IPS HIEROTHEOS VLACHOS criticat pe siteul Doxologia intr-un BIZAR ARTICOL APOLOGETIC FATA DE SINODUL DIN CRETA. Autorul formulei “denumirea istorica a altor biserici” ar fi chiar… pr. Theodor Zisis

31-05-2017 8 minute Sublinieri

Formularea cea mai contestată din toate documentele Sfântului și Marelui Sinod este cea din art. 6 a documentului „Relations of the Orthodox Church with the Rest of the Christian World”: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele”.

Această afirmație este considerată de cei care resping Sinodul din Creta drept inovație, trădare a ortodoxiei și a eclesiologiei Sfinţii Părinți, prin faptul că s-ar fi acordat un statut eclesial și altor comunități creștine, recunoscându-se existența altor Biserici, prin aceasta a mai multor Trupuri sau Mirese ale lui Hristos, în afara Bisericii Ortodoxe[1 – Dimitrios Tselenghídis, „Poate Un Sinod Al Ortodocșilor să acorde caracter de Biserică eterodocșilor și să definească diferit identitatea de până acum a Bisericii?”, în „Sfântul şi Marele Sinod” (Creta, 2016). Între Providență și Eșec, ed. Tatiana Petrache (Oradea: Editura Astradrom, 2016), pp. 99–100.].

Trebuie să vedem cum a apărut formularea aceasta mult contestată și care au fost promotorii ei.

Textul presinodal „Relations of the Orthodox Church with the Rest of the Christian World” a fost stabilit la a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală, pe data de 15 octombrie 2015, fiind semnat de către reprezentanții tuturor celor 14 Biserici Ortodoxe Autocefale. Acesta este compus din cele două texte a celei de-a III-a Conferințe Panortodoxe Presinodale de la Chambésy din 1986: „Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică” și „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină[2]. Textul presinodal din 2015[3] și chiar cel final nu reprezintă altceva decât o reansamblare a celor două documente și completarea cu anumite articole sau lămuriri.

Din cele 24 de articole finale, doar 5 articole sunt total diferite de textul din 1986. Articolul al 6-lea din textul final al Sfântului și Marelui Sinod, în care apare și formularea contestată, nu este altceva decât o preluare, cu mici modificări, a art. 2 din documentul „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină” din 1986. Acuzele aduse acestui document, că ar fi fost compus pe ascuns în anumite conferințe presinodale cu scopul de a trăda Ortodoxia, sau că a fost redactat fără cunoștiința pleromei Bisericii, sau a episcopilor, sunt absolut nefondate, Biserica întreagă a avut la dispoziție 30 de ani pentru analiza acestui document, fiind publicat în 1986 în revistele oficiale ale Bisericilor Autocefale, inclusiv în Revista Biserica Ortodoxă Română în 1986[4].

Mai mult, deși la a doua Conferință Panortodoxă Presinodală s-a stabilit ca nicio decizie presinodală să nu aibă valabilitate și aplicabilitate canonică decât după aprobarea sa de către Sfântul și Marele Sinod, această a III-a conferință Panortodoxă Presinodală a stabilit ca documentul să fie aplicat imediat datorită importanței sale. Dacă denumirea istorică de „Biserică” a celorlalte confesiuni ar fi o erezie, de ce teologia ortodoxă a avut nevoie de 30 de ani pentru identificarea acestei erori și de ce niciun teolog nu a fost capabil, și aici putem menționa mari teologi care au participat la aceste Conferințe Panortodoxe Presinodale, până la Ierotheos Vlahos, Theodoros Zisis, Dimitrios Tselengidis, Gheorgheos Metallinos sau alții, să demaște această „eroare”? Totuși, o analiză diacronică a acestei formulări ne poate arăta că nu este vorba de nicio erezie la Sinodul din Creta cu privire la această expresie, acuzațiile aduse, fiind, de cele mai multe ori, fără niciun fundament. Mai mult, se poate constata că Sinodul din Creta păstrează mai multă acrivie decât hotărârile anterioare în ceea ce privește adresarea sa față de celelalte confesiuni creștine.

Să urmărim geneza apelativului de Biserică acordat altor confesiuni creștine. În documentul final al celei de-a III-a Conferințe panortodoxe presinodale din 1986, la care au participat toți reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cu excepția Albaniei, aflată sub persecuția regimului comunist, formularea era următoarea, că Biserica Ortodoxă: „recunoaște existența de fapt a tuturor Bisericilor și confesiunilor creștine” (franceză: „reconnaît l’existence de fait de toutesles Églises et Confessions chrétiennes”; greacă: „Ἀναγνωρίζει τήν πραγματικήν ὕπαρξιν ὅλων τῶν χριστιανικῶν Ἐκκλησιῶν καί Ὁμολογιῶν)[5]. Autorul direct al acestei formulări din documentul final al Conferinței nu este altul decât Theodoros Zisis, pe atunci membru consultant al Patriarhiei ecumenice la cea de-a III-a Conferință Panortodoxă Presinodală din 1986[6]. Comisia de lucru pentru elaborarea textului „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”, al cărui președinte a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală, iar secretar Vlasios Phidas, a prezentat în ziua de 4 noiembrie 1986 textul pentru a fi supus dezbaterii. În acest text se afirma că Biserica Ortodoxă recunoaște: „existența ontologică a tuturor Bisericilor și confesiunilor creștine”, cuvântul „ontologic” fiind, într-adevăr, inadecvat eclesiologic în acest text.

Prin urmare, în dezbaterile din ziua următoare, Theodoros Zisis ia cuvântul și afirmă: „Puțin mai în jos este chestiunea „recunoașterii ontologice” a celorlalte Biserici creștine. Aici e o contradicție. Putem recunoaște „existența” altor Biserici creștine, dar nu „existența ontologică”[7]. Soluția propusă de către Theodoros Zisis, prin care să apară în text doar „recunoaștem existența tuturor Bisericilor și confesiunilor creștine” este susținută de către episcopul Ieremia de Wroclaw, delegatul Bisericii Poloniei, fiind acceptată de către Comisie și pusă în textul final al documentului din 1986. La a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală formularea lui Theodoros Zisis este preluată în Documentul Presinodal, susținându-se că Biserica Ortodoxă „recognizes the historic existence of other Christian Churches and Confessions not found in communion with Her”, ajungând, în cele din urmă pe masa dezbaterilor Sfântului și Marelui Sinod. Cum se poate ca Theodoros Zisis, marele luptător împotriva ecumenismului, „pan-erezia” ereziilor, cel care în Duminica Ortodoxiei anului 2017 a rupt comuniunea cu propriul său episcop, nu numai să afirme cu treizeci de ani în urmă că putem recunoaște existența tuturor Bisericilor și confesiuni creștine, ci și să fie, prin intervențiile sale la a III-a Conferință Panortodoxă Presinodală din 1986, autorul direct al acestei formulări?

La o analiză mai aprofundată a formulări din articolul 6, vom constata că Sinodul din Creta se înscrie, de fapt, în practica sinodală precedentă, fără a inova sau compromite adevărul dogmatic.

Întrebarea principală pe care trebuie să o adresăm este următoarea: există în Tradiția patristică, sinodală și canonică a Bisericii exemple când anumite comunități eterodoxe să fi fost denumite cu termenul de „biserică”, fără a se recunoaște însă eclesialitatea lor?

Să vedem dezvoltarea diacronică a folosirii acestui termen. Termenul „biserică/ἐκκλησία” a fost folosit și în alte acte sinodale și lucrări ale Sf. Părinți pentru a desemna anumite comunități care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, dar, prin aceasta, nu s-a conferit, nicidecum, statutul ontologic de Biserică, eclesialitate altor entități. Clement al Alexandriei folosea în Stromata VII.16.99.2 „și după cum copiii răi încuie ușa pedagogului, tot așa și ereticii nu lasă să intre în Biserica lor profețiile, că se tem de mustrarea și povețele profețiilor”(s.n.)[8].

În secolul al V-lea scriitorul bisericesc Socrates folosește expresia „episcopul Bisericii Ariene (ὁ τῆς Ἀρειανῆς ἐκκλησίας ἐπίσκοπος)”, cu privire la episcopul Eudoxios, care a ocupat tronul Constantinopolului timp de 21 de ani.[9]

Theodor Agallianos[10], unul dintre luptătorii împotriva sinodului unionist de la Ferrara-Florența, continuator al lui Marcu Evghenicul și care a redactat două tratate împotriva latinilor, într-unul dintre acestea „Dialogue cum monacho contra Latinos”, scris în anul 1442, condamnând deviațiile dogmatice ale latinilor, folosește expresia „ἡ λατινικὴ ἐκκλησία” [11] pentru a desemna Biserica Catolică, arătând că aceasta a creat obiceiuri și dogme noi și prin aceasta un al treilea Testament[12].

Ghenadie Scholarius, un alt luptător împotriva sinodului unionist de la Ferrara-Florența,[13] folosește aceeași terminologie.

Sfântul Marcu Evghenicul, episcopul Efesului, care a respins sinodul unionist de la Florența, folosește termenul de „Biserica apuseană a Romei” (τῆς δυτικῆς Ἐκκλησίας τῆς Ῥώμης)[14], care s-a separat de Biserica Ortodoxă prin dogme străine Tradiției ei.

Sinodul din 1484, la care au participat și reprezentanții patriarhatelor Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, fiind primul sinod care a condamnat Conciliul de la Ferrara-Florența și ereziile acestuia, folosește în slujba de primire a celor de alte credințe la Ortodoxie termenul de biserică și pentru Biserica apuseană, susținând că cei care revin de la catolicism trebuie să renunțe la învățăturile dogmatice eretice „și la restul obiceiurilor Bisericii lor (καὶ τῶν λοιπῶν ἐθῶν τῆς Ἐκκλησίας ἐκεἰνων)[15]. Nu numai că această afirmație este făcută de către un sinod cu caracter general, dar ea este redată într-o formulare liturgică practicată de Biserică timp de secole.

De asemenea, în Epistola enciclică a Patriarhilor Răsăritului, din anul 1848, dată ca răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, se folosesc mai multe apelative pentru desemnarea Bisericii Apusene, căzute în erezie,: „Biserica Romană (῾Ρωμάνα Ἐκκλησία)”[16], „Biserica Romei” , „Biserica apuseană”[17]. Mai mult, această enciclică afirmă: „Şi suntem cu totul îndreptățiți a aștepta de la chibzuita prevedere a Sanctității Sale un lucru așa vrednic de adevăratul urmaș al Fericitului Petru, al lui Leon I, ca şi al lui Leon al III-lea, care pentru paza credinței ortodoxe a înscris pe table nepieritoare dumnezeiescul Crez fără inovație – lucru ce va uni iarăși Bisericile Apusului (τὰς Ἐκκλησίας τῆς Δύσεως) cu Sfânta Biserică Sobornicească… Căci Biserica cea Sobornicească așteaptă în tot chipul întoarcerea Păstorilor ce au apostaziat împreună cu turmele lor…”[18].

Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului, trimițând mai multe scrisori teologilor de la Tübingen, folosește termenul de „Biserică”, nu numai pentru catolici[19], ci și pentru luterani, încheindu-și prima scrisoarea din 15 mai 1576 prin următoarele cuvinte adresate luteranilor: „In this way the two churches will become one by the grace of God, we shall live together hereafter and we will exist together in a God-pleasing way until we attain the heavenly kingdom[20].

Acestea sunt doar câteva documente, unele cu caracter sinodal, recunoscute în Biserica Ortodoxă care au folosit numirea istorică de „biserică” pentru alte comunități de credință, dar nu au conferit în niciun caz statutul de Biserică acestor entități.

Prin urmare, Sfântul și Marele Sinod din Creta se înscrie, și în privința folosirii numirii istorice de biserică în tradiția sinodală a Ortodoxiei. Și teologii care acum contestă utilizarea acestei noțiuni au folosit-o char în ultima vreme.

Ierotheos Vlahos în recenta sa carte Vechea și Noua Romă, după analiza textului din Enciclica din 1848, care condamnă punctele dogmatice ale catolicismului, folosește termenul de „Biserică” pentru a desemna celelalte confesiuni creștine, afirmând: „Această Enciclică – hotărâre panortodoxă – vădește faptul că Biserica este Trupul lui Hristos, că ea rămâne unită și păstrează dogmele și Tainele ce i-au fost predanisite, în vreme ce Bisericile care s-au rupt de la adevărata credință sunt Biserici apostate[21]. Ce înseamnă sintagma „Biserici apostate” folosită de către Mitropolitul Ierotheos Vlahos? De ce acordă oare acesta titlul de Biserică unor confesiuni eterodoxe, după care, la contestarea Sfântului și Marelui Sinod, afirmă că este ilegitimă folosirea termenului de „Biserică” pentru celelalte confesiuni creștine, deși el însuși o folosise? Mai mult, oferă oarecare eclesialitate acestor comunități creștine în momentul în care le denumește „Biserici apostate”, folosind termenul de „Biserică”? Dacă nu, atunci cum poate să numească acele comunități, care au căzut de la credință, drept Biserici și Biserici apostate? Dacă se referă doar la denumirea istorică de „Biserică”, fără a atribui caracterul eclesial acestor comunități, precum se poate constata din întreaga sa expunere, atunci și Ierotheos Vlahos este în deplin acord cu hotărârea Sfântului și Marelui Sinod care susține, prin formulare „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe”, aceeași idee teologică.

Mai mult, formularea lui Ierotheos Vlahos este mult mai permisibilă [sic! – n.n., sbl. n.] decât cea a Sfântului și Marelui Sinod, care este mai acribică. Dacă Sinodul precizează că „acceptă denumirea istorică”, Ierotheos Vlahos afirmă că „sunt”, iar dacă documentul sinodal identifică două realități „Biserici și confesiuni eterodoxe”, Ierotheos Vlahos le denumește pe toate „Biserici apostate”. De asemenea, chiar și ceilalți susținători ai tezelor lui Ierotheos Vlahos și contestatari ai formulării Sfântului și Marelui Sinod, precum preoții Gheorghios Metallinos, Anastasie Gotsopoulos, sau Theodoros Zisis, autorul formulei finale a documentului din 1986, au folosit și folosesc în scrierile lor termenul de „Biserică” și pentru alte confesiuni creștine, în expresiile: „Biserica latină[22], „Biserica papală”[23], atât înainte de Sinodul din Creta cât și după acesta, însă opțiunile lor le vom analiza într-un alt text. […]/ integral pe doxologia.ro

Nota noastra

Asadar, pe de o parte il invitam pe IPS Hierotheos Vlachos, pe de alta ii reprosam ca …ce?

Ce vrea acest articol, al carui autor, aflam de pe aceeasi pagina, este asistent universitar în cadrul Facultatăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca?

  1. Sa demonstreze ca Sinodul din Creta chiar e Mare si Sfant, pentru ca foloseste o terminologie deja practicata in Biserica, deja cunoscuta de pliroma, formulata de pr Theodor Zisis cu zeci de ani in urma, terminologie care, desi aplica altor confesiuni cuvantul “biserica”, nu abdica de la ecleziologia ortodoxa.
  2. Sa arate inconsistenta unor critici ai Sinodului din Creta, precum suspomenitul pr. Th. Zisis, dar, mai ales, IPS Hierotheos Vlachos.

Cum face acest lucru?

  1. Folosind metoda “diacronica” de analiza a aparitiei modului in care s-a folosit termenul de “biserica” pentru alte confesiuni crestine, identificand momente si autoritati ce au folosit sintagma respectiva.

Reuseste demonstratia sa fie convingatoare? Nu. Iata de ce:

  1. Analiza diacronica are neajunsul ca e lipsita de context hermeneutic. Cu alte cuvinte, nu atat analiza diacronica ne lamureste cand exista divergente asupra sensului unui termen, cat situarea sincronica a acestui termen in contextul care l-a generat. Doar printr-o astfel de metoda se reuseste intelegerea adecvata a semnificatiei acestuia, intentia cu care a fost folosit de autorii sai si destinatia sa. Altfel, te poti afla in situatia in care extragi un termen din contextul original, il rapesti intentiei autorilor sai si il folosesti, astfel, intr-un nou context, cu o alta semnificatie si pentru o alta destinatie – exact ce face autorul de mai sus. Sau, cu alte cuvinte, neajunsul metodei diacronice aplicate aici in chip exclusiv este ca citesti pasaje din trecut cu lentilele (intereselor) prezentului. Nu asa se procedeaza in astfel de chestiuni, iar la editura Doxologia chiar au aparut o serie de carti care folosesc nu doar metoda diacronica, ce produce… anacronism, ci pe cea sincronica, realizand o autentica istorie conceptuala pentru a intelege mai bine unii termeni din teologia si practica ortodoxa.
  2. Problema cu documentul cretan nu se rezuma nicidecum la formula respectiva. INTREG DOCUMENTUL E O PROBLEMA! Asa cum ne-am exprimat inca de la inceput, si asa cum a sesizat si delegatia romana, care, de altfel, a propus alt amendament la acea terminologie (sa intelegem de aici ca autorul critica intentia delegatiei romane?), PE LANGA ALTE AMENDAMENTE (putine fiind aprobate si inserate in text), problemele sunt mult mai numeroase. Abia in acest context – deci, iarasi, e vorba despre o situare in contextul de semnificatii, nu doar de o simpla raportare la o sintagma anume – formula discutata mai sus intregeste, ca o piesa de puzzle, un text ambiguu care legitimeaza institutii ca CMB si alte ecumenisme despre care, nu-i asa, oricata diacronie ai folosi, tot nu gasesti nimic acoperitor pentru ele in scrierile din vechime. Dar despre asta s-a vorbit destul, inclusiv de catre cei criticati de autorul de mai sus, care, din toata critica, a decupat doar ce-i convenea (a se vedea aici si aici critica IPS Hierotheos Vlachos la adresa documentului despre relatiile cu celelalte confesiuni crestine. Nu se rezuma absolut deloc la formula despre “biserici”. Mai mult decat atat, Vlachos respinge aici si invocarea unui argument similar cu cel publicat de Doxologia.). 
  3. Argumentul ca, daca in conferintele panortodoxe din 1986 s-a discutat folosindu-se formula cu pricina, rezulta ca pliroma Bisericii cunostea problema, este mai mult decat fals – e fie o gafa, fie o manipulare inabila. In 1986, cand, apropo, poate autorul nu o stie, dar nu doar Biserica Albaniei se afla sub persecutia comunista, discutia de cabinet panortodox nu a fost comunicata in niciun fel, in mod real, publicului crestin. Ca sa invocam doar cazul romanesc, vrea, oare, autorul sa sugereze ca poporul ortodox roman citea in masa revista BOR? O revista stiintifica, de circuit restrans? Sau, cumva, prin pliroma intelege autorul doar o elita restransa de teologi? Readucem aminte ca IPS Hierotheos Vlachos a criticat faptul ca documentele panortodoxe nu au fost facute cunoscute NICI MACAR IERARHILOR din Bisericile autocefale in etapele preliminare, de pregatire a Sinodului din Creta. 
  4. Faptul ca pr. Theodor Zisis e autorul formulei nu spune mai nimic despre formula, ci despre eventualele inconsecvente ale respectivului cleric. In orice caz, pr. Zisis a iesit din miscarea ecumenista tocmai dupa ce a constatat ca scopurile urmarite acolo nu sunt sincere.

Portalul Doxologia, prin acest articol, pune intr-o situatie delicata Mitropolia Moldovei. Articolul nu este o simpla punere in dezbatere, ci o apologie (a sinodului din Creta) si o critica ce desfiinteaza pe nimeni altul decat pe Mitropolitul Hierotheos Vlachos, adica cel ce si-a pus obrazul pentru delegatia română.

Si, in cazul in care, luati de valul combaterii schismaticilor, responsabilii (?!) portalului Mitropoliei uita, le readucem aminte: cu toata consideratia si cu toata dragostea fiiasca, semnarea documentului ecumenist de la Creta a fost o GRESEALA. Nicidecum o fapta brava cu care sa te lauzi si careia sa ii faci apologia. Una este sa nu fii de acord cu zelotismele schismatice si tragic-ridicole ale sectei “nepomenitorilor”, alta este sa faci apologia unei adunari episcopale atat de controversate si de semanatoare de dezbinare.


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), 1. DIVERSE, Ecumenism, IPS Hierotheos Vlachos, Polemici, conflicte, zelotism, extremism, provocari

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “IPS HIEROTHEOS VLACHOS criticat pe siteul Doxologia intr-un BIZAR ARTICOL APOLOGETIC FATA DE SINODUL DIN CRETA. Autorul formulei “denumirea istorica a altor biserici” ar fi chiar… pr. Theodor Zisis

  1. Din ce-mi aduc aminte, Pr. Teodor Zisis a declarat chiar el că a plecat din Patriarhia Ecumenică atunci când și-a dat seama că intențiile ei ecumeniste nu sunt chiar curate. Oricum, este știut că au ieșit din dialogul ecumenic Părinți precum Ioannis Romanidis și George Florovski atunci când au realizat că dialogul nu este constructiv, că nu este ce așteptau ei. Și cred că au fost mai mulți.

    Până la un punct, poate fi înțeleasă folosirea termenului de „Biserică” pentru eretici, dar nu și în contextul documentului din Creta, așa cum arată IPS Ierotheos Vlachos. Paragraful 6 începe cu o propoziție care introduce conotații inacceptabile: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi tulburată”. Fără această propoziție, restul paragrafului nu ar fi chiar atât de greșit, până la erezie. Eu nu pot verifica întregul context de la Conferința din *86. Avea acea propoziție în componență?

    Este adevărat că pasajul acela a fost cel mai criticat, dar e doar ilustrarea unei concepții a întregului document. Spre exemplu, unii opozanți din România ai Sinodului pun accent pe recunoașterea Declarației de la Toronto. Iar în paragraful care o menționează (19) se vorbeșe de „unitatea Bisericii” cu sens larg, care ar cuprinde toate confesiunile. Oare aici a fost folosită corect noțiunea de Biserică? Și nu este singurul loc.

    Totuși trebuie să apreciem evaluarea diacronică, efortul de a găsi exemple de folosire a termenului de „Biserică” pentru eretici încă din primele veacuri creștine. Deși critica adusă Pr. Metallinos este defectuoasă, pt că e limpede că este folosit termenul în ghilimele, ceea ce are cu totul altă semnificație.

    Punând cap la cap toate, reiese că se urmărește o justificare teologică a Sinodului din Creta manipulatorie, nu printr-o argumentare clară și solidă, ci prin inducerea impresiei că problema cea mai gravă nu consituituie deloc vreo eroare, iar celelalte aspecte sunt marginale, de vreme ce aceasta este cea mai importantă. Probabil în spiritul Conferinței internaționale de la Cluj de luna trecută, autorul fiind unul dintre participanți. Deci, în locul unei dezbateri oneste, cu argumente pro și contra teologice riguroase, se urmărește o mișcare de imagine, atât prin asocierea cu episcopi care nu au semnat în Creta (Ierotheos) și prin justificarea manipulatorie prezentă, cât și prin eliminarea opozanților.
    Întrebarea se pune: unde este credința dreaptă, care ar trebui statornicită? Pare că Biserica nu se mai întemeiază pe ea, ci în jurul arhiereilor. Un fel de papism extins la grupul episcopilor, un sistem insituțional lumesc.

  2. Situatia adevarata este mai grava chiar decat pare. Preotii au fost formati din facultate in spirit ecumenist si acum nu fac decat sa-si sustina ierarhii adica pe fostii profesori pe care ii venereaza.
    Pentru preoti folosirea notiunii de “biserici” ca denumire pentru alte confesiuni este familiara pentru ca “asa au invatat ” (dupa cum mi-au explicat cativa preoti care au terminat facultatea imediat dupa revolutie sau mai incoace). Cu acest argument isi apara pozitiile ridicole pro sinod si pro ierarhi. Un profesor de dogmatica mi-a sus senin ca nu vede nicio greseala in textul semnat de sinod!! Altii sunt revoltati pe monahii “ca al’de Pamvo” care au facut facultatea pe sarite si nu s-au “scolit” cum trebuie ca sa nu mai cada in abateri.
    Deja se poate vedea ca s-a lucrat la formarea de concepte in acest sens si ca au sustinatori pe baricade care vin si spun senin “noi asa am fost invatati sa gandim din totdeauna, unde vedeti voi schimbare si de ce va revoltati abia acum?” Acest lucru pare mai inspaimantator decat frica, lasitatea si facutul pe prostul, pentru ca este indoctrinare si la ea se lucreaza de zeci de ani, de cand s-au facut planurile pentru acest Sinod. Trairea autentic ortodoxa nu se invata insa in facultate ci langa marii duhovnici. Ucenicii ramasi insa tac, iar jocul este facut de cei care au deprins regulile ecumenistilor.

  3. Între timp am găsit unele informații și cartea Pr. Ioniță, care aduce o lumină nouă. (https://www.scribd.com/doc/299049635/Hotararile-panortodoxe)

    O analiză onorabilă ar fi luat în discuție explicarea în special a primei propoziții din paragraful 6 al documentului despre ecumenism, la care am făcut referire în comentariul anterior. Eventual ar fi urmărit evoluția acestui paragraf în ansamblul lui, începând cu Comisia pregătitoare inter-ortodoxă din 1971. Atunci a fost stabilit un text care prevedea recunoașterea „existenței ontologice a celorlalte Biserici și Confesiuni creștine” și, foarte important, „deși Biserica Ortodoxă este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească”. Acest fapt a stârnit numeroase critici în vremea aceea.
    După cum sugerează autorul și probabil că așa este, Pr. T. Zisis a propus și obținut înlocuirea expresiei „existența ontologică” cu „existența de facto”, ceea ce este o ajustare corectă.
    Iar la a 5-a Conferință presinodală, termenul „ontologic” este reintrodus printr-o nouă propoziție, cu referire la natura Bisericii, fără a preciza care Biserică.
    Așadar, unde este reliefată și examinată evoluția aceasta în articolul de mai sus? Pare mai mult un text manipulator, care să inducă o idee prestabilită, nu luând în calcul toate elementele, ci doar atât cât să iasă pasența. Toată dezbaterea presinodală a gravitat în jurul recunoașterii existenței ontologice sau doar de facto a celorlalte confesiuni, iar formula finală practic admite că ele fac parte din natura ontologică a Bisericii și din unitatea ei. Ba chiar că pot fi numite și Biserici. Deci abia după ce vor fi lămurite aceste aspecte se vor putea aduce acuzații Pr. T. Zisis că a propus această formulă, iar până atunci eu rămân la părerea că propunerea lui punctuală este singura corectă din evoluția textului.
    Oare cui folosește acest stil de abordare unilateral și pedant, dar și perdant?

  4. Pe lângă explicitarea corectitudinii folosirii denumirii de Biserică pentru erezii, ar trebui abordate și celelalte aspecte grave ale documentului 6 din Creta (care nu este singurul cu probleme):
    – art. 1: Cum poate Biserica Ortodoxă să fie Biserica cea una și să joace un rol, chiar și important, în promovarea unei alte unități, creștine? Nu cumva BO este una doar cu sensul ecumenist de „continuatoarea autentică” (Enciclică, I,2), existând și alte Biserici continuatoare mai puțin autentice (părți ale ei), nu doar Ortodoxia?
    – art. 18: Cum poate fi înțeleasă în mod ortodox expresia, în traducerea variantei grecești: „BO nu poate admite în nici un caz unitatea Bisericii ca pe o adaptare oarecare interconfesională”? Din tot paragraful rezultă că nu este vorba de unitatea Bisericii Ortodoxe, ci a Bisericii privită interconfesional (formată din mai multe confesiuni).
    – citatele biblice „ca toți să fie una” și „va fi o turmă și un păstor” (art. 8 + ultimul paragraf) sunt folosite în așa fel încât să inducă ideea că și ereticii fac parte din Biserica lui Hristos.

    Pe lângă aceste 4 (+art. 6) articole clar greșite dogmatic, mai există nenumărate expresii interpretabile prin care este justificată participarea la CMB și Mișcarea Ecumenică în general, lucru care este iarăși o abatere de la ecleziologia ortodoxă. Punctual, sunt recunoscute ca normative Declarația de la Toronto și Regulamentul CMB, iar toate textele emise de CMB sunt privite cu apreciere, în ciuda unor rezerve (nu delimitări categorice).

    Cum poate fi privită reacția pasivă și permisivă a BOR în fața unor astfel de devieri dogmatice? Chiar sunt necesare răspunsuri clare și atitudini mărturisitoare.

  5. cica, scrie mai sus: „există în Tradiția patristică, sinodală și canonică a Bisericii exemple când anumite comunități eterodoxe să fi fost denumite cu termenul de „biserică”, fără a se recunoaște însă eclesialitatea lor?”

    Stati ca IPS de la Sibiu ne spune ca potrivit Creta unele „biserici” eterodoxe sunt numite Biserici pentru ca au in mod real un grad de eclesialitate si altele sunt numite ”confesiuni” pentru ca n-au nici un grad de eclesialitate, si la urmatoarele sinoade urmeaza sa se stabileasca gradul de eclesialitate, in ce masura fac parte din acea Biserica UNA, SFANTA, SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA:

    https://www.facebook.com/trinitastv/videos/546478362203498/?pnref=story

  6. Doamne ajuta! De abia acum se vad “roadele” trecerii Bisericii in subordonarea statului (salarizarea preotilor, si trecerea seminariilor si facultatilor de teologie sub subordinea Ministerului Educatiei). Asta a fost adevaratul scop, acela de a distruge ortodoxia din interior, printr-o “educatie teologica noua” si prin cozile de topor. Ce ma uimeste este ca, cat sunt de naivi majoritatea crestinilor ortodocsi, si o parte din ei se mai dau pe deasupra chiar antiecumenisti! O “roada” a acestui sistem este acest “asistent universitar de teologie”. Vai de acesti “teologi”!

  7. @andrei 2017

    Sa nu ii luam asa de sus, totusi. Problema lui si a celor de la doxologia este ca au intrat in mentalitatea cetatii asediate si se reped orbeste sa demonstreze ca au dreptate si ca schismaticii se inseala. Schismaticii, insa, se inseala din cauza duhului sectar, nu pentru ca e documentul de la Creta ortodox.

  8. @ingrid
    Totuși IPS Laurențiu nu a afirmat că au un grad de eclesialitate, ci că sunt numite așa istoric. Nu le recunoaștem drept Biserici, dar le numim astfel în cadrul dialogului ecumenic. Și mai există unii care s-au îndepărtat mult, încât nici ei singuri nu se mai numesc Biserică, ci confesiune.
    Are alte vicii în discursul său, dar nu acesta. Tocmai aici stă înțelepciunea, zic eu, să fie observate greșelile reale și în gradul lor concret, nu exagerat. Altfel se alunecă într-o dispută surdă.

  9. @exegeticus
    Intai zice ca ”pe celelalte le numim biserici pentru ca ele se numesc biserici”, aparent nu pentru ca ontologic ar fi biserici ci pentru politete ca ele si-au atribuit o astfel de denumire. Apoi imediat continua: ”noi n-avem drept, n-avem cu ce, n-avem prin ce să recunoaștem calitatea ei de biserica, dar in dialogul ecumenic, dialogul dintre biserici se va stabili exact în ce consta eclesiologia sau caracterul de biserica al fiecarei confesiuni. Noi am adaugat insa, lucrul acesta nu-l stiu multi, nu-l stiu cei care comentează, am zis biserica ortodoxa si celelalte biserici care s-au indepartat de biserica ortodoxa. Nu e suficient daca spun ca nu e ortodox? Ii cinstim asa cum se cuvine, le atragem atentia insa ca sunt deosebiri intre noi, le-am numit „biserici” iar pe cele care sunt cu adevarat indepartate le-am spus „confesiuni” crestine, deci absolut nici cea mai mica iota din lege n-a fost schimbata”.

    Prin urmare autoritatea extraordinara suprabisericeasca a „dialogului ecumenic” probabil CMB, sau Dumnezeu stie cine are datoria sa stabileasca in ce masura fiecare confesiune are sau nu un caracter ecclesial, si ce sa vezi, desi noi separat ca Biserica Ortodoxa nu putem sa recunoastem ceea ce a hotarat „dialogul ecumenic” sau CMB, ca membri ai dialogului ecumenic desigur nu mai conteaza, ci recunoastem ecclesialitatea” sau „calitatea ei de biserica” și nu iesim imediat cand am auzit intentia ei de a stabili in ce masura o grupare are sau nu „eccclesialitate” sau caracter de „Biserica”! Si ceea ce nu stiu smintitii aceia de sectari este faptul ca noi ortodocsii am hotarat sa-i denumim „biserici” eterodoxe sau ”confesiuni” eterodoxe si nu doar ”confesiuni” eterodoxe sau „biserici” eterodoxe nu din cauza ca nu se numesc ei pe sine „biserici”, ci pentru ca unii sunt mai apropiati (dogmatic) si altii mai departati, si pentru ca pe acest temei in „dialogul ecumenic” la unii li se recunoaste o „eclesialitate” un „caracter de biserica” (ontologic? facem si noi parte din acest „dialog ecumenic care recunoaste caracterul ecclesial al altor confesiuni?) si la altii nu li se recunoaste. Care este temeiul dupa care „dialogul ecumenic” discerne numarul de dogme necesar ca o comunitate sa fie considerata „apropiata” (apropiata de care dintre comunitatile crestine???) si vrednica de a fi numita ”biserica” spre deosebire de altele, care se invrednicesc sa fie numite doar „confesiuni”, este o taina pe care ne-o va descoperi cu alta ocazie…..

  10. Si cu denumirea asta „istorica” pe care noi o recunoastem, daca maine mai apare o secta care se va inregistra pe sine istoric cu numele de „biserica”, atribuindu-si abuziv acest nume, indiferent de departarea ei, indiferent daca aceea se numeste biserica scientologica, sau biserica lui satan, sau altfel, ea va fi incadrata la categoria de „biserica” dupa numele istoric dupa care a fost cunoscuta in societate, sau se va numi „confesiune” dupa indepartarea ei (dogmatica) de una dintre gruparile crestine care are muschii mai mari in CMB? Sau asta va hotari gruparea obscura suprabisericeasca din cadrul dialogului ecumenic? Si tot ei vor hotărî în ce masura ii recunosc aceleia un „caracter ecclesial”, un ”caracter de biserica”, pe care noi il preluam numindu-l „istoric”, desi realitatea este ca istoric si comunitati extrem de indepartate si potrivnice pe fata crestinismuli, cu toate ritualurile crestine inversate, batjocorite, au pretentia clara sa fie numite „biserici”, iar daca nu le numim asa ne vor acuza pe buna dreptate de discriminare…..

  11. „am zis biserica ortodoxa si celelalte biserici care s-au indepartat de biserica ortodoxa” ”iar pe cele care sunt cu adevarat indepartate le-am spus „confesiuni” crestine”.

    Asadar cele numite „biserici” eterodoxe, s-au indepartat, dar nu s-au indepartat cu adevarat, ci doar aparent, pe cand cele numite „confesiuni” s-au indepartat cu adevarat! Asta este un lucru pe care nu-l stiu cei care critica pe bietii ierarhi care se exprima în asa fel în limba romana incat au nevoie de talmaci.

    desigur exegeticus, nadajduiesc doar ca IPS chiar n-are habar sa se exprime, nu ca ar fi eretic in simtaminte.

  12. @ingrid
    E relevant discursul IPS-ului și nimerit scos în discuție pt că e emblematic pt problema Creta.
    Eu sunt mai împăciuitor. Desigur că exprimarea sa este ambiguă și poate fi interpretată și în sensul că unele sunt Biserici (catolicii…), iar altele sunt doar confesiuni pt că sunt cu adevărat îndepărtate dogmatic. Totuși aceasta ar fi doar o interpretare.
    Dar, în context, cred că nu iese pasența așa. De ce? Pt că a precizat că nici pe catolici nu-i putem numi Biserică, dar o facem doar în cadrul dialogului ecumenic, deci nu la propriu. De aici rezultă că îi numim pe unii biserică istoricește, nu dogmatic, iar pe ceilalți doar confesiuni pt că sunt cu adevărat îndepărtați. Nu precizează ce înseamnă „cu adevărat îndepărtate”. Cu bunăvoință, se poate interpreta ca o îndepărtare istorică, poate chiar și la nivelul denumirii, iar la rigoare, la nivel dogmatic, pentru că e vorba de expresia din Creta (care s-au îndepărtat de BO).

    Mie nu-mi place ambiguitatea asta. Pe de altă parte, e ciudat să se stabilească în dialogul ecumenic gradul de eclezialitate a unora sau a altora pt că nu e vorba de o decizie democratică și de fair-play, ci de dogmă, care nu se discută. Apoi este ipocrit să nu-i considerăm pe catolici Biserică, dar să-i numim așa în dialogul cu ei.
    Iar cel mai important este că nu e suficient să marcăm diferența dintre ortodocși și ceialalți eretici, ci între eretici și Biserica lui Hristos, care se identifică cu cea Ortodoxă. Altfel se poate înțelege că diferența dintre Ortodoxie și orice altă confesiune este ca și cea dintre confesiuni. Adică ecumenismul tocmai asta este: recunoaște diferențe, dar înscrie toate cultele în Biserica lui Hristos. Ori diferența ar fi ca între o expresie adevărată și altele mincinoase, care se deosebesc și ele între ele. Nu e suficient să spui că enunțurile mincinoase (ereziile) diferă de cel adevărat (ortodoxie), ci chiar de adevăr (Biserică). Iar ecumenismul înseamnă a căuta adevărul punându-l cap al cap cu minciunile. O cale greșită. Ce nevoie este de o astfel de metodă?

  13. @exegeticus: „De aici rezultă că îi numim pe unii biserică istoricește, nu dogmatic, iar pe ceilalți doar confesiuni pt că sunt cu adevărat îndepărtați.” „Cu bunăvoință, se poate interpreta ca o îndepărtare istorică, poate chiar și la nivelul denumirii, iar la rigoare, la nivel dogmatic”

    Pe de o parte in textul Creta scrie ca acceptam ”denumirea istorica”, si de aici discriminarea dogmatica sau pe baza de asa zisa filiatie istorica a ereziei/sectei (i.e. nu stiu care neoprotestanti sunt stranepotii catolicilor, iar o supradiviziune a stilistilor sunt nepoti ai Bisericii ortodoxe) nu isi are locul, IPS Laurentiu nici nu trebuia sa sugereze ca ar putea fi vreo diferenta intre „biserici” eterodoxe și „confesiuni” eterodoxe.

    Iar daca IPS Laurentiu isi pune problema ca separatia dintre „biserica” eterodoxa și „confesiune” eterodoxa sa se facă pe baza de filiatie istorica a ereziei sau pe baza de dogma, atunci asta e altceva decat s-a aprobat la Creta, o dezvoltare inedita a documentului care da nastere la alte dispute eclesiologice.

    Despre indepartare „la nivelul denumirii”, sa-mi fie iertat, denumirile „luteran”, „evanghelic”, „ortodox”, ”baptist”, nu indica prin ele însele absolut nici un grad de indepartare sau de apropiere (cel mult repulsie subiectiva la unii), ci fiecare grupare scoate in evidenta prin supradenumire ceea ce grupului i s-a parut mai propriu, mai important in învățătura propovaduita, lucrul pentru care considera ca se deosebesc de toți ceilalti. Din aceasta nu poate rezulta un grad de eclesialitate, un grad de caracter de biserica ci cel mult studiind ansamblul invataturilor si luand in considerare factorul dogma sau si factorul filiatiei istorice a ereziei.

    ”Pt că a precizat că nici pe catolici nu-i putem numi Biserică, dar o facem doar în cadrul dialogului ecumenic, deci nu la propriu. De aici rezultă că îi numim pe unii biserică istoricește, nu dogmatic, iar pe ceilalți doar confesiuni pt că sunt cu adevărat îndepărtați.”
    Da, deci „în cadrul dialogului ecumenic” avem dreptul alaturi de alte grupari din CMB sa discernem „grade de eclesialitate”, „grade de caracter de biserica”, dupa care venim acasa si le spunem pastoritolor, stati ca noi vorbeam de pe pereti cu gradele astea de eclesialitate, ca din punct de vedere ortodox nu putem discerne si stabili nici un grad de eclesialitate, ca nu sunt ramuri ale unui copac, nici stranepoti, ci toate gruparile eterodoxe sunt ramuri taiate din butucul vitei…… Prin urmare inclusiv diferentierea între „biserici” eterodoxe si ”confesiuni” eterodoxe din textul de la Creta (care ar trebui sa fie un text panortodox nu al dialogului ecumenic), este redundanta ….

    Nu stiu ce vrei sa spui prin „pe unii ii numim biseica istoriceste, nu dogmatic” (istoric adica filiatie istorica a ereziei sau pentru ca ei istoric sunt cunoscuti ca biserica intrucat asa s-au denumit pe ei insisi biserica si aici includem si Biserica lui satan), iar ceilalti sunt „indepartati cu adevarat si sunt numiti „confesiune” (nu mai putin indepartati istoric, i.e ca filiatie istorica, sau din punct de vedere dogmatic decat biserica lui satan.) …
    Ambiguitatea lui IPS Laurentiu este atat de mare incat munca de talmacire nu este deloc simpla……

    Tot ce ai adaugat mai departe (de la „Mie nu-mi place ambiguitatea asta.” ) ai pus asa de bine punctul pe i incat nu pot adauga sau scoate o virgula….

  14. @ingrid
    Denumirea de Biserică a lui Satan este un exemplu extrem, fiind o hulă la adresa Bisericii.
    Eu bănuiesc că istoricește înseamnă pe firul istoriei Bisericii și în lumea aceasta, adică doar la nivel văzut, nu la nivel de esență. Eu personal nu sunt împotriva denumirii drept Biserici a celorlalte culte, dar cu precizarea: Catolică, Armeană… Bineînțeles, cu sensul de facto, forțat, ca pretenție a lor, nu reală. Așa cum uscatul este numit pământ, aerul – cer sau cum un ban rupt este numit ban, dar nu are valoare. Nu cred că poate fi acuzată de erezie această accepțiune. Dar textul din Creta nu cred că suportă această interpretare. Și ar fi bine să nu păcălească oamenii că nu a fost lăsată deoparte nici o iotă din credința ortodoxă.

  15. @exegeticus
    Denumirea de “Biserica a lui Satan”, sau “Biserica scientologica”, desi sunt exemple extreme, noi teologii le folosim de facto de foarte mult timp, desi stim ca este o hula la adresa Bisericii folosirea termenului pentru oricare dintre gruparile care s-au ridicat impotriva lui Dumnezeu, mai mult sau mai puțin violent. Iar Sinodul din Creta pretinde ca prin acceptarea „denumirilor istorice” se ratifica ceea ce de aproape un secol se intampla in intreaga Biserica Ortodoxa, in spațiul restans academic și al ierarhiei, anume ca in discuții nu evitam denumirea istorica pe care si-au dat-o fiecare, fara ca să ne derute ca pe un om de rand si constienți ca una singura este Biserica adevărată.

    Acum faptul ca toate ramurile rupte sunt rupte de butuc istoriceste, in lumea aceasta, pentru atitudinile pe care membrii acelor grupari le-au avut in timpul vieții din lumea aceasta, si prin ruperea vazută, istorica s-au rupt totodată și ontologic de Biserica nevazută și văzută, de Duhul Sfânt și de capul Bisericii, Hristos, face ciudat sa vorbim despre vreo filiatie sau despre ramuri atat in plan vazut cat si in plan nevazut.

    Iar lucrul la care te referi tu „pe firul istoriei, in lumea aceasta la nivel vazut” este ceea ce eu am numit filiatia ereziei/schismei. Biserica necalcedoniana pretinde in acest sens ca ea este biserica mama iar ortodoxia si catolicismul fiice. Biserica catolica pretinde ca ea este trunchi de copac si bisericile necalcedoniana, nestoriana, ortodoxa, luterana ar fi fiice. Prin urmare acest „vazut si istoric” la care te referi depinde de unghiul de vedere al istoricului.

    ”….Bineînțeles, cu sensul de facto, forțat, ca pretenție a lor, nu reală.” Evident, de acord.

    „uscatul este numit pământ, aerul – cer” Acestea sunt numite in modul cel mai propriu astfel. Potrivit Scripturii sunt trei ceruri, unul este vazduhul in care zboara pasarile, al doilea este cel care cuprinde astrele toate, inclusiv soarele si luna, al treilea cer este deasupra stelelor. Dupa cum Dumnezeu este Treime, toate aceste trei ceruri sunt ființial una, si termenul de cer este folosit si la singular pentru toate trei, si la plural cu sensul de cele trei ceruri (Tatal nostru care esti in ceruri, precum in cer, asa si pe pamant). De asemenea uscatul desi nu cuprinde tot pamantul, este in modul cel mai propriu pamant, la fel ogorul cuiva este numit pamant, Tot asa si noi fiecare madular al Bisericii celei adevarate suntem biserica in modul cel mai propriu, nu in mod mincinos, la fel si fiecare biserica locala!

    Un ban rupt poate avea valoare, depinde de ruptură, in ce masura de poate lipi si cat sunt de afectate anumite insemne. In cazul banului rupt, ceea ce ramane nu este un ban intreg cum s-a intamplat cu Biserica Ortodoxa, care a ramas si ramane intreaga, singura cu aceasta valoare.
    In cazul banului, numai daca-i mai lipesti fragmentele, el poate sa-si recapete valoarea si sa fie ban intreg.

    ”Și ar fi bine să nu păcălească oamenii că nu a fost lăsată deoparte nici o iotă din credința ortodoxă.” Adevarat.

  16. @ingrid
    Se pot face destule interpretări pe ce am zis despre pământ și ban, dar ideea cred că e clară: nu tot pământul e uscat și nici nu poți cumpăra ceva cu un ban deteriorat.
    Iar în ce privește denumirea istorică, cred că este evident că e din unghiul ortodox de vedere, că doar nu sunt declarații ale catolicilor sau necalcedonienilor, ci ale noastre.

    Oricum, este o discuție interesantă și la nivel diacronic cum a fost folosit termenul „Biserică” de către Părinți. Spre exemplu, cred că Sf. Grigorie Palama nu l-a folosit cu referire la latini nici când a avut disputele cu Varlaam (nu sunt sigur). În general canoanele vorbesc de arieni, monofiziți, marcioniști…, nu de o Biserică ariană sau alt fel. Cum se vede în textul de mai sus, termenul a fost folosit de Părinți și pentru grupările eretice, este evident. Totuși nu am o evaluare teologică de ansamblu a modului în care a fost utilizat, adică în ce condiții, la ce nivel, față de cine, cât de des, care ar fi principiile folosirii lui. Ar fi interesantă o astfel de evaluare riguroasă, dar anevoioasă și nu lipsită de tentații spre subiectivism.

  17. @exegeticus

    ”Oricum, este o discuție interesantă și la nivel diacronic cum a fost folosit termenul „Biserică” de către Părinți.”
    ai aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/lectia-de-ortodoxie-a-inaltului-hierotheos-vlachos-partea-i-intr-o-comunicare-pentru-sinodul-bisericii-greciei-recent-intrunit-pentru-a-dezbate-sinodul-cretan-ips-hierotheos-demonstreaza-netemein/
    tema e f dezbatuta, deja, pe ac site, tu intri des…
    Pana in jurul anului 1920, fenomenele de utilizare a termenului Biserica pt alte confesiuni erau exceptii extraordinare, in cazuri puternic disputate. De aprox un secol fenomenul este frecvent.

    ”Iar în ce privește denumirea istorică, cred că este evident că e din unghiul ortodox de vedere, că doar nu sunt declarații ale catolicilor sau necalcedonienilor, ci ale noastre”
    Denumirea istorica, în mod categoric nu tine de punctul nostru de vedere ci strict de punctul de vedere al gruparii respective care a preferat o denumire sau alta. Nu am botezat noi nici biserica catolica, nici cea luterana, anglicana, etc.

    Daca te referi la filiatia istorica a ereziei care nu are legatura cu denumirea istorica, adica daca te referi la un asemenea unghi de vedere al filiatiei istorice, ai auzit ce a spus IPS Laurentiu: noi, Biserica Ortodoxa NU avem voie sa stabilim asa ceva, dar dialogul ecumenic va stabili cu precizie, prin urmare va fi vorba de unghiul de vedere al gruparii cu mușchii mai mari participante la dialogul ecumenic.

    Revenind la comparatiile tale:
    Chiar daca nu tot pamantul e uscat, Dumnezeu a numit pamant: uscatul plus apele de sub cer, iar vazduhul, taria in care se afla astrele, luna si soarele si apele de deasupra tariei sunt numite împreună cer. Partile unui intreg nu trebuie sa fie perfect identice, noi, care formam aceeasi biserica nu suntem toti la fel, totusi in crez vorbim despre acest cer si despre acest pamant, care cuprind aceste elemente cu asemanari si deosebiri. De asemenea numele partii este folosit pentru intreg si numele intregului pentru parte in modul cel mai propriu posibil. De aceea aceste doua exemple mi se par prost alese pentru ca seamana mult mai bine cu Biserica adevarata si madularele ei. Cum poti sa spui ca uscatul nu este madular al pămantului ca intreg? Protestantii nu sunt madular al Bisericii. La fel aerul, vazduhul, este madular al cerului intreg.

    Al treilea exemplu este iarasi discutabil, pentru ca uneori un ban rupt poate fi valabil daca este lipit, depinde cat este de deteriorat. Iar daca avem 1/10 sau 1/400 dintr-un ban, ca sa asemanam mai bine cu multimea de secte a protestantilor, si mai ales daca este sters complet chipul Împăratului de pe ban, sigla in crestinism fiind Hristos, nu cred ca ar fi multi sa-l numeasca ban ci „gunoi” sau cel mult „a facut parte dintr-un ban”.

    Un exemplu mai asemanator realitatii gruparilor eterodoxe este acela al asa-zislor cupluri homosexuale. Ei incearca sa copie ce este intr-o familie obisnuita, faptul ca unul are rol masculin iar celalalt rol feminin, copie obiceiurile vestimentare ale femeilor moderne, mai ales machiatul strident, dar daca nu se intorc de la lucrurile cu care-L sfideaza pe Creator, daca nu primesc sa-si foloseasca organele prevazute de Creator pentru unirea sexuala raman doar imitatori ai familiei create de Dumnezeu si batjocoritori ai ei!

    Un alt exemplu, clasic este cel al unor lemne: le putem numi vreascuri, scanduri, capriori sau dupa copacul de provenienta: fag, stejar, maslin etc. Asa si acele grupari crestine sunt taiate de la copacul mama și nu mai au seva vietii in ei, dar pastreaza anumite caracteristici specifice copacului de provenienta.

  18. @ingrid
    Evident că știam textul respectiv, care nu face decât să se refere doar la unele formule și propune o teorie a îndesirii utilizării termenului Biserică începând din 1920, dar fără a demonstra această opinie. Fără a pretinde că lucrurile stau altfel, cred că lucrurile pot fi nuanțate. Spre exemplu, recunosc că în primele secole una era Biserica și alta erau ereziile, după cum reliefează această realitate Sf. Atanasie cel Mare în primul Cuvânt împotriva arienilor, 3 ș.u. Dar situația istorică s-a schimbat de-a lungul timpului, mai ales începând cu apariția necalcedonienilor și mai ales a Bisericii Romano-Catolice. Sau nu s-a schimbat? Cred că se pot găsi găsi mărturii patristice relevante.

    Iar în ce privește comparațiile, cred că nu ar fi fost nevoie să fie disecate atât de drastic, pt că eu nu consider discuția drept o polemică de pe poziții contrare. Dar văd și o latură bună pt că pot găsit un exemplu mai fericit decât cele alese mai înainte. Așadar, după cum numim jucăriile sau bibelourile după lucurile reprezentate fără să însemne că ele chiar sunt mașini, săbii, case, mobilă sau mai știu eu ce, la fel e și în cazul denumirii de Biserică. Deși sunt numite Biserici unele erezii, ar trebui să fie limpede că nu sunt decât o imitație-jucărie sau bibelou. Și totuși este folosit termenul pt a ușura discuția (depinde cum și în ce împrejurare, e drept).

  19. @exegeticus
    „propune o teorie a îndesirii utilizării termenului Biserică începând din 1920, dar fără a demonstra această opinie”.

    Pai mergi la biblioteca si pune mana pe revistele teologice si alte publicatii ale facultatilor teologice (studenti, profesori) si garantat dupa 1900 vei gasi suficient material, cum am gasit si noi, cei care am mers la facultatile de teologie si am avut de facut teme de seminar pe diverse teme, folosind materialul disponibil.
    Inainte de 1900 singurele aparitii ale termenului biserica pentru eterodocsi au fost deja dezbatute in materialele care se regasesc inclusiv pe acest site. Presiunile pentru ecumenism și schimbarea calendarului au ajuns la un maxim în acea perioada au dat nastere la toate schimbarile, inclusiv la limbajul acesta diplomatic, politic corect pe care-l folosim si astazi.

  20. @ingrid
    Sincer, nu am încredere prea mare în materialele din revistele teologice. Chiar sunt curios dacă există vreun articol care să trateze problema aceasta și să fie eventual pe aceeași linie cu IPS Ierotheos.
    Iar o dovadă că singurele exemple de folosire a termenului „Biserică” pentru eretici nu sunt doar cele dezbătute deja este articolul din postarea de față. Și sunt convins că mai există exemple.

  21. @exegeticus
    ”Sincer, nu am încredere prea mare în materialele din revistele teologice.”
    Pune mana singur pe cercetare in toate scrierile crestine dupa 1900 pe care le gasesti, nu cauta in reviste lucrari similare cu a lui IPS Vlachos. Pe la pr. Cleopa, si alti calugari, e mai mult sau mai putin probabil sa gasesti ceva, desi nu este exclus; la Arsenie Boca se merge pana la a face biserica catolica unul dintre plamanii Bisericii….
    La marii teologi, inclusiv la Pr. Staniloae vei gasi. Ca nu te intereseaza pe tine teologia universitara… din pacate aici sunt scoliti toti viitorii preoti si aici se da tonul limbajului mai mult sau mai putin politic corect in intreaga Biserica.

    Articolul lui IPS Vlachos este mult mai obiectiv decat articolul de fata. Termenul din greaca este folosit si pentru „adunare”. Unde s-a analizat în context daca autorul respeciv l-a folosit cu sensul de adunare sau de biserica?
    Daca asa multi sfinti Parinti erau adeptii unor astfel de formulari, de ce nu-i ia unul cate unul sa vada referirile lor la eretici daca si de cate ori folosesc o astfel de terminologie! Nu este deloc greu, apusenii au avut grija sa introduca marea majoritate a textelor grecesti si latinesti din vechime in tot felul de programe de cautare, cu ajutorul unor astfel de programe a facut „cercetarea” si autorul articolului de mai sus. Daca ar fi gasit ocurente mai relevante le-ar fi scos la iveala ca sa scoata ochii!

    IPS Vlachos in schimb, ca un autentic cunoscator al documetelor puse în discutie in cadrul lor istoric arata si de cate ori evita Marcu Eugenicul spre exemplu o astfel de utilizare, tocmai pentru ca este impropriu pentru eretici. La autorii de dupa 1900 nu intalnim deloc acest accent pe faptul ca nu poti numi pe eterodocsi in mod propriu biserica.

    Legat de documentele de mai sus publicate inteleg de prin 1986 in revista BOR …. eu am un doctorat in teologie si eram printre cei mai silitori in a citi teologie mult peste cerinte, am facut Facultatea dupa comunism, si nu s-a intamplat sa-mi ajunga in fata ochilor aceste documente inainte de Sinodul din Creta…… Profesorii de la Facultatea de Teologie nu au atras atentia asupra lui, nici la cursuri, si cu atat mai putin la Biserica, enoriasilor din parohie, ca am frecventat Biserica tot la Profesori Universitari. De asemenea nu stiu sa se fi trimis o circulara care sa se citeasca in fiecare parohie cu aceste documente. De asemenea, nici macar cu un an-doi inainte de Sinod n-a aparut o curiculara in care sa fie indemnati preotii si credinciosii sa cerceteze cutare documente publicate in rev BOR, anul cutare paginile cutare.

    Apoi disputa nu are ca obiect faptul ca indraznim sa numim biserica nu doar biserica catolica ci si biserica lui satan, specificand cat mai des posibil ca facem asta in mod impropriu, ci pe faptul ca se incearca pe toate caile, vezi si IPS Laurentiu, de acordare gruparilor eretice un caracter real eclesial!

  22. Se pare că dezbaterile pe tema Sinodului din Creta continuă să fie de o singură parte.
    La o întâlnire la Atena cu Patriarhul Ecumenic, Arhiepiscopul Atenei a declarat că Sinodul din Creta a fost un mare eveniment și deciziile lui trebuie „să le aplicăm toți împreună deciziile Sinodului. Deja multe Facultăți de Teologie și cercetători le dezvoltă. Se pregătește un mare Congres Teologic Inter-ortodox la Tesalonic în aprilie 2018 și scopul este să fie difuzate mai larg pe cât posibil deciziile acestui Sinod, încât să devină un câștig al credincioșilor ortodocși”.
    http://fanarion.blogspot.ro/2017/06/blog-post_16.html

  23. Pingback: CRITICA modului in care prezinta Agentia BASILICA documentul cretan RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE
  24. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS Istoricul paragrafului 6 al documentului "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine"
  25. Pingback: RELATARI DIN VIZITA PATRIARHULUI DANIEL IN RUSIA. Intalniri importante cu PF Kirill, dar si cu alti patriarhi, si un cuvant despre "UNITATEA DE CREDINTA"/ SINOD ISTORIC AL BISERICII RUSIEI: "patriarhul" schismatic FILARET al KIEVULUI c
  26. Pingback: Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (1) – Organizare și participare | theodosie.ro
  27. Pingback: Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine | theodosie.ro
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare