COVRIGII calzi, GUMA de mestecat, CAFEAUA DECOFEINIZATA si POP CORN-ul de cinema – pericole pentru sanatate

13-05-2012 3 minute Sublinieri

Alimente aparent banale pot fi extrem de dăunătoare. Mai jos vă prezentăm lista celor mai nesănătoase.

Covrigii consumaţi des predispun la obezitate şi diabet, guma de mestecat favorizează gastrita, iar cafeaua fără cofeină atacă inima mai mult decât cea normală.

1. GUMA DE MESTECAT stimulează în exces sucurile gastrice necesare digestiei. Stomacul roade în gol şi astfel apare, printre altele, gastrita. Riscul mare este ca guma să fie aspirată pe trahee şi să ajungă în plămâni, obturând căile respiratorii“, spune medicul de familie Călin Ciubotaru.

2. COVRIGII. Medicii recomandă să-i consumaţi foarte rar şi atunci să nu fie foarte calzi. Un covrig are între 250 şi 300 de calorii şi mai mult de 50 de grame de carbohidraţi.

Au un indice glicemic foarte mare, ceea ce înseamnă că nivelul zahărului din sânge creşte rapid, după care începe să scadă la fel de repede. Aceste variaţii epuizează funcţia pancreasului şi cauzează rezistenţă la insulină, faza premergătoare diabetului. Descărcările mari de insulină fac ca aceste zaharuri să nu fie arse în totalitate şi să se transforme în celule adipoase sau colesterol. Iar dacă sunt calzi, covrigii irită stomacul“, atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

3. BATOANELE “FITNESSsunt promovate drept alimente bune pentru siluetă, pentru că au mai puţin de 100 de calorii, ceea ce este o capcană, pentru că provin în principal din zahăr.

În compoziţia lor predomină zahărul, nu cerealele integrale, aşa cum lasă eticheta să se înţeleagă“, spune nutriţionistul Corina Zugravu.
4. CAFEA DECOFEINIZATĂ. Câteva ceşti echivalează cu o ceaşcă de cafea normală ca şi conţinut de cofeină. În procesul decofeinizării se utilizează constant solvenţi, substanţe cancerigene.

Mai mult, cafeaua decofeinizată e obţinută din culturi mai slabe calitativ (cafea Robusta), care au boabe mai grase şi care pot creşte colesterolul rău“, conchide prof. Mencinicopschi.

Studiile efectuate de americani şi britanici pe loturi de voluntari au demonstrat că cei care beau zilnic o ceaşcă de cafea decofeinizată au un nivel al colesterolului mai mare decât cei care beau cafea normală sau nu beau deloc.

Nutriționistul Corina Zugravu explică în ce condiții ar trebui preparate floricelele pentru a fi sănătoase și în ce măsură pot fi mai bune decât fructele.

Cercetători americani susţin că popcornul conţine o cantitate mare de antioxidanţi, care scad riscul de boli de inimă şi de cancer.

Mai mult, floricelele sunt creditate cu o valoare mai mare pentru organism decât fructele sau legumele.

Nutriţionistul Corina Zugravu lămureşte în ce condiţii şi în ce măsură sunt adevărate descoperirile recente.

În ce măsură sunt întemeiate afirmaţiile cercetătorilor americani?

Corina Zugravu: Floricelele de porumb, pregătite în casă, aşa cum le făcea bunica, sunt foarte sănătoase. Sunt cereale intergale, foarte benefice organismului. Condiţia este să nu fie prăjite în ulei sau unt.

Fără microunde

Ce beneficii ne aduc exact ?

Cerealele integrale conţin multe fibre, care sunt extrem de sănătoase. Mai mult, porumbul conţine o gamă largă de uleiuri care sunt foarte benefice, respectiv Omega 3 şi Omega 6, dar şi vitaminele B şi E, care ajută chiar la înfrumuseţarea pielii.

De altfel, popcornul este o alternativă foarte sănătoasă pentru gustări. În loc să stăm la televizor şi să mâncăm cipsuri sau alune extrem de sărate, putem opta pentru popcorn. Aşadar, floricelele sunt bune dacă se prepară cu cap.

În magazine se găsesc atât floricele vărsate cât şi ambalate, care pot fi pregătite la microunde. Ce variantă e cea mai bună?
Cu siguranţă cele vărsate pe care le puteam prepara sănătos. În popcornul de la microunde sunt puse grăsimi care le cresc enorm valoare calorică şi care sunt nesănătoase pentru inimă. În plus, se pune şi foarte multă sare, care ne afectează organismul.

Care sunt aromele nocive?
Aromele nu sunt, în particular negative, dar dacă sunt topite în unt nu sunt nici ele sănătoase. Cele mai rele sunt floricelele cu caramel care provoacă şi carii dentare. Iar popcornul care se vinde în cinematografe este otravă. Se foloseşte foarte multă sare şi unt, iar dacă pe lângă floricele mai bem şi o cola este cumplit. Acestă combinaţie poate acoperi toată cantitatea de calorii necesară pentru o zi.

Se pune mai multă sare pentru a se cumpăra mai multe sucuri, dar nu ne face bine deloc.

Putem spune că fructele sau legumele sunt mai puţin sănătoase decât floricelele?
Popcornul este sănătos, dar aici vorbim de o altă categorie de alimente. Este totuşi vorba de porumb, în care nu sunt proteine extraordinare. Cerealele integralele au beneficiile lor, la fel şi fructele şi legumele.

CV
Corina Zugravu: Nutriţionist

– Lector la Facultatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”
– Medic primar specialist în igienă alimentară şi nutriţie la Institutul Naţional de Sănătate Publică.
– Are 47 de ani.

DOVEDIT ŞTIINŢIFIC

Boabele de porumb “explodate”, cel puţin la fel de sănătoase ca legumele şi fructele

Cine nu adoră să mănânce floricele de porumb şi să urmărească programul preferat la televizor. Plăcerea de a mânca floricele este dublată şi de efectele pozitive pe care le au acestea asupra stării de sănătate.

Dacă sunt preparate cum trebuie, floricelele de porumb au un nivel scăzut de calorii, sunt bune pentru inimă şi circulaţia sângelui şi conţin o grămadă de nutrienţi necesari corpului.

Cel puţin aşa arată un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Scranton din Pennsylvania, care a scos la iveală faptul că floricelele de porumb conţin o cantitate mare de substanţe antioxidante numite polifenoli, într-o mai mare măsură decât conţin fructele sau legumele.

Polifenolul se pare că ar reduce apariţia bolilor de inimă şi anumite tipuri de cancer. Totodată, fiind vorba despre cereale, floricelele conţin multe fibre. O mulţime de calităţi pentru banalele “boabe de porumb explodate”.

Cu toate astea, popcornul nu poate fi un înlocuitor al produselor care conţin substanţe nutritive şi antioxidanţi ce nu se găsesc în cereale, însă caloriile puţine pot reprezenta un alt avantaj în faţa altor tipuri de cereale.

Foarte important rămâne modul în care sunt făcute floricelele, ele nu trebuie să fie “scufundate” în ulei sau unt sau să aibă multă sare. Asta ar diminua mult din avantajele pe care le au, mai susţin autorii studiului amintit.


Categorii

1. DIVERSE, Alimentatia (E-uri aditivi cancerigeni), Gheorghe Mencinicopschi, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “COVRIGII calzi, GUMA de mestecat, CAFEAUA DECOFEINIZATA si POP CORN-ul de cinema – pericole pentru sanatate

  1. “Condiţia este să nu fie prăjite în ulei sau unt.” Pai si cum sa prajim floricelele? Mai ramane doar untura…

  2. @MIHAELA PANA intr-un vas de tuci foarte incins , sau asa cum fac eu: am achizitionat o masina electrica de facut pop corn de la REAL parca .A costat sub 100 lei.Sunt foarte multumit de ea .Pofta buna !

  3. HA!De m-ar si bate si tot nu o sa cred ca floricelele,chiar si facute cum zic ei,sunt o hrana sanatoasa!Poate asa,odata pe luna,cel mult,ca un moft!
    Sa nu uitam ca porumbul este de baza la ingrasarea porcului!

  4. @magda s.

    Dar lapte consumati?
    Stiti ca… laptele este esential in cresterea puilor la oi, capre, porci, vaci, bivolite etc? 😀

  5. @Florin M

    Una-i cresterea,alta-i ingrasarea.Dar,oricum,apreciez umorul dvs:))

  6. Pingback: ASPARTAM, “DULCEA NENOROCIRE” – INDULCITORUL CANCERIGEN, MAI NOCIV SI DECAT ZAHARUL/ Ce să mancam ca sa prevenim cancerul si oboseala/ COLORANTUL CANCERIGEN RAMANE IN “COLA”/ Importanta micului dejun - Recomandari
  7. Pingback: ASPARTAM, “DULCEA NENOROCIRE” – INDULCITORUL CANCERIGEN, MAI NOCIV SI DECAT ZAHARUL/ Ce să mancam ca sa prevenim cancerul si oboseala/ COLORANTUL CANCERIGEN RAMANE IN “COLA”/ Importanta micului dejun - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare