Primarul PNL al Iașilor, Mihai Chirica, a declarat ieri că „pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare.” Afirmația lui hazardată a fost dublată seara la TVR de premierul Florin Cîțu, care a declarat că pelerinii care doresc să intre în biserică ar trebui, teoretic, să prezinte dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.
Articole din categoria: Parintele Constantin Sturzu
Sursă foto: cont Facebook pr. Constantin Sturzu Doxologia: Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană Miercuri, 7 octombrie 2020, părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului Comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei …
Evident, aceste măsuri sunt propuse fără a fi prezentată vreo dovadă că creșterea ratei de incidență ar fi corelată cu participarea la slujbele bisericești. România a fost printre statele care au încălcat cel mai sever libertatea religioasă în starea de urgență. Acum se reintroduc aceleași restricții, treptat, fără a se mai recurge (deocamdată) la declararea stării de urgență. Și tot acum se cam vede valoarea compromisurilor făcute de Patriarhie și a afișării ostentative cu masca, inclusiv când regulile nu o cereau.
De ce nu vrei, omule, să fii demn și liber?
De ce iubești colivia mai mult decât zborul și lanțurile mai mult decât propriile aripi?
Cum să accepți cu toată resemnarea să fii slugă cezarului, mai mult decât prieten lui Dumnezeu?
Cum să accepți să-ți ții credincioșii pe la garduri, pe la uși ferecate, flămânzi și însetați de Dumnezeire, în timp ce tu înfuleci cu poftă și nesaț, singur la Sf. Masă?
Câteva sute de preoți din Iași și din județele învecinate nu mai au ce să pună pe masă de când a izbucnit pandemia de coronavirus. Aceștia rămân cu aproximativ 500 de lei din salariul plătit de stat, iar din contribuțiile credincioșilor și o diferență din vânzarea de lumânări trebuie să plătească utilitățile la bisericile din parohie. Locașurile sunt închise, iar oamenii nu au mai donat bani în această perioadă, a explicat reprezentantul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Se indoieste, oare, cineva ca Hristos aparut acum ar fi fie alungat, fie pus responsabil peste vindecari, prea putini dorind si iertarea pacatelor? Evident, totul va sfarsi prin acelasi “Rastigneste-l!” pentru ca nu ne va da ceea ce noi ii cerem. Ne deranjeaza incusiv libertatea pe care ne-a dat-o, am vrea fie sa o cedam pentru ca nu mai intelegem nimic, fie sa o luam pe a altora pentru ca stim mai bine. Abunda reactiile liberticide, iar organizatiile asa-zis de aparare a drepturilor dorm peste tot in lume. Hristos e din nou un scandal. De ce? Pentru ca noi suntem aceiasi, nu iubim nici libertatea, nici binele, ne luptam intre noi si cu El. Azi mai mult decat oricand l-am salva pe Baraba. Ispita trebuie sa vina, dar vai de cei prin care vine.
Mediafax: Scopul procesiunii moaştelor Sfintei Parascheva: biserica este un „spital duhovnicesc” Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase în procesiune duminică, prin judeţele Neamţ, Botoşani şi Iaşi. Racla cu osemintele sfinte a fost aşezată pe o platformă îmbodobită cu …
Românii se pregătesc acum de un Paște care, peste două săptămîni, va avea loc cu bisericile goale. Cum situația în care ne aflăm aduce cu o recluziune forțată în care fiecare fierbe în suc propriu între patru pereți, analogia dintre noi și deținuții politici nu e deloc deplasată. Trăim o detenție la care sîntem siliți în numele protecției noastre. Sîntem protejați cu de-a sila, cu sîrguința cu care un părinte își oblăduiește niște copiii care sînt prea necopți ca să priceapă actul de binefacere la care sînt supuși.
Evaluând cazul preotului profesor acuzat că ar fi agresat vineri, 22 martie 2019, la ora prânzului, un copil de la Școala Primară din localitatea Baranca (județul Botoșani), avem argumente pentru a susține că acuzațiile sunt, în covârșitoarea lor majoritate, cu totul nefondate. Este dureros că s-au preluat în spațiul public spusele familiei copilului ca și cum acestea ar fi întrutotul adevărate, fără a acorda prezumția de nevinovăție părții acuzate. S-a intoxicat opinia publică într-un mod stupefiant, încurajându-se nu doar anticlericalismul, ci și escaladarea unui presupus conflict interreligios. Manipularea a mers atât de departe încât, spre exemplu, un post de televiziune central a prezentat cazul de la Baranca folosind în buclă imagini blurate de la un caz de acum câțiva ani ca și cum ar fi fost secvențe ale conflictului de zilele trecute.
Aşa cum comuniştii nu ar fi ajuns niciodată la putere în România decât cocoţaţi pe tancurile sovietice, nici ei nu vor avea niciodată şansa de a-şi impune politica distrugătoare de neam, familie, valori creştine decât pe căi oculte, obligatoriu cu masivă susţinere mediatică şi politico-financiară. E un adevăr care-i doare, de aceea se văicăresc atât de tare. Dincolo de spoiala europeană, îşi dau acum pe faţă arama fariseismului, perorând precum înaintaşii lor de acum două milenii: „Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!” (Ioan 7, 49). Iar strategia lor este una perversă de-a dreptul: „Noi ne poziţionăm împotriva referendumului şi spunem că opţiunea noastră este aceea de a nu merge la vot. Prin urmare, toţi cei care nu vor merge la vot sunt de acord cu noi”. Sesizaţi viclenia acestui sofism ieftin? Când nu poţi câştiga într-o înfruntare cinstită, apelezi la trucuri comuniste. Doar tovarăşii bolşevici mai aveau obiceiul să vorbească în numele poporului, fără ca poporul să aibă şansa de a-şi spune, în fapt, opinia.
Trăim cu frică şi comportamentul nostru este, conştient sau nu, marcat de interesul de a păstra sau de a dobândi ceva. Când glasul îţi devine mieros, când nu mai ai curajul să-ţi susţii o opinie sau să-ţi arăţi credinţa, când te simţi fals – pe scurt, când îţi pierzi integritatea – atunci eşti deja robul lui a avea. Din fiinţe cu potenţial practic infinit, ne autocenzurăm şi ne fixăm nişte limite atât de meschine. Dumnezeu vrea să ne dea totul, iar noi ne chircim a micime de suflet.
Modelul Avvei Lot este cât se poate de potrivit pentru a exemplifica funcționarea practică a relațiilor cu cei de alte credințe. Porunca iubirii pe care o dă Hristos nu are granițe confesionale sau de alt tip (ba, mai mult, Domnul pune și un accent cu totul aparte: dragostea de vrăjmași). În același timp, conviețuirea cu eterodocșii nu este o confirmare și nici o acceptare a credinței lor.
Evanghelia nu propovăduieşte însă o iubire siropoasă şi fără discernământ. Oare Sfântul Ioan Botezătorul nu a dat dovadă de iubire sau a jignit cumva pe fariseii şi saducheii care veneau la el să fie botezaţi, întâmpinându-i cu aceste cuvinte aspre: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?” (Matei 3, 7)? Nu cumva le-a atras atenţia, prin aceste cuvinte aparent dure, că gestul lor era unul formal, iar în inima lor nu era o pocăinţă sinceră? Poate aşa, măcar unii dintre ei să se fi trezit, să-şi fi dezmorţit conştiinţa. Nu cumva Mântuitorul avea un discurs politic incorect atunci când îi numea pe unii dintre „fariseii şi cărturarii făţarnici” (v. Matei 23, 13-33) cu apelative precum: „călăuze oarbe”, „nebuni şi orbi”, „şerpi, pui de vipere” ori „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12, 39)?
De ce să vii, Doamne, într-un loc în care oamenii sunt atât de cruzi, încât nici vederea unei femei însărcinate nu-i impresionează? Betleemul Te va trimite să Te naşti în ieslea dobitoacelor. Mai mult decât atât, acest popor ales al Tău va căuta să Te ucidă, încă Prunc fiind. Setea de putere a regelui Irod va duce la uciderea tuturor pruncilor din locul naşterii Tale. De aceea, va trebui să fugi pe ascuns în Egipt, să trăieşti în pământ străin. Te vei întoarce şi vei creşte în Nazaret, unde vei stârni multă împotrivire şi multă ură. Cei cu care ai copilărit, cei care Te-au văzut crescând atât de frumos şi de smerit, imediat ce le vei arăta că Tu eşti Mesia, Te vor duce pe creasta muntelui din apropiere ca să Te arunce în prăpastie, să-Ţi zdrobeşti Trupul Sfânt de pietrele acelea ascuţite. Şi vor tot încerca să Te omoare, de-a lungul celor trei ani cât Te vei arăta lor. Tu îi vei vindeca, Tu îi vei slobozi de sub puterea diavolilor, vei învia pe morţii lor, iar ei mai tare Te vor urî. De ce să vii, Doamne, pe un pământ în care bunătatea, milostenia, iubirea sunt răsplătite cu ură, cu invidie, cu planuri de ucidere? Când va veni vremea, Tu Te vei da pe mâinile oamenilor ca să fii răstignit. Îi vei lăsa să Te prindă, să Te batjocorească, să Te umilească, să Te răstignească despuiat de toate hainele. De parcă nu era suficientă toată suferinţa şi bătaia de joc, au mai adăugat şi ruşinea de a Te arăta gol în faţa celor de pe Golgota.
Înțelegem că multora dintre voi le displac politicienii. Dar așa funcționează democrația. Alternativele sunt dictatura sau anarhia. […] În calea referendumului nu mai stă acum niciun obstacol obiectiv. De aceea, viitorul inițiativei cetățenești va fi relevant: dacă va exista un referendum, înseamnă că principiile și valorile democratice încă mai funcționează. Dacă inițiativa va fi îngropată prin respingerea sau amânarea la nesfârșit a referendumului, înseamnă că România și-a pierdut suveranitatea și independența, deciziile și legile fiind diktate de forțe extranee voinței și intereselor naționale.
Evanghelia acestei duminici este un duş rece pentru oricine crede că viaţa aceasta trebuie să fie una presărată cu petale de trandafiri, una de huzur şi satisfacere a oricărui chef. Părintele Micu arată că, prin această prismă strâmbă, „biserica însăşi e văzută uneori ca o ‘cooperativă’ ce prestează diferite servicii, o instituţie menită să ne ofere mângâiere, sănătate şi belşug.” De aceea, comentează pr. Micu, este şocant să afli că nu ţi se dă „nici o asigurare pentru ACEASTĂ viaţă: că vom trăi sănătoşi, mult şi bine, înconjuraţi de dragoste şi trataţi cu respect. Dimpotrivă, Hristos ne spune că a-L urma înseamnă adesea neînţelegere, suferinţă, prigoană.” Prigoană şi suferinţă de care El însuşi a avut parte de la această lume, „care nu L-a suportat, aşa cum întunericul nu suportă lumina care îl destramă”.
Râvna noastră, bunele noastre intenţii, chiar şi o anumită erudiţie, nu sunt suficiente. Poate şi să ni se pară că împlinim voia lui Dumnezeu, că apărăm Adevărul, şi să fim, de fapt, în mare rătăcire. Aşa cum se poate vedea şi în pericopele de mai sus şi cum putem constata din întreaga istorie a Bisericii, între semnele cele mai limpezi care ne arată că acţionăm sub spectrul înşelării se numără impulsul de a lua decizii sau de a da sentinţe imediat, ispita de a vorbi doar „limba” ultimatumurilor şi graba de a rupe comuniunea cu ceilalţi. În Biserică e nevoie să acţionăm cu multă răbdare, calm şi chibzuit, cu rugăciune şi cu multă sfătuire. Grabă să fie doar în a arăta dragoste de aproapele, în a căuta comuniunea cu el. Fidelitatea faţă de credinţă trebuie să fie dublată întotdeauna de stăruinţa de a păstra comuniunea. Nici un efort nu este prea mare când e vorba atât de mărturisirea Adevărului, cât şi de păstrarea unităţii în Biserica cea Una a lui Hristos. Amândouă sunt la fel de importante.
Este o imagine emoționantă această inversare de roluri: dacă în cele mai multe icoane pe care le vedem este reprezentată Maica Domnului cu dumnezeiescul Prunc în brațe, iată că azi avem în fața ochilor icoana Fiului ținând în brațe pe Maica Sa. Cea care L-a purtat în pântece, apoi în brațe, cea care L-a îngrijit în copilărie și I-a fost alături în toată activitatea Sa de propovăduire și vindecare este, la rândul ei, ținută acum în brațe de Hristos.
De aici, din această icoană, înțelegem și noi creștinii că trebuie să-L primim pe Hristos în sufletul și în viața noastră precum o maică primește și crește pe pruncul său. Dacă ne vom îngriji ca Hristos să rămână întru noi de-a lungul vieții noastre, atunci și El, când ni se va despărți sufletul de trup, ne va primi întru ale Sale, deschizându-și brațele într-o părintească îmbrățișare precum și noi am deschis brațele pentru a-L purta pe pământ.
Spre exemplu, recent a fost lansată pe piață o poveste de telenovelă, cu o fată pe nume Iasmina Popescu, obligată de tatăl său să meargă la mănăstire, care s-a îndrăgostit de un băiat și care ar fi murit în urma unui avort pe care și l-a provocat în condiții dubioase (asta după ce a trecut și prin vreo trei spitale). Unii ziariștii au verificat această „știre” publicată pe un blog personal și au constatat singuri că totul este pură invenție: Iasmina Popescu pur și simplu nu există!
Dacă îi lăsăm să fie educați asupra egalității de gen și îi și provocăm să facă sex cât mai des și mai protejat, dacă se droghează cu droguri aprobate de stat, citesc reviste porno și merg la bordeluri protejate de finațiștii lucizi ai statului, dacă devin delatori împotriva propriilor părinți și bunici vom primi premiul Barnevernet pentru educație? Mă gândesc: oare dacă îți duci copiii noaptea la demonstrații de stradă unde se înjură instituții și oameni, unde argoul de galerie de fotbal este la putere și unde sunt prezente undele manipulării ești un tată bun, responsabil?
DCNews: Cum ne transformă Facebook. Capcana în care cad românii Crăciunul este acea perioada din an în care avem nevoie să fim înconjurați de cei dragi și de iubirea lor, iar singurătatea este cel mai traumatizant mod de a ne …
Astăzi însă duhul lumii, cum era şi firesc, s‑a adaptat şi a adăugat la fericirea pământească şi alte ingrediente, cum ar fi credinţa în Dumnezeu. Dar nu cumva este o greşeală? Cum să facă duhul lumii acesteia loc unei credinţe în Dumnezeu? Nu ar fi un risc pentru el în acest caz? Înclin să cred că, deşi în anumite cazuri izolate există şi un oarecare risc, de scăpare a unor adepţi, strategia duhului lumesc este în chip vădit promovarea acestui amestec al credinţei cu deşertăciunea, care din punctul său de vedere aduce roade. Şi care ar fi acestea?
Dumneavoastră susțineți Biserica, neamul, lumea întreagă, Dumnezeu să vă aibă în pază pe toți, să plecați la casele dvs. cu chipurile Sfinților Parascheva, Maria Magdalena cea Întocmai cu Apostolii și Sfântului Ioan Gură de Aur, cu binecuvântarea și cu icoanele cu chipul lor, cu prezența lor în inimile dvs. a binecuvântării rugăciunii lor. Să mergeți la casele dvs. având bucuria ca ați participat și anul acesta la marele hram al Sfintei Parascheva.
Cei trei sfinţi au, aşadar, în comun faptul de a nu fi bine primiţi de lume: a nu fi crezut, atunci când vorbeşti despre Dumnezeu, a fi alungat, când viaţa ta este o continuă jertfă de inspiraţie cristică, a nu fi recunoscut, atunci când chipul ţi-e transfigurat de asemănarea cu Cel după al Cărui Chip am fost creaţi – iată tot atâtea situaţii care ne trimit cu gândul la cuvintele ce s-au spus chiar despre Domnul Hristos: „…dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11). Acesta este traseul oricărui om ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte: din partea lumii este inevitabil să aibă parte de îndoială, de judecată, de respingere.
Făcându-ne un examen de conştiinţă profund şi sincer, mă întreb câţi dintre noi am avea o astfel de tărie de credinţă? Lumea lui Brâncoveanu era o lume în care sufletul era mai important decât bunurile lumeşti şi decât confortul, chiar mai important decât viaţa însăşi, ceea ce nu mai putem spune despre lumea în care trăim noi. Astăzi, de prea multe ori, trupul cu nevoile lui şi interesele materiale trec înaintea reflecţiei asupra sufletului şi asupra mântuirii. Este o modificare radicală a mentalităţilor, care s-a produs treptat în Europa, pe parcursul câtorva secole.
Iată de ce sunt bolnave, suferinde și tânjesc sufletele celor cufundați numai în griji lumești sau numai în treburile de la serviciu sau, și mai rău, în lucruri pătimașe, iar a face vreo faptă bună nici nu le trece prin minte. Cu toate că nu pierd nici o părticică hrănitoare pentru suflet, el se ofilește tot mai mult. Nu vreau să spun că treburile de la serviciu și cele ale traiului zilnic, grijile de familie, negustoria, feluritele tranzacții și întreprinderi ar fi păgubitoare de suflet… Nu. Nu ele însele sunt păgubitoare, ci păgubitor este a ne ocupa numai de ele, neglijând faptele bune, cât și preocuparea cu ele nu întru slava lui Dumnezeu, ci pentru anumite scopuri individualiste. Așa cum sevele trupului nostru se transformă în sânge viu prin unirea cu oxigenul din aer, la fel toate treburile, și cele de la serviciu, și cele ale traiului zilnic se pot transforma într-o stihie hrănitoare de suflet, dacă le vom închina lui Dumnezeu! Iar când nu facem așa și nici fapte bune nu avem, atunci cu ce să se hrănească sufletul?!
Prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare numită a Cincizecimii sau a Rusaliilor. Acest moment este considerat a fi “data de naştere” a Bisericii creştine. Biserica – un cuvânt pentru unii cu valenţe edilitare, pentru alţii de circumscriere instituţională. Mai puţini şi mai lipsiţi de expunere mediatică sunt cei care văd în Biserică, în primul rând, comunitatea celor ce cred şi urmează lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Unul din Treime. Local, această comunitate este desenată de aria unei parohii, cuvânt şi el obosit de prea multa uzanţă administrativă. Ce este sau ar trebui să fie o parohie? Ca să(-mi) pot răspunde la această întrebare, mă voi folosi de trei întâmplări care au ajuns şi la urechile mele, în varii împrejurări.
Descoperim în calendar câteva exemple de sfinți căsătoriți, care au avut o viață conjugală grea (să ne gândim doar la Sfânta Muceniţă Tomaida – 14 aprilie – ori la Sfântul Manuil Criteanul – 5 martie.). Însă sinaxarele ne prezintă destule alte situații asemănătoare celor de astăzi, în ceea ce privește anumite aspecte ale vieții de familie, care nu au împiedicat pe cei ce-și doresc cu adevărat mântuirea să lupte și să fie încununați cu darul sfințeniei. Mă gândesc aici la sfinții ai căror părinți au fost oameni răi, necredincioși; la sfinții rămași orfani, care nu au crescut într-un mediu familial armonios. Nici această mare lipsă nu i-a îndepărtat de la calea mântuirii.
Mântuitorul tace în această Săptămână în faţa puterilor vremelnice, ştie că ideologia sufocă dragostea, nu vor înţelege nimic din jertfă. Cum să înţeleagă domnii lumii acesteia că se frânge şi pentru ei, care aparent au lumea la picioare? Săracul Lazăr şi văduva cu cei doi dinari au întâietate în Împărăţie, ceilalţi cumpără ranguri şi proprietăţi. Este lovit, umilit, prietenii îl părăsesc, prin inima Preacuratei trece sabia profeţită de dreptul Simeon. Noi ne gândim ce vom bea, ce vom mânca la masa de Paşti.
Cum să primeşti plată dumnezeiască, după ce ai fost moleşit de „duhul trândăviei”? Cum să accepţi providenţa (purtarea de grijă a Lui), după ce te-ai risipit în „grija de multe”? Cum să laşi Iubirea să fie stăpâna inimii tale, când „duhul iubirii de stăpânire” te-a sedus de atâtea ori? Şi, cum să asculţi glasulde viaţă dătător alCuvântului, când te-au asurzit zgomotele „grăirii în deşert”? Mai pe scurt: cum să faci loc Iubirii, când te scalzi în neiubire? Pe zi ce trece, constat că nu ştim să ne lăsăm iubiţi şi că aceasta este o dramă mai mare decât aceea de a nu putea iubi noi înşine.
«Nu vă înşelaţi», fraţii mei, dacă cineva se duce după cel ce dezbină, «nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu» (I Corinteni 6, 9-10). Dacă cineva umblă în învăţături străine, acela nu este în acord cu patimile lui Hristos. Căutaţi, dar, să participaţi la o singură Euharistie, că unul este trupul Domnului nostru Iisus Hristos şi unul este potirul spre unirea cu sângele Lui; unul este jertfelnicul, după cum unul este episcopul împreună cu preoţii şi diaconii, cei împreună cu mine robi; pentru ca ceea ce faceţi să o faceţi după Dumnezeu“
Prin tendinţele vizibile în Europa, în plan legislativ, ne apropiem vertiginos de o nouă„Oră 25”, una în care totul să fie „prea târziu”, în care să nu mai poţi salva nimic. Căci dacă vor reuşi să corupă copiii încă din fragedă pruncie şi, mai mult, nu le vor oferi şansa unei educaţii construită pe repere spirituale şi valori morale inspirate de textele sacre şi validate de-a lungul secolelor, atunci totul va fi pierdut.
Căci a purta grijă de cel flămând, de cel însetat, de cel străin, de cel gol, de cel bolnav sau de cel întemniţat înseamnă a avea dragoste. E cumplit lucru să constaţi, la o astfel de judecată, că nu era nevoie să faci lucruri mari în viaţă spre a dobândi mântuirea, ci doar să ai o inimă deschisă către celălalt. Să fii atent, cât de puţin, la nevoile lui, să-i arăţi compasiune, să-l primeşte în viaţa ta, aşa cum este ea.
34. SCHIMBAREA LA FATA A ROMANIEI?/ Sa nu ne facem nedreptatea de a pierde sfintenia Bobotezei… 07-01-2015
Doxologia: Pr. Constantin Sturzu: Ieşirea din istorie a României Alături de alți publiciști, am fost solicitat de cotidianul „Ziarul de Iași” să răspund la întrebarea „Cum (nu) ne-am schimbat la 25 de ani de la Revoluție”. Este o temă …
Doxologia/ pr. Constantin Sturzu: In România, discriminarea şi umilirea sunt constituţionale „Ora de religie” a devenit, e clar, un subiect tot mai prezent în spaţiul public. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a calificat, acum câteva zile, drept „discriminatorie şi umilitoare” decizia …