Criza cu repetitie a medicamentelor pentru BOLNAVII DE CANCER

13-07-2012 52 secunde Sublinieri

 

Asociaţiile medicale se plâng că ne confruntăm din nou cu o criză a citostaticelor, după cea de la începutul acestui an. Potrivit datelor asociaţiilor, sunt judeţe din care lipsesc şi şase, şapte citostatice, principala cauză fiind întârzierea licitaţiilor pentru achiziţionarea lor.

Societatea de Onco-hematologie a trimis Ministerului Sănătăţii un memoriu în care semnalează lipsa de medicamente pentru tratamentul bolnavilor de cancer. Cele mai mari probleme apar în cazul medicamentelor şi citostaticelor folosite pentru tratarea copiilor care suferă de această maladie.

În memoriul societăţii se arată că din sistemul sanitar românesc lipsesc 25 de citostatice şi alte două medicamente, toate vitale în tratamentul copiilor bolnavi de cancer.

Probleme sunt şi cu tratamentele pentru adulţi. Sunt judeţe unde din spitale lipsesc pe alocuri 6-7 citostatice, în special din cauză că achiziţiile medicamentelor pentru cancer întârzie luni de zile în unele cazuri, ceea ce poate fi fatal celor bolnavi.

Pe masa Ministerului Sănătăţii ajung lunar memorii care trag semnale de alarmă asupra crizei citostaticelor. Dar, în vreme ce mai marii caută explicaţii, bolnavii se sting cu zilele în spitale.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva populatiei, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Criza cu repetitie a medicamentelor pentru BOLNAVII DE CANCER

  1. Pingback: Tragedia BOLNAVILOR DE CANCER - Razboi întru Cuvânt
  2. Pingback: DRAMA TERIBILA A BOLNAVILOR DE CANCER DIN ROMÂNIA (video) - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare