AVORTUL: cea mai ingrozitoare crima a istoriei/ CADEREA Oxfordului/ NOUL TOTALITARISM SI GAYSTAPO-ul agresiv al gruparilor homosexuale (stiri si articole familie)

9-08-2012 15 minute Sublinieri

  • Doxologia:

 pr. Valentin Istrati: Cea mai îngrozitoare crimă a istoriei

Un articol recent din cotidianul USA Today a povestit despre oroarea trăită de o femeie de 31 de ani din China, Pan Chunyan, care a fost forţată să avorteze. Singurul motiv al faptului că noi ştim de acest măcel, este explozia reţelelor sociale în ţara comunistă.

Pan era însărcinată în 8 luni cu cel de-al treilea copil, ceea ce încalcă legea absurdă a Chinei. Aşa că i s-a spus că îşi poate păstra copilul numai dacă va plăti amenda de 8640 de dolari. Soţul ei avea posibilitatea să strângă aceşti bani, însă datorită unor circumstanţe nefericite, nu a reuşit la timp. Pan a fost luată cu duba de la piaţă unde îşi făcea cumpărăturile, dusă într-un spital şi injectată cu un fluid care a ucis  copilul de 8 luni.

„Soţia mea a văzut copilul şi i s-a zdrobit inima. Copilul era negru şi ars, iar toată pielea de pe faţă îi era jupuită” a spus plângând soţul.„Aceasta este o viaţă pe care acest copil nu a putut să o vadă şi să-şi deschidă ochii frumoşi asupra ei”.

Conform estimărilor în fiecare an 13 milioane de copii sunt ucişi cu cruzime în China. Este înfiorător, nu-i aşa?

Desigur unii ar spune că este o mare diferenţă între avorturile forţate din China şi avorturile voluntare din Statele Unite sau din Europa, de la noi. Da, este mare diferenţă între 13 milioane de avorturi în China şi 1 milion în America. Sau oare e mare diferenţă?

În ciuda aparentelor diferenţe, copilul nu este consultat şi moartea survine la fel de crud.

Faptul că un copil nu este dorit de stat şi ucis cu sânge rece de o lege criminală nu este mult mai grav decât faptul că un copil nu este dorit de către părinţi şi ucis în acelaşi fel. Diferenţa de civilizaţie este doar aparentă. Avem de-a face cu aceeaşi barbarie fără seamăn, în care un copil cu suflet nemuritor, unic în univers, o entitate separată, cu vocaţie şi valoare infinită, este omorât fără să se poată apăra, fără proces, fără vină, doar pentru a încuraja industria erotică şi pandemia desfrânării.

Avortul, oricât de mascat ar fi de felurite eufemisme, raţiuni elective, formule edulcorante, contexte şi pretexte, rămâne cea mai îngrozitoare crimă din istoria umanităţii, o crimă care înfioară de durere cerurile şi pogoară asupra pământului înstrăinarea şi moartea veşnică.

Libertatea de a te desfrâna, pandemia erogenă, industria pornografică, raţiunile civilizaţiei de faţadă, cultura morţii eufemizate, nu pot să explice niciodată de ce un copil care are o viaţă de trăit pe pământ şi una veşnică în ceruri, este tăiat în bucăţi, sau ars sau otrăvit, doar pentru că mama sa, purtătoare a lui în pântece, dar un alt om, decide acest lucru.

Într-o societate unde sute de mii de femei nu pot avea copii deşi îşi doresc, copii nedoriţi ar trebui să fie născuţi, şi trimişi la adevăraţii părinţi, adică la cei care îi iubesc, nu la născătorii fizici, care regretă viaţa ce se naşte şi refuză viaţa veşnică.

pr. Valentin Istrati: Căderea Oxfordului

Universitatea Oxford din Anglia a decis să schimbe codul vestimentar strict pentru a primi studenţii trans-sexuali. Această schimbare înseamnă că bărbaţii vor putea să poarte rochii, iar femeile vor putea opta pentru costum şi cravată.

Regulile stricte respectate de sute de ani au fost schimbate pentru ca studenţii trans-sexuali să nu se simtă excluşi din procesul de învăţământ, a raportat cotidinul The Guardian. Societatea Lesbienelor, Homosexualilor şi Trans-sexualilor din Marea Britanie a fost cea care a făcut această cerere de a se schimba codul vestimentar.

Este un caz tipic de discriminare pozitivă agresivă şi dăunătoare pentru societatea umană. În timp ce studenţii care poartă cruce la gât riscă excluderea de la ore sau de la examene, studenţii masculi îmbrăcaţi în femei sau vice-versa vor putea participa fără nicio problemă la toate activităţile şi evenimentele academice ale acestui for universitar de o istorie şi prestigiu neegalate.

Astfel, atmosfera din Universitatea Oxford va fi una ca pe străzile întunecate şi pline de bordeluri din suburbiile Amsterdamului. Distincţia aristocrată şi elevaţia inteligenţei lasă loc enormităţii şi perversiunii. Sodomia se extinde din cartierele rău famate, mărginaşe şi excluse ale oraşelor, pentru a intra triumfal în lege, în academie şi în ateneu. Cea mai înaltă formă de educaţie academică este ameninţată de trivialitate, anomalie şi păcat. Cele mai sacre simboluri ale culturii umane se contaminează de libido şi animalitate. Cercetarea surselor istoriei, inventivitatea, profunzimea analizei, valorile morale, literatura universală, ştiinţele exacte, erudiţia academiei, toate acestea lasă loc obscenităţii şi pierzaniei. Oxford este unul dintre locurile unde teologia creştină şi religioziatea morală au fost ţinute la un nivel înalt de multe veacuri. „Mişcarea Oxford” (The Oxford Movement) a fost o mişcare de restaurare în confesiunea anglicană a valorilor tradiţiei şi credinţei în teologie şi Liturghie. Acum autorităţile oxoniene au eradicat sistematic orice referinţă la creştinism, orice tradiţie morală şi de ţinută, au desfiinţat tradiţiile sacrosante ale actului academic.

Căderea universităţilor de renume universal nu va veni prin scăderea nivelului de inteligenţă, nici printr-o supremaţie a lucrărilor practice faţă de teorie (ca în multe universităţi americane), ci prin erodarea morală şi prin umplerea de ridicol a actului educaţiei, care va duce invariabil şi la o lipsă de principii morale necesare învăţării şi perfecţionării umane.

Dincolo de penibilul situaţiei – un mascul îmbrăcat în rochie la examenele dure ale universităţii seamănă a mahala de Holywood nu a for academic – există pericole mult mai mari care pândesc în ascunzişurile acestei decizii. În câţiva ani, şi alte minorităţi aberante vor clama recunoaşterea, acceptarea şi promovarea mediatică agresivă. Există grupări infracţionale uriaşe care încearcă prin orice mijloace să elimine pedepsele penale pentru pedofili (în Germania pedofilia în sine nu este incriminată). De asemenea, diferite categorii de persoane care practică diferite forme de trafic uman şi perversiune de orice fel se vor simţi din ce în ce mai îndreptăţiţi să îşi ceară drepturile, ameninţând cu moartea moralitatea publică şi educaţia copiilor.

Avortul (crimă intrauterină), infidelitatea, homosexualitatea, eutanasia, exploatarea, traficul de carne vie, dependenţa de droguri, toate acestea sunt doar începutul către o societate a morţii în care violenţa şi plăcerea aberantă vor deveni refrenul legiferat, anomalia va distruge temelia familiilor, educaţia va deveni barbarie a simţurilor, religia va fi scoasă afară din societate, toate spre pierzarea oamenilor care primesc încet dar sigur dominaţia celui viclean în inima şi în viaţa lor. 

Mămica şi tăticul nostru, surioarele şi frăţiorii, mai târziu soţii sau soţiile, fiii şi fiicele au fost şi sunt, pentru cei mai mulţi dintre noi, oamenii cei mai dragi, alături de care am trăit şi trăim încă momentele frumoase ale vieţii. Ei constituie familia noastră. Dar noţiunea de familie e mult mai largă, mai încăpătoare. În familie intră şi rudele mai apropiate sau mai îndepărtate, prietenii împreună cu care sufletul nostru se simte ca acasă şi, bineînţeles, rudele spirituale – naşii şi părintele duhovnicesc. Iar acolo unde este dragoste şi armonie, unde este Hristos, graniţele familiei se deschid tot mai mult, incluzând satul natal sau comunitatea în care trăim, neamul a cărui limbă o vorbim sau, în sensul cel mai larg, lumea întreagă. Căci, fiind născuţi din Adam şi Eva, rude suntem toţi oamenii, parte a aceleiaşi omenităţi, înrudiţi chiar cu Fiul lui Dumnezeu de la Întruparea Sa în ieslea Betleemului.

Şi, pentru că familia a fost mereu temei, sprijin şi garanţie a fericirii şi a împlinirii omului, în toate culturile tradiţionale se dădea o mare atenţie vieţii de familie; aceasta era ocrotită printr-o mulţime de rânduieli în care interesul mai general al ei prima în faţa celui individual al celor ce o constituiau. Deşi nu erau născocite încă „Drepturile omului”, divorţurile erau o raritate, iar copiii rămâneau fără părinţi doar când aceştia mureau în războaie sau de boli grave – dar şi atunci erau crescuţi de bunici, care erau întotdeauna respectaţi, iubiţi şi ascultaţi. Într-o astfel de lume, depresiile erau aproape inexistente, deşi nu existau înlesnirile, confortul şi mulţimea de asociaţii şi reglementări privind drepturile omului de astăzi, iar oamenii se considerau fericiţi în pofida necazurilor şi a bolilor care în istorie n-au lipsit niciodată.

Pentru societatea democratică a celor corectaţi politic, lumea trecutului, a unei familii puternice care avea propriile ei valori şi ierarhii, e doar parte a unei istorii triste a neamului omenesc – cauzată, zice-se, de întunericul în care religia ţinea lumea. Atât de mult s-a strâmbat mintea acestor oameni, care, de la Revoluţia Franceză încoace, au moştenit închinarea la „Drepturile omului”, încât au pierdut complet simţul realităţii şi al decenţei. Pentru ei, a apăra familia – pentru că aceasta este un izvor de bucurie, împlinire şi fericire a omului – e o aberaţie. Căci, după ei, „Drepturile” sunt mai importante decât pacea şi fericirea unei armonioase vieţi de familie, mult mai importante decât credinţa în Dumnezeu.

Rezultatul?

În Uniunea Europeană, astăzi, aproape jumătate dintre căsătorii sfârşesc în divorţ, iar unul din trei copii se naşte în afara căsătoriei. În Belgia, 71% dintre cei căsătoriţi divorţează, urmând imediat Austria, unde 66% din cupluri preferă divorţul. În 1980, în Uniunea Europeană existau 670.000 de cupluri divorţate. În 2005, numărul a crescut la peste un milion. Poate că acesta e unul din motivele pentru care peste 10% din populaţia ţărilor occidentale suferă de depresie…

În Suedia, 55% dintre copii se nasc în afara căsătoriei; în Franţa, procentul este de 45%; în Marea Britanie, de 42%, în timp ce în Polonia este de doar 15%. E interesant de observat faptul că proporţional cu numărul de atei declaraţi şi cu gradul de implementare a „Drepturilor omului” creşte rata eşecului familial şi a divorţurilor. De asemenea, ţările care au cea mai mică rată a divorţului sunt cele cu cei mai mulţi credincioşi practicanţi: doar 18% dintre italienii căsătoriţi şi 17% dintre irlandezii căsătoriţi divorţează.

Dar, de fapt, ce sunt aceste „Drepturi” care se dovedesc atât de nocive pentru viaţa de familie? Înainte de a se naşte pruncul, se vorbeşte despre dreptul femeii la propriul pântec, adică dreptul de a-l ucide, avortându-l până la trei luni, respectiv şase luni de la concepţie. Pruncul nu are încă nici un drept – sau are numai dreptul de a fi sau nu avortat. Când copilul este mic, începând cât mai de timpuriu, UNESCO instituie dreptul la educaţie sexuală.

Aceasta se va realiza în primul rând la nivel informal prin circulaţia liberă a presei cu caracter pornografic – care reflectă alt drept al omului, dreptul la informare. Dar aceasta nu-i decât o pregătire aperceptivă, căci educaţia sexuală e programată a fi realizată prin grădiniţă şi şcoală începând cu vârsta de 5 ani şi până la terminarea liceului. Aşa este protejat de organismele internaţionale dreptul la educaţie sexuală. Aceasta înseamnă, în limbajul UNESCO, ca celor mici să le fie respectat „dreptul la a-şi cunoaşte propriul corp”: dreptul la autoerotism şi masturbare. Pe urmă, societatea a început să se problematizeze despre cum poate să susţină mai bine dreptul copiilor la dragoste trupească, adică la ceea ce înainte se numea, în „limbaj discriminatoriu”, abuz sexual şi pedofilie. Chiar şi în România a început să se discute cu un an în urmă posibilitatea introducerii unui nou drept în codul penal: dreptul la relaţii incestuoase, neincriminându-le penal.

În mod obligatoriu, educaţia sexuală în şcoală trebuie, în noua perspectivă ideologică, să obişnuiască copilul cu ideea că sexualitatea şi lesbianismul sunt normale şi chiar recomandate pentru împlinirea personală. De această idee copilul şi tânărul se va lovi aproape peste tot în societatea pe care ne-o pregăteşte noua legislaţie europeană. Şi aceasta pentru că, prin legile dedicate nediscriminării homosexualilor, li se dau acestora absolut toate drepturile – inclusiv acela de a se căsători şi de a înfia copii născuţi de oamenii normali. Dacă la toate aceste „drepturi” se mai adaugă cele privitoare la obţinerea prin orice mijloc a plăcerii, chiar şi prin perversiuni, avem tabloul aproape complet al cadrului general în care familia zilelor noastre trebuie să-şi desfăşoare viaţa.

De neînţeles însă apare lipsa din acest tablou a unor drepturi minime rezervate familiei. Oare pentru că acestea vin în conflict cu cele afirmate? Spre exemplu, copiii noştri nu au dreptul să fie protejaţi de pornografie, deşi toate studiile arată că aceasta conduce la violenţă, viol, la impotenţă şi chiar la crimă. Copiii noştri nu au dreptul la păstrarea inocenţei, la dragoste curată, la a fi feriţi de fantasmele sexuale. De asemenea, părinţii nu mai au dreptul să-şi crească copiii conform moralei tradiţionale, potrivit credinţei şi unei vieţi sănătoase. Părinţilor li se răpeşte dreptul de a-i pregăti pe copii pentru o viaţă de familie clădită pe respectul celuilalt, pe dragoste jertfelnică şi pe naşterea de copii. Şi exemplele pot continua…

Când este vorba de „drepturile” celor care subminează familia, legile ţării pot fi încălcate chiar de către oficialităţi, în timp ce pentru drepturile minime ale familiei nu luptă nici măcar cei ce au familie şi-şi pun în ea întreaga nădejde de împlinire în viaţă. Lucrul acesta a fost foarte bine ilustrat de apariţia în Bucureşti, în lunile ce au trecut, a unor panouri publicitare care făceau propagandă relaţiilor şi căsătoriilor între homosexuali. Deşi legea românească nu recunoaşte legalitatea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, aceştia îşi pot face reclamă – bineînţeles, cu sprijinul organismelor europene, care ne impun, iată, propria lor ideologie, la fel cum o făceau bolşevicii în comunism.

Câte panouri publicitare s-au putut vedea în ultimii 20 de ani în România care să susţină familia şi valorile acesteia? Oare conducătorii ţării noastre, primarii, consilierii locali sau funcţionarii instituţiilor statului s-au născut din perechi de homosexuali şi lesbiene, încât nimeni nu este interesat să susţină familia? Oare noi toţi, românii de pretutindeni, nu suntem puţin datori faţă de familia care ne-a dat viaţă, dacă pe aceea pe care o avem acum nu simţim nevoia să o apărăm?

În ultimele două decenii, familia românească a pierdut treptat tot mai multe drepturi, tot mai mult teren în faţa ideologiilor destrăbălării şi a legilor antiomeneşti. Dacă continuăm în acelaşi ritm, lăsându-ne în voia sorţii, s-ar putea ca nu peste multă vreme familia, privită sub unghiul legilor bolnave care se dau astăzi în Comunitatea Europeană, să ajungă să fie văzută ca un fel de instituţie fundamentalistă, concurată desigur de democratica „familie de homosexuali”. Căci în această direcţie evoluează lucrurile: să-ţi fie ruşine că eşti căsătorit şi că nu practici perversiuni sau, cel puţin, să nu îndrăzneşti să declari că homosexualitatea e un comportament considerat dintotdeauna patologic. În privinţa copiilor, de pe acum se cultivă mentalitatea că cei ce vor să aibă mai mult de un copil sunt cel puţin ciudaţi, dacă nu chiar periculoşi pentru echilibrul ecologic al planetei.

Aceasta fiind situaţia, oare nu se mai poate face chiar nimic pentru a stopa campania degenerării familiei româneşti? În timpul comunismului, deşi dictatura pedepsea cu temniţă grea, cu tortură şi cu moartea pe cei ce se opuneau regimului manifestându-şi libertatea şi credinţa, sute de mii de români au preferat să intre în închisoare sau să fie omorâţi în chinuri decât să cedeze în faţa regimului ateu şi antiromânesc. Acum, în condiţiile în care avem cel puţin libertatea de a ne spune părerea, de ce oare nu facem nimic? Nu realizăm că ceea ce se întâmplă ne primejduieşte grav libertatea şi fiinţa?

Având în vedere acestea, am crezut de cuviinţă să ne alăturăm cu toată inima demersurilor pe care Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului şi le-a propus pentru anul 2010. În primul rând, constatând că pornografia este cel mai important vector de luptă împotriva familiei, declarăm împreună cu membrii acestei asociaţii anul 2010 drept anul eradicării propagandei pornografice în societatea românească.

Se urmăreşte conştientizarea de către populaţie, mai ales de către părinţi, a primejdiei pe care pornografia o reprezintă pentru viaţa de familie şi pentru sănătatea mentală a copiilor. De asemenea, se are în vedere şi lupta pentru eliminarea mesajelor pornografice din spaţiul public românesc. Desigur, nu vom putea face nimic dacă rămânem singuri în această lucrare; de aceea vă rugăm pe toţi cei ce sunteţi în acelaşi gând cu noi, conştientizând pericolul la care este expusă familia astăzi, să ne contactaţi pe email-ul revistei – pentru a vedea ce putem face, împreună. Noi nu avem nici mijloacele şi nici banii lor, însă cu noi este Dumnezeu şi toţi Sfinţii acestui neam.

Mihai Cristea

Aparut in nr 12 al revistei Familia Ortodoxa

Toate revolutiile promit libertate. Insa o proclama doar pentru unii. Promit toleranta – dar numai pentru unii. Cei pretins “persecutati” ieri devin, la rindul lor, tirani, astazi. Asa au fost iacobinii francezi in secolul XVIII si bolsevicii rusi in secolul XX. Acum au aparut noii totalitaristi, cei ai inceputului de mileniu III: incidente recente dovedesc intoleranta si dispretul pe care asa numitele “minoritati sexuale” le au fata de restul societatii.

Revolutia sexuala si una din creatiile sale, “minoritatile sexuale” au ideologie si obiective specific totalitare. Chiar si institutii proprii. Asa cum bolsevicii au avut NKVD-ul, iar nazistii, Gestapo, inchizitia “minoritatilor sexuale” e un adevarat “Gaystapo”, compusa din indivizi agresivi care stau la pinda, monitorizeaza ce se scrie, publica ori declara in mass media sau online si ataca pe cei care nu sunt de acord cu ei. Atacurile sunt verbale dar si fizice, uneori chiar violente. Exemple de genul acesta au fost neobisnuit de multe in ultimele doua-trei saptamini desi, culmea, s-a pornit de la pozitii deosebit de respectuoase afirmate in public de cei care inca mai apara virtutea si acorda primordialitate casatoriei traditionale.

Marea Britanie

Christina Summers reprezinta Partidul Ecologist (Green Party) in consiliul municipal din Sussex. Femeia de 50 de ani, necasatorita, este crestina practicant si a fost, luna trecuta, singura deputata din consiliul municipal care a votat impotriva unei motiuni in sprijinul proiectului guvernului britanic de a legifera casatoriile homosexuale in Marea Britanie. Ea s-a exprimat pentru casatoria crestina barbat-femeie. Sefii partidului au inceput o ancheta si propun excluderea ei din partid. Summers a primit o multime de mesaje electronice amenintatoare si murdare care o acuza de homofobie, ca nu mai e in pas cu lumea, ca e bolnava mintal ori fascista. Reactii similare a mai primit si mai devreme in an din partea colegilor de partid cind s-a pronuntat impotriva avortului. Detalii.

Suedia

Recent, reteaua suedeza de stiri SVT.se a anuntat ca un licean a fost respins la o teza la biologie pentru ca a scris intr-o tema de casa ca homosexualitatea e anormala. In opinia noastra, Suedia se transforma in cea mai dictatoriala tara a Europei, unde libertatea cuvintului pare sa nu mai insemne nimic. Cu un deceniu in urma, autoritatile suedeze au arestat un pastor protestant pentru ca a predicat, citind din Biblie (Romani 1), ca homosexualitatea e pacat. In timp, cazul a fost rezolvat in favoarea pastorului in Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Detalii.

Canada

Cu citeva saptamini in urma, un tribunal canadian a gasit vinovata si a amendat cu citeva mii de dolari o familie menonita din vestul Canadei pentru ca a refuzat sa inchirieze o camera in micul lor motel de tara unui cuplu homosexual. Menonitii s-au scuzat, spunindu-le celor doi ca ei inchiriaza camere doar cuplurilor casatorite barbat-femeie, ori persoanelor necasatorite dar singure. Homosexualii au fost ofensati si i-au dat in judecata. Justificarea religioasa a menonitilor, a decis judecatorul, a fost insuficienta sa evite penalizarea. Discriminarea si egalitatea in drepturi, a spus el, sunt obiective sociale mai valoroase decit libertatea de constiinta sau religioasa. In final, menonitii au acceptat sa plateasca amenda si si-au inchis hanul. Recomandam un comentariu care pune punctul pe i: secularimsul devine tot mai ostil religiei si expresivitatii religioase in spatiul public. Comentariul a fost publicat pe 28 iulie in New York Times.

SUA – Boston, Chicago, San Francisco, Washington, etc.

Pozitia unui crestin in favoarea casatoriei traditionale a atras furia homosexualilor. Este vorba despre un oficial al companiei Chick Fil-A, un lant de restaurante fast food din Georgia, fondat in 1967, specializata pe preparate din pui. Chick Fil-A are restaurante in majoritatea statelor americane. Proprietarii companiei sunt crestini si promoveaza valorile crestine, atit in SUA cit si la nivel international. De multi ani si-au afirmat opozitia fata de casatoriile homosexuale si au finantat actiuni constitutionale de protejare a casatoriei traditionale in Carolina de Nord, California, Minnesota, etc. Pe 16 iulie, presedintele Dan Cathy a oferit un interviu Baptist Press afirmind ca el, sotia si toti ai lui cred in casatoria traditionala, asa cum ne-o da Biblia. Declaratia exacta: “We are very much supportive of the family – the biblical definition of the family unit. We are a family-owned business, a family-led business, and we are married to our first wives. We give God thanks for that”. (“Sprijinim foarte mult familia – definitia biblica a familiei. Familia e proprietara companiei si a afacerilor, si inca suntem casatoriti cu primele noastre sotii. Multumim lui Dumnezeu pentru asta.”)

Incredibil, comentariul acesta inofensiv a stirnit un incendiu de ura si reactii vitriolice in comunitatea homosexuala din America. “Minoritarii” au lansat boicoturi, kiss-ins (adica proteste la intrarea in restaurantele Chick Fil-A constind din sarutari in public ale cuplurilor homosexuale) si proteste pentru inchiderea restaurantelor Chick Fil-A in campusurile universitare americane. Doar in prima parte a acestei saptamini au avut loc demonstratii in mai multe campusuri din Texas, Kentucky, New York. Mai rau, primarul orasului Boston a anuntat ca nu va mai permite deschiderea de noi restaurante Chick Fil-A. Pe 24 iunie, un deputat influent din consiliul municipal al orasului Chicago a anuntat si el ca va interzice deschiderea unui nou restaurant Chick Fil-A in districtul pe care il reprezinta. Lui i-au urmat primarul din Chicago, Rahm Emanuel, fost consilier al Presedintelui Obama, si primarul orasului Philadelphia. Acesti oficiali au acuzat familia Cathy de discriminare, homofobie si bigotism. Juristii, insa, sunt sceptici. Legal vorbind, autoritatile publice nu pot impune astfel de restrictii draconice deoarece, spun ei, afirmatiile familiei Cathy, facute in public sunt protejate de constitutie si libertatea cuvintului. Mai mult aici.

SUA – Texas

Un exemplu si mai radical provine din Texas, unde Mark Regnerus e profesor asistent de sociologie la prestigioasa University of Texas din Austin. Crestin catolic, de mai multi ani el s-a specializat in munca de cercetare asupra rolului familiei in societatea moderna si mai ales asupra consecintelor sociale ale destramarii familiei. Acum cativa ani a inceput un ambitios proiect sociologic privind impactul cresterii copiilor in “familii unisex”. In ultimii 10 ani tribunalele au fost asaltate de actiuni judecatoresti pentru recunoasterea casatoriilor homosexuale, actiuni care au fost sprijinite de studii de “expertiza” ale de American Psychological Association (APA), care afirmau mereu si mereu ca homosexualitatea parintilor nu afecteaza copiii. Uneori, judecatorii au fost influentati de astfel de studii, dind decizii favorabile homosexualilor, inclusiv dreptul de a adopta copii.

Pozitiile APA i s-au parut stranii profesorului Regnerus si, dupa mai multi ani de efort, a alcatuit un studiu cu autoritate in domeniu. Concluziile lui: in comparatie cu copiii crescuti in familia traditionala, copiii crescuti de homosexuali se dezvolta anormal, mai anevoios, lipsiti de incredere.

Studiul lui Regnerus, intitulat New Family Structures Study (“Studiul noilor structuri de familie”), este cel mai vast alcatuit pina acum si acopera intregul spatiu american. Este si cel mai recent. Adica, spre deosebire de cercetarile anterioare, include si observatii foarte recente despre adulti si adolescenti (aproape 3000 de persoane 18 si 39 de ani) care au crescut in familii homosexuale. Studiile precedente erau bazate pe raspunsuri la chestionare date de parintii homosexuali ai copiilor, nu de copii. Care sunt unele din concluziile studiului lui Regnerus?

    * copiii crescuti de homosexuali au o probabilitate de 3,5 ori mai mare de a deveni someri decit copiii crescuti in familii traditionale
    * copiii crescuti de homosexuali au, ca adulti, un nivel de criminalitate si recidiva mult mai ridicat decit ceilalti copii
    * copiii crescuti de cuplurile de lesbiene raporteaza ca au fost abuzati sexual de 11 ori mai mult decit copiii crescuti in familiile binare (23% fata de 2%). Copiii crescuti de barbati homosexuali au raportat si ei ca au fost abuzati sexual de 3 ori mai frecvent decit copiii crescuti in familii binare
    * copiii crescuti de cupluri de lesbiene au fost constrinsi sa intretina relatii sexuale de 4 ori mai frecvent decit copiii crescuti in familiile normale (31% fata de 8%). Copiii crescuti de barbati homosexuali au fost constrinsi sa intretina relatii sexuale de 3 ori mai frecvent decit copiii crescuti in familiile normale (25% fata de 8%)
    *4,1% din fetele crescute de cupluri lesbiene se declara “asexuale”, adica lipsite de interes in viata de intimitate, in alte cuvinte de simtaminte sexuale. Doar 0,5% din fetele crescute in familii traditionale indica astfel de simtaminte.

Conform aceluiasi studiu, in toate categoriile de comparatie si din toate punctele de vedere copiii crescuti de homosexuali sunt in urma celor crescuti in familiile traditionale: sanatate fizica si mintala, educatie, divort, stabilitatea in relatii, violenta domestica, anxietate, depresie, confuzie privind propria identitate sexuala, promiscuitate.

Cum era de asteptat, rezultatele studiului lui Regnerus au atras furia homosexualilor. “Gaystapo”-ul homosexual a intrat in actiune. In iulie au facut o plingere oficiala la asociatia sociologilor americani cerind ca profesorului Regnerus sa i se retraga titlul, acuzindu-l de frauda academica. Au strins peste 200 de semnaturi pentru demiterea lui din functiile academice.

Recomandam urmatoarele materiale privind incidentul din jurul studiului profesorului Regnerus:
(1) un articol pe aceasta tema aparut recent in Weekly Standard
(2) scrisoarea activistilor homosexuali adresata organizatiilor academice prin care cer retragerea titlului profesorului Regnerus
(3) un sumar al studiului
(4) textul integral, in engleza, al studiului

(Extras din Buletinul informativ al Alianței Familiilor din România)

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 201, 7 aug 2012

Persecutia Crestinilor – Nigeria. Crestinii din Nigeria au cerut Departamentului de Stat al SUA sa declare Boko Haram, grupul islamist care ucide crestinii in masa, organizatie terorista. Pana acum, Departamentul de Stat a refuzat sa o faca pe motiv ca o astfel de decizie ar motiva Boko Haram sa se dedea la si mai multe acte teroriste (Link).

Islamismul radical. Generatia tanara musulmana e mai radicala decat parintii lor. E o observatie care deranjeaza si contrazice asteptarile secularistilor care ne spun ca secularizarea tempereaza radicalismul religios ori elimina religia in intregime. Un comentariu in National Review observa tocmai opusul – in anii 50 lumea musulmana era mai seculara decat astazi. Primaverile arabe au radicalizat lumea araba si o indrepta spre mai multa, nu mai putina, religiozitate (Link).

Islamismul radical – Mali. Jihadistii islamici fac ravagii si in Mali, tara care pana acum era pasnic locuita de musulmani si crestini intr-un stat secular (Link).

De-a dreptul pervers. Ca peste tot, homosexualii din Massachusetts au o pepiniera – adolescentii si copiii. In 2011, ei au organizat primul mars al mandriei homosexuale dedicat exclusiv adolescentilor. Aici vedeti poze de la eveniment. Atentionare – pozele sunt respingatoare – o imagine la rece a homosexualitatii si homosexualilor (Link).

Fara nadejde (Europa). Tineretul european e lipsit de perspective. Nu are viitor. Nu sunt locuri de munca. Vrea sa emigreze, dar unde? Unde e mai bine? Un articol pe tema asta descrie viitorul lipsit de nadejde al tinerilor din Uniune. Ironic, unii tineri emigreaza in fostele colonii pentru a-si gasi acolo viitorul: Angola, Brazilia, Argentina (Link).

Fara nadejde (America). O povara cu care se confrunta tinerii de dincolo de ocean, ca de fel tot mai mult si in Romania, sunt datoriile. Tinerii care absolvesc universitatile americane sunt in datorii pana peste cap. Consecintele sunt radicale si nemaiintalnite – nu se mai casatoresc, traiesc in concubinaj ori se casatoresc doar dupa ce ambii isi platesc datoriile acumulate in universitate. Unii tineri doctori ori avocati americani acumuleaza pana la o jumatate de milion de dolari in datorii cand termina universitatea. National Public Radio le descrie situatia precara (Link).

Saracii iubesc familia. Un studiu facut in America arata ca saracii pretuiesc mai mult valorile familiei, familia si respecta casatoria mai mult decat cei bogati (Link).

Chiar si in Nepal – Al treilea sex? Cine s-ar fi asteptat ca si in traditionalul Nepal (budhist si musulman) sa aiba loc marsuri homosexuale? Da, chiar si acolo. In plus, acolo travestitii cer sa fie recunoscuti ca persoane de sexul trei (3), adica nici barbati, nici femei (Link).

Casatorii umaniste – Scotia. Ati auzit pana acum de “casatorii umaniste”? Noi nu. Ce sunt? Casatorii cu ritual umanist, adica necrestin sau nereligios. Dar nici casatorii civile. In Scotia, din 29.000 de casatorii anuale peste 2.000 sunt “casatorii umaniste”, 15.000 civile si restul religioase (Link).

Si vrajitoarele au “drepturi” – America. Un tribunal federal din Louisiana a decretat recent ca si vrajitoarele (cele care ghicesc in carti) au dreptul sa-si profeseze “meseria”, vrajitoria fiind o forma de expresie a religiei, protejata in aceeasi masura ca religia crestina (Link).

Controlul populatiei. Luna trecuta a avut loc la Londra summitul organizatiilor internationale care urmaresc controlul (a se citi “diminuarea” sau depopularea) populatiei. Organizatiile, guvernele si fundatia lui Bill Gates au promis 4,6 miliarde de dolari pentru atingerea acestui scop “nobil.” Printre altele, banii vor fi folositi sa ademeneasca fetele sa nu mai faca copii. Pretul? $20 (Link).

Controlul populatiei – Eutanasie. Eutanasia devine tot mai raspandita. Contribuie si ea la “diminuarea” numarului locuitorilor planetei (depopularea planetei). Pe 11 iulie, publicatia oficiala a colegiului medicilor britanici, Lancet, a publicat statistici care arata ca de la an la an numarul persoanelor eutanasiate in Olanda creste cu 13%. Se suspecteaza ca majoritatea celor eutanasiati sunt ucisi fara consimtamantul lor (Link).

Normalizarea poligamiei. Mass-media e principal vinovata pentru “normalizarea” imoralitatii si a manifestarilor daunatoare familei. A normalizat homosexualitatea, infidelitatea, adulterul, casatoriile homosexuale. Acum normalizeaza poligamia. Comentariul alaturat se focalizeaza asupra showurilor americane curente care glorifica “casatoriile” poligame. Cele homosexuale au fost normalizate, acuma urmeaza cele poligame. Maine va urma pedofilia (Link).

Transumanism. Un comentariu despre transumanism, un curent al gandirii contemporane care ne spune ca fiinta umana si-a expirat existenta istorica si ca e vremea sa fie inlocuit cu fiinte artificiale. Inspaimantatoare aceasta gandire, dar incepe sa devina tot mai raspandita si influenta (Link).

Material video pro-vita. Va recomandam un videoclip despre dezvoltarea fiintei umane in pantecele mamei (Link).

Mai ales pentru romani. Betia la romani e bine cunoscuta. Un studiu efectuat in Marea Britanie atrage atentia ca betia la oamenii de peste 50 de ani faciliteaza boli mintale, in special Alzheimer (Link).

CEDO si eutanasia. Luna trecuta, CEDO a decis, intr-un caz care implica Germania, ca nu exista un drept la eutanasie, dar… ca s-ar putea sa existe. A dat cazul inapoi Germaniei cu directiva de a determina daca refuzul de a ingadui unui sot sa cumpere pilule cu potential fatal pentru sotia lui ar fi o violare a dreptului lui de a decide soarta sotiei. Incurcata decizia (Link).


Categorii

Avort, Cultura desfraului, Homosexualitate, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Preot Ioan Valentin Istrati, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “AVORTUL: cea mai ingrozitoare crima a istoriei/ CADEREA Oxfordului/ NOUL TOTALITARISM SI GAYSTAPO-ul agresiv al gruparilor homosexuale (stiri si articole familie)

  1. Of Doamne,unde a putut sa ajunga lumea de un timp ce multi dintre cei care inca mai are frica de tatal nostru ceresc le sunt bagate alte probleme pe gat incat sa nu vada ce se intampla cu adevarat in lume. Le este bagat pe gat criza fin. o criza artificiala,si multe show-uri televizate ori sti pline de minciuni. Putini cu frica de Dumnezeu se mai implica de a nu promova ceia ce se intampla azi in lume,sa omor un biet copil fara nicio vina doar de dragul unor foi cu numele lege,sa accepti tu ca oficial sa scoti aberati cum ca este normal sa accepti sa dai un copil unui cuplu de homosexual este cel mai urat lucru,cum sa ma prostesti tu pe mine sa cred ca este normal ca trebuie sa iti dau tie copil cand tu esti cuplu homosexual,categoric ca nu pot sa iti dau copil pe mana atata timp cat homosexualitatea nu este un dar Dumnezeiesc si un dar al satanei adica a anormalitati. Atunci ii intreb pe homosexuali de ce mai a lasat Dumnezeu femeia? Off Doamne lumineazane pe noi pacatosi……

  2. Pingback: DESPRE HOMOSEXUALITATE CA PACAT SI BOALA cu Parintele Pantelimon Șușnea si Staretul Iustin Miron de la Oașa -
  3. Pingback: MARTURIA UN GINECOLOG CARE REFUZA SA MAI FACA AVORTURI SI LUPTA PENTRU VIATA: Doctorul Ionel Cioata din Timisoara (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII - Recomandari
  5. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  6. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  7. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre gravitatea PACATULUI AVORTULUI si CUM POATE FI IERTAT -
  8. Pingback: “Reforme istorice” sau PR chinezesc? CHINA “ABOLESTE” TABERELE DE REEDUCARE SI “RELAXEAZA” POLITICA GENOCIDALA A COPILULUI UNIC - Recomandari
  9. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  10. Pingback: UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video) - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare