Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Busulenga): EMINESCU A IUBIT SI A APARAT ORTODOXIA/ In plus: CE NE-AR SPUNE EMINESCU DESPRE ROMANIA IN U.E.?

15-01-2013 7 minute Sublinieri

Acad. Zoe Dumitrescu – Bușulenga (Maica Benedicta): S-au încercat până acum câteva răspunsuri la problema credinței marelui artist gânditor. Unii l-au socotit ateu ireductibil, alții un credincios fervent, fiecare întemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probantă a textelor invocate este însă minimă prin desprinderea lor de contextul atât de vast și complex al întregii gândiri și opere eminesciene, care exprimă o personalitate de o natură cu totul particulară. Într-adevăr, poetul gânditor român este și el o ființă plină de contradicții, ca oricare alt om, așa cum dovedește psihologia modernă. Dar marii artiști, cu înzestrările lor, atât de bogate și variate, resimt, trăiesc și mai cu seamă exprimă psyhee-a lor divizată în feluri neobișnuite, dramatice, uneori chiar tragice. Dualismul acesta întreține în personalitățile înalt creatoare o polaritate, o tensiune adesea greu suportabilă. Căutător de absolut în viață, în gândire și creație, Eminescu s-a desfășurat cu cele mai înalte registre ale cunoașterii, compensând gravele imperfecțiuni ale realului prin care se simțea închis de necesitate. Și în căutările lui înfrigurate, a pendulat el, liricul admirabil, „între filosofii”, s-a cufundat în mituri, a încercat să pătrundă în știință, cercetând necontenit căile ce duc spre frumuseți și adevăruri supreme.

Știința descifrării manuscriselor vechi, învățată de la preotul satului

Copilăria i-a fost aceea a unui copil normal, crescut în spiritul creștin ortodox al unei familii pioase, având legături strânse cu Biserica și monahismul. Surorile mamei sale Raluca (născută Jurașcu) erau călugărițe (una din ele era chiar stareță la schitul Agafton, unde Mihai era dus adesea). Așa încât copilul s-a familiarizat de foarte timpuriu cu rânduielile, slujbele și cântările mănăstirești. Pe de altă parte, Mihai a dobândit primele învățături de la preotul satului, care l-a inițiat în buchiile vechilor scrieri bisericești, familiarizându-l astfel de timpuriu cu acele cărți care cuprindeau toată tradiția ortodoxă. De atunci i-a rămas lui Eminescu acea știință a descifrării manuscriselor vechi cu care avea să-l uimească pe savantul Gaster, pe care-l consulta, cerându-i sfatul și chiar împrumutând de la el manuscrise rare. Tot de atunci s-a trezit în el iubirea pentru prețul și savoarea cuvântului vechi și, mai cu seamă, de atunci s-a născut în el atașamentul, respectul și admirația pentru instituția Bisericii Naționale, a cărei valoare n-a încetat nicio clipă să o lege de istorie și dăinuirea neamului.

Iubirea în opera eminesciană – un principiu armonizator al lumii

Ceilalți dascăli i-au fost natura și satul, în prima descoperind frumusețile Creației neatinsă de mâna omului și loc al libertății absolute, în al doilea înțelegând rânduielile din veac și gândirea tradițională, izvor al creației populare, devenită și unul din izvoarele viitoarei creații a poetului. Aici s-a format matricea structurii eminesciene, s-au prins și rădăcinile cunoașterii și ale credinței, crescând împreună, într-o perfectă convergență. Pentru Eminescu, iubirea a fost, în fond, un principiu cosmic, armonizator al lumii, forță creatoare, născătoare de demiurgie în artist, cum mărturisește în Scrisorile IV și V. Pe măsură ce căutătorul nesățios de cunoaștere avea să-și extindă tot mai larg orizontul informației, al culturii, îndoielile aveau să sporească. Mai cu seamă studiile universitare la Viena și Berlin între anii 1869-1874 au hrănit intelectul acela atât de receptiv, de curpinzător. În Universitatea vieneză Eminescu a făcut să treacă prin lumea cugetării lui un material enorm de informații: istorie și filosofie, literaturi vechi, arte, drept, economie politică și științe exacte. Frecventa și muzeele, sălile de teatru și concerte, bibliotecile, anticariatele și citea toată noaptea. Eminescu a creat unicele, superbele modele cosmologice din romantismul european, în Scrisoarea I (cosmogonia și apocalipsa) și în Luceafărul. Și, pe de altă parte, a dat semne ale unei adânci dureri existențiale. A recurs la filosofia stoică și eleată pentru Glossă, pe care am numit-o mic manual de înțelpciune stoică, predicând rămânerea în afara iureșului lumii, acest mare teatru în care toate valorile sunt răsturnate.

„Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința”

Sufletul lui, copleșit de suferință, se înalță mai ales spre ocrotitoarea noastră, intercesoarea pentru noi pe lângă Dumnezeiescul ei Fiu, și două rugăciuni din 1879 îi sunt închinate Sfintei Fecioare.

„Răsai asupra mea”

Răsai asupra mea, lumină lină,

Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;

O, Maică Sfântă, pururea fecioară,

În noaptea gândurilor mele vină.

Speranța mea tu n-o lăsa să moară

Deși al meu e un noian de vină.

Privirea ta de milă caldă, plină,

Îndurătoare – asupra mea coboară.

Străin de tot, pierdut în suferința

Adâncă a nimicniciei mele,

Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința

Și reapari din cerul tău de stele,

Ca să te ador de-acum pe veci, Marie!

„Rugăciune”

Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te,

Înalță-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie;

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire,

Privirea-ți adorată

Asupră-ne coboară,

O, Maică Preacurată,

Și pururea Fecioară,

                   Marie!

Noi, cei din mila Sfântului

Umbră facem pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor,

Luceafărului mărilor;

Ascultă-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată,

Lumină dulce clară,

O, Maică Preacurată,

Și pururea Fecioară,

                    Marie!

 Cu câtă dragoste, cu câtă evlavie se îndreaptă cel ajuns la capătul cunoașterii și al deznădejdii spre Maica Sfântă, spovedindu-se și cerându-i înapoi tinerețea și credința, cu o smerenie într-adevăr mântuitoare. Rugăciunea regăsită îl poate singură reda lui însuși, unificându-și ființa până atunci tragic divizată, reintroducând-o în aura Luminii line, cu a cărei cântare monahii și monahiile încheie slujba la apusul soarelui.

„Avem adânca încredințare că Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a mijlocit mântuirea”

De altfel, o mărturie mult mai târzie, de prin 1886, din perioada ultimă a bolii, vine să confirme întoarcerea definitivă la credința izbăvitoare. Încurajat de Creangă să încerce și un tratament la bolnița Mănăstirii Neamț, Eminescu acceptă sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a înconjurat pe bolnav cu clipe de liniște binefăcătoare pntru sufletul său. Căci, așa cum a consemnat un duhovnic al mănăstirii pe un Ceaslov, poetul a cerut să fie spovedit și împărtășit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, ziua lui Mihai). Și, după ce a primit Sfânta Împărtășanie, a sărutat mâna preotului și i-a spus: „Părinte, să mă îngropați la țărmul mării, lângă o mănăstire de maici și să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”. Avem adânca încredințare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârșită față de durerea și umilința lui, i-a mijlocit mântuirea. Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei românești pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o și a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualității neamului, întrupată în Biserica națională. „Pe patul de moarte, maica Benedicta le spunea prietenilor: <<Apărați-l pe Mihai!>>, iar filosoful Noica menționa că, de câte ori revenim să-l citim pe Eminescu, nu ne întoarcem niciodată cu mâinile goale. Și cam așa este! Dacă românii l-au considerat ca atare, acesta este poetul național.” (acad. Eugen Simion)

*****

Alte versuri:

Las’ să dorm… că nu știu lumea ce dureri îmi mai păstrează.

Îmbătat de-un cântec veșnic, îndrăgit de-o sfântă rază,

Eu să văd numai dulceață unde alții văd necaz,

Căci și-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine;

De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne

Și nimic nu-mi folosește de-oi cerca să rămân treaz.

N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase?

Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui îi pasă?

Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas.

Din „Memento mori” (Panorama deșertăciunilor)

*****

Ce sunt? Un suflet moale unit c-o minte slabă,

De care nime-n lume, ah, nimeni nu întreabă.

Și am visat odată să fiu poet … Un vis

Deșert și fără noimă, ce merit-un surâs

De crudă ironie… Și ce-am mai vrut să fiu?

Voit-am a mea limbă să fie ca un râu

D-eternă mângâiere… și blând să fie cântu-i.

Acum… acuma visul văd bine că mi-l mântui.

(Din „Icoană și privaz”)

(Selecție din articolul „Eminescu, între credință și cunoaștere” în cartea „Cultură și credință”, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2005, pp. 12-29 și din colecția „Scriitori români”, Mihai Eminescu – Poezii, ediție îngrijită de D. Vatamaniuc, Edit. Univers enciclopedic, Academia Română, pp. 13 -14; pp. 200-201)

***

Cu impresionantul ei patrimoniu cultural cu tot, Europa traversează o criză economică al cărei sfârşit încă nu se arată. Nici zestrea culturală şi istoria popoarelor europene nu rămân scutite de asprimea crizei şi transformă bijuterii ale culturii universale în gaj pentru Fondul Monetar. Am putea aşadar chiar să ne considerăm fericiţi că, din patrimoniul nostru cultural, Eminescu nu este un Acropole clădit din piatră, ci din cuvinte şi idei, care, după ce a mai trecut şi tăvălugul lui Patapievici peste el, ar fi fost girat finanţei mondiale. Expresia tocită de „intrare în Europa” redă un fenomen politic mult mai vechi decât procesul actual de integrare a României în UE. Graţie preocupării eminesciene cu modelul şi consecinţele integrării României în structurile europene ale secolului al XIX-lea, comemorându-i ziua sa de naştere, dăm măcar dovadă de maturitate în dezbaterea subiectului „Europa”, chiar dacă suntem codaşii actualului clasament de integare. Spre deosebire de subiectele universale din poezia sa, gazetarul Eminescu este, în privinţa gândirii economice, arhitectul uitat al unui răspuns românesc în plin asediu economic strain asupra tânărului stat român. Oarecum firesc ca frământările sentimentale ale acestui mult prea sensibil suflet al neamului puse în versuri să fie probleme nerezolvabile ale omenirii, însă de neconceput este ca România să revină astăzi în relaţie cu Europa, pe cale politică şi economică, la problemele de fond de acum mai bine de un secol. În opinia lui Eminescu, preţul plătit de către tânărul stat pentru suveranitatea dobândită la Conferinţa de la Berlin în 1878 a însemnat concesii economice păguboase şi renunţarea la dreptul naţional asupra Dunării. Replica lui Eminescu din vârf de condei la asaltul marilor puteri asupra economiei naţionale – similar de altfel cu destinul României din zilele noastre – este totodată şi o călăuză pentru a înţelege mai bine interesele Europei, dacă nu şi o obligaţie morală de a reformula în memoria sa azi un răspuns românesc. Născut, între altele, din ambiţia lui Bismarck şi mutilat pentru cerşit şi conceput pentru a servi penetraţiei industriale austro-ungare şi germane, statul naţional român a rămas cu handicapul subdezvoltării, numit în termeni tehnici „dezvoltare naturală”. Diferit de alţi junimişti, Eminescu nu a popularizat cu insistenţă cultura, filozofia sau economia germană fără a ţine cont şi de particularităţile româneşti în asimilarea unor modele străine de dezvoltare economică. Şcoala veche germană şi întregul curent de idei de formaţiune germană se bazează pe principii evoluţioniste de dezvoltare organică şi respinge orice formulă naţională, care ar încălca mersul natural al istoriei prin acte arbitrare, precum revoluţii sau intervenţii ale statului în economie. Şi Eminescu este adeptul acestui model al dezvoltării societăţii moderne pe cale evolutivă, dar nu fără a-i da o conotaţie românească. Marea popularitate a principalilor autori germani ai vechii şcoli eonomice, contemporani ai lui Eminescu, precum Fridrich List, Karl Knies sau Gustav Schmoller, şi orientarea lor naţionalistă îi fac să fie printre autorii preferaţi ai gânditorului român. În rafinarea ideilor lui List, interesul naţional al românilor a stat desigur pentru Eminescu mai presus decât naţionalismul german, trecând cu vederea peste maliţiozitatea lui List faţă de România. Nici că Dunarea ar fi pentru nemţi precum Nilul pentru egipteni şi nici că spaţiul german se întinde de la Helgoland la gurile Dunării nu au dat curs unei polemici din partea lui Eminescu vizând conceptul de imperialism continental german propagat de List. A-l aplica însă pe List, Eminescu recomanda pentru propăşirea economiei româneşti un protecţionism economic la scară mai mică, la nivelul României, tocmai pentru a asigura meşteşugului autohton şi agriculturii o posibilitate de dezvoltare organică şi firească. Europa visată de List este astăzi un mare spaţiu economic structurat la nivel intern după principii de liber-schimb şi diviziune a muncii, dar şi protecţionism faţă de exterior. Ironia soartei însă este că ceea funcţionează pe scară europeană în favoarea Germaniei este identic cu ceea ce nu rezonează pentru România pe aceeaşi scară. Eminescu nu ar fi agreat nici astăzi integrarea României în UE în maniera unui import brut de principii şi „forme fără fond”, ci ar fi sugerat implementarea aceluiaşi mecanism de piaţă aplicat cu succes în cadrul Europei, în favoarea centrului şi în detrimentul periferiei. De ce nu ar fi valabil, în interiorul frontierelor României, sub protecţia unui zid vamal pentru dezvoltarea agriculturii şi industriei, ceea ce este valabil pentru List prin definirea teritorială a unui univers european german. Eminescu ne-ar fi avertizat să nu confundăm politica mercantilă a Bruxelles-ului cu liberalismul politic şi orientarea culturală a României spre Occident. Ceea ce este şi astăzi un pivot al economiei de succes germane în concepte telelogice de subordonare a statului sub principii canonice şi propensiuni de universalitate se prezintă pe aceeaşi linie de continuitate cu privaţiunile austerităţii. Definirea unor obiective – fie prin pactul fiscal sau alte exigenţe ale Europei – duc după dogma Bruxelles-ului, în ultimă instanţă, la subdezvoltare. A înţelege mesajul lui Eminescu înseamna a ne cunoaşte un interes naţional, articulat după o paradigmă de succes, fiind creatori ai unui drum românesc de propăşire în Europa şi mai puţin un ingredient în reţeta altora.

Legaturi:


Categorii

Eminescu, Istorie, Pagini Ortodoxe, Radu Golban, Sarbatori, comemorari, sfinti, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Busulenga): EMINESCU A IUBIT SI A APARAT ORTODOXIA/ In plus: CE NE-AR SPUNE EMINESCU DESPRE ROMANIA IN U.E.?

  1. As mai putea adauga la cele spuse mai sus,ca,citind din “Viata lui Eminescu” de George Calinescu, pot sa spun ca poetul neamului a avut o viata aproape ascetica, nu in sensul religios, ci mai degraba prin singuratatea autoimpusa, prin abstinenta sa fata de mancare, pe care o repeta deseori, prin respingerea aproape totala a valorilor materiale, a onorurilor si maririi desarte, prin suferintele fizice si psihice pe care le-a indurat. Pe langa toate acestea, sa nu uitam de aceasta rugaciune neasemuit de frumoasa si inaltatoare, inchinata Maicii Domnului!As mai adauga frecventa cuvintelor de origine crestina in lirica eminesciana, precum icoana,patimi, Christ etc.
    Citez din “Opere complete” un colind eminescian, chiar daca a trecut Sarbatoarea Nasterii Domnului:

    Colinde, colinde

    Colinde, colinde,
    E vremea colindelor
    Caci ghiata se’ntinde,
    Asemeni oglindelor.
    Si tremura brazii,
    Miscand ramurelele,
    Caci noaptea de azi-i
    Cand scantee stelele.

    Se bucur’ copiii,
    Copiii si fetele,
    De dragul Mariii
    Isi piaptana pletele…

    De dragul Mariii
    Si-a Mantuitorului,
    Luceste pe ceruri
    O stea calatorului.

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  2. @ admin

    Chiar ar merita sa apara si aici articolul din Basilica:

    Legătura dintre Biserica Ortodoxă şi neamul românesc este considerată de marele poet naţional Mihai Eminescu ca fiind fundamentală pentru dăinuirea în istorie a poporului din care şi el făcea parte. Rolul pe care Biserica l-a avut în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale este incontestabil şi aceasta pentru că “Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e” (M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1989, p. 187) – Fragment din articolul intitulat Creștinismul și condiția umană, publicat în Ziarul Lumina

    Este intr-adevar un raspuns pentru jurnalisti precum CT Popescu si Mircea Badea care nu au nicio treaba mai buna decat a debita contra vantului judecatile lor despre Eminescu. Indrazneala peste masura a lui CT Popescu in a afirma ca Eminescu a fost ateu si ca n-a fost roman este inca o palma trasa peste obrazul poporului roman, care este in continuare batjocorit in tot ce are mai sfant.

    Aici putem vedea un documentar despre Eminescu in alt spirit decat gasim in multe altle cu care am fost obisnuiti pana acum.

  3. Duminică, 20 ianuarie, pe TVR 1, în cadrul emisiunii “Universul credinței”, care începe la 8:10 se va difuza un scurt documentar dedicat maicii Benedicta și lui Eminescu. (Nu știu dacă va fi reluat, ținând cont că se difuzează în timpul Sfintei Liturghii, dar m-am uitat pe situl postului tv și am văzut că se păstrează în arhivă emisiunile)

    Sâmbătă, tot la 8:10, tot pe TVR1, în cadrul emisiunii „Omul și timpul”, un alt material important despre Eminescu.

    Doamne ajută!

  4. Pingback: Mircea Platon despre cazul EPURARII lui RAU GOLBAN din Universitatea de Vest pentru "articolele critice la adresa GERMANIEI" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Radu Golban despre "OMERTA" presei romanesti pe tema DATORIEI GERMANIEI FATA DE ROMANIA/ Manolis Glezos versus "ANALFABETUL" SCHAUBLE/ Cazul Cipru sau transformarea CRIZEI in CATASTROFA/ Revolta sarbeasca fata de "AL IV-LEA REICH&
  6. Pingback: RADU GOLBAN despre Romania in CAMASA DE FORTA A UNIUNII EUROPENE (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: 15 iunie - POMENIREA POETULUI NATIONAL, MIHAI EMINESCU, la implinirea a 124 de ani de la trecerea sa la cele vesnice. "Dispretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti..." - Razboi întru Cuvânt - Recomand
  8. Pingback: DACA EMINESCU AR FI AZI PRINTRE NOI… “Dispretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti… CINE COMBATE ORTODOXIA POATE FI ORICE, DAR NUMAI ROMÂN NU E!” -
  9. Pingback: ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA (MAICA BENEDICTA) despre pierderea radacinilor, a valorilor, a cuviintei: “Ne ploconim la modele din afara, de unde am adus drogurile, dezbracarile, casatoriile intre homosexuali… CE FACEM NOI CU TRUPUL? IL EXPUNEM CA
  10. Pingback: felul în care ne purtăm ucide frumuseţea. Cumplit e şi ceea ce s-a întâmplat cu relaţiile dintre femei si bărbaţi. După părerea mea aici s-a săvârşit o crimă. Fiorul primei întâlniri, dragostea, aşteptarea căsătoriei, toate astea au di
  11. Pingback: felul în care ne purtăm ucide frumuseţea. Cumplit e şi ceea ce s-a întâmplat cu relaţiile dintre femei si bărbaţi. După părerea mea aici s-a săvârşit o crimă. Fiorul primei întâlniri, dragostea, aşteptarea căsătoriei, toate astea au di
  12. Pingback: BISERICA IL COMEMOREAZA PE MIHAI EMINESCU. Ce spunea poetul national despre ORTODOXIE? Dar despre “CIOCOII BOIEROSI SI FUDUI”?/ Emotionantul portret al lui Ioan Slavici despre cel “cu desavarsire lipsit de egoism” - Recomandari
  13. Pingback: EMINESCU ACTUAL – despre VANZAREA PAMANTULUI catre straini, colonizarea economica a României, transformarea angajatilor in unelte. ASASINAREA LUI EMINESCU – dezbatuta la “Panorama” si “Secvential” (VIDEO) - Recomandari
  14. Pingback: Mihai Eminescu, despre Înviere / „Aproape de două mii de ani ni se predică să ne iubim, noi ne sfâşiem” | Regăsirea frumosului pierdut
  15. Pingback: 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu/ Eminescu, apărător al Bisericii Ortodoxe/ De ziua lui Eminescu şi a Culturii Române sărbătorim „mintea neamului nostru românesc” | Regăsirea frumosului pierdut
  16. Pingback: Eminescu, freamătul unui neam în inima unui om / Eminescu, apărător al Bisericii Ortodoxe/ De ziua lui Eminescu sărbătorim „mintea neamului nostru românesc” | Regăsirea frumosului pierdut
  17. admin@

    BRAVO! Minunata initiativa fetei din Botosani! Asta apropo’ de intrebarea “ce sa fac?” despre care vorbea Par. Savatie Bastovoi. Iata ca se pot face lucruri bune si folositoare, cu mijloace care ne stau la dispozitie!

  18. Pingback: Eminescu, freamătul unui neam în inima unui om / Ce spunea Eminescu despre Ortodoxie/ De ziua lui Eminescu sărbătorim „mintea neamului nostru românesc” | Regăsirea frumosului pierdut
  19. Pingback: MIHAI EMINESCU – 125 ANI DE LA ADORMIRE. Au pus la cale serviciile secrete eliminarea Poetului Naţional? | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: EMINESCU ACTUAL – despre VANZAREA PAMANTULUI catre straini, colonizarea economica a României, transformarea angajatilor in unelte. ASASINAREA LUI EMINESCU – dezbatuta la “Panorama” si “Secvential” (VIDEO) | Cuvântul O
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare