IPS Hierotheos Vlachos: DE CE MOR COPIII NEVINOVATI?
- Doxologia/ Lucian Filip: De ce mor copiii nevinovaţi?
Un răspuns dat de Mitropolitul Hierotheos Vlachos:
Ori de câte ori au loc tragedii, ca cea din Connecticut, cu acte de violență împotriva copiilor nevinovați, oamenii încep să își pună probleme existențiale, întrebându-se de ce s-a întâmplat așa ceva și cu ce scop.
Există un mic tratat al Sfântului Grigorie de Nyssa intitulat „Despre copii care mor de timpuriu”, adică, cei luați din viața acesta înainte să apuce să guste această viață pentru care s-au născut. Tratatul îi este adresat Guvernatorului Hierios al Capadociei, care l-a întrebat pe Sfântul Grigorie de Nyssa ce ar trebui să știm despre cei ce părăsesc această viață foarte timpuriu, a căror moarte este împreunată cu nașterea lor. Acesta se întreba cum se întâmplă ca viața unei persoane să se întindă până la o vârstă înaintată în timp ce viața altcuiva să se termine chiar la intrarea în această viață.
Aceasta este într-adevăr o problemă existențială.Sfântul Grigorie ne explică foarte frumos. La naștere, o ființă umană intră în scena vieții, trage o gură de aer în piept, începându-și viața cu un țipăt de durere, îi plătește naturii tributul vărsând o lacrimă, gustând din tristețile vieții înainte de a apuca să guste din dulcețile ei, și înainte ca încheieturile să i se fi întărit, așa firav cum este, moare, poate din cauză că nou-născut fiind a fost lăsat nesupravegheat, fie că a fost sufocat, fie ca vreo boală i-a curmat viața. Odată cu asta, se pune întrebarea dacă un prunc va fi judecat de către Judecător ca alți oameni, dacă va primi o răsplată răcorită de roua binecuvântării. Și această neclaritate izvorăște din faptul că pruncul nu a făcut nimic în viața sa, nici bine, nici rău. Cu măsura cu care măsori cu aceea ți se va măsura, prin urmare, dacă pruncii nu au săvârșit nici o faptă și nu au făcut nici o alegere, atunci nu există nici un motiv pentru ca aceștia să câștige ceea ce și noi nădăjduim. Dacă pruncul intră în Împărăția Cerurilor în ciuda acestora, atunci acesta este într-o poziție mai avantajoasă decât cei ce au trăit și s-au luptat toată viața. Dacă gândim așa, atunci ar fi mai bine pentru toată lumea dacă nu am trăi.
După ce a stabilit întrebările și răspunsurile, Sfântul Grigorie continuă oferindu-ne un răspuns exhaustiv. Desigur că mărturisește de la
Primul argument pe care îl lămurește este că natura umană vine de la Dumnezeu. Mai mult decât atât, cauza originii tuturor făpturilor este în Dumnezeu și nu în ele însele. Natura necreată, care este tot a lui Dumnezeu, surclasează orice sens de dimensiune; ea nu crește nici nu descrește, și este într-adevăr dincolo de orice definiție. Prin contrast, natura creată este schimbătoare, adică ea crește și descrește. Natura umană este compusă, făcută din elemente eterogene, noetice (raţionale, înţelegătoare, spirituală) și sensibile, și este o imagine vie a puterii divine și transcendente. Natura noetică aparține puterilor îngerești și celor fără de trup, care sălășluiesc în spațiul supra-lumesc, pentru că acesta este cel mai potrivit loc pentru natura lor spirituală. Aici Sfântul Grigorie vorbește despre trupul pe care îl au îngerii, pe care îl numește „un trup ceresc luminos și subtil aflat într-o continuă mișcare“, pentru că natura noetică este fină, pură, fără de greutate și mereu aflată în mișcare. Prin contrast, natura sensibilă nu este asemănătoare celei noetice. Prin urmare, pentru ca pământul să nu fie blestemat și să-i lipsească o moștenire din partea naturii noetice, Dumnezeu a creat omenirea, așa încât noeticul și sensibilul să fie unite în această natură. Cu alte cuvinte, omul este o însumare a întregii creații întrucât este compus și din noetic și din sensibil.
Al doilea argument este că scopul creării omului este ca Dumnezeu să fie preaslăvit de către natura noetică în întreaga creație. Așa cum trupul este menținut în viață de alimentele de pe pământ tocmai pentru că este pământesc, așa există și o viață inteligibilă așa încât natura noastră noetică să fie menținută. Așa cum mâncarea care circulă prin trupul nostru îi conferă acestuia putere, așa și naturii noetice îi este dată putere prin participarea acesteia în Dumnezeu. Prin urmare, viața potrivită pentru natura spirituală (noetică) este trăirea în Dumnezeu. Fiecare lucru are un organ potrivit pentru el. Organul potrivit pentru bucuria luminii este ochiul iar nu degetul sau alt membru al trupului omului. Așadar, în om, vederea lui Dumnezeu are loc prin intermediul noeticului. Prin urmare viața este participarea și comuniunea cu Dumnezeu.
Instrumentul potrivit pentru comuniunea cu Dumnezeu este partea noetică a sufletului. Prin aceasta omul participă în Dumnezeu și ajunge să aibă cunoștință de El, ceea ce îi va aduce viața.
Sfântul Grigorie ne dă ca exemplu ochii noștri. Capacitatea ochilor noștri de a vedea nu este un premiu și o răsplată, ci o condiție naturală a ochilor sănătoși. Și incapacitatea de a vedea nu este o condamnare și rezultatul unei pedepse, ci boala unui om. Prin urmare, viața fericită este înnăscută și proprie „celor ce și-au curățit simțirile”. Cei ce nu și-au curățit ochii cei sufletești și nu-L cunosc pe Dumnezeu nu pot avea comuniune cu El. Aceasta nu este o pedeapsă, ci o stare naturală a unei boli ce afectează partea noetică a sufletului lor.
Al treilea argument, ce se află în strânsă legătură cu precedentele, este că binele pe care îl nădăjduim este prin natură propriu umanității. Și în mod natural, această plăcere, este, într-un fel, numită răsplată. Bucuria acestei vieți nu este o problemă de dreptate, ci o stare naturală de sănătate a sufletului. Sfântul Grigorie spune aceasta datorită modului în care i-a fost adresată întrebarea: Cum va fi judecat pruncul sau unde va fi el trimis, ținând seama că nu a făcut nici bine nici rău în viața sa? Sfântul Grigorie spune că nu trebuie să privim lucrurile din această perspectivă întrucât nu e o problemă de dreptate, ci de o stare naturală de sănătate sau boală a naturii umane.
Aceasta poate fi înțeleasă mai ușor din exemplul următor. Să presupunem că doi oameni au o boală ce le afectează ochii, și unul dintre ei se supune tratamentului și primește orice sfaturi îi oferă știința medicală, în timp ce celălalt nu numai că nu acceptă nici un fel de sfat de la medici, ci mai mult, trăiește necumpătat. Primul dintre ei, dintr-o cauză naturală se va bucura de darul vederii și va vedea lumina, în timp ce cel ce-al doilea, tot dintr-o cauză naturală, va fi privat de vederea luminii. Acest exemplu arată foarte clar că este propriu naturii umane să se bucure de viață, în timp ce boala ignoranței predomină în cei ce trăiesc doar pentru trup. Persoana care își curățește și își purifică ochii spirituali și își spală ignoranța atinge această viață naturală. Celălalt, întrucât evită curățirea și trăiește plăcerile iluzorii, făcând ca boala să fie greu de vindecat, este înstrăinat de ceea ce este firesc, trăiește o viață în contradicție cu ceea ce este firesc și devine absent în viața din comuniunea cu Dumnezeu.
Dacă acesta este cursul și sfârșitul firesc al unui om, în care, potrivit modului în care a trăit, ochiul sufletului său, este vindecat sau nu, nu așa stau lucrurile și în cazul unui prunc. Întrucât el nu are nici un fel de boală, și nu trebuie să fie vindecat și purificat, el trăiește în concordanță cu natura și prin urmare, întrucât nu a făcut fapte rele, nu este împiedicat de nici o boală a sufletului să se bucure de comuniunea cu Lumina.
Această învățătură a Sfântului Grigorie de Nyssa ne dă oportunitatea de a evidenția aici că sufletul omului este pur la naștere și nu impur. Încă de la naștere omul experimentează iluminarea ochiului inimii sale. Prin urmare putem vedea chiar că și pruncii pot avea rugăciune noetică, corespunzătoare bineînțeles cu imaginile și reprezentările vârstei lor. Când o persoană este creată, ochiul inimii sale este într-o stare de iluminare. Am observat de multe ori că sunt prunci care se roagă, chiar și în somn. Un călugăr de la Sfântul Munte Athos spunea că atunci când un copil își îndreaptă atenția într-o anumită direcție și râde fără motiv, înseamnă că a văzut un înger. Ce se întâmplă în viețile sfinților, pentru care este întru totul firesc să fie împreună cu îngerii, se întâmplă și cu pruncii.
Dacă pruncii au o minte luminată care este într-o stare harică, și dacă aceștia au o rugăciune noetică, atunci de ce îi botezăm? Răspunsul, așa cum îl vedem în toată tradiția patristică, este că prin Taina Sfântului Botez suntem altoiți în Trupul lui Hristos,
Întrucât acest fapt are o importanță crucială, voi cita cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa despre puritatea sufletelor copiilor: „Întrucât patimile nu împiedică ochii inimii unui copil să vadă lumina, acesta continuă să existe în viața aceea firească; el nu are nevoie de sănătatea care vine prin pocăință, deoarece patima nu a intrat încă în sufletul său.” Mintea pruncului este curată, nu a fost bolnavă, și se distinge prin sănătate și starea naturală, prin urmare nu este deloc împiedicată de la împărtășirea cu Lumina divină.
Sfântul Grigorie de Nyssa folosește mereu exemple din viața aceasta pentru a explica viața ce va să vie. El spune că este o analogie, o asemănare între modul în care ne trăim viața aceasta pământească și cea viitoare. Așa precum pruncii sunt alăptați și hrăniți cu lapte la început, dar mai apoi sunt hrăniți cu alte mâncăruri la timpul potrivit, la fel este și cu sufletul. Acesta ia mereu parte la viața noastră în succesiunea și rânduiala potrivită. Acest lucru l-a spus Apostolul Pavel, care mai întâi i-a „hrănit” pe corinteni cu „lapte” și le-a dat „hrană solidă” doar celor ce au ajuns la „vârsta” potrivită. Există o diferență între ceea ce place pruncului și omului matur. Omul este mulțumit de acțiunile sale, de recunoașterea socială, de darurile și onorurile pe care i le oferă ceilalți, de viața de familie, de distracții, spectacole, vânătoare, și așa mai departe, în timp ce pruncul este mulțumit atunci când este hrănit cu lapte, când este luat în brațe și când este legănat până adoarme liniștit.
Gândirea Sfântului Grigorie de Nyssa este că sufletul este prin natura sa înclinat spre bine, spre comuniunea cu Harul divin. Potrivit cu deschiderea de care dă dovadă o persoană acesteia îi este împărtășit harul divin și se îmbogățește din el. Asta este o perspectiva prin care cineva ar trebui să privească starea viitoare a unei alte persoane, și nu ar trebui să compare viața virtuoasă a unei persoane mature cu viața unui prunc.
Al patrulea aspect analizat de Sfântul Grigorie este de ce permite Dumnezeu ca un copil să moară la o vârstă așa de fragedă. După ce a arătat mai înainte că în ceea ce privește comuniunea cu Harul divin, numărul anilor pe care l-am trăit nu joacă un rol important, Sfântul Grigorie continuă să ne explice de ce Dumnezeu permite o părăsire așa prematură a acestei vieți.
Ca răspuns la această întrebare el arată că nimeni nu-l poate învinui pe Dumnezeu în cazurile în care femeile își ucid pruncii ca urmare a sarcinilor nedorite. Dar în cazurile în care pruncii părăsesc această lume în urma unor infirmități chiar dacă părinții au avut grijă și s-au rugat pentru ei, trebuie să privim aceste cazuri prin perspectiva Proniei Divine. Pentru că purtarea de grijă desăvârșită este aceea care nu doar vindecă suferințele ce au avut deja loc, ci apără persoana chiar și de la a gusta din greutățile ce se vor afla în viitor. Oricine cunoaște viitorul, ca în cazul lui Dumnezeu, va preveni în mod firesc creșterea pruncului, așa încât acesta să nu ajungă la un sfârșit rău. Așadar în cel de-al doilea caz, Dumnezeu nu permite ca viața pruncului să continue tocmai pentru că El vede un viitor rău al copilului. Dumnezeu face asta din iubire și milă, fără a-l priva de vreuna din binecuvântările pe care urma să le primească după cum am văzut.
Pentru a lămuri pe deplin această iconomie a lui Dumnezeu, Sfântul Grigorie ne oferă un exemplu foarte frumos și foarte plastic. Să presupunem că ne aflăm în fața unei mese pline cu tot felul de bunătăți îmbietoare. Să presupunem în continuare că este un supraveghetor care, pe de o parte știe totul despre toate felurile de mâncare – care sunt dăunătoare și nepotrivite și care sunt bune de mâncat – și pe de altă parte cunoaște foarte bine dorințele fiecărui invitat la cină. Să presupunem de asemenea, că acest supraveghetor are putere absolută să permită unei persoane să mănânce un anumit fel de mâncare și să oprească pe alta, așa încât fiecare să mănânce ceea ce este folositor pentru el, în așa fel încât cel bolnav să nu se îmbolnăvească mai tare și nici cel sănătos să nu cadă de la prea multă mâncare. Dacă supraveghetorul va afla că o persoană s-a îmbuibat prea mult cu mâncare și băutură sau că alta a început să se îmbete, îl va scoate afară din acel loc. Există cazul unui om care a fost scos afară din acel loc și s-a întors cu mânie împotriva supraveghetorului, acuzându-l pe acesta că l-a lipsit din cauza invidiei de bunătățile de acolo. Dar dacă s-ar fi uitat atent la cei ce au rămas și au suferit din cauza grețurilor și durerilor de cap cauzate de beție, și și-au adresat cuvinte urâte, atunci ar fi mulțumit supraveghetorului că l-a izbăvit de durerile îmbuibării.
Acesta exemplu se potrivește de minune cu viața omului. Viața omului e o masă cu multe mâncăruri. Cu toate acestea, viața nu e dulce ca mierea, ci are și multe mâncăruri mai puțin agreabile precum sarea sau oțetul, care fac viața dificilă. Unele mâncăruri fac pe cei ce le consumă să intre într-un fel de frenezie, și să-și piardă judecata, și altora le provoacă boli. Supraveghetorul mesei, care este Dumnezeu, îndepărtează grabnic de la masă, pe cel ce s-a purtat corespunzător așa încât să nu fie ca aceia care suferă datorită excesului de plăcere cauzat de lăcomia lor.
În acest fel, Pronia Divină vindecă bolile înainte ca acestea să se manifeste. Din moment ce Dumnezeu, prin atotștiința Sa, știe că pruncul atunci când va crește își va folosi viața ca să facă cele rele, îngăduie ca acesta să fie îndepărtat de la banchetul vieții. Pruncul este trecut din această viață așa încât să nu își folosească lăcomia la masa acestei vieți. Vedem aici marea iubire și milostivire a lui Dumnezeu.
Cel de-al cincilea aspect, care rezultă din cel din urmă, este întrebarea: de ce Dumnezeu face o distincție în alegerea Lui, de ce pe unul îl ia din această viață în mod providențial, în timp ce pe altul îl lasă să devină atât de rău încât ne-am dori să nu se fi născut. De ce copilul este luat din această viață în chip providențial, în timp ce tatăl lui este lăsat, care bea la banchet până la o vârstă înaintată.
Ca răspuns la această întrebare el spune că motivul este cuvântul „cel mai recunoscător”, adică cei ce îi sunt recunoscători lui Dumnezeu, și, care sunt înclinați spre bine în mod natural. În plus, acestea sunt taine pe care rațiunea umană nu le poate cuprinde, chiar din cauza faptului că „rațiunea” lui Dumnezeu este diferită de rațiunea omului. Sfântul Grigorie menține ideea că ceea ce Dumnezeu împlinește nu este la întâmplare și irațional. Dumnezeu este rațiune, înțelepciune, virtute și adevăr, și El nu va accepta nimic din ceea ce nu e legat de virtute și adevăr. Așadar, uneori, din motivele pe care le-am menționat, pruncii sunt luați din viața aceasta de timpuriu, și câteodată Dumnezeu îngăduie ceva diferit, pentru ca El are în vedere un sfârșit mai bun.
Dumnezeu permite și ca oameni răi să rămână în viață pentru a oferi anumite învățături prin ei. Referindu-se la israeliți, el spune că Dumnezeu le-a permis egiptenilor să-i asuprească, pentru a le da o lecție, așa cum tot El a scos poporul lui Israel din Egipt așa încât israeliții să nu ajungă ca egiptenii, împrumutându-le obiceiurile. Prin lovituri puternice, pe nicovală, chiar și cel mai rezistent fier, care nu se înmoaie în foc, poate lua forma unei unelte folositoare.
Un alt argument este acela că unii oameni își mențin părerea că nu toți s-au lepădat în această viață de roadele vicleniei, și nici cei virtuoși nu și-au primit răsplata pentru că au practicat nevoințele virtuților. Acestui argument Sfântul Grigorie de Nyssa îi răspunde că cei virtuoși se vor bucura pururea în viața veșnică, comparând binecuvântarea acestora cu necazul celor osândiți. Aceasta s-a spus din punctul de vedere conform căruia comparația contrariilor devine „o sporire a plăcerilor și o bucurie a celor virtuoși”. Cu siguranță, asta nu înseamnă că se bucură de osândirea altor oameni, ci îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, pentru că au parte de fericirea ca răsplată a virtuților în contrast cu nefericirea ca răsplată a păcatelor și patimilor.
Așadar, pruncii sunt trecuți prematur din viața aceasta așa încât să nu cadă în patimi grele. Sigur este faptul că pruncii care părăsesc prematur viața aceasta nici nu se află într-o stare de chin nici nu se bucură la fel cu cei ce s-au nevoit să se curățească de patimi prin virtuți. Ei se află în grija Proniei Divine. În orice caz, călătoria spre Dumnezeu și comuniunea cu Harul divin este o stare naturală a sufletului, și pruncii nu pot fi privați de aceasta.
Legaturi:
- La pomenirea pruncilor ucisi de Irod
- POMENIREA PRUNCILOR UCISI DE IROD. K. V. Zorin: Sursele duhovnicesti ale suferintelor copiilor
- Suferintele copiilor si caile lui Dumnezeu. DE CE MOR COPIII NEVINOVATI?
- DE CE SUFERA COPIII? Despre pacatele parintilor si bolile copiilor
- Pastorala patrunzatoare la Nasterea Domnului a MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU. De ce omul de azi nu mai intelege vestea minunata adusa de Maica lui Dumnezeu? SI DESPRE RAUTATEA UCIGASA A IROZILOR DINTOTDEAUNA
- “Fecioara astazi…” – PREDICI AUDIO foarte folositoare de la MANASTIREA PUTNA: De ce e nevoie de suferinta? Vulnerabilitatea iubirii adevarate. “Uitam sa traim, am uitat ca suntem vesnici”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Sunt edificata si nu prea….totusi CEVA scapa gandirii mele; nici chiar Pr.Arsenie Boca – prin intamplarile relatate de ceilalti (martori) – nu mi-au justificat (pentru mintea mea banuitoare si scormonitoare) intru totul, cum de ingaduie Dumnezeu sa vina intamplari groaznice, odioase, nefiresti, diabolice…atat peste cei care nu l-au cunoscut, cat si peste fiii Imparatiei (cei chemati, datorita Botezului)…
Chiar daca “Sfântul Grigorie menține ideea că ceea ce Dumnezeu împlinește nu este la întâmplare și irațional.” natura abjecta a unor ”oameni” si turnura nefasta si cumplit de dureroasa (pe termen lung, uneori pentru toata viata pamanteasca) pentru unii semeni ai nostri, ar contrazice ce spune mai incolo cum ca ” Dumnezeu este rațiune, înțelepciune, virtute și adevăr, și El nu va accepta nimic din ceea ce nu e legat de virtute și adevăr.” contrazicandu-se pe sine prin afimatia ca ”Dumnezeu nu va accepta nimic din ceea ce nu e legat de virtute si adevar sa se intample” – pai, tocmai prin nasterea de fii/fiice ajunsi la maturitate si tocmai datorita inaintarii in cele rele si grele prin exacerbarea instinctelor primare….neamintind aici pe toti obsedatii, psihopatii, dereglatii istoriei care, datorita faptelor lor pe care nici hartia n-ar suporta sa fie asternute pe ea, intra in conflict cu ideea Unui Dumnezeu Bun, Drept si Milostiv – cun si Este!
Altminteri, as refuza sa ma mai rog la un Dumnezeu care este de acord cu toate grozaviile…asa se probeaza cu mine ceea ce a spus “fericiti cei ce nu se vor smintii intru Mine” – pentru ca latul se strange, oamenii nu mai dupa chip si asemanare cu EL nu ”aduc” iar ceea ce se prefigureaza,o sa devina in ton de negru total – de parastas!
Cred ca e vorba – mai degraba – de o parasire, o lasare de izbeliste din partea lui Dumnezeu datorita greselilor, pacatelor nerezolvate de-a lungul timpului, prin suportarea consecintelor pentru fiii neascultarii din partea unor decerebrati;
Sunt incredintata – de asemenea – ca Dumnezeu intervine/va intervenii INTOTDEAUNA pentru cei vrednici de bataie NUMAI daca il vor chema in ajutor si vor dori sa se smereasca, pocaiasca…
“neamintind aici pe toti obsedatii, psihopatii, dereglatii istoriei care, datorita faptelor lor pe care nici hartia n-ar suporta sa fie asternute pe ea, intra in conflict cu ideea Unui Dumnezeu Bun, Drept si Milostiv – cun si Este!”
deci pentru astia NU s_a rastignit Hristos..doar pentru cei virtuosi, sa inteleg ?
“Altminteri, as refuza sa ma mai rog la un Dumnezeu care este de acord cu toate grozaviile”…si ce ati face daca ati ajunge, maine eventual, la o astfel de concluzie ?
Spune parca Sfintul Ioan Gura de Aur,ca daca Dumnezeu l-ar lua pe diavol din lume ( care este cea mai odioasa fiinta ),atunci nimeni nu s-ar mai mintui.Din pacate,ca putini sa se mintuiasca, multi trebuie sa piara ( aceasta fiind totusi alegerea lor ),spre sfirsitul lumii raportul fiind dezastruos in defavoarea ultimilor.
…”larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt cei care o afla” (Matei 7, 13-14).
O intrebare pur teoretica,ar putea suna asa: Daca in urmatorii 53 de ani,nu se va mai naste decit un singur om care va dori sa se mintuiasca,va sfirsi Dumnezeu lumea astazi,lasind sa nu piara pe cei care se vor naste incepind de miine ( si care vor alege sa piara ) sau va lasa omenirea sa “traiasca” pina la nasterea si mintuirea oii pierdute ?
Si pe vremea fariseilor ,a lui Nero si a imparatilor romani prigonitori,ca si pe vremea comunismului si a altor dictaturi,multi s-au pierdut dar si multi au stralucit in lume si in Imparatia Cerurilor,Sfintul Stefan fiind primul dintre ei.
Si apoi trebuie sa avem incredere in ceea ce stim si am vazut cu ochii nostri:
“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Ioan 3:16
Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.
Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se de îndestulările pământeşti, de ce nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului?
Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult.
De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? Şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări ?
……….
http://www.ioanguradeaur.ro/98/4-de-ce-unii-rai-sunt-pedepsiti-din-lumea-aceasta-si-de-ce-nu-toti/
Cine isi doreste mai mult,aici:
http://www.ioanguradeaur.ro/carti/despre-marginita-putere-a-diavolului/
Dumnezeu are taine mari pe care mintea nostra de pamant de multe ori nu le poate patrunde. Cunosteam numai in parte si numai atat cat ne este de folos mantuirii sufletului. Sfintii parinti ne spun ca un copil abia nascut este asa de batran ca sa si moara.
Cand eram copil (cam de varsta copilasilor mentionati mai sus) am trecut prin moarte “clinica”, nu stiu de ce Domnul a decis sa nu mai ia atunci, uneori ma gandesc ca as fi avut mai multe sanse sa ajung in rai (pe care l-am gustat in parte) decat acum, ca desi se pare ca ma straduiesc nu prea vad sa progresez…
Cred ca tot ceea ce se petrece in jurul nostru-astazi este resultatul indepartarii omului de Dumnezeu si slabirii rugaciunii crestinilor pentru lume. Pacatul are consecinte cosmice (nu mai retin ce parinte a spus-o).
Dumnezeu, fie El si la nivel generic, a fost de mult indepartat din scolile Americane, din institutiile publice in general.
Avem nevoie de mijloace de protectie (arme, s. a.) sa ne apere de rau, tocmai pt. ca nu mai credem in protectia divina.
Mai putem noi astfel se ii “cerem socoteala” lui Dumnezeu?
Este interesant cum acest “Dumnezeu” relativ si f. controversat astazi apare in dicutii numai dupa un astfel de eveniment si de multe ori blamat ptl, ca El nu ne-a apatat…. Oare atunci cand ne-a mers bine ne-am adus aminte de El cu adevarat?
“Cand vei inceta sa te rogi, atunci si Dumnezeu te va parasi” sfantul Nil de Soro.
@c2
“deci pentru astia NU s_a rastignit Hristos..doar pentru cei virtuosi, sa inteleg ?” – ba si pentru ei, mai ales pentru ei!
Dar asta nu inseamna sa-i lasi sa-si faca de cap pana la sfarsit(ul) vietii lor – tot batand, violand, omorand, schingiuind, practicand abuzul fizic si psihic in stanga si-n dreapta – lasand urme de nesters in sufletele victimelor si de ce nu….noi abuzatori ”nascuti” la sanul calailor si din randul victimelor;
– sunt scrise in tratate de specialitate, urmele si consecintele abuzurilor asupra sufletelor cu impact nimicitor asupra mintii si inimii;
– mai amintim de sminteala produsa celor din jur care, vazand raul la putere, nepedepsit, nepatind nimic cei care-l produc – poate doar o condamnare cu suspendare – cum sa nu te revolti si sa nu te transformi din inger in ALTCEVA pentru ca, ”cine nu condamna nedreptatea, porunceste ca ea sa fie facuta” ;
“Altminteri, as refuza sa ma mai rog la un Dumnezeu care este de acord cu toate grozaviile”…si ce ati face daca ati ajunge, maine eventual, la o astfel de concluzie ? – daca mi-as da seama sau chiar as realiza ca Dumnezeu ar fi de acord cu toate astea, m-as revolta si chiar nu m-as mai ruga unui astfel de Dumnezeu care, mi-ar face impresia ca face experimente pe noi privind gradul de rezistenta fizica si psihica, lasandu-ne la mana diavolului!
Dar…ceva din mine, SIMTE, STIE CA NU ESTE ASA! Sunt lucruri care momentan imi scapa printre degete precum apa – mintea mea marginita si simtul de dreptate (indreptatire) imi dau de furca!
Vazand prostiile, ticalosiile in jurul meu, de multe ori, de cele mai multe ori CAD in alta extrema ”acuzandu-L” pe Dumnezeu de prea multa indulgenta, rabdare, supra-rabdare…
Cred ca adevarul e pe la mijloc – nu mi-e frica de Cruce – indiferent de ceea ce ar insemna ea (boala, neputinta, ura, dusmania celorlalti, parasirea, lipsa mijlocelor de trai, etc) ci, de eventuala lepadare de ea – prin revolta – datorita unor circumstante care m-ar duce in pragul de insuportabilitate si deci, de anatemizare asupra celor care ar exercita asupra mea (sau asupra celorlalti) abuzuri inimaginabile (cum au fost in puscariile comuniste) si care, m-ar face sa spun (cum spun deja, in timp de pace…) ca darurile facute omului de catre Dumnezeu (ratiunea, vointa si afecte, pana la rastignirea lui Hristos pe Cruce )- s-au intors impotriva lui, si nu in folosul lui (cum ar fi trebuit)…pentru ca marea majoritatea le folosesc ca o SABIE intoarsa spre ceilalti – si, nu omoara macar curat si dintr-o data ci, schingiuieste, chinuieste intr-o maniera sado-masochista provocand placere perversa!
Singura mea ”scapare” dintr-o chinuiala spirituala privind aceasta problema mi-o da 2 lucruri:
1.nadejdea ca nu voi fi incercata peste puteri, bazandu-ma pe rugaciunile si cererile cuprinse in Sf.Liturghie: “inger de pace, indreptator, pazitor al sufletelor noastre” sau ” sfarsit crestinesc vietii noastre, neinfruntat, in pace si raspuns bun la Infricosatoarea Judecata…”;
2.ceea ce spune Psalmistul in Ps.124.3: ”Ca nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, ca sa nu-si intinda dreptii intru faradelege mainile lor” .
P.S. Ceea ce se intampla acum, in Romania, turnura nefasta, politica de pe la noi, nedreptatile, abuzul in functie si in serviciu, lipsa de modele/repere vor duce la lucruri si mai rele si greu de imaginat; se fac in continuare experiente pe noi, iar noi – asistam siderati, bolnavi de neputinta cum se strange latul in jurul gatului, privind in ochi – cu incredere – abuzatorul dandu-i girul prin vot – inimaginabil, nu?!
Din pacate, pe unii dintre noi nici moartea copiilor nu ne aduce in bratele parintesti ale Dumnezeului nostru.
Am crescut impreuna cu fratele meu geaman si cu un verisor primar intr-o familie in care nimeni nu vorbea despre Dumnezeu, nu-si facea semnul sfintei cruci, nu postea, nu se ruga, intr-o casa in care nu exista nici o icoana, nimic care sa ne faca sa ne gandim la viata si la moarte.
La varsta adolescentei verisorul meu a murit impuscat. Mi-am vazut familia distrusa de durere…Bunica se intreba de ce Dumnezeu nu a luat-o pe ea care era povara pentru familie. Mama verisorului inebunita de durere nu intelegea de ce Dumnezeu nu l-a mai lasat in viata cativa ani cat sa ramana in urma lui macar un copilas care sa-i aminteasca de el…Toti, absolut toti Il descoperiseram pe Dumnezeu dintr-o data. Din nefericire pentru noi, niciunul nu ne-am apropiat de Biserica dupa aceasta tragedie.
Eu insumi nu intelegeam de ce a trebuit sa moara dintre cei doi baieti ai familiei cel bun si cuminte pe care-l iubea toata lumea si nu celalat, “oaia neagra” a familiei. De ce Dumnezeu a voit sa se nasca verisorul meu, daca stia ca va muri tanar?
Dupa multi ani, cand am inceput sa merg la Biserica, am incetat sa ma mai intreb cand intr-o zi de Craciun am inteles ca acelasi Dumnezeu a voit sa se nasca si Fiul Sau, chiar daca stia ca va muri.
Cred ca nimeni, absolut nimeni, oricat de putin credincios ar fi nu are dreptul sa-L ia la intrebari pe Acest Dumnezeu care atat de mult a iubit lumea, incat pe singurul sau Fiu L-a dat la moarte pentru mantuirea ei.
@Cititor
“Cred ca nimeni, absolut nimeni, oricat de putin credincios ar fi nu are dreptul sa-L ia la intrebari pe Acest Dumnezeu care atat de mult a iubit lumea, incat pe singurul sau Fiu L-a dat la moarte pentru mantuirea ei.”
– nu e vorba aici in esenta, de mica sau mare credinta…e-adevarat – nu pe toti ne cheama Iov, fiindca nu suntem croiti dupa acelasi calapod…iar, din moment ce-l numim pe Dumnezeu – Tata – il pot intreba cu durere in suflet ”de ce”, sau ”pentru ce” cand simt ca ceva nu e in regula, altfel ar ramane un dumnezeu rece si indiferent, caruia nu-i pasa de noi;
-faptul ca a dat pe Unicul Sau Fiu la moarte pentru noi, este uimitor, inaltator si cutremurator…dar EL era Dumnezeu, nu fiinta de tina impovarata cu urmarile pacatului adamic si transmis urmasilor lui;
-boala necredintei, a patimilor, a rautatii si a altor nelegiuiri ”demne” de fiii lui Cain, se intind de-a lungul istoriei omenesti, ca o caracatita, ca un cancer – putini Abeli scapand cu fata curata;
-iar urmasii de azi – apar incovoiati de dureri trupesti sau sufletesti, satuli de teorie nepusa in practica, mangaiati de vederea sfintilor din calendar dar praznuiti paganeste, unii intampinand/dand peste intamplari grozave care nu tin cateva minute, ore sau zile ci, se intind pe multi ani, in care nu se vindeca boala de care sufera – chiar adancindu-o prin rasucirea cutitului in rana…pentru ca, draga cititorule sunt lucruri mai grele si mai rele decat moartea! Nu toti inalbitorii (corectorii) spala pacatul lasand ”in picioare” victima/penitentul, unii fac gaura in piele, alti – in carne….pana la os! Am vazut oameni mutilati sufleteste datorita abuzurilor de tot felul si am ajuns sa spun ca, de cand cunosc oamenii si cainii, iubesc mai mult cainii!
@ellaina
-ti-am recitit comentariu: acolo unde spuneai “Oare atunci cand ne-a mers bine ne-am adus aminte de El cu adevarat?” – eu mi-am adus aminte intotdeauna de El si la BINE, nu numai la RAU!
N-am avut/n-am cuvinte indeajuns de multumire, de recunostinta pentru atatea binefaceri: pornind de la incantarea ochiului privind natura (copaci, flori, plante, animale);
-in privinta animalutelor, in special al blanosilor (caini, pisici)- numai privind la pisicuta mea ma minunez cat de perfect este alcatuita si cat de dulce, de mamoasa, de prietenoasa si matasoasa e!
Apoi vrabiutele, porumbeii, gugustiucii…
-n-am uitat si nu uit cum ne rasfata lasand atatea fructe, legume, plante medicinale pentru trup;
-atatea flori si plante frumos mirositoare;
-gingasia si dragalasenia puilor (de orice fel), cerul instelat noaptea, de un albastru pur – vara, frumusetea soarelui la asfintit, marea albastra si UNEORI si omul – daca nu-si iese din umanitate dand in bestialitate!
Cred ca-i firesc si in ordinea lucrurilor ca omul, vazand ce e in jurul lui sa ramana uimit de frumusetea lasata de Dumnezeu pe pamant pentru fiii Lui si sa nu fi exclamat macar o data in viata ”minunate sunt lucrurile Tale, Doamne…toate cu intelepciune le-ai facut!”
In privinta lui “Cand vei inceta sa te rogi, atunci si Dumnezeu te va parasi” sfantul Nil de Soro.”- nu cred ca ma va parasi! In ”supararea ” mea, imi va da mana ca sa nu ma innec la mal – prin cineva sau ceva – si, linistindu-ma, sa ma intorc cu mai mare foc si dor catre EL! Fiindca ar fi o contradictie ireconciliabila sa crezi ca anumite enormitati sunt venite de la EL…
Psalmul 72 este un remediu foarte bun pentru intrebarile legate de nedreptatile din lume. Mai exact, de ce o duc bine cei faradelege si sunt asupriti cei buni. Iar raspunsul este in faptul ca viata adevarata se desfasoara dupa moarte. Atunci fiecare-si ia rasplata cuvenita. Cu cat au suferit mai mult pe nedrept, cu atat au plata mai mare.
Pe de alta parte, cred ca Dumnezeu nu este de acord cu faradelegile, dar ele nu pot fi oprite pur si simplu. Trebuie lasate si neghinele ca sa nu fie smuls si graul. Abia la sfarsit este cernerea. In plus, relele sunt mai mari decat le vedem noi. Pe de alta parte, uneori le vedem mult mai pesimist si morbid decat sunt ele in realitate.
Hristos ne-a “fagaduit” necazuri in lume, dar sa indraznim. Ba chiar si la moarte din partea rudeniilor, prietenilor… Totusi EVANGHELIA ESTE MAI TARE DECAT PACATUL. Ea vindeca, da viata. Doar s-o traim. Un exemplu ar fi Sf. Valeriu Gafencu si nu doar el, care a descoperit pe Dumnezeu cu adevarat la racoare.
@Magda,
mintea noastra se poate “impiedica” de multe ispite venite pe o cale aparent rationala. Atunci cand nu putem intelege anumite lucruri pe care Dumnezeu le ingaduie nu trebuie sa-L ispitim, ci sa ne smerim spunand “Doamne, faca-se voia Ta !”. Dumnezeu nu lasa pe nimeni, niciodata de izbeliste si nu ingaduie sa se intample nimic fara o ratiune anume, care intr-un fel sau altul are consecinte asupra mantuirii oamenilor. Putina noastra intelegere asupra lucrarii Sale nu trebuie sa ne tulbure si nici nu trebuie sa ne determine sa-L iscodim pe Dumnezeu.
“Eu insumi nu intelegeam de ce a trebuit sa moara dintre cei doi baieti ai familiei cel bun si cuminte pe care-l iubea toata lumea si nu celalat, “oaia neagra” a familiei. De ce Dumnezeu a voit sa se nasca verisorul meu, daca stia ca va muri tanar?”
……….
http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/07/22/parintele-cleopa-despre-nestiutele-judecati-ale-lui-dumnezeu/
Atunci a întrebat călugărul:
– Să-mi spui tu mie, măi frate, câte minuni mari ai făcut, ce eşti tu?
– Dar să-mi spui şi sfinţia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu!
– Eu mă rog de câţiva ani să-mi arate Dumnezeu judecăţile Lui, că mi s-a părut că multe lucruri nedrepte îngăduie Dumnezeu în lumea asta.
– Da? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este de departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine nu le ridica şi pe cele mai adânci decât tine nu le cerca, ca să nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice? Judecăţile Domnului sunt adânc mult!
Cum ai îndrăznit tu, un om, să cerci judecăţile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le ştiu? Dar Dumnezeu n-a vrut să te piardă, că putea să te piardă pentru iscodirea asta, dar, ştiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, părinte, să-ţi arăt că judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/07/22/parintele-cleopa-despre-nestiutele-judecati-ale-lui-dumnezeu/
Va rog frumos sa cititi ce scrie la acest link,mult ne vom folosi unii dintre noi.
“-faptul ca a dat pe Unicul Sau Fiu la moarte pentru noi, este uimitor, inaltator si cutremurator…dar EL era Dumnezeu, nu fiinta de tina impovarata cu urmarile pacatului adamic si transmis urmasilor lui;”
Si totusi Dumnezeu este si fiinta de tina,doar S-a facut Om,a indurat frigul,foametea,ispitele,ba i s-a mai facut poate si frica inainte de pogorirea la Iad,dar S-a supus Tatalui ( si Lui insusi, ca Dumnezeu )…ba chiar a si murit si S-a ingropat.
Si noi dupa Botez sintem dumnezei si fii de Dumnezeu dupa dar ( har ),exact ca si Iisus Hristos dupa fire ( natura)…ca ingropam acest talant unii dintre noi,nu este vina Celui care a dat darul.
Si Cain si Abel sint din aceiasi parinti,unul vinovat celalalt nu.
Si sfintii mucenici,multi dintre ei provin dintre tilhari,prostituate,inchinatori la idoli,vamesi,criminali unii ( cita tina ) si totusi,daca au dorit,au ajuns fiii lui Dumnezeu prin puterea si dragostea Domnului nostru.
Este adevarat ca si mai multi tilhari,prostituate,inchinatori la idoli,etc…ramins asa,precum Cain,si nu este deloc bucurie ca isi primejduiesc vesnicia pentru citeva secunde traite pe acest pamint.
Poate ca si rautatea lor se face prilej de mintuire pentru unii dintre noi,de aceea mai degraba trebuie sa ne rugam pentru ei,ca si pentru noi.
Magda,
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/12/29/prea-sfintitul-gurie-episcopul-devei-pastorala-nasterea-domnului-2012-suferinta-durere-ideologie-anticrestina-societatea-succesului-ignorare-inimi-impietrite-pruncul-iisus-transfigurare/
“doar frământărilor inimii le răspunde Dumnezeu, iar nu supărărilor minţii. Supărarea este o minte jignită, mâhnirea este o inimă rănită. Dumnezeu preferă să lucreze într-o manieră privilegiată cu emoţiile, cu inima şi să lase uneori mintea prea ţanţoşă în însingurare, până va deveni dispusă a se uni cu inima.”
Asa ca, putem sa-L intrebam orice, dar s-ar putea sa nu ne raspunda, asa cum nu a raspuns nici familiei mele in urma cu aproape treizeci de ani.
“Domnul Hristos, prin Naşterea Sa umilă pe pământ, a acceptat, a reorientat şi a transfigurat suferinţa. El ne-a învăţat că ea are un sens profund, corectând ontologic păcatul originar şi reintroducându-ne, pe fiecare în parte, în universul energiilor nevăzute ale harului sfinţitor.”
Nu stiu cat de valabila mai e chestia cu pacatul originar. Acela care iubeste mai mult, sufera mai mult. Hristos a fost Om adevarat si ca om a suferit, nu ca Dumnezeu.
Despre dragostea fata de caini, nu mai zic nimic, pentru ca pe acest site gasiti multe cuvinte ale sfintilor si sfintitilor parinti despre dragostea si atasamentul fata de animale si despre chipul lui Dumnezeu care ramane si in cel mai mare criminal.
sherlock_holmes,
Multumesc! Am citit.
Mi-ar fi fost de folos sa stiu despre judecatile lui Dumnezeu atunci cand de-abia iesisem din copilarie si dupa cum am spus, traiam intr-o familie in care nu se mergea la Biserica nici in ziua de Craciun si nici la Inviere.