MIHAI COADA despre luptele duhovnicesti ale unui actor credincios si razboiul impotriva poporului roman: “NU SFATUIESC PE NICIUN TANAR SA DEA LA TEATRU”

28-12-2012 15 minute Sublinieri



Actorul Mihai Coadă s-a născut în Ploieşti la data de 17 iunie 1952. În 1983 a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Grigore Gonţa. A studiat teatrul cu acesta, cu Octavian Cotescu şi cu Mircea Albulescu. Din 1985 este actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti. Probabil că cei mai mulţi îl cunosc însă din serialul „La bloc”, difuzat de ProTV, în care a interpretat rolul „Nelu Curcă”. Mihai Coadă are însă şi o faţă nevăzută: lucrează neîncetat la legătura sa cu Dumnezeu.

– Desigur, cea mai proaspătă amintire a tuturor este rolul pe care l-aţi jucat în „La bloc”, respectiv „Nelu Curcă”. Aşa cum vă cunosc, Nelu Curcă este foarte diferit de dumneavoastră ca stare interioară, ca viaţă, ca stil de viaţă, aşa că o să încep abrupt: cum aţi ajuns în acest serial?

– Frate Andrei… pot să îţi zic aşa, nu?

– Sigur că da.

– Pot să mă adresez şi cu „domnule”, dar Unul este Domnul…

– Nu, nu, e bine „frate Andrei”!

– Uite cum a fost. În 2002 repetam la Teatrul Toma Caragiu „O noapte furtunoasă”. Eram pe ultima sută de metri. Mai aveam vreo 4 repetiţii generale şi trebuia să scoatem premiera. Înainte de aceste repetiţii am primit un telefon acasă de la un regizor de la ProTV, care m-a invitat să dau nişte probe pentru un serial. Iniţial l-am refuzat, pentru că îmi cerea să vin peste două zile în Bucureşti şi mie nu îmi plac lucrurile făcute aşa, una peste alta. Când mă concentrez să fac un rol, îl duc până la capăt şi după aceea încep un alt lucru. Mai mult decât atât, în ziua de vineri seara, când mă chema, trebuia să fiu în plină repetiţie generală. Regizorul însă a insistat. Ulterior am aflat că dăduse foarte multe probe, cu foarte mulţi actori. L-am sunat şi i-am zis: „Îmi pare rău, uite acum merg la teatru, am repetiţii, te rog să mă ierţi, dar nu pot să vin!”. „Domnule, mai gândeşte-te, te rog! Te aştept vineri la ora 19”. Seara dinainte m-a mai sunat o dată: „Spune-mi sincer, de ce nu vrei să vii?”. I-am spus: „Eu nu cred în asta. Nu cred că eu, un actor de provincie, pot să încep un proiect de genul ăsta, de anvergura asta”. „Dom’le, te-aştept neapărat! Vino să dai probă!”. După insistenţa lui de joi seara, am căzut la rugăciune şi am zis: „Doamne, dar dacă este mâna Ta şi Tu vrei să fac asta?”. Şi mi-am zis: „Prea insistă omul ăsta! Ia să mă duc totuşi să dau proba respectivă…”. A doua zi, îmi era extrem de greu să-i spun directorului că nu mai vin la repetiţie, aşa că i-am rugat pe colegi să scurtăm pauza de prânz între cele două repetiţii, să pot participa şi la repetiţii, să merg şi la Bucureşti. Am dat proba şi la o săptămână am primit telefon: „Te-a văzut Sârbu (Adrian Sârbu – n. n.) 10 secunde. Atât a stat şi a zis: Asta e! Daţi-i drumu’!” Şi asta a fost. Deci m-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu.

– Revin la întrebarea iniţială. Cum v-aţi împăcat cu rolul acesta?

– Eu le-am spus de la început: „Dragii mei, eu sunt creştin, nu prea îmi vine să spun orice glumă, nu pot să drăcui (acolo era şi aşa ceva în scenariu), nu pot să spun cuvinte deocheate”. Şi mi s-a spus: „Uite cum e treaba: ce nu-ţi place, nu faci!”. Aşa a fost învoiala de la început. Pe parcursul serialului eu mi-am mai spus punctul de vedere în câteva ocazii.

– Bănuiesc că totuşi au fost şi ispite, momente mai grele…

– Cel mai greu moment a fost după ce mare parte din echipă a plecat brusc la Kanal D. Au profitat de faptul că li se terminaseră contractele şi au plecat cei doi regizori, Dragoş Moştenescu, Emil Mitrache şi Tudorel Filimon. Ce a urmat nu a mai fost acelaşi lucru. Au venit alţi scenarişti şi alţi actori. Între ei bagă două personaje de homosexuali. Am căzut la rugăciune: „Doamne învaţă-mă ce să spun! În condiţiile astea nu pot să lucrez”. Şi m-a luminat Dumnezeu, iar când directorul executiv m-a întrebat ce mai fac, i-am răspuns: „Nu bine!”. ”Dar de ce? Ce s-a întâmplat?”, m-a întrebat. „Cine a băgat personajele astea în serial? Serialul nostru putea fi vazut şi de copii de 4 ani, şi de oameni de 80 de ani. Asta nu ajută nimănui. Pe cine interesează problemele homosexualilor, decât pe ei înşişi? Aţi văzut ce a ieşit cu parada gay din Bucureşti? S-a organizat o contra-manifestaţie, altercaţii… Suntem popor creştin! Vreţi să scadă audienţa sau să vă crească?”. „Ai dreptate! Îi scoatem!”. Deci contează şi punctul de vedere al actorului. Să nu accepte orice.

Dar poate totdeauna actorul să îşi impună punctul de vedere?

– Cred că poate. Refuzând. Dar să fie capabil să suporte orice consecinţă. Cunosc o actriţă de la Teatrul Naţional care a fost silită să facă ceva împotriva voinţei sale. Era creştină şi a zis: „Nu!”. „Dacă nu faci, pleci!”. „Plec!”. Şi a fost dată afară. A avut mare putere de mărturisire…

– Sunteţi nelipsit de la Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, şi am observat că de obicei mergeţi la slujbă la o anumită mânăstire. Vă simţiţi mai bine la mânăstire decât la bisericile din oraş?

– Să mă întorc în timp. În 1997 vroiam să îmi las meseria. Dar nici chemare categorică spre călugărie nu aveam. Aveam aşa, o iubire faţă de viaţa monahală, dar nu eram hotărât. Într-un pelerinaj la Sâmbăta de Sus, mi-am zis: „Vreau să îl cunosc pe părintele Teofil!”. Am căutat chilia părintelui, am bătut la uşă şi părintele m-a primit. Când i-am luat mâna şi i-am sărutat-o, el a zis:

Ce mâini fine ai! Ce eşti?”. „Actor”. „Unde?” „La Ploieşti”. ”La Toma Caragiu, acolo?”. „Da, părinte”. „Şi ce s-a întâmplat?”. „Părinte, vreau să-mi las meseria…”. „Da’ de ce?”. „Păi… joc şi comedii…”. „Ce comedii? O scrisoare pierdută?”. Zic: „Şi mai deocheate!”. „Mda… Dar conştiinţa ta ce-ţi spune?”. „S-o las!”. „Atunci las-o!”. „Un singur lucru mă opreşte. Eu joc cam în toate spectacolele şi am roluri principale. Dacă aş pleca brusc din teatru, aş paraliza activitatea teatrului. Parcă nu aş face asta colegilor şi nici directorului”. „Atunci singura soluţie este să mai refuzi din roluri. Să nu mai joci orice”. I-am mulţumit pentru cuvânt şi am plecat.

Peste puţin timp am fost pe la Densuş şi l-am cunoscut pe părintele Daniil, ucenic al părintelui Arsenie Boca din burta mamei. Părintele Arsenie i-a spus mamei când era însărcinată: „Femeie, pe-ăsta să mi-l dai mie!”. Este actualul episcop de Vârşeţ. Şi el mi-a întărit acest cuvânt. Nu îi spusesem de discuţia cu părintele Teofil, dar la plecare (eram numai eu cu soţia) mi-a zis: „Domnu’ actor, de aici încolo să joci numai roluri pozitive!”.

Dar revenind la „La bloc”, după plecarea echipei iniţiale, în cea de-a doua parte a serialului, văzând că nu se mai scriu lucrurile frumoase care se scriau înainte, am avut o rugăciune, rugăciunea de la sfârşitul catismei a 15-a: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Tu eşti ajutorul meu şi în mânile Tale sunt; ajută-mi şi nu mă lăsa să-Ţi greşesc, că sunt rătăcit!…”. Spre finalul acestui serial eu m-am simţit un pic rătăcit.

Nu mă lăsa să umblu dupa voia trupului meu şi nu mă trece cu vederea, că sunt bolnav. Doamne, Tu cunoşti ce-mi este de folos. Nu mă lăsa să pier pentru păcatele mele. Nu mă părasi, Doamne, nici nu Te depărta de la mine, că spre Tine am nădăjduit! Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Vindecă-mi sufletul, că am greşit Ţie. Mântuieşte-mă pentru mila Ta, că înaintea Ta sunt toţi cei ce au necaz pe mine. Altă scăpare n-am, Doamne, fără numai pe Tine. Să se ruşineze dar, toţi cei ce se scoală asupra mea şi cei ce caută sufletul meu ca să-l piardă!…”.

Şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi serialul s-a întrerupt.

– Totuşi nu mi-aţi răspuns la întrebare: cum aţi ajuns să participaţi la slujbele de la mânăstire?

– În 2003, după primul sezon din serialul „La bloc”, părintele meu duhovnic, preot de mir din Ploieşti, mi-a spus că nu mă mai poate împărtăşi, pentru că nu mai sunt cu Hristos. A fost o mare lovitură pentru mine. Nu puteam să întrerup contractul, pentru că trebuia să plătesc de 5 ori suma, dar părintele mi-a dat binecuvântare să mă duc la alt duhovnic: „Îţi dau binecuvântare să mergi la un duhovnic mai puternic decât mine, să-ţi spună ce să faci”. Şi aşa am ajuns la mânăstire şi să mă spovedesc la un ieromonah. Am stat cam un an de zile neîmpărtăşit…

– Când aţi început să veniţi la slujbe la mânăstire, a fost o bucurie şi pentru oamenii din sat, pentru copiii care vin la slujbă…

Mă simţeam foarte jenat. Mă gândeam: „Ei văd un om pe ecran şi un altul aici, în biserică”; şi într-o zi am întrebat o doamnă care îmi dădea bună-ziua mereu: „Doamnă, dumneavoastră mă vedeţi într-un serial şi mă vedeţi şi aici. Ce părere aveţi?”. „Aia e meseria matale, faci ce trebuie acolo, aici este altceva”. Dar eu aveam altă experienţă: m-am dus la Mânăstirea Cernica, tot în timpul serialului, şi doamna de la pangar m-a recunoscut imediat şi m-a întrebat: „Cum se împacă credinţa cu comedia?”. Mi-a venit să intru în pământ. „Greu, doamnă, greu… Din toată inima vă spun, greu!”. În orice caz, meseria asta e, totuşi, un impediment. Acolo, în biserică, eşti tu, fără nici o dedublare. Şi dacă exerciţiul ăsta al dedublării îl ai prin meserie, atunci când eşti cu tine şi cu Dumnezeu la Sfânta Liturghie, simţi că îţi vine să dedublezi… Din exerciţiul acela pe care îl ai ca actor… E o luptă obositoare… Şi la teatru e o altă luptă…

E o luptă să fiţi altul… În fiecare rol, altul…

– Da… Şi cum? Energetic, cu nervi, cu sânge, cu patimi. Eu lupt împotriva patimilor în biserică şi acolo… Jucăm în faţa oamenilor secolului 21. Ei nu mai cred orice. Trebuie să crezi tu cu adevărat pentru ca publicul să creadă. Şi ne întoarcem la părintele Daniil: „Să joci numai roluri pozitive!”. Pentru că toate stările astea… Eşti într-o piesă cu un text care nu face bine publicului, cu porcărioare, cu alte teme… Şi ca să fac o paranteză, eu cred că există şi o cabală împotriva culturii. Adică se pun multe spectacole împotriva poporului acestuia, ca să îşi uite problemele de istorie, să-şi uite rădăcinile, să uite cine este. Şi atunci, dacă într-un spectacol negativ tu mai joci şi un rol negativ, toate aceste lucruri negative se duc în tine… E o luptă foarte mare în meseria aceasta.

– Nu v-am întrebat: aţi fost dintotdeauna aproape de Dumnezeu, sau a fost un anumit lucru care v-a apropiat de Dumnezeu şi Biserică?

– Eu m-am întors la Dumnezeu dintr-un păcat foarte greu. În 1994 am făcut un păcat şi am simţit că este un păcat greu. Am mers la o biserică din oraş, m-am spovedit şi preotul m-a dezlegat şi m-a împărtăşit a doua zi. Am simţit că nu era în regulă şi am căutat alt duhovnic. Am auzit un preot într-o zi, la slujbă, predicând: „Să nu faceţi spovedanie formală!”. Şi mi-am zis: „Acesta e duhovnicul meu!”. M-am mărturisit şi mi-a spus că ar trebui să duc un canon mai mulţi ani: „Mergem înainte cu spovedania, cu postul, cu rugăciunea, şi mai vedem…”.

– Dar nu a fost o trecere prea bruscă? Înţeleg că înainte nu vă spovedeaţi. Nu a fost o povară prea grea?

– Nu a fost o povară prea grea. Din contră. M-am liniştit, m-am curăţit. Înainte totuşi de treaba asta, mi-aduc aminte de un vis. Şi cred că a fost de la Dumnezeu, pentru că în el apărea Crucea. Se făcea că a venit cineva lângă mine şi m-a dus în cosmos cu o viteză uriaşă. Instantaneu m-am aflat în cosmos, în faţa unei cruci luminoase, aşezată cumva orizontal, dar departe. Percepeam distanţa, spaţiul până acolo. Şi eu am întrebat pe cel care mă dusese: „Doamne, ce o fi dincolo?”. Şi în clipa aceea m-am trezit. Visul acesta, dintr-o dată, m-a cutremurat. Şi Crucea, crucea aceea nu pot s-o uit… Asta s-a întâmplat după păcat, dar înainte de spovedanie. Ca să mă cutremure şi mă scoată din murdăria vieţii în care eram, Dumnezeu mi-a dat acest vis şi, prin Cruce, m-a trezit. Cred că asta a fost lecţia pe care a găsit de cuviinţă Dumnezeu să mi-o dea, pentru că are câte o lecţie pentru fiecare, ca să îl trezească. La unul o boală, la altul o pagubă, la altul alt necaz, ca să ne trezească conştiinţa.

– Acum, la pensie, cum priviţi această meserie? Ce aţi spune unui tânăr care vrea să devină actor?

În meseria asta risipeşti foarte mult. Risipeşti duhovniceşte. Şi nu atât prin dedublare, cît prin însăşi viaţa care este în teatru… Vorbe deşarte, mândrii, orgolii… aici toate sunt exacerbate. Nu acuz pe nimeni. Mă rog pentru toţi colegii mei. Probabil că şi stress-ul acestei meserii te împinge spre păcat. Consider că mi-a îngăduit Dumnezeu să fac meseria asta. Vă mărturisesc însă că au venit mulţi la mine ca să îi pregătesc pentru teatru, dar n-am vrut să mă fac părtaş şi le-am spus: „Nu pregătesc pe nimeni pentru teatru!”. Şi nici astăzi nu sfătuiesc pe nici un tânăr să dea la teatru.

A consemnat Silviu-Andrei VLĂDĂREANU

Din revista Lumea credintei nr. 11 (112), noiembrie 2012

Legaturi:

***

Sfinţii Părinţi din „secolul de aur creştin” au vorbit deseori, mai ales în predicile lor, despre distracţiile şi obiceiurile păgâne din vremea lor, pe care unii dintre creştini, şi în special cei de curând botezaţi le practicau cu conştiinţa că acestea nu le periclitează mântuirea, şi cu atât mai puţin pe cea a celor din jurul lor, creştini sau păgâni; este vorba, în special, de spectacolele de la baie, din hipodrom şi cele de la teatru. Faţă de aceştia ei erau foarte aspri, arătându-le primejdia la care şi-au expus viaţa lor sufletească, ca şi vătămarea celorlalţi prin exemplul lor negativ.

Sfântul Chiril al Ierusalimului porunceşte: „Nu te duce la spectacole păgâneşti!”. Tot el, explicând catehumenilor rânduiala slujbei Sfântului Botez, se exprimă:

„Trufia diavolului (de care ne lepădăm la Botez) constă din: pasiunea de teatru, de cursele de cai, de vânătoare şi orice deşertăciune de acest fel. Sfântul – spune el – se roagă lui Dumnezeu să fie izbăvit de acestea şi zice: «întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciune». Nu îndrăgi teatrul, unde vei vedea desfrânările pline de hule şi de toată neruşinarea măscăricilor şi jocurile nebuneşti ale bărbaţilor afemeiaţi. Nici nu te îndrăgosti de pasiunea acelora, care pentru a-şi desfată ticălosul lor pântece, se dedau pe ei înşişi vânătorii fiarelor sălbatice [….] Fugi şi de cursele de cai, privelişte nebunească, care doboară sufletele. Toate acestea formează trufia diavolului“.

Sfântul Vasile cel Mare ceartă cu asprime pe creştinii care, amestecându-se cu păgânii frecventau teatrele şi participau la alte distracţii ruşinoase şi incompatibile cu morala creştină.

Să lăsăm pentru actorii de pe scenă – zice el – desfrânările zeilor, amorurile şi împreunările lor în văzul tuturor, dar mai cu seamă, destrăbălările lui Zeus, corifeul şi şeful tuturor zeilor după cum spun ei, de care ruşine e să le spun chiar despre animale”.

Sfântul Părinte îndeamnă pe creştini, mai ales pe cei tineri să se cunoască pe ei înşişi, lucru care nu este posibil fără curăţirea sufletului.

„Iar curăţirea sufletului – zice el – […] se face prin dispreţuirea plăcerilor simţurilor: ochii să nu se desfete cu spectacolele prosteşti ale scamatorilor sau cu privirea trupurilor, care bagă în suflet ghimpele plăcerii, iar urechile să nu primească în suflet cântece de ruşine. Din nişte cântece ca acestea se nasc de obicei patimile, odrasle ale josniciei şi ale umilirii; noi însă trebuie să urmărim alte cântece, care sunt mai bune şi ne fac mai buni… De aceea trebuie să luaţi parte la această muzică, la modă acum, tot atât de puţin ca şi la orice altă faptă ruşinoasă“.

Sfântul Vasile insistă în combaterea chiar a acelor plăceri, mai neluate în seamă, dar care sunt mijloace prin care sufletul este coborât până în cea mai urâtă mocirlă. El spune:

De asemenea mă ruşinez să mai spun că trebuie oprită parfumarea aerului cu diferite mirodenii plăcute la miros, ca şi ungerea trupului cu parfumuri. Ce altceva aş putea spune despre porunca de a nu urmări plăcerile care vin de pe urma pipăitului şi gustului, decât că aceste plăceri silesc pe cei ce se îndeletnicesc cu căutarea lor să trăiască întocmai ca animalele, robiţi pântecelui şi celor de sub pântece?… Să stăpânim şi să înfrânăm trupul, cum înfrânăm pornirile furioase ale unui animal, iar tulburările pricinuite în suflet de trup să le domolim, atingându-le cu raţiunea ca şi cu un bici. Să nu dispreţuim raţiunea dând frâu liber plăcerii…”

Sfântul Ioan Gură de Aur, care este un moralizator prin excelenţă, a fost poate cel mai înverşunat adversar al păcatelor celor care purtau numele de creştini, dar rămăseseră fideli practicilor păgâne. Pe aceştia Sfântul Părinte îi mustră cu asprime, arătându-le în ce mare primejdie s-au aruncat, călcându-şi în picioare nu numai calitatea lor de creştini, dar chiar şi pe cea de fiinţe cuvântătoare înzestrate cu raţiune. El spune:

„Ridică-te la cinstea ta de om, fugi de oceanul iadului, de râul cel de foc, de spectacolul de la baie! Că baia aceea dă naştere oceanului iadului şi aprinde acel adânc al flăcării“.

Teatrul, de asemenea, în critica severă a Sfântul Ioan, este considerat a fi ceea ce poate fi mai rău, izvor al celor mai cumplite păcate [n.n.: astazi, cuvintele Sfantului Ioan sunt in mai mare masura valabile pentru filme si pentru spectacolele asa-zise “de divertisment”, indiferent de canalul sau suportul lor – TV, cinema, DVD, internet, etc. – decat pentru teatru – care si el este de cele mai multe ori la fel de nociv, insa si-a pierdut mult din influenta sociala pe care o detinea in vremea Sfantului].

Teatrele cele desfrânate zice el – vă învaţă să vă desfrânaţi; teatrele, această ciumă cu anevoie de stârpit aceste farmece pline de otravă, aceste curse cumplite pentru cei nepăsători, această pieire însoţită de plăcere pentru cei neînfrânaţi“.

Cei care frecventau teatrele, se justificau spunând că piesele jucate pe scenă sunt ficţiuni. Nefiind vorba de realitate aveau impresia că şi păcatul lor nu poate fi real. Sfântul Ioan îi avertizează:

Ficţiunile acestea au făcut pe mulţi să ajungă desfrânaţi şi au stricat multe case. Şi mai cu seamă pentru asta suspin, pentru că văd că nu vi se par rele cele de pe scenă, ci le aplaudaţi, strigaţi şi râdeţi, când desfrâul este prezentat fără de ruşine. […] Dacă desfrâul este un rău, apoi este un rău şi prezentarea lui pe scenă. Nu mai spun cât de desfrânaţi sunt actorii care joacă astfel de piese, care reprezintă desfrâul şi adulterul pe scenă. Nu mai spun cât de neînfrânaţi şi de neruşinaţi îi fac pe spectatori! Nu este privire mai desfrânată şi mai neînfrânată decât privirea celui care doreşte să vadă astfel de spectacole“.

Sfântul Ioan consideră că prin acele spectacole de la teatru se necinstesc nu numai actorii şi spectatorii, ci tot neamul omenesc. Din fiinţe raţionale şi libere, aceştia devin robi ai simţurilor. Unii ca aceştia au impresia că pot trăi o viaţă dublă: cea de acasă şi cea de la teatru; că ceea ce se joacă pe scenă nu are nici o legătură cu viaţa lor din afară şi cu cei din jurul lor.

În ce te priveşte – spune Sfântul Părinte – n-ai dori să-ţi vezi nevasta umblând în pielea goală prin oraş; dar mai bine spus, nici în casă, ci ai socoti asta o ocară. Dar te duci la teatru ca să faci de ocară şi pe bărbaţi şi pe femei, ca să-ţi faci de ruşine proprii tăi ochi! Nu-mi spune că actriţa care joacă în pielea goală este o stricată! Gândeşte-te că au aceeaşi fire şi acelaşi trup şi femeia stricată, şi femeia cinstită! […] Este mai bine să-ţi pui pe ochi glod şi ţărână decât să priveşti o nelegiuire ca aceasta. Nu-i atât de vătămător glodul pentru ochi, cât de vătămătoare este privirea pofticioasă şi vederea unei femei goale […] Cum se va mai uita la tine soţia ta, când te întorci de la o nelegiuire ca aceasta? Cum te va mai privi? Cum îţi va vorbi când ai batjocorit în aşa hal pe toate femeile, când ai ajuns prizonierul unor astfel de spectacole şi ai ajuns robul unei femei stricate?”.

În alt loc, el zice, de asemenea:

„Spune-mi, te rog, cu ce ochi te mai poţi uita acasă la femeia ta când o vezi batjocorită pe scenă? Cum nu roşeşti, gândindu-te la tovarăşa ta de viaţă, când vezi că pe scenă toate femeile sunt făcute de ocară” .

Ceea ce se petrece pe scenă este izvor a toată necurăţia şi desfrâul, este împlinirea voii diavolului. Nu poate cineva sa pretindă, că participând la acele scene, rămâne neatins de întinăciune. Sfântul Ioan zice:

Mulţi oameni când se întorc de la înmormântare se spală, şi doar mortul nu-i necurat, pe când păcatul pune pe suflet atâta necurăţie, că nu o poate curaţi toată apa izvoarelor, ci numai lacrimile şi mărturisirea […] Pentru ce sunt aplauzele? Pentru ce zgomotul, strigătele satanice, vânzolelile diavoleşti? […] Pentru că femeile, cu capetele descoperite, lipsite de ruşine, stau înaintea spectatorilor şi vorbesc; îşi dau toată silinţa să fie cât mai neruşinate şi varsă în sufletele ascultătorilor toată obrăznicia şi neruşinarea lor, au o singură dorinţă: să smulgă din rădăcini castitatea, să facă de ruşine pe femei, să-i facă cheful diavolului. Pe scenă, cuvinte de ruşine şi gesturi şi mai pline de ruşine; la fel, pieptănătura, mersul, îmbrăcămintea, vocea, mişcările mâinilor şi ale picioarelor, întorsăturile ochilor, surlele, flautele, piesele de teatru, subiectele lor, într-un cuvânt, toate sunt pline de cel mai mare desfrâu. Spune-mi, cum îţi mai poţi veni în fire când diavolul îţi toarnă în suflet atâta desfrânare şi-ţi umple atâtea pahare de desfrâu? Acolo iau naştere adulterele, acolo se pune la cale stricarea caselor, acolo sunt femei care-şi vând trupul, bărbaţi care se prostituează, tineri storşi de vlagă: toate sunt pline de fărădelege, toate pline de măscări, toate pline de ruşine. N-ar trebui să râdă cei ce se duc la teatru, ci să suspine şi să plângă cu amar. […] Din pricina teatrului se dărâmă totul“.

Teatrele nu dărâmă doar sufletele spectatorilor, ci vătăma grav şi pe cei din familie, dărâmând căsniciile.

Spune-mi – continuă Sfântul Ioan – din ce pricină se întind curse căsniciilor? Nu din pricina celor ce se petrec pe scenă? Din ce pricină se strică casele? Nu din pricina teatrului acestuia? Nu din pricina teatrului bărbaţii se poartă rău cu soţiile lor? Nu din pricina teatrului bărbaţii socotesc uşuratice pe toate femeile? Nu din pricina teatrului bărbaţii săvârşesc adulter? Deci cel ce dărâmă totul este cel ce se duce la teatru! El aduce în viaţă această cumplită tiranie”.

Sfântul Ioan întrebă:

„Care bărbat n-a făcut adulter?” (din cauza teatrului). Dacă ar fi să ţi-i spun pe nume, ţi-aş arăta mulţi bărbaţi care s-au despărţit de femeile lor, mulţi bărbaţi care au ajuns prizonierii acelor desfrânate, care au făcut pe unii bărbaţi să-şi părăsească căminele, iar pe alţii, nici să nu se mai gândească la căsătorie!”

Chiar dacă pe cineva nu l-ar vătăma teatrul, acela este totuşi vrednic de osândă, fiindcă-şi pierde timpul fără rost, pentru că este sminteală altora şi pentru că dă prilej să se ţină astfel de spectacole. Sfântul Ioan dă să se înţeleagă chiar, că cei ce frecventează teatrele vor primi o mai mare osândă decât actorii ce joacă acele piese pline de desfrânare. Scamatoriile şi tot ce se întâmplă acolo,

„toate aduc pe capul tău – zice Sfântul Ioan – vina celor petrecute pe scenă. Dacă n-ar fi cine să-i privească, n-ar fi nici cei ce au aceste meserii; aşa, pentru că sunt, iau şi ei parte la focul cel veşnic pentru cele petrecute pe scenă. Deci chiar dacă spectacolele de teatru n-ar vătăma cu nimic curăţenia ta trupească şi sufletească, ceea ce-i cu neputinţă, totuşi vei da amarnică socoteală pentru pierderea celorlalţi; şi a acelora care s-au dus la teatru, pentru că te-au văzut pe tine că te duci, şi a actorilor, pentru că prin ducerea ta la teatru i-ai făcut să aibă această meserie”.

Şi în altă parte el spune:

Cei care-i laudă pe actori, aceia sunt mai cu seamă cei care-i încurajează să vorbească aşa; de aceea e şi drept ca ei să fie pedepsiţi şi pentru pedeapsa ce-i ameninţă pe actori. […] Vă pierdeţi toată ziua la teatru, bătându-vă joc de sfinţenia căsătoriei şi făcând de ocară această taină mare. Nu este atât de păcătos cel ce joacă astfel de roluri cât tu, mai mult decât el, tu care-i porunceşti să facă asta; dar mai bine spus, nu-i porunceşti numai, ci prin râvna, prin veselia, prin râsul şi prin laudele jocului lor, contribui în toate chipurile la înfiinţarea unor astfel de oficine drăceşti”. „Să fugim de cuptorul babilonian – îndeamnă el – să stăm departe de desfrânata egipteancă…”

Ar putea cineva să arunce vina asupra legilor statului, care au hotărât funcţionarea teatrului. Societatea în care trăia Sfântul Ioan era, o societate în care Creştinismul era în luptă cu păgânismul, având legi pe măsură, care încurajau uneori imoralitatea. Sfântul Părinte înţelege bine acest lucru şi nu pretinde din partea acestei societăţi să aibă o atitudine creştină; el pretinde însă o astfel de atitudine din partea creştinilor pe care-i păstorea şi cărora li se adresa.

„Dar sunt oare de vină – spune el – cei care fac legile că soţiile sunt părăsite, că tinerii sunt corupţi şi casele stricate?”

Teatrele însă vatămă şi societatea; ele alimentează fanteziile tuturor celor care încalcă legile unei societăţi. Dacă s-ar dărâma teatrele nu s-ar desfiinţa legile, ci s-ar desfiinţa fărădelegile.

„Desfiinţând teatrele – precizează Sfântul Ioan – nu desfiinţaţi legile, ci toate călcările de lege. Din aceste teatre ies cei care pângăresc oraşele. În aceste teatre se pun la cale răscoalele şi tulburările […] Când tinerii nu muncesc deloc şi când sunt hrăniţi cu nişte păcate atât de mari, ajung mai sălbatici decât fiarele sălbatice”.

Sfântul Ioan este de acord să se dărâme teatrele, însă preferă mai degrabă să fie dărâmate acestea din sufletele spectatorilor:

Din partea mea teatrul este dărâmat şi desfiinţat. Totuşi nu vă poruncesc să dărâmaţi teatrele. Lăsaţi-le să existe, dar faceţi să fie goale!”

Sfântul Ioan deplânge starea creştinilor, care deşi sunt „cetăţeni ai cerului, împreună dănţuitori cu heruvimii şi părtaşi cu îngerii” se dovedesc a fi mai răi decât barbarii care „nu cunosc astfel de spectacole”.

„Se spune – zice el – că barbarii au rostit cândva un cuvânt plin de înţelepciune. Auzind de aceste teatre nelegiuite şi de distracţia aceasta plină de păcate, au spus: «Romanii au născocit aceste distracţii ca şi cum n-ar avea copii şi soţii». Prin aceste cuvinte au vrut să arate – spune el – că nimic nu-i mai dulce decât copiii şi soţia, dacă vrei să duci o viaţă curată“.


Categorii

Convertiri, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

20 Commentarii la “MIHAI COADA despre luptele duhovnicesti ale unui actor credincios si razboiul impotriva poporului roman: “NU SFATUIESC PE NICIUN TANAR SA DEA LA TEATRU”

  1. Sper sa citeasca acest interviu si sa ia aminte si clericii din Iasi care vin cu tot felul de idei mai putin inspirate de genul organizarii unui Festival de film “crestin”… Maine, poimaine vom vedea ca fac si o Facultate de teatru… crestin. Orice, numai sa nu ne dezlipim de cele ale lumii.

  2. @ Stejar:

    Asta nu inseamna ca nu exista si nu pot exista filme crestine sau piese de teatru crestine ori, macar, folositoare. Dar problema este ca actorul de azi e silit sa joace, pentru a trai, in 90% din timp, cu totul altceva. Iar dezmatul si obscenitatile ating deja praguri satanice de nerusinare si perversitate, de neimaginat in urma cu niste ani. Nu mai vorbim de mesajele explicit blasfemiatoare sau anti-bisericesti ale unora dintre piese sau filme…

  3. Nu se mai laudă virtutea,
    În artă, în literatură
    Ci pofta, dorul de păcate,
    Mândria'(n tot ce e… cultură).

    Tot ce cesântăm și tot ce scriem
    E construit subtil pe…”eu”
    (Că’n setea noastră de mărire,
    Nu mai încape Dumnezeu).

    Ne cântăm dorul pentru lume
    (Artistic, strașnic de frumos),
    Nu dorul pentru curăţie
    Și viaţă sfântă în Hristos.

    Ne’mpodobim satanic duhul.
    Ne facem artă. .. golociunea,
    Din “ego” idol. Din mândrie,
    Valoarea ce-o admiră lumea.

    Ne construim o lume a poftei,
    Şi-a neruşinii prin cultură,
    Spre-a stinge ce-a mai rămas sacru,
    În duh, în minte, în natură.

    Vibrăm de pofte, de… emoţii,
    (Cand admirăm “pacatul artă”)
    Și-i dăm “deștept” noi înţelesuri,
    Instinctelor ce le deșteaptă.

    Descoprim valori (în scârne),
    Frumosu-n ce se cere’ascuns
    (Amuzamet “deştept”…,”cultură”),
    În tot ce-a condamnat Iisus.

    Nu ne mai place, (ce ne cântă)
    În cuget liniștea naturii,
    Că… nu ne’aprinde senzualul
    (Ca “bucuriile culturii”).

    Nu mai privim cerul cu stele
    (Spre’al prea-mări pe Dumnezeu)
    Ci spre’nălţimile, în care
    Râvnim să ne slăvim, prin “eu”.

    Da.! Nu mai au nici o valoare
    (Azi), simfoniile naturii
    Fiindcă ne’arată Autorul
    Nu “mareţiile” culturii.

    Totul e…, ritmul și’armonia,
    Emoţia și desfatarea,
    Că fără ele’n lumea noastră…
    “Cultura” își pierde valoarea.

    Toţi ne dorim un loc de cinste
    (Și de se poate cât mai sus),
    Dar…,nu pe cruce.!!! Nu-n ascază!!!.
    Ci, la plăcut… ( și-n… Iisus).

    Virtuţile vieţii creștine
    Și lauda lui Dumnezeu
    Nu pot sa’ncapă în “cultura”,
    În care totul este’n “eu”.

    Omul este deschis (și-i sincer),
    Când se hrăneste cu păcate.
    Când gandul, fapta și “credinţa”
    Îi sunt de lume lăudate.

    Virtutea nu ne mai atrage,
    (Deși e singura valoare
    Care ne’nălţă-n demnitate),
    În viaţa noastră trecătoare.

    În locul ei, aducem cultul
    “Deșteptaciunii” noastre-n “eu”
    (Și tot ce facem în viaţă
    Neascultând de Dumnezeu).

    Fără virtuţi pe lume însă,
    Iubirea nu este iubire
    Și tot ce laudă cultura
    E doar pacat și amăgire.

    Toţi ne dorim slavă și cinste
    Cât mai înaltă, cat mai sus
    Acum, (ușor și…-n desfătare),
    Nu după moarte…, (în Iisus).

    Nu îndragim calea virtuţii.
    Nici sfanta Lui învăţătură.
    Nu ne-am facut-o scop în viaţă
    Și…-am izgonit-o din cultură.

    Literatura, arta noastră
    Pretinde că este lumină
    (Făcând păcatele virtute)
    ÎN ŢARĂ ORTODOX-CREŞTINĂ.

    Toţi ne’aburcam, (chiar și-n credinţă),
    Cît mai “deştept” şi cât mai sus,
    (Chiar de știm bine ce ne cere
    Și’a învăţat Domnul Iisus).

  4. Oh Doamne, daca prostia crasa a tabloidarzilor (care ne urmaresc asiduu siteul, bagam seama) ar durea… s-a cutremura tara asta! Iata ce au inteles ei (si nu doar un singur site cu porcarii, barfe si femei dezbracate, ci ambele stupido-oribilitati cu pretentie de ziar) din interviul din Lumea credintei, preluat si de noi aici, dincolo de faptul ca nu au minima buna cuviinta sa spuna de unde e interviul din care citeaza copios si de unde preiau fotografia:

    http://www.wowbiz.ro/vezi-cum-arata-acum-nelu-curca-din-la-bloc-s-a-facut-preot-ca–sa-si-ispaseasca-un-pacat-greu-uite-l-cu-barba-si-sutana—-interviu-incredibil_34429.html

    http://www.cancan.ro/actualitate/incredibil-nelu-curca-din-la-bloc-s-a-facut-preot-am-facut-un-pacat-si-am-simtit-ca-e-unul-greu-si-a-lasat-barba.html

    http://www.rtv.net/mihai-coada-din-la-bloc-s-a-calugarit-m-am-intors-la-dumnezeu-dintr-un-pacat-foarte-greu_60013.html

    http://www.realitatea.net/uluitor-nelu-curca-din-serialul-la-bloc-s-a-calugarit_1082522.html

  5. @admin
    vai, vai ! m-a bufnit rasul desi stiu ca nu ar fi trebuit.
    Cum obiectul muncii pentru cei ce “scriu” in tabloide este sa comenteze “look-ul” persoanelor publice, nu puteau sa scape o astfel de schimbare radicala.
    In cazul de fata nu avem de a face doar cu prostie ci de o combinatie periculoasa de impietrire a sufletului si a mintii deopotriva 🙁

  6. PS SEBASTIAN:
    “(…)venind in zilele noastre si la noi, la romani, odata scapati de comunism, am inteles in ultimii ani ca trebuie sa punem din nou Crestinismul acolo unde a fost el in istorie, in centrul fiintei si sufletului neamului nostru romanesc, la loc de cinste, bucurandu-ne ca in sfarsit, dupa indepartarea dictaturii comuniste, putem sa ne traim in liniste si libertate credinta. Au trecut insa foarte repede zilele postdecembriste pline de entuziasm si ne-am vazut atacat Crestinismul chiar si intr-o lume libera si care se voieste democrata; intr-o lume a tuturor posibilitatilor, cu o constitutie care garanteaza formal libertatea de manifestare si expresie religioasa.
    Am vazut – surprinzator- atacat Crestinismul, mai intai, sub pretextul culturii si al artei, prin filme artistice ori documentare, spectacole de teatru ori carti pornite sa discrediteze si sa distruga tot ce era mai frumos si mai sfant in noi(…)Chiar atat sa fi secat izvoarele artei , incat, tocmai Crestinismul ori celelalte religii sa ajunga obiecte ale cinematografiei si teatrului? Daca da, aceasta este ‘anticultura”, pentru ca “arta” nu se face distrugand valori, si “cultura” nu se face distrugand cultura.”
    (Duminica dupa nasterea Domnului/Bilantul Crestinismului – Predici la Duminicile de peste an)

  7. Serialul a fost o mizerie de nedescris de la inceput, nu doar de undeva de pe parcurs.

  8. Altii la rand, in intrecerea dementa a senzationalismului cu orice pret:

    http://www.realitatea.net/uluitor-nelu-curca-din-serialul-la-bloc-s-a-calugarit_1082522.html
    http://www.rtv.net/mihai-coada-din-la-bloc-s-a-calugarit-m-am-intors-la-dumnezeu-dintr-un-pacat-foarte-greu_60013.html

    Ca sa ne dam seama acum, pe un caz-scoala, cum functioneaza intoxicarile in mass-media… Pur si simplu, acestor insi fara scrupule le trebuie “o stire tare”, “care sa se vanda”, si pentru asta nu se dau inapoi de a la SCORNI, a INVENTA pur si simplu, CU BUNA STIINTA, ceva care sa socheze (de data asta nimic compromitator, doar ca… pur si simplu neadevarat). Nu-i intereseaza sa verifice, ba nici macar sa redea declaratiile asa cum sunt ele (fiindca nu au folosit decat strict interviul de aici, chiar ca pe piata el aparuse de vreo luna si jumatate)… Pentru ca nu sunt suficient de plapitante ca sa faca o “stire”. Trebuie musai sa fie ceva ULUITOR. SOCANT! HALUCINANT!!!! Si atunci MINT fara rusine. Ori ca s-a preotit, ori ca s-a calugarit… in orice caz ceva… HALUCINANT sa fie. Si chiar halucinatie este. Scarbos se mai face presa (online mai ales) in tara asta! (Nu de mult, unii bloggeri de scandal, antrenati cu inselatoriile, isi facusera un trafic imens exact prin acelasi tip de strategii murdare… Altii apoi au cautat sa le ia locul prin diverse grupuri si bloguri delirante, improscand cu noroi si inventand “dezvaluiri” la fel de “adevarate” despre cei pe care ii urasc si ii invidiaza de moarte. Vai noua, in ce lume odioasa am ajuns!)

  9. Daca n-as fi emigrat poate n-as fi renuntat niciodata la mesria de actor
    15 ani am mancat piine din din aceasta meserie si daca n-as fi facut-o as fi regretat toata viata. Dar asa , traind-o din interior stiti dvs poavestea cu gardul si leopardul. Departe de tara am renuntat volens nolens la ea, Singurul lucru pe care-l mai fac, este sa scriu si sa regizez scenete religiose pentru copii . Nu le dau trucuri ca sa nu-i pervertesc si rolurile sunt scrise pe personalitatea copiilor,ca sa le fie usor. Prea Sfintitul Ioan Cassian ,asteapta cu nerabdare viitorea productie, pe care o aproba din punct de vedere canonic inainte sa incep repetitiile. Incerc sa fie ca niste icoane otodoxe. Sa nu primeze artistiul ci mesajul duhovnicesc si de cateheza
    Are perfecta dreptate Mihai. Dedublarea ne face foarte rau la rugaciune. As pute spune ca dintre toate meseriile artistice de scena ,actoria este ,asa cum pun Sfitii Parinti, cea mai draceasca. Sunt convins ca nici unul dintre actori, o data ce a fost muscat de patima scenei nu se mai poate ruga cum trebuie, pentru ca dedublarea nu- va lasa sa se piarda in rugaciune.Va exista totdeauna un cerber cu tine si cred ce este neagra culoarea blanii lui.

  10. m-am luat cu vorba si am uitat sa va urez LA MULTI ANI si sa va multumesc ca existati
    sunteti une punct de sprijin important in lupta ,in RAZBOIUL INTRU CUVANT PE CARE FIECARE O DUCEM PANA IN ULTIMA CLIPA
    v-am urat la multi ani, dar nu stiu cati, pentru ca miroase din ce in ce mai tare a praf de pusca
    Maicuta Domnului sa fie cu noi cu toti
    Doamne ajuta

  11. Chiar daca acum are un alt duhovnic, in fiecare an, de hramul bisericii de mir unde a mers la inceput sau de Sf Vasile, il vad pe Mihai Coada la Sfanta Liturghie, cu un buchet frumos de flori, felicitandu-si primul parinte duhovnic. Chiar si astazi l-am zarit la Sfanta Liturghie!

    Frumoasa marturisire a luptelor si framantarilor sale din viata de actor!

  12. O cronica sincera a unui film daca nu chiar laudat, atunci socotit “echilibrat” si “plin de semnificatii profunde” de cei la care ma refeream intr-o postare de mai sus:
    http://savatie.wordpress.com/2013/01/01/dupa-dealuri-poveste-romaneasca-de-lesbianism-cu-sfirsit-tragic/

    Slava Domnului ca mai sunt si parinti care nu scriu pentru rating sau pentru a fi bine vazuti de “intelectuali”, ci cu gandul de a ajuta la deosebirea neghinei de grau!

  13. Intr-adevar mare nenorocire cade peste sufletul celui care isi inchipuie ca o sa fie ca un actor de filme clasice, dar odata ajuns la facultate ajunge sa se pregateasca sa injure, sa tipe sa urle pe scena, sa se dea cu capul de pereti, sa spuna lucruri urate de care s-ar feri fata de copii lui, expresii care reprezinta un pacat, triviale, lipsiti de cel mai elementar bun simt Ce sa mai zic de fete care-si inchipuie ca o sa fie ca stiu eu ce vedeta dar sunt puse sa se imbrace superficial, in niste roluri de 2 bani sa tipe, sa faca pe tampitele etc asa sunt directivele in legatura cu teatrul. E o greseala sa mai crezi ca se face ceva frumos la teatru, nici nu poti suporta ceea ce se debiteaza in acele locuri. Acei bieti si inconstienti elevi nici nu stiu ce li se pregateste, roluri de cersetori de infractori de mincinosi, afemeiati, drogati SI NU MAI CONTINUI CA DEJA MI-E SILA DE CEEA CE SE INTAMPLA IN ACESTE LOCURI SI ASTA O ZIC DUPA CE MULTI ANI AM FOST LA TEATRU CA SPECTATOR DAR IN ULTIMII ANI OBSERV O TRANSFORMARE IN FELUL ACESTOR OAMENI DE A SE COMPORTA CA NU AS MAI RECOMANDA NIMANUI SA MAI FACA GRESEALA SA MEARGA ACOLO MAI ALES CU COPII LOR. NU MAI E CE A FOST. Acum se bat campii alegandu-se din toata literatura teatrala tot ce e mai prost si fara valoare sau mai rau ceea ce poate strica mintea unora care intamplator s-au nimerit prin acele sali din curiozitate.

  14. Biserica azi – Cand si de ce radem (Mihai Coada) (02 ianuarie 2013)
    https://www.youtube.com/watch?v=Vw2_UVtx8LA

  15. Pingback: BOLSEVICII SEXULUI/ Anticonceptionalele ucigase/ INDUSTRIA AVORTULUI si minciunile care stau la baza ei (stiri familie) - Razboi întru Cuvânt
  16. Pingback: CONVERTITI CONTEMPORANI LA ORTODOXIE dau marturii vii si puternice despre intoarcerea lor "ACASA", in singura Biserica adevarata: "Ortodoxia e o trezire" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Update – PRO TV PREGATESTE MAREA REEDUCARE PRIN DIVERTISMENT: Emisiunea “Patru nunti si-o provocare” va promova un CUPLU HOMOSEXUAL, care va fi “CUNUNAT” de o “preoteasa” protestanta! - Recomandari
  18. Pingback: Fostul actor MIHAI COADA (fostul “Nelu Curca” din “La bloc”) – confesiuni la Trinitas TV: “VRAJMASUL NE BATE CU ARMELE CONFORTULUI. Se apropie timpul Antihristului si nu prea mai e timp de râs” (video) - Recomand
  19. Nu stiu cum de nu a ramas Mihai la prima profesie,cea de economist.Am fost colegi la ASE Bucuresti si apoi am fost camarazi de armata in vara anului 1977 la Chitila.Asta o spun avind in vedere indemnul pe care-l face celor care inca mai vor sa devina actori.Am ramas surprins vazindu-i noua orientare dupa ce vazusem deja citeva episoade,,La bloc” .Dar il intzeleg perfect caci cu virsta devii mai intzelept.

  20. @ Gradinariu Mihail:

    Hristos a inviat!

    Pai sigur ca vorbeste ca un “patit priceput”, cum altfel? Nu toti (sau macar marea majoritate) gresim cam la fel? Slava Domnului ca unii au taria sa si recunoasca si sa se opreasca din drum la un moment dat, sa schimbe macazul la timp.

    Aici povesteste mai mult: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/01/14/fostul-actor-mihai-coada-trinitas/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare