PELERINAJUL DE LA IASI LA SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA fata cu ”reactiunea” MASS-MEDIA

• Adevarul/ Florin Olteanu: Bâlciul de la Sf. Parascheva

An de an, în multe momente, toată atenţia publicului se îndreaptă spre sărbătorile creştine: hramuri, Crăciun, Paşti. La mare concurenţă cu bisericile sunt mall-urile. Peste tot aceeaşi înghesuială, falsă poleială, maşini de fiţe. Lipsesc două lucruri, credinţa şi convingerea. Să te duci la mall şi la biserică e cam acelaşi lucru. Haine de fiţe, maşini luxoase, dezinteres total. Adică lui popa de la amvon, dracu ştie de ce îi pasă, mai puţin de ce le va spune babelor împopoţonate şi adolescenţilor duşi cu forţa „să le vie mintea la cap”, în prag de vreun examen important. Asta, dacă nu-i sună de pe undeva de prin buzunarele sutanei ultimul tip de smartphone cu sonerie de clopote.

Aşa că eu unul, fraţilor, mă declar de pe acum indiferent de bâlciul de la Sf. Parascheva de la Iaşi. O dată, că o să văd atâtea maşini luxoase, elicoptere având la purtător distinse feţe bisericeşti, deloc bisericoase, de s-ar enerva şi cocalarii de Dorobanţi. Ăştia or să mormăie niscaiva binecuvântări, iar racla Sfintei se va împodobi cu rujuri de la toate casele de modă, iar tămâia adusă de la Ierusalim nu se va mai putea mirosi de atâtea miresme lumeşti luate la ofertă. Brusc, nu mai avem nici cutremure, s-a operat şi Bianca de vânătăi, brusc am uitat de Roşia Montană, de Cioabă şi ai lor, acum poporul vrea să vadă bâlciul, numit generic pelerinaj. 

A câştigat România cu Andorra, aşa că nea Piţi poate s-o mai ardă niţel la un barbut pe la Săftica, că doar s-o mili Cuvioasa şi om bate Estonia cu mai bine de  5-0. O femeie deja a dat ortu popii, alta a rămas fără agoniseală, până să pupe sfintele moaşte. 

[…]

Mă întreb şi eu aşa ca ţăranul care a primit Sf. Botez şi care va rămâne ortodox nehabotnic până o fi să -şi dea sufletul, oare Sfânta are audienţe doar de ziua ei? Oare în celelalte zile nu se putea duce puhoiul de lume să o vadă? Câţi bani publici cheltuie Pompierii, Poliţia, Jandarmeria, spitalele, bani care puteau salva vieţi, aşa de un moft de moment? O să ziceţi că gândesc ca Iuda, dar nu eu şi nici voi nu ţineţi punga comunităţii. Cei care o ţin, ar trebui să aibă grijă, să nu creadă că aşa îşi cumpără mântuirea.

• Gandul/ Andrei Luca Popescu: Jertfe la geamul raclei

Era bolnavă de inimă, putea să moară oricând: acasă, pe stradă, la piaţă, în faţa televizorului, la vreun breaking news închipuit. Femeia aceasta de 61 de ani a ales însă să moară în frig, noaptea, înghesuită ca o sardină între alte mii de oameni cu acelaşi obicei ca şi al ei. Acela de a se îngrămădi, de cu noaptea, pentru a prinde loc în faţă, precum la cozile comuniste de la lapte, gaz sau carne, la pupat un geam de raclă.

Este această mică tragedie de la Iaşi, din ziua Sfintei Parascheva, o jertfă pe altarul credinţei sau urmarea unui obicei înapoiat, care poate fi pus doar pe seama disperării personale şi a unor superstiţii mai degrabă primitive, întreţinute adesea chiar de preoţime?

Din acest punct de vedere, al oamenilor care mor la procesiuni religioase, România stă, slavă Domnului, bine. În Orientul Mijlociu sau prin cotloanele Asiei se moare mai temeinic în numele credinţei, chiar dacă nu este de rit ortodox. Măcar la noi se moare accidental, de inimă, nu călcat în picioare.

Îmi este extrem de greu să înţeleg gradul de disperare sau poziţia aparent fără ieşire în care viaţa poate că îi împinge pe unii, care să te facă să îţi materializezi credinţa în Dumnezeu prin astfel de obiceiuri şi gesturi. Ce legătură există între acel ceva exclusiv spiritual pe care fiecare credincios îl are înlăuntrul său, atunci când simte că are o relaţie cu Dumnezeu, şi exhibiţionismul pe care îl vedem an de an, la toate îngrămădelile bisericeşti?

Nu găsesc absolut nimic spiritual în a pupa un geam pe care mii de alţi oameni îl pupă, sub care se află nişte rămăşiţe sfinte. Aşa cum nu e nimic spiritual în a-ţi freca hainele sau diversele părţi ale corpului de racla respectivă, în speranţa binecuvântării divine sau a vindecării miraculoase.

Cea mai grăitoare dovadă că aceste îmbulzeli publice, care au loc doar la ocazii, nu au legătură cu credinţa adevărată, ci cu superstiţiile băbeşti cum că te bate Dumnezeu dacă nu te duci, dacă mănânci nu ştiu ce sau dacă îţi speli chiloţii duminica, este chiar comportamentul acestor oameni care îşi spun credincioşi.

Cât de pătrunşi de credinţă sunt cei care se îmbrâncesc animalic, pentru a prinde un loc mai în faţă, la aceste procesiuni?

[…]

• Mirel Banica (text preluat de pe Facebook)

Ies din nou la aer, notez ceva preocupat în carnetul meu minuscul de teren, fabricat de mine, hand-made cum s-ar spune, în aşa manieră încât să încapă în căuşul mânii stângi, pentru a nu fi observat prea uşor de cei din jur. Chiar în acest moment sunt abordat de un bătrân (83 de ani, am aflat mai târziu de la el) care m-a întreabat ceva minor, legat de ora exactă, organizarea evenimentelor sau ceva asemănător. Discuţia dintre noi demarează imediat.

Omul este frumos ca dacii de pe Columna lui Traian, are plete albe, ochii albaştri, o demnitate înnăscută, din aceea care nu se învaţă şi nici nu se cumpără niciodată. Îl întreb dacă este greco-catolic sau ortodox. Îmi răspunde că “la bază” este greco-catolic, dar aici, la Sfânta’, oricum nu mai are importanţă. Crezi că ea alege, domnule? Este originar dintr-un sat din Maramureşul istoric, vine de mai mulţi ani la Iaşi, la pelerinaj, dar acesta este ultimul an de prezenţă. A îmbătrânit, nu mai poate, chiar nu mai poate duce în spate povara multor ore de tren. Suferă foarte mult, femeia s-o dus acum trei ani de zile.

Am şepte feciori, domnule, aşa ca dumneata şi mai mărişori, au luat cu toţii calea pribegiei, toţi şepte. Italia doi, Spania cinci. Mi-au rămas fâneţele nelucrate, animalele nu mai cine le griji, peste tot numai jale şi pustiu! Ne piere ţara domnule!

Începe să plângă, din ochii săi frumoşi şi albastri curg lacrimi mari, grele. La rândul meu, am ochii scăldaţi în lacrimi. Bătrânul mă întreabă la rândul său de ce plâng, iar eu spun că de mila acestei ţări. Mă ia spontan în braţe, este mult mai scund decât mine, eu îi ţin capul pe piept, ca pe cel al unui strămoş îndepărtat. Plângem amândoi în tăcere, cu sughiţuri şi fără cuvinte. Se opreşte atunci când vede cum se apropie de noi grupul de femei cu care a venit la Iaşi. Râd muierile astea de noi Domnule’, un bărbat nu are voie să plângă. Are dreptate. Nu mai este nevoie să ne luam la revedere. Omul pleacă, ştergându-şi pe furiş lacrimile cu dosul palmei. Nu mai am chef de nimic, mă aşez pe o bancă din parc şi contemplu agitaţia pelerinilor din zonă. Manualele de antropologie spun că trebuie să practici neutralitatea emoţională în astfel de situaţii. Iarăşi, ce caut eu de fapt aici?

Fragment din cartea în pregatire “PRACTICA PELERINAJELOR IN ROMANIA CONTEMPORANA”.

•  Doxologia: Pr. Stefan Zaharia: Spre moaşte

Zile umede de toamnă.

Breaking News: în Iaşi au fost aduse moaştele Sfântului Simeon… Mii de pelerini vor trece în Iaşi prin faţa moaştelor… Comercianţii au prins cu greu un loc spre a-şi expune marfa, pernuţe sfinţite, căciuli de blană, alifii tămăduitoare… News Alert: tocmai a fost adusă icoana Prodromiţa… credincioşii se îmbulzesc… copii de câţiva anişori stau la coadă… voluntarii servesc pelerinii cu ceai cald…

O singură privire neostoită pe câteva canale de presă. Eşti informat până în ultimul fir de păr. Sau nu!

În afara presei bisericeşti, celelalte canale media dezvoltă un profil greşit al pelerinului şi totodată un cadru general de război. Ai impresia că în fiecare an repetă un scenariu scris anapoda de un neavizat.

În zilele umede de toamnă din preajma lui 14 octombrie sute de mii de credincioşi, unii înduhovniciţi, alţii superstiţioşi, unii mulţumitori, alţii cerşetori de minuni, unii fericiţi, alţii întristaţi de poveri, umbresc kilometri întregi de asfalt rece pentru a se închina Cuvioasei Parascheva. Fiecare pentru şi din motivele lui.

Unele televiziuni continuă cu bălăceala: „dacă te închini Cuvioasei chiar de 14 octombrie ţi se împlinesc cererile!”

Să înţelegem că moaştele sunt miraculoase doar de ziua sfintei?! Fireşte ziua de prăznuire este foarte importantă pentru că e închinată sfintei de către Biserică. Închinarea către sfânta Moldovei aduce multă bucurie şi vindecare în fiecare zi.

„Sute de mii de pelerini aduc bani frumoşi Bisericii!”

Este un aspect normal. Unde sunt sute de mii de oameni sunt şi sute de mii de moduri de exercitare a conştiinţei religioase, iar donaţia este unul dintre ele. Ce se întâmplă cu donaţiile? Intraţi în Biserică, în viaţa ei şi vedeţi, nu staţi în faţa geamului gros, dincolo de adevăr.

Stop! Închid televizorul, ocolesc siturile de ştiri, opresc aparatele radio. Ies în stradă. Încerc să aflu realitatea. Mă simt trădat şi manipulat. Mă apropii de rând. Mă aşez liniştit şi ascult forfota străzii. E un amestec de rugăciuni rostite încetişor, cântare religioasă ascultată în căşti de un puşti, câteva amintiri depănate în trecerea timpului, câte un oftat şi uneori în câte un moment de linişte de câte o lacrimă căzând pe mâinile împreunat în dreptul gurii. Aici în rând stau ştirile. Minuni al căror număr nu poate fi contorizat. Mărturii vii plin de încărcătura situaţiilor concrete trăite. Aici nimeni nu vrea să vadă marfa. Nici să îşi cumpere vreo pernuţă sfinţită. Nici căciulă de blană. Poate vreo alifie din plante. Zarva şi nebunia străzii nu e pentru pelerin. El stă aşezat cuminte în aşteptarea care nu e deloc apăsătoare, deloc înfrigurată. El stă să se întâlnească cu Parascheva, Cuvioasa Parascheva!

De ce acum când e frig, când plouă, când îngheaţă, când e lume multă, când trece os prin os?

Fiindcă e un canon pe care ţi-l asumi atunci când vii să oferi rugăciunea ta şi să ceri un ajutor pentru tine sau pentru altcineva.

Fiindcă şi prietenii ţi-i vizitezi des dar le cânţi la mulţi ani de ziua lor.

Fiindcă mulţimea de lume indică nivelul sfinţeniei şi puterea rugăciunii împreună.

Fiindcă te-ai săturat ca şi mine de ştiri comerciale, străine de duhul credinţei şi absente din realitatea trăirii.

Fiindcă rugăciunile pentru cei dragi îmi iau timp, timpul nevoinţei din stradă.

Fiindcă… am ajuns în faţa moaştelor… Bucură-te Sfântă Parscheva, mult folositoare!