Nordul KOSOVO: confruntari violente intre trupele KFOR si localnicii sarbi

1-06-2012 55 secunde Sublinieri

Kosovo: ciocniri intre sarbi si fortele KFOR

Ciocniri violente au izbucnit în această dimineaţă în nordul Kosovo după ce forţele KFOR au încercat să înlăture baricadele ridicate de sârbii din nordul teritoriului, transmite postul de radio RTK de la Priștina.

Localnici din oraşul Zvecan şi din satul vecin Rudare au încercat să împiedice distrugerea baricadelor, aruncând cu pietre în soldaţii NATO. Potrivit agenţiei sârbe BETA, militarii din cadrul misiunii NATO în Kosovo (KFOR) au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea, iar în jurul baricadelor s-au auzit şi focuri de armă.

Cel puţin cinci protestatari şi un soldat NATO au fost răniţi în violenţe. Potrivit unui purtător de cuvânt al KFOR citat de Reuters, militarul rănit a fost evacuat, iar starea lui este stabilă. Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, mai mulţi soldaţi KFOR au fost capturaţi de localnici.

În acest moment situaţia din nordul Kosovo rămâne tensionată, transmit agenţiile de presă de la Belgrad şi Pristina. Soldaţii NATO au blocat cu sârmă ghimpată toate drumurile spre Zvecan şi Rudare, iar principalul oraş din zona Mitrovica este survolat de elicoptere militare. NATO a blocat reţeaua de comunicaţii mobile din nordul teritoriului pentru a împiedica organizarea populaţiei pentru rezistenţă.

Nordul Kosovo este populat în cea mai mare parte de etnici sârbi care nu recunoscut jurisdicţia autorităţilor albaneze de la Pristina, care şi-a autoproclamat independenţa în anul 2008.

Anul trecut, sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade pe drumurile principale din zonă, încercând astfel să împiedice autorităţile albaneze şi misiunea UE din Kosovo să-şi impună controlul asupra punctelor de trecere a frontierei cu Serbia. De atunci, în ciuda numeroaselor încercări, forţele KFOR nu au reuşit să deblocheze toate drumurile din nordul provinciei, amintește și Agerpres.


Categorii

1. DIVERSE, Kosovo, Serbia

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Nordul KOSOVO: confruntari violente intre trupele KFOR si localnicii sarbi

  1. ce neam! cata hotarare si cat curaj!

  2. Pingback: Monah sarb atacat de albanezi in KOSOVO - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare