Provocarea Parintelui Sturzu: EPISTOLA CATRE ROMÂNI/ Tenorul VLAD MIRITA despre relatia cu Hristos. Sfat catre tineri: SA CITEASCA DESPRE REZISTENTA ANTI-COMUNISTA SI PERSECUTIA DE ATUNCI!

7-07-2013 16 minute Sublinieri

PROTOS. HARITON NEGREA despre FRUMUSETEA UITATA A BLANDETII, “ODIHNA LUI HRISTOS”

duminica-sfintilor-romani

  • Doxologia:

Pr. Constantin Sturzu: Sfinţilor lui Dumnezeu din România

Duminica de mâine este numită în calendar a “Sfinţilor Români”. Evident, cu referire la cei care, trecuţi deja în veşnicie (făcând parte din Biserica triumfătoare), au primit de la Dumnezeu cununa sfinţeniei. Dar mai există o categorie a sfinţilor români: este vorba de cei care nu au trecut la Domnul şi sunt pe pământ, în ceea ce numim a fi Biserica luptătoare.

Îmi veţi spune că nimeni nu poate primi apelativul de sfânt cât este încă în viaţă, indiferent de gradul de desăvârşire atins. Aşa este. Şi aşa a fost dintotdeauna. Chiar dacă au trăit oameni cu viaţă de sfinţenie, prin care Dumnezeu a lucrat multe şi mari minuni, abia după trecerea la cele veşnice ei au fost proclamaţi drept sfinţi. Ca atare, nici o persoană care trăieşte nu primeşte atributul de sfânt/ă. Nici măcar apostolii nu au fost numiţi aşa în timpul vieţii lor. Dar există în numeroase epistole din Noul Testament caracterizarea unor comunităţi întregi (biserici) ca fiind de sfinţi“sfinţilor din Colose”, “celor numiţi sfinţi” din Corint, “sfinţilor care sunt în Efes”, creştinilor dintre evrei numiţi “fraţi sfinţi”“tuturor sfinţilor” din Filipi, celor “chemaţi şi sfinţi” din Roma, “sfinţilor fraţi” din Tesalonic şi, nu în ultimul rând, se vorbeşte şi despre “sfinţii de la Ierusalim”. Aşadar, nimeni nu este numit sfânt, dar membrii comunităţii sunt sfinţi, întrucât sunt mădulare ale Trupului lui Hristos, Cel Unul Sfânt.

Dacă Apostolul Andrei ar fi adresat o epistolă către cei de pe teritoriul românesc (în speţă dobrogean) cărora le-a binevestit pe Domnul acum aproximativ două mii de ani, cu siguranţă ar fi conţinut apelativul “sfinţilor din…”. Aşa că nu greşim prea mult, sper, dacă încercăm să facem un mic exerciţiu de conştientizare a statutului nostru, a celor din Biserica Ortodoxă Română de azi, ca fiind sfinţi ai lui DSC02972Dumnezeu; mai ales pentru a ne cutremura şi a ne trezi cu adevărat la o viaţă sfântă, depăşind stadiul declarativ, al apartenenţei formale la Biserică…

Dar dacă ne-ar scrie Sf. Ap. Andrei azi, oare ce ne-ar putea spune, văzând starea Bisericii lui Dumnezeu din România? Încercând să-mi formulez un răspuns, în continuarea micului nostru exerciţiu de trezvie, am selectat de prin epistolele pauline şi cele soborniceşti o serie de pasaje care, cred, s-ar potrivi cel mai bine cu starea actuală a comunităţilor noastre bisericeşti. Nu am dat trimiteri spre a nu îngreuna lectura, dar versetele sunt uşor de identificat, printr-o simplă căutare pe internet. Cu siguranţă se poate face o selecţie mai adecvată, mai de folos, încât textul de mai jos îl puteţi lua ca pe o provocare. Aştept şi alte variante “epistolare”.

O posibilă Epistolă către români

Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.

Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.

Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: şezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?

Şi îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi? Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece. O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate? Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor? Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba?

Veniţi acum cei care ziceţi: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga, voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea.

Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.

Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi. Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.

În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.

Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!

  • Doxologia: 

Starea sufletească care îţi aşază în toată fiinţa liniştea şi odihna

Fericirea a III-a: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”. (Matei 5, 5)

Blândeţea este cel dintâi rod al bunătăţii şi iubirii aproapelui, o stare echilibrată şi liniştită a sufletului. Cel blând are grijă să nu supere pe nimeni şi să nu se supere de nimic, aratându-se întotdeauna smerit. Iar dacă se întâmplă ceva potrivnic dorinţelor lui, nu se lasă pradă mâniei şi, mai presus de toate, nu se răzbună. Un interviu oferit de protosinghelul Hariton Negrea, care explică înţelesurile Fericirii a treia, adresată celor blânzi.

Preacuvioase părinte, vorbiţi-ne despre contextul în care a fost rostită Fericirea care se adresează celor “blânzi”.

Mulţimea strânsă în jurul blândeţii Domnului Hristos primea, pe lângă tămăduirea trupească şi sufletească, cuvântul mântuitor. Privind la cei ce-L ascultau pe munte, Mântuitorul Hristos i-a văzut răpuşi de deznădejde, întristaţi, asupriţi, sătui de viaţa grea, de tragediile pe care le trăiau zilnic: femeile erau desconsiderate, bărbaţii duşi în robie…. Privind spre ei, se remarcă în alt loc din Sfânta Scriptură, Hristos i-a văzut ca pe nişte oi fără păstor şi chiar a exclamat: Milă mi-este de popor. Acesta ar fi în linii mari contextul adresării Mântuitorului Hristos, în timpul Predicii de pe Muntele Măslinilor, către oamenii răbdători, pe care îi îndeamnă la cultivarea blândeţii.

Ce înseamnă să fii blând?

protos._hariton_negreaBlândeţea presupune o stare sufletească care îţi aşază în toată fiinţa liniştea, odihna. Cel blând se arată a fi după chipul Domnului, Care era blând şi smerit cu inima. Blândeţea înseamnă să ai pace înlăuntrul tău, pe care o transmiţi celor din jur. Cel blând este împăcat cu Dumnezeu şi cu sine, este iertător şi împăciuitor, creează în jurul său oameni apropiaţi de Dumnezeu. Blândeţea covârşeşte chiar pe cei răi şi mai puţin necredincioşi sau indiferenţi.

Sfinţia Voastră aveţi o pace, o blândeţe care se reflectă în viaţa de mănăstire şi în activitatea cu semenii, cum o cultivaţi?

Îmi doresc să ating blândeţea, dar de câte ori privesc spre mine, întotdeauna consider că mai este de adăugat câte ceva, de aşezat ceva. Virtutea blândeţii se lucrează toată viaţa. Să încercăm să le arătăm celor din jur frumuseţea blândeţii! Să ne întărim blândeţea prin spovedanie, prin citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Când suntem în biserică, lângă duhovnic, când suntem în poruncile lui Dumnezeu, atunci ne găsim în casa blândeţii.

Pământul pe care-l vor moşteni cei blânzi

Cum să înţelegem că cei blânzi vor moşteni pământul? Vor trăi o tineteţe fără bătrâneţe?

Nu e vorba neapărat de pământul pe care trăim. Este vorba de pământul lăuntric şi despre cel veşnic. Teologii noştri spun că Fericirile sunt o cântare a treptelor către iubirea lui Dumnezeu. Iar ca să ajungi la această moştenire presupune să ai şi fericirea celor smeriţi, a celor care au lepădarea de sine – a celor săraci cu duhul -, şi a celor care plâng, pentru că prin lacrimile pocăinţei, ale părerii de rău, însoţite de dorinţa de a nu mai repeta greşelile, udăm pământul lăuntric. În felul acesta devenim moştenitori ai unui pământ peste care coboară harul lui Dumnezeu şi-l face roditor. Aşa i-a spus Mântuitorul Hristos femeii cananeence, că dacă ea ar fi cunoscut harul lui Dumnezeu, şi-ar fi dat seama Cine îi cere să bea. Deci omul, făcut din ţărână, însufleţit de suflarea divină, când cunoaşte harul lui Dumnezeu, devine pământ lucrător al faptelor bune şi al vieţii duhovniceşti. Femeia samarineancă, după ce a primit mângâierea şi pacea Domnului în suflet, a putut să vestească şi celorlalţi.

Un alt înţeles care se desprinde din această Fericire este cuprins în cuvintele scripturistice pământ nou şi cer nou. Este vorba de pământul împărăţit de Dumnezeu, unde nu va mai exista păcat, nici durere, nici suspin. Şi acesta este pământul pe care-l vor moşteni cei blânzi.

Ce să spun despre tinereţea fără bătrâneţe a basmului…, căci cu toţii ne vom duce dincolo, unde vom primi plata – fericire sau chin. Cel care a dobândit însă virtutea blândeţii putem spune că trăieşte o viaţă fără de moarte.

De ce unora ca aceştia li se promite moştenirea pământului, iar celor dintâi fericiţi (sărăcilor cu duhul) li se făgăduieşte împărăţia cerurilor?

03Consider că şi unii şi alţii sunt la fel de răsplătiţi. Celor blânzi li se promite moştenirea acestui pământ care are chipul pământului nou, al pământului lăuntric plin de har, cu daruri duhovniceşti, iar celor săraci cu duhul împărăţia cerurilor. Şi aşa cum spunea un părinte teolog, împărăţia este acolo unde este prezent Împăratul. Iar Împăratul a coborât pe pământ, sub chipul Omului, şi împărăţia Lui a venit aici pe pământ. Şi după ce ne-a oferit jertfa Lui răscumpărătoare, înviind, S-a înălţat la cer cu acest trup îndumnezeit, iar aceasta înseamnă că şi pământul s-a ridicat la cer. În concluzie, şi cei săraci cu duhul, şi cei blânzi moştenesc aceeaşi fericire, aceea de a fi în prezenţa Împăratului Hristos.

“Să avem grijă ca iertarea noastră să fie deplină!”

Care este învăţătura care se desprinde din această Fericire?

Învăţătura aceasta este, pe scurt: lucrarea virtuţii blândeţii îţi aduce răsplată în împărăţia lui Dumnezeu, o răsplată care te face fericit. Lucrarea virtuţii se face prin efortul personal, încununat de harul, de ajutorul lui Dumnezeu. Iar efortul personal presupune să nu fim răutăcioşi, să nu ne mâniem atât de uşor şi să avem grijă ca iertarea noastră să fie deplină.

Dacă ar fi după puterea mea, aş aşeza pe judecătorii, pe notariate, pe penitenciare, pe toate instituţiile publice de acest gen, unde au loc dispute pentru partea materială ce ţine de lumea trecătoare, această Fericire.

Cum putem împlini Fericirea a treia?

Fericirea celor blânzi o putem împlini atunci când începem să lucrăm cu ea. Primul pas este să ne rugăm lui Dumnezeu să ne-o dăruiască. Şi să ne străduim să o practicăm în relaţiile cu oamenii, în ispite, care au tendinţa să ne transforme în nişte oameni justiţiari, duri, extrem de exigenţi. Ispitele, necazurile ne vin ca o examinare; în felul acesta ne dăm seama dacă lucrăm virtutea bunătăţii şi am reuşit să dobândim câtuşi de puţin. Şi este foarte greu să dobândim această calitate, dacă nu suntem în comuniune cu Dumnezeu. În fiecare zi să lucrăm la ea!

Avem îndemnuri din partea Părinţilor Bisericii în legătură cu importanţa şi împlinirea acestei Fericiri?

Da, avem multe îndemnuri şi întruchipări ale acestei virtuţi în vieţile marilor noştri Părinţi, care au răspuns iubirii şi blândeţii Domnului nostru, blândul Păstor, Cel atât de cântat şi recitat în poezii şi imne creştine.

Şi Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, a fost chip al blândeţii, cum ne spune Tradiţia Bisericii noastre şi cum cântăm în frumoasele noastre colinde: … sta Iosif cu faţa-i blândă. Acesta este un motiv în plus, încă un imbold, pentru cultivarea acestei virtuţi, care ne face aleşi, precum l-a arătat şi pe Iosif, cel cu suflet nobil.

Eclipsă de Dumnezeu

Tu spui: Îmi este greu să cred până nu văd !… Dar cu ce doreşti tu să vezi, cu ochiul sau cu duhul?

Dumnezeu nu Se ascunde de omOmul păcătos se ascunde de Dumnezeu; se tot ascunde până ce ÎI pierde cu totul din vedere. Precum stă scris despre strămoşii oamenilor când au păcătuit: şi Adame2..s-a ascuns Adam şi femeia lui de către faţa Domnului Dumnezeu între pomii Raiului. Precum atunci, aşa şi acum. De fiecare dată când omul face un păcat greu, el se ascunde de Dumnezeu în spatele naturii. Şi se pierde între făpturi, se pierde între pomi şi pietre şi animale ca între o treime idolească înrudită cu el, se scufundă în umbra naturii. Şi după cum se vorbeşte de eclipsă de soare atunci când luna îl acoperă pe acest luminos împărat al naturii, aşa s-ar putea vorbi şi despre o „eclipsă de Dumnezeu eclipsa de soare nu înseamnă că soarele şi-a pierdut lumina, ci numai că lumina lui este acoperită prin ceva de ochii noştri. Întocmai la fel, şi eclipsa de Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu S-a pierdut şi că El nu mai este, ci că ceva s-a pus între Dumnezeu şi om şi L-a ascuns pe Dumnezeu de înţelegerea omenească. Acest ceva este păcatul omenesc.

Nu-i natura de vină că ateul o divinizează. Ea se împotriveşte toată lepădării de Dumnezeu, şi urăşte de moarte şi alungă pe apostaţi şi pe cei care o divinizează. Toată natura, de la marele soare până la măruntul atom, dă mărturie într-un glas şi în armonie despre fiinţa şi lucrarea Făcătorului său. Vechii egipteni divinizau toate făpturile, şi mai presus de toate un bou negru, numit Apis. Spune o legendă că a venit un oarecare faraon ca să-i aducă jertfă lui Apis; dar când s-a închinat înaintea acelui asa-zis dumnezeu, boul l-a luat în coarne și l-a alungat departe de sine. „Acuma văd că eşti bou, şi nu dumnezeu !”  a strigat faraonul supărat. La care Apis i-a răspuns: „Asta am vrut şi eu să vezi; şi de acum să te închini Celui ce ne-a făcut şi pe mine, şi pe tine”. Tu spui: „îmi este greu să cred până nu văd !“

Dar cu ce doreşti tu să vezi, cu ochiul sau cu duhul? Dacă vrei ca vezi cu ochiul trupesc. Cel ce este mai mare ca universul ar trebui să se micşoreze şi să încapă în câmpul tău vizual mărginit. Ce, tu îţi vezi raţiunea cu ochii? Şi totuşi, te-ai supăra dacă cineva ţi-ar spune că el nu crede că ai raţiune până n-o vede cu ochii lui. Iar dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu cu duhul, atunci poţi să îl vezi. Fiindcă duhul omenesc e mai întins decât universul, şi fiindcă şi Dumnezeu duh esteNumai că duhul tău trebuie să fie curat, fiindcă doar celor curaţi li s-a tăgăduit că-L vor vedea pe Dumnezeu. Fugi cât mai repede din întunericul acesta ce n-a pătruns în suflet ca un păianjen. Când Adam a păcătuit, el a fugit de la faţa lui Dumnezeu, dar Milostivul Făcător nu a fugit de la făptura Sa, ci S-a apropiat şi l-a strigat pe Adam: Adame, unde eşti ? Şi pe tine te strigă, de la foarte mare apropiere, oare nu auzi: „Copile unde eşti?” întoarce faţa ta către lumină, fiule al luminii. Părintele luminilor te cheamă cu dragoste aprinsă.

(Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, p. 159-160)

Vlad Miriţă este tenor la Opera Naţională din Bucureşti. A câştigat premiul I la Mamaia în 2002, iar în 2008 a reprezentat România la Eurovision. În numărul acesta, vă prezentăm câteva fragmente dintr-un interviu cu tânărul tenor, realizat de medicul rezident psihiatru Andrei Pătrâncă, pentru site-ul „Tineri spre fericire”.

Un psihiatru te-ar descrie drept o persoană discretă, sensibilă şi empatică. Combinaţie a virtuţilor rar întâlnită în rândul artiştilor. Care este secretul acestui echilibru între profesionalism non-vulgar şi aplecare smerită spre oameni?

Aceste virtuţi pe care le-aţi enumerat sunt virtuţi către care privesc şi sper să mă ajute Dumnezeu să le dobândesc măcar în parte la un moment dat… Pot doar să spun că Vlad-Miritaorice om are nevoie de un bun sfătuitor, care să fie slujitor al lui Dumnezeu. Trăim vremuri tulburi în care mintea, sufletul şi trupul sunt asaltate de stimuli foarte agresivi, expliciţi sau foarte dinamici. În toată această mişcare dezordonată, nu reuşeşti să îţi păzeşti integritatea morală, fizică, afectivă, duhovnicească doar cu ajutorul experienţei individuale, nici cu sfatul unui prieten, fie el şi virtuos. Este nevoie de un duhovnic bun. Şi afirm cu convingere că cine caută găseşte.

Secretul echilibrului este raportarea vieţii la valorile creştine. Şi când Dumnezeu vede că din toată inima omul vrea asta, îl ajută şi pune peste ce nu poate omul.

Vlad Miriţă are şi momente de tristeţe, de temeri, de descurajare şi deznădejde? Cum le depăşeşti? Ce te ajută să treci cu biruinţa peste încercările vieţii?

Vieţile artiştilor sunt de cele mai multe ori foarte încercate. Fiind mai expuşi ispitelor, statistic creşte şi numărul “victimelor”. Artistul este vulnerabil. El manipulează emoţional, dar se şi expune emoţional. Activând emoţii diferite, el devine şi foarte empatic la emoţiile din jur. Adică devine un bun conductor de emoţii – primeşte – transmite mai departe – iarăşi primeşte; el este şi un fin observator al emoţiilor ascunse, ţinute în frâu. Pentru că lucrează cu ele. Riscul este să scapi frâul şi să numeri la greşeli.

Deznădejdea e consemnată de Sfinţii Părinţi ca penultima treaptă a păcatului, înainte de sinucidere. Şi, din păcate, în ultima vreme am auzit de cazuri nu puţine de sinucidere în rândul artiştilor. Este foarte greu să guşti succesul şi apoi să rezişti eşecului. Viaţa unui artist de obicei are vârfuri şi abisuri. Distanţele între ele pot dura ani buni, şi atunci ce te faci fără un duhovnic? Sau chiar un psihiatru foarte bun – dar duhovnicul nu poate fi înlocuit, el înfăptuind Taina. El restabileşte legătura între sufletul încercat şi Dumnezeu. Unde este Dumnezeu este lumină şi echilibru; unde Dumnezeu este dat la o parte, pleacă lumina şi se aşterne întunericul, iar echilibrul se strică… Uneori pe nesimţite te îndepărtezi.

Se spune că un bun creştin este vesel, se citeşte bucuria pe faţa lui… Deci e împăcat cu toate şi n-are nevoi neîmplinite pentru că nu prea are nevoi, decât nevoia de Dumnezeu. Tind şi eu spre pacea aceasta, dar încă mă mâhnesc, încă mă mai înverşunez, încă mă mai tem de una, alta… În momentele de cumpănă, mi-au fost alături prietenii şi duhovnicul. Ce am descoperit e că ajută foarte mult rugăciunea individuală şi, foarte important, rugăciunea celor de lângă tine pentru tine şi a ta pentru ei. Pentru că nu poţi să te rogi să fii tu fericit fără să fie şi cei din jurul tău, ca împreună să trăim bucuria!

Noi spunem, în psihoterapie, că relaţiile stau la baza emoţiilor noastre. Că ceea ce ne face să ne simţim vii, plini de simţăminte şi de energie vitală, sunt relaţiile pe care le stabilim. Care este relaţia ta, Vlad, cu propria viaţă, cu cei din jurul tău şi cu tine însuţi?

Încerc să construiesc relaţiile din jur şi cu mine însumi pe valorile creştine. Porunca cea mai importantă este a iubirii. În orice om e ceva ce poţi să iubeşti. Pentru că dacă Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, înseamnă că suntem “iubibili”, ca să citez din contemporani. Spunea părintele Teofil Părăian că “Pe om dacă-l cauţi de rău, rău îl găseşti, iar dacă-l cauţi de bun, bun îl găseşti”. Şi ştim că fiecare avem bunele şi relele noastre. Totuşi prieteniile se nasc mai mult pe un fond de compatibilitate. Dar de aici ele se cultivă cu dragoste, cu toleranţă/iertare şi cu răbdare. După un timp, relaţiile devin foarte puternice şi satisfacţiile sunt pe măsură.

Are Vlad Miriţă, dincolo de concerte şi de pregătiri de turnee, momente de introspecţie, de analiză interioară? Cum îţi e, ţie, Vlad, cu tine însuţi?

Sfinţii Părinţi recomandă rugăciunea individuală, care este de fapt introspecţie – o recunoaştere a condiţiei de om – o trecere în revistă a greşelilor din trecut – o conştientizare a slăbiciunilor încă existente (numite patimi). Introspecţia nu este suficientă sau nu face neapărat bine dacă nu te raportezi la adevăr – dacă nu ai o direcţie. Pentru că fără să ai un etalon cu care să te compari, faci introspecţie şi rişti să te tulburi şi mai tare. Introspecţia sau filosofia fără raportare la Hristos (care a spus ” Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”) este aflare în treabă în cel mai bun caz sau, cum a spus Ţuţea mai plastic “… onanie de prestigiu”.

În ce mă priveşte, am încă foarte mult de remediat. La un moment dat, citind din marii duhovnici români (Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie etc), am realizat că este copleşitor şi descurajant să cunoşti virtuţile lor (pe care sunt convins că nu le putem cuprinde decât în parte – ei nelăsând să se vadă adevărata lor dimensiune, din smerenie). Realizând cât de departe eşti de ei, aproape cazi în deznădejde. Şi este un pericol. Dar duhovnicul mi-a dat soluţia: „Priveşti la ei ca la un etalon, dar te compari cu tine, nu cu ei!”. Deci azi mai bun ca ieri – măcar cu o celulă mai bun. Şi cu nici un chip paşi înapoi. Orice pas înapoi se spovedeşte şi se continuă drumul… în ascensiune! Deci a-ţi fi “bine cu tine” nu înseamnă a fi într-o stare de relaxare, de mulţumire de sine. Când eşti mulţumit de tine înseamnă că accepţi că atâta poţi – că tu nu eşti în stare de mai mult. Deci e greşit şi periculos. […]

Tot Hristos a zis: “Fiţi voi desăvârşiţi, cum desăvârşit este Tatăl vostru Cel din Ceruri”… ne-a spus care este nivelul la care putem ajunge. E clar că nu putem să ne oprim în mulţumirea de sine. (…)

În general, atunci când oamenii dobândesc ceea ce doresc şi încep să devină personalităţi proeminente, se îndepărtează de Dumnezeu. La tine, parcursul spiritual a fost invers. Ce te-a determinat să te apropii de valorile credinţei creştine?

Fiecare are drumul lui unic spre adevăr. Eu am crescut ţinând post înainte de Sfintele Sărbători – bunicile mele, deşi nu erau foarte evlavioase, ţineau totuşi această rânduială. Apoi, în adolescenţă, am ieşit mult în afară rânduielilor. Dar probabil rugăciunile prietenilor, ale mamei, ale părinţilor la care m-am spovedit de-a lungul timpului (doar formal, căci repetăm greşelile)… – aceste rugăciuni au contat.

Dumnezeu mi-a îngăduit pe parcurs anumite momente de luciditate, anumite greutăţi, anumiţi oameni cu vlad-mirita-canta-biserica_cccf0287d4care să stau de vorbă. Şi, încet-încet, am înţeles că tot ce avem – talent – abilităţi – sănătate – bani – prieteni – familie – toate sunt de la Dumnezeu şi trebuie să fie preţuite şi îngrijite. Când mă uit în jur şi văd un copil murdar sau un bătrân amărât sau un om cu handicap (şi mai sunt atâtea exemple), îmi dau seama cât de mult am eu şi îmi e ruşine că uit să mulţumesc pentru că nu sunt în locul lor. Şi nu doar să mulţumeşti – dar să şi împarţi ce ai tu cu cei care nu au. Cum să ai tu şi foarte mulţi pe lângă tine să nu aibă?

Cei care se îndepărtează de Dumnezeu nu trebuie să fie judecaţi/condamnaţi… Nu e uşor să ai putere şi să nu te îmbeţi cu ea… Sau talent… sau aspect plăcut. Acestea sunt mari daruri şi totodată capcane. (…)

Ce le-ai transmite tinerilor cititori, care trec prin momente dificile din viaţă?

Le recomand să citească vieţile sfinţilor. Să caute sfinţi cu poveşti de viaţă în care se regăsesc dificultăţi asemănătoare cu ale lor! Cum îi găsesc? Întreabă un preot – nu neapărat duhovnicul lor, dacă încă nu-l au… Sau să intre pe net şi acolo găsesc forumuri şi site-uri unde pot întreba! Să ştie că sunt alţii cu dificultăţi mai mari care, paradoxal, suferă mai puţin! Şi asta înseamnă că dacă alţii suferă mai puţin în condiţii similare sau mai grave… e o chestiune de cum te raportezi la suferinţă.

Să citească despre rezistenţa anti-comunistă şi despre persecuţiile de atunci! Vor vedea că orice suferinţă de azi păleşte lângă suferinţele supraomeneşti la care au fost supuşi mii de oameni în jurul anilor ’50.

Apoi să se roage curat şi să meargă la duhovnici! Părintele Arsenie Papacioc a zis Dacă Dumnezeu ţi-a îngăduit o suferinţă, neapărat o să ieşi cu un folos din eaDeci RĂBDARE până ieşi, că folosul e garantat!

Fragmente din interviul ”Relaţia cu Hristos este totul!”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 – mai-iunie 2013

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Pagini Ortodoxe, Parintele Constantin Sturzu, Parintele Hariton Negrea, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Provocarea Parintelui Sturzu: EPISTOLA CATRE ROMÂNI/ Tenorul VLAD MIRITA despre relatia cu Hristos. Sfat catre tineri: SA CITEASCA DESPRE REZISTENTA ANTI-COMUNISTA SI PERSECUTIA DE ATUNCI!

  1. Pingback: Predici la DUMINICA SFINTILOR ROMANI. Cinstirea sfintilor inchisorilor. PREDICA PR. AMFILOHIE (2005): “Un crestinism lipsit de sfintenie e mort, flescait. Ne numim ortodocsi, dar suntem pagani dupa tinuta si dupa duh” -
  2. Pingback: PREDICI la DUMINICA SFINTILOR ROMÂNI (audio, text): “Sa cerem ajutorul sfintilor români si al SFINTILOR INCHISORILOR pentru vremurile grele prin care trecem!”. CUM POATE PIERI NEAMUL CAND SE STRICA “SAREA PAMANTULUI”? -
  3. Pingback: CUM SE APROPIE DUMNEZEU DE INIMILE NOASTRE SI CUM II RASPUNDEM NOI? “Credem mai mult cuvantului lui Hristos sau cuvantului lumii acesteia, care pe toate le rastalmaceste? SA NU PLECAM DIN BISERICA SI SA AVEM O ALTA VIATA, PARALELA”. Predica au
  4. Pingback: “România, te iubesc” in FAMILIA DUHOVNICEASCA de la MĂNĂSTIREA OAŞA – “MANASTIREA TINERILOR” (video – I). Locul “ceresc” al (re)gasirii sensului, pacii si valorilor traditionale pentru mii de tineri. PAR
  5. Pingback: Actorul Aureliu Surulescu si tenorul Vlad Mirita despre manipularile anticrestine: “CINE SCRIE ACESTE ARTICOLE, STIE BINE CE FACE”; “E O LUPTA CARE SE DE IN PLAN MEDIATIC” (Video) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare