PELERINAJUL DE LA IASI LA SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA fata cu ”reactiunea” MASS-MEDIA

13-10-2013 7 minute Sublinieri

pelerinii-sfintei-parascheva

Nu exista pelerinaj de amploare care sa nu provoace reactii pavloviene din partea mass-media. Un cor penibil de bocitoare se apuca sa recite aceeasi melodie a poporului prost si inapoiat care se inghesuie in frig si ploaie ca sa “pupe” geamul raclelor in care se afla Sfintele Moaste. Niste intelectuali mancatori de seminte semidocte isi scuipa murdaria interioara asupra unor oameni pe care nu-i cunosc si asupra unei practici de care sunt mai straini decat strainii si cei de alta religie.  Ăi dintre ei care sunt oleaca mai isteți pedaleaza pe ideea ”afacerilor Bisericii”, echivaland intreaga sarbatoare cu un eveniment strict comercializat. De parca totul se reduce la bani (si e drept ca, pentru ei, chiar se reduce totul la bani! RMGC stie…).

Nu suntem triumfalisti ai marilor adunari religioase de la noi. Nu consideram, ca altii, ca aceasta arata cat de credincios este poporul roman. Si e foarte clar ca o astfel de ocazie este si ”comercializata” (asa a fost dintotdeauna cu orice fel de adunare de asemenea amploare, indiferent daca evenimentul e religios sau nu). Insa trebuie sa fii tare negru in cerul gurii sau foarte determinat (financiar, ideologic sau, pur si simplu, impinsi pe scari de maladia numita ”prostulnueprostdestuldacanuesifudul”) ca sa iti bati joc de un astfel de eveniment si sa nu faci doua lucruri elementare (pentru jurnalisti si pentru oricine vrea sa scrie cat de cat credibil despre un fenomen social): 1. sa intelegi ca ai in fata o practica foarte veche, un ritual semnificativ, care se implineste, de o mare parte din participanti, cu motivatii de ordin spiritual. Scopul mass-media este, insa, sa arate doar acea parte a ”pelerinilor” care participa din motivatii derizorii, superstitioase. Niciodata nu vor arata crestini adevarati, evlaviosi. 2. sa arati o empatie minimala fata de participanti si un respect minimal fata de clerici. Adica sa incerci sa ii intelegi pe acei oameni, sa te pui putin in locul lor. Dar, nu-i asa, nu asta e scopul mass-media. Nu cauta oamenii, nu cauta preotii, ci cauta exclusiv motivele/pretextele cu care sa scandalizeze opinia publica si sa mai arunce cu murdarie in Biserica. Sa dea cu piciorul in tepusa, obsesiv…

Aceasta deversare periodica de dobitocie are, uneori, directie, scop, agenda. Cel putin in unele cazuri. Daca ar fi dupa aceste genii pustii, pelerinajele de acest fel ar trebui daca nu interzise (ar fi cam greu) atunci gestionate in asa fel incat sa nu mai implice costuri din ”banul public”. Ca, nu-i asa, pelerinajul e un ”moft”… zise vesnicul Moftangiu Roman! 

Anul acesta, corul scuipatorilor a beneficiat de un pretext in plus pentru a injura pelerinajul de la Iasi la Cuvioasa: o femeie a murit stand la coada. Redam partial, mai jos, doua ”editoriale” care au profitat de subiect (desi reactiile au fost mult mai numeroase si au alcatuit o tema mediatica in sine, un subiect rostogolit isteric pentru a descuraja oamenii si a face ”reclama” proasta evenimentului) si, spre comparatie, redam si opinia unui observator neutru (Mirel Banica) ce a incercat sa inteleaga pelerinajele din interiorul acestui fenomen, fara sa aiba intentii apologetice sau sa fie reprezentant al Bisericii.

Un comentariu razbointrucuvant

pel-iasi

An de an, în multe momente, toată atenţia publicului se îndreaptă spre sărbătorile creştine: hramuri, Crăciun, Paşti. La mare concurenţă cu bisericile sunt mall-urile. Peste tot aceeaşi înghesuială, falsă poleială, maşini de fiţe. Lipsesc două lucruri, credinţa şi convingerea. Să te duci la mall şi la biserică e cam acelaşi lucru. Haine de fiţe, maşini luxoase, dezinteres total. Adică lui popa de la amvon, dracu ştie de ce îi pasă, mai puţin de ce le va spune babelor împopoţonate şi adolescenţilor duşi cu forţa „să le vie mintea la cap”, în prag de vreun examen important. Asta, dacă nu-i sună de pe undeva de prin buzunarele sutanei ultimul tip de smartphone cu sonerie de clopote.

Aşa că eu unul, fraţilor, mă declar de pe acum indiferent de bâlciul de la Sf. Parascheva de la Iaşi. O dată, că o să văd atâtea maşini luxoase, elicoptere având la purtător distinse feţe bisericeşti, deloc bisericoase, de s-ar enerva şi cocalarii de Dorobanţi. Ăştia or să mormăie niscaiva binecuvântări, iar racla Sfintei se va împodobi cu rujuri de la toate casele de modă, iar tămâia adusă de la Ierusalim nu se va mai putea mirosi de atâtea miresme lumeşti luate la ofertă. Brusc, nu mai avem nici cutremure, s-a operat şi Bianca de vânătăi, brusc am uitat de Roşia Montană, de Cioabă şi ai lor, acum poporul vrea să vadă bâlciul, numit generic pelerinaj. 

A câştigat România cu Andorra, aşa că nea Piţi poate s-o mai ardă niţel la un barbut pe la Săftica, că doar s-o mili Cuvioasa şi om bate Estonia cu mai bine de  5-0. O femeie deja a dat ortu popii, alta a rămas fără agoniseală, până să pupe sfintele moaşte. 

[…]

Mă întreb şi eu aşa ca ţăranul care a primit Sf. Botez şi care va rămâne ortodox nehabotnic până o fi să -şi dea sufletul, oare Sfânta are audienţe doar de ziua ei? Oare în celelalte zile nu se putea duce puhoiul de lume să o vadă? Câţi bani publici cheltuie Pompierii, Poliţia, Jandarmeria, spitalele, bani care puteau salva vieţi, aşa de un moft de moment? O să ziceţi că gândesc ca Iuda, dar nu eu şi nici voi nu ţineţi punga comunităţii. Cei care o ţin, ar trebui să aibă grijă, să nu creadă că aşa îşi cumpără mântuirea.

Era bolnavă de inimă, putea să moară oricând: acasă, pe stradă, la piaţă, în faţa televizorului, la vreun breaking news închipuit. Femeia aceasta de 61 de ani a ales însă să moară în frig, noaptea, înghesuită ca o sardină între alte mii de oameni cu acelaşi obicei ca şi al ei. Acela de a se îngrămădi, de cu noaptea, pentru a prinde loc în faţă, precum la cozile comuniste de la lapte, gaz sau carne, la pupat un geam de raclă.

Este această mică tragedie de la Iaşi, din ziua Sfintei Parascheva, o jertfă pe altarul credinţei sau urmarea unui obicei înapoiat, care poate fi pus doar pe seama disperării personale şi a unor superstiţii mai degrabă primitive, întreţinute adesea chiar de preoţime?

Din acest punct de vedere, al oamenilor care mor la procesiuni religioase, România stă, slavă Domnului, bine. În Orientul Mijlociu sau prin cotloanele Asiei se moare mai temeinic în numele credinţei, chiar dacă nu este de rit ortodox. Măcar la noi se moare accidental, de inimă, nu călcat în picioare.

Îmi este extrem de greu să înţeleg gradul de disperare sau poziţia aparent fără ieşire în care viaţa poate că îi împinge pe unii, care să te facă să îţi materializezi credinţa în Dumnezeu prin astfel de obiceiuri şi gesturi. Ce legătură există între acel ceva exclusiv spiritual pe care fiecare credincios îl are înlăuntrul său, atunci când simte că are o relaţie cu Dumnezeu, şi exhibiţionismul pe care îl vedem an de an, la toate îngrămădelile bisericeşti?

Nu găsesc absolut nimic spiritual în a pupa un geam pe care mii de alţi oameni îl pupă, sub care se află nişte rămăşiţe sfinte. Aşa cum nu e nimic spiritual în a-ţi freca hainele sau diversele părţi ale corpului de racla respectivă, în speranţa binecuvântării divine sau a vindecării miraculoase.

Cea mai grăitoare dovadă că aceste îmbulzeli publice, care au loc doar la ocazii, nu au legătură cu credinţa adevărată, ci cu superstiţiile băbeşti cum că te bate Dumnezeu dacă nu te duci, dacă mănânci nu ştiu ce sau dacă îţi speli chiloţii duminica, este chiar comportamentul acestor oameni care îşi spun credincioşi.

Cât de pătrunşi de credinţă sunt cei care se îmbrâncesc animalic, pentru a prinde un loc mai în faţă, la aceste procesiuni?

[…]

  • Mirel Banica (text preluat de pe Facebook)

Ies din nou la aer, notez ceva preocupat în carnetul meu minuscul de teren, fabricat de mine, hand-made cum s-ar spune, în aşa manieră încât să încapă în căuşul mânii stângi, pentru a nu fi observat prea uşor de cei din jur. Chiar în acest moment sunt abordat de un bătrân (83 de ani, am aflat mai târziu de la el) care m-a întreabat ceva minor, legat de ora exactă, organizarea evenimentelor sau ceva asemănător. Discuţia dintre noi demarează imediat.

Omul este frumos ca dacii de pe Columna lui Traian, are plete albe, ochii albaştri, o demnitate înnăscută, din aceea care nu se învaţă şi nici nu se cumpără niciodată. Îl întreb dacă este greco-catolic sau ortodox. Îmi răspunde că “la bază” este greco-catolic, dar aici, la Sfânta’, oricum nu mai are importanţă. Crezi că ea alege, domnule? Este originar dintr-un sat din Maramureşul istoric, vine de mai mulţi ani la Iaşi, la pelerinaj, dar acesta este ultimul an de prezenţă. A îmbătrânit, nu mai poate, chiar nu mai poate duce în spate povara multor ore de tren. Suferă foarte mult, femeia s-o dus acum trei ani de zile.

Am şepte feciori, domnule, aşa ca dumneata şi mai mărişori, au luat cu toţii calea pribegiei, toţi şepte. Italia doi, Spania cinci. Mi-au rămas fâneţele nelucrate, animalele nu mai cine le griji, peste tot numai jale şi pustiu! Ne piere ţara domnule!

Începe să plângă, din ochii săi frumoşi şi albastri curg lacrimi mari, grele. La rândul meu, am ochii scăldaţi în lacrimi. Bătrânul mă întreabă la rândul său de ce plâng, iar eu spun că de mila acestei ţări. Mă ia spontan în braţe, este mult mai scund decât mine, eu îi ţin capul pe piept, ca pe cel al unui strămoş îndepărtat. Plângem amândoi în tăcere, cu sughiţuri şi fără cuvinte. Se opreşte atunci când vede cum se apropie de noi grupul de femei cu care a venit la Iaşi. Râd muierile astea de noi Domnule’, un bărbat nu are voie să plângă. Are dreptate. Nu mai este nevoie să ne luam la revedere. Omul pleacă, ştergându-şi pe furiş lacrimile cu dosul palmei. Nu mai am chef de nimic, mă aşez pe o bancă din parc şi contemplu agitaţia pelerinilor din zonă. Manualele de antropologie spun că trebuie să practici neutralitatea emoţională în astfel de situaţii. Iarăşi, ce caut eu de fapt aici?

Fragment din cartea în pregatire “PRACTICA PELERINAJELOR IN ROMANIA CONTEMPORANA”.

Zile umede de toamnă.

Breaking News: în Iaşi au fost aduse moaştele Sfântului Simeon… Mii de pelerini vor trece în Iaşi prin faţa moaştelor… Comercianţii au prins cu greu un loc spre a-şi expune marfa, pernuţe sfinţite, căciuli de blană, alifii tămăduitoare… News Alert: tocmai a fost adusă icoana Prodromiţa… credincioşii se îmbulzesc… copii de câţiva anişori stau la coadă… voluntarii servesc pelerinii cu ceai cald…

O singură privire neostoită pe câteva canale de presă. Eşti informat până în ultimul fir de păr. Sau nu!

În afara presei bisericeşti, celelalte canale media dezvoltă un profil greşit al pelerinului şi totodată un cadru general de război. Ai impresia că în fiecare an repetă un scenariu scris anapoda de un neavizat.

În zilele umede de toamnă din preajma lui 14 octombrie sute de mii de credincioşi, unii înduhovniciţi, alţii superstiţioşi, unii mulţumitori, alţii cerşetori de minuni, unii fericiţi, alţii întristaţi de poveri, umbresc kilometri întregi de asfalt rece pentru a se închina Cuvioasei Parascheva. Fiecare pentru şi din motivele lui.

Unele televiziuni continuă cu bălăceala: „dacă te închini Cuvioasei chiar de 14 octombrie ţi se împlinesc cererile!”

Să înţelegem că moaştele sunt miraculoase doar de ziua sfintei?! Fireşte ziua de prăznuire este foarte importantă pentru că e închinată sfintei de către Biserică. Închinarea către sfânta Moldovei aduce multă bucurie şi vindecare în fiecare zi.

„Sute de mii de pelerini aduc bani frumoşi Bisericii!”

Este un aspect normal. Unde sunt sute de mii de oameni sunt şi sute de mii de moduri de exercitare a conştiinţei religioase, iar donaţia este unul dintre ele. Ce se întâmplă cu donaţiile? Intraţi în Biserică, în viaţa ei şi vedeţi, nu staţi în faţa geamului gros, dincolo de adevăr.

Stop! Închid televizorul, ocolesc siturile de ştiri, opresc aparatele radio. Ies în stradă. Încerc să aflu realitatea. Mă simt trădat şi manipulat. Mă apropii de rând. Mă aşez liniştit şi ascult forfota străzii. E un amestec de rugăciuni rostite încetişor, cântare religioasă ascultată în căşti de un puşti, câteva amintiri depănate în trecerea timpului, câte un oftat şi uneori în câte un moment de linişte de câte o lacrimă căzând pe mâinile împreunat în dreptul gurii. Aici în rând stau ştirile. Minuni al căror număr nu poate fi contorizat. Mărturii vii plin de încărcătura situaţiilor concrete trăite. Aici nimeni nu vrea să vadă marfa. Nici să îşi cumpere vreo pernuţă sfinţită. Nici căciulă de blană. Poate vreo alifie din plante. Zarva şi nebunia străzii nu e pentru pelerin. El stă aşezat cuminte în aşteptarea care nu e deloc apăsătoare, deloc înfrigurată. El stă să se întâlnească cu Parascheva, Cuvioasa Parascheva!

De ce acum când e frig, când plouă, când îngheaţă, când e lume multă, când trece os prin os?

Fiindcă e un canon pe care ţi-l asumi atunci când vii să oferi rugăciunea ta şi să ceri un ajutor pentru tine sau pentru altcineva.

Fiindcă şi prietenii ţi-i vizitezi des dar le cânţi la mulţi ani de ziua lor.

Fiindcă mulţimea de lume indică nivelul sfinţeniei şi puterea rugăciunii împreună.

Fiindcă te-ai săturat ca şi mine de ştiri comerciale, străine de duhul credinţei şi absente din realitatea trăirii.

Fiindcă rugăciunile pentru cei dragi îmi iau timp, timpul nevoinţei din stradă.

Fiindcă… am ajuns în faţa moaştelor… Bucură-te Sfântă Parscheva, mult folositoare!

cv_parascheva


Categorii

1. DIVERSE, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Opinii, analize, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “PELERINAJUL DE LA IASI LA SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA fata cu ”reactiunea” MASS-MEDIA

  1. Ilustratii cu Moastele de la Aiud au fost prezentate ca tema a extremei drepte la conferinta SnSPA. Este politic corect sa denigrezi Sfintii, modele de comportament dupa plecarea la Donmnul. Acest model este denigrat. Noi nu trebuie sa vorbim despre Sfanta, martirizata la 26 ani (oare de ce?).
    Cred ca prabusirea presei print din Romania (in alte tari doar au scazut tirajele) este si o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru mincinosii si hotii din presa, aia care nu s-au ocupat sa reflecte realitati, ci sa le manipuleze. Spatiul pentru minciuna a fost mult diminuat.
    Cand mai putin de 20% dintre romani se informeaza de pe net si restul de la TV prevad ca urmatorul “cutremur” va avea loc aici 🙂
    Doamne ajuta!

  2. “Cât de pătrunşi de credinţă sunt cei care se îmbrâncesc animalic, pentru a prinde un loc mai în faţă, la aceste procesiuni?”

    Acesti asa zisi jurnalisti, care gandesc si critica in acest mod josnic, habar nu au de ceea ce insemnea credinta adevarata, Ortodoxa.

    Credinta adevarata, vie, inseamna cu mult mai mult decat “… ţăranul care a primit Sf. Botez şi care va rămâne ortodox nehabotnic până o fi să -şi dea sufletul…”

    Nici nu are rost sa-i explic unui asemenea jurnalist total necunoscator in ale credintei ortodoxe, pentru ca oricate facultati si masterate ar avea un asemenea “taran”, cunoasterea si trairea credintei Ortodoxe este peste puterea lui de intelegere.

    Ar fi bine totusi, ca acesti afoni in ale credintei adevarate, sa citeasca Sfanta Scriptura, macar odata.
    In modul acesta ar sti si ei ca, la insusi Dumnezeul nostru Iisus Hristos se inghesuiau credinciosii ca sa il asculte sau sa il atinga.
    Sau ca sa fie mai pe intelegerea lor limitata, am sa folosesc un termen familiar lor: “se imbulzeau”.

    Iar Dumnezeu insusi nu le-a spus niciodata sa stea incolonati civilizat. Ci ii primea pe toti, chiar si atunci cand, in asa zisa lor lipsa de civilizatie, credinciosii au intrat prin acoperis.

  3. I-am putea intelege si pe ei, pe acesti neica-nimeni care scriu si vorbesc despre Biserica, sfinti, pelerinaje, in batjocura, cu sau fara “scop” precis.

    Pe de o parte, lipsa de educatie din familie – poate n-au vazut pe nimeni rugandu-se, n-au fost dusi la biserica… Vedem, chiar la noi poate, cum simplul “dus” la biserica nu rezolva chiar mare lucru, daca nu e insotit de o stare continua, de o vointa si o staruinta in a urma Lui Hristos si dupa ce iesi din biserica (asta presupunand ca la Sfintele Slujbe se acorda, cat de cat, atentie).

    Poate educatia din scoala, facultate – ma gandesc ca e posibil ca la facultatile astea cu profil uman (jurnalism, socio etc.) teme precum “biserica”, “pelerinaje”, “credinta” in general sa fie tratate intentionat “cam” superficial, astfel incat sa aprinda unele suspiciuni nefondate, sa aduca dubii la cat mai multi. E vorba de libertatea asta de “gandire” care este, de fapt, inteleasa si directionata gresit, adica esti liber sa gandesti/spui ce vrei, dar daca nu spui ca mine, esti ridicol si nu meriti atentie 😉

    Poate unii chiar au “tema” la locul de munca sa se ocupe de acest subiect si sa il prezinte intr-un anume fel, iar ei nu pot sa refuze si nu au nici probleme de constiinta, pentru ca, in fond, nici ei nu inteleg nimic din ce se intampla in acele locuri, in acele momente si nu inteleg fenomenul “credinta” in general.

    Sigur si departarea de Biserica si adancirea in pacate, nespovedite, duce la aceasta pozitie de a fi “in afara” Ei si de a o murdari de acolo, fara sa-ti pese macar de ce poate fi adevarat, frumos, sensibil, devenind tu insuti un mare ne-simtitor, diferentiindu-te de animale doar prin “ratiune”, fiind, insa, mai prejos decat acelea la capitolul “mila”, avand totusi in comun cu ele lipsa de omenie.

  4. Banii publici care se cheltuie acolo cu Jandarmeria și Ambulanța sunt strânși chiar de la cei care participă la acest pelerinaj. Ca să zic așa, poporul își plătește singur aceste servicii și este un caz rar când beneficiază în mod direct și concret de plata lor. Ba, mai mult, aceste servicii plătite de poporul prost se extind și asupra unei minorități aparte care se ferește ca dracul de tămâie să se amestece în astfel de adunări.

    Biserica face ”bani frumoși” din ceea ce ea însăși dăruiește căci iarăși, poporul acesta necăjit reprezintă Biserica.

    Sfinții dintr-ale lor dăruiesc și la nimeni nu rămân datori.

  5. Pingback: ANTICRESTINISM SAU IGNORANTA? Andrei Marga vrea MODIFICAREA LITURGHIEI ORTODOXE din cauza “antisemitismului”, Nicolae Manolescu se ia la tranta leninista cu ”SUPERSTITIA” cinstirii Sfintelor Moaste si a Icoanelor - Recomandari
  6. Pingback: Raspuns unei minciuni: MOASTELE SFANTULUI NICOLAE DE LA SF. GHEORGHE NOU SUNT AUTENTICE [video] - Recomandari
  7. Pingback: Cuvantul IPS TEOFAN pentru PELERINII CUVIOASEI PARASCHEVA: “Romania crestina se incapataneaza sa reziste”[VIDEO]. Calea cea stramta a pelerinului vs / Programul complet al HRAMULUI CUVIOASEI PARASCHEVA - Recomandari
  8. Pingback: LA RAND LA CUVIOASA PARASCHEVA - Recomandari
  9. Pingback: TRUSTUL ANTENELOR, IN CAMPANIE DESANTATA IMPOTRIVA BOR SI A PRACTICIILOR RELIGIOASE ORTODOXE | Cuvântul Ortodox
  10. Nu sunt impotriva pelerinajelor care se fac de sarbatorile unor mari sfinti precum Parascheva.Unii spun ca este nebunie , dar nu este asa.Ocrotitoarea Moldovei a vindecat o demonizata.Am vazut la RTV .Cred in puterea sfintilor, in moastele lor ca au puteri miraculoase.

  11. Acestia sunt vrajmasi ai Lui Dumnezeu, si daca-l urasc pe Hristos, urasc si Biserica si toate manifestarile legate de sarbatorile si praznicele ei si pe toti cei ce participa la acestea. Asta este fondul cestiunii, ura de Dumnezeu, cele invocate sunt doar pretexte, forma ambalata in diverse chipuri…
    Daca nu le convine, sa plece si sa-i lase in pace pe cei care vor sa stea la coada in frig si ploaie si sa pupe moaste…

  12. Pingback: DE CE MEDIA FOLOSESTE CONSTANT UN LIMBAJ DEGRADANT DESPRE “PUPATORII DE OASE”? Sarbatoarea Cuvioasei Parascheva si fluxul de pelerini cinstititori de Sfinte Moaste starneste valuri de prostie agresiva si anticrestinism | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: DE CE MEDIA FOLOSESTE CONSTANT UN LIMBAJ DEGRADANT DESPRE SUTELE DE MII DE INCHINATORI LA SFINTELE MOASTE? Sarbatoarea Cuvioasei Parascheva si fluxul de pelerini de la Iasi starnesc valuri de anticrestinism ignorant si agresiv la adresa “PUPATORII D
  14. Pingback: DE CE MEDIA FOLOSESTE CONSTANT UN LIMBAJ DEGRADANT DESPRE SUTELE DE MII DE INCHINATORI LA SFINTELE MOASTE? Sarbatoarea Cuvioasei Parascheva si fluxul de pelerini de la Iasi starnesc valuri de anticrestinism ignorant si agresiv la adresa “PUPATORILOR
  15. Pingback: „Cine nu e CA noi, e împotriva noastră.” Din nou despre GREGARISMUL ANTIORTODOX si despre linsajul celor care cinstesc Sfintele Moaste | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: 175.000 de prilejuri pierdute de catre IPS TEOFAN pentru a pune degetul pe rana unui REFERENDUM BLOCAT. Numar RECORD de pelerini la CUVIOASA PARASCHEVA/ Scaderea increderii in BISERICA in favoarea "JUSTITIEI" de tip DNA: o manipulare ordinara
  17. Mai sa fie, numai comentarii care sustin postarea de mai sus. Postare care este scrisa intr-un mod denigrator, desigur. Si comentariile, cel putin primele, sunt izbitor de asemanatoare. Unii ar putea crede ca va comentati singuri pe la ce mai scrieti…

    Daca sunteti atat de intristati de parerile impotriva pelerinajelor, nu mai bine urmati una din invataturi? Cea cu intoarce si celalalt obraz? Stilul acesta combativ nu va face cinste. De fapt nici nu prea va iese. Desigur, imi veti sterge comentariul pentru ca nu se incadreaza in cele inaltatoare. Nu imi fac iluzii ca va ramane aici sau ca va fi macar “aprobat”. Dar stiti ca am dreptate si ca totusi ar trebui sa va mai revizuiti modul de a pune problema si de a va exprima o opinie PERSONALA.

    Numai de bine 😉

    PS. Asta cu neaprobarea comentariilor care sunt “nefolositoare sufleteste” si “neconforme cu invatatura ortodoxa” mi-a facut ziua mai buna :)) Apai mai suflete curate, orice opinie trebuie sa fie conforma cu invatatura voastra? Ei hai… Poate multi om parea oi fara minte pentru voi, dar nu suntem chiar toti asa. Ce frumos ar fi sa impuneti voi invatatura voastra si ideologia voastra tuturor… Ce ar mai creste averile bisericii. Poate inca 2-3 catedrale ale neamului. Ale unui neam plin de datorii si de saracie. Dar bisericii sa ii mearga bine macar, nu? 😉 Din pacate ceea ce citesc mai sus nu va face cinste, si doar imi intareste convingerea ca religia nu uneste, ci divizeaza. Ca nu va ganditi la binele nostru, ci doar la al vostru. Si ca incercati sa preveniti decaderea acestei institutii cu orice pret, desi sansele voastre sunt tot mai mici pe zi ce trece. Si totul…din vina voastra. Succese! 😉

  18. @Un neconform

    Neconformismul dvs este mediocru.

    Din pacate, fara un simt al ridicolului nu puteti sesiza acest lucru, si e clar ca va lipseste.

    Cand o sa ganditi altceva decat slogane si cand o sa intelegeti ca opiniile personale apartin tuturor persoanelor care opineaza in nume propriu, nu doar dvs si celor care gandsc ca dvs (doh), atunci o sa stam de vorba.

    Pana atunci, sanatate si la revedere.

  19. @admin
    Nu a spus ca este neconformist, ci neconform, care este un concept folosit in domeniul calitatii pentru produsele sau serviciile ce nu indeplinesc conditiile/standardele de calitate. Termenul este oarecum similar cu cel de defect, in sensul ca orice produs defect este neconform, dar nu orice produs neconform este neaparat defect.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare