Crucea de pe catapeteasma Bisericii Sf. Pantelimon, INTACTA in CIUDA INCENDIULUI PUTERNIC

11-01-2012 45 secunde Sublinieri

 

O minune s-a petrecut la Biserica Sfântul Pantelimon, după greaua încercare prin care a trecut în noaptea de luni, când lăcașul a fost mistuit de flăcări. A doua zi, enoriaşii au găsit intactă crucea de lemn de pe catapeteasmă, cruce pe care o credeau distrusă în incendiu.

Spre mirarea tuturor celor prezenţi, crucea care a fost antrenată în prăbuşire de cupola în flăcări, a fost scoasă de sub grinzile carbonizate şi este intactă, fără nici cea mai mică zgârietură, neatinsă de foc, de apa folosită la stingerea incendiului sau de la căderea de la cel puţin 8 metri, acolo unde era montată pe catapeteasmă.

Unul din enoriaşii care ajută la repararea bisericii a luat-o pentru a reface instalaţia electrică ce era montată pe marginea acesteia, iar de vineri, 13 ianuarie a.c. ea va [fi] din nou pe catapeteasma bisericii şi va lumina rugăciunile credincioşilor, aşa cum o face de peste 100 de ani.

Biserica “Sfântul Pantelimon” a fost cuprinsă de flăcări luni aseară, în jurul orei 20.00, iar turla s-a prăbușit. Pompierii s-au luptat mai multe ore cu focul și au reușit să stingă flăcările aproape de miezul nopții. Flăcările au pus la pământ turla lăcașului de cult. Din cauza vântului puternic care a întețit flăcările, pompierii au avut nevoie de șapte autospeciale.


Categorii

1. DIVERSE, Minuni

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Crucea de pe catapeteasma Bisericii Sf. Pantelimon, INTACTA in CIUDA INCENDIULUI PUTERNIC

  1. NCENDIUL DIN 2012. MINUNEA DIN CATAPETEASMĂ. Atât tâmpla – lucrată de sculptorul Petre Babic –, cât şi amvoul, jilţurile şi o masă de ofrande datează din anul 1873. Poleitul tâmplei şi amvonului a fost executat în anul 1875 de Franz Ferdinandy. Construcţia bisericii a fost finalizată în data de 11 aprilie 1876. În timpul incendiului, catapeteasma a scăpat în mod miraculous de flăcări, deşi jaratecul cupolei prăbuşite a trecut razant de aceasta. O singură icoană a refuzat să se desprindă de catapeteasmă în noaptea tragediei, cea a Sfântului Spiridon care a rămas să apere catapeteasma şi altarul de un dezatru total.

    Incendiul puternic izbucnit luni, 10 ianuarie 2011, la Biserica “Sfântul Mucenic Pantelimon” şi “Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Foişorul de Foc din Bucureşti, mistuind în întregime turla principală., nu a mistuit credinţa enoriaşilor. Credincioşii s-au mobilizat imediat şi au salvat obiectele de cult, au lucrat intens pentru a curăţi sfântul lăcaş, sperând ca în prima duminică să participe din nou la Sfânta Liturghie. Preoţii slujitori le mulţumesc că le-au sărit în ajutor în miez de noapte şi chiar i-au impresionat pe pompieri; aceştia au spus că la nici o biserică la care au mai fost nu au mai văzut aşa o solidaritate.

  2. Pingback: MINUNEA DE LA BISERICA SFANTUL PANTELIMON (Foisorul de Foc), care a fost cuprinsa de flacari luni seara!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare