita si subinteleasa a moskvei sau beijingului pt. deturnarea dronei poate crea fermentul unei manevre unilaterale inspre iran cu accentuarea iminentei pericolului nuclear generat de colaborarea tehnologica stransa intre regimurile iranian, rus si/sau chinez. moskva este vulnerabila politic-intern in aceasta perioada cuprnsa intre alegerile parlamentare si martia anul viitor cand putin va prelua efectiv fraiele. ca atare presiunile de orice fel se vor accentua acum si anumite necesitati operatinale externe vor fi fructificate pana la momentul apogeului politic al tzarului dee la moskva. situatia este de asemenea extrem de incordata, desi nu explicit, in pen.koreana. china pana la exprimarea unei pozitii efective in privinta iranului are de surmontat antagonisme strategice delicate ca s-n.korea, india-pakistan/bangladesh, taiwan, vietnam, filipine, vestul-musulman etc. cred ca unul sau mai multe focare latente de pe frontiera tzarcului euro-asiatic vor declansa cat de curand ostilitatile efective ale impresurarii; le reamintesc sintetic: japonia cu kurilele si influenta in marea ohotsk, aleutinele, barings si recuperarea alaskai, oceanul arctic si controlul resurselor in disputa opunand rusiei vs. usa/canada/norvegia/danemarca, finlanda si karelia, teritoriile baltice, kalinigradul, skandinavia vs. rusia, polonia si recuperareateritoriilor rasaritene, bucovina, moldova/transnistria/gurile dunarii, platoul marii negre, stramtorile bosfor dardanele, turcia vs.grecia, ciprul, siria, kurdistanul, conflictul armeano-azer, reiterarea razboiului georgian, iranul, labilitatea regimurilor din despotiile turcice kasah, turkmen, uzbek, tadjik etc, af-pak/pak-ind/ind-bang, controlul rutelor maritime intre oc. indian si marea cinei de sud, vietnam, taiwan, filipine, korea si cercul se inchide. toata aceasta incercuire exploziva poate fi declansata concomitent sau intr-o succesiune epuizanta pentru orice resursa ce i-ar sta impotriva. va actiona anticipativ victima sau se va supune supliciului, asta este intrebarea!?

  12. @K:

    moskva este vulnerabila politic-intern in aceasta perioada cuprnsa intre alegerile parlamentare si martia anul viitor cand putin va prelua efectiv fraiele. ca atare presiunile de orice fel se vor accentua acum si anumite necesitati operatinale externe vor fi fructificate pana la momentul apogeului politic al tzarului dee la moskva.

    Da, nu e exclus sa asistam la un declic pana atunci, desi e de presupus ca se va incerca o ”primavara ruseasca” tocmai pentru a fragiliza si crea o criza puternica interna in Rusia. O agresiune externa ar putea mai degraba sa fie folosita de establishmentul rus pentru a isi intari legitimitatea si autoritatea pe plan intern – ca orice cetate asediata. Mecanism care ar putea fi folosit, de altfel, si in SUA. Daca ”Obama” (adica establishmentul din spatele lui) vrea inca un mandat, poate o criza/razboi ar fi un pretext ideal.

    Adica am putea asista la o asemenea situatie in care razboiul sa nu mai fie neaparat ultima optiune de pe agenda marilor puteri, ci sa fie chiar o optiune de preferat altora (cum ar fi cedarea, tergiversarea, etc.).

  13. In SUA ca si in celelalte state vestice,partidele politice,fie ca sint la guvernare fie in opozitie, sint instrumentele aceleiasi elite.Nu conteaza absolut deloc cine este ales,republicani,democrati…toti o apa si-un pamint,actori de Hollywood.Stinga este Itzic,dreapta este fratele lui Strul iar tatal din spatele lor Rabin.Prin alegeri democratice,de ce nu ( confetii,baloane colorate,competitii,discursuri,finantari ( sic ),media,etc ) poporul,alegindu-l ori pe Itzic ori pe Strul,invariabil vor cadea in bratele aceluiasi tatuc,Rabin. ( numele sint pur intimplatoare,de bancuri )

    Democratia ( diluarea puterii politice ) este forma ideala de guvernamint pentru societatile secrete elitiste totalitare,capuse,parazite…de aceea si revolutia franceza pentru rasturnarea monarhiei,revolutia bolsevica pentru rasturnarea tarului,revolutiile de catifea pentru rasturnarea dictaturilor comuniste,primaverile arabe pentru rasturnarea regilor si conducatorilor autoritari.Lumeste,omenirea nu mai are nici o sansa in apararea libertatilor de orice fel ,singura intirziere,aminare ( lumeasca ) a instaurarii dictaturii globale furnizind-o Rusia,tara care se va razboi in curind cu aproape toti ( SUA,europa,israel ba chiar China spre final )

    S-ar putea ca nu Iranul sa fie miza acestor tari,ci Rusia,care acum este cea mai slabita si vulnerabila.In citiva ani,datorita surplusului de bani ( 600 de miliarde de dolari ) si inventivitatii extraordinare a oamenilor de stiinta rusi in domeniul armelor ultra-performante,plus dorinta politica de modernizare a armatei si alocarii de surse financiare record…Rusia chiar ar putea sa redevina o super-putere militara.Si daca vor si exploata politic in tarile arabe,impunerea de catre USA a practicilor homosexuale ( pe care arabii le detesta )…ba poate chiar si in Europa centrala si de est,atunci si expansiunea ei politica poate fi prefigurata.Iar daca SUA continua sa se afirme ca un stat fascist,dictatorial,in care prin lege tortura sa fie validata si oamenii retinuti fara procese pe timp nelimitat…atunci chiar si in sfera libertatilor civile Rusia poate exploata in viitor spre avantajul ei politic.

    Adica nu mai este de glumit,din punct de vedere al lui Rabin,tatucul…se cam ingroasa gluma cu rusnacii.Si daca nu o sa le iasa pasenta cu primavera rusa,si Putin ramine in control ( cum cred ca o sa si fie ) atunci nu le mai revine ca alternativa decit razboiul.

    Zic si eu…

  14. Pingback: "Turcia ameninta intreaga lume"... LEGISLATORII DIN ISRAEL DEZBAT SI EI "GENOCIDUL ARMEAN"
  15. Pingback: IRAN ameninta SUA ca VA TRECE LA ACTIUNE. Unele surse considera conflictul militar IMINENT - Razboi întru Cuvânt
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare